FRONTERA RESOURCES CORPORATION Houston, Texas, SUA – 8 octombrie 2015
FRONTERA RESOURCES SPOREŞTE POTENŢIALUL DE GAZE ÎN CADRUL OPERAŢIUNILOR SALE DIN GEORGIA Frontera Resources Corporation (Simbolul la Bursa de Valori din Londra, pe piaţa AIM: FRR), o societate independentă specializată în explorarea şi exploatarea resurselor de petrol şi gaze („Frontera” sau „Compania”), a făcut astăzi public un comunicat despre creşterea semnificativă a resurselor de gaze aferentă eforturilor sale în curs de derulare de explorare şi exploatare în Georgia.
Compania a anunţat recent, că ea continuă să dezvolte segmentul de explorare şi exploatare a gazelor în cadrul operaţiunilor sale din partea estică a Georgiei prin comasarea eforturilor sale tehnice din Complexul de Gaze Mtsare Kheve şi Complexul din Zona Taribani într-o singură unitate geologică, denumită Complexul de Gaze Kakheti de Sud, care integrează 2.000 de kilometri pătraţi. Suplimentar resurselor de gaez identificate anterior în sub-clasele acestei zone combinate, activitățile recente ale Frontera au permis acesteia să reevalueze și să determine rezervele de gaze disponibile la cel puțin 3,8 trilioane metri cubi de gaz în punctul de colector țintă aflat la 300–5.000 metri adîncime. Acum se desfășoară o evaluare independentă a noilor calcule interne ale Frontera.
Mai devreme în acest an, în cursul lunii aprilie, Frontera a anunțat rezultatele unui raport elaborat la solicitarea sa de către compania de consultanță olandeză independentă, cu sediul în SUA, Sewell&Associates, care a confirmat prezența perspectivelor combinate ale resurselor de gaze naturale în volum de 12,9 trilioane picioare cubice (365 miliarde metri cubi) de gaze în colector, cu un volum de 9,4 trilioane picioare cubice (266 miliarde metri cubi) de rezerve recuperabile de gaze naturale la ComplexulMtsare Kheve Gas și Complexul din Zona Taribani.
În rezultatul acestor cercetări, au fost efectuate în continuare studii geologice și geofizice extinse în zonele Complexului de Gaze Mtsare Kheve, Complexului din Zona Taribani și în teritoriul dintre acestea, odată ce Compania consideră că aceste zone sunt parte a unui complex geologic comun. În rezultatul studiilor geologice efectuate a fost confirmată prezența unui vast potențial al rezervelor de gaze naturale integrate, care depășește cu mult estimările anterioare.
În 2014, instalarea reţelei de 14 kilometri aparţinând Frontera, care include facilități de colectare, prelucrare și transportare a gazului prin conducte, s-a soldat cu inițierea operațiunilor miniere în baza lucrărilor de foraj de gaze ale Companiei. După inițierea exploatării de gaze în estul Georgiei, în luna aprilie a anului trecut Frontera a marcat cu succes 18 luni de exploatare a gazelor. Vânzările permanente de gaze din regiune reprezintă primele vânzări continue de gaze non-asociate, produse în țară și vândute pe piața națională a consumului intern din Georgia. Împreună cu analiza tehnică extensivă asociată Complexului de Gaz Kakheti de Sudmai larg, această activitate a deschis un capitol istoric nou în orientarea Georgiei spre independență energetică, precum și spre livrări de gaze în afara teritoriului acesteia.
Frontera avansează în raport cu evaluarea opțiunilor de comercializare, astfel încît să extindă și să accelereze eforturile îndreptate spre a aduce această resursă nu doar pe piața internă a Georgiei, dar și pe piețele vecine ale Turciei și Europei. În acest context, în cursul lunii iulie Frontera a încheiat un Memorandum strategic de înțelegere cu compania națională de energetică din Ucraina, Societatea pe Acțiuni Națională ”Naftogaz Ucraina”, prin care derulează un studiu de inginerie pre-proiectare care va explora posibilitatea de a furniza gaze naturale lichefiate (GNL) în Ucraina din sursele Frontera de exploatare a gazelor în Georgia. Studii similare sunt în curs de realizare în raport cu alte piețe regionale ale Mării Negre și conducte regionale preconizate.
Steve C. Nicandros, Președintele și Directorul Executiv, a comentat:
„Investițiile noastre curente în Georgia continuă să deschidă pentru noi apariția a ceea ce credem noi a fi depozite de gaze de clasă mondială, prin identificarea Complexului de Gaze Kakheti de Sud.” Așa cum evoluția recentă a exploatărilor similare prolifice de gaze în Statele Unite schimbă traiectoria de independență energetică a SUA, rezultatele noastre continuă să indice faptul că Georgia are rezerve de gaze naturale suficiente pentru a urma același parcurs. Suntem de părerea, că munca noastră actuală va continua să contribuie la independența energetică internă a Georgiei în următorii ani și o va transforma într-un furnizor strategic de gaze pe piețele de consum din Turcia și Europa.”
Relații:
Frontera Resources Corporation:
Liz Williamson
Vicepreședinte, Relații cu Investitorii și Comunicări Corporative
+1 713 585 3216
lwilliamson@fronteraresources.com PR Financiar:
Buchanan
Helen Chan
+44 (0) 20 7466 5000
helenc@buchanan.uk.com Note către editori: Despre Frontera Resources Corporation 1. Frontera Resources Corporation este o companie internaţională independentă, cu sediul în Houston, Texas, S.U.A., specializată în explorarea şi exploatarea resurselor de petrol şi gaze, strategia căreia presupune identificarea oportunităților şi desfăşurarea activităţii pe piețele din ţările în curs de dezvoltare din Europa de Est în regiunea Mării Negre. Acţiunile Frontera Resources Corporation sunt tranzacționate la Bursa de Valori din Londra, AIM Market – Simbol: FRR. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi www.fronteraresources.com. 2. Complexul Mtstare Khevi reprezintă o suprafaţă de aproximativ 140 kilometri pătraţi şi cuprinde prospecţiuni privind rezerve de gaze, descoperite la o adâncime de între 300 metri şi 5.000 metri. Conform estimărilor interne ale Frontera, investigaţiile au descoperit un potenţial semnificativ de gaze în această regiune de aproximativ 11 TCF de depozite geologice de gaze şi aproximativ 9 TCF de resurse regenerabile de gaze. Un raport pentru aprilie 2015, elaborat de Sewell & Associates, o companie de consultanţă independentă din Olanda, confirmă un potenţial de resurse de până la 8.29 TCF de depozite geologice de gaze pentru Complexul de Gaze Mtsare Khevi, cu un potențial de resurse regenerabile de până la 6.15 TCF. 3. Complexul din Zona Taribani reprezintă o suprafaţă care cuprinde aproximativ 1.400 kilometri pătraţi şi include zonele descoperite, însă neexplorate până în prezent, şi anume zonele Taribani, Kila Kupra, Bayda şi Iori din cadrul Blocului 12. Investigaţiile interne preliminare sugerează că în aceste zone ar putea exista până la 18 miliarde barile de petrol. Lucrările în derulare continuă să studieze şi evalueze viabilitatea acestei analize şi a unui potenţial mai mare de dezvoltare. Fiind amplasat în cadrul Complexului Zonei Taribani, potenţialul de petrol din Zona Taribani reprezintă 788 milioane barile de depozite primare de hidrocarburi (“OOIP”) situate la adâncimea între 2.000 metri şi 3.300 metri, evaluate în mod independent de compania olandeză Sewell & Associates (“NSA”) în 2005. Suplimentar, Frontera estimează existenţa depozitelor geologice de gaze asociate unor spaţii mai adânci din Zona Taribani de aproximativ 9 TCF din proiecţiile de rezervă identificate la o adâncime între 3.400 metri şi 5.000 metri. Un raport din aprilie 2015 elaborat de NSA confirmă resursele proiectate de aproape 4,62 TCF de depozite geologice de gaze asociate cu nisipuri petroliere aflate la adâncime în Zona Taribani, cu aproape 3,23 TCF de proiecţii de resurse regenerabile în spaţii situate la o adâncime între 3.400 metri şi 5.400 metri. 4. Informaţia despre Estimările de Resurse: Estimările contingente şi de perspectivă ale resurselor, conţinute în acest comunicat, au fost determinate de o companie de consultanţă independentă din Olanda, Sewell & Associates (NSA), în conformitate cu definiţiile şi instrucţiunile stabilite în Sistemul de Management al Resurselor de Petrol din 2007 (PRMS), adoptat de Societatea Inginerilor de Petrol (SPE). Gerard Bono, Vicepreşedintele şi Inginerul Şef pentru Rezerve, care este membru SPE, este persoana calificată care a revizuit şi a aprobat afirmațiile din această comunicare. 5. Această informaţie poate conţine unele declaraţii de perspectivă, inclusiv, dar fără limitare, aşteptări, convingeri, planuri şi obiective cu privire la tranzacţii, programe de lucru şi alte aspecte discutate în acest comunicat. Explorarea petrolului reprezintă o afacere speculativă, care presupune un grad avansat de risc. Printre factorii importanţi care ar putea genera rezultate reale, diferite în mod semnificativ faţă de cele indicate în aceste declaraţii de perspectivă, pot fi indicați: riscurile aferente operaţiunilor de exploatare a resurselor de petrol şi gaze; disponibilitatea şi performanţa echipamentului şi personalului necesar; capacitatea Companiei de a atrage capital pentru finanţarea programelor sale de explorare şi dezvoltare; datele seismice; evaluarea săpăturilor, rocilor şi a altor informaţii obţinute din sursele săpate; incertitudinea inerentă în evaluarea resurselor de petrol şi gaze; fluctuaţiile preţurilor pentru petrol şi gaze; condiţiile meteorologice; condiţiile economice generale; situaţia politică din Georgia şi relaţiile cu ţările vecine; alţi factori indicaţi în rapoartele financiare ale Frontera, care pot fi accesate pe www.fronteraresources.com. Nu există nici o certitudine că aşteptările Frontera se vor realiza, iar rezultatele reale ar putea fi diferite în mod esenţial de cele exprimate în declaraţiile de perspectivă. 6. Glosar de termeni: BCF – semnifică Miliarde de Metri Cubi de gaze. TCF – semnifică Trilioane de Metri Cubi de gaze. Mcf – semnifică Mii de Metri Cubi de gaze. OOIP – semnifică Depozite Geologice de Petrol. Bopd – semnifică Barile de Petrol pe Zi.