George r. Walter

CAP. 1.8. Profeţiile cu privire la propria persoană se împlinesc
După ce v aţi obişnuit, în sfârşit, cu sistemul telefonic folosit în departamentul dumneavoastră, sunteţi transferat într o altă clădire, unde se foloseşte un sistem total diferit.

Spuneţi cu voce tare:

„Nu se poate! Nu sunt în stare să învăţ toate caracte­risticile astea. Probabil o să mi ia luni întregi ca să mi intru în mână. Parcă nu era destul de greu să preiau poşta vocală şi să fac transferuri de pe ve­chiul meu telefon. Nu voi reuşi să învăţ niciodată un sistem de comenzi complet nou."

Apoi spuneţi:

„M am familiarizat cu telefoanele pe care le folo­seam înainte şi acum mă voi descurca la fel de bine şi cu noul sistem. Voi învăţa cu ajutorul colegilor mei şi voi ţine la îndemână o broşură cu instruc­ţiuni."

Cine pare condamnat să i descurajeze pe apelanţi şi să încurce transferurile la noul său telefon? Cine se va fami­liariza rapid cu noul sistem?

Într un fel sau altul, în ultimii câţiva ani m am convins pe mine însumi că stau foarte prost cu simţul de orientare. Cel mai curios este faptul că am călătorit foarte mult, în cea mai mare parte a lumii, fără să mă rătăcesc vreodată. Am făcut autostopul de la Nairobi la Cape Town, m am aventurat pe culmile din Noua Guinee şi am bătut potecile incaşe nemarcate din Anzi. Întotdeauna am ajuns fără probleme la destinaţia propusă.

Însă de curând am ajuns binecunoscut pentru „talen­tul" de a mă rătăci în oraşul meu natal. Nu demult, priete­nii noştri Lou şi Vanna Novak ne au invitat la cină la ei acasă, la doar 25 de minute de noi. Înainte de a pleca, am sunat o pe Vanna şi i am spus:

„Ştiu că am mai fost la voi de două ori, dar cred că ar fi bine să mi spui din nou pe unde s o iau. Ştii că mă rătăcesc întotdeauna."

În timp ce mi notam instrucţiunile, nu m am ostenit să verific detaliile, fiindcă oricum mă aşteptam să mă rătă­cesc. Fireşte, cu o jumătate de oră mai târziu decât ora la care eram aşteptaţi, i am sunat din maşină.

„Lou, ne am rătăcit. N am idee ce s a întâmplat. Am căutat podul Magnolia Street, aşa cum a spus Vanna, dar am ajuns pe podul Ballard şi acum nici măcar nu mai sunt sigur pe ce parte a canalului trebuie să fim. Întotdeauna mă rătăcesc când vin la tine."

Mă simţeam atât de prost. Fetiţa noastră urla în scaunul ei din maşină, iar soţia mea, Julie, şedea în spate, încercând s o potolească şi certându mă pentru că încurcasem in­strucţiunile Vannei. În cele din urmă, am ajuns (cu o întâr ziere de 45 de minute), dar numai după ce Lou m a „dirijat" prin telefon. A fost asemenea uneia dintre scenele acelea din filmele vechi, în care pilotul unui mic avion are un atac de cord şi pasagerul lui reuşeşte să aducă avionul pe pă mânt, urmând instrucţiunile turnului de control.

În drum spre casă, Julie a subliniat faptul că eu mă „programasem" de la început să mă rătăcesc. Nici nu ar fi fost posibil să nu mă rătăcesc, îi programasem pentru acest rezultat pe Lou şi Vanna, precum şi pe mine însumi, prin formularea: "Întotdeauna mă rătăcesc."

Am o busolă, sunt deÅŸtept, am o hartă detaliată ÅŸi mă pricep să vorbesc cu oamenii. Nu există nici un motiv lo­gic pentru care m as rătăci. De ce să mi limitez capacităţi­le în mod artificial? Chiar din acel moment, m am hotărât să nu mai spun „Mă rătÄ