Fundatia si Pamantul

102
Poate din cauza felului prozaic în care vorbise Daneel; sau poate din cauză că o viaţă lungă de douăzeci de mii de ani făcea ca moartea să nu mai pară o tragedie pentru cineva condamnat să trăiască mai puţin de un procent din acea perioadă; în orice caz, Trevize nu simţi nici un impuls de compasiune:

― Să mori? Ce, o maşină poate muri?

― Îşi poate înceta existenţa, domnule. Folosiţi ce cuvânt doriţi. Sunt bătrân. Nici o creatură conştientă care trăia pe vremea când mi s-a dat pentru prima oară conştiinţă nu mai trăieşte astăzi, fie ea de natură organică sau robotică. Chiar şi eu am discontinuităţi.

― În ce sens?

— Nu există element fizic din mine, domnule, care să nu fi fost înlocuit. Nu o dată, ci de mai multe ori. Chiar şi creierul pozitronic a fost înlocuit de cinci ori. De fiecare dată, conţinutul vechiului creier a fost imprimat în cel nou, până la ultimul pozitron. De fiecare dată, noul creier a căpătat o capacitate şi o complexitate mai mare decât cel vechi, aşa încât s-a făcut loc pentru mai multă memorie, şi s-a dat posibilitatea unor decizii şi acţiuni mai rapide. Dar...

― Dar?

― Cu cât creierul este mai evoluat şi mai complex, cu atât este mai instabil, şi cu atât mai repede se degradează. Creierul meu actual este de o sută de mii de ori mai sensibil decât primul, şi are o capacitate de zece milioane de ori mai mare; dar în timp ce primul meu creier a rezistat peste zece mii de ani, cel actual nu are decât şase sute de ani vechime, şi este fără îndoială bătrân. Fiecare amintire a celor douăzeci de mii de ani este perfect înregistrată. Mecanismul de apelare este perfect. Dar creierul este plin. Capacitatea de a lua decizii este într-un declin rapid; iar capacitatea de a verifica şi a influenţa minţile aflate la distanţe hiperspaţiale este într-un declin şi mai puternic. Şi nici nu pot proiecta un al şaselea creier. O miniaturizare superioară va duce la depăşirea barierei prin­cipiului de nedeterminare, iar creşterea complexităţii va duce la o degenerare aproape imediată.

Pelorat părea tulburat şi cuprins de disperare:

― Dar, Daneel, Gaia poate merge mai departe şi fără tine. Acum, după ce Trevize a hotărât să aleagă Galaxia...

― Pur şi simplu, procesul a durat prea mult timp, spuse Daneel la fel de inexpresiv ca întotdeauna. A trebuit să aştept ca Gaia să fie pe deplin formată, în ciuda dificultăţilor neaşteptate care au apărut. În momentul apariţiei unei fiinţe umane ― domnul Trevize ― capabilă să ia decizia crucială, era deja prea târziu. Să nu credeţi, totuşi, că nu am luat măsuri pentru a-mi prelungi durata de viaţă. Încetul cu încetul mi-am redus activităţile, păstrându-mă pentru cazurile urgente. Atunci când nu m-am mai putut baza pe măsurile active pentru a păstra izolarea sistemului Pământ/Lună, am recurs la metode pasive. În câţiva ani, toţi roboţii umaniformi care au lucrat cu mine au fost chemaţi acasă, unul câte unul. Ultima lor datorie a fost să elimine din arhivele planetare toate informaţiile referitoare la Pământ. Fără mine şi colegii mei roboţi, acţionând la deplina capacitate, Gaia va fi lipsită de instrumentele esenţiale pentru a se transforma în Galaxia într-o perioadă scurtă. Lăsată singură, acest proces s-ar putea realiza doar după un număr imens de ani.

― Ştiai toate astea, spuse Trevize, atunci când am luat eu decizia?

― Ştiam cu mult timp înainte, spuse Daneel. Gaia, desigur, nu ştia.

― Şi atunci, spuse furios Trevize, ce rost a avut să mă treci prin toată această şaradă? La ce a folosit? De când am luat decizia, am cotrobăit prin Galaxie căutând Pământul şi ceea ce credeam eu că reprezintă “secretul” său ― neştiind ca secretul erai tu ― pentru a-mi confirma decizia. Ei bine, am confirmat-o. Ştiu acum că Galaxia este esenţială... dar, după toate aparenţele, nu se mai poate face nimic. De ce nu ai lăsat Galaxia în pace? De ce nu m-ai lăsat pe mine în pace?

― Deoarece, domnule, spuse Daneel, căutam o cale de rezolvare a problemei, şi am continuat în speranţa că voi găsi una. Cred că am găsit-o! În loc de a-mi înlocui creierul cu unul pozitronic, care este de nerealizat, l-aş putea face să fuzioneze cu un creier uman; un creier uman neafectat de cele Trei Legi, şi care va aduce creierului meu nu numai capacitate în plus, ci şi un nou set de capacităţi. Pentru asta v-am adus aici.

― Adică vrei să-ţi uneşti creierul cu unul uman? Creierul uman să-şi piardă individualitatea pentru ca tu să realizezi o Gaia cu două creiere?

― Da, domnule. Asta nu mă va face nemuritor, dar mi-ar putea permite să trăiesc suficient de mult pentru a definitiva Galaxia.

― Şi m-ai adus pe mine pentru aşa ceva? Vrei independenţa mea faţă de cele Trei Legi, vrei să integrezi în tine puterea mea de judecată, cu preţul individualităţii mele?... Nu!

― Adineauri aţi spus că Galaxia este esenţială pentru binele ome..., începu Daneel.

― Chiar dacă ar fi aşa, va fi nevoie de mult timp pentru a fi definitivată, iar eu îmi voi petrece viaţa ca individ. Pe de altă parte, dacă Galaxia ar fi rapid definitivată, se va produce o pierdere de individualitate la nivel Galactic, iar pierderea mea va face parte dintr-un întreg inimaginabil mai mare. Totuşi, nu voi consimţi niciodată să-mi pierd individualitatea în timp ce restul oamenilor din Galaxie şi-o păstrează.

― Deci, este aşa cum mi-am imaginat, spuse Daneel. Creierul dumneavoasttră nu este potrivit pentru fuziune şi, în orice caz, ar fi mai bine dacă v-aţi păstra capacitatea individuală de judecată.

― Când te-ai răzgândit? Ai spus că m-ai adus aici pentru fuziune.

― Da, şi am făcut-o folosindu-mi la maximum puterile mult slăbite. Totuşi, când am spus “Pentru asta v-am adus aici”, ţineţi cont că în Galactica Standard, cuvântul “dumneavoastră” se referă şi la plural, şi la singular. Eu mă refeream la toţi.

Pelorat înţepeni în scaun:

― Serios? Spune-mi, Daneel, un creier uman care ar fuziona cu al tău ar avea acces la toate amintirile tale... la toţi cei douăzeci de mii de ani petrecuţi, mergând înapoi până în vremurile legendare?

― Desigur, domnule.

Pelorat inspiră adânc:

― Asta ar fi o încununare superbă a cercetării de o viaţă întreagă, şi iată ceva pentru care aş renunţa bucuros la individualitate. Te rog, fă-mi favoarea de a împărţi creierul cu tine.

― Şi Bliss? întrebă blând Trevize. Cu ea cum rămâne?

Pelorat nu ezită decât un moment.

― Bliss va înţelege, spuse el. În orice caz, îi va fi mai bine fără mine... după un anumit timp.

Daneel dădu din cap:

― Oferta dumneavoastră, Dr. Pelorat, este generoasă, dar nu o pot accepta. Creierul dumneavoastră este îmbătrânit, şi nu poate supravieţui decât două, cel mult trei decenii, chiar şi într-o fuziune cu creierul meu. Am nevoie de altceva... Priviţi!

Arată cu degetul, apoi spuse:

― Am chemat-o înapoi.

Bliss se întorcea, păşind voioasă şi plină de viaţă. Pelorat se ridică disperat în picioare:

― Bliss! O, nu!

― Nu vă alarmaţi, Dr. Pelorat, spuse Daneel. Nu o pot folosi pe Bliss. Asta m-ar face să fuzionez cu Gaia, iar eu trebuie să fiu independent de Gaia, după cum am explicat deja.

― Dar în acest caz, spuse Pelorat, cine...

Şi Trevize, privind silueta subţirică ce alerga în spatele lui Bliss, spuse:

― Robotul a vrut-o tot timpul doar pe Fallom, Janov.

103
Bliss se întoarse, zâmbitoare, într-o stare de vizibilă satisfacţie.

― Nu am putut trece dincolo de limita domeniului, spuse ea, dar mi-a amintit foarte mult de Solaria. Fallom, desigur, nu are nici o îndoială că este Solaria. Am întrebat-o dacă nu crede că Daneel are o înfăţişare diferită de cea a lui Jemby ― la urma urmelor, Jemby era metalic ― şi Fallom a spus: “Nu, nu chiar.” N-am înţeles ce a vrut să spună prin “nu chiar”.

Privi spre Fallom. Nu foarte departe, cânta la flaut pentru un Daneel serios, care dădea din cap în ritmul melodiei. Sunetul ajungea până la ei, subţire, clar, şi încântător.

― Ştiaţi că a luat flautul cu ea? întrebă Bliss. Cred că nu vom reuşi să o separăm foarte curând de Daneel.

Remarca întâlni o linişte grea, şi Bliss îi privi pe cei doi bărbaţi, brusc îngrijorată:

― Ce s-a întâmplat?

Trevize dădu din mâna în direcţia lui Pelorat. “Spune-i tu”, părea să însemne gestul.

Pelorat îşi drese glasul şi spuse:

― De fapt, Bliss, cred ca Fallom va rămâne pentru totdeauna cu Daneel.

― Serios? făcu Bliss încruntându-se.

Dădu să se îndrepte în direcţia lui Daneel, dar Pelorat o prinse de braţ:

― Bliss dragă, nu poţi. Chiar şi acum este mai puternic decât Gaia, şi Fallom trebuie să rămână cu el pentru a se definitiva Galaxia. Dă-mi voie să-ţi explic... şi, Golan, corectează-mă te rog dacă greşesc undeva.

Bliss ascultă relatarea, cu un aer din ce în ce mai disperat.

Încercând să judece la rece, Trevize spuse:

― Înţelegi cum stau lucrurile, Bliss? Copilul este Spaţian, iar Daneel a fost conceput şi construit de Spaţieni. Copilul a fost crescut de un robot şi nu cunoştea nimic altceva, pe o moşie la fel de pustie ca şi aceasta. Are puteri transductive, şi acestea îi sunt necesare lui Daneel, care astfel va mai trăi trei sau patru secole, ceea ce s-ar putea să fie de ajuns pentru definitivarea Galaxiei.

Bliss spuse, cu obrajii roşii şi ochii umezi:

― Bănuiesc că robotul a manevrat călătoria noastră astfel încât să trecem prin Solaria şi să luăm copilul, pentru a-l folosi el.

Trevize ridică din umeri:

― Poate că a profitat de ocazie. Nu cred că în acest moment puterile îi sunt suficient de mari pentru a face din noi nişte marionete perfecte, manevrate de la distanţe hiperspaţiale.

― Nu. A făcut-o intenţionat. S-a asigurat că mă voi ataşa puternic de copil, pentru a-l lua cu mine în loc să îl las acolo, ca să fie omorât; că îl voi apăra de tine, care nu manifestai decât resentiment şi supărare pentru faptul că este împreună cu noi.

― Poate că aici n-a intervenit decât etica ta Gaiană, spuse Trevize, pe care Daneel a amplificat-o puţin. Haide, Bliss, mai bine decât atât nu se poate. Să presupunem că ai putea să o iei pe Fallom împreună cu tine. În ce loc a-i putea-o duce ca să fie mai fericită decât aici? Ai duce-o înapoi pe Solaria, unde ar fi omorâtă fără milă? Pe vreo lume aglomerată, unde s-ar îmbolnăvi şi ar muri? Pe Gaia, unde i s-ar sfâşia inima de dorul lui Jemby? Într-o nesfârşită călătorie prin Galaxie, unde ar crede că fiecare lume întâlnită este Solaria? Şi i-ai putea găsi lui Daneel un alt ajutor pentru a construi Galaxia?

Bliss tăcea, tristă.

Pelorat întinse o mână spre ea, un pic timid.

― Bliss, spuse el, m-am oferit voluntar pentru a fuziona cu creierul lui Daneel. N-a acceptat, pe motivul că sunt prea bătrân. Mi-aş fi dorit să accepte, dacă astfel ai fi putut rămâne cu Fallom.

Bliss îi luă mâna şi i-o sărută:

― Mulţumesc, Pel, dar preţul ar fi prea mare, chiar şi pentru Fallom.

Inspiră adânc, şi încercă un zâmbet:

― Poate că, atunci când ne vom întoarce pe Gaia, organismul global îmi va permite să am şi eu un copil... şi, printre silabele numelui său, se va găsi şi Fallom..

Daneel, ca şi cum îşi dăduse seama că problema se rezolvase, se îndreptă spre ei. Fallom ţopăia pe lângă el. Tânăra copilă o luă la fugă şi ajunse prima la ei.

― Mulţumesc, Bliss, spuse ea, că m-ai adus din nou acasă, la Jemby, şi că ai avut grijă de mine pe navă. Nu te voi uita niciodată.

Apoi se aruncă în braţele lui Bliss, şi se strânseră puternic.

― Sper că vei fi întotdeauna fericită, spuse Bliss. Şi eu îmi voi aduce aminte de tine, Fallom dragă.

Îi dădu drumul, cu părere de rău.

Fallom se întoarse spre Pelorat şi spuse:

― Şi ţie îţi mulţumesc, Pel, pentru că m-ai lăsat să îţi citesc video-cărţile.

Apoi, fără nici un cuvânt în plus, şi după o urmă de ezitare, întinse spre Trevize o mână subţire, de fetiţă. El o ţinu o clipă, apoi îi dădu drumul.

― Succes, Fallom, murmură Trevize.

― Vă mulţumesc tuturor, domnilor şi doamnă, spuse Daneel, pentru ceea ce aţi făcut, fiecare în felul propriu. Sunteţi liberi să plecaţi acum, deoarece căutarea dumneavoastră a luat sfârşit. Cât despre munca mea, va lua şi ea în curând sfârşit, cu succes.

Dar Bliss spuse:

― Stai, încă nu am terminat. Încă nu ştim dacă Trevize crede în continuare că viitorul cel mai bun pentru omenire este Galaxia, în opoziţie cu vasta conglomerare a Izolaţilor.

― S-a exprimat clar în această privinţă, cu câtva timp în urmă, doamnă, spuse Daneel. A decis în favoarea Galaxiei.

Bliss strânse buzele:

― Prefer să aud de la el... Ce decizi, Trevize?

Trevize spuse pe un ton calm:

― Tu ce ai vrea, Bliss? Dacă decid împotriva Galaxiei, s-ar putea să o primeşti înapoi pe Fallom.

― Eu sunt Gaia, spuse Bliss. Trebuie să aflu care este decizia ta de dragul adevărului, nu pentru altceva.

― Spuneţi-i, domnule, îl îndemnă Daneel. Mintea dumneavoastră, după cum Gaia îşi poate da seama, este neatinsă.

― Am decis în favoarea Gaiei, spuse Trevize. Nu mai am nici o îndoială în această privinţă.

104
Bliss rămase împietrită o perioadă de timp, cât să numeri până la cincizeci, ca şi cum trebuia să permită informaţiei să ajungă în toate colţurile Gaiei. Apoi spuse:

― De ce?

― Ascultă-mă, spuse Trevize. Am ştiut de la bun început că pentru omenire nu există decât două posibilităţi pentru viitor: Galaxia, sau Al Doilea Imperiu al Planului Seldon. Şi părerea mea este că aceste două posibilităţi se exclud una pe alta. Nu putem avea Galaxia decât dacă, dintr-un anume motiv, Planul Seldon are o fisură fundamentală. Din nefericire, n-am ştiut nimic despre Planul Seldon în afară de cele două axiome pe care se bazează: unu, că trebuie implicat un mare număr de oameni pentru a permite omenirii să fie tratată statistic ca grup de indivizi interacţionând aleator; şi doi, că omenirea nu trebuie să cunoască rezultatul concluziilor psihoistorice înainte ca acest rezultat să fie atins. Din moment ce decisesem deja în favoarea Galaxiei, înseamnă că sesizasem în subconştient unele fisuri în Planul Seldon, iar aceste fisuri trebuie să fie prezente doar în axiome, pentru că nu cunoşteam nimic altceva despre Plan. Şi totuşi, n-am reuşit să văd nimic în neregulă cu axiomele. M-am străduit, atunci, să descopăr Pământul, intuind că Pământul nu putea fi ascuns cu atâta îndârjire fără un scop anume. Trebuia să descopăr care era acest scop. N-aveam nici un motiv întemeiat să mă aştept la găsirea unei soluţii, dar eram disperat şi nu ştiam ce altceva aş fi putut face... Şi poate că dorinţa lui Daneel pentru un copil Solarian a fost un impuls în plus. În orice caz, în cele din urmă am găsit Pământul, apoi Luna, şi Bliss a detectat gândurile lui Daneel, pe care el, deliberat desigur, le trimisese în întâmpinare. Ea a descris mintea lui Daneel ca fiind nici umană, nici robotică. Ulterior s-a dovedit că avea dreptate, căci creierul lui Daneel este mult mai evoluat decât al oricărui robot care a existat vreodată, şi nu ar putea fi descris ca fiind un simplu creier robotic. Însă nu putea fi simţit nici ca fiind uman. Pelorat a spus, referindu-se la el, că este “ceva nou”, iar acest lucru a servit pentru a declanşa în mine “ceva nou”: o nouă idee. Aşa cum, cu mult timp în urmă, Daneel şi colegul său au pus la punct o a patra lege a roboticii, mai fundamentală decât celelalte trei, aşa am putut intui şi eu o a treia axiomă de bază a psihoistoriei, mai fundamentală decât primele două; o a treia axiomă, atât de fundamentală, încât nimeni nu şi-a bătut capul să o enunţe. Iat-o. Cele două axiome cunoscute au în vedere fiinţele umane, şi se bazează pe axioma implicită că acestea reprezintă singura specie inteligentă din Galaxie; în consecinţă, ar fi singurele organisme ale căror acţiuni sunt semnificative pentru evoluţia societăţii şi a istoriei. Aceasta este axioma nedeclarată: că în Galaxie nu există decât o singură specie inteligentă, iar aceasta este Homo sapiens. Dacă ar exista “ceva nou”, dacă ar exista alte specii cu o inteligenţă mult diferită, atunci comportamentul lor nu ar putea fi descris în mod corect prin matematicile psihoistoriei, iar Planul Seldon nu ar avea nici un sens. Înţelegeţi?

Trevize tremura aproape, din dorinţa sinceră de a se face înţeles.

― Înţelegeţi? repetă el.

― Da, spuse Pelorat, înţeleg, dar ca avocat al necuratului, bătrâne...

― Da? Continuă.

― Fiinţele umane sunt singurele creaturi inteligente din Galaxie.

― Roboţii? spuse Bliss. Gaia?

Pelorat se gândi puţin, apoi spuse, ezitant:

― Roboţii nu au jucat vreun rol semnificativ în istoria oamenilor, de la dispariţia Spaţienilor încoace. Gaia nu a jucat un rol semnificativ până foarte recent. Roboţii sunt creaţia oamenilor, Gaia este creaţia roboţilor ― şi atât roboţii cât şi Gaia, întrucât trebuie să asculte de cele Trei Legi, nu au de ales decât să se supună dorinţelor oamenilor. În ciuda celor douăzeci de mii de ani de muncă ai lui Daneel şi a îndelungatei evoluţii a Gaiei, un singur cuvânt din partea lui Golan Trevize, o fiinţă umană, ar pune capăt atât muncii cât şi evoluţiei lor. Rezultă, deci, că omenirea este singura specie inteligentă semnificativă în Galaxie, iar psihoistoria rămâne validă.

― Singura formă de inteligenţă din Galaxie, repetă rar Trevize. Sunt de acord. Cu toate acestea, vorbim atât de des şi atât de mult despre Galaxie, încât ne este imposibil să vedem eroarea. Galaxia nu este Universul. Mai sunt şi alte galaxii.

Pelorat şi Bliss tresăriră tulburaţi. Daneel asculta cu o seriozitate binevoitoare, mângâind uşor părul lui Fallom.

― Ascultaţi-mă mai departe, spuse Trevize. Imediat dincolo de Galaxie se află Norii lui Magellan, unde nu a penetrat până acum nici o navă construită de oameni. Mai departe se află alte mici galaxii, şi nu foarte departe este gigantica Galaxie Andromeda, mai mare decât a noastră. Dincolo de ea, sunt miliarde de galaxii. Galaxia noastră a creat o singură specie inteligentă capabilă să ajungă la o societate tehnologică, dar ce ştim noi despre celelalte galaxii? A noastră poate că este atipică, în altele ― poate în toate ― pot exista multe specii inteligente angajate în competiţie, luptând una împotriva alteia, fiecare de neînţeles pentru noi. Poate că acum îi preocupă lupta lor internă, dar dacă într-o anume galaxie una dintre specii câştigă supremaţia asupra celorlalte şi are după aceea timp să se gândească la posibilitatea penetrării altor galaxii? Din punct de vedere hiperspaţial, Galaxia este un punct ― la fel ca şi Universul. Noi nu am vizitat vreo altă Galaxie şi, din câte ştim noi, nici o specie inteligentă din altă galaxie nu ne-a vizitat pe noi. Dar această stare de lucruri poate lua sfârşit într-o zi. Şi dacă vin invadatorii, pot găsi modalităţi de a învrăjbi oamenii unii împotriva altora. De atâta amar de vreme nu ne luptăm decât între noi, încât suntem obişnuiţi cu luptele interne. Un invadator care ne găseşte divizaţi unii împotriva altora ne va domina, sau ne va distruge pe toţi. Singura apărare validă este crearea Galaxiei, care nu se poate întoarce împotriva ei însăşi, şi care poate înfrunta invadatorii cu maximum de eficienţă.

― Imaginea pe care ne-o descrii este înfricoşătoare, spuse Bliss. Vom avea timp să formăm Galaxia?

Trevize ridică privirea, ca pentru a penetra stratul gros de rocă lunară care îi separa de suprafaţa Lunii şi de spaţiu; ca şi cum se străduia să vadă acele galaxii îndepărtate, mişcându-se încet în prăpăstiile inimaginabile ale spaţiului.

― În toată istoria omenirii, spuse el, din câte ştim, nici o altă inteligenţă nu a intrat în contact cu noi. Această situaţie nu trebuie să mai dureze decât câteva secole, poate puţin mai mult decât o zecime de miime din timpul în care a evoluat civilizaţia noastră până acum. După aceea vom fi în siguranţă. La urma urmelor...

Aici, Trevize se simţi cuprins de un fior de nelinişte, pe care se strădui să nu îl ia în seamă, şi continuă:

― ... duşmanul încă nu este aici, printre noi.

Şi evită să coboare privirea pentru a întâlni ochii mari şi impenetrabili ai lui Fallom ― hermafrodită, transductivă, diferită ― aţintiţi asupra lui.

--------------------------------------