Ghidul esc pentru Diagnosticul şi Tratamentul Bolilor Arterelor Periferice

IIa	C
-
Terapia cu celule stem/genică nu este indicată	III	C	-

^a Clasa de recomandare.

^b Nivelul de evidenţă.

^c Referinţe.

4.5.5 Ischemia critică de membru inferior (ICM)

4.5.5.1 Definiţie şi prezentare clinică

ICM este cea mai severă formă de manifestare a BAMI, definită ca prezenţa durerii ischemice în repaus şi a leziunilor ischemice sau gangrenei, care sunt atribuite pe criterii obiective, bolii arteriale ocluzive. Această afecţiune presupune o suferinţă cronică, care trebuie deosebită de ischemia acuta de membru inferior (IAM) (a se vedea Secţiunea 4.5.6). O tensiune arterială măsurată la nivelul gleznei <50 mmHG este recomandată, de regulă, ca şi criteriu de diagnostic, deoarece se întâlneşte la majoritatea pacienţilor cu durere de repaus sau cu leziuni ischemice, care nu se ameliorează spontan, fără intervenţia de revascularizare. Deoarece procesul de vindecare al leziunilor necesită o perfuzie suplimentară, peste nivelul necesar menţinerii unui tegument intact, tensiunea arterială necesară procesului de vindecare, măsurată la nivelul gleznei şi degetelor, trebuie să fie mai mare decât cea măsurată în cazul membrului cu durere ischemică de repaus. La pacienţii cu leziuni ischemice sau gangrenă, ICM este sugerată de o tensiune la nivelul gleznei <70 mmHg. O tensiune <30 mmHg la nivelul halucelui va înlocui criteriul tensiunii determinată la nivelul gleznei, la pacienţii cu mediocalcinoză arterială.⁶ Investigarea microcirculaţiei la nivelul membrului ischemic (ex. prin determinarea presiunii de oxigen transcutanată) este utilă de asemenea în unele cazuri, nu doar în scop diagnostic şi prognostic, dar poate fi utilă şi pentru determinarea nivelului de amputaţie (Tabel 7).

Rata amputaţiei primare variază între 5% şi 20%, în special la pacienţii neeligibili pentru revascularizare, care au deficite neurologice importante sau care nu se pot deplasa.^{6, 327} ICM este de asemenea, un marker pentru afectarea aterosclerotică severă şi difuză şi se asociază cu un risc de 3 ori mai mare de infarct miocardic, AVC şi deces de cauză vasculară, comparativ cu pacienţii cu claudicaţie intermitentă.⁶