Georges Dumezil

° Etudes vediqties et pănineennes, 3, 1957, p. 6. '* L. Renou, op. Cât., p. 10. *' L. Renou, op. Cât., p. 9.

Îndoială prin acelaşi motiv analogic care face ca Aurora să fie Mater Mai sărbătorită la Matralii.

Dar există cel puţin o expresie originală, a cărei statistică de folosire ajunge ca să-i dovedească importanţa în concepţia vedică despre Uşas este zeiţa-soră prin excelenţă. În Rgveda cuvântul svâsr, 'soră', apare de treis zece ori aplicat unei divinităţi: de unsprezece ori este vorba de Uşas sari o zeiţă numită sora lui Uşas.

Uşas formează un 'cuplu de surori' deosebit de legat şi de important o divinitate de acelaşi tip cu ea, cu Rătri, Noaptea: din cele unsprezece t menţionate, şase se referă la Usas ca soră a lui Rătri sau la Rătri ca soi lui Uşas; din cinci exemple la dual, expresia 'cele două surori' se re de trei ori la Uşas şi la Rătri, de două ori la Cer şi la Pământ; de altfel, în compuse la dublu dual (năktosdsă, 5 exemple; usâsănaktă, 10 exem] fie în două duale legate, dar separate (usăsă. Năktă, °2 exemple), fie în fo: de dual a unuia dintre nume, având' atunci valoarea cuplului întreg (du lui usds, 4 exemple; dualul lui năkta, 2 exemple), legătura acestor două st este puternic subliniată.

Şi nu este vorba de un artificiu de expresie, de un clişeu poetic; o ar fi de fundamentală antiteza dintre umbră şi lumină, Noaptea şi Au vedică se comportă mitic una faţă de cealaltă ca două surori pline de resşi devotament, aşa cum s-a subliniat de atâtea ori. A. Bergaigne a spus cu m fineţe68: Totuşi, această vacă neagră [=Noaptea] care s-a strecurat printre vacile strălucitoare 61, 4) este socotită sora aurorei, soră pe care aceasta din urmă o îndepărtează (1, 92, 11) care se îndepărtează (10, 172, 4; cf. 4, 52, 1), dar care se îndepărtează şi ea de sora ei (7, î cedindu-i locul de bună voie (1, 124, 8; cf. 113, 1 şi 2). Aceste două surori, samăndbandh 113, 2), deşi îşi şterg reciproc culoarea, nu se ceartă şi nici nu se împiedică pe drumul lor ce urmat succesiv (ibid., 3) şi, deşi au forme opuse, au un singur gind (ibid.). Fără îndoială to aurora şi noaptea, sunt menţionate la versul 3, 55, 11, ca unele care îşi îmbracă diferit chipu mân, una fiind strălucitoare şi cealaltă neagră; una, întunecată şi cealaltă, seânteietoare (71, 1) dar sunt totuşi surori.

Ne-ar putea mira faptul că, deşi întunericul aparţine întotdeauna 1 demonice şi primejdioase, Noaptea divinizată este, dimpotrivă, o zeiţă favora sora bunei Aurore şi că şi una şi alta sunt deopotrivă denumite 'mai rtd-u', ale Ordinii cosmice, rituale şi morale (I, 142, 7; 5, 5, 6; 8, 102 Unii au presupus că trebuie să se facă distincţie între Noaptea înstelat nopţile întunecate, dar A. Bergaigne a arătat, cu dreptate, că Noaptea asoc cu Aurora, fie explicit, fie implicit în duale ca usdsă, nâktă, nu pare a porta această nuanţă69. Explicaţia este alta, legată de o trăsătură care, put „marcată de imnuri, lămureşte şi regula rituală a Matraliilor; din punctn vedere al oamenilor, Noaptea şi Aurora au în comun o lucrare mai import decât ceea ce le desparte, o lucrare de tip matern; aceste surori sânţ mam anume mame care colaborează: sau ele sunt, printr-un miracol fiziologic, două mame ale aceluiaşi copil, Soarele, sau Focul ceresc; sau Aurora îl pe fiul născut numai de Noapte şi îl îngrijeşte la rândul ei. Iată câteva exei de ase menea prezentări mitice ale aceluiaşi fapt cosmic: I, 96 (imn închinat lui Agni):

5. Noaptea şi Aurora, schimbându-şi cu totului tot culoarea, alăptează împreună (samici singur prunc. Între Cer şi Pământ, el străluceşte în zare (ca) un giuvaer de aur.

68 La rehgion vedique d'apres Ies hymnes du Rig Veda, I, 1878, p. 248. Cf. Jlluir, Ori Sanskrit Texts, V, 1870, p. 191; A. Hillebrandt, Vedische Mythologie, II, 1899, p. 44-47 _ (- 2-a, I, 1927, p. 45 – 49) şi mai ales A. K. Coomaraswamy, The darken side of Dawn (=Smth, st Miscellaneous Collections, 94, 1), 1935.

09 Părerea contrară, menţinută, se găseşte la Hillebrandt, op. Cât., p. 44 (= ed. A _-a, p.

I, I4t (imn închinat lui Agm):

3. Îndreptându-se şi una şi alta spre viţelul lor comun (samăndm valsăm), cele două vaci de ite vin pe căi deosebite, măsurând cu grijă intervalul care nu se trece.'.

Uneori şi viţelul îşi schimbă culoarea când trece de la Noapte la Auroră: I, 95 (imn închinat lui Agni): Două vaci de culoare deosebită, mergând drept spre ţintă una după alta, alăptează viţelul lăynyă valsăm upa dhapayete). Se face galben lângă una, ascultând numai de voia lui; lingă laltă îl vedem strălucitor, împodobit cu mândră scânteiere.

3, 55 (imn cu enigme privitoare la diferiţi zei, în care strofele 11 – 14 par ite referitoare la cuplul Noaptea-Aurora). Cum se întâmplă şi în poezia vedică, află reunite aici concepţii incompatibile. Noaptea şi Aurora ca surori (str. 11); r şi ca mamă şi fiică (? Str. 12); un viţel, viţelul lor comun fără îndoială, care îl alăptează amândouă (str. 12), dar şi viţelul uneia lins de cealaltă r. 13)71: II. Cele două surori gemene (yamiă) s-au îmbrăcat în culori deosebite, dintre care una stră-; şte, iar cealaltă e neagră. Cea întunecată şi cea trandafirie sunt două surori (svdsărau)72.

12. Acolo unde cele două vaci bune de lapte, mamă şi fiică, îşi alăptează împreună [viţelul], nvoc pe amândouă, la locul de temei al Wa'-ului.

13. Lingând viţelul celeilalte, a mugit (anydsyă vatsdtn rihati mimăya). În ce lume şi-o fi uns vaca ugerul? Hă* [sau Hă personificată] s-a umflat de laptele din rid.

14. Cea cu multe chipuri se îmbracă în mândre culori.73; stă ridicată, lingând viţelul de jumătăţi de an. Eu care ştiu străbat tărâmul rte'-ului.

Este evident că o idee majoră dăinuie în toate aceste variante: Aurora ptează, linge copilul care fie este al amândurora, al ei şi al surorii ei Noaptea, este numai al acesteia din urmă; ca urmare, copilul, soarele (căruia i se ite substitui, în speculaţiile sacerdotale, focul ofrandelor), născut mai întî i matricea nopţii, ajunge la maturitatea zilei, spre binele oamenilor. Mitul; sta, care aşază alături noţiunile de 'mamă', de 'surori' şi de 'copil al orii', exprimă succint teologemul care defineşte binefacerea esenţială a irtei Aurore, reapariţia unui soare sau a unui foc care totuşi îi este anterior, e era deja format când a intrat ea în scenă.

Fără îndoială acelaşi teologem, în forma lui cea mai acceptabilă pentru ritele pozitive – Aurora primind, alintând copilul surorii ei, Noaptea – şi sub forma lui enigmatică şi monstruoasă preferată de Rgveda – cele două

70 Îi. Renou, Etiides vediques el pănineennes, 12, 1946, p. 35. Traduce: măsurând nesfârşite muri. Sensul lui samăndm, 'comun', deşi foarte clar, a fost contestat: vezi Renou, p. 42.

71 Comentatorul Sâyana este de părere că str. 11 se referă la, zi şi noapte', următoarele trei cer şi pământ', iar str. 15 la unul dintre aceste cupluri. Această fragmentare este fără îndoială ită. În introducerea şi în notele la traducerea lui K. Geldner se pot găsi argumente temeinice: ru a atribui str. 12 şi 14, ca şi str. 11, Nopţii şi Aurorei şi str. 15 cuplului învecinat al iţii şi al Zilei; dar interpretarea aceasta trebuie extinsă şi asupra str. 13: nu numai prezenţa lului, desigur acelaşi, în 12-13-14 ne îndeamnă să nu despărţim în exegeză aceste trei strofe, isăşi forma poetică, acel rid menţionat la genitiv la începutul ultimului vers al fiecăreia (rtdsya sddasy; *tdsya. Păyasă; rtasya sddma), dovedeşte că e vorba de o unitate şi anume de o ate foarte bine populată de cuplul Noaptea-Aurora, odată ce Noaptea şi Aurora sunt cele două me ale rtd-uhii' (vezi, mai sus, p. 943). Obiecţiile lui A. Bergaigne la această interpretare uni- (La religion veăique, II, 1883, p. 11, n. 2) sunt inconsistente, iar principala e greşită; el afircă Noaptea şi Aurora nu sunt niciodată prezentate în Rgveda ca mamă şi fiică; desigur, conia, surori'estecumultpredominantă (chiaraici, str. 11) ° dar, în 10,3, 2 de pildă, 'cea neagră' are Agni dă naştere 'tinerei' (yoşăm) este fără îndoială Noaptea, văzută ca mamă a Aurorei.

78 Suprim refrenul, nesemnificativ, comun celor douăzeci şi două strofe ale imnului.

* Ilă este „numele băuturii, al libaţiei, precum şi al zeiţei vorbirii sacre.

73 Renunţ să aleg între traducerile, artificiale toate, propuse pentru pddyă; I,. Renou, Etudes jues et pănineennes, 5, 1959, p. 16: ' (Aurora) aşezată la poalele (cosmosului).'.

Surori, Aurora şi Noaptea, mame ale aceluiaşi copil – intervenea în concepe: Maicii Matuta, a Maicii Aurora, în vremea când frecventarea zeilor greci n făcuse încă pe romani să-şi dispreţuiască şi să-şi uite propria teologie. E dr că mitul corespondent teologemului a dispărut, dar el este amintit, atestat o regulă rituală care trece asupra oamenilor, mai bine zis asupra femeii chiar comportamentul divinităţii: la Matraliile la care este onorată Ma Aurora, mamele fac cu copiii surorilor lor74 ceea ce sora aceasta a Nopţii fl cu Soarele, copilul Nopţii.

7. AURORA MATERNĂ.

Concordanţa dintre Roma şi India vedică până şi în precizarea care fa din Noapte sora Aurorei – virtual prin intermediul ritului roman, explicit] imnurile indiene – este remarcabilă. O mai întăreşte şi faptul că, în amb mitologii, sora cea întunecată nu există decât în funcţie de sora cea luminoas într-adevăr, nimic nu ne îngăduie să ne închipuim că Roma ar fi cunosc vreodată vreo personificare practică, vreun cult al nopţii (Summanus ei altceva), iar Rătrî nu este, cum spune Renou, decât 'un palid reflex al Uşas, lipsit de individualitate proprie'.

De fapt, în pofida acestei concordanţe între Roma şi India vedică, e mentul important al teologemului este mai puţin 'sororitatea' celor do 'mame ale Soarelui', cea care îl poartă în pântece şi cea care îl preia şi creşte, cât principiul acestei 'dualităţi'. Dovada o avem chiar în India. ^ arătat mai sus, pe făgaşul memorabilei descoperiri a lui Stig Wikander, că i numai grupul central de eroi din Măhabhărata, fraţii Păndava, ci şi mu alte personaje din poem reproduc în caracterul, în comportamentul şi în via lor trăsăturile esenţiale ale zeilor ale cărora încarnări sau fii sunt: aşa ct Păndava, fiii zeilor canonici ai celor trei funcţiuni, se împart conform acest funcţiuni, tot aşa fratele lor vitreg Kama, fiul Soarelui şi-a anexat două repi zentări mitice ale Soarelui vedic: carul lui îşi pierde în luptă o roată (şi aci dentul îi este fatal); dar mai întâi are el însuşi două mame: una, după fii pe Kuntî, care îl părăseşte la naştere şi care va fi mai târziu mama primii trei Păndava, cealaltă, prin adoptare după acest abandon.

— Şi el numai aceasta din urmă, pe Rădhă, o socoteşte mama lui. Kuntî şi Rădhă nu sx surori, dar ele sunt mamele succesive ale eroului solar75.

Că este vorba de o reprezentare de dată cel puţin indo-iraniană ne ara eroul solar al iranienilor din Europa, al ultimilor urmaşi ai vechilor sciţi: ose din Caucaz. Soslan (Sosryko) care prezintă, în multe împrejurări, trăsăti solare foarte clare, în special în momentul morţii sale provocate de o roa care este transpunerea mitică a unei roţi de felul celei de la Sfântul Ion ('Roa lui Moş Ion'), are şi el două mame: el s-a format ca embrion într-o stin din care l-a scos, după nouă luni, cea care îl va creşte şi îl va numi mai ap 'copilul meu pe care nu l-am născut' şi care, ca matroanele de la Matral îl va îngriji mai atent şi mai drăgăstos decât pe propriii ei copii. În tradif aceasta caucaziană, stânca şi Satana nu mai sunt surori, ci doar mame ca '* Dacă se dă formei dssxipwv din textele lui Plutarh valoarea ei cea mai largă, 'fraţi surori' (vezi, mai sus, p. 928, n. 5), se admite o extindere, o generalizare foarte verosimilă întrritual: se poate aduce şi argumentul că divinitatea care are îu grijă anumite fenomene din pari a doua a nopţii este masculină, Summanus, mai sus, p. 824 – 825.

'6 Mit şi epopee, I, p. 87-100 (despre cele două mame, p. 126-135).

— Mit şi epopee olaborează şi se succed76. Variantele acestea fac şi mai remarcabil faptul că ilterius proles, 'copilul alteia', pe care îl preia şi îl alintă cea de a doua mamă. Căpătat şi în mituit presupus de Matralii şi în Rgveda, forma mai precisă ie, copil al surorii'. În felul acesta se explică, solidar şi coerent, cele patru lemente principale din dosarul Maicii Matuta, în felul acesta se înţelege sărbăoarea ei: mamele romane o îmbărbătează, o incită, o întăresc pe Aurora în reajma crizei pe care o va deschide solstiţiul de vară şi anume prin magie impatetică, reproducând pe pământ faptele mitice pe care le face ea în cer şi are se arată ochilor noştri sub chipul naşterii succesive a zilelor. Dar trebuie, tineânţeles, să credem că această intenţie cosmică e dublată de alta: în timp e mimează solicitudinea Aurorei faţă de al ei alterius proles mitic, Soarele,. Rată şi ele aceeaşi solicitudine faţă de micii figuranţi pe care îi ţin în braţe, tepoţii lor; şi, de vreme ce celebrează sărbătoarea unei zeiţe şi pot spera ca a să le asculte, îi dau pe copii în grija ei, căreia, pe lângă copilul ceresc, rebuie să-i pese şi de copiii de pe pământ. Aşa se explică, pe de altă parte, x-voto-mile materne descoperite pe locul sanctuarelor ei din afara Romei şi similarea Matuta-Lucina făcută cel puţin în unul dintre ele77.

76 Vezi lucrarea mea Legendes sur Ies Nartes, Bibliotheque de l'Institut Francais de Leningrad 1, 1930, p. 75 – 77 (naşterea lui Soslan), 190-199 (elemente solare în persoana lui Soslan); Loki, 948, p. 227-246; Le livre des heros, 1965, p. 69-71 (cu bibliografia recentă).

77 Mai sus, p. 836 şi, în general, p. 834-837 despre relaţiile dintre Mater Matuta şi Iuno: f. Uşas şi Aditi); despre Mater Matuta şi Fortuna (cf. Uşas şi Bhaga), mai sus, p. 803-808; espre Mater Matuta şi Ianus (cf. Uşas şi Savitr), mai sus, p. 824, 832; cerinţa ca femeile care irbătoresc Matralia să fie căsătorite şi anume pentru prima oară, aminteşte menţionarea Aurorelor i imnurile şi în ritualul vedic de căsătorie (Atharva Veda, 14, 2; 31, 43, 44), în care de altfel poate i Suryâ, fiica lui Surya (Soarele), prototip al oricărei mirese, nu este altceva decit o variantă a lui sas. Ca să poată fi măsurate deosebirile dintre concepţiile şi procedeele prezentului studiu şi cele e recentelor manuale de religie romană, reproduc aici rândurile pe care cele trei mai importante le 3nsacră Maicii Matuta.

1. H. J. Rose, Ancient Roman Religion, 1948, p. 78-79: 'In passing, a minor deity of the eld should be mentioned, because her natne has been much misinterpreted în ancient and modern mes. This is Mater Matuta, who had a festival, the Matralia, on June 11-th, and a temple în the attle-Market. A perfectly satisfactory explanation of her name has come down to us, and is due) Varro; she looked after the ripening (maturescentia) grains. This fits the time of her festival, at very long before harvest, also the fact that her feast was în the hands of free married women, r clearly her share în the provision of numen for the fields was important enough to demand the tention of these tradiţional practitioners of farm magic and doers of the lighter farm work. It [ually explains why no slave-women might take part; slaves are foreigners, and what should they îow of the way to approach the native goddess? Equally, it makes it clear why some Greek eologians thought she was the same person as their own Eileithyia, the goddess of birth; if e can ripen the fruit of the ground, why not that of the womb, seeing that the equation between other Earth and human mothers runs through all ancient religion and magic? But the same root lich gives Latin its word for „ripen”, produces several words which signify „early”, especially rly în the day. So the notion came about and is not yet quite departed that she was a dawnddess. It is refuted by the fact that she has a cult. Dawn-Eos în Greek, Aurora în Latin – is pretty figure of mythology and folk-tales, whom no one is known to have worshipped în the îole ancient world. [O zeitate campestră minoră trebuie menţionată în treacăt pentru că numele ei iost de multe ori interpretat greşit în antichitate şi în epoca modernă. E vorba de Mater Matuta re avea sărbătoarea ei – Matralia – la 11 iunie şi un templu în Oborul de Vite. Ne-a parvenit xplicaţie pe deplin satisfăcătoare a numelui ei, pe care o datorăm lui Varro: ea se ocupa de coarea (maturescentia) grânelor. Lucrul acesta se potriveşte cu perioada sărbătorii ei, cu puţin timp lintea secerişului, precum şi cu faptul că sărbătorirea era lăsată pe seama femeilor libere căsătorite, irucât este limpede că rolul ei în a da câmpurilor un numen era destul de important pentru a solia atenţia acestor practicante tradiţionale ale vrăjilor agricole, care totodată îndeplineau muncile ricole mai uşoare. De asemenea, tot aşa se explică de ce sclavelor nu li se permitea să participe avii sunt străini şi ca atare ce puteau ei să ştie despre modul de abordare a zeiţei băştinaşe iarăşi se clarifică de ce unii teologi greci socoteau că este una şi aceeaşi persoană cu EileithjiŞ lor – zeiţa naşterii; dacă ea poate face să se coacă roadele pământului, de ce nu ar face sa lească şi pântecele mamei, dat fiind că egalitatea dintre Glia-Mamă şi mamele oamenilor străbate reaga religie şi magie a antichităţii? Dar aceeaşi rădăcină care a dat în latină corespondentul verbului, a coace' produce mai multe cuvinte care înseamnă, devreme', mai ales 'dis-de-dimineaţă Aşa s-a născut această noţiune şi de aici până la ideea că era o zeiţă a zorilor nu e o cale pri lungă. Totuşi ideea este respinsă de faptul că avea un cult al ei. Zorile – Eos în greceşte, Auro jn latină – reprezintă o figură frumoasă în mitologie şi în basme despre care nu se ştie însă că S-ar fi închinat cineva în întreaga lume antică.] (Această explicaţie a lui H. J. Rose a fost d nefericire adoptată fără rezerve în lucrarea lui R. M. Ogilvie, A Commentary on Livy, Books I -' 1965, p. 680).

2. A. Grenier, Les religions eirusque et romaine (- Mana, 2, III, 1948), p. 116-117:1 11 iunie, Matraliile reprezintă sărbătoarea Maicii Matuta, zeiţa începuturilor prielnice şi a naşte: fiinţelor. În privinţa aceasta ea seamănă mult cu Iuno şi de aceea o invocă matroanele. Atribut ei este cheia, fiindcă ea uşurează naşterile, cum va face mai târziu Iuno Lucina. Epitetul Matul care înseamnă, bună, prielnică', o apropie de Bona Dea, numită uneori şi Fauna, prielnica, pusă în legătură cu Faunus, zeul fecundităţii. Mater Matuta avea un templu în Forum Bo rium despre care se spunea că ar fi fost clădit în 396 de Camillus în locul vechiului sanctuar înt meiat, după tradiţie, de Servius Tullius. Onorată în toată Italia, ea era una dintre zeiţele priu pale ale oraşului Caere (Cervetri), portul etrusc al Romei şi avea acolo un sanctuar foarte bogat care l-a jefuit Dionis al Siracuzei. Săpături recente au scos la iveală multe ex-voto-uti reprezentu prunci în scutece. Asemenea descoperiri s-au făcut şi în templul din Satricum, în Latium. Bona D şi Mater Matuta erau evident Zeiţe-Mame îndeaproape înrudite cu Iuno şi asemănătoare cu Zeiţe; Mame ale galilor. Asimilări posterioare au făcut din Bona Dea o Hygeia, iar din Mater Matuti tovarăşa lui Portunus sau Aurora, înrudită cu Ianus Matutinus '. P. 132: 'Epitetul Matuta înseami „bună, prielnică”. J. Vendryes, Teutomatos, în Comptes rendus Acad. Inscr., 1939, p. 466-4S Aceeaşi rădăcină matu a dat naştere cuvântului matutinus, căci dimineaţa este momentul favoraî prin excelenţă. Mater Matuta înseamnă, Maica cea Bună'; numele ei are acelaşi sens cu cel Bona Dea. Nemaifiind înţeles, a prefăcut-o pe zeiţă în zeiţă a Aurorei, asociată cu Ianus matutim Hor., Sat., 2, 6, 20. Speculaţia mitologică a asimilat-o mai târziu cu Ino-Leucothea a grecilor 3. P. Fabre, La religion romaine, în Histoire des religions a lui M. Briliant şi R. Aigrin, II 1955, p. 338: 'Mater Matuta – Alt numen hrănitor; Matuta înseamnă „bună”, „prielnică”, [J. Vendryes, Teutomatos, în C.r. Acad. Inscr., 1939, p. 466-480]; Mater Matuta este deci „Mai cea Bună”. I se celebra ziua la Matralii de 11 iunie, care era serbarea matroanelor, dar numai celor măritate o singură dată. Zeiţei i se aduceau turte coapte în forme de lut. În epoca istoric era pusă în relaţie cu Ianus şi considerată o zeiţă a începuturilor, care se îngrijea şi de sosirea zo: lor, desigur în urma apropierii făcute intre epitetul Matuta şi cel de Matutinus; de altfel, este posii ca apropierea aceasta să nu fie întâmplătoare. În orice caz, zeiţa avea în grijă, ca şi Iuno cu ca pare a avea mai multe trăsături comune, naşterea copiilor. Într-un cuvânt, ea apare într-adevăr o zeiţă a fecundităţii, foarte apropiată de celelalte zeiţe pe care le-am întâlnit până acum, dar speci lizată, pare-se, mai ales în ocrotirea familiei. Cultul ei pare să fi fost destul de răspândit în Ital centrală.

Interesant este faptul că niciunul din cele două ritualuri precise şi originale îndeplinite Matralii şi studiate de noi nu este menţionat în aceste prezentări. A. Grenier şi P. Fabre greşe referindu-se la J. Vendryes, Teutomatos, ca să-şi sprijine interpretarea ca 'Bona Dea'. Vendryes s ' mulţumit să noteze, corect, aşa cum făcuse şi Pokrovskii, că numele zeiţei romane a Aurorei, de; vatul în -tu -ta al rădăcinei măse sprijină pe un concept de tipul 'devreme'; el n-a insinu I că Matuta ar fi însemnat vreodată 'bună', în general.

Anexa II MATBALIA, N SAU NP.

Doamnei Agnes K. Michels Stârnind, graţie lui Theodor Mommsen, un foarte mare interes, studiul catenarelor romane a devenit, cum se spune adesea, una dintre secţiunile cele mai promiţătoare ale ştiinţelor umaniste. Publicarea unor inscripţii recent găsite, escoperirea, în special, a calendarului preiulian de la Antium, martor unic al ocotirii timpului înainte de Iulius Ceasar şi un număr enorm de analize, de t/lecţii, de ipoteze, de dezbateri fac din această secţiune, în orice caz, un omeniu în stare să acapareze întreaga activitate a unui savant. Trebuie totuşi î ne păstrăm mintea limpede: în ciuda acestei documentaţii, în ciuda acestor zpetate eforturi, în ciuda multor speranţe şi a câtorva pretenţii, majoritatea roblemelor nerezolvate de Mommsen rămân şi astăzi deschise, iar alte câteva, pe are el le crezuse rezolvate, ni se deschid din nou. Şi aceasta pentru că, până şi i Antium, informaţia este târzie: nu există documente bune despre modurile e socotire, fără îndoială diferite, dinaintea secolului întâi, iar erudiţii romani în timpul lui Varro nu mai puteau face nici ei decât presupuneri şi reconsti- %iri. Astfel că, în multe privinţe, ghidul cel mai sigur rămâne prea. Puţin predatul în lumea erudiţiei, umilul bun simţ.

Câteva exemple am şi văzut: oricum ne-am închipui felurile de corecţiune, e intercalare practică, de la origini până la secolul întâi, suntem obligaţi sajnstatăm că tot calendarul roman este presărat cu sărbători sezoniere, care nu u sens decât dacă se ţin în acel anotimp, în acel moment al anotimpului pentru zre sunt făcute; că lista sărbătorilor a fost deci concepută dintru bun început în mcţie de momentele revoluţiei solare; în fine că, în timpuri normale, corecţiunileebuiau să reducă la minimum mobilitatea, deci inexactitatea în datarea anuală sărbătorilor1.

Printre problemele încă deschise putem cita distribuţia cu totul inegală, pe mi, a sărbătorilor, cazurile extreme fiind cele ale lunilor septembrie şi noiembrie, ymplet goale atât în calendarul de la Antium cât şi în cel iulian: răspunzătoare e acest dezechilibru sunt, fără îndoială, necesităţile vieţii rurale, pe de o parte, i istoria, pe de alta, o istorie pe care nu o mai putem cunoaşte – poate, în tea ce priveşte luna septembrie, evenimentele următoare abolirii regalităţii.

Se poate cita mai ales sistemul pe care îl formează caracterizările ataşate^ ecărci zile a anului şi exprimate în calendare prin litere sau grupuri de litere- (= fastus [zi fastă], C (= comitialis [zi de comiţii şi de judecăţi], H (*

1 Vezi, mai sus, p. 939-941.

= nefastus [zi nefastă], EN (= intercisus [zi jumătate fastă, jumătate neft „N P = nefastus +? [zi nefastă +?]).' ne mai întrebăm şi astăzi ce sunt t o zi 'fastă' şi o zi, nefastă'. Condiţionată de sensul pe care îl vom i pentru aceste caracterizări, există problema, mai bine zis, problemele, pe ca ridică repartizarea lor în şirul zilelor. Şi, în aceeaşi ordine de idei, există n nismul literelor nundinale* afectate fiecare câte unei zile, succedându-se de la H şi despre valoarea cărora nu ne informează nici un text antic.