Geografie Economica Mondiala

ROMÂNIA

Ţara noastră are o industrie chimică bine dezvoltată şi variată, care utilizează în bună măsură materii prime din resurse interne.

Industria petrochimică utilizează ca materie primă gaz metan, petrol şi cauciuc natural, ultimul exclusiv din import, şi produce în principal cauciuc sintetic, materiale plastice, fire şi fibre sintetice.

Cauciucul sintetic (circa 40 000 t anual) se fabrică în cadrul combinatului petrochimic de la Borzeşti şi la combinatul de la Brazi (Ploieşti). La producţia de cauciuc sintetic se foloseşte negrul de fum, care se obţine din gaz metan în uzinele de la Copşa Mică şi Piteşti. Se mai adaugă şi o anumită proporţie de cauciuc vegetal din import. El se prelucrează în cea mai mare parte în anvelope pentru automobile, tractoare şi avioane la Floreşti (judeţul Prahova), Bucureşti (Popeşti-Leordeni), Zalău, Luduş, Drobeta Turnu-Severin. Articole tehnice din cauciuc se fac la Bucureşti (Jilava), Braşov, Botoşani. La Drăgăşani se fabrică talpă şi încălţăminte de cauciuc, precum şi, împreună cu materiale plastice, diverşi înlocuitori ai pielii (inclusiv pentru tapiţeria autoturismelor). Pentru aceste produse lucrează şi întreprinderea de la Orăştie (judeţul Hunedoara).

Materialele plastice (circa 650 000 tone) se fabrică pe bază de produse macrocelulare obţinute din hidrocarburi în centrele Târnăveni, Brazi, Piteşti, Victoria, Borzeşti. Ele se prelucrează în diverse materiale pentru construcţie (ţevi pentru instalaţii şi plăci termoizolatoare) la Bucureşti, Buzău, Oradea, Craiova, Iaşi.

Firele şi fibrele sintetice se obţin din gaz metan la Săvineşti, Iaşi, Câmpulung, Piteşti, Botoşani.

PĂDURILE ŞI INDUSTRIALIZAREA LEMNULUI

Fondul forestier | Repartiţia geografică a fondului forestier mondial

Valorificarea fondului forestier mondial | Industria de exploatare şi prelucrare a lemnului

Pădurile şi industria lemnului în Romania

CUPRINS

Fondul forestier

Pădurea, acest ecosistem complex, a avut şi va avea întotdeauna un rol esenţial în viaţa planetei noastre. Programul internaţional "Omul şi biosfera", lansat de U.N.E.S.C.O., acordă o atenţie deosebită pădurii - iniţial celei tropicale, apoi şi pădurilor din celelalte zone climatice - pornind tocmai de la însemnătatea ei pentru echilibrul ecologic al Terrei.

Ansamblul tuturor pădurilor de pe glob constituie fondul forestier mondial. Repartiţia geografică a fondului forestier este diferenţiată de la o regiune la alta, de la o ţară la alta.

Clasificarea pădurilor

În funcţie de factorii pedoclimatici şi orografici se deosebesc, în succesiune latitudinală şi altitudinală, mai multe tipuri de păduri.

a) Pădurile ecuatoriale, specifice regiunilor umede (1 500 mm precipitaţii, media anuală) şi temperaturi ridicate ( peste 20 C media anuală), sunt păduri dese, cu un mare număr de specii (2 500 - 3 000 specii, faţă de cca. 300 specii în regiunile temperate). Pădurile ecuatoriale (jungla) sunt puternic stratificate pe verticală şi dominate de esenţele moi.

1. Pădurea ecuatorială din America de Sud este întâlnită în bazinul fluviului Amazon, din Munţii Anzi până la ţărmul Oceanului Atlantic (selvasul brazilian). Precipitaţiile bogate (3 000 mm/an) şi temperaturile ridicate (+30 C) permit dezvoltarea rapidă a vegetaţiei. Restrângerea suprafeţei pădurilor amazoniene - acest adevărat "plămân verde al Terrei" - a fost un semnal de alarmă pentru întreaga planetă prin consecinţele ecologice negative, fapt pentru care au fost întreprinse ample studii de către specialişti din numeroase ţări pentru limitarea tăierii şi diminuarea urmărilor.

Palmierul de ulei, palmierul de cauciuc, palisandrul, abanosul, mahonul, acajuul de Honduras sunt principalele specii de arbori, alături de stratul de arbuşti şi arbori legaţi între ei prin liane.

2. Pădurile tropicale umede ale Africii sunt întâlnite în bazinul fluviului Congo, precum şi pe ţărmul Golfului Guineei, pe ţărmul estic al insulei Madagascar.

În aceste păduri, la fel de dense ca şi cele amazoniene, dintre arbori cel mai frecvent întâlniţi sunt palmierii - de ulei, de vin, de cocos ş.a. -, alături de lemnul de esenţă tare: abanosul, mahonul, santalul, palisandrul. Acestora li se adaugă bambusul în insula Madagascar.

3. Pădurile ecuatoriale din Asia de Sud-Est,dezvoltate în condiţii climatice asemănătoare cu cele din Africa ecuatorială, condiţii determinate de prezenţa musonilor, se desfăşoară din Arhipelagul Malaez până în Peninsula Malaya, în Indochina şi Delta Gangelui.

Pentru Arhipelagul Malaez specifice sunt palmierul căţărător, palmierul de zahăr, ficusul, bananierul, în timp ce pentru celelalte regiuni specifice sunt bambusul, rafia, sagotierul sau "arborele de pâine", arborele de chinină, abanosul, palisandrul, teckul sau "arborele de fier" ş.a.

4. Pădurile tropicale umede din insula Noua Guinee şi nord-estul Australiei cuprind o serie de elemente tropicale umede adaptate la condiţiile pedoclimatice specifice regiunii. În Noua Guinee predomină bananierul, alături de santal, palisandru, teck ş.a., iar în Australia, eucaliptul.

b) Pădurile mediteraneene sunt răspândite în jurul Mediteranei europene, în California şi sud-estul S.U.A., pe ţărmul nordic şi central al statului Chile. Masa lemnoasă este redusă şi reprezentată de arbori mici, arbuşti şi tufişuri (maquis, garriga). Esenţe specifice sunt stejarul verde, stejarul de plută, cedrul de Liban, pinul, castanul, măslinul, ficusul, migdalul, portocalul, rozmarinul, lămâiul ş.a. Pădurile mediteraneene prezintă importanţă mai mult pentru fructe şi au rol peisagistic remarcabil.

c) Pădurile din ţinuturile temperate (boreale şi australe) deţin circa 42% din suprafaţa forestieră a globului şi sunt cuprinse între 40 şi 66 latitudine nordică şi sudică, cu extindere mai mare în emisfera nordică datorită, desigur, întinderii deosebite a uscatului. Predomină răşinoasele, unele rezistând la temperaturi foarte scăzute (de exemplu laricele rezistă la -40 C şi chiar la -60 C). Condiţiile climatice limitează, de altfel, numărul speciilor, cele forestiere fiind, de regulă, monospecifice, pe mari suprafeţe predominând o singură specie.

1. Pădurile de conifere (taigaua) cuprind:

- pădurea boreală canadiană, desfăşurată între insula Newfoundland şi strâmtoarea Bering. Speciile caracteristice sunt: molidul alb, pinul canadian, bradul alb, laricele, molidul negru, plopul tremurător, mesteacănul (care coboară până în zona Munţilor Apalaşi).

- pădurea boreală eurasiatică, desfăşurată între Peninsula Scandinavă şi Peninsula Kamceatka (pe 15-20 latitudine). De asemenea, în raport cu altitudinea, pădurea de conifere, este întâlnită şi în munţii Alpi, Caucaz, Carpaţi, Pirinei, Himalaya. Speciile caracteristice sunt: molidul, pinul silvestru, molidul european, bradul siberian, zâmbrul, laricele, tisa (care se întinde până în insula Sahalin şi nordul Japoniei).

- pădurile de conifere de pe litoralul pacific al Americii de Nord au extensiune mare în California. Speciile caracteristice sunt molidul, tsuga, local bradul şi Sequoia gigantea.

- pădurile de conifere din emisfera australă sunt întâlnite în sudul extrem al Braziliei, în Munţii Anzi, în sudul Australiei, în Tasmania, în Noua Zeelandă şi, pe areale mici, în sudul Africii.

2. Pădurile de foioase au o largă răspândire în Europa de Vest şi peninsulară, în zonele montane joase, partea vest-europeană a C.S.I.-ului, bazinul superior al Amurului, nordul R.P.Chineze, în regiunea Marilor Lacuri - bazinul fluviului Sf.Laurenţiu coborând spre sud spre fluviul Mississippi, în sud-estul Americii de Sud, în sudul Australiei şi în Tasmania.

Speciile caracteristice sunt fagul, stejarul (cu mai multe subspecii), carpenul, arţarul, teiul, alunul, castanul, nucul, plopul, aninul ş.a., mai ales pentru Europa. În regiunile nord-americane caracteristice sunt stejarul (negru, alb, roşu), frasinul, magnolia şi chiparosul de baltă, în China - Ginkgo biloba iar în Australia - eucaliptul (cu numeroase variante).

Potrivit altei clasificări, adoptate de către F.A.O., pădurile planetei cuprind următoarele tipuri:

- păduri tropicale;

- păduri de tip mediteraneean;

- păduri xerofile din zona climatului temperat cald;

- păduri umede din zona climatului temperat cald;

- păduri de amestec de răşinoase şi foioase, din zona climatului temperat;

- păduri de răşinoase din zona climatului rece;

 

 

Repartiţia geografică a fondului forestier mondial

Volumul resurselor forestiere este dependent de suprafaţa ocupată de păduri şi de tipul de pădure, care are o productivitate la hectar diferenţiată regional. După date F.A.O., pădurile din America de Sud şi din Europa au o productivitate ridicată la hectar (92-94 mc/ha/an), în timp ce în Africa se ating numai 8 mc/ha/an, iar în America Central 11 mc/ha/an.

În ce priveşte suprafaţa acoperită cu păduri, pe plan mondial, ea se cifrează la 4,02 miliarde hectare, cu diferenţieri notabile de la continent la continent, dar şi în cadrul acestora. Astfel, emisfera nordică este mult mai bogată în păduri decât cea sudică, cu toate că America de Sud are cele mai întinse suprafaţe acoperite cu păduri (907,1 mil.ha.). Un grad ridicat de împădurire au Comunitatea Statelor Independente şi America de Nord. Acest grad este sub media pe glob în Oceania şi Africa, din cauza întinderii mari a deşerturilor, şi în Asia şi Europa (fără C.S.I.), în special, din cauza defrişărilor masive înfăptuite de-a lungul timpului (tabelul nr.1).

Tabelul nr.1

Suprafaţa ocupată de păduri

Pe continente şi C.S.I.	mii km.p.	Pe ţări	mii km.p.	Ponderea suprafeţei ocupate de păduri din supraf. Ţării	%
America de Sud	9 071	C.S.I.	7 998	Surinam	92,0
C.S.I.	7 998	Brazilia	5 643	Solomon	91,5
America de Nord	7 435	Canada	3 829	Papua-Noua Guinee	84,7
Africa	6 850	S.U.A.	3 154	Guyana	83,2
Asia	5 348	R.D. Congo	1 813	Guyana Franceză	82,8
Europa	1 632	R.P. Chineză	1 197	Gabon	77,6
Oceania	1 603	Indonezia	1 173	R.D. Congo	77,3
		Australia	1 060	Finlanda	76,0
		India	716	Cambodgia	75,8
		Angola	532	R.P.D. Coreeană	74,5
Total mondial 40 156