Georges Dumezil

Yudhişţhira i-a trimis apoi pe cei patru fraţi mai mici în cele patru vântri pentru a obţine, la nevoie cu sila, consimţământul regilor. Fără mari difiiltăţi aceste misiuni au reuşit şi regii au venit puhoi în capitala lui Yudhişţhira l să asiste la ceremonie şi să-şi confirme astfel hotărârea. Fraţii Păndava au tr-adevăr în faţa lor o întreagă galerie de regi, aparent binevoitori, printre.re Vasudeva, întovărăşit de fiul său Krşna, adică, repetăm, Vişnu întrupat.

Totul începe bine, cu ceremoniile obişnuite ale ospitalităţii, mai ales arghya, randa prezentată oaspeţilor de onoare. Dar foarte repede se iscă o gravă ficultate, o ceartă neaşteptată care aminteşte pe departe de legendele irlanâze unde atribuirea 'bucăţii eroului' produce cu regularitate întreceri şi încărări. Nu e vorba de o astfel de bucată, ci de un arghya suplimentar. Unghya de excelenţă, pe care Bhişma – unchiul, preceptorul şi sfetnicul întregii milii Bhărata, atât al fiilor lui Dhrtarăştra cât şi al celor ai lui Păndu – îl opune să fie oferit celui mai vrednic dintre cei de faţă (1330). Yudhişţhira cuviinţează şi-i cere lui Bhâşma să-l desemneze el însuşi pe acela care ya fi tistit astfel. Bhâşma nu stă pe gânduri şi răspunde cu justificări întemeiate: rşna (1332 – 1334). Regii adunaţi ar' accepta, cu siguranţă, fără murur această atribuire, când unul dintre ei se ridică şi protestează vehement: supăla, regele din Cedi. Nu admite ca, într-o adunare de regi, să se dea un mn de cinstire deosebită unui individ care nu e rege.

Protestul lui dă repede naştere unui schimb de cuvinte mai mult decât) rige şi Bhişma, bătrânul Bhâşina, care a străbătut deja trei generaţii şi care informat de multe lucruri, ajunge să-i explice lui Bhimasena, al doilea dintre aţii Păndava – care nu prea ştie şi pe care Sis'upăla îl atacă personal – cine te acest inoportun, cum a venit pe lume, ce blestem atârnă asupra lui şi.

— Asemenea, de ce Krşna s-a purtat până atunci atât de răbdător cu el (1494- -1522). Iată povestea începuturilor.

Sis'upăla se născuse într-adevăr în familia regală din Cedi, fiu al regelui ire domnea atunci. Dar era monstruos: avea trei ochi şi patru braţe (tryakih caturbhujah) şi scotea strigăte nearticulate, ca un animal (1494). Îngroziţi.

3 Această frază n-are pretenţia să rezolve imensul fascicol de probleme pe care le pune persoijul lui Krşna în Mahăbhărata. Impresia mea este că, desigur, multe din cele ce se spun despre l se explică suficient ca transpunere a mitologiei unui Vişnu arhaic, transpunere de acelaşi fel r u aceaşi valoare cu aceea care i-a produs pe fraţii Păndava pornind de la o listă arhaică a zey° ancţionali. Dar, bineînţeles, Krşna nu e doar atât. Aici e suficient că echivalenţa Krşna-ViŞ1? Declarată explicit în cursul episodului. 4 Vezi, mai jos, p. 511 – 520 părinţii erau gata să-l părăsească, tyâgăya kurutăm malim (1495), când un gla care nu iesea dintr-un trup, vag aiartrini, se făcu auzit îegelui, soţiei sale ş miniştrilor'săi adunaţi laolaltă. Acest glas spunea (1497-1498)5: 'Ţi s-a născut un fiu norocos şi cu mare putere, o rege. Deci nu trebuie să-ţi fie teamă d el. Netulburat apără-l pe acest micuţ.

Nu tu trebuie să-i fii moartea, sorocul lui [kala: timp, destin, ceasul^morţii] nu-i stă acum îi faţă. Cel care-i va fi moartea, care-l va ucide^cu o armă, s-a şi născut'.

Auzind acest cuvânt venit din nevăzut (văkyam antarhitam), mama vor beste, chinuită în duioşia pe care o încearcă totuşi pentru acest mic monstru fiul său (putrasnehabhisantaptă) (1500-1501)6: 'Mă închin, cu mâinile la frunte, aceluia de care au fost rostite aceste vorbe despre copilu meu. Să mai spună încă un cuvânt. Doresc să aud care va fi moartea acestui fiu'.

Atunci fiinţa invizibilă vorbeşte din nou (1502 -1503)7: 'Acela care-l va lua şi în poala căruia braţele de prisos îi vor cădea amândouă la pânrân ca doi şerpi cu cinci capete; acela la vederea căruia al treilea ochi, ochiul din frunte, va piei – acela îi va fi moartea.

Astfel profeţia e dublă, dar fără ambiguitate: într-o zi, aşezat în poala cuiva, copilul monstruos va pierde ceea ce are de prisos, două braţe şi och central şi va deveni normal; dar acest salvator, cel care va săvârşi acesl miracol anatomic, va fi, mai târziu şi pricina morţii lui.

Zvonul despre o întâmplare atât de stranie se răspândeşte repede şi toţ regii pământului, minaţi de curiozitate, didjksavah, vin în ţara, la palatul und s-a petrecut ea. Regele din Cedi îi primeşte pe toţi cu cinste şi-şi aşează pruncu în poala fiecărui vizitator, ekaikasya nrpasyăţike putram aropayat tadă, pe ge nunchii fiecăruia, p%thak, din aceste mii de vizitatori, răjasahastrănăm, da priveliştea, miracolul sperat nu se produce nicicum, sisur anke samămdho tu tai ftrâpa nidarsanam.

Aşa stau lucrurile până când, anunţaţi de faimă, sosesc din oraşul Dvăra vati doi prinţi care au, de altfel, cele mai bune motive să vină, pentru ci mama micului monstru e mătuşa lor după tată. Aceşti prinţi sunt cei de Yădava, Krşna şi fratele său mai'mare, Balarăma. Şi ei'sânt primiţi cu cinst şi regina vine în persoană să-şi aşeze fiul pe genunchii lui Krşna, putram dâmo 'eşa te nrpate putrah s'rimăn jăio balădhikah tasmâd asmân na bhetavyam avyagrah păhi vai s'is'um. na ca vai tasya mrtyus tvam na kălah pratyupasthitah mrtyur hanţă sya sastrena 'sa cotpanno narădhipa.

*n ver, tul, al doilea, pâhi vai (Calc), pălyatăm (Poona); în al treilea, mrtyus tvam (Poona; mrtyur vai (Calc). ' ' r j i.

Tyeneaam iritam văkyam mamaitam [P.: mamaiva] tanayam prati pranjaiis tam namasyămi bravltu sa funar vacah yanatathyena bhagavăn devo vă yadi vetarah srotum icchami putrasya ko 'sya mrtyur bhavişyati.

] a Poona respinge pe bună dreptate primul vers din al doilea sloka.

YaS^°^inS, e SP' ' Ven°-] grhâtasya bhujăv abhyadhikăv ubhau Pa,. Am JUitale pmcasirsăvivoragau, ' Inanjisv t-? Lsya '^ţastham tu locanam

* LP.; Calc.: nimajj-] yam drştvă so 'sya mrtyur bhavişyati.

'ostahge clevl samvyadadhât svayam (1510). Atunci, în sfârsit, minunea Sp îrşeşte (1511)8. ' Abia fu pus copilul în poala lui Krşna şi cele doua braţe de prisos căzură, iar ochiul din frunt ipăru.

Văzând aceasta, mama se tulbură, începe să tremure (vyathită trastă) s; ţele gem de ce: după Glasul fără trup, omul a cărui atingere a operat aceasta, insformare va fi şi m^tyu, (pricina de) moarte, pentru mica făptură readusă înfăţişare omănească. Ea îi cere nepotului său o favoare (1512 – 1513): Fă-mi acest dar, o, Krşna, căci spaima mă nimiceşte, tu, cel cu braţe mari! Tu eşti acopenântul mâhniţilor, tu dai siguranţă celor ce se tem.'.

Krşna răspunde (1514 – 1515): 'Nu te teme, regină virtuoasă, n-ai a te teme de mine. Ce favoare trebuie să-ţi îngădui, ce buie să fac, soră a tatălui meu? Cu putinţă sau cu neputinţă, îţi voi împlini cuvântul'.

Atunci regina îşi formulează rugămintea (1516)9: 'Rabdă, prinţ preaputeruic, jignirile lui îis'upăla, rabdă-le de dragul meu, tigru al neamului du: acesta e darul pe care-l aleg'.

Krşna răspunde (1517)10: Mă leg să îndur, soră a tatălui meu, o sută de jigniri de la el, de la fiul tău, jigniri care fi vrednice de moarte: nu te lăsa pradă mâhnirii'.

Astfel a fost determinat dsstinul lui Sisupăla. În curând vom afla că totalul o sută de jigniri, de aparădhâh tolerate, e împlinit şi chiar depăşit. Eliberat făgăduinţa făcută mătuşii sale, Krşna va putea în sfârşit să-l pedepsească Sisupăla.

2. RUDRA, KRSXA ŞI SISUPĂLA o înainte de a merge mai departe, să reflectăm asupra acestei naşteri mons- 10 ase, asupra acestei corectări de înfăţişare şi asupra acestui favor care pune legătură numărul de facinora cu durata vieţii.

India e mai obişnuită decât Scandinavia nu numai cu pruncii care au braţe plimentare, dar şi cu adulţi de acest fel – şi dintre cei mai mari: caturbhuja^ u patru braţe', este în hinduism un epitet frecvent al lui Vişnu, ca şi al lui va. Şi cu toţii avem prezente în minte reprezentările de zei indieni care spun de mai multe braţe decât capetele de care dispunea hidra din Derna*, aţe graţios şi simetric îndoite; iar Mahăbhărata menţionează alte naşteri de unei, chiar şi de om, cu mai multe braţe, care nu sunt prilej de asemenea aime şi de o asemenea deznădejde. Aici spaima e imediată: şi tatăl şi mama. Se gândesc decât să-şi abandoneze copilul şi aşa ar şi face dacă Glasul unei aţe invizibile n-ar interveni. Ne aflăm în faţa unui caz aparte.

Dar nu acest lucru e cel mai important. De multă vreme s-a observat ţa ioua malformaţie congenitală a 'micuţului', al treilea ochi în mijlocul frunţ11' ascut din frunte', lalătajam nayanam, îl desemnează în mod clar ca pe °

8 nyastamătrasya tasyahke bhujăv abhyadhikăv ubhau petatus tac ca nayanam nimamanja [= P.; Calc: nyami. Jja. Ta] lalătajam. * sisupălasyăparădhăn hşamethăs tvar. I mahăbala. 10 aparădhasatam kşămyam mayâ hy asya pitrşvasah putrasya te vadhărhănăm mă tvam soke manahhrthăh. * Animal fantastic cu şapte capete care, dacă nu erau retezate toate dintr-o dată, creşte* diat la loc; a fost ucis, după legandă, de Heracles.

Jepheă omenească a lui Rudra-Siva. Acest zeu şi numai el singur – şi foartei dexreme, dacă epitetul tryambaka înseamnă, măcar în rezonantă, 'cu trei puJ pile' – se bucură de privilegiul de a avea trei cehi, al treilea între cei doi porm? Îi. În mijlccul frunţii: Uicakşus, tryakia [cu tiei cehi] sunt epitete ale lui Siva11.

În aceeaşi direcţie s-a remarcat ca numele lui Sisupăla, pentru care Mahâbhârata (1497) sugerează o etimologie evident postfabricată12, este o transpunere, a nivelul celor 'mici' (sisu-J a epitetului, deja vedic, al lui Rudra şi, deseori apoi, al lui Rudra-Siva, pasupali: paiupati este 'stăpân al animalelor'; sisupăla este 'protector (şi 'rege, prinţ') al celor mici'.

În sfârşit, într-un episod anteiicr – şi el însuşi îl reaminteşte în cel de fată – Sisupăla dă dovadă de un ataşament deosebit, mergând până la a-i gluji drept 'comandant de airr. Ată', faţă de un rege despre care vom mai vorbi, Jarăsandha, care e prezentat drept favoritul lui Rudra-Siva, înzestrat cu privilegiul de a-l vedea cu cehii săi pe Rudra-Siva şi care-i of eră regi drept jertfă lui Rudra-Siva13.

Aceste argumente ne îndeamnă să conchidem, cum a făcut-o deja John Muir acum un secol (1864)14, că Sisupăla e în chip statornic prin natura sa, aşa cum e în med efemer prin înfăţişare, un ercu 'din tabăra lui Rudra-Siva', ' o transpunere a acestui Rudra-Siva a cărui încarnare propriu-zisă e un alt erou cumplit al poemului, As'vatthăman15.

Şi acest lucru e foarte interesant, pentru că acela care-l scapă de braţele şi de ochiul de prisos şi faţă de care, totuşi, se va menţine până la capăt într-o stare de ostilitate violentă, este Krşna-Vişnu, un zeu de cu totul alt tip, din mai multe puncte de vedere 'contrariul' lui Rudra-Siva, care va fi, chiar în Trinitatea hinduistă, asociatul lui antitetic. Sisupăla se află astfel, din prima sa tinereţe, în relaţii contradictorii cu cei doi mari zei.

În timp ce, prin miracol, prin simpla atingere de Krşna-Vişnu, e readus la înfăţişarea omenească, Sisupăla primeşte de la acelaşi Krşna o 'ursită' adevărată, care completează, prin definirea unei amânări, ursita pe care Glasul necunoscut i-o menise la naştere. Glasul spusese că moartea îi va veni chiar de la 'normalizatorul' lui, mai exact, că normalizatorul 'âi va fi moartea'. Când se dezvăluie că acest normalizator e Krşna-Vişnu, el făgăduieşte să întârzie această moarte. Nu formulează întârzierea în unităţi de timp obiectiv sau trăit, nu spune, de pildă, 'o sută de ani', nici 'trei vieţi medii de om'; stabileşte un fel de scară mobilă care leagă durata vieţii tinerei făpturi de comportarea ei: 'Voi răbda, fără a-l ucide, o sută de jigniri, aparădhas'atam, vrednice de moarte'. Această cifră o poate linişti pe mamă: chiar între persoane care se urăsc realizarea a o sută de jigniri, vrednice de moarte fiecare, ^re un anumit timp şi, mai ales, cel interesat fiind prevenit, va depinde de el; * nu-şi epuizeze creditul şi să bage de seamă să nu-l depăşească printr-o ofensă 111 plus peste sută. De fapt, din episodul din Sabhăparvan reiese că Sisupăla s-a grăbit din cale afară; s-a purtat ca un fiu risipitor, cheltuindu-şi capitalul 5impunitate şi e încă tânăr atunci când comite, aici în faţa noastră, 'ofensa jarâ acoperire' care-i va atrage moartea. Nu rămâne mai puţin remarcabil aptul că favoarea acordată privitor la durata vieţii îi e limitată şi condiţiona de un număr de aparădha, adică de facinora săvârşite împotriva cuiva.

„Edward W. Hopkins, op. Cât., p. 220, 221.

18 SI. 1497, vezi, mai sus, p. 487, n. 3 (păhi sau pălyatăm; sisum).

„Vezi, mai sus, p. 486, n. 4 şi p. 511 – 520 „Original Sanskrit Texts, IV, p. 170-180.

' Mit şi epopee, I, 1986, p. 150-157.

O ultimă observaţie, care leagă între ele cele două constatări precedente jşna acordă acest dar pruncului la rugămintea mamei lui şi, cerându-i-l sub o for.! Ă de altfel mai generală (să-i rabde jignirile, fără precizarea numărului lor), marna ată că n-are nici o îndoială asupra ostilităţii care se va stabili între normali, itor şi normalizat, agresivitatea celui normalizat exercitându-se cu regularitate dauna normalizatorului. Să-l fi recunoscut ea pa Rudra-Siva în unul din ei ia cum ştie că celălalt este Visau? În orice caz, nu se putea dori o mai bună' oprimare a 'conflictului dintre divinităţi' care, începând cu imunitatea prevâ. Iţă până la cea de a o suta jignire, va domina cariera lui Sis'upăla.

3. JIGNIRILE.

Să ne întoarcem la biografia eroului. Textele nu sunt prolixe nici asupra prăvilor, nici asupra jignirilor: fără îndoială acaasta era materia unor povesri aparte bine cunoscute şi nu se fac decât aluzii la ea. Isprăvile lui Sis'upăla ar fi fost numeroase, de vreme ce se afla în fruntea armatelor unui alt rege, aspre care se spune în mod formal că a cucerit o bună parte a lumii (574)18.

Puternicul rege îis'upăla, aşezându-se cu totul sub ocrotirea lui Jarăsandha, ajunse mai-marele tirilor lui, senapătih.

Cât despre cele o sută de jigniri personale vrednice de moarte, vadhărha 1517), pe care Krşna se legase să le ierte, nici pentru ele nu avem o listă jmpletă. În momentul încheierii finale a socotelilor, Krşna nu dă decât câteva lostre, nu aminteşte decât cinci, în cinci sloka; toate au fost săvârşite împotriva nor membri ai familiei lui Krşaa, anuma Yădava (sau Yadu), dar, în virtutea) lidarităţii familiale, ele trebuie considerate ca îndreptate împotriva lui şi, rin urmare, trecute la debitul contului curent de răbdare pe seama căruia ăieşte ofensatorul (1516). Care sunt aceste mostre (1568-1572)17?

1. 'Aflând că ne-atn dus în oraşul Prăgjyotişa, acest ucigaş a venit şi a ars Dvărakă [= Dvăvatî, capitala noastră], fiind el, o, regi, nepotul (regelui).

2. Pe când răjanya [prinţii] neamului Bnoja se veseleau'pe muntele Raivata, el [= Sisupăla] năvălit asupra lor şi i-a dus în lanţuri în cetatea sa.

3. Calul pe care tatăl meu îl lăsase liber dar păzit, pentru a-l jertfi apoi într-un asvamedha = sacrificiul calului], acest o-n cu gâniuri viuavate l-a prins ca să împiedice sacrificiul.

16 tam sa rajă jarăsandham samsritya kila sarvasah răjan senăpatir jătah sisupălah pratapavăn.

În primul vers ediţia de la Poona nu-l numeşte pe Jarăsandha (apare în loc vocativul „ sW*ăjna), dar numele figurează în versul precedent şi la el se referă tam

17 prăgjyotisapuram yătân asmăn jnătvă nrsamsakrt adahad dvărakăm esa svasrâyah sari narădhipăh. Kriăatto bhojarăjanyăn esa raivatake girau hatvă baddhvă ca tăn sarvăn upăyăt svapuram pură. Asvamedhe hayam medhyam utsrşţam rakşibhir vrtam pitur me yajnavighnărtham aharat păpaniscayah. Sauvârăn pratipattau ca babhror esa yasasvinah bhăryăm abhyaharan mohăd akâmăm tăm ito gatăm. Esa măyăpraticchannah kărusarthe tapasvinâm jahăra bhadrăm vaisalâm mătulasya nrsamsavat. Pitrsvasuh krte duhkham sumahan marsayămy aham disţyă tv idam sarvarăjnăm samnidhăv adya vartate. Pasyanti hi bhavanto dya mayy atâva vyatikramam krtăni tu paroksam me yăni tăni nibodhata. Acesta este textul ediţiei de la Poona. Ia versul al treilea, Calc. Are bhojarăjasya; ia al şaP': lea, pratiyătănca şi tapasvinah.

4. Pe femeia slăvitului Babhru, pe când se întoaroea din Dvăraka la neamul Sauvâra, a răpi u toată împotrivirea ei, târât de o patimă nebunească.

5. Luându-şi o înfăţişare amăgitoare, în locul regelui neamului Karusa, a luat-o pe evlavio „hadră, prinţesa din Vis'ăla, aducând jignire unchiului său după tată.

Pe dragul surorii tatălui meu am îndurat o nemăsurată durere. Dar astăzi, din fericire, fai a săvârşit în faţa tuturor regilor: vedeţi astăzi covârşitoarea jignire care mi se aduce: închir ti-vă (după ea) tot ce mi s-a făcut fără ştirea voastră „.

E uşor de verificat că aceste mostre de oferise se distribuie, în ordinea (ofensa 1 şi 2), I (ofensa 3) şi III (ofensa 4 şi 5), pe schema celor trei fur ţiuni şi constituie un nou exemplu al temei celor 'trei păcate ale războinicului La 1 şi 2, Sis'upăla, în lcc să dea lupta în med loial şi deschis, aşteap să afle că 'regele e plecat pentru a-i arde capitala, surprinde nişte răjanya plină distracţie pentru a-i masacra sau răpi: laşitate, la acelaşi nivel cu ace din al doilea păcat al lui Indra şi al lui Heracles, care omoară un advers printr-o viclenie ticăloasă în lcc să-l înfrunte în luptă dreaptă.

La 3, Sisupăla îl loveşte pe rege în sfera cultului, împiedicându-l să ce breze cel mai solemn dintre sacrificiile regale.

La 4 şi 5, Sisupăla răpeşte o' femeie nobilă căsătorită – la 5 deghiz: du-se în soţul ei – comiţând un păcat sexual întru totul asemănător cu 1 de al treilea păcat al lui Indra şi de aceeaşi gravitate ca al treilea păcat lui Heracles.

Marea analogie dintre primele două şi dintre ultimele două jigniri ara că probabil lista a fost umflată – India apreciază prea puţin concizia – că, într-o fază mai veche, fiecare tip de păcat nu era ilustrat decât de un s: gur exemplu; odată porniţi pe această cale, suntem tentaţi să admitem şi numărul, 0 sută' a fost substituit, din acelaşi motiv, numărului simplu, tre şi că ceea ce e prezentat aici ca un şir de mostre de ofense – sau mai exa ceea ce era acest grup de mostre înainte de dezvoltarea celor trei crime cinci – constituise la început inventarul lor complet.

În orice caz, direct sau indirect, toate aceste păcate sunt îndreptate îm] triva regelui. Primele trei, cele referitoare la a doua şi la prima funcţiune şi îndreptate împotriva lui în mod direct, lovindu-l pe rege în capitala sa, servitorii săi, în cultul său; cele două păcate sexuale ating femei aparţini familiei sau aşezate sub protecţia regelui. Retoric, aşadar, în acea: dispută finală în care Sis'upăla pretinde că apără maieâtatea regală şi în ci încearcă, aşa cum vom vedea, să ridice adunarea regilor împotriva luikrş şi a celor cinci Păndava, această enumerare de greşeli săvârşite la adresam rege, în cele trei zone funcţionale ale acţiunii regale, e foarte oportună şi, cele din urmă, va avea asupra auditoriului efectul aşteptat de Krşna.

4. SISUPĂLA ŞI REGII.

Altercaţia cu ocazia căreia întâi Bhâşma şi apoi Krşra însuşi descopi trecutul şi dezvăluie firea adversarului lor se dezvoltă pe larg. Ea dă pr: mai multor discursuri ale lui Sis'upăla. Nu din ce în ce mai violente, căci prir este deja violent la culme, dar pregătind, puţin câte puţin, sfidarea disperi de la sfârşit. Materia lor e constituită, de la un cap la altul, de apărarea mai taţii regilor, pretins lezată pentru că acel arghya suplimentar a fost^deceri nu unuia dintre ei, ci lui Krşna care nu e rege: Sis'upăla se erijează în apă torul acestei adunări căreia i se aduce jignire.

Tema e enunţată chiar din prima intervenţie (1338), când îi spune lui ihâşma18: 'Nu e vrednic acest urmaş al lui Vrşni, atunci când sunt de faţă toţi regii mari la inimă i primească, la fel ca un rege, această cinstire cuvenită regilor'.

Pe dharma se bazează, se grăbeşte el să adauge, pe un ton superior, docrinar, către fraţii Pâtidava uimiţi de această ieşire zgomotoasă (1340) 1, Sunteţi nişte copii, nu vă puteţi da seama, căci dharma e lucru gingaş, o fii^ai lui Păndu.'_ Şi dezvoltarea-fluviu începe (1342): 'Cum, nefiindrege, ar merita acest urmaş al lui Dasârha, în mijlocul tuturor regilor, omagiul nstirea pe care i-o aduceţi?

Se încinge, îi enumera pe regii de faţă şi pe ceilalţi eroi, le exaltă calităle – începând chiar cu acest Bhâsma, pe care îl atacă făcându-l vinovat de 'zmaiestate; cum să-l distingi, să-l cinsteşti pe Krşna când există, aici de faţă,. S'vatthăman, Duryodhana, Krpa, Drama, Kama şi atâţia alţii (1347 -1353)19?

'Dacă voiaţi neapărat să-l cinstiţi pe acest urmaş a lui Vrşni [= Krşna], de ce i-aţi mai lunat aici pe aceşti regi ca să le aduceţi jignire?

Nu de teamă ne supunem acestui nobil fiu al lui Kuntî [= Yudhişţhira], nici de dragul câştiâlui, rici din simplu gând de împăcare.

Ne supunem lui pentru că dharma îl face să dorească puterea – şi ir. tă că el, din parte-i, n-are ci un respect pentru noi.

Ce altceva e decât o jignire, atunci când în adunarea regilor tu îl cinsteşti cu arghya pe acest rsna care nu poartă asuprâ-i semnele regalităţii? Dar această jignire nu-i atinge pe regi; de tine-şi bat joc urmaşii lui Kuru, o Janărdana = Krşna]; ca o cununie pentru un neputincios, ca vederea unui lucru frumos pentru un orb, e astirea care ţi-e dată ca unui rege, ţie care nu eşti rege.

Dezvoltarea e instructivă prin însăşi monotonia sa i ea dezvăluie un conipt dominant al gândirii, al ideologiei lui Sis'upăla.

Riposta lui Bhâsma e grandioasă. El respinge, fără a mai sta s-o discute,: eastă concepţie limitată despre dharma şi-i spune marele adevăr i Krşna e uit mai mult decât un rege, el este totul, el are totul: îi cinstim gloria (yasas), oismul (saurya) şi victoria (jaya). În cunoaştere (jnăna) îi întrece pe brahani, în putere (bala), pe ksatriya. Două sunt temeiurile cinstirii pe care 3 aducem: felul în care cunoaşte Veda şi Vedăhga*, forţa lui deosebită (vedadângavijnănam balam căpy adhikam tathă)20.'.

18 năyam arhati vărsnayas tişţhatsv iha mahătmasu mahâpatisu kauravya răjavat părthivărhanam. „SI. 1355-1358, 1365-1366 (textul ediţiei de la Poona): utha vă py arcanâyo 'yam yuşmabhir vrşnipumgavah kim răjabhir ihănâtair avamănăya bharata. Vayam tu na bhayăd asya kaunteyasya mahătmanah prayacchămah hârăn sarve na lobhăn na ca săntvanăt. Asya dharmapravrttasya părthivatvam cikârşatah kărăn asmai prayacchămah so 'yam asmăn na manyate. Him anyad avamănăd dhi yad imam răjasamsadi aprăptalakşanam hrşnam arghenărcitavăn asi.

Na tvayam părthivendrănăm apamănah prayujyale tvăm eva kuravo vyaktam pralambhante janărdana. Hlâbe dărakriyă yădrg andhe vă rupadars'anam arăjno răjavat pujă tathă te madhustldana.

* 'Membrele Vedelor': cele şase niveluri la care trebuie în mod obligatoriu citite, înţelese ş ilizateân cult cele patru Vede: pronunţare, metrică, gramatică, etimologie, astronomie, ritual. *°Jsl. 1384-1387. Ediţia de la Poona suprimă pe bună dreptate primul vers, care-i introduce vais'ya şi pe s'udra.

Dar Sis'upăla nu cedează şi adunarea regilor începe să reacţioneze. Degeal jj spune Bhâşma: 'Priveşte la toţi aceşti regi, care sânc mai în vârstă dec tine: ei încuviinţează cinstirea adusă lui Krşna; îngădui-o] şi tu!' (1372) pe fapt, ascultătorii sunt din ce în ce mai sensibili la această demagogie rega pe care Sis'upăla o revarsă în valuri sonore. Sahadeva, cel mai tânăr dint fraţii Păndava, e în curând silit să ameninţe că-şi va pune piciorul pe cap contestatarilor, dacă se arată vreunul (1402 – 1404) şi la vederea acestui pici 0ici unul dintre regi nu îndrăzneşte să rostească vreun cuvânt (1405). D când Sis'upăla iese din sală îl urmează toţi şi mânia lor este mare. Unul dint ei, Sunâtha, îi aţâţă să-i atace pe aceia care au voit să-i umilească şi ei fer'egătesc să împiedice sacrificiul, yajnopaghătâya (1410-1412), astfel încât, spui poetul, 'deşi ţinuţi în loc de prietenii lor, regii păreau nişte lei răgind, smul de lingă pradă; Krşna înţelese că acest nesfârşit ocean de regi, umflat de j roaie de oştiri, se pregătea de bătălie.'.

Lucrurile nu merg atât de departe şi Bhâşma, Nestorul* acestei epopc spune pe bună dreptate: 'Dasă-i pe aceşti regi să urle, ca nişte câini când lei doarme'. Şi insinuează un lucru foarte interesant, care ne îndreaptă cu ma: iuţeală spre sfârşit, spre moartea lui Sis'upăla: acest frumos devotament fa' de' regi, această intransigenţă în privinţa drepturilor regilor, sunt ele sincei oare? Nu, spune Bhâşma, reluând imaginea cu câinii: Krşna este pentru m ment ca un leu adormit şi, înainte de trezirea lui, regele din Cedi face d: aceşti câini nişte lei. Dar în realitate, în inconştienţa lui (acetanah, 1427)2; el nu doreşte, din tot sufletul său, decât să-i ducă pe toţi în sălaşul morţilor'.