Gheorghe Virgiliu

175 Este semnificativ de remarcat faptul că nu toate limbile solicită şi dezvoltă la fel cele! Două emisfere cerebrale. Sunt limbi, precum limba inuită (a eschimoşilor), care reflectă un grad înalt de organizare spaţială, ceea ce înseamnă o stimulare preponderentă a ariilor emisferei drepte, iar la celălalt pol, engleza americană, despre care se apreciază a fi cea mai analitică limbă şi care, prin urmare, activează mai pu-' ternic reţelele emisferei stângi. Marshall McLuhan, Mass-media…, p. 356.;

176 Spre exemplu, viaţa contemporană în societatea mediei vizuale este caracterizată mai mult de concentrarea asupra abilităţilor de tip holistic şi vizual decât asupr”' limbii şi analizei.

177 Vezi Marshall McLuhan, Mass-media…, p. 243-259.

178 Aceste consideraţii vizează numai proiecţia la nivelul neurologic al funcţiilor creieru-', lui a unor fenomene care-şi pot găsi explicaţia şi determinarea în transformări proAvând în vedere această posibilitate a creierului uman de a favoriza preferenţial activarea şi dezvoltarea uneia din emisfere (anumite strategii de gândire şi percepţie sau un orizont specific de înţelegere şi raportare la realitate), s-ar putea presupune că televizorul nu face altceva decât să-i modeleze omului modern un mod de gândire şi percepţie de tip răsăritean, simbolic şi intuitiv, cel de care răspunde emisfera dreaptă. În perioada anilor '70, în contextul apariţiei noii generaţii, McLuhan emitea, de altfel, această ipoteză.

Stimularea preferenţială, prin cultura vizualului, a emisferei drepte la noua generaţie, aprecia McLuhan, va duce la reîntoarcerea omenirii către cultura tribală, holistică, la dezvoltarea gândirii metaforice, simbolice şi chiar religioase ce va înlocui gândirea analitică, logică, pe care a produs-o civilizaţia alfabetului (ca succesiune liniară), a cărţii sau, în general, cultura occidentală179. Întoarcerea tinerilor la natură, la plăcere, la simţualitate şi senzualitate, odată cu negarea violentă a tuturor rânduielilor, a civilizaţiei cărţii, a lumii liniare şi discursive ar fi susţinut parţial această ipoteză. Cercetările ulterioare oferă însă o cu totul altă perspectivă asupra acestui fenomen.

Într-adevăr, cultura TV produce o transformare profundă în ceea ce priveşte orizontul de percepţie şi înţelegere a lumii de către noua generaţie. Un alt mod de a vedea lucrurile, alte aşteptări, identităţi şi obiective pot fi cu uşurinţă observate la aceşti tineri. Toate procesele ce [in de emisfera stângă – logica, analiza, planificarea – sunt dezavantajate sau prost dezvoltate. Se poate remarca, în schimb, o atracţie către practicile orientale, către percepţia senzuală sau emoţională, către organizare socială sau comunitară care neagă regulile, imperativele sau programul, optând pentru o ordine de tip tribal, în care domneşte senzualitatea, pansexualismul şi chiar violenţa. Până aici, McLuhan a anticipat bine. Cultura video modelează creierul determinând o altă percepţie duse într-un plan mult mai subtil, cel al existenţei spirituale, duhovniceşti a omului. Cum însă nu se întâmplă nimic la nivelul sufletului omenesc fără a se imprima în trup, ca o consecinţă a perfectei uniri dintre cele două realităţi, cortexul poate fi văzut ca locul unde se exprimă cel mai bine această comuniune şi unitate. 179 Marshall McLuhan, Mass-media…, p. 355-365

A lumii, un alt mod de a fi, diferit sau chiar contrar celui în care au gândit şi au trăit generaţiile de dinaintea erei televizualului.

Defavorizarea strategiilor de operare pe emisfera stângă – gândirea discursivă, analitică etc.

— Şi favorizarea unor arii neuronale ale emisferei drepte nu conduc însă, arată cercetările recente, la reîntoarcerea lumii către civilizaţia de dinaintea alfabetului, la gândirea simbolică şi intuitivă. Niciodată omul culturii video nu va putea atinge performanţele cognitive, înţelegerea şi creativitatea culturilor în care strategiile de operare pe emisfera dreaptă erau precumpănitoare. Pentru a se fi putut întâmpla acest lucru, cortexul acestor oameni ar fi trebuit să fie dezvoltat normal, lucru pe care cultura televizualului nu-1 permite.

Emisfera stângă nu este defavorizată numai în dezvoltarea strategiilor ce mediază abilităţile superioare de gândire, ci şi în ceea ce priveşte celelalte sisteme de operare. Acest fenomen va avea repercusiuni asupra tuturor proceselor de gândire, asupra întregii activităţi a cortexului, deoarece nici un proces nu este mediat exclusiv de o singură emisferă. Pentru a înţelege şi prelucra mesajul receptat de ariile corti-cale ale emisferei drepte, a-1 adânci simbolic şi a organiza un răspuns conştient la acesta, este necesară şi o implicare a emisferei stângi. După cum vom vedea mai târziu, mai importantă decât funcţionarea separată a celor două emisfere este buna comunicare a acestora (inter-activitatea şi complementaritatea). Întreruperea parţială a acestei comunicări sau slăbirea ei are consecinţe grave pentru mintea omului.

Cercetătorii arată, de asemenea, că televizorul este dăunător pentru dezvoltarea creierului atât pentru că inhibă configurarea reţelelor neuronale ale emisferei stângi, cât şi pentru faptul că nici măcar emisferei drepte nu-i oferă condiţiile unei dezvoltări normale. Doctorul Wendi Heller afirmă că „televizorul este periculos nu numai pentru că angajează preferenţial emisfera dreaptă, ci, cu mult mai mult, pentru faptul că presupune o activare numai a sistemelor inferioare de procesare a informaţiei ale acestei emisfere, în principal a celor ce ţin de vizual.”IS0 Deşi televiziunea

180 Jane M. Healy, Endangered Mină…, p. 213.

Stimulează o procesare mai ales în ariile neuronale ale emisferei drepte, aceasta se reduce doar la acele sisteme ce mediază procese ca: recunoaşterea imaginilor, secvenţialitatea, schimbările rapide ale planurilor, gestică, limbaj telegrafic, emoţia, şi nu în ceea ce priveşte procesele mentale superioare mediate de această emisferă. Acele sisteme ce răspund, de pildă, de gândirea simbolică, intuiţie etc. Vor rămâne la fel de nedezvoltate ca şi cele ale gândirii logice care ţin de emisfera stângă. Prin urmare, în mod esenţial, televiziunea inhibă dezvoltarea ariilor corticale ce răspund de procesele mentale superioare (atenţie, concentrare, judecată analitică, sinteză, gândire simbolică, memorie, motivaţie), indiferent că acestea aparţin emisferei stângi sau emisferei drepte.

Omul culturii tradiţionale, ţăranul de acum câteva generaţii, chiar dacă nu beneficia de lectura sau de o educaţie intelectuală pentru dezvoltarea gândirii, prin modul său de viaţă putea asigura stimulii sau provocările necesare dezvoltării normale a creierului. Contactul viu şi permanent cu natura, relaţiile comunitare foarte strânse, profunde, activitatea fizică extrem de variată, cultura orală, activităţile practice, manuale şi nu în ultimul rând obiceiurile şi credinţa care structurau raţional înţelegerea lumii, existenţa şi relaţia cu Dumnezeu, toate acestea ofereau un material suficient de bogat pentru stimularea corectă a dezvoltării ambelor emisfere cerebrale, constituiau factori fundamentali în dezvoltarea echilibrată a acestora. Prin oralitate, erau solicitate atât ariile neuronale ale emisferei stângi, acelea care coordonează construcţiile gramaticale, recunoaşterea sunetelor, memoria activă, cât şi ariile emisferei drepte, cele care procesează gândirea simbolică şi intuitivă. Activităţile practice solicită ambele emisfere în mod echilibrat, deoarece partea stângă a corpului este coordonată de emisfera dreaptă şi invers.

Lipsa culturii orale, dar şi a cărţii, a timpului de reflecţie, a mişcării fizice şi a activităţii practice, privarea de mediul bogat în stimuli senzoriali pe care îl oferea natura (stimuli vizuali – lumină, culoare; stimuli auditivi – sunetele sau zgomote ale naturii, stimuli olfactivi etc), toate acestea vor face ca tinerii crescuţi cu televizorul, cu jocurile pe calculator sau cu Internetul să piardă şi abilităţile omului occidental: gândirea şi percepţia discursivă, logică şi analitică, dar şi pe cele ale omului oriental: gândirea simbolică şi intuitivă. Chiar dacă va exista o deschidere pentru o percepţie religioasă de tip oriental, ea nu va depăşi nivelul superficial, magic sau se va limita, cel mai probabil, la senzitivul şi emoţionalul pe care televiziunea le cultivă obsesiv.

În toate culturile au existat oameni inteligenţi, geniali sau înţelepţi, indiferent dacă aceştia aveau tendinţa de a folosi preponderent emisfera dreaptă sau pe cea stângă în percepţia realităţii, în gândire şi creativitate. La tinerii culturii TV nu se mai poate observa acest lucru. Dimpotrivă, se poate sesiza o scădere generală a capacităţii intelectuale, a puterii de învăţare, a atenţiei etc. La aceşti tineri, nu se mai poate pune problema unei preponderenţe a gândirii simbolice în defavoarea celei logice, ci aceea că oricum ar procesa şi percepe realitatea, creierul lor se arată deficient în ceea ce priveşte performanţele intelectuale. De ce depinde în fond inteligenţa sau performanţa intelectuală? În următoarele capitole, această problemă va fi tratată mai pe larg.

Vizionarea TV activează în mod prioritar paleocortexul.

Pentru a putea vedea, mai exact, care parte a creierului – reţele neuronale sau procese mentale – este activată mai puternic sau care este inhibată pe parcursul vizionării TV trebuie, mai întâi, să ne oprim atenţia asupra celor două părţi principale – două unităţi morfo-funcţi-onale – ce alcătuiesc creierul uman: paleocortexul (în principal, sistemul limbic) şi cortexul.

1. Creierul limbic, cunoscut şi sub numele de creier visceral, este, în primul rând, „centrul fiziologic al emoţiilor”. El guvernează procesele afective şi mijloceşte reprezentarea şi comunicarea unei acţiuni către cortex. Creierul limbic filtrează, selectează stimulii care acţionează direct asupra sa înainte de a trimite informaţia către cortex pentru a fi prelucrată de către acesta. Criteriile sale sunt însă unele de tip subiectiv – plăcerea, interesul, eficienţa etc.

2. Cortexul este cea mai importantă parte a creierului uman. Spre deosebire de cel al mamiferelor superioare, cortexul uman este sediu al gândirii abstracte, al reflexiei, al limbajului şi al tuturor proceselor mentale superioare.

Reptilele posedă numai creierul primar (reptilian), de aceea nu cunosc emoţiile. Şobolanii deţin şi un creier limbic, însă cortexul acestora este aproape inexistent. La mamiferele superioare (câinele, pisica), poate fi întâlnit cortexul, însă ariile ce guvernează procesele mintale superioare şi gândirea se găsesc numai la om.

Având în vederea această scurtă prezentare a alcătuirii creierului uman, se poate înţelege mai uşor constatarea pe care o fac cercetătorii privind activarea preferenţială de către televizor a sistemelor inferioare de procesare a informaţie. Wess Moor, în articolul: Televiziunea: Opiul popoarelor181, susţine

181 Wess Moor, Televiziunea: Opiul popoarelor…, p. 64 că televiziunea intensifică procesele desfăşurate în sistemul limbic, inhibând, totodată, activitatea neocortexului.

O puternică implicare a sistemului limbic în vizionarea TV este uşor de bănuit, deoarece de acesta depinde elaborarea imaginilor, comunicarea prin imagini şi empatia1S2. Totodată, sistemul limbic este cel care înregistrează acţiunea trăită înainte ca aceasta să fie procesată şi reflectată în cortex, este sediul impulsurilor şi al acţiunilor imediate, negândire: i, cele ce presupun implicarea puternică şi reacţia spontană, adică exact acele acţiuni care sunt proprii, în cel mai înalt grad, televiziunii.

Factorul emoţional sau afectiv ocupă locul al treilea în ierarhia cauzelor ce determină procesarea mesajelor TV, îndeosebi în ariile sistemului limbic. Ca sediu al emoţiilor sau „filtru legat de tonalităţile emoţionale ale informaţiei”1„- sistemul limbic este, în mod firesc, cel mai puternic implicat în vizionarea TV, lumea micului ecran fiind, prin excelenţă, un mediu dramatic şi emoţional1'„'.

Referitor la participarea cortexului, mai cu seamă a cehii prefiontal, la comunicarea audio-video trebuie făcută următoarea remarcă: înainte de a ajunge la conex „orice informaţie trece mai întâi prin limbic, care filtrează informaţia şi excită cortexul după filtrul său. Comunicarea de la limbic la cortex este unidirecţională.”1„ în aceste condiţii, viteza mare a derulării imaginilor şi a acţiunii de pe micul ecran, cantitatea uriaşă de informaţii vizuale pot constitui o piedică importantă în implicarea cortexului în această comunicare, deoarece este foarte probabil ca sistemul limbic să nu mai aibă răgazul necesar filtrării informaţiei şi transmiterii acesteia către cortex, comunicarea rezumându-se atunci, mai cu seamă, la trăirea acţiunii la nivelul limbicului care „este impermeabil oricărei logici de tip raţional”137. Acest fenomen este accentuat de caracterul

182 Mihaela Roco, Creativitate şi inteligenţă…, p. 47.

183 Ibidem, p. 47.

184 Ibidem, p. 46.

185 Vezi cap. Actul dramatic, din voi. al II-lea.

186 Ibidem, p. 47.

187 Ibidem, p. 47.

Eminamente emoţional al conţinutului programelor TV, deoarece, cu cât emoţiile sunt mai puternice şi viteza de desfăşurare este mai mare, cu atât este mai puţin probabilă procesarea informaţiei în spaţiul cortexului prefrontal. În cazul emoţiilor deosebit de puternice13„, arată M. Roco – frică, exaltare, etc.

— Este provocată o reacţie a sistemului limbic şi blocată, totodată, orice reacţie a zonelor corticale.1”0

De aici rezultă că prin dozarea tensiunii emoţionale, a vitezei de desfăşurare a acţiunii şi, în general, prin conţinutul programelor TV există posibilitatea controlării gradului de implicare a prefrontalului, a. activităţii creierului uman pe parcursul vizionării TV. Televiziunea se dovedeşte un mijloc ideal pentru antrenarea paleocortexului şi sistemului limbic inhibarea, totodată, a activităţii neocortexului, a gândirii şi a proceselor mentale superioare care-1 deosebesc, practic, pe om de animal.1”

18S „Emoţiile declanşate prin stimuli care acţionează asupra sistemului limbic nu se află sub controlul cortexului. Cu alte cuvinte, frica, emoţiile foarte puternice nu dispar pe cale raţională. Creierul limbic are o anummită autonomie în raport cu cortexul.” Mihaela Roco, Creativitate ţi…, p. 47.

189 Mihaela Roco, Creativitate ţi…, p. 47.

190 Lectura, spre exemplu, înseamnă în primul rând o implicare a sistemelor neuronale ale neocortexului deoarece ea pune în mişcare mecanismele ce vizează recunoaşterea cuvintelor, construirea semnificaţiilor etc.

Prin slăbirea comunicării intercorticale, vizionarea TV scade nivelul de inteligenţă şi performanţele intelectuale

— Cercetările demonstrează că inteligenţa sau performanta intelectuală sunt determinate de o bună şi rapidă comunicare interşi intraemisferică.

— Măsurarea curenţilor cerebrali, pe perioada vizionării, arată însă o reducere a comunicării intcremisfericc realizate prin puntea corpului calos. De asemenea, prin stimularea săracă a cortexului, doară unui număr redus de sisteme neuronale, vizionarea slăbeşte sau inhibă comunicarea nu numai între emisfere, ci şi la nivelul ariilor neuronale ale aceleiaşi emisfere.

— Majoritatea specialiştilor susţin că televiziunea nu trebuie să înlocuiască jocurile fizice, lucrul de mană sau toate acele activităţi prin care ambele părţi ale creierului şi conexiunile corespunzătoare lor învaţă să se coordoneze între ele.

Deşi există culturi sau comportamente care presupun o contribuţie mai mare a strategiilor procesate doar într-una din emisfere (dreaptă sau stângă), aceasta nu înseamnă totuşi că cealaltă emisferă nu este normal dezvoltată şi nu participă la procesul gândirii. Ultimele studii demonstrează că a activa, a coordona şi a antrena simultan cele două emisfere este cu mult mai important decât a dezvolta în mod individual, separat, sistemele fiecărei emisfere în parte.1” De fapt, de cea mai mare însemnătate în funcţionarea normală a cortexului, mai cu seamă în ceea ce priveşte abilităţile intelectuale mai înalte, este comunicarea rapidă şi eficientă a ariilor corticale aparţinând celor două emisfere, prin puntea care le leagă.

„Neuropsihologii susţin că minţile care prezintă deficienţe de atenţie şi de învăţare întâmpină dificultatea de a duce o idee în emisfera potrivită (aria procesării ei) şi de a o ţine acolo suficient de mult spre a fi procesată eficient. Un studiu recent a măsurat undele cerebrale în cele două emisfere (dreaptă şi stângă), la un grup de copii care sufereau de LD în timpul în care aceştia îndeplineau diferite sarcini de învăţare. Măsurătorile au fost apoi comparate cu înregistrările undelor cerebrale făcute pe un grup de elevi buni, care desfăşurau aceleaşi activităţi. La elevii cu rezultate şcolare bune s-a observat apariţia unei modificări în activitatea emisferelor, în funcţie de caracterul verbal sau non verbal al activităţii, sesizându-se o tendinţă de favorizare a activităţii emisferei stângi. La copiii cu deficit de atenţie şi probleme de învăţare s-a constatat apariţia la nivel cortical a unor modele de activitate electrică total diferite: a) ei aveau o mai slabă activare a emisferei stângi chiar şi în timpul vorbirii (sarcini verbale); b) la aceşti copii se manifestă o proeminentă reducere a joncţiunii sau comunicării între cele două emisfere, când sarcinile de învăţare cereau diferite strategii de procesare.

Cele două constatări i-au făcut pe cercetători să concluzioneze că, în măsura în care copiii nu au avut şansa de a-şi dezvolta conexiuni puternice între cele două emisfere sau nu şi-au exersat suficient sistemele neuronale ale emisferei stângi, pentru a putea asculta cu atenţie, vor prezenta cu certitudine o mai mare dificultate în a se concentra. Aceşti copii nu sunt capabili a-şi introduce mintea repede şi eficient în mecanismul necesar sarcinilor şcolare şi a găsi modul cel mai bun de a studia şi de a-şi reaminti lucrurile pe care trebuie să le înveţe.„'„-

Ţinând cont de aceste rezultate, putem uşor înţelege proporţiile în care tehnologia video, privitul la televizor pot cauza inhibarea procesului de dezvoltare şi bună funcţionare a cortexului, apariţia problemelor de atenţie şi învăţare. Vătămarea produsă de televizor nu constă doar într-o stimulare preferenţială a anumitor sisteme ale emisferei drepte, ci şi în slăbirea la nivel general a conexiunilor inter şi intraemisferice. Măsurarea curenţilor cerebrali, pe perioada vizionării, indică atât o inhibare a activităţii emisferei stângi, cât şi o reducere a comunicării

191 Jane M. Healy, Endangered Mind…, p. 213.

192 Ibidem, p. 160.

Inter-emisferice realizate prin puntea corpului calos. Totodată, prin stimularea săracă a cortexului, doar a unui număr redus de sisteme neuronale, vizionarea slăbeşte sau inhibă comunicarea nu numai între emisfere, ci şi la nivelul ariilor neuronale ale aceleiaşi emisfere. Televizionarea ca obicei va influenţa, astfel, în mod decisiv, comunicarea inter şi intracorticală de care depinde dezvoltarea creierului uman, inteligenţa oamenilor.

Oamenii inteligenţi, capabili sunt aceia la care puntea intere-misferică este foarte bine dezvoltată, susţine dr. Jerre Levy, biopsi-holog la Universitatea din Chicago, o autoritate în domeniul dezvoltării emisferelor cerebrale. El arată că, pentru dezvoltarea normală a creierului, sunt necesare acele experienţe care presupun o angajare simultană a celor două emisfere pentru a se întări şi consolida aceste conexiuni inreremisferice. Astfel, dr. Levy insistă să li se ofere copiilor posibilitatea de a experimenta un mediu de limbă coordonat cu unul vizual, şi nu să fie privaţi de primul prin vizionarea TV.1'„ „Majoritatea specialiştilor în domeniu susţin că nu trebuie permis ca vizionarea TV să înlocuiască jocurile fizice (alergatul, înotul etc), lucrul de mână (a construi, a coase, a întreprinde, în general, ceva cu mâinile) sau alte activităţi prin care cele două părţi ale corpului (stân-ga-dreapta):; şi conexiunile corespunzătoare lor din creier învaţă să se coordoneze între ele.”'*

Corpul calos – puntea groasă de fibre ce uneşte emisferele – este una din părţile ce se maturizează cel mai târziu. În ultima perioadă a dezvoltării sale, devine posibilă stăpânirea unor importante capacităţi, cum ar fi manipularea cu uşurinţă a ideilor, imaginaţia creativă şi dialogul efectiv între gândirea analitică şi cea intuitivă.

Dezvoltarea săracă a acestei punţi interemisferice este, practic, una dintre cauzele principale ale scăderii capacităţii intelectuale la mulţi dintre tinerii de astăzi, a apariţiei problemelor de învăţare şi atenţie. Această slabă dezvoltare a comunicării interemisferice face ca ci să nu mai poată procesa suficient de rapid informaţia pentru a putea desfăşura un proces de învăţare, pentru a fi atraşi într-o activitate reflexivă. Ei vor semăna tot mai mult cu personajele micului ecran: oameni care doar acţionează, urmărind anumite scenarii prestabilire -au tipare comportamentale, care se exprimă în clişee, care trăiesc în: deosebi la un nivel emoţional şi reacţionează automat, instinctiv, la provocările lumii înconjurătoare.

Din cauza maturizării sale târzii (până la 14 ani), corpul calos poate fi extrem de vulnerabil în condiţiile lipsei exerciţiului. Astfel că, apreciază Healy, „în condiţiile în care creierul rămâne relativ pasiv în timpul copilăriei şi al adolescenţei (prin vizionarea televizorului), va fi mult mai dificil să-şi dezvolte aceste capacităţi, mai târziu, când această punte este mai puţin flexibilă.”1”1.

193 J. Levy, Single mindness în the assimetric brain, în Best, p. 27. Apud J. Hcaly.

194 Recomandarea are în vedere faptul că emisfera stângă coordonează partea dreaptă a corpului, iar emisfera dreaptă partea stângă a corpului. Astfel că, prin activităţile ce presupun folosirea ambelor mâini şi picioare, se stimulează comunicarea interemisk ricâ.

195 Jane M. Healy, EndangeredMind…, p. 213.

1% S. Witelson şi D. Kigar, Anatomical developinent of the corpus callosum în humans, în D. Molfese şi S. Segalowitz, eds., Brain Lateralization în Children: Developmcntal Implications, New York: Guilford Press, 1988. Apud Jane M. Healy, Endangered Mind…, p. 214.

Problemele de atenţie, învăţare, cortexul prefrontal şi televiziunea

— Dr. Barkey constată că cei mai mulţi dintre copiii cu probleme de atenţie întâmpină dificultăţi în urmarea unei norme sau reguli de guvernare a comportamentului, în respectarea unor indicaţii sau obligaţii ce presupune un efort din partea lor.

— Faptul că nivelul de atenţie al copiilor bolnavi de ADHD creste atunci când există o recompensă imediată arată că aceşti copii, faţă de cei din alte generaţii, prezintă o afecţiune a sistemului de control motivaţional al creierului, care se pare că nu mai funcţionează normal, astfel că ci au nevoie de un impuls mult mai puternic pentru a se concentra asupra unei sai'cini.

— Corelarea ADHD (deficiente de atenţie şi hiperactivitate) cu disfuncţia sistemului de control motivaţional i-a determinat pe cercetători să ia în consideraţie posibilitatea ca tinerii care se confinată cu aceste probleme să aibă. De fapt, nedezvoltate normal ariile neuronale ale cortexului prefrontal.

Extinderea studiilor privind deficitul de atenţie şi hiperactivitate

(ADHD) a pus în evidenţă o nouă dimensiune a acestei afecţiuni, ca drul mai larg în care aceasta se dezvoltă. Dr. Diane McGuissness, în cartea sa When childrcn don't learn-”', arată că problema este mult mai complexă decât pare. In urma experimentelor făcute pe copiii care ma nifestau simptomele ADHD, s-a constatat că atunci când li se ofereau; recompense imediate şi frecvente, aceştia răspundeau corect şi repedela teste. Însă, când recompensele imediate lipseau, scorul rezultatelor; testelor se prăbuşea rapid. Spre exemplu, când se ofereau bani ca; recompensă imediată, performanţele grupului experimental creşteauj rapid faţă de cele ale grupului de control195.

Doctorul Russel Barkley, autor al cărţii Copta' hiperactivi, găseşte explicaţia acestui comportament. În fapt, arată el, mulţi dintre copiii cu probleme de atenţie întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte rule governed behavior, adică în urmarea unor norme sau reguli de guvernate a comportamentului1'„. Problemele de atenţie se manifestă atunci când mediul cere copilului respectarea unor norme sau indicaţii ce presupun un anumit efort. Aşadar, problema acestor copii nu este numai aceea a concentrării atenţiei, ci şi incapacitatea urmării sau ascultării unor norme sau rânduieli oarecare. „Oricum, chiar şi aceşti copii fac, progrese în urmărirea regulilor (ascultarea indicaţiilor) în momentul în care li se promite o răsplată imediată.„2”