Gerard De Villiers

Totul în jur respira linişte şi bucuria de a trăi. Pe punte superioară, o cântăreaţă interpreta mult iubitele cântece ţigăneşti, acompaniată de un acordeon. Ţărmurile pline cu cabane defilau lent prin faţa lor. Sarevici îi anunţă vesel:

— Până la noapte ajungem la Dunăre. După aceea ne vom întoarce să cinăm la Reka.

După ce trecură pe sub trei poduri, ajunseră în dreptul oraşului vechi. Recunoscând brusc terasa restaurantului Langusta unde mâncase în ajun, Malko realiză că se afla foarte aproape de cafeneaua Stek. Începu să scruteze cu atenţie faţadele imobilelor ce bordau ţărmul Savei. Deodată reperă o clădire diferită de celelalte. Era o casă cu trei etaje şi terasă, ale cărei ferestre erau toate închise. Privirea îi coborî de-a lungul faţadei chiar în clipa în care uşa se deschise şi apăru o pereche. Era prea departe ca să le vadă chipurile. Femeia avea o eşarfă pe cap, iar bărbatul, deosebit de înalt, şchiopăta. Malko avut brutala revelaţie că în faţa sa se aflau chiar Tania Petrovici şi atât de mult căutatul Milorad Lukovici.

Cei doi traversară strada Kosancirev şi se îndreptară spre scările ce coborau până la ţărmul la care erau amarate două vase de croazieră. Acum totul se explica. Cei doi nu se mai zăreau. Privirea lui Malko coborî la nivelul râului…

Unul dintre cele două vase era un vapor enorm de croazieră, lung de aproape o sută metri şi arbora un drapel moldovenesc. Pe o latură se putea citi Moldavia. Cu siguranţă, era gata de plecare, căci la bord domnea o mare agitaţie. Malko o întrebă pe Tatiana:

— Cunoşti vaporul acela?

— Da. Face legătura Belgradului cu România de trei ori pe săptămână. De ce?

El nu-i răspunse imediat. Perechea ce coborâse scările reapăru pe chei, de unde se îndreptă spre pasarela vasului Moldavia. Brusc, pe chei îşi făcu apariţia un bărbat. Era imposibil de identificat, dar se vedea că are aproape doi metri înălţime.

Vladimir Budala, cu haina descheiată, pentru a face faţă unui eventual atac, îi întinse lui Lukovici un paşaport diplomatic croat.

— Iată, cu ăsta nu rişti nimic. De acum înainte, te numeşti Vlada Vukomanovici.

— Hvala, 34 făcu cu glas scăzut Milorad Lukovici.

— Stretan put.35

Cei doi îşi dădură mâna, apoi Vladimir o îmbrăţişa pe Tania şi se îndepărtă, în vreme ce cei doi se îndreptară spre vapor.

Erau ultimii pasageri care soseau la bord. Amarele fură dezlegate de la chei.

Fascinat, Malko urmărea întreaga scenă. Majestuoasă, Moldavia se îndrepta către Dunăre.

Milorad Lukovici, împreună cu amanta sa, fugeau chiar sub nasul şefului poliţiei sârbe.

— Întreabă-l pe Nenad Sarevici dacă poate să ajungă din urmă vasul acela, îi spuse el Tatianei.

Sârbul izbucni într-un hohot de râs:

— Spune că nu are decât un motor Mercedes de 65 de cai putere. Nu poate depăşi opt noduri. Întreabă dacă vă place viteza.

— Nu în mod special. Dar Milorad Lukovici şi cu amanta sa se află cu siguranţă la bordul vasului Moldavia.

În faţa lor, vasul Moldavia nu mai era decât un punct minuscul, în depărtare, pe Dunăre, pierzându-se în ceaţa depărtării. Cu celularul lipit de ureche, şeful BIA vocifera cerând intervenţia imediată a forţelor JSO, care erau dotate cu elicoptere. Tatiana îi traducea lui Malko:

— Nu reuşeşte să adune oamenii necesari pentru că este duminică.

Halal poliţie! Se mai scurseră câteva minute, când deodată vaporaşul încetini viteza. Se spărsese un cardan. Nenad Sarevici începu să înjure ca la uşa cortului. Deasupra capetelor lor trecură două M18. Putură să-i vadă pe soldaţii aşezaţi în dreptul deschiderilor laterale, cu picioarele atârnând în gol. Şi în tot acest timp vasul şefului BIA plutea în derivă ca o frunză moartă pe apele Dunării.

Malko văzu cum elicopterele ajung din urmă vasul Moldavia, imobilizându-se deasupra lui.

Milorad Lukovici tresări şi, cu ochii ieşiţi din orbite, spuse:

— Elicoptere!

Tania încercă să-l liniştească cu un zâmbet:

— Zboară tot timpul în zona asta. Transportă pe cei ce vor să facă baie în Dunăre. Vino. Trebuie să cinăm. Mi-e o foame de lup.

Ea îl sărută, fericită că sunt din nou împreună, după două luni de despărţire. Cu muşchii încordaţi, Milorad continua să privească cerul. Zgomotul elicopterelor se mărise. Erau acum chiar deasupra lor. Acum era sigur. Veniseră pentru el.

— Dacă va fi nevoie, vom sări în apă, îi spuse el Taniei. Aceasta sări în picioare şi fugi pe punte. Îngrozită, asculta cum cei din elicoptere somau prin difuzoare pe căpitan să oprească vaporul.

Deja, primii poliţişi, în ţinută de luptă şi înarmaţi până-n dinţi, coborau o scară de frânghie şi aterizau pe punte sub ochii stupefiaţi ai pasagerilor. Tania Petrovici, palidă şi asurzită de zgomotul asurzitor al motoarelor şi a difuzoarelor, făcu cale-ntoarsă.

Se lăsase noaptea. Vor sări în apă şi vor ajunge în înot pe ţărmul românesc. Cu bani vor obţine orice acolo. Ea deschise uşa cabinei lor strigând:

— Milo! Grăbeşte-te. Să sărim în apă! Ea se opri ca fulgerată. Milorad Lukovici se afla tot acolo, dar o aureolă roşie se lăţea pe pernă, un amestec de sânge cu fragmente de os şi de creier. Bărbatul ţinea încă în mână revolverul cu care îşi trăsese un glonţ în cap.

Ţintuită locului, Tania scoase un ţipăt îngrozitor, un urlet de nebună. Era ţipătul unei femei în agonie.

Interminabile secunde, ea privi gura ce nu avea să mai rostească nici un cuvânt vreodată. Şi nici nu reuşiseră să mai facă o dată dragoste… Apoi, ea se năpusti şi smulse revolverul din mâna mortului şi crucea pe care i-o dăruise ea.

Strângând lanţul cu cruciuliţa într-o mână şi arma în cealaltă, ea se repezi până pe puntea vasului, urlând ceva de neînţeles. Tania Petrovici încă mai alerga când se prăbuşi peste bastingaj, ciuruită de un val de proiectile. Apele cenuşii ale Dunării o înghiţiră pe loc. Nimeni nu încercă să sară după ea. Elicopterele zburau în cerc deasupra vasului Moldavia, care se oprise din cursă.

Cu o mână sigură, Tatiana conducea Mercedes-ul SKL prin circulaţia intensă de pe drumul ce ducea la aeroportul din Zagreb. Ca să-l ducă pe Malko la aeroport, ea îşi pusese o rochie deosebit de sexy. Era dintr-o dantelă spartă neagră, aproape transparentă, foarte scurtă, sub care se distingea un sutien ca o pânză de păianjen şi un string cu strasuri.

Cuprins de un impuls irezistibil, Malko o mângâie pe picior. Tatiana surâse.

— Aici nu putem face nimic. Dar dacă vei mai veni la Belgrad…

Malko nu-i răspunse. Brusc, nu mai dorea să se întoarcă în Austria. Însă nu mai avea ce face la Belgrad. Odată mort Milorad Lukovici, poliţia sârbă făcuse curăţenie.

Vladimir Budala, prins în vreme ce ieşea de la el, abia avusese timp să se folosească de unul dintre cele două revolvere.

Evita astfel un lung şi costisitor proces.

Nici soarta celor doi garajişti nu fu mai de invidiat. Unul dintre ei avusese proasta idee de a trage o rafală de armă şi a fost ucis pe loc.

SFÂRŞIT

[1] Bine (n.a.)

[2] Jednica za Specialne Okraapa (n.a.)

[3] Colierul spaniol (n. a.)

[4] Sluzba Drzavne Bezbednosti: Serviciile Sârbe de Informaţii (na.)

[5] Bezbebnosti Informativ Agencije (n.a.)

[6] Frate (n.a.)

[7] Miliţia paramilitară sârbă (n.a.)

[8] Afurisit să fie ăla care spune ceva! (n.a.)

[9] Nu mulţumesc (n.a.)

[10] E bine (n.a.)

[11] Legionarul (n.t.)

[12] Ministerul Afacerilor Interne (n.a.)

[13] Responsabilul mănăstirii (n.a.)

[14] Steaua Roşie (n.a.)

[15] O fanfară (n.a.)

[16] Păcat (n.a.)

[17] Calul (n.t.)

[18] Un ziar sârb (n.a.)

[19] Prosdene Jedinica Policija (n.a.)

[20] Cei ce nu sunt ţigani (n.a.)

[21] Aproximativ 900 000 euro (n.a.)

[22] Dar-ar Dumnezeu să crapi! (n.a.)

[23] Târfă (n.a.)

[24] În sănătatea dumneavoastră (n.a.)

[25] Bună seara (n.a.)

[26] Nu, mulţumesc (n.a.)

[27] Sunt scârbit! (na.)

[28] Bineînţeles (n.a.)

[29] Doctorul nu e acasă (n.a.)

[30] Şeful staţiei, (n.a.)

[31] Casa (în lb. Rusă – n.a.)

[32] Oraşul vechi, (n.a.)

[33] La revedere. Mulţumesc, (n.a.)

[34] Mulţumesc (n.a.)

[35] Drum bun (n.a.)