Frank herbert

Cartea lui Leto, după Harq al-Ada

― E CA SI CÂND aş lupta pe întuneric, spuse Alia.

Se plimba furioasă prin Sala de Consiliu, de la înaltele draperii argintii care atenuau soarele matinal la ferestrele dinspre Răsărit până la divanele aliniate sub marile panouri decorative de la cealaltă extremitate a încăperii. Tălpile sandalelor ei treceau peste carpete din fibră de mirodenie, plăci de parchet, dale de granat şi, din nou, carpete. În cele din urmă, se opri în dreptul lui Irulan şi Idaho, care şedeau, faţă în faţă, pe divane tapiţate cu piele de balenă cenuşie.

Idaho se codise să părăsească Sietch Tabr, dar Alia transmisese un ordin categoric. Deşi răpirea Jessicăi era acum mai importantă decât oricând, trebuiau să mai aştepte. Alia avea nevoie de facultăţile de mentat ale soţului ei.

― Toate astea sunt croite după acelaşi şablon, rosti ea. Şi miros a complot la cele mai înalte niveluri.

― Poate că nu, opină Irulan, dar, în acelaşi timp, se uită cu un aer întrebător la Idaho.

Alia schiţă o grimasă dispreţuitoare. Cum putea fi Irulan atât de naivă? Dacă nu cumva... Îndreptă o privire pătrunzătoare, scormonitoare către Prinţesă. Irulan purta o mantie aba simplă, neagră, care se potrivea de minune cu umbrele din jurul ochilor ei indigo. Părul blond era adunat într-un coc strâns pe ceafă, accentuându-i slăbiciunea feţei, înăsprită de anii petrecuţi pe Arrakis. Mai păstra ceva din trufia pe care o învăţase la curtea tatălui ei, Shaddam IV, şi Alia îşi spunea deseori că această atitudine orgolioasă putea fi o mască perfectă pentru un conspirator.

Idaho şedea tolănit, îmbrăcat în uniforma negru cu verde a Gărzii Casei Atreides, fără însemne. O predilecţie pe care-o dezaprobau în secret gărzile Aliei, îndeosebi amazoanele, ce arborau cu mândrie însemnele funcţiei lor. De fapt, ama­zoanelor le displăcea chiar şi prezenţa acestui ghola-spadasin-mentat, cu atât mai mult cu cât era soţul stăpânei lor.

― Vasăzică triburile doresc ca Doamna Jessica să fie reintegrată în Consiliul Regenţei, spuse Idaho. Cum poate asta...

― Cererea lor este unanimă! îl întrerupse Alia, arătând spre foaia de hârtie de mirodenie, gofrată, care se afla pe divanul ocupat de Irulan. Farad'n e una, dar asta... asta pute de la o poştă a alte manevre!

― Ce părere are Stilgar? întrebă Irulan.

― Hârtia poartă şi semnătura lui!

― Dar, dacă şi el...

― Cum ar putea s-o renege pe mama zeului său? replică sarcastică Alia.

Idaho ridică ochii spre ea, gândind: Întinde prea mult coarda cu Irulan! Din nou, se întrebă de ce-l rechemase la Arrakeen, când ştia că era nevoie de el la Sietch Tabr pentru a duce la bun sfârşit acţiunea de răpire a Jessicăi. Să fi aflat de mesajul pe care i-l trimisese Propovăduitorul? Gândul îl făcu să simtă un gol în stomac. Cum de cunoştea acel cerşetor bigot semnalul secret pe care-l folosea odinioară Paul Atreides pentru a-şi convoca maestrul de scrimă? Idaho ardea de nerăbdare să vadă încheiată această întrunire inutilă pentru a se întoarce să caute răspuns la întrebarea care îl frământa.

― Nu încape nici o îndoială că Propovăduitorul a fost undeva, în afara planetei, reluă Alia. Ghilda n-ar cuteza să ne mintă. Voi pune să fie...

― Prudenţă! rosti Irulan.

― Într-adevăr, trebuie să fii prudentă, interveni şi Idaho. Jumătate din populaţia lumii acesteia este încredinţată că-i... (ridică din umeri)... fratele tău.

Nădăjdui că tonul său fusese destul de dezinvolt. Cum de cunoştea omul ăla semnalul?

― Dar dacă-i un curier sau un spion al...

― N-a avut nici un contact cu CHOAM-ul sau cu Casa Corrino, spuse Irulan. Putem fi siguri de...

― Nu putem fi siguri de nimic!

Alia nici măcar nu mai încercă să-şi ascundă dispreţul. Îi întoarse spatele lui Irulan şi-l privi pe Idaho. Duncan ştia pentru ce se afla aici! De ce nu făcea ce avea de făcut? Se afla în Sala de Consiliu pentru că şi Irulan se afla aici. Împrejurarea care adusese o Prinţesă din Casa Corrino sub flamura Atreizilor nu putea fi dată uitării. Cine îşi schimbă o dată jurământul de credinţă, putea să şi-l schimbe şi cu altă ocazie. Puterile de mentat ale lui Duncan trebuiau să descopere fisurile, deviaţiile subtile din comportamentul lui Irulan.

Idaho tresări, îi aruncă o privire Prinţesei. Erau momente în care detesta obligaţiile rigide impuse facultăţilor lui de mentat. Ştia ce gândea Alia. Ştia, cu siguranţă, şi Irulan. Dar această soţie-Prinţesă a lui Paul Muad'Dib ştiuse să depăşească deciziile care făcuseră din ea inferioara Chaniei, concubina regală. Devotamentul ei pentru cei doi gemeni nu putea fi pus la îndoială. Renunţase la familie şi la Bene Gesserit pentru a se consacra Atreizilor.

― Mama e implicată în acest complot! insistă Alia. Ce alt motiv ar fi avut Surorile s-o trimită aici tocmai acum?

― Isteria n-o să ne fie de nici un folos, observă Idaho.

După cum se aşteptase, Alia îi întoarse numaidecât spatele.

Fu bucuros că nu mai trebuia să privească acest chip, pe care îl iubise atât de mult şi care, acum, era deformat de o posesiune străină.

― Părerea mea, rosti Irulan, este că nu se poate avea absolută încredere în Ghildă pentru...

― Ghilda! pufni Alia.

― Nu putem exclude ostilitatea Ghildei sau a Bene Gesseritului, spuse Idaho, dar lor trebuie să le rezervăm o categorie specială ― cea a combatanţilor pasivi. Membrii Ghildei vor rămâne la principiul lor de bază: Niciodată la Guvernare! Ei sunt o excrescenţă parazitară şi ştiu asta. Nu vor face nimic din ceea ce ar risca să omoare organismul care-i ţine în viaţă.

― Modul lor de a defini organismul care-i ţine în viaţă ar putea fi altul decât al nostru, rosti tărăgănat Irulan.

Folosise tonul domol care se apropia cel mai mult, la ea, de ironie şi care voia să spună: "Ai omis ceva, mentatule".

Alia păru descumpănită. Nu se aşteptase la o astfel de intervenţie din partea lui Irulan. O conspiratoare n-ar fi avut nici un interes să atragă atenţia asupra unui asemenea punct de vedere.

― Neîndoios, admise Idaho, dar Ghilda nu va înfrunta făţiş Casa Atreides. Pe de altă parte, Surorile ar putea risca o anumită ruptură politică de natură să...

― Dacă vor acţiona, o vor face prin intermediul unui paravan: o persoană sau un grup de persoane de care să se poată dezice, spuse Irulan. Bene Gesseritul n-a vieţuit atâtea secole fără a cunoaşte valoarea anonimatului. Surorile preferă să rămână în spatele tronului, nu să-l ocupe.

Anonimatul? gândi Alia. Asta să fi fost soluţia pentru care optase Irulan?

― Exact ce-am vrut să spun şi eu despre Ghildă, sublinie Idaho.

Găsea jocul discuţiei şi-al explicaţiilor binevenit. Îi abătea gândurile de la alte probleme.

Alia se apropie de ferestrele însorite. Cunoştea punctul nevralgic al lui Duncan. Era cel al tuturor mentaţilor. Trebuia să se pronunţe. Ceea ce dezvolta în ei o tendinţă de a depinde de absoluturi, de a trasa limite definite. Faptul le era cunoscut, de altfel. Făcea parte din pregătirea lor. Cu toate acestea, continuau să acţioneze în cadrul unor parametri definiţi, autolimitându-se.

Nu trebuia să-l chem de la Sietch Tabr, îşi spuse Alia. Mai bine-o lăsam pe Irulan în seama interogatoriului lui Javid.

― Exact! răsună o voce de bas în interiorul craniului ei.

Taci! Taci! Taci! porunci ea. Intuia, în clipa aceasta, o greşeală periculoasă, căreia însă nu-i putea desluşi forma. Era conştientă doar de pericol. Idaho trebuia s-o ajute să iasă din acest impas. Era un mentat. Mentaţii erau necesari. Calculatoarele umane înlocuiau aparatele mecanice pe care le desfiinţase Jihadul Butlerian. Să nu-ţi faci maşină după asemănarea minţii omului! Dar, acum, Alia ar fi preferat să dispună de o maşină ascultătoare. O maşină n-ar fi suferit de limitele lui Idaho. O maşină nu i-ar fi trezit suspiciuni.

― Un vicleşug într-un vicleşug dintr-un alt vicleşug, răsună vocea tărăgănată a lui Irulan. Cunoaştem cu toţii modelul clasic al atacului contra puterii. Nu-i iau Aliei în nume de rău suspiciunile. E normal să bănuiască pe toată lumea ― inclusiv pe noi. Dar, deocamdată eu zic să ignorăm asta. Principala noastră preocupare trebuie să fie arena primordială a motivaţiilor. Care este cea mai fertilă sursă de pericol pentru Regenţă?

― CHOAM-ul, răspunse Idaho pe un ton neutru, de mentat.

Alia arboră un surâs sumbru. Compania Universală! Combine Honnete Ober Advancer Mercantiles! Dar Casa Atreides era majoritară în CHOAM, cu cincizeci şi unu la sută din acţiuni. Preoţimea lui Muad'Dib poseda o altă parte de cinci la sută, ceea ce implica, practic, consimţământul Caselor Mari la controlul Dunei asupra melanjului. Nu degeaba mirodenia era adesea denumită "moneda secretă". Fără melanj, Navigatorii Ghildei Spaţiale nu puteau pilota transspaţialele. Melanjul declanşa "transa navigaţiei", care le îngăduia să "vadă" ruta transluminică pe care trebuia s-o urmeze nava. Fără melanj şi ranforsarea sistemului imunitar uman pe care-o asigura, speranţa de viată a celor foarte bogaţi ar fi fost diminuată cu cel puţin o pătrime. Chiar şi vasta clasă de mijloc a Imperiului absorbea melanj în cantităţi mai modeste, dar cel puţin o dată pe zi, la una din mese.

Alia însă percepuse sinceritatea mentatului în glasul lui Idaho; era un sunet pe care-l aşteptase cu înfrigurare.

CHOAM! Marea Corporaţie însemna mai mult decât Casa Atreides, mai mult decât Dune, mai mult decât preoţimea sau melanjul. CHOAM-ul însemna viţa neagră, pielea de balenă, filamentul shiga, aparatele şi jocurile ixiene, comerţul cu oameni şi terenuri, Hajjul, produsele provenite din tehnologia semilegală a Tleilaxului; însemna drogurile adictive şi tehnicile medicale; însemna transportul (Ghilda) şi întregul hipercomplex comercial al unui imperiu care îngloba mii de lumi cunoscute, plus alte câteva zeci, care vieţuiau la periferie, tolerate pentru serviciile aduse. Când Idaho spunea "CHOAM-ul", se referea la o efervescenţă permanentă, la un nod de intrigi, la o reţea de forţe pentru care schimbarea celei de-a douăsprezecea zecimale a cuantumului dobânzilor putea duce la schimbarea proprie­tarului unei întregi planete.

Alia reveni în faţa divanelor pe care şedeau Irulan şi Idaho.

― În legătură cu CHOAM-ul, spuse ea, vă nelinişteşte ceva concret?

― Unele Case continuă să speculeze intens stocurile de mirodenie, răspunse Irulan.

Alia se lovi cu palmele peste coapse, apoi arătă, nervoasă, hârtia de pe divanul lui Irulan.

― Pretenţia asta nu vă intrigă deloc, din partea unor...

― E-n regulă! rosti tăios Idaho. Să dăm cărţile pe faţă. Ce-mi ascunzi? Ştii foarte bine că, dacă nu-mi dai toate informaţiile pe care le deţii, nu te poţi aştepta de la mine să funcţionez ca...

― În ultima vreme se semnalează o creştere semnificativă a comerţului cu oameni vizând patru specialităţi distincte, spuse Alia.

Şi, în aceeaşi clipă, se întrebă dacă aceasta era într-adevăr o informaţie inedită pentru cei doi.

― Ce specialităţi? întrebă Irulan.

― Maeştri spadasini, mentaţi "strâmbi" de pe Tleilax, medici condiţionaţi ai Şcolii Suk şi trezorieri contabili ― îndeosebi ultima categorie. De ce acest interes brusc pentru contabilitate?

Întrebarea i-o adresase lui Idaho.

Raţionează ca un mentat! îşi porunci el, spunându-şi că, oricum, era mai bine decât să se frământe în legătură cu ce devenise Alia. Se concentră asupra cuvintelor ei, trecându-le prin filtrul calculului mentatic. Maeştri spadasini? Cândva, purtase şi el acest titlu. Maeştrii spadasini erau, desigur, mai mult decât nişte luptători de elită. Ştiau să repare scuturi energetice, să elaboreze planuri de campanii militare, să organizeze intendenţa armatelor, să improvizeze arme... Mentaţi "strâmbi"? Era limpede că Tleilax nu renunţase nici o clipă la această escrocherie. Fiind el însuşi mentat, Idaho cunoştea precaritatea mincinoasei pretenţii tleilaxu. Casele Mari care cumpărau asemenea mentaţi sperau să-i controleze total. Era imposibil! Până şi Piter de Vries, care-i slujise pe Harkonneni în războiul contra Casei Atreides, reuşise să-şi menţină esenţialul demnităţii, în cele din urmă preferând să-şi rişte viaţa decât să-şi abandoneze integritatea. Doctorii Suk? Condiţionarea la care erau supuşi era considerată garanţia de netăgăduit a loialităţii lor faţă de pacienţii-proprietari. Doctorii Suk costau enorm. O creştere a cererii de medici din Şcoala Suk implica schimburi substanţiale de fonduri.

Idaho compară aceşti factori cu deschiderea pieţei pentru trezorieri contabili.

― Prim calcul, rosti el, indicând astfel că avea siguranţa bine cumpănită de a vorbi despre un fapt bazat pe inducţie. În ultima vreme se înregistrează o creştere a bunăstării Caselor Mici. Unele dintre ele se pregătesc să dobândească statutul de Case Mari. Această sporire a averilor nu poate proveni decât din modificări specifice ale aliniamentelor politice.

― Şi, aşa, ajungem la Landsraad, spuse Alia, exprimându-şi propria convingere.

― Următoarea sesiune a Landsraadului va avea loc abia peste doi ani standard, îi aminti Irulan.

― Dar tranzacţiile politice nu contenesc niciodată, replică Alia. Şi sunt încredinţată că unii dintre semnatarii triburilor acestora... (arătă din nou documentul de lângă Irulan)... aparţin unor Case Mici care şi-au schimbat aliniamentul.

― Poate, comentă Irulan.

― Landsraadul... murmură Alia. Ce paravan mai bun ar putea exista pentru Bene Gesserit? Şi ce agent mai bun ar putea găsi Surorile, decât propria mea mamă? (Se întoarse către Idaho.) Ei,

Duncan?

De ce n-aş continua să raţionez ca mentat? se întrebă el. Înţelegea, acum, direcţia în care se îndreptau bănuielile Aliei. În definitiv, Duncan Idaho fusese, ani de-a rândul, gardianul personal al Doamnei Jessica.

― Duncan? insistă Alia.

― Trebuie investigată cu cea mai mare atenţie orice legislaţie consultativă care ar putea fi pregătită pentru viitoarea sesiune a Landsraadului, răspunse el. Landsraadul ar putea găsi o bază legală pentru a se opune dreptului de veto al Regenţei în privinţa anumitor legiferări ― îndeosebi în ceea ce priveşte reajustarea impozitelor şi conducerea cartelurilor. Mai sunt şi altele, dar....

― Genul ăsta de pariu n-ar fi deloc pragmatic din partea lor. În cazul în care ar adopta această poziţie, observă Irulan.

― Sunt de aceeaşi părere, spuse Alia. Sardaukarii nu mai au colţi iar noi dispunem încă de legiunile noastre fremene.

― Prudenţă, Alia, zise Idaho. Duşmanii noştri abia aşteaptă să ne prezinte sub o înfăţişare monstruoasă. Indiferent de numărul legiunilor de care dispune, puterea călăreşte, în fond, pe suferinţele populaţiei, într-un imperiu atât de dispersat ca acesta.

― Suferinţele populaţiei? se miră Irulan.

― Vrei să spui, suferinţele Caselor Mari, zise Alia.

― Şi câte Case Mari vom avea de înfruntat cu această nouă alianţă? întrebă Idaho. Banii se adună în locuri dintre cele mai stranii!

― La hotare? făcu Irulan.

Idaho ridică din umeri. Nu se putea da răspuns la o asemenea întrebare. Fiecare dintre ei intuia că, într-o bună zi, tleilaxu sau meşteşugarii care se jucau cu tehnologia la periferia Imperiului vor reuşi să anuleze Efectul Holtzmann. Iar, în ziua aceea, scuturile aveau să devină inutile. Echilibrul precar ce menţinea vasalităţile planetare avea să dispară.

Alia respinse această posibilitate.

― Ne vom descurca folosind ce avem, spuse ea. Iar ce avem e convingerea directoratului CHOAM că noi putem să distrugem mirodenia, dacă vom fi siliţi să o facem. Nu-şi vor asuma riscul asta.

― Şi, astfel, ne întoarcem iarăşi la CHOAM, remarcă Irulan,

― Dacă nu cumva, spuse Idaho, cineva a izbutit să reproducă ciclul păstrăv-vierme pe o altă planetă. (Îndreptă o privire meditativă spre Irulan.) Salusa Secundus?

― Contactele mele de-acolo sunt încă demne de încredere, zise Prinţesa. În nici un caz Salusa.

― Atunci, soluţia mea rămâne valabilă, conchise Alia, privindu-l fix pe Idaho. Ne vom descurca folosind ce avem.

E rândul meu la mutare, gândi el şi întrebă:

― Ce rost a avut să mă iei de la o treabă importantă? Te-ai fi putut descurca şi singură.

― Nu mă lua pe tonul ăsta!

Idaho făcu ochii mari. Pentru o clipă, întrezărise străinul pe chipul Aliei şi impresia fusese năucitoare. Se uită la Irulan, dar aceasta nu părea să fi observat ceva ― sau nu lăsa să se vadă.

― N-am nevoie de dăscăleală! adăugă Alia, păstrând încă în glas urma unei furii străine.

Idaho izbuti să afişeze un zâmbet mâhnit, dar simţi o durere surdă în piept.

― Când abordăm problema puterii, interveni Irulan pe tonul ei tărăgănat, nu suntem niciodată prea departe de bogăţie şi toate măştile ei. Paul a fost o mutaţie socială şi, ca atare, nu trebuie să uităm că el a modificat vechiul echilibru al bogăţiei.

― Asemenea mutaţii nu sunt ireversibile, spuse Alia întorcându-le spatele, ca şi când nu şi-ar fi dezvăluit deja cumplita diferenţă. Oriunde s-ar afla bogăţii în Imperiul acesta, ei ştiu.

― Şi mai ştiu, adăugă Irulan, că există trei persoane care ar putea perpetua această mutaţie: gemenii şi...

O arătă pe Alia.

Au înnebunit amândouă? se întrebă Idaho.

― Vor încerca să mă asasineze! rosti cu glas înfundat Alia.

Idaho rămase mut, stupefiat, cu percepţia sa de mentat răvăşită. S-o asasineze pe Alia? De ce? Le-ar fi fost mult mai uşor s-o discrediteze. Puteau s-o rupă de haita fremenilor şi s-o încolţească în voie. Gemenii însă... Ştia că nu se afla în starea de calm mentatic pentru a efectua o astfel de evaluare, dar trebuia să încerce. Trebuia să fie cât mai precis cu putinţă. În acelaşi timp, nu ignora faptul că gândirea precisă conţinea absoluturi neasimilate. Natura nu era precisă. Universul, dacă îl reducea la scara lui, nu era precis: era vag, înceţoşat, tulburat de variaţii şi de mişcări inopinate. Omenirea, luată ca un întreg, trebuia introdusă în acest caicul ca un fenomen natural. Dar tot acest proces de analiză precisă reprezenta o amputare, o retezare a curentului continuu al universului. Trebuia să ajungă la acest curent şi să-l observe în mişcare.

― Am avut dreptate să ne concentrăm asupra CHOAM-ului şi a Landsraadului, spuse Irulan. Iar sugestia lui Duncan ne oferă o primă linie de investigaţie pentru...

― Banii, consideraţi ca o materializare a energiei, nu pot fi separaţi de energia pe care-o exprimă, o întrerupse. Alia. Asta o ştim cu toţii. Dar trebuie să răspundem la trei întrebări concrete: Când? Cu ce arme? Unde?

Gemenii... gemenii! gândi Idaho. Ei sunt în pericol, nu Alia!

― Cine şi cum, nu te interesează? întrebă Irulan.

― Dacă, pe această planetă, Casa Corrino, CHOAM-ul sau orice altă grupare foloseşte instrumente umane, spuse Alia, avem peste şaizeci la sută şanse să le descoperim înainte ca ele să treacă la acţiune. Ştiind când şi unde vor acţiona, dispunem de o pârghie pentru a le contracara. Cum? Asta înseamnă: cu ce arme, nu?

De ce nu-s în stare să vadă ceea ce văd eu? se întrebă Idaho.

― Foarte bine, zise Irulan. Când?

― Când atenţia noastră va fi îndreptată spre altcineva, răspunse Alia.

― Cu ocazia Adunării, observă Irulan, atenţia era îndreptată asupra mamei tale şi nu s-a întâmplat nimic.

― Nu era locul potrivit.

Ce urmăreşte? se întrebă Idaho.

― Atunci... unde?

― Chiar aici, în Citadelă, răspunse Alia, Este locul în care mă simt cel mai în siguranţă, pe teren propriu.

― Cu ce arme?

― Convenţionale. Arme dintre acelea pe care orice fremen ar putea să le albă asupra lui: un cristai otrăvit, un pistol maula, un...

― N-au mai încercat de mult un vânător-căutător, sugeră Irulan.

― Ar fi inoperant în mulţime, spuse Alia. Şi vor avea nevoie de prezenţa mulţimii.

― O armă biologică? întrebă Irulan.

― Un agent infecţios? făcu Alia, fără a-şi disimula îndoiala; cum putea crede Irulan că un agent infecţios ar fi reuşit să străpungă barierele imunologice de care dispunea un Atreides?

― Mă gândeam, mai degrabă, la un animal, explică Irulan. Un mic animal de casă, de pildă, dresat să muşte o anumită victimă ― o muşcătură veninoasă.

― Dihorii de pază ai Casei l-ar depista numaidecât.

― Dar dac-ar fi chiar unul dintre ei?

― Imposibil. Animalele noastre ar respinge orice persoană străină, ar omorî-o. Ştii foarte bine.

― Examinam doar posibilităţile, în speranţa de a...

― O să-mi pun gărzile pe picior de alarmă, spuse Alia.

În momentul în care Alia rosti "gărzile", Idaho îşi acoperi cu mâna ochii tleilaxu, încercând să lupte contra forţei care-l năpădi dintr-o dată. Era Rhajia, mişcarea Infinitului aşa cum o exprimă Viaţa, caliciul latent al cufundării totale în percepţia mentatică, aflat în conştiinţa oricărui mentat. Percepţia lui se desfăşură ca o plasă, acoperind universul, căzând, conturând formele prinse în ochiurile ei. Îi văzu pe gemeni, ghemuiţi în beznă, în timp ce gheare uriaşe spintecau aerul încercând să-i sfâşie.

― Nu, şopti el.

― Ce este? întrebă Alia, privindu-l de parcă ar fi mirat-o faptul că mai era încă în sală.

Idaho luă mâna de la ochi.

― Veşmintele dăruite de Casa Corrino... Au fost trimise gemenilor?

― Bineînţeles, răspunse Irulan. Nu prezentau nici un pericol.

― Nimeni nu va cuteza să-i atace pe gemeni la Sietch Tabr, spuse Alia. Cel puţin nu cât timp se află în grija gărzilor instruite de Stilgar.

Idaho o privi lung. Nu avea nici un element concret pentru a susţine un argument întemeiat pe calcul mentatic, dar era sigur. Era sigur. Ceea ce trăise cu câteva clipe înainte se apropia foarte mult de puterea vizionară a lui Paul. Lui însă, Alia şi Irulan nu i-ar fi dat niciodată crezare.

― Aş vrea să punem în gardă autorităţile portuare, spuse el, pentru a interzice introducerea oricăror animale din exterior.

― Doar nu iei în serios ipoteza lui Irulan! exclamă Alia.

― De ce să nu evităm orice risc?

― Atunci anunţă-i şi pe contrabandişti... În ceea ce mă priveşte, prefer să mă bizui pe dihorii Casei.

Idaho clătină din cap. Ce puteau face dihorii Casei împotriva unor gheare de mărimea celor văzute de el? Dar Alia avea dreptate. Câteva mite la locurile potrivite, acceptul unui Navigator al Ghildei, şi orice loc din Zona Pustie putea deveni un port. Ghilda ar fi refuzat cu siguranţă să figureze în prima linie în cazul unui atac direct împotriva Casei Atreides, dar dacă preţul oferit ar fi fost destul de mare... La naiba, Ghilda putea fi considerată doar ca un fel de barieră geologică, ce făcea un atac dificil, dar nu imposibil. Membrii Ghildei puteau susţine oricând că nu erau decât "o agenţie de transport". De unde să ştie ei cum avea să fie folosită o încărcătură sau alta?

Alia rupse acalmia cu un gest pur fremen: pumnul ridicat, cu degetul mare orizontal. Însoţi gestul cu o exclamaţie tra­diţională, care însemna: "Declar Conflict Taifun". Era limpede că se considera drept unica ţintă logică a oricăror asasini şi, prin gestul ei, se ridica împotriva unui univers înţesat de ameninţări încă nedefinite şi făcea cunoscut că va slobozi vântul morţii contra oricui va cuteza s-o atace.

Idaho îşi dădu seama de zădărnicia oricărui protest din partea sa, înţelegând totodată că Alia nu mai avea nici o bănuială în ceea ce îl privea. Avea să-i ceară să se întoarcă la Sietch Tabr ca să-şi ducă la bun sfârşit misiunea lui de răpire a Doamnei Jessica. Pradă unui val de mânie, se ridică de pe divan, gândind: Măcar de-ar fi Alia ţinta! Măcar de-ar cădea victimă unui asasin! Pentru o clipă, mâna lui poposi pe mânerul pumnalului... dar ştia că n-avea puterea s-o facă. Deşi, pentru Alia, ar fi fost mult mai bine să moară ca o martiră, decât să fie discreditată şi hăituită până ce avea să-şi găsească sfârşitul într-un mormânt de nisip.

— Da, rosti Alia, interpretându-i greşit expresia feţei drept îngrijorare pentru soarta ei, cel mai bine este să te întorci cât poţi de repede la Tabr.

Şi gândi: Ce neghiobie să-l suspectez! Duncan este al meu, nu al Jessicăi! Ceea ce o descumpănise, îşi spuse, fusese neaşteptata revendicare a triburilor. Ridică o mână, în semn de rămas bun, când Duncan părăsi încăperea.

Idaho ieşi din Sala de Consiliu năpădit de un sentiment de deznădejde. Nu numai că Alia era orbită de posesiunea străină, dar, cu fiecare criză, părea să-şi piardă şi mai mult minţile. Depăşise deja limita periculoasă: era condamnată. Dar ce se mai putea face pentru gemeni? Pe cine putea spera să convingă? Stilgar? Ce putea face Stilgar mai mult decât ceea ce făcea deja?

Atunci, Doamna Jessica?

Da, trebuia să cerceteze această posibilitate... deşi nu era exclus ca Doamna Jessica să fie deja profund implicată într-un complot cu Surorile Comunităţii ei. Nu-şi făcea nici un fel de iluzii în privinţa fostei concubine Atreides. La ordinul Bene Gesseritului, Jessica ar fi fost în stare de orice. Ar fi fost în stare să se întoarcă până şi împotriva propriilor ei nepoţi.

O bună guvernare nu depinde niciodată de legi, ci de calităţile personale ale celor ce guvernează. Maşinăria guvernamentală este întotdeauna subordonată voinţei celor care-o administrează. De aceea, cel mai important element al artei guvernării este metoda de alegere a conducătorilor.