Gheorghe Virgiliu

În raport cu receptarea cuvintelor separat de imagini ca mijloc optim de dezvoltare a gândirii, vizionarea TV se află într-un punct diametral opus. Uitându-te la televizor, nu numai că nu auzi cuvintele neîn-soţite'de imagini, ci, mai mult, imaginile devin punctul axial al comunicării. Televiziunea nu dezvoltă, după cum arată J. Rice şi Haight, abilităţile şi strategiile verbale158, ci mai curând le reprimă. Din această

156 Ibidem, p. 92.

157 Ibidem, p. 92.

158 Rice M. şi P. Haight, Motherese of Mr. Rogers: A description of the dialogue of educaţional television programs, Journal of Speech and Hearing Disorders, nr. 51, 1986, p. 282 – 287.

Cauză televizorul nu va putea ajuta la elaborarea gândirii abstracte, ci mai curând va încetini sau va bloca acest proces'„.

Copiii nu mai ascultă astăzi poveşti şi nu mai au chef să le citească. Televizorul satisface această nevoie, fără însă a împlini şi funcţia pe care poveştile o ocupau în iconomia învăţării limbii şi a dezvoltării gândirii. Mintea, prin poveştile lipsite de imagini, se exersează în a căuta sensul ascuns dincolo de lucruri. Istorisirile ajută la dezvoltarea intuiţiei, a perceperii lumii aflate dincolo de aparenţă, a transcenden; realităţilor imediate. Cuvintele devin purtătoare de înţelesuri, mesagere ale altei lumi, ele permit comunicarea, dialogul cu o altă minte, cu o realitate tainică. Practic, poveştile deschid porţile unui univers spiritual, ele îl obişnuiesc pe om să comunice prin cuvânt cu realităţi spirituale care se descoperă minţii prin mijlocirea acestuia. Prin toate acestea, poveştile se dovedesc a fi un pedagog de neînlocuit în dezvoltarea gândirii simbolice şi a gândirii religioase.

Dimpotrivă, poveştile ecranizate îşi pierd rolul de mediator şi educator al unei gândiri profunde duse până la reflecţia religioasă. Ele leagă permanent mintea de imaginile lumii, o închid în orizontalul realităţii văzute, în platitudine, într-o lume ce-şi găseşte sensul în ea însăşi, şi nu în alta situată dincolo sau deasupra ei.

Imaginile TV înlănţuie mintea, o fac dependentă de cele ce cad sub simţuri, de „aici şi acum”, de imaginile din afara ei. Este comunicarea care nu ne învaţă să depăşim aparenţa, ca subiecte personale, ci ne face dependenţi de imaginea care devine singura provocare sau sursa de sens. Imaginile TV nu au o valoare simbolică, ci doar una dată de proeminenţa, de forţa cu care impresionează şi surprind simţul văzului, producând emoţia. Chiar când ele se referă sau descriu lumea de dincolo, o lume supranaturală sau fantastică, imaginile TV nu contribuie la eliberarea minţii din chingile aparentului, nici la dezvoltarea intuiţiei, a conştiinţei de subiect şi persoană. Dimpotrivă, leagă şi mai puternic mintea cu legăturile văzutului, ale imaginilor la care se reduce acum nu numai lumea ce cade sub simţiri, ci şi cealaltă, cea nevăzută.

159 Vezi: Giovani Sartori, Homo Videns, Humanitas, Bucureşti, 2005.

Prin televiziune, tot universul văzut şi nevăzut se reduce la lumea imaginilor, în felul acesta telespectatorul, copil sau adult, nu va mai avea posibilitatea exersării spiritului şi a cortexului în procesul dezvoltării gândirii simbolice, abstracte sau religioase, al eliberării din imperiul şi din închisoarea aparenţei, a magiei imaginilor.

CONCLUZII.

Oamenii au impresia că, prin simpla vizionare, copiii îşi vor îmbogăţi bagajul de cunoştinţe şi îşi vor dezvolta capacităţile de înţelegere sau de vorbire. Dar pentru a putea dobândi aceste abilităţi, este necesară o experienţă interactivă, o participare vie la existenţă, dezvol-tându-se astfel dimensiunea de subiect personal, ceea ce nu se întâmplă în cazul televizorului.

Cercetătorii au constatat că nici animalele nu-şi dezvoltă creierul sau capacităţile ce ţin de existenţa şi supravieţuirea lor în lume, lipsiţi fiind de experienţa interactivă a mediului. Omul este mai mult decât atât, este persoană. De aceea esenţială este interacţiunea nu numai cu mediul înconjurător, ci şi cu ceilalţi oameni, exersarea prin limbă şi prin gândire a acestei dimensiuni de subiect personal şi conştient. Dar televizorul elimină complet această posibilitate. Experienţa video este una pasivizantă, mortifiantă, care poate, prin stimuli excesivi şi anormali (sunete, lumini, mişcări bruşte) să violeze sau să producă dezechilibre în organizarea creierului.

Este semnificativ de remarcat acea raţionalitate ascunsă adânc în firea omului, care face ca pedagogii cei mai buni să nu fie cei care deţin o ştiinţă anume, ci aceia care sunt posesorii unor calităţi personale şi umane de ordin afectiv şi spiritual, cum sunt: dragostea, răbdarea etc.

Aceştia, în chip intuitiv, urmând nişte raţiuni ascunse în ei sau dictate de însăşi relaţia sufletească cu ceilalţi, găsesc căile cele mai potrivite pentru a-1 conduce pe copil tot mai sus înspre însuşirea nu numai a limbii, dar şi spre atingerea dimensiunii de persoană aflată în dialog cu ceilalţi, cu lumea şi cu Dumnezeu, căci, în cele din urmă, acesta este rostul limbii.

Vizionarea TV defavorizează dezvoltarea emisferei cerebrale stângi şi a abilităţilor procesate de aceasta

— Cercetările au arătat că fiecărei emisfere cerebrale îi corespund anumite funcţii specifice, iar activitatea creierului este rezultatul comunicării interactive a acestora.

— Televiziunea, transmiţând informaţiile în special prin imagini, activează preponderent emisfera dreaptă şi, concomitent, inhibă activitatea emisferei stângi.

— Astfel, la noile generaţii, crescute în faţa televizorului (3-4 ceasuri zilnic), se constată o nedczvoltare normală a emisferei stângi şi a abilităţilor procesate de aceasta.

— Gândirea logică şi analitică, exprimarea corectă, gramatical vorbind, a ideilor, cititul, scrierea, raţionamentul matematic şi ştiinţific. Împreună cu alte abilităţi din cele procesate de emisfera stângă, sunt puse în criză în societatea modernă, prin vizionarea excesivă a televizorului.

Cercetările făcute de-a lungul anilor au confirmat ipotezele privind modul în care funcţionează cele două emisfere cerebrale care alcătuiesc cortexul uman. Nu numai că fiecare emisferă se ocupă şi răspunde de activitatea unei părţi diferite a corpului (în mod încrucişat, emisfera dreaptă guvernează mişcările şi activitatea părţii stângi, şi invers), dar şi funcţiile pe care le coordonează în procesele de cunoaştere sunt diferite.

Nu trebuie să ne închipuim că există procese sau activităţi care să implice numai o emisferă. Ele comunică între ele printr-un mănunchi de fibre numit corpul calos, care face ca activitatea uneia să fie reflectată în cealaltă într-un fel anume, iar activitatea creierului să fie, astfel, produsul acestei prelucrări separate, dar şi comune (interactiv) a informaţiei.

În urma observaţiilor făcute la oamenii care aveau puntea intere-misferică întreruptă parţial sau secţionată, s-a constatat că „informaţiile vizuale, auditive, olfactive etc. Prezente într-o emisferă puteau fi procesate în acea jumătate a creierului, dar fiecare dintre activităţi se desfăşura în afara ariei de conştiinţă a celeilalte jumătăţi. De vreme ce emisfera stângă este aceea care posedă în mod firesc mecanismele naturale ale limbii şi vorbirii, toate procesele desfăşurate în emisfera stângă puteau fi descrise verbal cu uşurinţă de pacienţi, în vreme ce informaţiile îndreptate către emisfera dreaptă rămâneau însă nedescri-se”160.

Emisfera dreaptă guvernează, la modul general, procesele ce presupun o percepere holistică, globală şi simultană:

1. Răspunde la noutate.

2. Mediază procesele emoţionale.

3. Este asociată cu intuiţia şi abilitatea de a estima situaţii sociale.

4. Lucrează cu întregul, şi nu cu părţi.

5. Recunoaşte chipurile umane, figurile, imaginează tridimensional lucrurile văzute, abilitate folosită îndeosebi în vizionarea TV şi a jocurilor pe calculator.

6. Răspunde de vizual, şi nu de auditiv.

7. În privinţa limbii, se poate spune că este mai mult non verbală; înţelege sensul general al unui cuvânt, recunoaşte gesturile sau limbajul trupului; organizează gândirea simbolică şi metaforică.161

8. Este atemporală, nu dă sens timpului.

9. Este narativă – nu are nevoie de fapte şi raţionamente.162

Emisfera stângă se ocupă de procesele liniare, analitice şi suc-; cesive:

1. Mediază gândirea logică, deductivă, analiza şi sinteza.

2. Analizează şi aranjează detaliile în ordine (de exemplu, concepj tul de timp sau relaţia cauză-efect).

3. Se ocupă mai degrabă de auditiv decât de vizual.

4. Ordonează sunetele în cuvinte şi cuvintele în frază (sintaxă).'63

160 Marshall McLuhan, Mass-media…, p. 356.

161 Jane M. Healy, EndangeredMind.,., p. 125.

162 Mihaela Roco, Creativitate şi inteligentă emoţională, Polirom, Iaşi, 2001, p. 53.

163 Ibidem, p. 53.

5. Se raportează la succesiunea temporală, organizează lucrurile secvenţial.

Cunoscând aceste specializări ale emisferelor cerebrale, oricare dintre noi poate constata în ce măsură vizionarea TV înlesneşte sau nu dezvoltarea echilibrată a emisferelor cerebrale, printr-o stimulare corespunzătoare a acestora.

În general, studiile efectuate arată că „oamenii primesc informaţiile de la televizor, în mod principal, prin intermediul acţiunii vizuale sau prin sunete nonverbale (booms, crashes, music), şi nu ca urmare a dialogului”16” ceea ce, desigur, indică o stimulare preferenţială a emisferei drepte. Însă lucrurile nu se opresc aici. Se pare că aproape întregul mediu televizual cultivă preferenţial şi maladiv emisfera dreaptă, în timp ce, concomitent, o inhibă pe cea stângă.

În continuare, având în vedere cercetările întreprinse de J. Healy, vom prezenta, în mod schematic, modul în care se reflectă vizionarea IV sau a oricăror imagini video în activitatea emisferelor cerebrale: a. Acţiunile vizuale, percepute global, care stimulează emisfera dreaptă, domină exprimarea orală de care răspunde emisfera stângă.

B. Efectele sonore, muzica şi în mod deosebit zgomotele care sur prind pe micul ecran, prelucrate de emisfera dreaptă, domină vorbirea caracterizată de o succesiune a cuvintelor şi a percepţiei acestora în emisfera stângă.

C. Imediatul, dictatul acţiunii şi al vitezei micului ecran (totul se petrece acum, surprinde, şochează) la care răspunde emisfera dreaptă domină succesiunea logică – proces mediat de emisfera stângă.

D. Noutatea, senzaţionalul şi mişcarea rapidă ce caracterizează mediul TV activează preponderent emisfera dreaptă.

E. Exploatarea în mod exagerat a răspunsului emoţional pe micul ecran, ca şi folosirea culorilor stimulează, de asemenea, activitatea arii lor emisferei drepte.

F. Televiziunea, prin faptul că nu lasă răgazul necesar analizei, gân dirii, mai cu seamă asupra a ceea ce spun personajele, dezavantajează

164 Jane M. Healy, Endangered Mind…, p. 210.

Emisfera stângă, conducând chiar la o inhibare sau blocare a acestor procese ca protecţie în faţa mulţimii informaţiilor.

G. Totodată, prin dificultatea cu care percepem sunetele în dialogurile personajelor, privitul la televizor defavorizează emisfera stângă, care se ocupă de recunoaşterea acestora în interiorul cuvintelor.”165

Prin toate acestea, mediul televizual, imaginea video sau televizo rul se dovedeşte a fi mijlocul prin care se realizează o stimulare sau o activare preferenţială numai a uneia din emisferele cerebrale, respectiv cea dreaptă, concomitent cu inhibarea celeilalte. Acest lucru este, de altfel, observat de mulţi dintre educatorii ţărilor occidentale, care afir mă că astăzi copiii au un comportament ce vizează activarea prefenţială a emisferei drepte.„' Măria Winn spune că „timpul petrecut de copii în faţa televizorului, ca timp cheltuit în activităţi non verbale, prioritar; într-o activitate vizuală, contribuie la nedezvoltarea emisferei stângi, subminând dezvoltarea limbajului şi a cititului„1”. Soţii Emeiy sunt j mult mai fermi. Studiile lor demonstrează că „suprastimularea sistemei lor non verbale ale emisferei drepte, prin vizionare excesivă, chiar şi la\par copiii înzestraţi, poate duce la o vătămare a căilor neuronale esenţiale] dezvoltării vorbirii, scrisului şi gândirii critice (ariile emisferei stângi), j dacă acestea nu sunt deplin dezvoltate”'63. 1

1 In privinţa limbii se cunoaşte că înţelegerea generală a sensului f cuvintelor, gestica şi interpretarea comunicării vizuale (expresiile feţei); sunt în principal coordonate de emisfera dreaptă care răspunde de efectele vizuale. În schimb, sintactica limbii, ordonarea cuvintelor în propoziţie, distincţiile nuanţate din înţelesul cuvântului (polisemia) j sunt coordonate de emisfera stângă care se ocupă mai cu seamă de auditiv. Un exemplu sugestiv ar fi propoziţia: „Oamenii nu dobândesc; uşor fericirea”. Emisfera dreaptă este aceea care dă o reprezentare a cuvintelor „om”, „a dobândi”, „uşor” şi „fericire”, însă pentru a asocia

165 Ibidem, p. 211.

166 Ibidem, p. 210.

167 Măria Winn, Ti^xopauq…, p. 47.

168 Jane M. Healy, Endangered Mind…, p. 210.

Aceste cuvinte, asociere necesară asigurării înţelegerii propoziţiei, este indispensabilă intervenţia emisferei stângi. Ea răspunde de ordonarea sintactică a cuvintelor în propoziţie, de gramatica limbii. Cu alte cuvinte, în condiţiile unei insuficiente dezvoltări a ariilor neuronale ce răspund de vorbire (ale emisferei stângi), propoziţia anterioară s-ar putea construi astfel: „Nu fericirea uşor oameni dobândea”.

A stăpâni gramatica unei limbi nu înseamnă a cunoaşte doar legile gramaticale (predicatul se aşază în urma subiectului ere), ci a avea dezvoltat acel simţ gramatical al limbii respective ce este guvernat de emisfera stângă. La copiii care din diferite cauze au fost lipsiţi la vârsta fragedă de mediul de limbă (uman) necesar dobândirii acesteia, chiar dacă, după o anumită vârstă, ei au intrat în contact cu comunitatea umană, având posibilitatea de a deprinde limba, nu au mai reuşit niciodată să vorbească normal16”. Chiar dacă îşi dezvoltau vocabularul, întâmpinau în continuare greutăţi mari în organizarea sintactică a frazei, adică în a-şi exprima gândurile prin limbă cu claritate. La aceşti oameni, arată studiile, tocmai ariile emisferei stângi nu s-au dezvoltat corespunzător.

Urmărind modul în care tinerii zilelor noastre folosesc limba, cercetătorii constată apariţia anumitor dezechilibre în raportul de funcţionare a celor două emisfere cerebrale.

„Când ascult conversaţia unui elev din zilele noastre, spune J. Healy, mă întreb adesea dacă ambele emisfere cerebrale sunt suficient exersate. Chiar şi fluenţa verbală indică o dezvoltare incompletă a reţelelor neuronale (în care este procesat limbajul) ale emisferei stângi. Adesea, limbajul semiprecoce şi pseudosofisticat îi înşală pe părinţii care cred că aceştia arată a avea o bună dezvoltare a limbii. În realitate, lucrurile nu stau deloc aşa. Una dintre cele mai grave probleme de învăţare este aceea a copiilor care'vorbesc mult, dar au dificultăţi în a atinge subiectul. Ei dispun de o gamă largă de asociaţii generale, dar se află într-o mare încurcătură în a le sintetiza sau în a percepe detaliile în ordinea '°r. Cuvintele călăresc în jurul gândurilor precum indienii care dau

69 Măria Winn, Tij^opatri)…, p. 51.

Târcoale trenului capturat, dar nu iniţiază atacul propriu-zis. De multe ori aceşti elevi, întrucât au probleme în a vorbi cu ei înşişi în legătură cu ceea ce gândesc, nici măcar nu mai ştiu care este ţinta sau nedumerirea lor. Expresia you know („ştii tu”) se substituie preciziei verbale şi mentale şi-1 lasă pe interlocutor să completeze spaţiile lăsate goale.

Această problemă (a ticurilor de limbă de tipul you know – în limba română înjurăturile sau cuvintele „şmecheroase”) este clasificată de specialişti ca o formă de incapacitate de limbă, dar ea apare într-un mod tot mai evident printre elevii normali în mediile McLanguage (n.tr. este vorba despre mediile culturii de consum de tip McDonald) contemporane. Cunoscut fiind faptul că problemele de precizie verbală pot rezulta din deficienţe ale emisferei stângi, logopezii vorbesc tot mai adesea despre cât de mult poate agrava prezenţa televizorului şi calculatorului incapacităţile descrise mai sus prin neglijarea ariilor corticale ale emisferei stângi, ce răspund de limbaj.„17”

Limba, fiind mijlocul prin care ne reprezentăm şi gândim realitatea, ne formulăm şi exprimăm gândurile, şi comunicăm cu ceilalţi oameni sau cu noi înşine, constituie principalul mijloc prin care se realizează o dezvoltare echilibrată a emisferelor cerebrale. Învăţarea şi exersarea limbii asigură dezvoltarea reţelelor neuronale, o bună conexiune a diferitelor arii corticale, o comunicare rapidă între cele două emisfere, prin puntea care le leagă (corpul calos). Televizorul nu numai că inhibă dezvoltarea emisferei stângi şi funcţionarea optimă a conexiunii interemisferice (corpul calos), dar şi defavorizează, prin tot ce înseamnă vizionarea TV, învăţarea şi dezvoltarea limbii. Astfel, uitatul la TV nu numai că afectează dezvoltarea creierului, prin experienţa pe care o presupune, dar, prin sărăcirea limbii şi reducerea cititului, micşorează şi posibilitatea copiilor de a-şi recupera handicapul. Dezechilibrul raporturilor de funcţionare a emisferelor cerebrale, nedezvoltarea normală a tuturor ariilor neuronale vor avea repercusiuni importante asupra desfăşurării proceselor psihice, asupra dezvoltării abilităţilor mentale ale indivizilor.

SCRIEREA.

Nu numai cititul, dar şi capacitatea de a scrie este afectată ca urmare a timpului petrecut în faţa televizorului. Tinerii nu mai dispun de capacitatea de a-şi reprezenta în scris ideile, gândurile, simţămintele sau ceea ce vor să spună. Problema a atins o asemenea amploare, încât un profesor universitar de la Harward a început să trimită scrisori de mulţumire către colegiile de unde provin unii dintre studenţii săi, care reuşesc să se exprime clar şi inteligent în scris.1'

Problemele lor principale sunt atât de a scrie corect cuvintele (ortografic), cât mai ales de a organiza sintactic în pagină ideile pe care vor să le transmită. „Din raportul comisiei de Evaluare Naţională a Progresului Educaţional (National Assesment of Educaţional Progress -NAEP) pe anul 1986, rezultă că dificultăţile studenţilor de a citi şi a-şi exprima ideile în scris rezultă, în principal, din dificultatea pe care o întâmpină în raţionarea verbală.”172 Ceea ce indică un deficit de funcţionare a ariilor corticale ale emisferei stângi ce guvernează organizarea gramaticală a limbii.

ROLUL TELEVIZIUNII ÎN CRIZA RAŢIONAMENTULUI MATEMATIC ŞI A GÂNDIRII ŞTIINŢIFICE.

Nedezvoltarea normală a ariilor neuronale ale emisferei stângi afectează atât scrierea sau stăpânirea corectă a limbii, cât şi raţionamentul matematic, capacitatea de a raţiona logic şi analitic în general. De altfel, între gândirea matematică şi limbă există o strânsă legătură. Există o mulţime de studii care arată că, în general, copiii cu un talent excepţional la matematică prezintă şi abilităţi superioare în folosirea limbii.173 In

170 Jane M. Healy, Endangered Mind…, p. 110.

! 7l Ibidem, p. 111.! 72 Ibidem, p. 26.! 73 Ibidem, p. 112.

Principal, stăpânirea gramaticii ajută la dezvoltarea gândirii matematice. Un exemplu sugestiv îl constituie faptul că folosirea corectă a cuvintelor: înainte, după, dacă, atunci, deoarece, după ajută la organizarea logică a gândirii. Stăpânirea gramaticii înlesneşte dezvoltarea logicii, a gândirii analitice şi sintetice, procese esenţiale pentru progresul în ştiinţele exacte.

Atât de puternic este declinul facultăţii de a raţiona în America şi în ţările occidentale în general, încât generaţia weak reasoners („a celor care raţionează slab”) a devenit un termen răspândit în mediile de specialitate.

Studiile asupra acestui fenomen sunt numeroase şi suficient de concludente. Spre exemplu, „dismal (deprimant sau jalnic) este termenul cu care a fost caracterizată competenţa elevilor la matematică în urma testării realizate în anul 1986 de către NAEP. (…) Abilităţile elevilor în a răspunde întrebărilor ce solicită aplicarea conceptelor sau a strategiilor elementare de rezolvare a problemelor erau, în mod alarmant, foarte departe de nivelul cerut în cadrul unei vieţi normale sau a unei profesii obişnuite. Doar 6,4% din elevii de 17 ani puteau rezolva o problemă ce necesită nu numai cunoştinţe simple asupra numerelor, dar şi o oarecare perseverenţă.”174 Fenomenul este atât de răspândit astăzi în societatea occidentală şi atât de greu de controlat, încât specialiştii apreciază că, odată cu trecerea timpului, criza gândirii analitice şi a rezolvării de probleme se va adânci extrem de mult. Raţionamentul matematic, abordarea unor discipline ca fizica, chimia sau, în general, a gândirii ştiinţifice va fi încă una din problemele cu care se vor confrunta generaţiile viitoare, în condiţiile în care nu se va face nimic în vederea eliberării de sub tirania televizualului.

Strategii de învăţare sau de gândire

— Din cauze genetice sau ca urmare a experienţei culturale, se poate constata că oamenii sau popoarele înclină să-şi dezvolte mai puternic strategiile de operaţionare mentală mediate preponderent de una din emisferele cerebrale.

— Creştinismul poate fi considerat religia sau cultura care favorizează cel mai mult o dezx'oltare echilibrată a ambelor emisfere cerebrale, atât gândirea simbolică şi intuitivă, cât şi cea logică şi analitică.

— Cultura video modelează creierul determinând o altă percepţie a lumii, un alt mod de a fi. Diferit sau chiar contrar celui în care au gândit şi au trăit generaţiile de dinaintea erei televizualului.

— Doctorul Wendi Heller afirmă că televizorul este periculos nu numai pentru că angajează preferenţial emisfera dreaptă, ci, cu mult mai mult, pentru faptul că presupune o activare numai a sistemelor inferioare de procesare a informaţiei ale acestei emisfere, în principal, a celor ce ţin de vizual.

Am arătat mai înainte că activităţile cognitive, activitatea omului în general, depind de funcţionarea simultană a ambelor emisfere cerebrale, de buna colaborare sau comunicare dintre ariile neuronale ale acestora. Trebuie precizat că există activităţi care necesită o implicare mai puternică doar a uneia din emisfere, în funcţie de specificul ei funcţional. Astfel, activităţile care presupun mai mult vizualul (recunoaşterea configuraţiilor, desenul) pot necesita o implicare mai puternică a emisferei drepte, pe când cele care cer o organizare logică a datelor solicită mai mult emisfera stângă.

Sunt copii sau oameni care au o capacitate mai dezvoltată de a reţine imaginile, de a le asocia intuitiv. Alţii, dimpotrivă, se bazează mai mult pe gândirea logică, pe analiză etc. Desigur că idealul este stăpânirea celor două tipuri de abilităţi, care ţin de ambele emisfere, dar astăzi aceasta se întâmplă tot mai rar.

De ce depinde dezvoltarea cu preponderenţă a unor strategii de învăţare, de percepţie şi organizare a datelor realităţii specifice numai

174 Ibidem, p. 112.

Uneia din emisferele cerebrale? Cauzele, se arată în diferite studii, pot f şi genetice (o înclinaţie sau un talent deosebit manifestat într-o direcţie anume) însă, în cele mai multe cazuri, este vorba de modul în care lim-ba, 7S sau mediul cultural au provocat folosirea creierului176, sau prioritatea pe care o persoană a acordat-o unui anumit tip de experienţă.

Cultura orientală, spre exemplu, favorizează strategiile de gândire, şi percepţie ce sunt mediate, în special, de sistemele neuronale ale emisferei drepte. Procesele intuitive, de gândire simbolică sunt guvernate, preponderent, de această emisferă. In schimb, cultura occidentală înclină balanţa, în funcţionarea creierului, către sistemele gândirii dis cursive, logice, analitice ale emisferei stângi. Discursivitatea, secvenţialitatea acestei culturi au fost favorizate, după McLuhan, de apariţia alfabetului şi de dezvoltarea explozivă a tipăririi de carte.177; în baza acestor consideraţii, gândirea creştină ortodoxă poate fi” socotită ca fiind ideală pentru dezvoltarea echilibrată a emisferelor cerebrale, deoarece ea cultivă atât gândirea simbolică, intuitivă, religioasă, cât şi pe cea logică şi discursivă, atât cultura cărţii, raţiunea, logica discursivă, cât şi gândirea metafizică, aflată dincolo de raţiune. In creştinismul occidental – catolicism şi protestantism – se poate observa cu uşurinţă înclinarea balanţei în favoarea raţionalismului, adică a emisferei stângi, a civilizaţiei dominate de secvenţial şi analitic, lucru care a favorizat dezvoltarea tehnologiei şi a tehnicii cu riscul pierderii dimensiunii spirituale.! 7S