de Edmondo de Amicis
Rămas bun plimbărilor de pe calea Rivoli! A sosit vesela prietenă a copiilor, a sosit zăpada!
De ieri a început să cadă deasă, în fulgi mari și albi, ca florile de cireș.
Ce veseli eram dimineața la școală, când o vedeam cum se lipea de geamuri și se grămădea pe pervazurile ferestrelor! Chiar profesorul se uita bucuros la ea și își freca mâi-nile. Toți ne înveselim gândindu-ne ce de bulgări o să facem și cum o să ne batem cu ei. Ce-o să ne mai dăm pe gheață și ce dulce o să ni se pară, după aceea, căldura de acasă!
Numai lui Stardi nu-i păsa; stătea cu coatele pe bancă și cu fruntea între mâini, ascultând ca de obicei explicația pro-fesorului.
Ce frumusețe! Ce veseli eram la ieșirea din școală! Toți dădurăm năvală pe uliță, strigând, băgându-ne picioarele unde era zăpada mai mare și sumețându-ne mânecile, ca să facem bulgări și să azvârlim unul într-altul.
Umbrelele părinților care așteptau pe afară, se făcuseră albe. Ghiozdanele noastre se înălbiră într-o clipă. Toți eram nebuni de bucurie; vesel era însuși Precossi, fiul lăcătușului, băiatul acela palid, serios și trist; Robetti, băiețelul care scă-pase pe un copil de sub roata omnibuzului, sărea și el sără-cuțul, cum putea cu cârjele la subțioară; Calabrezul fiindcă nu mai văzuse zăpadă în viața lui, făcuse un bulgăre și muș-că din el ca dintr-o piersică. Crossi, băiatul precupeței, își umpluse ghiozdanul.
Zidărașul ne făcu să ne prăpădim de râs. Tatăl meu îl pofti să vină a doua zi pe la noi; în minutul acela era cu gura plină de zăpadă și necutezând nici s-o scuipe, nici s-o înghită, stătea îndopat cu ea și se uita la noi zăpăcit, fără ca să poată spune un cuvânt.
Chiar profesoarele râdeau și glumeau, când ieșeau din școală; până și biata doamnă Delcati alerga prin zăpadă tu-șind și acoperindu-și fața cu vălul ei cel verde.
Sute de fete de la școala vecină făceau gălăgie și alergau sprintene pe așternutul alb.
Profesorii, pedelii, ba chiar și gardistul, strigau: Acasă băieți! Acasă! și înghițeau fulgii de zăpadă, care le încărun-țeau mustățile și barba. Cu toate acestea se înveseleau și ei de bucuria gălăgioasă a copiilor la vederea iernii.
Vă înveseliți că vine iarna!... Dar ia gândindu-vă că sunt copii care n-au nici haine, nici încălțăminte, nici foc; că sunt mii de băieți, care se coboară de la colibele lor, din colinele singuratice pe o cărare lungă și obositoare cu o bucată de lemn în mâinile lor degerate ca să încălzească școala; că sunt sute de școli nemețite în zăpadă, goale și întunecoase ca niște peșteri, unde copii, sunt înecați de fum, sau tremură de frig și se uită cu groază la fulgii cei albi, care cad nepăsători, grămădindu-se neîncetat pe colibele lor depărtate, ame-nințându-le cu troiene.
Vă înveseliți că vine iarna!... Dar ia gândiți-vă că sunt mii de ființe cărora iarna le aduce sărăcie și adesea chiar moarte!
Săptămâna 18
SĂ FIM SĂNĂTOȘI!
1.Jucăriile celui cuminte de George Coșbuc
Un copil, când jocu-i place,
Toată lumea joc îi face;
Iar el toate le pricepe
Şi cu ele-un joc începe.
Zice tufa de zambile:
- Bună ziua, drag copile!
Floarea zice : — Opreşte-ţi paşii!
— Prinde-ne ! zic fluturaşii.
— Eu sunt netedă şi mică,
Ia-mă! zice-o pietricică.
Cântă rîndunica iară:
— Eu de mult te chem afară!
Căţeluşul şi el vine:
—Hai şi joacă-te cu mine !
Vrăbii zboară
pe tot locul:
Vezi, aşa e vesel jocul !
Patru roţi de la trăsură
Strigă : — Iute alergătură !
Vântul zice — Aşa mi-e placul,
Să-ndoiesc de vârf copacul !
Mărul zice :
— Mă voi coace,
—Vin-atunci pe fugă-ncoace!
Toate-aşa cu drag îl cheamă
Şi el vesel ia de seamă
Numai cel ursuz nu ştie
Cum să-şi fac-o jucărie
Şi numai posomorâtul
Nu-şi ştie alunga urâtul.
Săptămâna 21
CĂLĂTORIND PRIN ȚARĂ-CÂMPIILE
-
Primăvara de Vasile Alecsandri
A trecut iarna geroasă
Câmpul iata-l inverzit
Rândunica cea voiasă
La noi iaraşi a sosit.
Dintr-o creangă-n alta zboară
Sturzul galben, aurit
Salutare primăvară,
Timp frumos, bine-ai venit!
Turturelele se-ngână
Mii de fluturi vezi zburând
Şi pe harnica albină
Din flori miere adunând.
Cântă cucu-n dumbrăvioară
Pe copacul înflorit
Salutare primăvară,
Timp frumos, bine-ai venit.
Săptămâna 26
SĂRBĂTORIM PAȘTELE
2. La Paşti
de George Coșbuc
Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi salciile-n albă floare -
E pace-n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.
Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi din vale
Şi doi de se-ntâlnesc în cale
Îşi zic: Hristos a înviat!
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Şi-un vânt de-abia clătinitor
Şopteşte din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Şi pomii frunţile-şi scoboară
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.
E linişte. Şi din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate -
|
Şi clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag şi plâng a jale!
Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-acelaşi gând, din cer adus:
În fapta noastră ni e soartea
Şi viaţa este tot, nu moartea.
Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieţii-n plete;
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.
Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu ştiu că şi-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă -
Sunt Paştile! Nu plânge, mamă!
| Dostları ilə paylaş: |
