George r. Walter

CAP.4.26. Nu contează ce vi se întâmplă, ci cum reacţionaţi la aceasta
Lucraţi la un proiect important şi termenul de preda­re se apropie. Un element cheie nu e gata încă şi e posibil ca proiectul să nu fie terminat la timp. Spuneţi cu voce tare:

„Nu e vina mea."

Apoi spuneţi:

„E responsabilitatea mea."

Care frază pare să vină din partea cuiva care îşi va asu­ma răspunderea pentru situaţia în care se găseşte şi va face tot ce i stă în putinţă ca să fie bine? Care frază aparţine persoanei care va da vina pe ceilalţi pentru situaţia în care se găseşte şi nu va face mare lucru pentru a o schimba?
N am dat mâna niciodată cu o persoană fără degete până când l-am întâlnit pe W Mitchell. Prima dată am văzut această persoană neobişnuită la o întrunire din Sân Antonio a Asociaţiei naţionale a vorbitorilor. M am simţit prost de îndată ce l-am observat în holul hotelului. Ţintuit într un scaun cu rotile şi desfigurat de arsuri şi cicatrice, era tipul de persoană pe care, din cauza înfăţişării sale, mulţi dintre noi ar fi înclinaţi s o evite.

Când l-am revăzut peste câteva luni, la o altă întrunire, tot nu mi am adunat curajul să l abordez pe „Mitchell", aşa cum îi place să i se spună. Mă consider o persoană des­chisă, prietenoasă, dar mă tot gândeam cât de ciudat m aş simţi dacă aş încerca să i strâng mâna plină de cicatrice.Din fericire, el a fost cel care s a îndreptat spre mine şi mi a întins mâna. Acum cunosc unul dintre cei mai frumoşi oa­meni de pe Pământ.

La începutul anilor '70, motocicleta lui Mitchell s a ciocnit în centrul unei intersecţii aglomerate din Sân Fran­cisco cu un camion care transporta rufărie. Trecătorii au văzut cu sufletul la gură cum rezervorul de benzină al mo­tocicletei s a deschis şi Mitchell s a transformat într o tor­ţă umană, în ziua de azi, singurele părţi ale feţei sale care nu au cicatrice sunt câteva fâşii subţiri de piele care au fost protejate de cureaua căştii de protecţie.

După operaţiile de chirurgie plastică, incluzând nume­roase grefe pe cioturile degetelor sale arse şi o terapie fizi­că intensivă (ca să nu mai vorbim de lunile de suferinţe crâncene), Mitchell şi a revenit. Şi a luat brevetul de pilot de avion; a devenit cofondatorul firmei Vermont Castings, Inc., o binecunoscută companie de prelucrare a metalelor, cu peste 400 de angajaţi; a candidat pentru Congres; s a în­tâlnit cu preşedinţi ai SUA şi cu membri ai cabinetului; a fost primar al unui oraş din Colorado; şi s a bucurat de o viaţă socială activă.

Apoi, în cursul unui zbor alături de câţiva prieteni, mi­cul avion pe care l pilota s a prăbuşit. Ca urmare, trupul ars, brăzdat de cicatrice şi desfigurat al lui Mitchell a fost paralizat de la mijloc în jos.

Probabil vă gândiţi că după această nouă catastrofă s ar fi putut da bătut, însă el a mers mai departe şi a ajuns un vorbitor profesionist de mare succes, în scaunul său cu ro­tile, Mitchell urcă pe scenele celor mai mari întruniri de vânzări din America. A apărut la emisiunile Today, Good Morning America şi NBC Nightly News, iar ziarele Time, Newsweek, Omni, Parade şi The New York Times au publicat articole despre el.

Mitchell este vesel şi productiv, călătoreşte prin toată lumea, conduce afaceri imobiliare pe scară largă, are o căs­nicie fericită şi un impact pozitiv asupra multor vieţi. Cum poate duce o viaţă atât de sănătoasă când are atâtea handi­capuri, sau atâtea „probleme"?

„Nu am probleme", spune Mitchell. „E un cuvânt prostesc. Sunt multe situaţii în care mă confrunt cu împrejurări neobişnuite, dificile. Sunt pe deplin responsabil de situaţia mea din prezent. Desigur, şoferul camionului cu rufărie a fost răspunzător pentru accident din punct de vedere legal — iar eu sunt responsabil. Nu vreau să spun că sunt vinovat. Sunt responsabil — sunt capabil să răspund."

Mitchell aruncă o lumină cu totul nouă asupra concep­tului de „vină". Mulţi dintre noi nu reuşesc să şi realizeze în viaţă întregul potenţial şi deseori dau vina pe alţii. Aveţi prieteni care dau vina pe părinţii lor, pe sistemul educaţio­nal, pe un partener de afaceri necinstit sau pe o mulţime de alte motive? Şi dumneavoastră faceţi la fel?

Oamenii cu un limbaj pozitiv recunosc că sunt respon­sabili. Când dăm vina pe alţii, devenim mai slabi, în loc să ne îmbunătăţim situaţia, dăm înapoi. Nu ceilalţi oameni şi împrejurările ne împiedică să înaintăm. Noi singuri ne pu­nem piedici, prin reacţia noastră faţă de ele.

Acceptarea responsabilităţii înseamnă să preluaţi con­trolul asupra vieţii dumneavoastră şi asupra limbajului pe care l folosiţi pentru a o descrie. După cum spune Mit­chell: „Nu contează ce ţi se întâmplă, ci felul în care reac­ţionezi la asta."