36 Mai sus, p. 673 – 675.
37 Acest mod de a îmbăta nu-ie străin lui Medb, despre care Vindsenchas în versuri (ed. Edward ln. IV. 1913, p. 366) poate spune: 'Aşa de mare era slava lui Medb – şi strălucirea frumuseţii – încât orice bărbat care-o privea îşi pierdea două treimi din tărie', F. le Roux, Celticum, p. 343.
Reginei şi ale Prinţesei, nu numai ca natură, ci şi ca împrejurări şi conseci Medb spune unuia din soţii ei regali, celui de al patrulea: 'N-am stat nicioc fără să am lingă mine un bărbat în umbra celuilalt', înţelegând prin acei că pentru tronul unic de care se ocupă există mereu un pretendent gata s substituie titularului3”; unul din soţii regali ai lui Mădhavî spune venerabil protector al fetei: îi voi face numai un fiu, voi merge la rându-mi pe c; pe care au urmat-o şi alţii', arătând astfel că, în această exploatare colect niciunul din participanţi nu-i ameninţă pe ceilalţi39.
Asupra tuturor acestor puncte de deosebire putem crede că celţii au t trat mai pur un sistem de concepte şi de imagini pe care India îl prezi doar domesticit de brahmanii săi, cazuişti mai buni şi moralişti mai exige decât druizii.
Ne aflam astfel purtaţi de comparaţie, în spaţiu, cu mult dincolo de I şi, în timp, cu mult înainte de mileniul al doilea. Între Irlanda conservato a evului mediu timpuriu şi India conservatoare a epopeii se degajă o coresp denţă directă, masivă, la care se adaugă poate, mult mai palide şi maidei mate, câteva frânturi iranice, recompunând deci imaginea ilustrată deja de atî ori a unui acord special între extremul orient şi extremul occident al dor niului indo-european. Şi un acord referitor la statutul lui *regadică al u: personaj al cărui nume nu e atestat decât în aceleaşi societăţi43. Desigur, trebuie trase concluzii pripite din această limitare: în prima parte a aces cărţi, am dezvoltat o corespondenţă, nu mai puţin precisă şi documenta privind un alt aspect al ideologiei regale, între India şi două părţi centrale lumii indo-europene. Dar ceea ce am întrezărit acum e cu siguranţă importî şi poate fi pus pe scurt într-o formulă, cu referire la episoadele care constit romanul lui Yayăti.
1. Cu privire la primul, este vorba de coincidenţa dintre împărţirea Irlan în cinci Cincimi – una centrală, a regelui suprem şi patru periferice – împărţirea pământurilor făcută de regele indian între cei cinci fii ai săi şi bilindu-l pe moştenitor în centru şi surghiunindu-i pe ceilalţi patru în difer ţinuturi de margine (şi, fără îndoială, în timpurile vedice, în cele patru pătri de graniţă); cu toate că acest 'model', b? Zat pe punctele cardinale, e N răspândit în toată lumea, e remarcabil faptul că, printre indo-europeni, nun irlandezii şi indienii (fără îndoială şi cei mai vechi iranieni) l-au preferat moc lelor tripartite41.
2. În legătură cu al doilea episod, este vorba de corespondenţa dintre irla deza Medb şi Mădhavî, fiica lui Yayăti, amândouă soţii temporare a mulţi; regi şi întrupări probabile ale puterii regale în formele şi limitele care au fc precizate.
3. Tot în legătură cu al doilea episod, cu prelungire în al treilea – vorba de inserţia structurii ideologice a celor trei funcţiuni în acţiunea ambel eroine: la Medb, prin calităţile, sau mai degrabă 'negaţiile de defecte' cu ca se laudă şi pe care le pretinde de la soţii ei regi (lipsa de zgârcenie, lipsa
38 Mai sus, p. 678. as Mai sus, p. 669.
40 Vezi, cel mai recent, La Religion romaine arcka'ique, 1966, p. 31 – 32, 557-558.
41 La Roma, un alt model cvincvipartit (în realitate cvadriparpartit, cu o subdiviziune), m q curi concentrice, pare a fi prevalat în cu totul alt domeniu, unde am fi aşteptat mai degrabă o re: r're la punctele cardinale. Varro, De lingua latina, 5, 33, spune că augures publici [augurii publij distingeau cinci specii de terenuri: ager Romanus [ogorul roman], evident în centru; a. peregritA [pstrăin], desigur cel mai apropiat de Roma (cu varietatea lui privilegiată a. Gabinus [o. Oraşul trabii], care este peregrinus, dar are auspicia singularia [auspicii propriii); a. hosticus [o. Duşman oincertus ['ţara nimănui'].
Ja jvj. Aa. Navi, prin perfecţiunile care se repartizează nod firesc între regii cărora le dă naştere (folosirea generoasă a bogăţiei, jie, exactitate liturgică, veracitate).
4. EOCHAID, FIII SĂI ŞI FIICA SA, CLOTIIRU.
La aceste concordanţe se adaugă o alta, poate mai importantă, pentru că edeşte că ansamblul romanului lui Yayăti, cu planul lui, cu dipticul care intă fiii de o parte, fiica şi fiii fiicei, de cealaltă parte, este vechi, preinCăci este vorba într-adevăr de un diptic, în ciuda analizei ternare făcute rimul episod, regele universal nu e în relaţie decât cu cei cinci fii şi, cu pţia unuia, în relaţii proaste, fiii fiind lipsiţi de respect sau de supunere de regele-tată, regele-tată lipşindu-i pe fiii revoltaţi şi descendenţii lor de tenirea lor naturală şi schimbând în detrimentul lor statutul de succesiuneonul central; în al doilea şi al treilea episod, solidari, fiii nu mai au nici ol, este vorba de fiica regelui şi de nepoţii pe care i-i dă ea şi toţi, atât t şi ea, manifestă un devotament total faţă de rege – tatăl şi bunicul lor. Or, Medb ocupă un loc omolog în ansamblul legendei tatălui ei Eochaid, îdă care, cu excepţia scenei păcatului şi răscumpărării (greu de conceput eologia irlandeză), urmează acelaşi plan, dă aceeaşi lecţie ca şi a lui Yayăti. Îaid, rege suprem al Irlandei, s-a aflat în situaţii contrastante mai Intâi de fiii săi, apoi faţă de fiicele sale şi mai ales faţă de Medb. Textul care aformează cel mai sistematic asupra căsătoriilor succesive ale lui Medb şi a fost rezumat mai sus42 din acest punct de vedere, Cath Boinde, se des- 2 într-adevăr, după o inevitabilă referinţă biblică, printr-un dublu tablou Un rege a ocupat odinioară tronul Irlandei, Eochiad Feidleach, fiul lui Finn, fiul lui Rogen fiul lui Easamain Eamma [.]. A fost numit Bochaid Feidleach pentru că era feidil, adică faţă de toţi13.
I. El avea patru fii: (întâi) cei trei Findeamna (e (a) mna, pluralul lui e (a) main, geamăn'44: i gemeni Finn), născuţi odată; Breas, Nar şi Lothar erau numele lor. Ei în propria lor soră ămislit pe Eugaid-cel-cu-trei-dungi-roşii (Lugaid tri [sic] riab n-derg) în noaptea dinaintea; i pe care au dat-o împotriva tatălui lor, la Druimcriad. Au căzut acolo de mâna lui Eochai 1 ach şi (atunci) Eochaid Feidleach a hotărât solemn că nici un fiu nu va cârmui Irlanda (întrupa tatăl său – ceea ce s-a şi întâmplat45. Al patrulea fiu al lui Eochaid Feidleach a fost Anglondach46, din care descinde neamul Conailli, în ţinutul oamenilor lui Breagh.
Această bătălie dată de fii împotriva tatălui lor şi pierdută de ei este ionată, cu mai multe detalii, în alte texte. Astfel, într-o 'explicare de de locuri' (Dindsenchas), în legătură cu locul numit Druim Criach47:
— Mai sus, p. 676, n. 2; p. 174 (trad. P. 175)- Irlandezii au propus alte etimologii.
Cuvântul e înrudit cu indo-iranicul *yama, cu vechiul scandinav Ymir. Vedicul Vama, irariina sunt şi ei eroii unor istorii de incest cu sora lor (propus de ea şi refuzat de el; sau săvârsi, mai sus, p. 617). Pe acest Lugaid l-a învăţat mânuirea armelor Ciâchulainn, Câir Anman Irische Texte, III, 2, 1897, p. 374 (trad. P. 375). Gustul incestului era în familie, sau cel ti Clothra: a recidivat cu acest fiu, Lugaid: F.ochadii f (eidhleich) filia Clothra mater Lugadii erg, qui trium Finnorum filius; ipsa quoque mater Cremthanni, qui et eiusdem Lugadii filius ui Eochaid f (eideech) Clothra, mama lui Lugaid riab nderg, care (a fost) fiul celor trei Finn; a fost) – mama lui Cremthan, fiul aceluiaşi Lugaid], Standish O'Grady, Silva Gadelica, 1892, 544 (= XXIII, IV, c). O altă etimologie explică emna prin oraşul Emain (Macha). Corob e Eochaid Feidleach rochuindid în itchi noemda cen mac indeog a athar for Erind e cor firad sân.
În alte aranjări ale materialului (în Aided Medba, de pildă, vezi, mai jos, p. 688 şi n. 53), onall Anglondach este nu un fiu, ci un frate al lui Eochaid Feidlech, care nu are alţi fii e cei trei gemeni.
Whitley Stokes, The Rennes Dindsenchas, 1 st. Supplement', Revue Cellique, XVI, 1895, -149 (149-150, trad.).
Druim nairthir era primul său nume, până clnd cei trei Find-emna au dat acolo bătăi împotriva tatălui lor, Eochaid Feidlech. Bres, Nar, Lothar erau numele lor. Au mers prin nd dul Irlandei, prin Febal şi Ess Ruaid, au trecut râurile Dub, Drobâis, Dall şi Sligech, au treci prin Senchorann, Segais, Mag Luirg, Mag nai şi Mag Cruachan şi acolo sora lor Clothru a ven] la ei, a plâns şi i-a sărutat spunând: Sunt mihnită că n-am copii' şi i-a rugat fierbinte să j calce cu ea. De aici s-a născut Lugaid cel cu Dungi Roşii (Lugaid Riab ndearg), fiul celor tn Find-emna. Aceasta s-a făcut ca să nu poată avea de la tatăl lor, bună credinţă de bătălie' (/l Apoi au plecat de la Cruachan şi au mers prin Îth Liâain prin Meath, Ath Fene, Findglail GJais Tarsna, Glais Cruind şi Druim nairthir.
Erau trei mii de oameni cu Eochaid, iar el a poruncit un post împotriva fiilor lui, ca să biruie sau ca să-i silească să-i lase cel puţin o lună de răgaz fără luptă. Dar nu i s-a îngădui nimic, decât bătălia pentru a doua zi. Atunci Eochaid i-a blestemat zicând: Să fie ca numel lor!' (aceste nume înseamnă Zarvă, Ruşine, Copaie). A dat bătălia şi le-a zdrobit şapte mii d oameni. Fiii lui au fost puşi pe fugă, fiecare numai cu nouă oameni: nouă cu Nar, care a ajun până la Tir ind Nair, în Umall, unde a căzut în locul numit Liath na cor; nouă cu Ered, la Dui Bres aproape de Loch Orbsen, unde a căzut; nouă cu Lotahr, care a trecut prin Ath Liiain, und a căzut şi, ca şi fraţilor lui, i s-a tăiat capul.
Cele trei capete au fost duse la Druim Criach înainte de căderea nopţii şi acolo Eochaii a glăsuit că, de atunci încolo, nici un fiu nu va lua puterea la Tara decât după ce va fi fost al rege între tatăl lui şi el.
Tratatul despre 'Potrivirea numelor' Coir anman propune şi legarej poreclei lui Eochaid, Feidlech, de acest neplăcut conflict de familie: acesl cuvânt ar fi contras din fedil-uch, 'suspin lung', pentru că 'după ce fiii i-ai fost ucişi în bătălia de la Druim Criad, niciodată mâhnirea n-a ieşit din inima lui, până la moarte48'. Această etimologie, cu siguranţă falsă, atestă cel puţin importanţa episodului în romanul lui Eochaid.
Cath Boinde trece apoi fără tranziţie la fiicele lui Eochaid49:
2. Regele Eochaid avea o familie mare (iardraigi mor) şi anume: a) Eile, fiica lui Eochaid, nevasta lui Fergal mac Magach; de la ea îşi trage numele Bri L Eiâi. În Leinster; după Fergal, a ajuns nevasta lui Sraibgend mac Niuil, din tribul Ema şi i-a adus pe lume un fiu, Mata, fiul lui Sraibgend şi tatăl lui Ailill mac Mata; b) Mumain Etanchaithrech, fiica lui Eochaid Feidlech, nevasta lui Conchobar fiul lui Fachtna Fathach50, mama lui Glaisne, fiul lui Conchobar; c) Eithne, fiica lui Eochaid F'eidlech şi ea nevasta aceluiaşi Conchobar, mama lui Furboide, fiul lui Conchobar [.]; d) Clothra [= Clothru], fiica lui Eochaid Feidlech, mama lui Cormac Conloinges, fiul lui Br-Conchobar [.]; e) Deirbriu, fiica lui Eochaid Feidlech, după care au fost numiţi 'porcii lui Deirbriu' (muca Wtdtirbrend); f) Mea [d] b (adică Medb) de Cruachan, fiica lui Eochaid Feidlech şi ea nevasta lui Con- | chobar, mama lui Amalgad fiul lui Conchobar; Conchobar a fost fstfel primul bărbat al lui Medb (conad he Concobar cet fear Meadba), dar Medb l-a părăsit pe Conchobar din trufia minţii şi s-a dus (înapoi) la Tara, unde se afla regele (suprem) al Irlandei.
Şi iată de ce regele (suprem al Irlandei) şi-a dat fiicele lui Conchobar: datorită lui Eochaid.
L Feidlech căzuse Fachtna Fathach (tatăl lui Conchobar) în bătălia de la Lottir Ruad, în Corann; i. aşa încât i-au fost date (lui Conchobar) drept compensaţie, în acelaşi timp cu luarea prin forţă l domniei Ulsterului de la copiii lui Rudraidhe; şi prima cauză care a pricinuit Tain B6 Cuailnge MLrazia asupra boilor lui Cualnge') a fost că Medb îl părăsise pe Conchobar împotriva voinţei aceatuia51.
Aşadar, Eochaid, ca şi Yayăti, a fost rău tratat de fiii lui (în acest text, cu excepţia celui de al patrulea); i-a blestemat şi, mai nenorocit decât Yayăti,
48 Irische Texte, III, 2, 1897, § 102, p. 330.
„Mai sus, p. 676, n. 2; p. 174-176 (trad. P. 175-177).
50 De pildă, ea doarme lângă Conchobar în Tochmarc Ferbe (ed. Şi trad. De Windisch, IrischeTexte, III, 2, 1897, p. 472 – 473) când apare o femeie foarte frumoasă care vesteşte întâmplările din I Tain Bo Cuailnge.
51 îs i cuis fa tuc rig Ereand na hingina sân do Concobar, air is le h-Eochaid Feidleach dothoit Fachna Fathach i cath Litrechruaidi sa Corand, conad na eric tucad sân do, mailli re rigi n-Ulad do gabail do irreicin tar clandaib Rudraidi, conad he cet adbar comuachaid Thana Bo Cuailnge facbail Meadba ar Conchobar da a indeoin. Cf. F. Le Roux, Celticum, XV, p. 344.
Puc v_: u ci şi nu sa-i surghiunească după lege, ci să-i izgonească
^Arti Şi s^'i va (lă pierind în această fugă. Pe de altă parte, ca şi Yayăţi treljLdh'avî, a fost fericit datorită fiicelor lui, fiinţe ascultătoare dintre care mai multe le-a folosit pentru a plăti compensaţie, pentru a evita vendeta Cojachobar52; dintre acestea, una i-a dat un nepot ciudat, acest Dugaid care a trupul împărţit în trei, după cei trei taţi, de nişte linii circulare roşii; ultima şi cea mai bine caracterizată dintre fiice, Medb, a avut, prin căsăile ei, rolul pe care-l cunoaştem în conferirea şi transferarea regalităţii. În şit, în încheierea primului episod, acela al conflictului cu fiii lui, a luat o ărâre generală, dar al cărei prim efect s-a răsfrânt asupra propriei succesiuni, ărâre diferită de cea luată de Yayăti în aceeaşi împrejurare, însă având laşi sens, dar cu o notă mai gravă: Yayăti s-a mulţumit să-i îndepărteze la regalitatea universală pe cei patru fii mai mari, încredinţându-i-o meziui; Ecchaid interzice pentru totdeauna tuturor fiilor unui rege suprem
: esiunea imediată, fără domnie interpusă, la regalitatea supremă a Irlandei.
Rolul fiicelor lui Eochaid este deosebit de interesant. Fiind dăruite toate
3t soţii lui Conchobar, ca şi Medb şi pentru acelaşi motiv, par a fi dublete acesteia. Dar una din ele, după cum ne amintim, intervine în mod origi-
: sub un pretext specios, se oferă poftei fraţilor săi înainte de bătălia neletă pe care aceştia o vor da împotriva tatălui lor. Unul din textele citate mai explică prea pe scurt această acţiune, dar în sens bun: Clothru acţionează devotament filial, se sacrifică în trei uniri incestuoase pentru a-şi slăbi în [mistic fraţii, pentru a-i pune în poziţie slabă faţă de tatăl lor. Un alt text,
? D Mcdba din Book of Leinster, recent adăugat la acest dosar de Francoise Roux63, e mai explicit – şi mai are şi avantajul de a sublinia că Clothru i dublet sau o dedublare a lui Medb: e numită acolo 'Clothru de la Cruai', după cum Medb este 'Medb de la Cruachan' şi se spune că a fost adevăr regina acestui loc înainte de Medb. Iată planul hotărât de Clothru: cei trei fraţi ai ei pun la cale detronarea tatălui lor, ea încearcă întâi convingă să renunţe. Nereuşind, foloseşte mijlocul suprem: 'Veniţi la i, spune ea, ca să ştiu dacă voi avea urmaşi, căci e ceasul şi clipa zămis- '. Zis şi făcut. S-au apropiat de ea pe rând şi ea a zămislit un fiu, Lugaid
: u Dungi Roşii, fiul celor trei Findemna. De-a spus atunci: 'Acum, nu
; eţi împotriva tatălui vostru. Aţi săvârşit destul rău unindu-vă cu sora tră. Ajunge: nu vă luptaţi cu tatăl vostru'. Astfel, încheie Aided Mcdba, tnpiedicat să fie biruitori în bătălie. F. De Roux face această justă obser-
!: 'Interpretarea cea mai verosimilă este că Clothru îşi leagă fraţii sau le iterea războinică, asigurând în acelaşi timp tatălui ei o descendenţă bărbăă' -descendenţă bărbătească foarte necesară deoarece, conform acestui Fochaid nu are alţi fii decât pe cei trei revoltaţi, iar ei vor pieri în ie. Acest devotament eroic, care o târăşte pe fată într-o serie de uniri îşti moralmente discutabile, are aşadar drept obiect şi efect să-i salveze de înfrângere şi moarte: ne aflăm foarte aproape de devotamentul eroic care fiica lui Yayăti acceptă să treacă dintr-un pat în altul pentru a a caii rarisimi ceruţi tatălui ei şi pe care tatăl ei nu-i poate da.
2 După cum Mădhavî este încredinţată de tatăl ei lui Gâlava pentru a evita dezonoarea de da pomana cerută.
3 Celiicum, Xv, 1966, p. 342-343, în comentariul la Tochmarc Etaine (vezi, mai sus, p. 686, După acest text, Bochaid n-are decât trei fii – cei trei gemeni şi trei fiice, Bithne 'cea tă', Clothru şi Medb.
5. LUGAID CEL CU DUNGI ROŞII.
Îndărătul acestor corespondenţe şi divergenţe, se întrezăreşte, comun strămoşilor irlandezilor şi indienilor şi adaptată la împrejurări diferite, ilustrare epică a unei vaste teorii a regalităţii: opunând una alteia purtarea fiilor purtarea fiicelor regelui, riscurile politice inevitabile legate de cei dintâi, şansei comercial utilizabile, prin căsătorii regale, pe care le reprezintă celelalte; optri nând astfel caracterele fiilor regelui caracterelor fiilor fiicelor lui; justificând 1 reformă, ocazională sau durabilă, a ordinii de succesiune, punând în sfârsit îr scenă, în persoana unei prinţese numită după băutura îmbătătoare *tnedhu un simbol şi un fel de garantă sau de distribuitoare a calităţilor – conforrr celor trei funcţiuni – pe care trebuie să le aibă regii.
Un astfel de ansamblu epic nu se regăseşte în altă parte. Cel mult, în Iran, în legenda pe care am evocat-o în legătură cu Mădhavâ54, se observă' că fiii, pe de o parte, fiica şi descendenta ei, pe de altă parte, au destine opuse; fiii sunt eliminaţi, xvarrah (x'arşnah) nu intră în ei; intră, dimpotrivă, în fiică, trece în fiul ei şi, prin el, în reprezentanţii succesivi ai dinastiei Kayanizilor. Tjar rolul atribuit aici tatălui este invers faţă de rolul lui Yayăti şi al lui Eochaid; îşi favorizează fiii, face ce poate pentru ca xvarrah să intre în ei şi, când xvarrah a intrat în fiica lui, o persecută şi vrea s-o omoare. Aceasta este, poate, urmarea unei remanieri zoroastriene a vechii structuri.
Între utilizarea irlandeză şi cea indiană – în afară de multiplicitatea fiicelor lui Eochaid, faţă de fiica unică a lui Yayăti – cele două diferenţe principale par a fi acestea:
1. Pe când Yayăti face între fiii lui o adevărată distribuire a lumii (centrul cel bun, pur ărya şi părţi mai puţin bune sau proaste din periferie, barbare măcar în parte), episodul lui Eochaid şi al fiilor lui n-are incidenţă asupra împărţirii Irlandei în cinci Cincimi (cea din centru, rezervată regelui suprem şi cele patru periferice): aceste Cincimi preexistă, iar fiii, care nu sunt decât trei, sau patru (cei trei gemeni revoltaţi şi uneori Conall), nu sunt, nici la început, nici în cursul vieţii, puşi în legătură cu anumite teritorii. Singura precizare în acest sens este regula referitoare la centru pe care o proclamă tatăl indignat; dar ea îl atinge deopotrivă (în Cath Boinde) şi pe fiul cel mic, nevinovat, ca şi pe cei trei gemeni vinovaţi (sau amintirea lor).
2. Relaţia lui Medb cu cele trei funcţiuni e numai morală, dar e conştientă, voită, se exprimă în cuvinte şi în fapte prin tripla ei pretenţie şi prin tripla exigenţă de calităţi (ce-i drept impusă şi ei de o geis, o 'ursită' care apasă asupra ei) pe care le impune candidaţilor la regalitate, pe când Mădhavl 'exprimă' excelenţele repartizate pe cele trei funcţiuni, pe care trebuie în mod normal să le posede un rege complet, prin creaţii trupeşti, prin sortimentul de nepoţi pe care-l oferă tatălui său, prin mecanismul inconştient al gravidităţilor şi al elementului ereditar pe care-l transmit ele. Poate că, totuşi, un alt nepot al lui Eochaid, copilul pe care o altă fiică, Clothru, l-a dobândit de la cei trei fraţi răi ai săi în intenţia de a-şi salva tatăl de ei, păstrează urma unei exprimări mai sensibile a structurii trifuncţionale; dar, dacă aşa stau lucrurile, trebuie să recunoaştem că aici conţinutul celor trei funcţiuni nu mai este explicitat în texte, care nu sunt interesate decât de pitorescul, de înfăţişarea exterioară a lui, I, ugaid cel cu Dungi Roşii' şi nu de ceea ce ar fi putut ea uisemna iniţial: El avea, se spune în Câir Anman, o dungă circulară în jurul gâtului şi alta în jurul mijlocului; dintre cele trei secţiuni astfel delimitate, la
54 Mai sus, p. 672 şi n. 25.
Mit şi epopee fiRQ ap semăna cu Nar, la trunchi cu Bres, iar mai jos de cingătoare era aidoma îi Iyothar55. Nici semnificaţiile numelor taţilor, nici puţinele lucruri cunoscute t-spre acţiunile fiului nu au desigur nimic funcţional, dar se poate scoate în videnţă faptul că, atunci când astfel de împărţiri, reale sau simbolice, ale nui corp omenesc sau de animal, în trei (sau două, sau patru) părţi sunt menonate în miturile, riturile sau speculaţiile popoarelor indo-europene, ele sunt gate în general de o echivalenţă cu un tablou de funcţiuni sau de expresii -) ciale ale funcţiunilor. Ca să nu mai vorbim de fabula lui Menenius Agrippa* a 'patriciatul-stomac' şi, plebeii-gură, dinţi membre etc.56', imnul vedic înspre Omul primordial face să se nască cele patru vama (preoţi, războinici, escători-agricultori, s'âidra) respectiv din gura, braţele, coapsele şi picioarele; i67. În ritualul indian al sacrificiului calului, trei regine miruiesc capul, spinaa şi crupa animalului care e gata pentru sacrificare şi aceste funcţiuni au rept obiect să asigure regelui sacrificator respectiv energia spirituală (tejas), rţa fizică (indriya), bogăţia în turme (pasu)5*. Alt ritual indian, pravargya, aplicat de curând de J. A. B. van Buitenen59, prezintă un exemplu remarcabil i corespondenţă între cele trei segmente ale corpului omenesc (cap, trunchi, irtea de jos), cele trei funcţiuni sociale şi cele trei părţi suprapuse ale univerilui. Într-un anumit moment al acestui ritual, preotul adhvaryu varsă trei îlaţiuni de unt ţinând lingura la înălţimea feţei pentru prima, la înălţimea cricului pentru a doua, a genunchilor pentru a treia; rosteşte cu această ocazie ei formule, adresate toate unei figurine de argilă numită Gharma, ' (lapte): ld' şi Mahâvâra, 'Mare Om': în prima formulă, numeşte Cerul şi pe brahman eutru: principiul primei funcţiuni şi esenţa clasei brahmanilor); într-a doua,. Imeşte Văzduhul şi pe ksatra (principiul funcţiunii a doua şi esenţa clasei zboinicilor); în a treia, numeşte Pământul şi pe vis (principiul funcţiunii a eia şi esenţa clasei crescătorilor-agricultori). Această triplă ecuaţie este cu şuranţă legată de forma figurinei: trei sfere de argilă lipite între ele, dintre re cea de jos e turtită pentru a forma o bază, evocând un om aşezat cu cioarele încrucişate. E posibil deci ca cele trei segmente pe care dungile născute le decupează pe corpul lui Lugaid şi care sunt aproximativ cele pe re filosofii greci le puneau în relaţie, sau mai degrabă a căror relaţie o conatau, de sus şi până jos, cu cele trei părţi funcţionale ale sufletului – raţiunea, isiunea, concupiscenţa – să fi exprimat iniţial faptul că acest tânăr alcătuia sinteză desăvârşită a calităţilor pe care le enunţa, puţin altfel, tripla cerinţă mătuşii sale Medb.
Expunerea indiană are în orice caz o explicaţie mai largă şi mai armowsă decât cea irlandeză; putem crede că aceasta din urmă a ajuns până la i sărăcită, despuiată de către filosofia druidică, la fel ca toate textele epice
55 Irische Texte, III, 2, 1897, § 105, p. 332 (p. 333, trad.); paragraful precedent explică nume' nun al celor trei fraţi prin emain, 'geamăn', vezi, mai sus, p. 686, n. 44.
* Cf. p. 604, n. *.
56 Titus Liuius, II, 32, 7-12 şi textele paralele. „EV, X, 90, 12.
58 P.-E. Dumont, L'Aivamedha, 1927, p. 152-154, 271-272, 329-330; La Religion romain haique, 1966, p. 217.
* The Pravargya, an Ancient Indian Iconic Ritual – Deccan College, Poona, Building Ce'Ms 'y and Silver Jubilee Series, I/VIII, 1968, p. 11, 124-125.
Valoarea ei structurală' permite întrezărirea primei semnific j ale aJ-ÎS^^^^ sau psiholog sac -^^^^^^ definite strict prin raportul cu bărbaS I ta'ti H^r'tT^ C°mpuse din fa (tm) tarile mmdrei regine Medb şi ale smeritei salvm imV: fL' P'f, urmare. Comp (şanse de a ne purta până la 0^25^ Madh-Î au pu? I „^iZ^Zlrtztl^ (tm) mai SUS' P' 684-^- „P” unui punct aparte (atenuarea Cf. cele spuse despre oseta Satana în Mit şi epopee, I, p. 387-388.
Dostları ilə paylaş: |