Georges Dumezil

Aceste două Probleme au fost îmbinate cu cea de a doua parte a cărţii de faţă în Camillus, e apărută în Bditura Universităţii din California (1980).

P. 760, r. 3. Despre sensul lui extinguere [a stinge, a seca] în Titus I, ivius, 5, 16, 9, vezi Puhvei, 'aquam extinguere ' [a seca apa], Journal of Indo-European Studies I, 1973, p. 379- împreună cu observaţia mea, Fites, p. 27, n. 2 (privitoare, de asemenea, la articolul lui C.

— Littleton, 'Poseidon as a Reflex of the Indo-European, Source of Water' God' [Poseidon, lex al zeului iudo-european? 1 Izvorului de Apă], ibid., p. 423-440).

P. 783-784. Motive convergente, expuse în FStes, p. 32-37 (după adăugirile în legătură cu inalia [Sărbătoarea lui Neptun], p. 25 -31), îndeamnă la interpretarea zeiţei Purrina ca zeitate lor subterane.

P. 783, n. 43. Despre Lucaria [Sărbătoarea pădurilor sfinte], vezi Fâtes, p. 43 – 55. P. 803, r. 27-29. Admirabilele săpături care se fac în continuare la Roma au scos la iveală iile templelor învecinate ale zeiţelor Fortuna şi Mater Matuta, dar atribuirea lor respectivă două zeiţe este încă în discuţie.

P. 816, r. 47-49. Domnul Andr^ Sauvage, profesor la Universitatea din Lyon, mi-a reaminbună dreptate, fapta lui Pabricius care l-a trimis înapoi la Pyrrhus pe un transfug care se să-l otrăvească pe rege; gestul acesta face parte, de altfel, dintr-un schimb de acte leale amabilităţi între romani şi regele grec. Dar trăsătura specifică a gestei lui Camillus şi argu-

1 care sprijină presupunerea mea este faptul că transfugul este un dascăl şi că miza o concopiii altora '.

? 824, r. 11-13. Etimologia lui Summanus ca format din sub şi mane [spre zori] se găâncă din lucrarea lui W. Warde Fowler, The Roman Festivals of the Period of the Republic rile romane din vremea republicii], 1899, p. 161.

— 854 (, Travestiţii de la Idele lui Iunie'). În anul apariţiei cărţii de faţă, Domnul Girard, asistent la Universitatea din Strasburg, a ţinut, în faţa grupului din acest oraş al ţiei Guillaume Budeo comunicare (8 decembrie 1973) intitulată 'Minerve eţ ies joueurs; e' [Minerva şi flautiştii] şi a propus o altă interpretare (recenzia se găseşte în Revue des latines 52, 1974, p. 36-37; interpretarea a fost menţinută şi în Annuaire de l'&cole des Etudes, V' section, p. 303, după o 'lectură critică' a capitolului meu). Dl. Girard consideră că are dovezi sigure ale autenticităţii evenimentului, pe care 11 datează din anul 311, dar nul vâluie; ceea ce citim în recenzie nu explică decât cauza legării acestei anecdote, indiferent i ginea ei, de cenzura tii Appius Claudius. Autorul insistă, pe bună dreptate şi asupra rolului 1 vei în această sărbătoare (adunarea flautiştilor în templul ei, însuşi numele de 'Quinquatrus nusculae); departe de: uine gândul de a minimaliza acest rol (mai sus, p. 846, n. 17), da blema este alta: de ce, dintre toate grupurile de meşteşugari, num? I cel al flautiştilor are quatrus proprii şi de ce sunt plasate aceste Quinquatrus la Idele lui Iunie (lucru care le leagă, tutiv, de Iupiter), adică a treia zi după sărbătoarea Aurorei şi câteva zile înaintea solstiţit vară? De unde vin ciudăţeniile riturilor şi cele ale legendei de întemeiere? Dl Girard scrie: M folosit pentru înapoierea muzicanţilor la Rom? Oricât de phoresc ar fi el, trebuie să ne i transmis exact de izvoare. E posibil chiar, aşa cum susţin Ovidiu şi Plutarh, ca un libert să fi un rol în acea înapoiere. În schimb, anumite amănunte fanteziste reproduse de cei doi scriito: buie să fi fost inventate mai târziu pentru explicarea anumitor detalii din sărbătoarea comemo pe care romanii epocii imperiale n-o mai înţelegeau'. O asemenea triere, în sânul unei po' unitare şi bine structurate, de elemente fanteziste, de respins şi de elemente de păstrat pen povestirea să devină acceptabilă este întotdeauna primejdioasă: cum va putea cineva, oricâl de abil, să evite arbitrarul? Ca să fie credibilă, o interpretare trebuie să fie în stare să ju în mod solidar toate elementele importante ale unui dosar, inclusiv cele mai originale.

P. 843 – 845. Despre aspectul întunecat al Aurorei vedice, vezi Ananda K. Coomarasi, The Darker Side of Dawn' [Partea mai întunecată a zorilor], Simthsonian Miscellaneous Coli 94, I, 1935, p. 4-6.

P. 860, n. 2. În legătură cu originile plebei, aşteptăm publicarea tezei recent susţii Domnului Jean-Claude Richard. Pentru moment, rămân la părerile exprimate în cartea di p. 859-864 şi 901-902.

P. 862-863. Despre legământul lui Papirius, vezi FStes, p. 106-107.

P. 884, n. 1. De adăugat L. F. Janssen, Die livianische Darstellung der ir a în det chichte von Coriolan' [Reprezentarea liviană a mâniei în povestea lui Coriolan], Mnemosyne, 25, 1972, p. 413-414.

P. 906, n. 10. De adăugat Răgis Boyer, 'La notion de leidangr (levee râguliere de t dans l'ancien Nord) et son 6volution' [Noţiunea de leidangr (recrutarea oficială în antici nordică) şi evoluţia ei], Inter-Nord 12, 1972, p. 271 – 282, în special p. 282, despre război şi despre caracterul 'juridic' al tuturor scandinavilor şi nu numai al islandezilor.

P. 919. 'Visul ameţitor' căruia îi pun capăt ultimele rânduri a fost, de curând, re dezvoltat cu talent, dar pus în legătură cu o 'schemă eshatologică' cu zece puncte care îm prea puţin elastică: Steven O'Brien, 'Indo-European Eschatology: a Model' [Eshatologia europeană: un model], The Journal of Indo-European Studies 4, 1976 (apărut la sfârşitul 1977), p. 295 – 320. Nu pot decât să urez noroc acestui tânăr pătimaş. Personal, am analizat 1 de la lacul Regillus dintr-o altă perspectivă (conciliabilă?): FStes, 1975, p. 150-156.

P. 945, r. 12-15. Nox [Noaptea] divinizată nu apare decât în invocaţiile magice (C Metam., 7, 192; Horaţiu, Epode, 5, 51 etc.); cf. articolul lui Paul Drossart despre Nonele tine (noapte şi zori) citat la începutul acestor note noi.

P. 956, r. 19-21 de jos. Despre Calul Idelor lui Octombrie vezi, recent, FStes, p. 14J 177-219.

P. 971 – 972. Domnul Andrâ Caquot este de părere că nici măcar Ieremia 9, 22-23 r trifuncţional: opoziţia fundamentală este cea între înţelepciune ('pricepere') şi forţă, bogăţia decât un produs al uneia sau al alteia. 'Cele două calităţi sau funcţii morale, îmi scrie el | 1977; în legătură cu pasajul, comparabil, din Samuel 2, 10, care nu figurează nici în Biblia i nici în celelalte traduceri ale ei afară de Septuaginta), se întrupează în principalele două di' ale semiţilor de vest: El, bătrânul înţelept şi Ba' al, tânărul războinic. Monoteismul israelit, 1 lntr-o singură fiinţă divină cele două puteri, a făcut ca acestei unice fiinţe să nu i s pe chip omenesc. În timp ce indo-europenii au elaborat o religie de sociologi, semiţii de vest şi-au zeii ca forţe morale, binele unei societăţi izvorând din corectul echilibru între virtuţile război (putere, curaj, abnegaţie) şi cele ale înţeleptului (pricepere de meşteşugar zeu creator, isteţ negociator etc.) '. Aceste consideraţii, atât de importante pentru comparaţia ideologiilor se indo-europeană, vor fi dezvolt, te de Dl. Caquot într-un articol 'Israelite Perception of A and Strength în the Light of the Ras Shamra Texts' [Concepţia israeliană a înţelepciui puterii în lumina textelor Ras Shamra], Melanges Samuel Terrien (sub tipar).

Posibilităţile de corectare în cartea de faţă fiind limitate, n-am modificat trimiterili religion romaine archaxque (de pildă la p. 205-210): ele îl îndrumă pe cititor tot la ed. 1 şi nu la cea de a doua, întrucâtva modificată (1974).

Paris, ianuarie 1978 GLOSAR.

Adam din Bremen Istoric şi geograf francon, magister scholarum la Bremen între 1066 şi 1081, autor al unei istorii timpurii a saxonilor şi al unei descrieri a ţărilor nordice (Descriptio insularum Aquâlonis) Agnl Zeul Focului în India antică; ipostazele lui majore sunt: pe cer – soarele, în văzduh – fulgerul, pe pământ – focul.

Ahementd Aparţinând dinastiei Ahemenizilor (a celor coborâtori din Ahaimenes – v. pers., Hahhamanif), care a stăpânit Iranul între Cirus cel Mare (559-530) şi Darius III Codomanul (336-330), cel mai însemnat domnitor al ei fiind Darius I cel Mare (522-486). Ahura (v. pers., av.), stăpân sfânt, zeitate'.

Ahura Mazda (v. pers., av., Ohrmuzd pahl.) Zeitatea supremă din religia Iranului antic, care domină şi doctrina lui Zarathustra; numele lui înseamnă 'stăpânul sfânt şi înţelept'. Alburz (var. Elburz) înaltul masiv muntos care separă platoul iranic de ţărmul Mării Caspice; vârful său cel mai înalt, Damavand (5504 m), este văzut adesea ca simbol al întregului masiv. Alter ego (lat.), un al doilea eu': o dublură a unei persoane, fie el un geamăn real, fie, mai adesea, cineva în care te încrezi ca în tine însuţi.

Amjăa Spjnta (av., binefăcătorii nemuritori') Duhuri ale binelui, un fel de,. Îngeri' ai religiei iranice.

Angiras (skr.) Mare înţelept în tradiţia vedică; urmaşii săi sunt identificaţi cu acelaşi nume şi luaţi drept personificări ale luminii.

Anbra Mainyu (av. Ahriman pahl. 'Spiritul răului') Duhul rău, demonul duşman al binelui, întruchipat prin Ahura Mazdă, în religia Iranului antic.

Aogmadaeca Text funerar, fragment al Avestei, alcătuit în versuri de 8 silabe. Aporie (gr.) 'impas, lipsă de soluţie logică'. Apsara (skr.) Nimfă, zână, 'hurie' a raiului indian.

Arsacid Aparţinând dinastiei întemeiate de Arăaka (Arsaces, 238-227 î. Chr.), rege pârtie; dominaţia lor a fost încheiată în 228 d. Chr. prin ridicarea dinastiei sassanide. Artha (skr.) 'lucru, scop, avere, bogăţie'.

Arya Denumirea pe care şi-o dădeau singuri vorbitorii indo-iranicei comune (literalmente 'cei de-o seamă' şi apoi, cei de seamă'); fiecare ramură a continuat să poarte această denumire în varianta sa proprie: skr. Ărya, v. pers. ariya, av. airya.

Asi (v. nord. Asir) Familie divină prin excelenţă războinică, avându-l drept căpetenie pe Odinn, în vechea mitologie germanică.

Asura (ved., skr.) 'demon magician, zmeu, duşman al zeilor'.

As va med ha (skr. 'sacrificiul calului') Cel mai însemnat şi elaborat ceremorial de confirmare a unui mare rege, menit să asigure rodnicia domniei şi a ţărilor lui.

Atharvaveda 'Veda magică', a patra şi cea mai recentă dintre Vede, conţinând, înainte de toate, formule magice destinate să abată răul din calea celor care le pronunţă.

Avesta (pahl. Din av. apastăk, 'tradiţie fundamentală') Cartea sacră a tradiţiei zoroastriene, respectată până astăzi de comunitatea parsî din India; comentariile la ea poartă numele colectiv de Zand (pahl. 'Ştiinţă').

Avesta post-gathică Partea Avestei mai recentă decât Gathas, sau 'Imnurile' care, după tradiţie, au fost alcătuite de însuşi Zarathustra.

Avesta Mică (pahl. Xurtak, apoi Khorda Avesta) Prescurtare selectivă din Avesta veche, alcătuită pei tru ritualul de toate zilele.

— Mit şi epopee Bel ami Istoric persan (sec. X), traducătorul Cronicii lui TabarT.

Berserk (v. nord. 'cel înveşmântat în piele de urs') în tradiţia veche nordică, luptător cuprins d furia războinică, un fel de, samurai' scandinav; berserkir este forma de plural.

Biriinl Cel mai mare învăţat persan al evului mediu (973-1048), care a scris în arabă numeroas opere de matematică, fizică, geografie, medicină, precum şi o lucrare deosebit de însemnată desnr India şi un mare tratat de istorie universală. ' e hâline (rus. bylina) Balade populare despre eroi legendari (bogatyri); numele lor vine de la verşi 1 de început, care porneşte cu, A fost (odată).' (Byl sau Byli.).

Bmhmacarln (skr.) Tânăr brahman care se dedică studiilor ascetice.

Brahman (skr.) Fiinţa supremă, divinitatea cea mai de seamă a doctrinei hinduiste; prin extindere clasa brahmanilor, luată ca un tot.

Brahmana (skr.) Casta brahmanilor, a preoţilor, cea dintâi în ordinea claselor sociale din India antică Brahmană „ (skr.) Comentarii la Vede, alcătuite pentru uzul brahmanilor. Cea mai des citată dintre sie este Satapathabrahmana (, Br. Celor 100 de căi'), comentariul la Vajasaneyl Samhlta din reiacţiunea, albă' a Yajurvedel.

Ilnndaliisn (pahl. 'Facerea lumii') Scriere enciclopedică în pahlavi dedicată naşterii şi alcătuirii urnii şi apoi legendelor şi povestirilor despre istoria Iranului; s-a păstrat în două redacţiuni: b ndian', variantă mai scurtă şi 'Marele B.', după manuscrise provenind din Iran.

Colr Amnai (v. irl. 'Tratatul despre potrivirea numelor') Vechi manual de explicare a denumirilor ie locuri, legate de evenimentele din tradiţia istorico-legendarâ a Irlandei.

Laeva (av., v. pers. daiva, pahl. Dev, dâv) 'demon, diavol'.

Luna va (skr.) 'uriaşi, duşmani ai zeilor'.

Datastan i Denlk (pahl. 'Maxime religioase') Operă de ortodoxie zoroastriană păstrată sub numele ui Manuscihr.

Senkart (pahl. 'âmplinirea credinţei') Enciclopedie religioasă zoroastriană în 9 cărţi, redactată în ec. IX sau X; ni s-au păstrat aproape în întregime doar ultimele 7 cărţi (de exegeză şi apolo-

; etică).

Leva (skr.) 'zeu, divinitate'.

Levarsl (skr.) înţelepţi care, ajungând la desăvlrşirea spirituală, au intrat în rândul sfinţilor, trăind aolaltă cu zeii.

Iharma (skr.) 'legea divină, dreptatea'.

Iharmaraja (skr.) 'rege care nu încalcă niciodată dreptatea'.

Ilgor (oset.) Dialectul osetic de vest, mai restrâns ca număr de vorbitori.

Mndshenchas (v. irl. 'Cartea despre numele de locuri') Colecţie de tradiţii asupra celor mai de eamă locuri cu însemnătate istorică şi legendară: un fel de geografie mitică a Irlandei.

Ranga (v. pers. dru] av.) 'minciuna, trădarea'.

Rnzina (v.sl.), ceata', grupul solidar de războinici conduşi de o căpetenie (iar în basme de un erou).

Dda (v. nord.) Denumire extinsă de la manualul mitologico-istoric al lui Snorri Sturluson (1178-

241), numit şi Snorra-Edda şi asupra vechilor cânturi islandeze cu caracter mitologic, epic şi didacc, redactate între sec. IX şi XII, din care ni s-au păstrat un număr de 29 de poeme.

Inherjar (v. nord. Pi.) Războinicii căzuţi în luptă şi luaţi de (fctinn în Valholl.

Idogam 'care îşi ia soţie dinlăuntrul propriei familii sau grupări'.

Ihatologle Mit sau doctrină asupra sfârşitului lumii şi a sorţii finale a omenirii.

Îhsmerlsm Doctrină conform căreia zeii nu sunt altceva decât nişte oameni de vază, eroi divinizaţi; îtorul ei este Euhemeros din Messana siciliana (sec. III î. Chr.).

Vdousi Cel mai mare poet al Iranului medieval (cea 933-cea 1020), autor al poemului Săh Năme Zronica Regilor), operă epică de o mare valoare poetică, înfăţişând originile mitice şi povestirile ţjendar-istorice ale tradiţiei iraniene.

Imen (lat.) Preot dedicat cultului unei anumite divinităţi. Cei trei flamines maiores erau cel inc^7 it lui Iupiter (Dialis), cel al lui Marte (Martialis) şi cel al lui Quirinus (Quirinalis); ceilalţi I erau flamines tninores (Volcanalis, Pomonalis, Carmenialis, Floralis etc. J.

IvaSI (av.) 'ânger păzitor', duh bun al fiecărei fiinţe.

Indharva (skr.) Fiinţe supranaturale, pricepute în stăpâuirea leacurilor şi a magiei, mari aroator Apsaras, locuind, în tradiţia mai veche, în văzduh, iar în cea epică pe dealuri şi inpădur. Inga (skr.) Zeiţa râului Gange.

I6as (av. 'Cânturi') Imnurile sacre păstrate în Yasna din Avesta (Y., 28-34, 43-51 şi 53), atnite profetului Zarathustra.

Lyumart (av. 'viaţă muritoare') Strămoş mitic al omenirii în tradiţia legendară iranică. Altor (lat.) 'părinte, tată'.

Germania Operă minoră a marelui istoric latin Tacit (cea 55-120 d Chr.); în care sunt deser zarea şi obiceiurile populaţiilor germanice care ameninţau hotarele imperiului roman timp Cesta Danorum Opera de căpetenie a lui Saxo Grammaticus (începutul sec. XIII), în care sân ţişate, înainte de faptele istorice ale regilor Danemarcei, originile legendare ale germanicilor d după vechea tradiţie mitică, luată drept informaţie istorică.

(juru (skr. 'cel grav, cu greutate solemnă') învăţătorul şi maestrul spiritual al unui disci] hapax (legomenon, gr.) 'atestare unică'.

Herooiauie 'apariţie a unui erou în faţa (sau în ajutorul) unui muritor': termen creat prin at cu teofanie.

Hesyohlos Lexicograf grec (sec. IV e.n.) sub numele căruia ni s-a păstrat o mare colecţie de referitoare la literatura veche grecească, fumizând astfel multe informaţii deosebit de utile] filologii clasici.

Hiniavat (skr.) Munţii Himalaia, propriu-zis 'masivul înzăpezit'.

Hinduist 'adept al religiei brahmanice indiene'.

Hybrls (gr.) 'âncălcare a dreptei măsuri prin trufie şi silnicie'.

Ron Dialectul osetic de est, vorbit de majoritatea oseţilor şi luat ca bază a limbii literare o tlhasa (skr. 'aşa râs', adică 'aşa glumă') Povestire cu tâlc păstrată în tradiţia istorică: cea epică.

Atiikii (skr. 'produs') Colecţie de poveşti populare de felul fabulelor lui Esop, adaptate unor moralizatoare de tradiţia budistă. Jati (skr. 'mod de a fi, castă') Denumirea propriu-zisă a 'castelor' indiene (căreia îi coresp port. casta): ea implică, în detaliu, neamul, stirpea, familia şi preocupările lor (olari, paznici, fi ostaşi etc), nu doar vama generică (adică 'clasa socială').

Kall (skr. 'cea neagră') Soţia demoniacă, distrugătoare, a lui îiva, care aduce răul asupra o nilor; 'era lui Kalâ' este a patra şi cea mai rea dintre epocile vieţuirii lumii, înainte de înn ei după un prăpăd distrugător (v. şi yufla), Kama (skr. 'dorinţa, pofta, dragostea') Echivalentul indian al lui Cupidon; cu numele mai exj *de Kăma-deva.

Kavl (av.; mâgician, poet') Preot magician, stăpin al formulelor de incantaţie, apoi rege teoc în Iranul răsăritean.

Kayanlzi Regi din dinastia iranică a kavi-lor (kay în pahl.).

Kennlnn (v. nord. 'vorbă ştiută') Perifrază metaforică din limbajul scalzilor: 'făina lui Fro3i' 'povara lui Gram' (a bidiviului lui Sigfridr) pentru 'aur'.

Ksatra (skr. 'putere, domnie, ţară') Denumirea castei războinicilor, a doua dintre clasele so indiene (vama). Ksatrlya (skr.) Războinici, membri ai clasei războinicilor.

Tupercnlla (lat.) Sărbătoare instituită pe 15 februarie de Romulus şi Remus în cinstea lui Paul supranumit şi Lupercus'- în vederea purificării anuale a vieţii obştei pastorale.

Mabinogion (velş, Ramurile istorisirii') Colecţie de basme şi legende velşe, păstrată în două verşi 'Cartea albă' (sf. sec. XIII) şi 'Cartea roşie' (sf. sec. XIV), ambele transmiţând tradiţii mi celtice mult mai vechi.

Mahabharata (skr. 'Marea (luptă) a bharaţilor') Cea mai de seamă epopee a Indiei antice, a Începe să ia forma cunoscută de noi către sec. III-II î. Chr.

Maharsl (skr. 'mare înţelept') Unul dintre cei 7 mari sfinţi înţelepţi despre care tradiţia indii spune că s-au născut din gândul lui Brahma.

Mantra (skr.) 'formulă magică, text sacru'.

Mânu (skr.) Omul prin excelenţă, părintele stirpei omeneşti, autorul legendar al colecţiei de 1 Mănavadharmăsastra, 'Legile lui Mânu'.

Marya (skr.) 'tânăr luptător, înclinat către violenţă'.

Maja (skr.) 'farmec, vrajă, iluzie'.

Mazandaran Ţinutul iranic cuprins între masivul Alburz şi Marea Caspică.

Mazdaism (var. mazdeism) Religia iranică avându-l drept zeu suprem pe Ahura Mazdă (pahl. O, muză).

„nleccha (skr.) 'barbar, om de jos, paria'. Mobad (pahl.) 'preot'. „nuni (skr.) 'ânţelept'.

) a (skr., şarpe') Fiinţe supranaturale cu chip de om, dar cu coadă de şarpe, aflate în duşmănie Gandharva.

; k (pahl.) Carte a Avestei, în versiunea ei completă pahlavi; aceasta cuprindea, la origine, 21 de: ks, dintre care ni s-a păstrat ca atare numai unul şi anume Videvdat.

Ilavi (var. pehlevi) Denumire dată idiomurilor şi culturii iranice medii, din epoca arsactdă (pat.

I: pahlava parthava) şi din cea sassanidă.

Riku (av.) 'iasmă, vrăjitoare'.

Edru, paredră,. Divinitate care însoţeşte (în reprezentări plastice) o mare divinitate a panteonului pectiv i (de pildă, Durgă lângă îiva).

Irah (skr.), strămoşii' (cf. lat. patres, manes).

Itlfex maximii* (lat.) întâiul dintre preoţi, autoritatea supremă a religiei romane.

Japati (skr.) 'Stăpinul fiinţelor', denumire aplicată înainte de toate lui Indra, dar apoi şi mj ihma, lui Soma, în sfârşit, celor 7 mari înţelepţi.

Ana (skr.) Titlu colectiv dat în India celor 18 lucrări majore în versuri, destinate, în principiu, jr care nu pot citi Vedele (deci castei sudra); numele lor înseamnă ' (Istorisirile) cele vechi' cea mai des amintită este Mărkandeyapurăna. Ohita (skr., cel din faţă') întâiul între preoţi, capelanul regelui.

Jnarok (v. nord. 'Soarta zeilor') 'Amurgul zeilor', altfel spus, sfârşitul lumii, prezentat în mitoia veche germanică drept un ultim episod al înfruntării universale dintre zeii Asi şi Vani, în.

Iat cu o catastrofă cosmică.

I (n) (skr.) 'rege, stăpânitor'.; j irsi (skr.) 'rege – şi, în general, ksatriya – care duce o viaţă de înţelept, de ascet'.

Isuya (skr.) Sacrificiu făcut la întronarea unui mare rege (v. şi asvamedha).

Lisasa (skr.) Demoni ai pădurilor, canibali, persecutori ai oamenilor.

Tnayana A doua mare epopee a Indiei antice, redactată tot către sec. III-II î. Chr.; ea cuprinde rile fapte ale eroului Râma.

Hu (skr. 'priceput, îndemânatic') Nume colectiv dat celor trei mari meşteri_care au întocmit ui lui Indra; este aplicat uneori ca supranume şi lui Indra, lui Agni, zeilor Ăditya.

Lia (lat.) Ansamblul datelor concrete ale existenţei materiale, sociale, politice şi spirituale specii unei anumite epoci sau civilizaţii.

(lat. de la radicalul reg- 'a conduce') 'rege, şef politic şi religios'. Vfida (skr. 'Veda imnurilor') Prima şi cea mai însemnată dintre Vede, conţinând imnurile recis de primul preot la sacrificiile private şi publice. Ea constituie cartea de bază a vechii religii o-ariene.

(celt.) 'rege, şef militar'.

(skr.) 'ânţelept, sfânt'.

(skr.) 'ordinea lumii, dreptul, dreptatea'.

E (v. nord. Runar 'semne secrete') Semnele primei scrieri germanice, derivând probabil dintr-un em alpin provenit la rândul său din scrierea latină. Numit şi futhark (după primele sale 6 semne), ibetul runic a fost folosit în Scandinavia până în sec. XIX.

A (v. nord. 'poveste') Istorisire epică din vechea literatură a germanilor nordici.

Naveda_ (skr. 'Veda cântărilor') Selecţie de strofe din Rnveda, cu indicaţii pentru cânt şi psalâere, în scopuri practice, liturgice. ', _ îhita (skr. 'colecţie') Selecţie sau redacţiune a unei opere date, în tradiţia veche indiana: co de imnuri sau versiune a unei opere în proză. Mev {âă.

Lanid Aparţinând dinastiei iranice care, ridicată din Fars şi amintind vechea glorie anem ^ asturnat dinastia arsacidă în 227-228 e.n. (prin găpur I şi Ardaăir I); a cirmuit Iranu y 651 dchr., prăbuşindu-se sub loviturile năvălitorilor arabi. În latină, io tirammaticus (sec. XIII) Autorul marii lucrări istorice Gesta Danorum, redactata ^^ iarece în Danemarca şi în Suedia scrierea în limba poporului a început mai târziu decit n Norvegia. Ţntăld (v. nord. Skald 'poet') Poet şi cântăreţ, adevărat profesionist al datinilor, legendelor şi, r tradiţionale ale germanilor nordici.

Tentia (lat.) 'părere, sfat, maximă'. '. H* jn sec.

Ituajiinla (lat.) Numele convenţional al versiunii greceşti a Vechiului Testament, alcatun x ^ -II î. Chr., la Alexandria; legenda spune că traducerea a fost făcută simultan de 11 de unde şi denumirea ei, uşor prescurtată de Septuaginta (= '70')- inj0-iraia (skr.) băutură ameţitoare preparată prin macerarea unor plante, Încă din timpu ne (cf. av. haoma) şi utilizată în practicile religioase.

Na (skr.) Personificarea ca divinitate a băuturii soma, cu rol însemnat în religia vedica. ^ kar JVask (pahl.) Carte a versiunii originare a Avestei pahlavi, care cuprindea corn has.