Ghid practic

Parteneriatele intre organizatii si fundatii culturale si de arta, artisti si artizani, organisme si institutii publice abilitate si reprezentanti ai societatii civile din zona transfrontaliera Constanta-Dobrich sunt deopotriva o conditie si o garantie a succesului implementarii Programului Turistului Artist pentru dezvoltarea pe termen lung a sectorului turistic si a serviciilor conexe. Se va pune accent pe dezvoltarea turismului activ, pe implicarea turistilor in desfasurarea unor activitati culturale specifice si explorarea talentelor in domenii precum muzica, dansul, artele teatrale, pictura, desenul si grafica, vizitarea numeroaselor situri istorice pentru care, atat judetul Constanta cat si districtul Dobrich, sunt recunoscute la nivel international, vizitarea zonelor rurale si familiarizarea cu traditiile si obiceiurile populare, si imbinarea acestora cu activitatile recreative de tip sportiv si ecologice (plimbari pe jos sau cu bicicleta, calarie, explorarea parcurilor si rezervatiilor naturale etc.)

4.2 Instrumente si metode necesare pentru implementarea Programului
4.2.1 Strategii de diversificare a serviciilor furnizate turistilor. Instrumente si metode utilizate la nivel international pentru diversificarea serviciilor turistice
Fundamentarea politicii si strategiei de dezvoltare a turismului

In prezent, la scara planetei, turismul este caracterizat de o concurenta puternica intre destinatii. Unele dintre acestea reusesc sa faca fata concurentei internationale, iar altele esueaza. In aceste conditii, destinatiile au din ce in ce mai mult nevoie de noi modele de politica turistica si de noi strategii de dezvoltare care sa le influenteze pozitia in conditiile concurentei mondiale.

Masuri importante in acest sens pot fi:

• politica in materie de rate de schimb si de dobanzi;

• politica veniturilor;

• politica si structura de incurajare a investitiilor;

• lupta contra poluarii mediului;

• legislatia concurentei;

• structura si obiectivele organismelor nationale/regionale/ locale pentru turism;

• politica relativa la piata fortei de munca;

• politica in materie de formare si cercetare.

In acelasi timp, strategiile in domeniul turismului trebuie sa ajute la crearea unui mediu favorabil acestui sector; el este o “intreprindere pluridisciplinara” care are nevoie de o strategie indrazneata, proprie sectorului, stabilita cu concursul responsabililor la nivel operational, care sa ofere o viziune, un model capabil sa orienteze productia si comercializarea produselor si serviciilor turistice.

Ca si in alte domenii, conceptul de strategie este integrat conducerii previzionale a activitatii din turism, iar intre strategiile la nivel macroeconomic, national si cele de la nivelul organizatiilor si al statiunilor de turism exista o stransa interdependenta.

Prima abordare temeinica a acestui concept a apartinut lui Alfred Chandler, in lucrarea sa ,,Strategy and Structure”, publicata in 1962, care definea strategia ca ,,determinarea pe termen lung a scopurilor si obiectivelor unei intreprinderi, adoptarea deciziei de alocare a resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor”²³. Strategia mai este definita drept „arta de a combina diferite operatii in vederea atingerii unui obiectiv” (Le dictionnaire de notre temps, Ed.Hachette, 1988, p.1170) sau „ansamblul criteriilor de decizie ce duc la realizarea obiectivelor propuse”²⁴.

In literatura de specialitate, exista diverse criterii de clasificare a strategiilor. In lucrarea “Strategii manageriale de firma”, Ovidiu Nicolescu prezinta urmatoarele criterii de clasificare a diferitelor tipuri de strategii²⁵:

Dupa sfera de cuprindere, putem intalni strategii globale si strategii partiale. Strategiile globale, se caracterizeaza prin complexitate ridicata si implica resurse apreciabile, concretizandu-se in planuri sau programe, ce vizeaza domeniul de aplicabilitate in ansamblul sau. Strategiile partiale, vizeaza unele activitati din domeniul de aplicabilitate si se concretizeaza in programe sau planuri pe activitati, aprobate fie la nivelul managementului participativ, fie la nivel superior.

Dupa gradul de integrare, exista strategii independente si strategii integrate.Strategiile independente, au caracteristic faptul ca se elaboreaza independent pe fiecare domeniu in parte, pe primul plan situandu-se eficientizarea activitatii, in timp ce in cazul strategiilor integrate accentul se pune pe integrarea lor in vederea armonizarii activitatilor cu obiectivele.

In ceea ce priveste dinamica principalelor obiective incorporate, exista strategii de redresare si strategii de consolidare – dezvoltare. Strategiile de redresare au ca scop stabilirea unor obiective superioare celor din perioada precedenta, axandu-se pe eliminarea deficientelor constatate. Strategiile de consolidare - dezvoltare urmaresc stabilirea unor obiective ce vizeaza obtinerea de performante superioare celor din perioada precedenta si se axeaza pe perfectionarea domeniului de aplicabilitate din punct de vedere calitativ.

Din punct de vedere al obiectivelor si modalitatilor de abordare, intalnim mai multe tipuri de strategii:

• 
  strategii de diversificare - se axeaza asupra largirii gamei de produse, motivata de existenta unui numar mare de cadre bine pregatite din domenii diferite si pe un potential organizatoric apreciabil;
  
• 
  strategii de specializare - se axeaza pe restrangerea gamei de produse realizate, dar care sa fie deosebit de competitive;
  
• 
  strategiile de restructurare, se axeaza pe reorientarea si/sau redimensionarea partiala sau integrala a activitatilor desfasurate, in vederea asigurarii premiselor rentabilizarii si implica schimbari de esenta in activitatile manageriale;
  
• 
  strategii organizatorice - se bazeaza pe existenta unui numar mare de cadre bine pregatite din domenii diferite si pe un potential organizatoric apreciabil; se axeaza asupra perfectionarii produselor, fiind considerata ca parghie principala a cresterii competitivitatii in domeniu;
  
• 
  strategia manageriala, consta in remodelarea de fond a caracteristicilor structurale si functionale (decizionale, informationale, organizatorice, metodologico-manageriale) ale sistemului de management utilizat si implica reproiectare manageriala deosebit de laborioasa si o echipa manageriala competenta si ferma in actiuni;
  
• 
  strategia Joint-Venture are in vedere asocierea cu un partener strain permanent, care devine coproprietar si vizeaza obtinere de avantaj competitiv, prin absorbtie de resurse suplimentare ce vor fi solicitate de potentialii beneficiari;
  
• 
  strategia inovationala se axeaza pe promovarea rapida a progresului tehnico-stiintific, ce inglobeaza tehnologii de varf ce au la baza un ridicat potential de cercetare-dezvoltare si de productie;
  
• 
  strategii informationale - se axeaza pe reproiectarea produselor in conditiile imbunatatirii sistemului informational prin investirea de sume apreciabile in sisteme automatizate.
  

Un alt criteriu de clasificare il constituie natura viziunii obiectivelor si mijloacele incorporate. Intalnim astfel strategii economice care au la baza studiile privind cerintele beneficiarilor si strategii administrativ-economice, in cazul carora factorii decizionali externi impun anumite obiective, optiuni strategice sau restrictii, privitoare la domeniul vizat.

In afara acestor strategii tipice, in ultimii ani au fost concepute si operationalizate si alte strategii cu caracter complex, prin care se incearca sa se raspunda in mod eficient, amplelor si eterogenelor mutatii ce se produc in diversele domenii de activitate.

Validarea strategiei nu poate fi realizata decat in timp, de catre intreaga societate. Acest fapt esential nu diminueaza responsabilitatea si raspunderea factorilor de actiune manageriala in spatiul organizational, ci dimpotriva, o sporesc.

Implementarea planurilor de dezvoltare a sectorului turistic presupune eforturi de lunga durata, modalitatile de realizare a implementarii fiind urmatoarele:

• 
  aprobarea politicii si planului turistic, ca document oficial al dezvoltarii turismului in regiune;
  
• 
  structurarea dezvoltarii pe o perioada de minim cinci ani – programarea proiectelor de dezvoltare, si a actiunilor necesare (denumite in general programe de actiune turistica);
  
• 
  organizarea eficienta a sectorului public si al celui privat si mentinerea unei coordonari stranse intre sectorul public, privat si organizatiile nonguvernamentale, acolo unde acestea sunt implicate;
  
• 
  adoptarea si aplicarea legislatiei corespunzatoare si a reglementarilor necesare dezvoltarii turismului. Acestea includ reglementari cu privire la facilitatile, standardele si serviciile turistice; masurile de protectie a mediului inconjurator, standardele dezvoltarii (incluse in general in regulamentele cu privire la valorificarea teritoriului) si proiectarea ghidului pentru facilitatile turistice;
  
• 
  stabilirea circuitelor turistice, a obiectivelor si a stationarilor;
  
• 
  finantarea eficienta si sistematica a proiectelor turistice individuale;
  
• 
  finantarea sectorului public, pentru dezvoltarea atractiilor si infrastructurii turistice. In unele cazuri, pentru aceasta finantare poate fi necesara asistenta externa;
  
• 
  atragerea investitiilor din sectorul privat pentru dezvoltarea facilitatilor si serviciilor turistice (prin acordarea unor stimulente investitionale pentru atragerea acestor investitii);
  
• 
  pregatirea si perfectionarea personalului angajat in toate activitatile turistice – dezvoltarea resurselor umane din turism;
  
• 
  implicarea comunitatilor locale in dezvoltarea turismului;
  
• 
  marketingul turistic si promovarea eficienta a turismului pentru toata regiunea si pentru firmele private;
  
• 
  conducerea eficienta si sustinuta a sectorului turistic.
  

Punctul de plecare in stabilirea strategiei pentru ameliorarea pozitiei concurentiale a destinatiei turistice il constituie elementele determinante ale competitivitatii, care sunt date in principal de:

1. Conditiile factoriale, respectiv:

• resursele naturale si culturale (peisaj, cursuri de apa, lacuri, plaje, climat, populatie, monumente, orase istorice, obiceiuri, opere de arta, patrimoniu cultural, colectii de arta s.a.);

• resursele de capital si infrastructura; turismul are nevoie de infrastructura si suprastructuri dezvoltate, mijloace de transport, de cazare, amenajari regionale si locale; capitalul unei tari si potentialul national si international de investitii influenteaza semnificativ competitivitatea destinatiei in cauza.

• resursele umane.

2. Un alt element de baza il constituie calitatea si structura ofertantilor care reprezinta destinatia si experientele legate de aceasta.

Pozitia concurentiala a unei destinatii este determinata intr-o mare masura de diversitatea sa, gradul sau de specializare si nu in ultimul rand de calitatea ofertantilor.

Un important factor concurential este calitatea produselor turistice care, la randul ei, este data de:

• calitatea naturala (conditiile mediului);

• calitatea materiala (echipamente hoteliere, de servire a mesei, transport, comert, evenimente si obiective culturale, sportive, spectacole s.a).;

• calitatea imateriala ("software") : serviciile, gestionarea / administrarea, organizarea, informarea s.a.)

3. Structura pietei, circuitele de distributie, in calitatea lor de determinante ale pozitiei concurentiale a destinatiei, sunt puternic influentate de dimensiunea intreprinderii.

Datorita concurentei mondiale acerbe, numeroasele intreprinderi mici si mijlocii au dificultatea in constituirea unei destinatii unice si in distribuirea produselor lor in lumea intreaga. Situatia este general valabila pentru intregul continent european. Pe de alta parte, acestea au costuri de productie si comercializare de nivel mediu si dovedesc in general dificultatea in a realiza economii interne, necesare dezvoltarii. Avand in vedere aceste dificultati, in contextul tendintei de monopol al marilor concerne din domeniul turismului, patrunderea si rezistenta acestora pe piata concurentei va deveni din ce in ce mai dependenta de gradul in care acestia vor fi deschisi la cooperare si vor fi capabili sa renunte la o parte din autonomia lor antreprenoriala in scopul asigurarii supravietuirii lor economice in sectorul turistic.

4. Conditiile de manifestare a cererii si de adaptare a ofertei, elemente de baza ale competitivitatii, determinate de dimensiunea si structura pietei (ponderea pietei turistice specifice, nivelul veniturilor si nivelul social, gradul de saturatie s.a.), de experienta calatorilor fata de noile produse si noile norme.

Turistii si consumatorii evoluati sunt un factor important pentru avantajul concurential al unei destinatii; turistii care dau prioritate calitatii servesc drept control permanent al calitatii si pot contribui substantial la avantajul concurential. Pentru a adapta oferta la necesitatile consumatorilor trebuie reperate noile tendinte si noile posibilitati de realizare a produsului turistic.Masura in care aceste determinante pot contribui la pozitia concurentiala depind de tipul destinatiei, respectiv de nivelul de dezvoltare socio-economica, particularitatea topografice, climat, cultura, regim politic, factori speciali s.a..

In ceea ce priveste elaborarea strategiilor de tip regional, Comisia Economica pentru Europa (CEE) a Natiunilor Unite (1988) recomanda ca etapele principale ale schemei logice sa fie urmatoarele:

- Definirea caracteristicilor economice si sociale ale regiunii.

- Problemele specifice si tendinta lor de evolutie.

- Obiective pe termen mediu si lung.

- Politici si programe de realizare a obiectivelor.

- Conditii necesare (instrumente) pentru implementarea strategiei.

Trebuie tinut cont ca, pe timpul realizarii strategiei, mediul extern si intern al sectorului turistic se poate modifica din cauza unor conjuncturi dinamice in timp, facand necesare adaptarea setului de programe si actiuni intr-o politica neimuabila. Obiectivele strategiei raman, de regula, neschimbate, inlocuirea lor cu altele insemnand o noua strategie. Adaptabilitatea, flexibilitatea strategiei la modificari ale mediului se exercita insa la nivelul programelor si masurilor corespunzatoare.
Instrumente necesare realizarii strategiei de diversificare a turismului si serviciilor conexe

Exista o tipologie larga de instrumente, diversificata, formata in timp, generala sau specifica sectorului turistic, insa vom insista asupra acelor instrumente ce prezinta o importanta particulara pentru strategia de dezvoltare a turismului in zona transfrontaliera Constanta-Dobrich.

Instrumentele orizontale - Cu rol deosebit pentru dezvoltarea turismului se evidentiaza:

• 
  Instruirea populatiei pe tot ciclul de viata activa
  
• 
  Activitatea de cercetare-dezvoltare care este prezenta in turism, in promovarea si sustinerea turismului (reconstructia ecologica, stabilirea capacitatilor – suport a ecosistemelor naturale, ecologizarea mediului si a vietii, tratarea deseurilor antropice, descoperirea de tehnologii nepoluante etc.).
  
• 
  Informarea si motivarea populatiei despre strategie, obiective, efecte pe termen scurt, mediu si lung, cum se va schimba viata populatiei in perspectiva, cum poate fi implicata in realizarea strategiei.
  
• 
  Cooperari, colaborari cu firme din afara turismului (produse alimentare, ecologie, invatamant, gestiunea deseurilor, reconstructia ecologica etc.).
  
• 
  Cooperari, colaborari cu firme, din sfera de interes a turismului (institutii si organizatii culturale, decidenti locali si regionali, operatori turistici, firme de transport persoane etc.).
  

Rolul sectorului public si al sectorului privat in implemetarea politicilor si strategiilor de dezvoltare a sectorului turistic

Implementarea politicilor si strategiilor de dezvoltare turistice necesita diferite metode si tehnici de planificare. Implementarea este o responsabilitate atat a guvernului, cat si a sectorului privat, iar rolul lor trebuie sa fie definit in mod clar.

Politica actuala a majoritatii tarilor prevede faptul ca sectorul privat este cel care trebuie sa joace rolul principal in toate tipurile de dezvoltare, inclusiv in turism. Pe dea alta parte, in sectoarele nou aparute ale turismului, unde capacitatile sectorului privat sunt inca limitate, guvernul trebuie sa fie pe primul loc in coordonarea dezvoltarea si conducerea sectorului.

Rolul sectorului public in dezvoltarea turismului are deci in vedere: stabilirea strategiei, planificarea si cercetarea; realizarea infrastructurii de baza; dezvoltarea anumitor atractii turistice; stabilirea si administrarea normelor si a facilitatilor; administrarea teritoriului si aplicarea masurilor de protejare a mediului inconjurator; stabilirea normelor si nivelurilor de pregatire si perfectionare in turism; mentinerea sanatatii si securitatii publice. Stimularea investitiilor din sectorul privat sau chiar asocierea cu acesta pentru anumite proiecte pot fi necesare pentru incurajarea initiativei private in dezvoltarea turismului. Angajamentul politic in vederea dezvoltarii turismului intr-o maniera planificata si durabila este esential si necesita deseori sensibilizarea politicienilor cu privire la importanta potentiala a turismului in zona si la nevoia dezvoltarii sale in concordanta cu principiile durabilitatii.

Sectorul privat este in general raspunzator pentru dezvoltarea serviciilor de cazare, atat a operatiunilor legate de calatorie si de dezvoltarea altor societati comerciale de turism care folosesc aceeasi infrastructura, pentru dezvoltarea atractiilor turistice. Sectorul privat ar trebui, de asemenea, sa-si asume unele functii de control, in scopul mentinerii standardelor de calitate prin intermediul asociatiilor turistice din sectorul privat. O parte a infrastructurii poate fi realizata de catre firme private de utilitati sau intreprinderi publice, care pot beneficia de scutire de impozit pentru investitiile si costurile operationale efectuate in turism.

Mentinerea unei stranse cooperari si a coordonarii intre sectorul public si privat prin intermediul procesului de planificare si implementare este esentiala, pentru realizarea obiectivelor comune. Practica uzuala este aceea de a infiinta un organism de coordonare a turismului in regiune, cum ar fi un consiliu consultativ sau un comitet coordonator format din reprezentanti ai guvernului si ai sectorului particular. Acest organism se intruneste, de obicei, in mod regulat pentru a discuta problemele de interes reciproc aparute in domeniul turismului, pentru a face schimb de informatii si idei, pentru a determina autoritatile responsabile sa actioneze in mod corespunzator si pentru a orienta sponsorizarile pentru anumite proiecte. In plus, sunt necesare contacte informale continue intre autoritatile guvernamentale si intreprinderile particulare.

Organizatiile neguvernamentale sunt implicate din ce in ce mai mult in aspecte legate de turism cum ar fi, de exemplu: conservarea resurselor naturale, istorice si culturale ce pot fi utilizate in turism, dezvoltarea formelor alternative de turism (ecoturism, turism rural, turism cultural, turism actic, turism in natura etc.) si a proiectelor bazate pe implicarea comunitatilor, precum si imbunatatirea activitatilor de productie si de vanzare a obiectelor mestesugaresti.
4.2.2 Importanta planificarii financiare in demersurile de implementare a strategiilor de dezvoltare a turismului si serviciilor conexe
Finantarea planificarii turistice

Finantarea planificarii turistice la nivel local si regional, a planurilor de turism urban, ecoturism, turism rural, activ etc. si planificarea atractiilor cu caracter public, cum sunt parcurile nationale si siturile arheologice sau istorice, intra in aria de responsabilitate a autoritatilor locale si centrale.

Finantarea planurilor de dezvoltare detaliate si a studiilor de fezabilitate este in mod obisnuit responsabilitatea sectorului privat.

Planificarea dezvoltarii turistice la nivelul unei regiuni poate fi realizata de autoritatile publice, o companie privata sau o societate de dezvoltare. Chiar daca planificarea e facuta de sectorul privat, guvernul (sau guvernele tarilor implicate) are responsabilitatea de a stabili standardele asa cum au fost aprobate initial, de a revizui planurile si de a le accepta doar daca indeplinesc standardele aprobate.

Principalele componente ale infrastructurii sunt in mod obisnuit finantate de guvern sau de intreprinderi publice. Oricum, taxele de folosinta pot recupera cea mai mare parte din aceasta investitie sau macar costurile operationale. Aceasta infrastructura serveste nevoilor generale de dezvoltare. In cadrul unui program de dezvoltare, finantarea infrastructurii interioare este realizata de catre sectorul privat, care preia initiativa dezvoltarii.

Parcurile locale, regionale si nationale, zonele istorice si arheologice, muzeele, centrele culturale si alte tipuri de atractii sunt in mod obisnuit finantate de guvern, iar prin plata unor taxe de intrare se acopera o parte din costurile operationale. Aceste atractii determina turistii sa viziteze o zona si sa cheltuiasca.

Asa cum a fost specificat anterior, finantarea restaurarii zonelor istorice poate fi realizata de catre sectorul privat, dar cu sprijin din partea guvernului. Atractiile de tip comercial, cum sunt parcurile tematice, sunt finantate de sectorul privat.

Sectorul privat este sursa obisnuita de finantare pentru modernizarea hotelurilor si a altor facilitati comerciale, aceasta fiind politica si tendinta in cele mai multe regiuni turistice. Guvernul poate fi initiatorul dezvoltarii in zonele turistice noi, inainte ca investitorii particulari sa decida sa faca investitii, sau poate coopera cu investitorii particulari pentru anumite proiecte.

Dezvoltarea resurselor umane pentru turism si servcii conexe

Personalul calificat pentru activitatile turistice este un factor esential pentru dezvoltarea cu succes a turismului si pentru a asigura acel nivel ridicat al serviciilor pe care turistii il asteapta si pe care il platesc.

Dezvoltarea resurselor umane pentru turism necesita o abordare sistematica, respectiv:

• 
  Cercetarea si evaluarea resurselor umane actuale in sectorul turismului si identificarea oricaror probleme si nevoi noi ca de exemplu, imbunatatirea abilitatilor personalului.
  
• 
  Estimarea necesarului de resurse umane in viitor. Aceasta implica examinarea numarului de persoane din zona ce vor cauta de lucru, precum si capacitatile educationale ale acestora.
  
• 
  Determinarea nevoilor de educatie si pregatire a personalului necesar si conceperea programelor de educatie si formare necesare pentru a furniza personal calificat.
  

In dezvoltarea fortei de munca trebuie luate in considerare toate tipurile de personal calificat care activeaza in sectorul turismului:

• 
  Serviciile de cazare, cateringul si managementul resurselor umane, incluzand front office-ul si receptia, serviciu de camera, serviciul de masa si bar, bucataria si intretinerea.
  
• 
  Calatoriile, incluzand agentia de bilete, programarea itinerariilor si ghizii, soferii.
  
• 
  Functionarii guvernamentali specializati in managementul turistic, respectiv cei care se ocupa de planificarea si dezvoltarea de marketing, aplicarea standardelor profesionale, de cercetari statistice, de servicii de informatii.
  
• 
  Mestesugarii, animatorii, directorii sportivi si alti specialisti.
  

Importanta planului de afaceri in implementarea strategiei de dezvoltare a turismului si serviciilor conexe

Planul de afaceri este o forma scrisa a ceea ce dorim sa realizam, a modului in care intentionam sa folosim resursele financiare pe care le avem sau de care avem nevoie pentru a realiza obiectivele. Planul de afaceri presupune o gandire de perspectiva pornind de la obiectivele stabilite si cuprinde toate etapele si resursele necesare pentru realizarea acestor obiective pe o perioada de timp determinata.

In functie de target-ul planului de afaceri (cei carora le este destinat), acesta poate contine elemente specifice, utile sau solicitate. Totodata, in functie de imprejurari, anumite sectiuni pot avea o pondere mai mare sau mai mica in importanta planului de afaceri.

In ceea ce priveste structurarea planului de afaceri, elementele pe care acesta trebuie sa le contina in general sunt:

• 
  Prezentare generala a organizatiei/organizatiilor implicate in implementarea strategiei de dezvoltare
  
• 
  Prezentarea generala a activitatilor desfasurate anterior, a celor ce urmeaza a fi desfasurate, necesarul de resurse financiare si sursele de obtinere a acestora, marimea segmentului de piata(numar clienti, importanta acestora, arie geografica), veniturile preconizate din implementarea activitatilor, principalele jaloane pentru viitor (obiective concrete pentru urmatorii 2-5 ani), impactul activitatilor asupra mediului
  
• 
  Analiza pietei - in aceast capitol din planul de afaceri se va realiza o prezentare a pietei de desfacere a serviciilor, avandu-se in vedere urmatoarele elemente:
  

• 
  trasaturile caracteristice ale serviciilor, in asa fel incat sa se inteleaga la ce servesc serviciile prestate, aria de valorificare a acestora
  
• 
  parametri economici ai furnizarii acestor servicii
  
• 
  caracteristicile specifice ale segmentului de piata, localizarea pietei de furnizare a serviciilor, tendintele actuale ale pietei serviciilor care vor fi furnizate (declin, stagnare, progres lent, expansiune rapida), trasaturile caracteristice ale cererii
  (cerere zilnica, anuala, de sezon, evolutia in ultimii ani si cea previzibila, etc)
  
• 
  descrierea clientilor pentru serviciile furnizate (individuali, colectivitati, actori economici etc), factori determinanti pentru achizitionarea serviciilor respective.
  
• 
  nominalizarea principalilor concurenti pentru acelasi tip de servicii in cadrul pietei nationale, regionale, internationale, mentionand pentru fiecare dintre ei trasaturile caracteristice (marimea - cantitativ, valoric; numar personal, caracteristicile produsului/serviciului lor, reputatia, modalitati de valorificare, marimea segmentului lor de piata, etc), prezentarea avantajelor concurentilor fata de ofeta proprie si avantajelor proprii fata de concurenta.
  

• 
  Strategia de comercializare a serviciilor: tipurile de servicii care vor fi furnizate, politica de preturi (modul de stabilire al pretului serviciilor, situarea fata de concurenti), politica de distributie a serviciilor (direct sau prin intermediari), mijloacele de promovare a serviciilor (cataloage, brosuri, participare la targuri si expozitii) sau reclama (radio, TV, presa, afisaj)
  
• 
  Organizarea activitatii: conditiile necesare desfasurarii activitatilor propuse, tipurile de resurse necesare (materiale, umane si finanaciare), furnizori
  
• 
  Informatii financiare: veniturile obtinute pana in prezent din furnizarea si comercializarea serviciilor respective, si proiectiile financiare pentru urmatorii ani, in urma implementarii strategiei de dezvoltare. Vor fi avute in vedere finantarea afacerii, veniturile si costurile, identificand: necesarul de fonduri si sursele din care se vor acoperi acestea. In proiectie este recomandabil sa se acopere toate cheltuielile cu veniturile provenite din activitatea propusa, sa se determine profitul rezultat, urmarind sa nu se supraevalueze veniturile si sa nu se minimizeze cheltuielile sau invers. Se vor evidentia riscurile care ar influenta previziunile facute, cum ar fi: intensificarea gradului de concurenta pe piata, scaderea puterii de cumparare a populatiei, conjuctura politico-economica si sociala internationala etc.
  

Si in ceea ce priveste dezvoltarea turismului si a serviciilor conexe, este foarte importanta elaborarea unui plan de afaceri cuprinzator si coerent, care sa duca la materializarea strategiilor de dezvoltare elaborate.

Daca nu a fost pus la punct un plan turistic cuprinzator pentru zona in cauza, care sa includa si analiza pietei, dar totusi comunitatea doreste desfasurarea unor activitati de marketing in scopul dezvoltarii turistice, atunci se impune o cercetare fundamentala de marketing si realizarea unui plan de afaceri. Aceasta abordare implica: inventarierea atractiilor si activitatilor turistice existente si evaluarea atractiilor potentiale ce ar putea fi lansate pe piata; trebuie evaluata si concurenta facuta de destinatiile asemanatoare; o claritatea obiectivelor comunitatii pe plan turistic, in special in ceea ce priveste dezvoltarea generala si protejarea mediului, avandu-se in vedere considerente de ordin economic, ecologic si sociocultural; o estimarea nivelului probabil al cererii pe piata si a capacitatii de cazare a zonei si reconsiderarea nivelului acestor indicatori in functie de raportul existent intre dimensiunile acestora; o evaluarea facilitatilor si serviciilor turistice existente si planificate, a infrastructurii, inclusiv a cailor de acces in regiunea respectiva; o determinarea turistilor potentiali in corelatie cu atractiile turistice existente; o determinarea segmentelor pietei-tinta.

Un loc aparte in elaborarea unui plan de afaceri in domeniul turistic, poate mai mult decat in alte domenii ale economiei, pe langa planul de management sau cel financiar, este elaborarea planului de marketing. Marketingul si promovarea turistica a unei anumite arii geografice sunt esentiale din perspectiva informarii potentialilor turisti si convingerii acestora sa viziteze zona respectiva.

In abordarea durabila a dezvoltarii, pietele-tinta ar trebui sa fie cele care respecta caracteristicile comunitatii si mediul inconjurator local. Identificarea pietelor-tinta potentiale implica cateva considerente in plus, legate de tipul atractiilor si activitatilor locale si obiectivelor de dezvoltare ale comunitatii. Cunoasterea localizarii geografice a pietei-tinta este importanta daca se au in vedere posibilitatile de transport si costul calatoriei pana la destinatie. De asemenea, ar trebui analizate caracteristicile demografice si comportamentale ale segmentelor de piata. Aceasta include motivatia calatoriei, sistemul de valori al grupurilor-tinta, interesele lor specifice, varsta, sexul, starea civila, educatia.

De asemenea, analiza dimensiunilor unei anumite zone este un element important in stabilirea limitei maxime a numarului de turisti ce urmeaza a fi atrasi. Pornind de la analiza de piata, se poate pune la punct un plan de marketing. Primul pas in realizarea planului de marketing il reprezinta formularea obiectivelor si strategiilor de piata. Obiectivele de marketing sunt reprezentate de pietele-tinta, privite din punctul de vedere al tipurilor si numarului de turisti, si duratei sederii acestora, piete-tinta care au fost stabilite prin analiza de piata. In elaborarea planului de marketing trebuie sa se tina cont de: imaginea zonei ce urmeaza a fi promovata; posibilele obstacole ce trebuie depasite; relatia dintre eforturile de marketing si anumite atractii importante sau dezvoltarea unor facilitati de agrement; tehnicile promotionale ce urmeaza sa fie folosite; programarea activitatilor promotionale pe diversele segmente ale pietei.

O componenta a marketingului o constituie asigurarea unor servicii de informare a turistilor inainte si dupa ce ajung la destinatie. Intr-o zona turistica noua, in curs de dezvoltare, care nu este cunoscuta potentialilor turisti, este importanta crearea si transmiterea unei imagini adecvate a zonei respective, avand la baza atractiile ei primare, impreuna cu facilitatile si serviciile disponibile. Imaginea transmisa ar trebui sa fie cat mai aproape de realitate, astfel incat turistii care viziteaza zona sa nu fie dezamagiti si sa nu isi formeze o impresie nefavorabila. Chiar daca facilitatile si serviciile sunt limitate, pentru a atrage turistii se poate incerca promovarea imaginii unui cadru natural si cultural nealterat, propice aventurii sau turismului cultural. Materialele promotionale ar trebui sa mentioneze si deficientele zonei respective, asa incat turistii sa stie exact la ce anume sa se astepte. In cazul in care, sunt avute in vedere piete turistice specializate, cum ar fi turismul cultural, turismul activ, ecoturismul sau turismul de aventura, va fi necesara folosirea unor tehnici de marketing selective si de „nisa”.

Printre tehnicile promotionale care pot fi folosite in promovarea turismului si a serviciilor conexe intr-o regiune se numara:

• 
  materiale promotionale precum brosuri, postere, harti, carti postale si ghiduri turistice; distribuirea acestora agentiilor de turism, turoperatorilor si turistilor
  
• 
  materiale audiovizuale pentru prezentari pe slide-uri si casete video
  
• 
  reclama in ziare, reviste, la radio si televiziune, in mijloacele de informare in masa pentru consumatorii de turism, si reclama in publicatiile de comert turistic adresata distribuitorilor de turism (aceasta tehnica este de obicei costisitoare si trebuie folosita cu atentie). O importanta tot mai crescuta in ultimii ani se acorda promovarii destinatiilor turistice pe internet, o modalitate de informare usor accesibila unor categorii largi de posibili consumatori, din orice colt al lumii.
  
• 
  participarea la targurile turistice, organizate anual pe plan mondial, organizarea de manifestari si intalniri cu distribuitorii de turism.
  
• 
  organizarea unor calatorii promotionale in zonele ce furnizeaza turisti, cu scopul de a lua contact cu agentii de turism si turoperatorii si organizarea unor seminarii de prezentare a calatoriei pentru comertul turistic.
  
• 
  invitarea si gazduirea agentilor de turism si turoperatorilor, astfel incat acestia sa ia contact direct cu atractiile zonei, facilitatile si serviciile oferite. Aceasta este o practica frecventa, dar se poate dovedi costisitoare, si, deseori, necesita cooperarea hotelurilor si turoperatorilor locali pentru asigurarea cazarii si transportului invitarea si gazduirea jurnalistilor de turism si fotografilor, precum si incurajarea publicarii de articole privind zona respectiva in mass-media nationala si internationala.
  
• 
  pregatirea si publicarea unor ghiduri de calatorie si carti de informare generala privind zona respectiva, in cazul in care acestea nu sunt deja disponibile. Aceste carti pot fi vandute pentru recuperarea costurilor.
  

Cea mai buna abordare pentru serviciile de informare in zona este de a stabili un centru de informatii turistice, care sa aiba o pozitie centrala si accesibila. Centrul de informare trebuie sa contina material informational, sa raspunda la intrebari, recomandabil in mai multe limbi, harti cu atractii si facilitati locale.

Daca zona turistica este intinsa, poate fi stabilit un centru de informare in orasul principal sau standuri in punctele de sosire a turistilor si in centrele locale informationale mai mici, situate in alte localitati. Un centru turistic de informare ar trebui asezat in aeroportul zonei, in cazul in care cei mai multi turisti sosesc pe calea aerului. Materialul informativ ar trebui sa fie disponibil in hoteluri, restaurante si in principalele puncte de atractie.

4.2.3 Impactul dezvoltarii turismului si serviciilor conexe prin implementarea Programului Turistului Artist, la nivelul agentilor economici din turism, la nivelul turistilor si la nivelul dezvoltarii regionale si locale
Un numar tot mai mare dintre cei implicati, sub o forma sau alta, in activitatile de turism sunt constienti de efectele provocate de dezvoltarea turistica, de impactul acestor activitati asupra mediului de afaceri, populatiei si mediului inconjurator.

Notiunea de impact presupune analiza relatiei turist - resursa turistica - produs turistic, care se desfasoara de la simpla vizitare a unui obiectiv turistic, pana la asigurarea pachetului de servicii si actiuni turistice, menite sa puna in valoare obiectivul respectiv.

Desfasurarea eficienta a activitatilor turistice presupune existenta unui mediu inconjurator adecvat, avand calitati superioare atat in privinta conditiilor naturale, cat si a celor create de om. Printre motivatiile turistice un loc tot mai insemnat revine nevoii de destindere, de recreere, de odihna activa intr-un mediu agreabil, cu o natura nealterata: aer curat, apa, soare, zapada, liniste, peisaje reconfortante.

Amenajarea si valorificarea prin turism a naturii si a valorilor culturale, fara discernamant si la intamplare, pot produce in timp si spatiu efecte defavorabile asupra tuturor componentelor de mediu. Insa, prin implementarea unor programe viabile, coerente, avand sustinere din partea actorilor economici, politici si sociali, cum este Programul Turistului Activ, efectele nu pot fi decat pozitive, atat la nivelul agentilor economici din turism si servicii conexe, al turistilor (care vor fi atrasi sa revina in regiune, generand noi si noi venituri), dar si al dezvoltarii regionale in ansamblul ei.

Impactul economic, materializat prin dezvoltarea locala si regionala a localitatilor mai putin favorizate sub aspectul resurselor economice, se concretizeaza in volumul determinat de cheltuielile turistice. Din acest punct de vedere masurarea impactului economic poate tine seama de trei elemente:

• 
  impactul direct care evidentiaza efectele primei runde de circuit monetar provenit de la turist;
  
• 
  impactul indirect masoara efectele derivate ale rundelor aditionale cauzate de recircularea unitatii monetare initiale a turistului;
  
• 
  impactul indus (stimulat) comensureaza efectele derivate cauzate de angajatii unei firme turistice care cheltuiesc o parte din salariile lor in alte sectoare de afaceri.
  

Implicatiile economice ale turismului cuprind si elemente care vizeaza o valorificare superioara a resurselor implicate in derularea activitatii turistice, cum sunt: peisajul, clima, apele, flora, fauna, sau resursele antropice.

Activitatea turistica asigura, de asemenea, si dezvoltarea unor zone mai sarace in resurse sau a celor periferice, prin realizarea unor amenajari turistice, favorizand utilizarea pe plan local a diverselor resurse, a fortei de munca si creand conditii de viata mai bune rezidentilor. Se contureaza, astfel, rolul turismului in dezvoltarea economico-culturala a regiunilor respective, determinand chiar mutatii in evolutia acestora.

Valorificarea resurselor presupune nu numai desfasurarea activitatilor care sa cuprinda activitati de amenajare sau reamenajare turistica a zonei, dar si o utilizare echilibrata si adecvata a celor existente sau concepute si executate in conditiile protejarii mediului pentru o dezvoltare durabila.

La nivelul agentilor economici din turism, implementarea unui astfel de program duce la dezvoltarea afacerilor si cresterea veniturilor, datorita unor factori precum: atragerea unui numar mai mare de turisti prin diversificarea serviciilor de agrement, zona transfrontaliera Constanta-Dobrich fiind limitata in prezent doar la turismul pe litoral, extinderea sezonului turistic la mai mult de trei luni pe an (cat dureaza sezonul estival) prin punerea in valoare a tuturor resurselor naturale si culturale si crearea posibilitatii de a desfasura activitati de agrement pe tot parcursul anului (de exemplu, vizitarea muzeelor si a altor obiective culturale, deprinderea unor cunostinte si competente in arta traditionala si contemporana a zonei transfrontaliere Constanta-Dobrich).

Programul va contribui nu doar la impulsionarea dezvoltarii afacerilor deja existente (domeniul hotelier, alimentatiei publice), dar si crearea si dezvoltarea unor afaceri noi (cresterea numarului de unitati de cazare in zone mai putin dezvoltate turistic in prezent; sporirea numarului de unitati de alimentatie publica, prin sprijinirea initiativelor locale pentru valorificarea bucatariei traditionale si utilizarea produselor locale specifice; crearea conditiilor de agrement-divertisment adecvat si diversificat, care de asemenea poate pune in valoare resursele locale – obiective culturale, implicarea artistilor si artizanilor locali, dezvoltarea unui comert specific cu produse de artizanat, albume, pliante, harti, ghiduri, diapozitive, CD-uri, etc.).

Investitiile din turism antreneaza deopotriva investitiile din acele domenii care isi desfasoara activitatea in stransa corelatie cu turismul. Se exercita, in acest mod, o influenta avorabila asupra zonei in care se implementeaza strategia de dezvoltare a turismului, prin veniturile generate de exploatarea acestuia, prin consumul de bunuri si servicii precum si prin salariile acordate angajatilor.

Investitiile realizate in turism le influenteaza nemijlocit atat pe cele din sectorul tertiar, cat si pe cele de la nivel national, astfel evidentiindu-se dublul rol stimulator al turismului:

• 
  stimulator al investitiilor specifice turismului;
  
• 
  stimulator al investitiilor nationale.
  

Descrierea si analiza impactului socio-cultural al turismului presupune luarea in consideratie a efectelor, directe si indirecte, induse asupra comunitatilor gazda de catre complexitatea relatiilor cu turistii, ca si de interactiunea cu industria ospitalitatii. Dintr-o multime de motive, colectivitatile-gazda pot fi adesea vulnerabile si prea receptive la influentele vizitatorilor si furnizorilor de servicii. Impactul negativ apare atunci cand turismul aduce schimbari in sistemele de valori si comportament, in obiceiuri si traditii si, de aceea, afecteaza identitatea cetatenilor din regiunile gazda. Ca urmare, apar schimbari in structura comunitatii locale, in relatiile familiale, in stilul de viata individual si colectiv. Daca dezvoltarea turismului si a serviciilor conexe se face in mod adecvat, asa cum propune si Programul Turistului Artist, aceasta poate genera in principal efecte pozitive, daca luam in considerare doar faptul ca el se constituie ca o forta activa pentru promovarea traditiilor culturale si ajuta la rezolvarea unor probleme sociale, de pilda prin crearea unor locuri de munca. Desigur ca efectele pozitive si negative se pot, uneori, impleti, iar importanta lor este perceputa diferit, in conditii si in grupuri sociale diferite.

Turismul are potentialul de a contribui la promovarea dezvoltarii sociale prin efectele pe planul ocuparii, prin redistribuirea veniturilor si atenuarea saraciei. Unul dintre principalele efecte benefice ale turismului, in plan social, este acela ca intareste comunitatile gazda si aduce un plus de vitalitate, pe mai multe cai. Astfel, crearea locurilor de munca in industria turismului si a serviciilor conexe joaca un rol important in reducerea fenomenului de migrare a populatiei active din zonele mai putin dezvoltate, in cresterea sanselor unor castiguri mai bune pentru populatia activa locala, nu doar pentru activitatile legate direct de turism, ci si prin activitatile complementare, stimulandu-se, astfel, revigorarea economica, dezvoltarea afacerilor si a abilitatilor intreprinzatorilor. Tipurile de angajari rezultate din dezvoltarea sectorului turistic si a serviciilor conexe sunt:

• 
  angajare directa – persoanele care lucreaza intr-o intreprindere turistica, precum hoteluri, restaurante, magazine pentru turisti, agentii de voiaj, touroperatori, institutii si obiective culturale;
  
• 
  angajare indirecta – locuri de munca produse in sectoarele de aprovizionare cu marfuri alimentare si nealimentare, respectiv industrie, agricultura, piscicultura;
  
• 
  angajare indusa – personal suplimentar angajat pe baza cheltuirii castigurilor salariale realizate de angajatii directi si indirecti;
  
• 
  angajare in domeniul constructiilor – locuri de munca in domeniul constructiei infrastructurii si capacitatii de turism; acestea, de regula, sunt temporale, dar pot dura o perioada mai indelungata in acele zone unde are loc o dezvoltare continua a turismului.
  

Efectele benefice pot include modernizarea infrastructurii, imbunatatirea asistentei sanitare si a serviciilor de transport, crearea unor facilitati recreative, spatii publice, teatre, restaurante, la fel ca si cresterea calitatii bunurilor si serviciilor destinate pietei.

Pe plan socio-cultural, turismul poate ajuta la reevaluarea pozitiei si importantei obiceiurilor si traditiilor, constituindu-se ca un mijloc de transmitere a valorilor culturale. Dincolo de stimularea interesului pentru conservarea patrimoniului local cultural si a interesului pentru implicarea civica, acest lucru duce si la un management durabil al resurselor naturale, al biodiversitatii si mediului. In acelasi timp, calatoriile faciliteaza contactul intre oameni si, prin latura culturala si educationala, el poate ajuta si la mai buna intelegere intre culturi si popoare, poate stimula schimburile culturale intre gazde si vizitatori.

Acestea sunt doar cateva consecinte pozitive, care pot sa apara atunci cand turismul si serviciile conexe se dezvolta intr-o maniera durabila, sprijinita si valorificata prin Programul Turistului Artist, ceea ce implica si capacitatea populatiei gazda de a lua decizii pe plan economic, social si ecologic, pe termen lung.