Georges Dumezil

Aceste observaţii ne permit şi să precizăm în ce concordă şi în ce diverj anele lui Starkadr şi al lui Sis'upăla, în privinţa rolului zeilor'şi, ca urmare ivinţa statutului eroului. Dacă, pentru simplificare, îi numim pe Odiu: Rudra-Siva 'zeii întunecaţi', pe Porr şi pe Vişnu 'zeii luminoşi', fiecar cei doi eroi, prin natura lui, aparţine 'categoric zeului întunecat şi ar otrivă-i pe zeul luminos; dar imaginile sunt aproape inversate prin faptt candinavia zeul întunecat ocupă primul loc, e mai important în aceast mai ales în viaţa de dincolo şi deci bunăvoinţa lui e mai de dorit, p eul luminos n-are decât o influenţă imediată, limitată; şi că în legend zeul luminos este, în mod evident, cel care conduce jocul şi a căn Wl' m fc!: asta viaţâ şi dincolo de ea, e căutată cu cea mai mare râvn j- 'ârrtuiiecat acţionează doar implicit şi fără să se arate, prin

^udnană^ a eroului. Rezultatul este că Starkadr e, în cele din urmi

; impati j. n Slsupăla, un erou rău. Docil faţă de teologie, cititorul îşi ofer a conclu^ rkadr? I ° refuză lui Sis'upăla. Această orientare se prelungeşt trausfe ^ T^°T ^°Uă romanezeul m care în momentul decapitării, eroi

: fa (sau doreşte să-şi transfere) ce e mai de preţ în esenţa sa est Jeul luminos, în Scandinavia, dacă nu zeul întunecos însuşi (Odinn

15 GvH „ ~

^WTr'^' 26 (= Edda Sn°'*. EdP. Jonsson, p. 45-47); vezi Jan da Vries, Alter ' 3°4. N ^'f'onsS^hichteII, 1957, p. 6.3-64 şi Mircea EHade, Le Chamanisms', 1939, p. 300 etc-)- în afar-^H6 Ca'Ul Sleipnir) ' P- 364-365 (despre caii cu opt picioare ia Siberia, în Jan

; trată cu un Ta Starkadr, Sleipnir este, în miturile scandinave, singurul exemplu de fiinj număr anormal de mădulare.

Puţin – degradat în chipul unui tânăr – un zeu din cercul lui şi unul dincei care-i sunt apropiaţi (Hodr); fericirea supremă constă, într-o parte, în topirea cu Vişnu, în cealaltă, în ajungerea în lumea lui Odinn.

5. ROLUL ZEILOR ÎN CELE DOUĂ LEGE. VDE.

Două tablouri suprapuse vor rezuma în mod util consideraţiile precedente buind fiecăruia din zeii omologi ceea ce îi revine în personalitatea şi în pur-: a eroului.

Ă naşterea (Saxo) sau ascena (saga) gigantică şi monjasă (braţe superflue) a ero- (33inn: I.

ÎI. (3. Acordă eroului cele vieţi şi-i impune cele trei e, împreună cu alte ursite: (Saxo); sau: (5. Acordă eroului cele trei i, împreună cu alte ursite (saga), III. Printr-unul din darurile, (3. E răspunzător de numeele victorii ale eroului (Saxo,).

(5. E răspunzător de cele ie (distribuite pe cele trei ţiuni) şi mai ales de prima, are o porunceşte, o dirijează duce la îndeplinire (Saxo); sau: re care totuşi prima (singura: stită în saga) e poruncită, iată şi împlinită de (3. (saga).

IV. Zeu al regilor, (3. E fără lială răspunzător de ideologia listă a eroului, încălcată nuân cele trei crime (Saxo şi, arte, saga).

V.

*Ho3r Odată împlinită cea de a treia crimă, eroul îl presează pe Hatherus să-l decapiteze şi doreşte să-i transmită lui H. o putere din fiinţa sa, făcându-l să treacă între capul şi trunchiul său (Saxo).

Porr: P. îl readuce pe erou la forma omenească fie direct, prin amputare (Saxo), fie indirect, prin uciderea bunicului omonim (saga).

Şi P. impune eroului cele trei crime, împreună cu alte ursite rele (saga).

Şi, prin una din ursitele sale, P. e răspunzător de îngrozitoarele răni ale eroului (saga).

P. e răspunzător de cele trei crime (saga),

!

[Rudra-Siva, implicit]: I. R. l-a protejat, în incarnările sale precedente, pe demonul a cărui ultimă incarnare este eroul.

Eroul se naşte în forma monstruoasă a lui R. (braţe, ochi de prisos) şi primeşte numele de Sisupăla, calc al poreclei lui R., Pasu-pati;

ÎI. Orientarea, rudriană tinează să-l ofenseze pe K., a eroului îl deskrsna: K., atingându-l, îl readuce pe prunc la forma omenească.

Şi K. acordă eroului o impunitate care-i va asigura viaţa până la a o suta ofensă.

III. Prin protecţia pe care o acordă regelui al cărui generalisim este eroul, R. e răspunzător de numeroasele victorii ale eroului, dintre care multe sunt dobândite în dauna lui K.

Prin orientarea, rudriană ' a eroului, R. e răspunzător de împlinirea rapidă a celor o sută de jigniri împotriva lui K., mai ales a celor cinci caracteristice (distribuite pe cele trei funcţiuni).

IV. [vezi capitolul următor] V. Odată împlinite cele o sută de ofense, eroul îl provoacă pe K., prin a o sută una, să-l decapiteze şi, ieşind din trupul lui decapitat, energia spirituală a eroului trece în K. sub formă luminoasă.

O căsuţă din acest tablou rămâne obscură, după cum se vede: a patr Ea va fi lămurită în capitolul următor, prin alte consideraţii, dar oricare trebu să-i fie explicaţia şi făcând abstracţie de rolul zeilor, datele înseşi sunt asigurat (Sis'upăla, Starkadr se prezintă ca apărătorii drepturilor şi maiestăţii regilor totuşi îşi îndreaptă armele împotriva acestor drepturi şi împotriva acest maiestăţi. Dacă, aşa cum am ajuns să admitem, aceste două figuri şi roman lor datează din vremurile când strămoşii germanilor şi cei ai indienilor era vecini undeva între Baltica şi Marea Neagră, faptul are o însemnătate.] dezvăluie o trăsătură a ideologiei regale a celor mai vechi indo-europeni sau c puţin a unei părţi dintre ei: atitudinea ambiguă a viteazului faţă de rege sa' cum ar fi spus Tacit, a lui dux faţă de rex, produsese deja povestiri epic Desigur, în redactările pe care le citim, regalitatea e acomodată locurili şi timpurilor. Acel Frotho pe care Starcatherus îl protejează, pe ai căr copii îi redresează, acei Wicarus şi Olo Vegetus pe care îi trădează şi-i uci sunt modelaţi fie pe suveranii danezi din secolele XII-XIII16, fie pe regii vikin care fuseseră înfloritori în secolele precedente şi aceste forme de regalitat mai ales prima, sunt mai maiestuoase, mai bine aşezate decât acelea despi care vorbeşte Germania. Regalitatea al cărei prestigiu îl apără ăis'upăla este n galitatea epopeii, pe care nu o vedem constituindu-se sub ochii noştri ca t aceea a lui Valdemar* (India nu are istorie), dar care este cu siguranţă mu deosebită, mai pompoasă şi ea, mai imperială, decât ceea ce întrezărim di Egalităţile vedice. Dar aceste evoluţii sunt de aşteptat: pentru a străbal veacurile, un dosar mitic sau religios al regalităţii nu putea, din secol în şi c°l, din etapă în etapă, decât să se coloreze fără încetare după gustul zilei. T (eca ce ne angajează să admitem confruntarea celor două romane este cj Jlcă din perioada indo-europeană, cu un statut mai arhaic, mai fragil făi odoială şi de asemenea mai magic, regalitatea era considerată drept cea m; 'Haltă valoare, fără măsură comună cu alte niveluri sociale, mai puternic '°ate, chiar ameninţătoare în practică, dar inferioare ideologic. Ce e de mirai ' Du mythe au roman, 1970, Introducerea la Appendice II ('Gram'). * Waldemar I cel Mare, rege al Danemarcei (1157-1182).

? Orice regişor vedic sau scandinav, oricare i-ar fi fost slăbiciunea, nu a. oare drept zeu-patron pe atotputernicii stăpâni ai universului, Varuna, nn?

Cât despre faptul însuşi ca o ideologie regală complexă şi nuanţată, încări cu legende, să fi existat la indo-europeni înainte de dispersarea lor şi i supravieţuit în societăţile derivate, el a fost stabilit în studiile precedente17; de faţă aduce doar ca sprijin încă un exemplu. Mă mulţumesc să-l trimit; ititor la partea a treia a acestei cărţi, la uimitoarea concordanţă dintre iniul Yayăti, cu fiii lui, cu fiica sa Mădhavi şi cu ginerii lui efemeri şi iriezul Eochaid Feidlech, cu fiii lui, cu fiica sa Medb şi cu ginerii lui nestalici. Dacă germanii au pierdut sau n-au cunoscut cuvântul *regşi au dat elui un nume diferit, au păstrat totuşi, după cum vedem aici, legende îplexe, ilustrând aspecte ale funcţiei regale.

' Ca să au vorbim decât despre corespondenţele dintre ră/an-ul vedic şi regroman, vezi La * m romaine archaique, 1966, p. 225 – 229 (as'vamedha şi Calul Idelor lui Octombrie), p. 557 – gele, brahmanul şi flaminii majori).

Capitolul IV JARĂSANDHA

1. DDIN RUDRA-SlVA ŞI REGII SACRIFICAŢI.

Relaţiile dintre erou şi regi sunt cele mai coerente, în mod evident, în romanul scandinav.

Starcatherus nu este el însuşi rege, ci îi slujeşte pe regi. Înalta idee pe care o are despre funcţia regală este aceea a unui înalt servitor în stare tot atât de bine, după împrejurări, să se facă straja stăpânului său sau dascălul copiilor acestuia. Chiar şi în cele trei crime pe care e sortit să le săvârşească, nu se poate găsi niciodată în el nici cea mai mică^ veleitate de uzurpator: în uciderea lui Vikarr nu face decât să-l ajute pe Odinn şi, dacă îl omoară pe Olo Vegetus, vina lui e de venalitate, nu de ambiţie. Sis'upăla, dimpotrivă, este rege, un rege printre ceilalţi regi adunaţi în jurul fiilor lui Păndu pentru răjasuya şi avem impresia că, în tevatura pe care o face atunci când Krşna, care nu este rege, e gratificat cu un omagiu excepţional, el însuşi se simte ofensat în primul rând şi că nu-şi generalizează nemulţumirea, nu vorbeşte în numele 'regilor' prezenţi, decât printr-un artificiu destul de general folosit în atari situaţii.

De asemenea, dacă cele cinci crime exemplare pe care Krşna le pune în valoarejsânt îndreptate împotriva unor regi, niciuna nu e crima supremă: regicidul. Crima sa ţinând de prima funcţiune îl atinge într-adevăr pe rege în aria sacralităţii, cu ocazia unui sacrificiu care ar fi crescut prestigiul regelui şi pe care îl face imposibil răpind victima, dar această victimă nu este decât un cal. Starcatherus, dimpotrivă, în două dintre crimele sale, ucide un rege care-i este stăpân, iar prima din ele constă, la cererea lui Odinn, să i-l 'trimită' pe regele Vikarr – adică să i-l jertfească – printr-o înşelătorie în care e de conivenţă cu zeul.

Suntem deci îndemnaţi să credem că versiunea scandinavă este mai conservatoare asupra acestor două puncte – cu atât mai mult cu cât jertfele omeneşti, testate în Scandinavia până la convertirea la creştinism, constituie cu siguranţă un arhaism şi deci când se întâlnesc într-o povestire sunt puţine şanse să *x/ost introduse ulterior. Or, avem dovada că India a modificat într-adevăr inl*ga în aceste două puncte şi putem înţelege cauza acestor alterări: istoria „U Sis'upăla nu trebuie privită izolat, ea formează a doua faţă a unui diptic din Care prima nu e mai puţin interesantă. Agresiunea verbală a lui Sis'upăla, Qcmai în momentul când Yudhişthira va celebra în sfârşit răjasuya, nu este, ntr-adevăr, decât a doua şi ultima piedică ce se opune ceremoniei. A mai existat una, tocmai înainte de începerea pregătirilor.

Câiid Yudhişthira socoteşte că a venit momentul de a celebra acest sacrii iu, înţeles aici, ne reamintim, ca un act imperial conferind sacrificantulul imatul asupra tuturor regilor, îi cere sfatul lui Krşna care îl aprobă, dar îertizează asupra unei dificultăţi. Există un alt rege, cel din Magadha, Jarăsandh re a realizat deja, practic, fără sacrificiu, obiectul jertfei răjasâlya şi care î pus majoritatea regilor1. Şi cum a obţinut acest succes? Cu siguranţă genelisimul său n-a fost străin de aceasta (574)2: 'Regele iisupăla cel preavrednic, punându-se cu totul sub ocrotirea acestui Jarăsandha, deveni rege, comandantul armatelor lui.

Astfel, deşi rege, Sis'upăla îşi găseşte aici, în slujba altui rege, rangul şi ncţia pe care Starcatherus le ocupă pe lângă mai mulţi regi.

Krşna rezumă atunci istoria acestor campanii dintre care mai multe au st îndreptate contra neamului Yădu – familia lui Krşna – dintre care una i silit chiar să emigreze şi îi numeşte pe marii războinici de care a dispus irăsandha; până în acest punct nu avem decât descrierea unui cuceritor, aseănător cu atâţia alţii, pe care Yudhişthira trebuie să-l elimine dacă vrea să-şi ată celebra sacrificiul imperial. Dar Jarăsandha are o ciudăţenie. Victoriile le, asigurate de generalisimul său, au un fundament august şi o consecinţă udă (627-629)3: 'După cum leul aşează într-o peşteră din înălţimile munţilor trupurile puternice aleelefanor pe care i-a ucis, la fel regele Jarăsandha îi ţine prinşi în Girivraja [= capitala sa] pe toţi şii pe care i-a învins, căci plănuieşte să aducă jertfă închinându-i drept victime pe regi.

Să aducă jertfă cărui zeu? Lui Rudra-Siva, lui Mahădeva, căruia îi d ato ază aceste victorii (629)4: Căci a câştigat bunăvoinţa Marelui Zeu şi astfel au fost învinşi regii'.

Astfel, amândoi aliaţii vor avea de câştigat: Jarăsandha – sămr^jyz, realitatea supremă; zeul – pe regi ca victime. I^a fel, încheie Krşna, Yudhişthira ebuie să-l nimicească pe Jarăsandha pentru două motive: unul de interes arsonal, răjasuya pe care Jarăsandha, atâta vreme cât e în viaţă, îl face cu ^putinţă; altul de morală generală, eliberarea regilor care aşteaptă, închişi i o turmă, ceasul înjunghierii.

Cum se întâmplă adesea în Mahăbhărata, această dezvăluire prilejuieşte, ître Yudhişthira şi Krşna, o lungă discuţie, în care se amestecă Bhâma. Krşna u ascunde că expediţia va fi grea: o sută de dinastii n-au putut rezista cestui atotputernic ambiţios, darurile cele mai îmbelşugate n-au abătut nici nul din atacurile lui. Şi dă o precizare importantă (658-659)5: 'Stropiţi, consfinţiţi în casa lui Pasupati [= îiva], ca şi cum ar fi nişte animale de jertfă,: bucurie mai au aceşti regi să trăiască? Optzeci şi şase de regi au fost deja adunaţi de

1 Mbh., I, 14-19 (Calc, si. 559-767), 13-17 (Poona).

1 Vezi, mai sus, p. 490, n. 16. Să ne gândim la vorba mareşalului Joffre, căruia unii îi contestau ieritul victoriei de pe Marna: 'Nu se ştie cine a câştigat bătălia? Ştiu foarte bine cine ar fi p'er' ut-o!'.

8 tena ruddhă hi rajănah sarve jâtvă girivraje handarăyăm girândrasya simheneva mahădvipăh.

Calc: kandare parvatendrasya.

4 ărădhya hi mahădevam nirjităs tena părthivăh.

Proksitănam pramrsţănăm rajnăm pas'upater grhe pasunăm iva kă prâtir jâvite bharatarsabha.

Sadasitih samănâtăh s'esă răjams caturdasea jarăsandhena rdjănah tatah krâlratn prapatsyate [Calc. Pravartsyate].

J a dna nu lipsesc decât paisprezece (ca să facă o sută); atunci (adică atunci când suta va fi tottelgâ) se' va apU°a dE lucrarea-sa cruntă'- şi Krşna încheie (659)6:

1 care i se va împotrivi va dobândi o glorie strălucitoare; cel care-l va învinge pe Jarăha acela va ajunge cu siguranţă samrăj, rege suprem'.

Yudhişthira şovăie, Arjuna îl încurajează, Krşna insistă. Atunci Yudhişthira

_ întrebarea pe care o aşteptam Cine este acest Jarăsandha? În ce constă terea lui, o asemenea putere încât s-a putut lega şi de Krşna însuşi, fără să Piară? Dar înainte de a ascultapovestirea lui Krşna, să constatăm că Jarăsandha le goiui pe care-l lăsase îis'upăla. În concordanţa sa cu Starkadr. Precum

1 scandinav faţă de 6dinn şi el trăieşte cel puţin implicit sub contract Rudra-Siva-Pas'upati. Zeul îi asigură cuceriri şi imperiu, iar el îi va sacriica nu un rege, ci o sută de regi, căci ne aflăm în India, căreia îi plac nuâerele mari şi care vorbeşte aici de hecatombe după cum l-am auzit şi pe Krsna făgăduind să-i ierte nepotului său o sută de ofense. Iată cum satisface Krsna curiozitatea lui Yudhişthira.

2. JAKASAXDHA ŞI „ISUPALA.

A fost odată un rege din Magadha, numit Brhadratha, mare războinic şi conducător de oşti. El a luat în căsătorie două surori gemene, fiice ale regelui lin Kăs'i, pe cât de bogate pe atât de frumoase şi, în această iubire bipartită, a comis o imprudenţă verbală (693) ': în faţa celor două soţii, acest om minunat făcu o făgăduială care le privea pe amândouă: Nu vă voi aduce vreo jignire [arătând vreo preferinţă pentru vreuna dintre voi] '.

Or, degeaba se desfăta din belşug regele cu cele două neveste: nu reuşea

— Şi dobândească un moştenitor. Merse în pădure la un pustnic care, precum derii din poveştile orientale, îi dădu un fruct, unul singur, ekam ămraphalam şi-l mise acasă spunându-i că dorinţa îi va împlinită (698-707). Întors în palat, aminti făgăduinţa făcută celor două regine, împărţi fructul, dădu fiecăreia e o jumătate şi aşteptă. Cele două jumătăţi de fruct săvârşiră lucrarea de el nu fusese în stare: spre marea lui bucurie, reginele zămisliră. Când le timpul, născură fiecare câte o jumătate, cât se poate de vie, dintr-un băiat.

E femei ţinură sfat şi monştrii fură osândiţi. Moaşele îi înfăşurară cu grijă, a pe uşa din dos, îşi aruncară dezgustătoarele poveri şi se întoarseră cât se poate de repede. ' mit' T*^- Pu^n^ vreme o răkşasî – adică un soi de demon-căpcăună – nu-

3a car?'. Bătrâneţe', care bântuia pe acolo, găsi cele două jumătăţi de trup, ^aspintie. Prada era ispititoare. O luă şi, pentru a o purta mai uşor, lipi jumătăţi. Minune! Se lipiră îndată^ dând la iveală un băiat bine clădit at încă de pe atunci cu o forţă de temut şi care mârâi ca un nor înhiiit ~aie şi nu se lăsă dus de acolo. Stârnit de zgomot, regele ieşi împreună jni dl? Jncăperile femeilor, precum şi cu reginele cu sânii împovăraţi, e docw i fără foloscăpcăuna cugetă atunci că trăind ea şi trăind bine, ml acestui rege care-şi dorea atât de aprig un fiu, n-ar fi cuviincios să ' tayos ch-Ca iarăsanlla, r' sa saturăt niyatam bhavet. Nătivccrti ara samaya (tm) mithah sa piiruşarşab'hah? Ya xty evam paţmbhyăm samnidhau tidâ,

— ^t ' epopec 513

— L mănânce. Hotărî deci să postească de astă dată, îl chemă pe Brhadratha i-i povesti minunea atribuindu-şi un rol avantajos. Regele întemeie îndată o ărbătoare în cinstea acelei răkşasî şi-l numi pe copil, Jarăsandha' pentru că usese, com-pus, întrunit (sam-dhă-) de către Jară'. Înştiinţat în chip miracu- 3S de cele întâmplate, pustnicul care dăduse fructul sosi la palat şi vesti vitorul copilului. Străbătând valuri de comparaţii înţelegem că nu-i va fi nimeni e potrivă în vitejie, forţă, tărie şi că toţi regii îl vor asculta. Pe lângă aceasta a fi invulnerabil faţă de arme, chiar aruncate de zei şi mai ales 'de zeul ie care zeii îl numesc cu multe nume: Rudra, Mahădeva, învingătorul lui „ripura, Hara, acel rege din Magadha a cărui forţă întrece orice putere din oate lumile îl va vedea cu ochii săi.' (748-749)8.

Copilul creşte, ajunge bărbat; tatăl îi moare şi se urcă la cer. El îi urmează i domnie iar profeţia pustnicului se împlineşte: nimeni nu se poate opune cueririlor lui şi ştim din altă parte – textul de la Calcutta ne-o reaminteşte ici – că, deoarece socrul lui fusese ucis de fratele mai mare al lui Krşna, lânia i se îndreaptă cu precădere împotriva acestei familii, împotriva fiilor iui ^asudeva, cărora le face viaţa de nesuferit. După această povestire şi nu ară greutate, Yudhişţhira se lasă convins: trebuie, suprimându-l pe Jarăsandha, ă-i elibereze pe regii-victime şi să facă posibilă jertfa răjasuya.

Să ne oprim iarăşi pentru a constata marea simetrie care există între cei doi roi, regele şi generalisimul său, deopotrivă de monstruoşi la naştere şi amândoi eaduşi la forma omenească în contact cu o fiinţă supranaturală. Sis'upăla vine e lume cu un corp excesiv: două braţe în plus, un ochi în plus, adică, dacă nu hiar doi oameni într-unui, cel puţin ceva mai mult decât un singur om: pentru, scoate din el un seamăn al nostru va trebui să i se înlăture al treilea ochi i să i se dea jos jumătate din braţe. Jarăsandha, dimpotrivă, vine pe lume în ouă jumătăţi, fiecare din ele având numai jumătate din membrele şi organele. Nui om normal: un singur ochi, un singur braţ şi aşa mai departe, până la recizarea mijlocului şi a celor două capete ale tubului digestiv: o jumătate de tomac, o jumătate de gură, o singură fesă; pentru a scoate din el un om norâal nu va mai trebui îndepărtat ceva, ci sudat. Operaţia de chirurgie magică ste deci inversă, dar având acelaşi efect cu aceea pe care Krşna o efectuează supra lui Sis'upăla: în ambele cazuri un monstru – fie prin exces, fie prin neauns – este, pentru a ne exprima ca Saxo, readus la modulul uman.

Miracolul se produce. Care este originea, cine este răspunzător de miracol? 'extul numeşte Destinul, daiva, norocul regelui, bhăgya, căruia răkşasî i-a lujit numai drept intermediar, drept cauză circumstanţială, hetumătra. Dar i spatele ecranului Destinul? Un detaliu este remarcabil: elementele sintezei ad în mâinile căpcăunei, care se hrăneşte cu carne şi sânge, la răspântia a atru drumuri şi în acest loc, unul din domeniile favorite ale lui Rudra, se roduce minunea. Fără îndoială, acesta e capătul firelor care-i vor uni pe Rudra-Sia şi pe tânărul prinţ, relaţii mai publice decât acelea care îl unesc pe Rudra u Sis'upăla care, în ceea ce îl priveşte, însemnat de la naştere cu stigmatele lui Uidra, a fost metamorfozat într-un loc unde Rudra nu putea interveni: î” oala lui Krşna-Vişnu.

Avem astfel la îndemână tot ceea ce, în istoria lui Jarăsandha, este nemij-) cât de folos problemei indo-scandinave pe care o tratăm. Dar interesant este fârşitul, deoarece confirmă faptul că autorii au stabilit în mod deliberat o eşa rudram makădevam tripurăntakaraw haram sarvalokeşv atibalo săkşăd draksyati măgadhah.

Simetrie inversă între Jarăsandha şi Sis'upala. Această simetrie comportă punq te comune între care acţiunea se dezvoltă în direcţii inverse.

Cele/două puncte comune sunt: caracterul 'rudrian' al lui Jarăsandha ş al lui Sis'upala şi ostilitatea pe care i-o arată amândoi lui Krşna-Vişnu intervenţia decisivă a lui Krşna în lichidarea fiecăruia dintre cei doi, de ambele daţi după o dezbatere asupra drepturilor regilor. Dar, după cum la naştere 'croi rea din nou' a unuia corespunde cu 'sudura' celuilalt, nu observăm, între aceste uncte fixe, decât deosebiri şi în general opoziţii. Iată, de la bun început, ta' bloul celor mai importante dintre ele:

1. Krşna nu-l ucide el însuşi pe Jarăsandha, ci îl pune pe Bhâma să-l ucr ă, în schimb îl opreşte pe Bhâma să-l ucidă pe Sis'upala, rezervându-şi această xecuţie.

2. Krşna e acela care vine la Jarăsandha cu Bhâma şi Arjuna, care-l provoacă i pretinde lupta, pe când Sis'upala îl provoacă pe Krşna la fiii lui Păndu

3. Krşna se face, în numele solidarităţii regale şi al moralei kşatriya, apărăorul regilor maltrataţi de Jarăsandha, în timp ce Sis'upala e acela care, în nuele maiestăţii şi al drepturilor regale, îi apără pe regii pretins ofensaţi de magiul adus lui Krşna.

4. 'Rudrianul' Jarăsandha rămâne până la capăt credincios zeului său, ăstrând şi apărând jurământul crunt pe care i l-a făcut şi după moarte nu e o iluminare 'vişnuită', pe când Sis'upala se converteşte în clipa care urează morţii sale şi se topeşte cu iubire în zeul care e ucigaşul său.

Astfel luminată, 'moartea lui Jarăsandha' îl poate încă interesa pe ciitor9.

3. SFlRŞITUL LUI JAHASA1VDHA.

Ezitarea lui Yudhişţhira a încetat, ezitare onorabilă de altfel, pentru că acest rege 'mitrian' s-a temut în primul rând să nu verse sângele altora. I, a sfârşit a acceptat şi i-a lăsat lui Krşna grija să organizeze echipa de şoc de pare, spune el, 'Jarăsandha va fi ucis, regii eliberaţi, răjasuya dobânditJ' (nimatasca jarăsandhah mokşitâsca mahâkşitah răjasuyasca me labdhah). Krşna îi 'ia cu sine pe Bhâma şi pe Arjuna şi, costumaţi în 'brahmani desăvârşiţi' ('la i'sfârşitul studiilor', snătaka), merg în ţinutul Magadha şi ajung în faţa capitalei, Girivraja. Pătrund acolo nu pe poartă, ci sărind peste îngrăditură şi sfărâmând un monument venerat (caitya) care se afla acolo, apoi înaintează sfitdător către palat. Regele îi priveşte, dar nu se lasă înşelat de costumul lor şi îu curând îi face de ruşine pentru minciună: ce-i cu aceste podoabe pe mâini însemnate de coarda arcului? De ce să te dai drept brahman când arăţi energie de kşatriya? Şi îi somează să se dea pe faţă. Krşna răspunde şi mai obraznic, în orice caz nişte snătaka sunt autentici, spune el, căci nu numai brahmanii, Iţi şi cei din castele kşatriya şi vais'ya pot face jurămintele unui snătaka. Apoi recunoaşte implicit că sunt kşatriya, spunând că ceea ce e important la un kşatriya nu sunt cuvintele, ci faptele. În sfârşit, explică această purtare: dacă au pătruns în oraş prin monument, e pentru că la prieten pătrunzi prin intrarea iobişnuită, la duşman – printr-o falsă intrare.