Fundatia si Pamantul

PARTEA A PATRA

SOLARIA

CAPITOLUL 10

Roboţi

41
ÎN TIMPUL MESEI, Trevize se cufundă în gânduri, iar Bliss se concentră asupra hranei.

Pelorat, singurul care părea doritor să vorbească, sublinie că dacă lumea pe care se aflau se numea Aurora şi era prima lume colonizată, Pământul trebuia să se găsească pe undeva, prin apropiere.

― S-ar putea să merite să cutreierăm stelele din imediata noastră vecinătate, spuse el. Ar însemna să cercetăm cel mult câteva sute de stele.

Trevize murmură că încearcă-şi-vezi era ultima metodă la care avea de gând să apeleze, şi că dorea cât mai multe informaţii despre Pământ înainte de a încerca să se apropie de el, chiar dacă i-ar descoperi poziţia. Nu spuse mai mult, şi Pelorat, cu entuziasmul retezat, se cufundă şi el în tăcere.

După masă, întrucât Trevize continua să rămână mut, Pelorat încercă o discuţie:

― Rămânem aici, Golan?

― Pe timpul nopţii, da, spuse Trevize. Trebuie să mă mai gândesc puţin.

― Crezi că suntem în siguranţă?

― Dacă nu apare ceva mai rău decât câinii, spuse Trevize, suntem în perfectă siguranţă, aici în navă.

― Şi cât timp ne va lua pentru a decola, în caz că apare ceva mai rău decât câinii?

― Computerul este în alertă de decolare, spuse Trevize. Ne putem ridica într-un interval de două sau trei minute. Şi oricum, computerul ne va preveni în caz că se întâmplă ceva neaşteptat, aşa că sugerez să mergem la culcare. Mâine dimineaţă voi lua o hotărâre.

Uşor de zis, gândi Trevize cu ochii deschişi, în întuneric. Stătea încovoiat, îmbrăcat parţial, pe podeaua camerei computerului. Era foarte inconfortabil, dar ştia că patul nu îl va îmbia la somn în acest moment, iar aici cel puţin putea acţiona imediat ce computerul dădea alarma.

Apoi auzi paşi şi se ridică automat, lovindu-se cu capul de marginea pupitrului ― nu atât de tare pentru a-şi provoca o rană, dar suficient pentru o durere ascuţită.

― Janov? spuse el printre dinţi şi cu ochii înlăcrimaţi.

― Nu. Sunt eu, Bliss.

Trevize întinse o mână peste pupitru pentru a face măcar un semi-contact cu computerul, şi o lumină blândă o învălui pe Bliss, îmbrăcată într-un déshabillé roz.

― Ce s-a întâmplat? făcu Trevize.

― Te-am căutat în dormitorul tău şi nu erai acolo. Aveai însă, neîndoielnic o activitate neuronică, şi am venit ghidată de ea. Nu dormeai, aşa că am intrat.

― Bine, ce vrei?

Bliss se aşeză pe podea, cu spatele lipit de perete, cu genunchii ridicaţi, odihnindu-şi bărbia pe ei:

― Nu-ţi face griji. N-am nici un gând rău cu ceea ce ţi-a mai rămas din virginitate.

― Nici nu mi-am imaginat aşa ceva, spuse sardonic Trevize. De ce nu dormi? Ai nevoie de somn, mai mult decât noi.

― Da, spuse ea cu voce joasă şi sinceră, întâmplarea asta cu câinii a fost epuizantă.

― Te cred.

― Dar trebuie să-ţi vorbesc cât timp doarme Pel.

― Despre ce anume?

― Când ţi-a vorbit despre robot, spuse Bliss, ai zis că asta schimbă totul. La ce te refereai?

― Nu-ţi dai seama şi singură? Avem trei seturi de coordonate, trei Lumi Interzise. Vreau să le vizitez pe toate trei pentru a afla cât mai multe lucruri despre Pământ, înainte de a încerca să ajung la el.

Se apropie un pic de ea pentru a putea vorbi mai încet, apoi se îndepărtă cu o mişcare bruscă:

― Uite ce e, nu vreau ca Janov să intre aici şi să ne găsească împreună. Nu ştiu ce ar crede el.

― Este puţin probabil. Doarme, l-am încurajat şi eu puţin în acest sens. Dacă începe să se agite prin pat, voi afla imediat... Continuă. Vrei să le vizitezi pe toate trei. Ce anume s-a schimbat?

― Planul meu nu era să pierd timpul aiurea pe fiecare lume. Dacă Aurora a fost părăsită de oameni acum douăzeci de mii de ani, atunci este îndoielnic să mai fi supravieţuit vreo informaţie valoroasă. N-aveam chef să mai irosesc săptămâni sau luni scormonind degeaba suprafaţa planetei, luptându-mă cu câinii, pisicile, taurii, sau cine ştie ce alte bestii periculoase, numai pentru speranţa de a descoperi un fragment de material edificator prin praf, ruine şi putregaiuri. Poate că pe una sau pe ambele Lumi Interzise ale căror coordonate le mai avem există oameni, şi biblioteci intacte... Aşa că intenţia mea era să plecăm imediat de pe Aurora. Acum am fi fost în spaţiu, dormind în deplină siguranţă.

― Dar?

― Dar dacă există roboţi care încă funcţionează, poate că au informaţii importante, utile. Ar fi mai uşor să tratez cu ei decât cu oamenii, pentru că, din câte am auzit, roboţii trebuie să respecte ordinele şi nu pot face rău unei fiinţe umane.

― Deci ţi-ai modificat planul şi acum vei pierde timp pe această lume, căutând roboţi.

― Nu-mi face nici o plăcere, Bliss. Părerea mea este că roboţii nu pot rezista douăzeci de mii de ani fără reparaţii şi întreţinere... Totuşi, dacă ai detectat o scânteie de activitate mentală, înseamnă că m-am înşelat. Cine ştie? Poate că roboţii sunt mai rezistenţi decât îmi închipui eu, sau poate că au posibilitatea de a se auto-întreţine.

― Ascultă-mă, Trevize, şi te rog să păstrezi secretul.

― Secretul? făcu Trevize ridicând vocea surprins. Faţă de cine?

― Sşşşt! Faţă de Pel, bineînţeles. Ascultă, nu trebuie să-ţi modifici planurile. Ai avut dreptate la început. Pe această lume nu există roboţi în stare de funcţionare. Eu nu detectez nimic.

― L-ai detectat pe acela, şi dacă există unul...

― Nu l-am detectat deloc. Nu era în stare de funcţionare; nu mai funcţiona de multă vreme.

― Dar ai spus...

― Ştiu ce am spus. Pel şi-a închipuit că a văzut o mişcare şi a auzit un sunet. Şi-a petrecut viaţa adunând informaţii, dar este greu să te faci remarcat într-un domeniu ca al lui. I-ar place foarte mult să facă el însuşi o descoperire. Des­coperirea numelui “Aurora” a fost reală, şi l-a făcut mai fericit decât îţi poţi tu închipui. Şi-a dorit cu disperare să descopere mai mult.

― Vrei să-mi spui că îşi dorea atât de mult să facă o descoperire încât şi-a închipuit că a dat peste un robot în stare de funcţionare, când de fapt robotul nu funcţiona?

― Da, a dat peste un morman de rugină care nu avea mai multă conştiinţă decât roca pe care se sprijinea.

― Dar i-ai susţinut povestea.

― Nu m-a lăsat inima să-l aduc cu picioarele pe pământ. Ar fi fost puternic deziluzionat! Pel înseamnă foarte mult pentru mine.

Trevize o fixă un minut întreg cu privirea. Apoi spuse:

― Te deranjează dacă-mi explici de ce înseamnă atât de mult pentru tine? Serios că aş vrea să ştiu. Pentru tine, nu este probabil decât un bărbat mai în vârstă, fără nimic romantic. Un Izolat, iar tu dispreţuieşti Izolaţii. Eşti tânără şi frumoasă, şi cred că există alte părţi ale Gaiei cu trup de bărbaţi tineri, viguroşi şi frumoşi. Împreună cu ei poţi avea o relaţie fizică nemaipomenită, care să rezoneze în întreaga Gaia, şi să provoace culmi de extaz. Deci, ce vezi tu la Janov?

Bliss îl privi pe Trevize cu un aer serios:

― Tu nu îl iubeşti?

Trevize dădu din umeri şi spuse:

― Ţin la el. Cred că s-ar putea spune, în sens non-sexual, că îl iubesc.

― Nu-l cunoşti de multă vreme. Pentru ce îl iubeşti, în felul acesta al tău, non-sexual?

Trevize zâmbi fără să vrea:

― E un tip atât de ciudat. Cred sincer că niciodată în viaţă nu s-a gândit la el. I s-a spus să vină cu mine, şi a venit. Fără nici o obiecţie. Vroia să mergem pe Trantor, dar când i-am spus că mergem pe Gaia, nu m-a contrazis deloc. Iar acum mă însoţeşte în această căutare a Pământului, deşi ştie că este periculos. Sunt sigur că dacă ar trebui să-şi sacrifice viaţa pentru mine ― sau pentru altcineva ― ar face-o, fără şovăială.

― Tu ţi-ai da viaţa pentru el, Trevize?

― S-ar putea, dacă n-aş avea timp să gândesc. Altfel, cred că aş ezita şi poate că mi s-ar face frică. Eu nu sunt la fel de bun ca el. Şi poate de aceea simt această nevoie teribilă de a-l proteja şi de a-l păstra mai departe la fel de bun. Nu vreau ca Galaxia să îl înveţe să nu fie bun. Înţelegi? Şi în mod special trebuie să îl apăr de tine. Nu pot suporta gândul că-l vei părăsi după ce se va termina cu amuzamentul pe care ţi-l produc acum cine ştie ce ciudăţenii de-ale lui.

― Da, ştiam că aşa vei gândi. Nu crezi că şi eu văd în Pel ceea ce vezi tu? Ba chiar mai mult, pentru că eu pot lua contact direct cu mintea lui? Mă port ca şi cum i-aş vrea răul? Aş susţine eu visul lui cu robotul în stare de funcţionare, dacă aş suporta să-i văd sentimentele rănite? Trevize, eu sunt obişnuită cu ceea ce tu numeşti bunătate, pentru că fiecare parte din Gaia este gata să se sacrifice pentru întreg. Nu cunoaştem şi nu înţelegem alt mod de acţiune. Dar, făcând astfel, noi nu renunţăm la nimic, pentru că fiecare parte este întregul, deşi nu mă aştept să înţelegi acest lucru. Pel este diferit.

Bliss nu îl mai privea pe Trevize. Era ca şi cum ar fi vorbit pentru sine:

― El este un Izolat. Nu este altruist pentru că face parte dintr-un întreg. Este altruist prin însăşi natura lui. Mă înţelegi? Are numai de pierdut şi nimic de câştigat. Îmi este ruşine pentru că sunt ceea ce sunt şi nu simt teama de a pierde ceva, pe când el nu are nici o speranţă de câştig.

Ridică din nou privirea spre Trevize, foarte serioasă:

― Îţi dai acum seama că îl înţeleg mai mult decât ai putea tu vreodată? Crezi că i-aş putea face vreun rău în vreun fel?

Trevize spuse:

― Bliss, azi, mai devreme, ai propus: “Hai să fim prieteni”, iar eu nu am spus decât: “Dacă vrei...” Am avut reticenţe, închipuindu-mi că i-ai putea face rău lui Janov. Acum este rândul meu. Bliss, hai să fim prieteni. Poţi veni cu argumente în favoarea Gaiei, iar eu le pot refuza, dar chiar şi aşa, în ciuda acestui duel, hai să fim prieteni.

Şi întinse mâna.

― Desigur, Trevize, spuse Bliss.

Mâinile lor se strânseră puternic.

42
Trevize surâse tăcut în sinea sa. Era un surâs interior, buzele nu schiţaseră nici o mişcare.

Când lucrase cu computerul pentru a descoperi posibila stea a primului set de coordonate, atât Pelorat cât şi Bliss priviseră cu atenţie şi puseseră întrebări. Acum stăteau în camera lor şi dormeau sau se relaxau, lăsând întreaga treabă doar pe umerii lui.

Într-un fel se simţea flatat: acum acceptaseră faptul că Trevize era şeful, ştia ce făcea, şi nu avea nevoie de supraveghere sau încurajări. Cât despre el, acumulase suficientă experienţă pentru a avea încredere deplină în computer şi pentru a simţi că acesta nu avea deloc nevoie de asistenţă. Sau, în orice caz, de foarte puţină.

O altă stea ― luminoasă şi neînregistrată în harta Galactică ― îşi făcu apariţia. Această a doua stea era mai luminoasă decât cea în jurul căreia orbita Aurora, ceea ce dădea şi mai multă semnificaţie faptului că nu fusese inclusă în harta computerizată.

Trevize era uimit de ciudăţeniile vremurilor străvechi. Secole întregi puteau fi puse sub telescop, sau dimpotrivă, scoase total din conştiinţa omenirii. Întregi civilizaţii puteau fi aruncate în uitare. Şi totuşi, din ceţurile istoriei, smulse din mijlocul acelor civilizaţii, apăreau unul sau două elemente de informaţie rămase intacte ― cum ar fi coordonatele primite de la Deniador.

Îi mărturisise aceste gânduri lui Pelorat cu câtva timp înainte, iar Pelorat îi spusese imediat că tocmai de aceea studiul miturilor şi legendelor este un domeniu atât de interesant.

― Marea artă este, spusese Pelorat, să afli sau să hotărăşti care anume componentă dintr-o legendă reprezintă purul adevăr. Nu este uşor, şi mitologi diferiţi aleg diferite componente, de obicei în funcţie de felul în care acestea corespund interpretării lor.

În orice caz, steaua era chiar acolo unde coordonatele lui Deniador, corectate cu factorul timp, spuneau că va fi. În acest moment, Trevize era gata să parieze pe o sumă importantă că a treia stea va fi şi ea în locul precizat. Şi dacă aşa stăteau lucrurile, era dispus să creadă că legenda spunea în continuare adevărul, şi anume că existau în total cincizeci de Lumi Interzise (în ciuda numărului suspect de rotund). Se întrebă unde ar putea fi celelalte patruzeci şi şapte.

O lume locuibilă ― Lume interzisă ― fu descoperită orbitând în jurul stelei... iar de această dată, prezenţa ei nu induse nici o adiere de surpriză în sufletul lui Trevize. Fusese absolut sigur că va fi acolo. Încadră nava pe o orbită lentă în jurul planetei.

Stratul de nori era suficient de dispersat pentru a permite o imagine satisfăcătoare. Planeta avea un procent mare de apă, aşa cum aveau de altfel majoritatea lumilor locuibile. Exista un ocean tropical neîntrerupt, şi două oceane polare. Într-una din emisfere, la latitudinile temperate, se afla un continent serpentiform, înconjurând planeta, cu golfuri pe fiecare ţărm. În cealaltă emisferă, tot la latitudinile temperate, suprafaţa uscatului era divizată în trei părţi, mai late pe direcţia nord-sud decât continentul din emisfera opusă.

Trevize ar fi dorit să ştie suficientă climatologie pentru a putea prezice, din ceea ce vedea, care ar putea fi temperaturile şi anotimpurile. Pentru o clipă, cochetă cu ideea de a pune computerul să rezolve această problemă. Însă nu clima reprezenta aspectul cel mai important.

Mult mai important era faptul că, încă o dată, computerul nu detectase nici o radiaţie de origine tehnologică. Telescopul nu-i spunea decât că planeta nu avea un aspect de haină mâncată de molii, şi nu apăreau zone deşertice. Solul se derula sub ei cu diferite nuanţe de verde, dar nu se distingeau zone urbane în partea luminată, sau luminiţe în partea întunecată.

Planeta asta era oare şi ea plină de toate formele de viaţă în afară de cea umană?

Bătu la uşa celuilalt dormitor.

― Bliss? şopti el tare.

După care bătu din nou.

Se auzi agitaţie, apoi vocea lui Bliss:

― Da?

― Vrei să ieşi? Am nevoie de ajutorul tău.

— Da, numai că te rog să aştepţi puţin până mă fac ceva mai prezentabilă.

Când apăru în cele din urmă, era mai prezentabilă decât o văzuse Trevize vreodată. Totuşi, simţi o undă de iritare pentru că îl lăsase să aştepte; puţin îi păsa cum arăta ea. Dar acum erau prieteni, aşa că îşi suprimă iritarea.

Bliss spuse zâmbind, pe un ton deosebit de plăcut:

― Cu ce te pot ajuta, Trevize?

Trevize arătă înspre ecran:

― După cum vezi, survolăm o lume care pare perfect sănătoasă, suprafeţele de pământ sunt acoperite cu o vegetaţie foarte solidă. Totuşi, nu apar lumini în noapte şi nu există radiaţie de natură tehnologică. Te rog să sondezi şi să îmi spui dacă există viaţă animală. Mi s-a părut că undeva am văzut ceva care semăna cu o turmă de ierbivore, dar nu sunt sigur. S-ar putea să fi zărit ceea ce doream cu disperare să văd.

Bliss “ascultă”, concentrându-se intens. Spuse:

― A, da... e bogată în viaţă animală.

― Mamifere?

― Desigur.

― Oameni?

Bliss păru că se concentrează şi mai puternic. Trecu un minut, apoi încă unul, şi în final se relaxă:

― Nu-mi pot da foarte bine seama. Din când în când am avut impresia că prind o undă de inteligenţă, suficient de elevată pentru a putea fi considerată umană. Dar era atât de slabă şi atât de aleatoare încât poate că şi eu, la rândul meu, am simţit ceea ce doream cu disperare să simt. Vezi tu...

Se opri.

― Ei? o îmboldi Trevize.

― Am impresia că detectez altceva, spuse ea. Nu sunt obişnuită cu ei, dar nu pot fi decât...

Figura ei se încordă din nou. Începu să “asculte” cu o şi mai mare atenţie.

― Ei? spuse din nou Trevize.

Bliss se relaxă:

― Nu văd ce altceva ar putea fi decât roboţi.

― Roboţi!

― Da, iar dacă detectez roboţi, cu siguranţă că aş putea fi capabilă să detectez şi oameni. Însă până acum...

― Roboţi! spuse din nou Trevize încruntându-se.

― Da, spuse Bliss, şi, după părerea mea, în număr mare.

43
Când află vestea, Pelorat exclamă aproape pe acelaşi ton ca şi Trevize:

― Roboţi!

Apoi zâmbi uşor:

― Ai avut dreptate, Golan, iar eu am greşit când m-am îndoit de tine.

― Nu-mi aduc aminte să te fi îndoit de mine, Janov.

― Am zis că e mai bine să nu mă exprim. Pur şi simplu am crezut, în inima mea, că a fost o greşeală să plecăm de pe Aurora atâta vreme cât aveam o şansă de a interoga vreun robot supravieţuitor. Însă acum este clar: ştiai că aici vei găsi o lume cu mai mulţi roboţi.

― Nu, Janov, n-am ştiut deloc. Pur şi simplu am mers la noroc. Câmpurile lor mentale, după cum spune Bliss, arată că sunt în perfectă stare de funcţionare. După părerea mea, aşa ceva nu se poate fără existenţa oamenilor care să aibă grijă de ei şi să îi repare. Totuşi, Bliss nu poate detecta nimic de natură umană, aşa că mai căutăm.

― Se pare că peste tot e pădure, nu-i aşa? spuse Pelorat privind ecranul.

― Aproape peste tot. Dar sunt câteva pete care pot fi câmpuri. Problema este că nu văd nici un oraş, nici o lumină noaptea, nimic altceva decât radiaţie termică.

― Deci, nici o fiinţă umană?

― Asta mă întreb şi eu. Bliss este în cameră şi se concentrează. Am fixat la întâmplare un prim meridian. Bliss are un mic echipament pe care apasă ori de câte ori detectează o activitate mentală robotică deosebit de intensă ― presupun că nu se poate vorbi de “activitate neuronică” în legătură cu roboţii ― sau o urmă de gânduri umane. Echipamentul este conectat la computer, care memorează astfel toate latitudinile şi longitudinile marcate de Bliss, şi îl vom lăsa pe el să aleagă în care loc vom ateriza.

― Crezi că e înţelept să laşi problema asta pe seama computerului?

― De ce nu, Janov? Este un computer foarte competent. În plus, când nu ai elemente pe baza cărora să faci tu însuţi o alegere, ce e rău în a lăsa această sarcină pe seama computerului?

Pelorat se lumină deodată:

― Asta îmi aduce aminte de ceva, Golan. Unele dintre legendele cele mai vechi includ poveşti cu oameni care iau decizii aruncând cuburi.

― Serios? Şi ce rezolvă cu asta?

― Fiecare faţă a cubului are marcată pe ea o decizie: “da”, “nu”, “poate”, “mai târziu”, şi aşa mai departe. Faţa care vine în sus la oprirea cubului va da sfatul ce trebuie urmat. Sau pun o bilă să se învârtă în jurul unui disc cu fante, şi în fiecare fantă este marcată o decizie. Decizia marcată pe fanta în care se opreşte bila este cea care va fi respectată. Unii mitologi cred că astfel de activităţi reprezentau mai degrabă jocuri de noroc decât loterii, dar după părerea mea, ambele noţiuni exprimă acelaşi lucru.

― Într-un fel, spuse Trevize, şi noi jucăm un joc de noroc.

Bliss ieşi din cameră, la timp pentru a auzi această ultimă remarcă.

― Nu e nici un joc de noroc, spuse ea. Am apăsat pe mai multe “poate”, apoi pe un singur “da”, cert, şi vom merge către “da”.

― Ce anume face din el un “da”? întrebă Trevize.

― Am prins o adiere de gânduri umane. Clară. Neîndoielnică.

44
Plouase, pentru că iarba era udă. Deasupra, norii pluteau purtaţi de vânt, şi dădeau semne că se destramă.

Far Star ateriză lin lângă un mic pâlc de copaci. (În caz că apar câini, gândi Trevize, glumind doar pe jumătate.) Împrejurimile păreau a reprezenta o păşune; Trevize zărise livezi şi lanuri cu grâne... şi, în trecere, animale ierbivore.

Totuşi, nu existau clădiri. Nimic artificial, în afara faptului că regularităţile copacilor în livezi şi limitele precise care separau lanurile de grâne erau la fel de artificiale ca şi o staţie de recepţie a microundelor.

Să fi fost doar opera roboţilor? Fără oameni?

Calm, îşi puse centura cu holstere. De data aceasta, se asigurase că ambele arme erau în stare de funcţionare şi încărcate la maxim. Pentru un moment, prinse privirea lui Bliss şi se opri.

― Nu te opri, spuse ea. Nu cred că-ţi vor fi de folos la ceva, dar la fel am crezut şi data trecută.

― Tu nu vrei să te înarmezi, Janov? îl întrebă Trevize.

Pelorat dădu din umeri:

― Nu, mulţumesc. Avându-vă pe tine, care îmi asiguri protecţia fizică, şi pe Bliss, care îmi asigură protecţia mentală, nu mă simt deloc în pericol. Cred că este o laşitate să mă ascund la umbra protecţiei voastre, dar ruşinea mea nu este prea mare, deoarece sunt foarte mulţumit de faptul că nu voi fi obligat să folosesc forţa.

― Te înţeleg, spuse Trevize. Ai grijă să nu mergi singur nicăieri. Dacă eu şi cu Bliss ne despărţim, rămâi cu unul din noi; şi să nu dispari, tentat de cine ştie ce curiozitate personală.

― Nu-ţi face griji, Trevize, spuse Bliss. Mă ocup eu.

Trevize ieşi primul din navă. Vântul era puternic şi un pic răcoros după ploaie, dar Trevize îl găsi binevenit. Probabil că înainte de ploaie, căldura şi umiditatea fuseseră neplăcute.

Respiră adânc, surprins. Mirosul planetei era încântător. Fiecare planetă avea mirosul ei, ştia asta, un miros întotdeauna neobişnuit şi de obicei dezgustător ― probabil doar din cauză că era neobişnuit. Acesta însă era încântător. Sau poate prinseseră doar o conjunctură fericită, imediat după ploaie, într-un anumit anotimp al anului? Indiferent de situaţie...

― Haideţi, strigă el. Este foarte plăcut afară.

Pelorat ieşi şi spuse:

― Plăcut este cuvântul cel mai potrivit. Crezi că întotdeauna miroase astfel?

― Nu contează. Până într-o oră ne vom obişnui cu aroma; receptorii noştri olfactivi vor fi suficient de saturaţi pentru ca să nu mai simţim mirosul.

― Păcat, se dezumflă Pelorat.

― Iarba este udă, spuse Bliss cu o umbră de dezaprobare.

― De ce nu? Ce, pe Gaia nu plouă? făcu Trevize.

Şi imediat ce spuse acestea, o rază de soare ajunse până la ei, printr-o mică spărtură de nori. În curând avea să se mărească.

― Desigur, răspunse Bliss, dar ştim când, şi suntem pregătiţi.

― Păcat, spuse Trevize, pierzi fiorul surprizei.

― Ai dreptate, spuse Bliss. Am să încerc să nu mai fac mofturi.

Pelorat privi împrejur şi remarcă, pe un ton dezamăgit:

― Se pare că nu este nimic pe aici.

― O impresie greşită, spuse Bliss. Se apropie din spatele acelei coline.

Privi spre Trevize.

― Crezi că ar trebui să mergem să-i întâmpinăm?

Trevize dădu din cap:

― Nu. Noi am parcurs mulţi parseci pentru a-i întâlni. Lasă-i pe ei să parcurgă ultima distanţă. Îi vom aştepta.

Pe moment, Bliss era singura care putea simţi apropierea; însă în curând, din spatele dealului apăru o siluetă. Apoi a doua, apoi a treia.

― Cred că deocamdată asta-i tot, spuse Bliss.

Trevize privea curios. Deşi nu văzuse niciodată roboţi, nu avea nici o fărâmiţă de îndoială că asta erau. Formele aduceau schematic cu cele umane, şi totuşi nu păreau metalice. Suprafaţa lor era mată şi dădea iluzia de moale, ca şi cum ar fi fost acoperită de pluş.

Dar de unde ştia el că era doar o iluzie de moale? Simţi o bruscă dorinţă de a pipăi acele siluete care se apropiau într-un ritm atât de constant. Dacă această lume era o Lume Interzisă ― din moment ce soarele ei nu fusese inclus în harta Galactică ― atunci Far Star şi pasagerii ei trebuie să reprezinte ceva nemaiîntâlnit vreodată de roboţi. Şi totuşi acţionau cu o siguranţă calmă, ca şi cum executau un exerciţiu de rutină.

Trevize spuse, încet:

― Aici putem obţine informaţii pe care nu le-am putea obţine nicăieri altundeva în Galaxie. Îi putem întreba care sunt coordonatele Pământului în raport cu această planetă, iar dacă le ştiu, ni le vor spune. Cine ştie de câtă vreme funcţionează obiectele astea? Nu pot răspunde decât bazându-se pe memoria personală. Este un lucru de care trebuie să ţinem cont.

― Pe de altă parte, spuse Bliss, poate că sunt fabricaţi recent şi nu ştiu nimic.

― Sau, spuse Pelorat, poate că ştiu dar nu vor să ne spună.

― Nu ne pot refuza decât dacă li s-a ordonat să nu ne spună, făcu Trevize, şi de ce să li se fi dat astfel de ordine când nimeni de pe această planetă nu ne aştepta să sosim?

Roboţii se opriră la o distanţă de aproximativ trei metri. Nu spuseră nimic şi nu mai schiţară nici o mişcare.

Trevize, cu mâna pe blaster, îi spuse lui Bliss, fără a-şi lua ochii de pe roboţi:

― Îţi poţi da seama dacă sunt ostili sau nu?

― Să ştii că nu am nici o experienţă în privinţa activităţii lor mentale, Trevize. Totuşi, nu detectez nimic ostil.

Trevize luă mâna de pe patul armei, dar o ţinu aproape. Ridică mâna dreaptă, cu palma înspre roboţi, într-un gest care spera să fie recunoscut drept gest de pace, şi spuse, vorbind rar:

― Vă salut. Am venit pe această lume ca prieteni.

Robotul din centru înclină capul într-un fel de plecăciune incompletă, pe care un optimist ar fi putut-o lua de asemenea ca pe un gest de pace, şi răspunse.

Lui Trevize îi căzu falca de uimire. Într-o lume obişnuită, care intra în reţeaua comunicării Galactice, nimeni nu s-ar fi gândit la un eşec în stabilirea unui limbaj comun. Totuşi, robotul nu vorbi în Galactica Standard, şi nici în ceva asemănător. De fapt, Trevize nu reuşi să înţeleagă nici un cuvânt.