Georges Dumezil



Yüklə 5,39 Mb.
səhifə109/138
tarix07.01.2019
ölçüsü5,39 Mb.
#91745
1   ...   105   106   107   108   109   110   111   112   ...   138

Şi oare nu tocmai la aceste două înfăţişări ale apei curgătoare, da data asta nu în conflict, ca în legenda lacului Alban, ci amândouă 'bu afectate la două forme deopotrivă de folositoare ale irigaţiei, face Ver aluzie, în prima carte a Georgicelor, când, după ce i-a îmbiat pe ţărar ceară Cerului humida solstitia [veri ploioase] şi hiemes serenas [ierni sen (versurile 100-103), precizează (versurile 104 -110)39:

38 Despre Venilia, vezi nota, prea puţin convingătoare, a lui Aldo Iuigi Prosdocirai, p. 784 din 'Etimologie di teonimi, Venilia, Summanus, Vacuna', Studi linguistici în onore di Pisani, II, 1969, p. 771-801 (despre Summanus, vezi mai jos, p. 824-825; despre Vacuna, contribuţia mea la Festschrift Geo Widengren, 1972, p. 307-311).

37 RRA, p. 130.

98 RRA, p. 564.

S* Quid dicam, iacto qui semine cominus arua insequitur, cumulosque ruit male pinguis arenae, i 9* u*: lxi taic-iiuaia ce-azvirie saminţa, Luptă cu câmpul, răstoarnă toţi bulgării fără de vlagă Şi-apoi aduce în ţarini un râu ce se-mparte-n şuviţe Iar când uscatul ogor pârjolit stă cu ierburi pe moarte, Cată să-şi scoată o apă din geana de deal ce-o porneşte în coborâş; apa curge prin stânci lustruite în şopot Murmurător, cu căderi răcorind însetatele câmpuri. (trad., T). MURĂRAŞU; jluuium inducit riuosque sequentes, acesta ar fi felul de a fi al Veniliei, la cadens per leuia saxa, unul dintre stilurile Salaciei.

6. NEPTUXALIA ŞI VOICAXAHA.

Puţinele desluşiri pe care le-am dobândit cu privire la Neptunalii şi, prin: genda lor, cu privire la Neptun, ne îngăduie ele oare, după stabilirea raporilui dintre zeu şi cele două paredre ale sale, să întrevedem şi să înţelegem Ite ansambluri dinlăuntrul teologiei romane?

Deşi situate la începutul zilelor caniculare, la 23 iulie, Neptunaliile nu ar să aibă vreo relaţie cu incendiile care, în timpul zilelor de arşiţă, ameninţă rasele şi satele: focul solar şi apa terestră par să se împace bine cu acest rilej. Trebuie să aşteptăm sărbătoarea Volcanaliilor, cu exact o lună mai rziu, la 23 august, puţin după sfârşitul^ zilelor caniculare40, pentru a găsi cele miă elemente înfruntându-se pe faţă. Într-adevăr, Volcanus patronează focul îi sub aspectul său însufleţitor, ci nimicitor şi, ca atare, nu poate fi decât işmanul apelor, aşa cum îi dă expresie simbolică un rit crud al sărbătorii ile: aruncarea în vatra publică de jăratic, la Volcanal, a unor peştişori vii. A aceleaşi Volcanalii, cum arată un pasaj din Actele Arvalilor, se aduc, în ai multe locuri, sacrificii mai multor divinităţi; lui Quirinus pe Quirinal, lui ps Opifera (poate în For), nimfelor (şi poate şi Iutumei) pe Câmpul lui arte, lui Volcanus în Comitium (adică de bună seamă la Volcanal, pe arca olcani). Cercetătorii sunt astăzi de acord în a recunoaşte în acest ansamblu; operaţii o măsură de prevenire a incendiilor şi îndeosebi a celor care amenţă, în acest anotimp, grânele strânse în hambare: Volcanus este stăpânul cului; Ops apără recolta strânsă; Quirinus este capul de serie al grupului vin căruia îi aparţine Ops, iar riturile sărbătorii sale, ceremoniile cunoscute i flaminul său, dovedesc că el arată interes pentru diferite momente ale eţii grânelor; în sfârşit, Nimfele, cum ar fi Iutuma, procură apa:' cauza şi ateria incendiilor temute se află astfel exprimate şi, odată cu ele, mijlocul; a le stinge.

Iată deci că există simetrie şi antiteză între Neptunalii şi Volcanalii, între! Iulie şi 23 august, între primejdiile pe care fiecare dintre aceste două sărbări încearcă să le prevină: pe de o parte, păstrarea şi exploatarea apelor în asul primelor mari arşiţe solare, apa şi focul fiind deopotrivă necesare; pe: altă parte, lupta, cu ajutorul apelor, împotriva focului rău care ameninţă tul şi înainte de toate bogatul cuprins al hambarelor.

Revue des Eludes latines. 36, 1958, deinde satis fluuium inducit riuosque sequentes, et, cum exustus ager morientibus aestuat herbis, ecce supercilio cliuosi traraitis undam elicit: illa cadens raucum per leuia murmur saxa ciet scatebrisque arentia temperat arua. 40 RRA, p. 315-317: Ies pisciculi uiui des Volcanalia', 121-130.

7. NEPTELVALHLE ŞI SĂRBĂTORILE DIIULIE.

Ne-ar face plăcere să putem folosi Neptunaliile astfel interpretate per a lămuri unele sărbători din iulie, prima dintre cele şase luni căzute vict exilului lui Ovidiu*. Cum se ştie, peste aceste sărbători domneşte o ta deplină.

Georg Wissowa a descoperit, în veacul trecut, unul dintre modurile construcţie ale Calendarului festiv roman. În calendar, unde toate sărbătol aU loc într-o zi impară41, când două sărbători se succed la un interval de 1 zile42 (ca de exemplu în 15 şi 19 ale lunii), ele se află adesea într-un str raport de sens şi de intenţie. Mai trebuie să adăugăm că, atunci când treia sărbătoare cade în ziua impară disponibilă în mijlocul acestui inter (de exemplu, 17 între 15 şi 19), ea aparţine, în general, aceleiaşi zone idee gice. Sărbătoarea lui Volcan, la 23 august, este, tocmai, un bun exemplu, p tru această dublă conexiune; între alte divinităţi, ea o mobilizează pe O asociată a lui Consus, pentru a apăra de foc recolta strânsă în hambare; 21 şi 23 august sunt, respectiv, ocupate de Consualia, sărbătoare a lui Cons zeu al păstrării grânelor (condere) şi de Opiconsiuia, sărbătoare a lui C Consiua, zeiţă a belşugului pus la păstrare.

Să privim din acest punct de vedere încadrarea Neptunaliilor. De o pa şi de alta, formând intervalul total de trei zile, găsim, la 21 iulie, a doua a Lucariilor şi, în 25, Furrinaliile, sărbători deopotrivă de enigmatice. În pi tot cu acelaşi interval, prima zi a Lucariilor, 19, poate forma un ansaml cu Idele, din 15, când se desfăşoară transuectio equitum [trecerea călăreţilo comemorare a victoriei de la lacul Regillus, pe care Castor şi Pollux au v tit-o aproape instantaneu romanilor, punându-le caii să se adape din fântî 'nimfei' Iutuma, veche divinitate a apei curgătoare.

Numele Lucariilor derivă probabil din lucus, dar de la ce sens al cuvl tului: 'crâng sfânt' sau, potrivit etimologiei şi celei mai vechi folosinţe, lur niş (cf. luxi) deschis într-o pădure'? Şi apoi de ce repetarea (sau împărţin riturilor, în 19 şi în 21? S-a presupus că cele două părţi ale sărbătorii ave loc în două luci diferite, dar singura glosă care dă o precizare (Paulus, 1 L1 = 245 L2) vorbeşte de o unică localizare, 'un crâng sacru foarte întii permagnus, între Via Salaria şi Tibru'. Tot ce putem spune astăzi este înţeleasă aşa cum se propune aici, adică drept un cult menit să apere ori formă de viaţă şi înainte de toate viaţa vegetală, sărbătoarea Neptunaliil desfăşurându-se lângă Tibru, poate fi în mod firesc pusă în relaţie cu niş rituri celebrate într-un lucus, oricare ar fi sensul, social ori laic, religios economic, pe care l-am da acestui cuvânt43.

Cât despre Furrinalii, ele se referă la o divinitate, Furrina, a cărei vechii este garantată de existenţa unui jlamen Furrinalis şi pe care elenizarea relig a redus-o la rangul de 'nympha' – cum este cazul cu Salacia, cu Venii: în alte contexte – şi chiar, la dată târzie, la plural, la acela de nymph Furrinae (Forinae; dativ plural vtifjupss cdopptvsţ). Lucrul e suficient pentru stabili o afinitate între această zeiţă şi Neptun. Dar, pentru mai multă pi cizie, ar trebui să găsim un punct de sprijin într-unui dintre riturile Furrin liilor, numai că nu cunoaştem niciunul. Două locuri de cult sunt menţionai din întâmplare, în literatură, un lucus Furrinae pe Ianicul, lângă podul Sub

* Fastele, neterminate din pricina exilului, cuprind numai primele şase luni ale anului.

41 Cu câteva foarte rare excepţii, care trebuie justificate ca atare.

42 Sau de 'cinci' zile, conform manierei romane de a număra: 15 + (16, 17, 18) -)- 19.

43 Voi examina Lucariile separat, într-o lucrare viitoare.

; ius (Cicero, De natura deorum, 3, 46) şi un sanctuar, fanum, în regiunea Arpinum, aşezat lângă o punte, ponticulus (Cicero, Ad Quintum fratrem, 3, 1 i). Această nemijlocită vecinătate a unui pod în ambele cazuri – podurile; rau de altfel încredinţate ocrotirii lui Neptun – să se datoreze oare doar 'ntâmplării?

În rezumat, în ciuda ignoranţei în care ne aflăm cu privire la conţinutul -: elor mai multe dintre sărbătorile din iulie, cea a lui Neptun, din 23 iulie, la răsăritul Caniculei, pare să fie punctul culminant al unei perioade cuprinse ntre 15 şi 25, în care celelalte zile impare, mai puţin 17, rămasă nefolosită, idăpostesc, într-un amestec de lucruri importante sau de accesorii (de la adădătoarea nimfei Iutuma, până la podurile nimfei Furrina, trecând prin marele; râng de pe malul Tibrului), legende sau ceremonii culturale care fac parte, în întregime sau în parte, din acelaşi ansamblu: liniştita, totuşi uneori tumultuoasa,; popee a apei care aleargă şi dăruieşte viaţă.

CONCLUZIE.

Studiul care se încheie aici a adus câteva câştiguri atât cunoaşterii teol şi mitologiei arhaice a Romei, cât şi explorării începuturilor istoriografiei roi în ce priveşte religia, legenda revărsării, apoi a îmblânzirii, lacului A nu coincide numai în timp cu Neptunaliile. Sub forma fabuloasă sau dram a unui rău prefăcut într-un bine, ea pune în scenă ceea ce reprezintă pro intenţia centrală a sărbătorii, regularizarea cursurilor de apă în folosul o nilor. Ea trebuie să fi fost la început un mit al Neptunaliilor.

Dar ea nu s-a constituit pe pământul latin: doar s-a fixat acolo, legândi cum se întâmplă adesea, de un loc anume, însă vine de departe. Asemăn de structură şi de amănunt cu legenda irlandeză a iruperii fântânii lui Nec şi cu legenda avestică a lui Apam Nepăt ascunzând Xvaranah-ul în adî lacului mitic, analogia de intenţie dintre Neptunalii şi singurul ritual cuno al indianului Apăm Napăt ne îndeamnă să o interpretăm ca formă pe ca luat-o în Latium un mit de vechime indo-europeană. Iar această probabil: întăreşte încă una: în ciuda dificultăţilor specifice fiecărui termen în parte cele trei nume mitice, indo-iranianul *Apăm Napăt, irlandezul Nechtan, lat Neptunus figurează de bună seamă radicalul indo-european *'nepot- ~ *n. 'vlăstar, fiu al surorii'.

Fără a reprezenta o mitologie naturalistă, ansamblul de reprezentări a; recunoscut se referă la apă, element important al naturii şi obiect al i multiple utilizări (mai ales ca băutură şi în cultura pământului) şi al i speculaţii (ca, de pildă, focul din apă, apa explozivă). Sub forma sa romi şi poate irlandeză, el este, în plus, legat de un moment al timpului solar an de zilele cele mai fierbinţi ale verii.

Cât priveşte alcătuirea istoriei romane, legenda lacului Alban este un exemplu de integrare în timpul naţional al unei povestiri tradiţionale de es mitică. Istoria regilor preetrusci, însăşi legenda naşterii Romei a revelat a Procedeu, dar această nouă aplicare comportă remarcabile trăsături origin înainte de toate data, relativ recentă, a 'evenimentului' astfel creat istoricizarea unei materii mitice. Apoi faptul că această materie n-a fost, n-a fost la origine, o materie pur ideologică, ci, cum tocmai s-a spus, legată de un moment al calendarului; altfel vorbind, faptul că nu derivă tr-un mit teoretic cu tratare lungă, manevrând, de pildă, 'funcţiunile' a a articulare asigură viaţa individuală şi socială, ci doar un mit practic, cu a care limitată, sezonieră.

— Mit şi epopee Inserţiunea unui mit în exact acest moment al istoriei, la sfârşitul răziului cu Veii, nu se putea efectua fără unele stângăcii; ele nu lipsesc. Cum fi putut 'ştiinţa etruscă' şti dinainte că soarta oraşului depindea de un lomen lacustru despre care noi, cei de azi, ştim. Că n-a putut avea loc niciată? Cum, din partea romană, miracolul lacului putea el vesti, făgădui un tor, dicta o conduită, toate lucruri pe care teoria naţională a miracolelor. Le comporta? Şi apoi alte intenţii, mai ales, desigur, dorinţa de a asocia; stei situaţii cel mai vestit oracol al Greciei, n-au făcut decât să adauge alte itradicţii: revărsarea lacului, în mod normal de competenţa procedurii naţiole numită -procur atio [slujba de ispăşire] (recurgere la duumuiri sacris faciun- [cei doi magistraţi însărcinaţi cu slujbele] şi la consultarea cărţilor) îi este mod excepţional sustrasă, după o neobişnuită mărturisire de neputinţă, a îoţilor' şi dă loc la două consultări străine concurente, din fericire converite, cea a prezicătorului făcut prizonier^în faţa cetăţii Veii şi cea a zeului isultat la Delfi: într-adevăr cam mult. Este de altfel remarcabil faptul că oricizarea nu este însoţită de înfrumuseţări şi detalii suplimentare cu care torii de anale n-au fost niciodată zgârciţi: nu avem a citi nume proprii ale or oameni sau familii, nu ştim nici măcar cum se numeau magistraţii ilegal tituiţi, responsabili involuntari ai mâniei zeilor, iar M. Furius Camillus, care ea să domine treizeci de ani de viaţă romană, nu-şi asumă acest rol decât pa domesticirea anonimă a apei revărsate.

În realitate, 'materia războiului cu Veii' putea să se lipsească de acest isod. Lungimea asediului, zece ani de neputinţă, pregăteau îndeajuns, prin ntrast, izbânda totală şi neîntârziată a lui fatalis dux [căpetenia menită de irtă], a cărui glorie ar fi avut chiar de câştigat dintr-o povestire în care rtoria ar fi fost obţinută doar pe cale militară, din ale sale consilia [hotărâri], nu pe cale mistică, printr-o irigaţie înfăptuită de alţii la poalele munţilor bani. Din punctul de vedere al ansamblului în care îl citim, episodul apare, idar şi ca un corp străin autonom introdus în epopee poate tocmai pentru, exact până în momentul când Camillus a ajuns dictator, ea conţinea mai îlţi ani decât peripeţii şi avea nevoie să fie niţel îmbogăţită pentru a-şi menle rangul de mică Iliadă într-o literatură care abia se schiţa.

Bineînţeles, odată ce acest corp străin a fost delimitat, cititorul rămâne ier să determine prin raţionament sau să ghicească prin intuiţie, în înfruntai finală dintre Roma şi cetatea Veii, oricâte 'fapte' va putea ori va voi; idiul care precede nu-şi asumă o incidenţă constrângătoare asupra aprecierii orice a „înămmtelor faimosului asediu. Dacă eu personal rămân mai sceptic cât este de 'bon ton' printre istoricii Romei, lucrul se întemeiază pe alte rtive, dintre care unele vor apărea în a doua parte a acestei cărţi.

Critica internă a acestui unic episod nu permite, de altfel, nici determirea epocii în care povestirea revărsării lacului Alban a trecut din mitologie îi din folclor în istorie, nici, în general, determinarea celei în care s-a constiit vulgata ultimelor zile ale cetăţii Veii. După ce vom examina gesta lui Callus, vom putea socoti că această epocă trebuie situată foarte timpuriu, iar pe la mijlocul secolului al patrulea.

PARTEA A DOUA.

ANOTIMPUL AUROREI.

Lui Wayland D. Ht lui Philip Let lui Jean Puh Capitolul I CAMILLUS ŞI AURORA.

Figura lui Camillus domină ultimul secol al 'istoriei romane dinam istoriei'. El este cel de-al doilea întemeietor; mai târziu, un al treilea va f ca libertas [libertatea*] să se prefacă încet-încet în principat. Întemeietor, mai degrabă restaurator, dar întâi de toate salvator şi chiar salvator i desăvârşit decât fusese Publicola în momentul trecerii violente de la regn [regalitate] la libertas: pe vremea aceea, Roma nu fusese nici cucerită, i distrusă; nobilul ei adversar, etruscul Porsenna, spre deosebire de galezul Br nus, nu voise să-şi speculeze avantajul; mai mult, când ridicase asediul, î: aprovizionase din belşug pe romanii sleiţi de puteri1.

Nu există episod din biografia lui Camillus, în cele câteva versiuni aju: până la noi, care să nu fie un exemplum [pildă], chiar pentru cei mai felu romani; exempla de artă militară, cu calculele, îndrăznelile, vicleniile şi p denţele ei, de la anevoioasa cucerire a cetăţii Veii pe care destinul o rezei unui fatalis dux [comandant desemnat de soartă] şi până la punerea pe fr. a celei de a doua cete galice care voia să repete vitejia lui Brennus. Dar exempla de moralitate în război, căci acest eminent general nu este însetat sânge: cele două comportări moderate ale lui, cinstea faţă de duşmanii făli şi generozitatea faţă de tusculanii răzvrătiţi, se vădesc mai eficace decât victorie. Exempla de morală personală: deşi dispune de atâtea ori de putei absolută, singura lui ambiţie este aceea de a sluji Roma, chiar când ea îi ei nerecunoscătoare. I se reproşează un mic acces de vanitate în momentul t umfului – dar şi aici lucrurile trebuie privite mai atent – după aceea îns calomniat, izgonit pe nedrept, se fereşte să cheme mânia zeilor asupra oraşul în rugăciunile sale, le cere doar să facă în aşa fel încât romanii să-i regre absenţa; apoi, când are loc o catastrofă care îi întrece aşteptările, se pu iarăşi în slujba Romei, fără obrăznicie, ci, dimpotrivă, asigurându-şi, în condi acrobatice, investitura de către frânturile de stat care mai dăinuie pe Capit liu; poate că se lăsa purtat de o antipatie personală împotriva lui Mani iu totuşi, urmărirea acestuia până la Stânca Tarpeniană are drept prim scop SL varea, încă o dată, a libertăţii. În sfârşit, exempla de înţelepciune politică: organizează 'noua societate' în care plebea nu va mai fi apărată doar i magistraţii ei revoluţionari, tribunii, nici nu va mai trebui să se mulţumeas

* Aici, forma de organizare republicană. Cel de al treilea întemeietor este Augustus. 1 Mai jos, p. 901-902, 918.

U magistraturile inferioare, ci va fi părtaşă la toate nivelurile conducerii: îamillus este cel care îi deschide calea spre consulat şi viaţa lui publică se icheie simbolic cu dedicarea unui templu zeiţei Concordia.

1. CAMILLUS ŞI ISTORIA.

Oare până la ce punct aparţine istoriei acest ansamblu armonios, această emonstrare constantă, prin acte perfecte, a virtuţilor necesare măreţiei romane? La de obicei, chestiunea a fost dezbătută, dar, în faţa unei asemenea reuşite, înă şi istoricii cei mai înclinaţi să recunoască fapte sub frumoasele povestiri radiţionale s-au arătat, bănuitori. Unul dintre cei mai mari şi mai liberi, vheodor Mommsen, a putut scrie că gesta lui Camillus devenise 'cea mai îincinoasă dintre toate legendele romane, die verlogenste aller romischer Legenen'2, iar recent un critic atât de ponderat ca Robert Flaceliere, ultimul editor 1 Vieţilor paralele şi-a început introducerea la viaţa lui Camillus cu următorul vertisment3: Are, oare, personajul lui M. Furius Camillus mult mai multă consistenţă istorică decât cel al i Publicola? Putem avea îndoieli. Totuşi, epoca lui este posterioară celeilplte cu mai mult de un col, de vreme ce tradiţia spune că ar fi trăit între anii 445 şi 365 î.e.n. Dar majoritatea poveştilor despre el au un caracter legendar ptât de pronunţat, încât ne putem întreba dacă a existat i adevărat. Totuşi este posibil ca un roman cu acest nume să fi cucerit Veii în jurul anului 396, ir nu este de crezut că după aceea tot acela i-ar fi bătut pe galii care cuceriseră şi incendiară Roma.

Unde începe, unde se termină verosimilul?

Nu vom cita niciodată îndeajuns primele fraze din cartea a şasea a lui itus Livius. După ce a povestit cucerirea cetăţii Veii, distrugerea Romei, după î a refăcut pateticul discurs cu care Camillus i-a împiedicat pe romani să migreze la Veii, istoricul îşi întrerupe naraţia ca să declare că tot ceea ce a: râs până la acel punct este nesigur. Şi arată de ce4: Am înfăţişat, în primele cinci cărţi, cele înfăptuite de romani de la întemeierea Romei şi până cucerirea ei*. Faptele acestea sunt nesigure şi din pricina marii lor vechimi, ca unele care) ia se mai zăresc după atâta amar de vreme; şi din pricină că, pe timpuri, puţin şi rar se folosea Tisul, singura strajă credincioasă a neuitării celor înfăptuite; de asemenea, fiindcă deşi se mai iseau unele însemnări în Actele pontifilor şi în alte acte, publice sau particulare, cele mai multe î pierit în incendiul oraşului.

În fapt, nesiguranţa istoriei romane nu este limitată de povestea învierii Lomei, încărcată şi ea în mod evident cu tot atâtea amănunte educative câţ i cea a distrugerii ei. Anul 3905 nu transformă brusc calitatea materiei, nici amillus nu devine, după această dată, de pe o zi pe alta, o figură mai constentă, nici acţiunile lui fapte mai sigure.

2. LEGĂMÂNTUL FAŢĂ DE MATER MATTJTA.

Scăpând astfel de constrângerile obişnuite ale istoriei, pe ce se sprijină are acest frumos roman? Dacă n-ar fi decât personajul, descrierea calităţilor meritelor lui ar putea fi socotită o construcţie ex nihilo, cu intenţii educative,

2 F; Miinzer a folosit această frază a marelui său predecesor drept concluzie a articolului sau îspre cel de al 44-lea Furius: Real-Encyklopădie, Pauly-Wissowa, VII, 1912, col. 348.

3 Plutarh, Vieţi paralele, voi. II, 1961, p. 141.

4 RRA, p. 20.'

* Dumezil a sărit aici un scurt fragment. 5 Sau, dacă vreţi, alt an, din preajma acestuia.

O imagine edificatoare a 'Romanului aşa cum ar trebui el să fie'. Dar e evenimentele – evenimentele incerte – care îl poartă sau pe care le cree există, în felul în care le suportă, le străbate sau le domină, o mulţim precizări, uneori ciudate, fără valoare morală. De unde vine bogata ma care formează o serie tot atât de coerentă cât şi cea a calităţilor lui şi Ca slujeşte acesteia drept fond6?

Timp de mulţi ani m-am străduit să văd dacă se pot utiliza, pent interpretare totală sau parţială, fie rezultatele noii mitologii comparate recentele progrese ale studiului direct al religiei romane. Exemplul Vieţilo, Romulus, Numa şi Publicola, pline de mituri transformate, mă îndemn explorez prima cale, să încerc să găsesc, pentru Camillus, o abordare de ac fel: douăzeci de ani de încercări n-au dus la nici un rezultat. Cea de a c cale, examinarea comportării religioase a lui Camillus, nu părea mai pron toare: respectul lui, de atâtea ori afirmat, faţă de zeii capitolini nu are să-l caracterizeze decât, poate, în opoziţie cu Manlius, care, spre deosebin Camillus, îi socoteşte aproape debitori faţă de el. Cele două mari zeităţi pe] le solicită Camillus şi care îl ajută să cucerească Veii sunt străine: Apolk la Delfi şi Iunona oraşului, adică fără îndoială o interpretatio romana [întru pare romană] a vreunei Uni etruscă; cel puţin în privinţa lui Apollo, gener nu face decât să continue politica senatului care, după legendă, îl asociase



8 Bibliografia referitoare la Camillus este uriaşă. Esenţialul, începând de la Th. Mommst F. Miinzer până la J. Hubaux, se poate găsi în prima notă a lui A. Momigliano, 'Camillus Concord, Secundo contributo alia storia degli studi classici, 1960, p. 89-108 (reluat în The C sical Quarterly, 36, 1942, p. 111 – 120). De adăugat K. Giinther, Plutarchs Vita Camilli în i Beziehungen zu Livius und Aurelius Victor, Progr. Bemburg 1899; A. Klotz, Quellen der pir chischen Lebensbeschreibung des Camillus', Rheinisches Museum fur Philologie, 99, 1941, p. '. Ed. J. Bayet (în colecţia Guillaume Bude) a cărţii a V-a a lui Titus Livius, Anexa IV (, M. Fr Camillus), p. 140-155; şi două articole din Revue des etudes latines, 48, 1970; J. Hellegouai 'Le principat de Camille', p. 112-113; Christian Peyre, 'Tite-Live et la 'ferocite' gauloise' 277-296. În pofida tuturor acestor cercetări, problemele legate de Camillus rămân la fel de de ininteligibile ca pe vremea lui Mommsen. Nici punctele asupra cărora s-a căzut astăzi de ai nu sunt ferite de arbitrar. În special, nu are nimeni dreptul să decidă, în ciuda părerii obişm că versiunea lui Polibiu, în care cucerirea şi evacuarea Romei sunt povestite doar în câteva vo fără menţionarea lui Camillus sau a vreunui alt comandant roman, în cadrul lungului dar sche ticului catalog al expediţiilor galice spre sud, sau versiunea acelei 'misterioase surse a lui Dic din Sicilia' reprezintă 'primele' forme ale tradiţiei, restul constituindu-se prin aluviuni succesi cât despre Polibiu, este mai probabil, că, privind evenimentul din punctul de vedere al celţiloj reaşezându-l în ansamblul mişcărilor lor, nu a simţit nevoia să dea vreun amănunt, oricare a fost el (căci nu dă nici altele), despre 'partea romană' a conflictului; iar în privinţa lui Dio ni se pare mai degrabă că rezumă prost, neîngrijit, amestecându-i sau deplasându-i elementel biografie a lui Camillus destul de apropiată de cea pe care o cunoaştem noi (vezi, mai jos, p.„ 22). Nu s-a observat oare demult că, în povestirea lui din cap. 14, 116 (unde Camillus nu 6 menţionat, pe când în capitolul următor este mereu prezent), escaladarea Capitoliului de către tânâ Pontus Cominius, lipsită de referirea la Camillus, rămâne, dacă se poate spune aşa, în aer, sau aşa cum spiritual se exprimă Momigliano, p. 91, 'Pontius Cominius climbs the belaguered Cap: iot to obtain the approval of the Senate for Camillus' dictatorship, but simply to give an indir occasion for the miracle of the gease and the feat of Manlius (cap. 116) ' [Pontius Cominius u Pe Capitoliul asediat nu ca să obţină aprobarea senatului pentru funcţia de dictator a lui Camill P, pur şi simplu, ca să dea o ocazie indirectă minunii gâştelor şi faptei eroice a lui Manlius (c 116)] _ ceea ce nu este deloc satisfăcător? Pe de altă parte, este probabil că scriitorii din tim] Spionilor, al Gracchilor, al lui Sylla, al lui Augustus au orientat anumite episoade ale ges (anumite trăsături de caracter ale eroului astfel încât să sugereze sau să arate că ei înşişi se gind „a marii lor contemporani şi la politica momentului, dar căutarea urmelor unor atari intenţii a 1 'mpinsă uneori până la puerilitate şi li s-a atribuit o fecunditate extraordinară: humamtas [omen j* lui Camillus, de exemplu, deşi era exprimată şi în episoadele originare petrecute la galerii?' 1 usculum, ar fi, după unii, copiată în întregime după cea a lui Scipio Africanul! Cu riscul de a „Wstrat pentru ignoranţă, nu voi discuta aici niciuna dintre aceste ipoteze. Multe se vor şubr, e la sine, dacă datele adunate aici vor reţine atenţia.

Zeul delfic la acţiunea de la Veii când cu minunea de la lacul Alban. Adeat că rămânea, între beneficiarii legământului lui Camillus, o divinitate ct romană, Mater Matuta, căreia îi făgăduieşte, când pleacă de la Roma s pre ăra de la Veii, să-i consacre templul, dacă se întoarce victorios. Dar Mater buta este o divinitate minoră, faţă de care se poate crede că, în particular, nillus avea o evlavie deosebită sau ocazională: mulţi alţi generali romani, plină epocă istorică şi-au îngăduit gestul original de a face, ca şi el, un imânt faţă de un protector modest, neaşteptat.


Yüklə 5,39 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   105   106   107   108   109   110   111   112   ...   138




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin