Fundatia si Pamantul



Yüklə 2,02 Mb.
səhifə18/25
tarix18.03.2018
ölçüsü2,02 Mb.
#46000
1   ...   14   15   16   17   18   19   20   21   ...   25

PARTEA A ŞASEA



ALFA

CAPITOLUL 16

Centrul lumilor

60
TREVIZE ÎL FIXĂ ÎNDELUNG pe Pelorat, cu o expresie de vădită neîncredere întipărită pe figură. Apoi spuse:

― Ai văzut ceva ce nu am văzut eu, şi de care nu mi-ai vorbit?

― Nu, spuse Pelorat. Ai văzut şi tu, şi după cum ţi-am mai spus, am încercat să-ţi explic. Însă tu nu erai dispus să mă asculţi.

― Bine, mai încearcă o dată.

― Nu-l brusca, Trevize, spuse Bliss.

― Nu-l bruschez. Cer informaţii. Iar tu, încearcă să nu te mai porţi cu el ca şi cum ar fi un bebeluş.

― Vă rog, spuse Pelorat, ascultaţi-mă pe mine, nu începeţi iar o dispută... Îţi aduci aminte, Golan, că am discutat despre primele încercări de a descoperi originea speciei umane? Proiectul lui Yariff? Ştii, acela în care se încerca reprezentarea grafică a datelor de colonizare, în ipoteza că planetele au fost colonizate la fel în toate direcţiile, plecând din punctul de origine? Şi deci, mergând dinspre lumile mai noi înspre cele vechi, ne-am apropia, din orice direcţie, spre lumea de origine.

Trevize dădu din cap, nerăbdător:

― Îmi aduc aminte că nu a mers, datele colonizărilor nefiind de încredere.

― Adevărat, bătrâne. Dar lumile cu care a lucrat proiectul lui Yariff făceau parte din a doua expansiune a rasei umane. Pe atunci, călătoriile spaţiale erau foarte avansate, iar colonizările au avut loc într-un mod neregulat. Era simplu să parcurgi distanţe foarte mari în Salturi, iar colonizarea nu era obligatoriu să se producă simetric. Cu siguranţă că şi asta s-a adăugat incertitudinii datelor de colonizare. Dar gândeşte-te puţin, Golan, la lumile Spaţiene. Ele făceau parte din primul val de colonizare. Pe atunci, zborul hiperspaţial era mai puţin avansat, şi probabil că Salturile erau micuţe, sau chiar inexistente. În cursul celei de-a doua expansiuni au fost colonizate milioane de lumi, probabil într-o manieră haotică; în primul val au fost colonizate doar cincizeci, probabil într-o manieră ordonată. Milioanele de lumi ale celei de-a doua expansiuni au fost colonizate pe parcursul unei perioade de douăzeci de mii de ani; cele cincizeci din prima expansiune au fost colonizate într-o perioadă de câteva secole... aproape instantaneu, prin comparaţie. Cele cincizeci, luate împreună, ar trebui să fie dispuse într-o simetrie aproximativ sferică faţă de lumea de origine. Avem coordonatele celor cincizeci de lumi. Le-ai fotografiat, îţi aduci aminte, când te-ai urcat pe statuie. Acela care a distrus documentele referitoare la Pământ, ori a omis aceste coordonate, ori nici măcar nu s-a gândit că ne vor da informaţia de care avem nevoie. Tot ceea ce ai de făcut, Golan, este să corectezi aceste coordonate ţinând cont de deriva stelelor în ultimii douăzeci de mii de am, apoi să găseşti centrul sferei. Vei cădea foarte aproape de soarele Pământului.

Trevize rămăsese cu gura căscată, şi nu o închise decât la câteva momente după terminarea expunerii.

― De ce nu m-am gândit şi eu la asta? spuse el.

― Am încercat să-ţi spun, când încă mai eram pe Melpomenia.

― Da, desigur. Îmi cer scuze, Janov, pentru că am refuzat să ascult. Adevărul este că am crezut...

Se opri, încurcat. Pelorat chicoti încet:

― Că nu am nimic important de spus. În general ai dreptate, dar de data aceasta era o problemă care aparţinea de domeniul meu, înţelegi. Sunt sigur că, în rest, ai toate motivele să nu-ţi pierzi timpul ascultându-mă.

― Nu e adevărat, spuse Trevize. Nu este deloc aşa, Janov. Mă simt ca un idiot, şi pe merit. Îmi cer din nou scuze... Şi acum, trebuie să alerg la computer.

Merse împreună cu Pelorat în cabina de pilotaj. Pelorat, ca întotdeauna, privi cu un amestec de minunare şi neîncredere cum ia naştere un organism om/computer.

― Va trebui să fac unele ipoteze, Janov, spuse Trevize cu o expresie seacă datorată concentrării atenţiei asupra com­puterului. Trebuie să presupun că primul număr reprezintă distanţa în parseci, iar celelalte două numere sunt unghiuri în radiani; primul dintre unghiuri fiind sus-jos, ca să spun aşa, iar celălalt stânga-dreapta. Va trebui să presupun că semnul plus sau minus este folosit ca în convenţia Galactică Standard, şi că valoarea zero-zero-zero reprezintă coordonatele Melpomeniei.

― Mie mi se pare logic şi simplu, spuse Pelorat.

― Chiar aşa? Sunt şase posibilităţi de aranjare a numerelor, patru posibilităţi de aranjare a semnelor, distanţele pot fi în ani-lumină şi nu în parseci, unghiurile în grade şi nu în radiani. Deci avem nouăzeci şi şase de variante posibile. În plus, dacă distanţele sunt în ani-lumină, nu ştiu care este lungimea anului folosit. Mai adaugă de asemeni şi faptul că nu ştiu care sunt convenţiile pentru măsurarea unghiurilor. Bănuiesc că pentru primul dintre unghiuri, măsurarea se face pornind de la ecuatorul Melpomeniei, însă în al doilea caz, care este primul meridian?

Pelorat se încruntă:

― Din ce spui tu aici, se pare că nu avem nici o şansă.

― Nu trebuie să exagerezi. Aurora şi Solaria sunt incluse în listă, şi le cunosc poziţia în spaţiu. Voi folosi coordonatele din tabel, şi voi vedea dacă le pot localiza. Dacă nu nimeresc, voi corecta coordonatele până când voi da peste ele, şi de aici voi afla ce ipoteze greşite am făcut. Odată ipotezele corectate, voi putea căuta centrul sferei.

Cu toate variantele astea, nu va fi greu să decizi ce trebuie să faci?

― Ce? spuse Trevize.

Era din ce în ce mai absorbit. Apoi, după ce Pelorat repetă întrebarea, spuse:

― Da, sunt şanse ca aceste coordonate să folosească aceleaşi convenţii ca în Standardul Galactic, iar aflarea primului meridian nu este dificilă. Sistemele de coordonate sunt folosite de multă vreme pentru localizarea punctelor în spaţiu, şi majoritatea astronomilor spun că ele datează dintr-o epocă anterioară călătoriilor interstelare. Oamenii sunt deosebit de conservatori în anumite privinţe, şi nu schimbă niciodată convenţiile numerice, odată ce s-au obişnuit cu ele. Uneori cred că ajung chiar să le confunde cu legile naturii... Ceea ce în fond este foarte bine. Dacă fiecare lume ar avea convenţii de măsurare proprii, pe care le-ar schimba la fiecare secol, cred sincer că progresul ştiinţei s-ar opri pentru totdeauna.

Era clar că lucra în timp ce vorbea, pentru că vorbirea îi devenise din ce în ce mai greoaie. Murmură:

― Acum, linişte.

După aceasta, pe faţă îi apărură cutele unei concentrări intense, până când, după câteva minute, se lăsă pe spate în scaun şi inspiră adânc. Spuse încet:

― Convenţiile sunt valabile. Am localizat Aurora. Nu încape nici o îndoială... Vezi?

Pelorat fixă cu intensitate câmpul de stele, şi mai ales pe cea strălucitoare din centru, spunând:

― Eşti sigur?

― Părerea mea nu contează, spuse Trevize. Computerul este sigur. Am vizitat Aurora. Avem caracteristicile sale... diametrul, masa, luminozitatea, temperatura, detaliile spectrale, ca să nu mai amintesc de poziţia stelelor învecinate. Computerul spune că este Aurora.

― Atunci, trebuie să-l credem pe cuvânt.

― Crede-mă, trebuie. Dă-mi voie să reglez ecranul, şi după aceea computerul poate trece la lucru. Are cincizeci de seturi de coordonate şi le va folosi pe toate odată.

În timp ce vorbea, Trevize lucra la ecran. De obicei, computerul lucra în cele patru dimensiuni spaţiu-timp, dar oamenii aveau rareori nevoie de mai mult de doua dimensiuni pentru lămurire. De data aceasta, ecranul păru să se concentreze pe un volum de spaţiu întunecat, la fel de adânc pe cât era de lat şi de înalt. Trevize micşoră până aproape de zero luminozitatea în cabină, pentru a face mai uşor de observat strălucirea stelelor de pe ecran.

― Va începe acum, şopti el.

O clipă mai târziu, apăru o stea... apoi alta... apoi alta. Imaginea se modifica la fiecare nouă apariţie, pentru a le include pe toate. Era ca şi cum spaţiul se dădea înapoi din faţa ochiului, oferind astfel o imagine din ce în ce mai panoramică. În acelaşi timp se mişca în stânga sau în dreapta, în sus sau în jos...

În cele din urmă, apărură cincizeci de puncte luminoase, plutind în spaţiul tri-dimensional.

― Mi-ar fi plăcut să obţin un minunat aranjament sferic, spuse Trevize, dar ceea ce avem aici seamănă mai mult cu suprafaţa unui bulgăre de zăpadă granulată şi dură, bătătorit în grabă.

― Asta înseamnă că nu mai avem nici o speranţă?

― Apar nişte dificultăţi, dar, după părerea mea, erau inevitabile. Stelele nu sunt uniform distribuite, şi cu atât mai mult planetele locuibile, deci este obligatoriu să existe o neuniformitate în poziţia planetelor colonizate. Computerul va corecta fiecare poziţie, ţinând cont de mişcarea probabilă din ultimii douăzeci de mii de ani ― chiar dacă în această perioadă nu s-a produs o derivă semnificativă ― apoi va încerca să le încadreze într-o suprafaţă sferică “optimă”. Cu alte cuvinte, va găsi o suprafaţă sferică astfel încât suma distanţelor de la fiecare punct luminos la respectiva suprafaţă să fie minimă. Apoi vom găsi centrul sferei, iar Pământul va trebui să se afle destul de aproape de acel centru. Cel puţin, aşa sperăm noi... Nu va dura mult.



70
Într-adevăr, nu dură mult. Trevize, care se obişnuise să accepte miracole din partea computerului, rămase el însuşi uimit de rapiditatea operaţiunii.

Instruise computerul să emită un sunet cald şi reverberant după găsirea presupusului centru. Fără vreun motiv special, doar pentru satisfacţia de a-l auzi şi de a afla că probabil căutarea luase sfârşit.

Sunetul veni după câteva minute, şi era blând, ca de gong. Crescu în intensitate până când îşi simţiră trupurile vibrând cu aceeaşi frecvenţă, apoi se stinse discret.

Bhss apăru aproape imediat în cadrul uşii.

― Ce s-a întâmplat? întrebă ea cu ochii măriţi. Alarmă?

― Deloc, spuse Trevize.

Pelorat se grăbi să adauge:

― Este posibil să fi localizat Pământul, Bliss. Sunetul pe care l-ai auzit a fost modalitatea în care computerul ne-a anunţat acest lucru.

Bliss pătrunse în cabină:

― Ar fi fost mai bine să mă preveniţi şi pe mine.

― Îmi pare rău, Bliss, spuse Trevize. N-am vrut să sune chiar atât de puternic.

Fallom intră în cabină după Bliss şi întrebă:

― De ce a fost sunetul acela, Bliss?

― Văd că şi ea este curioasă, spuse Trevize.

Se lăsă pe spate, simţindu-se epuizat. Următorul pas era să verifice descoperirea pe Galaxia reală, să se raporteze la coordonatele centrului lumilor Spaţiene şi să vadă dacă acolo era cu adevărat prezentă vreo stea de tip G. Încă o dată, ezită să facă acest pas necesar, incapabil să ia o decizie în direcţia verificării posibilei soluţii.

― Da, spuse Bliss. De ce n-ar fi curioasă? Este o fiinţă umană, la fel ca şi noi.

― Părintele ei s-ar fi simţit jignit de afirmaţia ta categorică, spuse Trevize într-o doară. Copilul ăsta mă îngrijorează. Ne aduce ghinion.

― De unde ştii? întrebă Bliss.

Trevize deschise larg braţele:

― Simplă intuiţie.

Bliss îi arunca o privire plină de reproş şi se întoarse spre Fallom:

― Încercăm să găsim Pământul, Fallom.

― Ce este Pământul?

― O altă lume, însă una mai specială. Este lumea strămoşilor noştri. Ştii ce înseamnă cuvântul “strămoşi”, din ceea ce ai citit până acum, Fallom?

― Înseamnă cumva *******?

(Ultimul cuvânt nu era în Galactică.)

― Fallom a pronunţat un cuvânt arhaic sinonim cu “strămoşi”, Bliss. Mai apropiat de el este cuvântul nostru “străbuni”.

Foarte bine, spuse Bliss arborând deodată un surâs strălucitor. Pământul este lumea străbunilor noştri, Fallom. Ai tăi şi ai mei, ai lui Pel, şi ai lui Trevize.

― Ai tăi, Bliss... şi de asemenea, ai mei...

Fallom părea nedumerită:

― Adică ai amândorura?

― Nu există decât un singur fel de străbuni, spuse Bliss. Cu toţii am avut aceiaşi străbuni. Cu toţii.

― După părerea mea, fata îşi dă foarte bine seama că este diferită faţă de noi, spuse Trevize.

Bliss spuse spre Trevize, coborând vocea:

― Să nu mai spui aşa ceva. Trebuie să devină conştientă că acest lucru nu este adevărat. În aspectele esenţiale, nu este diferită faţă de noi.

― Hermafroditismul este esenţial, după părerea mea.

― Eu mă refeream la intelect.

― Şi lobii-transductori sunt esenţiali.

― Haide, Trevize, nu căuta nod în papură. Este inteligentă şi umană, indiferent de detalii.

Se întoarse spre Fallom, ridicând vocea:

― Gândeşte-te în linişte la asta, Fallom, şi vezi ce înseamnă pentru tine. Străbunii tăi şi ai mei erau aceiaşi. Toţi oamenii de pe toate lumile ― multe, foarte multe lumi ― au avut aceiaşi străbuni, care au trăit la începuturi pe lumea numită Pământ. Asta înseamnă că suntem rude, nu-i aşa?... Acum mergi înapoi în cameră şi gândeşte-te.

Fallom, după ce îşi opri privirea îngândurată asupra lui Trevize, se întoarse şi fugi spre cameră, îndemnată de atingerea afectuoasă a lui Bliss, pe spinare.

Bliss se întoarse spre Trevize şi spuse:

― Te rog, Trevize, promite-mi că n-o să mai faci de faţă cu ea comentarii din care să tragă concluzia că este diferită de noi.

― Îţi promit, spuse Trevize. N-am intenţia să-i împiedic sau să-i stric educaţia, însă, să ştii că este diferită de noi.

― În anume privinţe. Aşa cum eu sunt diferită de tine, sau de Pel.

― Nu fi naivă, Bliss. Diferenţele în cazul lui Fallom sunt mult mai mari.

Un pic mai mari. Asemănările sunt cu mult mai importante. Ea şi semenii ei vor face într-o bună zi parte din Galaxia, şi se vor dovedi chiar foarte utili.

― Foarte bine. Nu ne mai certăm.

Se întoarse spre computer, cu o reţinere evidentă:

― Şi, între timp, mă tem că va trebui să verific presupusa poziţie a Pământului în spaţiul real.

― Ai emoţii?

Trevize ridică din umeri:

― Ei bine, şi dacă nu este nici o stea adecvată în acel loc?

― Atunci nu este, şi gata, spuse Bliss.

― Mă întreb dacă are vreun rost să verificăm acum. Oricum, nu vom putea face Saltul înainte de câteva zile.

― Pe care ţi le vei petrece agonizând în supoziţii. Mai bine află acum. Aşteptarea nu va schimba lucrurile.

Trevize rămase o clipă locului, cu buzele strânse, apoi spuse:

― Ai dreptate. Foarte bine, atunci... Îi dăm drumul.

Se întoarse spre computer, puse mâinile pe pupitru, şi ecranul se întunecă.

― Bine, te las, spuse Bliss. Am impresia că prezenţa mea este de natură să te irite.

Plecă, fluturând din mână.

― Problema este, murmură el, că vom verifica mai întâi harta Galactică a computerului, şi chiar dacă soarele Pământului se află în poziţia calculată, harta probabil nu îl include. Dar atunci vom...

Vocea i se stinse, uimită, în timp ce pe ecran apăru o puzderie de stele. Erau foarte numeroase şi slabe ca strălucire în afară de câteva. Acopereau uniform suprafaţa ecranului. Dar chiar aproape de centru se afla o stea mai strălucitoare decât toate celelalte.

― Am găsit-o, jubilă Pelorat. Am găsit-o, bătrâne. Uite ce strălucitoare este!

― Orice stea aflată în centrul coordonatelor pare mai strălucitoare, spuse Trevize încercând să-şi înfrâneze un sentiment de bucurie care putea să nu aibă un fundament real. Imaginea, la urma urmelor, este luată de la un parsec distanţă faţă de centru. Steaua aceea nu este o pitică roşie, sau o gigantă roşie, sau o albastră-albă fierbinte. Să aşteptăm informaţiile; computerul le verifică în banca de date.

Preţ de câteva secunde se făcu tăcere, apoi Trevize spuse:

― Clasa spectrală G-2.

Altă pauză, apoi:

― Diametrul, l.400.000 kilometri... masa, de l,02 ori mai mare decât soarele Terminus-ului... temperatura superficială 6.000 grade Kelvin... rotaţie înceată, un pic sub treizeci de zile... nici un fel de activitate neobişnuită, nici o neregularitate.

― Nu aşa sunt stelele în vecinătatea cărora este plauzibil să găseşti planete locuibile? întrebă Pelorat.

― Ba da, spuse Trevize aprobând cu un semn al capului. Şi, în consecinţă, ar putea fi soarele Pământului. Dacă acolo s-a născut viaţa, soarele Pământului a impus standardul original.

― Deci există o şansă destul de mare să găsim o planetă locuibilă acolo.

― Nu e cazul să facem speculaţii pe tema asta, spuse Trevize.

Părea de-a dreptul nedumerit:

― În Harta Galactică este menţionată ca adăpostind viaţă umană.... Însă cu un semn de întrebare.

Entuziasmul lui Pelorat crescu:

― Exact la asta ne aşteptam şi noi, Golan. Planeta vieţii este acolo, dar încercările de a o ascunde ridică îndoieli asupra datelor referitoare la ea. Cei care au realizat harta nu au fost siguri.

― Nu, de fapt chiar asta mă deranjează, spuse Trevize. Nu la asta ne aşteptam. Ne aşteptam la ceva mai radical. Având în vedere eficienţa cu care au fost şterse datele referitoare la Pământ, cei care au realizat harta nu ar fi trebuit să afle deloc că în acest sistem există viaţă, şi mai ales viaţă umană. Nici măcar nu ar fi trebuit să ştie că soarele Pământului există. Lumile Spaţiene nu apar pe hartă. De ce să apară soarele Pământului?

― Ei, uite că totuşi este acolo. Ce rost mai are să discutăm? Mai există şi alte informaţii referitoare la stea?

― Un nume.

― Aha! Care?

― Alfa.

Se făcu o scurtă pauză, apoi Pelorat spuse înflăcărat:



― Asta este, bătrâne. Ăsta este indiciul decisiv. Gândeşte-te la semnificaţia lui.

― Are vreo semnificaţie? întrebă Trevize. Pentru mine nu este decât un nume neobişnuit. Nu pare a fi Galactic.

Nu este Galactic. Este într-un limbaj preistoric de pe Pământ, acelaşi care care a dat planetei lui Bliss numele de Gaia.

― Bine, deci ce înseamnă Alfa?

― Alfa este prima literă a alfabetului în acel limbaj preistoric. Aceasta este una din rarele informaţii atestate pe care le avem referitoare la Pământ. În vremurile străvechi, “alfa” se folosea uneori pentru a da semnificaţia de “primul”. A spune unui soare “Alfa”, înseamnă că acela este primul soare. Şi nu în jurul primului soare orbita planeta pe care s-a născut viaţa umană? Pământul?

― Eşti sigur?

― Absolut sigur! spuse Pelorat.

― Există ceva în vechile legende ― la urma urmelor, tu eşti mitologul ― care să spună că soarele Pământului avea o caracteristică foarte puţin obişnuită?

― Nu, de unde să existe aşa ceva? Soarele Pământului trebuie să fie standard prin definiţie, iar caracteristicile pe care ni le-a oferit computerul sunt dintre cele mai standard posibile, nu?

― Soarele Pământului este o stea simplă, cred. Nu-i aşa?

― Păi da, desigur! spuse Pelorat. Din câte ştiu eu, toate planetele locuite orbitează în jurul unei stele simple.

Aşa aş fi zis şi eu, spuse Trevize. Necazul este că acea stea din centrul ecranului nu este o stea simplă; este o stea binară. Cea mai strălucitoare stea din cuplu este, într-adevăr, standard, şi informaţiile primite de la computer se referă la ea. Însă în jurul acestei stele se învârte o alta, cu patru cincimi din masa ei. Cu ochiul liber nu se poate vedea că sunt două stele separate, dar dacă mărim imaginea, le vom distinge.

― Eşti sigur, Golan? întrebă Pelorat luat prin surprindere.

― Asta îmi spune computerul. Şi, dacă ceea ce privim noi acum este o stea binară, atunci nu este soarele Pământului. Nu poate fi.



71
Trevize întrerupse contactul cu computerul, şi luminile din cabină străluciră din nou.

Acesta fusese parcă semnalul pentru revenirea lui Bliss, cu Fallom pe urmele sale.

― Ei, care sunt rezultatele? întrebă ea.

Trevize spuse pe un ton neutru:

― Dezamăgitoare, într-o anumită măsură. Acolo unde mă aşteptam să găsesc soarele Pământului, am găsit de fapt o stea binară. Soarele Pământului este o stea simplă. Deci, cea din centrul ecranului nu este ţinta căutării noastre.

― Şi acum ce facem, Golan? întrebă Pelorat.

Trevize ridică din umeri:

― De fapt, nu mă aşteptam ca acolo, în centru, să descopăr ceea ce căutam. Nici Spaţienii nu ar coloniza planetele astfel încât să se formeze o sferă perfectă. Aurora, cea mai veche dintre lumile Spaţiene, poate că a trimis ea însăşi Coloni, iar asta este de natură să distorsioneze sfera. Apoi, de asemenea, soarele Pământului este posibil să nu fi deviat chiar cu viteza medie a lumilor Spaţiene.

― Deci Pământul poate fi oriunde, spuse Pelorat. Asta vrei să spui?

― Nu. Nu chiar “oriunde”. Toate aceste posibile surse de eroare nu pot avea o influenţă chiar atât de mare. Pământul trebuie să fie prin vecinătate. Steaua pe care am descoperit-o în centru trebuie să fie vecină cu soarele Pământului.

― Dar atunci am vedea soarele Pământului pe hartă, nu-i aşa? Vreau să spun, în apropiere de Alfa.

― Nu. Sunt sigur că soarele Pământului nu se află deloc pe hartă. De aceea am avut îndoieli, când am verificat pentru prima oară steaua Alfa. Indiferent cât de mult ar semăna cu soarele Pământului, găsirea ei pe hartă m-a făcut să bănuiesc că nu este ceea ce căutăm.

― Bine atunci, spuse Bliss. De ce să nu ne concentrăm asupra aceloraşi coordonate în spaţiul real? Dacă găsim o stea strălucitoare aproape de centru, o stea care nu există în harta computerului; dacă seamănă foarte mult cu Alfa din punct de vedere al caracteristicilor, dar este simplă, nu ar putea fi soarele Pământului?

Trevize oftă:

― Dacă lucrurile ar sta aşa, aş fi dispus să pariez pe jumătate din averea mea că în jurul stelei de care vorbeşti ar orbita planeta Pământ... Însă, din nou, ezit să încerc.

― Ţi-e frică de un eşec?

Trevize încuviinţă cu capul.

― Totuşi, spuse el, daţi-mi un răgaz de o clipă-două să-mi trag răsuflarea, şi am să mă strădui să verific.

În timp ce cei trei adulţi se priveau unul pe celălalt, Fallom se apropie de pupitrul computerului şi privi curioasă, conturul mâinilor desenat pe el. Întinse mâna, şovăind, spre contururi, dar Trevize îi opri mişcarea cu un gest brusc al braţului, strigând aspru:

― Nu atinge, Fallom!

Tânăra Solariană tresări şi se refugie sub braţul protector al lui Bliss.

― Trebuie să avem curaj, Golan. Ce facem dacă nu găsim nimic în spaţiul real?

― Atunci vom fi obligaţi să ne întoarcem la vechiul plan, spuse Trevize. Vom vizita pe rând toate cele patruzeci şi şapte de lumi Spaţiene.

― Şi dacă nici aşa nu ajungi la vreun rezultat?

Trevize scutură capul necăjit, ca şi cum încerca să îşi alunge gândurile negative din minte. Privind în jos, spre genunchi, spuse înverşunat:

― Atunci mă voi gândi la altceva.

― Dar dacă nu există deloc lumea străbunilor?

Ridică brusc privirea, spre vocea subţire care vorbise.

― Cine a spus asta? întrebă el.

Era o întrebare inutilă. Odată depăşit momentul de surprindere, ştiu foarte bine cine pusese întrebarea.

― Eu, spuse Fallom.

Trevize o privi încruntându-se uşor:

― Ai înţeles ce am discutat noi?

― Cauţi lumea străbunilor, spuse Fallom, dar nu ai găsit-o încă. Poate că există nici o asemenea lume.

Poate că nu există o asemenea lume, o corectă Bliss cu blândeţe.

― Nu, Fallom, spuse Trevize cu seriozitate. S-a făcut un mare efort pentru a o ascunde. Un asemenea efort arată că există ceva de ascuns. Înţelegi ce spun?

― Da, spuse Fallom. Nu mă laşi să pun mâna pe pupitru. Din cauză că nu mă laşi, înseamnă că este interesant să îl ating.

Este interesant, dar nu pentru tine, Fallom... Bliss, creezi un monstru care ne va distruge pe toţi. Să nu o mai laşi vreodată să intre aici decât în prezenţa mea. Dar chiar şi atunci, ai foarte mare grijă.

Totuşi, această scurtă diversiune păru să-l scoată din nehotărâre.

― Este clar că ar fi mai bine să mă apuc de treabă, spuse el. Dacă stau aici, şi nu fac nimic, zgripţuroaica asta mică va prelua controlul asupra navei.

Luminile scăzură în intensitate, şi Bliss spuse în şoaptă:

― Mi-ai promis, Trevize. Nu-i mai spune “monstru” sau “zgripţuroaică” atunci când este şi ea de faţă.

― Atunci fii cu ochii pe ea, şi învaţ-o să se poarte. Spune-i că celor mici nu trebuie să li se audă niciodată gura, şi trebuie să stea cât mai mult timp departe de treburile celor mari.

Bliss se încruntă:

― Atitudinea ta faţă de copii este de-a dreptul îngrozitoare, Trevize.

― Poate, dar nu este acum momentul să discutăm despre asta.

Apoi spuse, pe un ton în care se îmbinau armonios satisfacţia şi uşurarea:

― Iată din nou Alfa, în spaţiul real... Şi la stânga ei, uşor deasupra, se află o stea aproape la fel de strălucitoare, care nu apare în harta Galactică a computerului. Ăsta este soarele Pământului. Pun pariu pe toată averea mea.



Yüklə 2,02 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   14   15   16   17   18   19   20   21   ...   25




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin