George Coşbuc Moartea lui Fulger

George Coşbuc

Moartea lui Fulger

Privitã în ansamblu,opera lui George Coşbuc se înscrie printre valorile clasice ale literaturii române. Cele patru volume de versuri coşbuciene( Balade si idile , Fire de tort, Ziarul unui pierde-varã si Cântece de vitejie) aduc in peisajul literar posteminescian o poezie plinã de vitalitate.Poemele sale alcãtuiesc o monografie liricã a satului românesc.Opera sa ne face pãrtaşi la modul de viaţã al poporului,ne proiecteazã în natura patriei,ne zugrãveşte datinile şi obiceiurile populare.Două balade vorbesc despre marile evenimente din viaţa satului:Nunta Zamfirei şi Moartea lui Fulger.

Poezia Moartea lui Fulger evocã strãvechiul ritual al înmormântãrii şi ne prezintã concepţia despre viaţa şi moarte în viziunea poporului român.Din punct de vedere compoziţional ,poezia este alcãtuitã din 40 de strofe şi cuprinde mai multe momente :sosirea solului care aduce trupul lui Fulger(strofele 1-3), durerea sfâşietoare a pãrinţilor celui mort (strofele 4-16),desfasurarea ceremonialului funerar (strofele 17-19), confruntarea de idei dintre mama si bătrânul sfetnic (stro­fele 19-40).

Balada se deschide cu imaginea solului care vine în goanã,însoţit de un stol de corbi,sã vesteascã moartea lui Fulger,un viteaz ucis în rãzboi.Poetul descrie cumplita durere a pãrinţilor la vederea trupului însângerat şi strãpuns de lãnci al fiului lor.Exclamaţiile(„Sãrmanul crai!”) şi interogaţiile(„Sã-i moarã Fulger?Poţi sfãrma /Şi pe-un voinic ce cuteza /Sã-nalţe dreapta lui de fier/Sã prindã fulgerul din cer?”)exprimã suferinţa bãtrânului tatã.Acesta nu poate concepe lumea farã voinicul lui fiu:„Dar mâne va mai fi pãmânt?/Mai fi-vor toate câte sunt?”Zbaterea mamei capãtã accente patetice.Cu pãrul despletit,cu veşmintele sfâşiate,alergând din iatac în iatac,mama îşi plânge cu hohot nenorocirea.Cu ajutorul exclamaţiei,,Ah,mamã,tu!Ce slabã eşti!” şi al hiperbolei ,„mãri de lacrimi”, „glas de vifor”,poetul exprimã calvarul fara margini al împãrãtesei şi neputinţa sfâşietoare.

Poetul descrie toate actele întreprinse de familie pentru pregãtirea mortului pentru drumul de veci,specificând şi semnificaţia lor:

,,Pe piept, colac de grâu de-un an,
Si-n loc de galben buzdugan,
Fãclii de ceară ti-au facut,
În dreapta cea fãrã temut,
Şi-n mâna care poartã scut,
Ţi-au pus un ban.

Cu fãclioara, pe-unde treci,
Dai zare negrelor poteci
În noaptea negrului pustiu,
Iar banu-i vamã peste râu.
Merinde ai colac de grâu
Pe-un drum de veci. ”

Enumeraţia („Şi popi şirag...", „Şi-oşteni in şir", "Şi sfetnici ,şi feciori de crai / Si nat de rând"), repetarea lui „şi" cumulativ şi a verbului „a plânge" subliniază participarea afectivã a mulţimii la durerea familiei.

În deznãdejdea ei,biata mamã îşi pierde credinţa in Dumnezeu:

,,De ce sã cred in El de-acum?/În faţa lui toţi au un drum./Ori buni ,ori rãi,tot un mormânt !’’

Un bãtrân sfetnic o dojeneşte cu blândeţe pe împãrãteasã pentru vorbele ei nesocotite.El exprimã concepţia poporului român despre viaţã şi moarte :omul trebuie sa aibã o atitudine seninã în faţa morţii şi sã se comporte cu demnitate.Viaţa este o luptã şi numai laşii se plâng din cauza greutãţilor.Este o gravã eroare ca omul sã îşi piardã credinţa în ,,zilele de-apoi’’ cãci aceasta este singurul sprijin moral al celui copleşit de dificultãţi :

,, Dar ştiu un lucru mai de sus

De toate câte ti le-am spus:
Credinţa-n zilele de-apoi
E singura tãrie-n noi,
Cã multe-s tari cum credem noi
Si mâne nu-s!

Si-oricât de amarâti sa fim

Nu-i bine sa ne dezlipim
De cel ce vieţile le-a dat! -
O fi viata chin rãbdat,
Dar una ştiu: ea ni s-a dat
Ca s-o traim!’’

În aceastã baladã se îmbinã elemente clasice cu elemente romantice.Inspiraţia din folclor, patetismul exprimãrii suferinţei şi interogaţia asupra sensului vieţii si al morţii sunt elemente specifice romantismului.Clasicismul poetului este ilustrat de viziunea raţionalã care se impune în final şi de perfecţiunea formei,George Coşbuc fiind un adevãrat maestru al versificaţiei.Strofele sunt alcãtuite din şase versuri,dintre care primele cinci au mãsura de 8 silabe, iar ultimul vers,mai scurt ,ca o concluzie implacabilã,are mãsura de 4 silabe.