GHIDUL VOLUNTARULUI
INTRODUCERE
Moto: Spune-mi și voi uita, arată-mi și poate îmi voi aminti, implică-mă și voi înțelege!
Acest Ghid cuprinde informații practice și folositoare, oferă îndrumare și va fi extrem de valoros pentru voluntarii Acțiunii Comunitare din unitățile de învățământ. Odată interesat în a deveni voluntar al Acțiunii Comunitare, probabil că prima întrebare va fi: „Ce fac acum?” Scopul acestui ghid este acela de a-ți oferi răspunsuri la această întrebare. Mai exact, reprezintă un suport de referință care conține informații cheie despre Acțiunea Comunitară, la care se poate face referire oricând; vă susține pe voi, elevii voluntari, oferindu-vă îndrumare și încurajare în ceea ce privește noul vostru rol; vă încurajează să vă evaluați munca și rezultatele pentru o dezvoltare viitoare a Acțiunii Comunitare în școala voastră; vă permite să aduceți completări în implementarea Acțiunii Comunitare în România, adăugându-vă ideile și exemplele proprii de succes.
Acest Ghid vrea să ofere tuturor voluntarilor, copii, tineri și adulți, încrederea de a dezvolta Acțiunea Comunitară în școlile și comunitățile lor, contribuind astfel la formarea unor cetățeni informați, dedicați și ingenioși în societatea actuală și din viitor.
În urmă cu ceva ani (probabil mai mulți decât vârsta ta acum), un profesor englez cu suflet mare și-a dorit să-i implice pe elevii lui, plini de energie și intenții pozitive, în activități care să le aducă bucurie atât lor, cât și unor copii mai puțin avantajați. Așa a apărut acțiunea comunitară, un concept care aduce laolaltă oameni din aceeași comunitate, dar cu resurse și nevoi diferite. Lucrând împreună pentru rezolvarea unor probleme sau dificultăți, ei învață unii de la alții, se descoperă reciproc și pe ei înșiși, află cât de ușor e să faci bine și să aduci bucurie celorlalți.
Dacă faci parte dintre acei copii/tineri care își doresc să facă o schimbare în lumea din jurul lor și au și energia pentru asta, dar încă nu au găsit un instrument care să îi ajute să-și pună ideile în practică, acest Ghid este pentru tine! Citește-l, păstrează ce ți se potrivește, găsește-ți o echipă pe măsura ta și pune-te pe treabă!
Dacă deja ești voluntar SNAC cu vechime, Ghidul îți oferă informații structurate care te pot ajuta sau îți poate da idei de noi activități sau aplicații. Chiar dacă nu te vei regăsi în totalitate în acest Ghid, el îți poate da o direcție și îți poate da încredere în ceea e vrei să faci, pentru că un grup de adulți, la fel de dornici de a face bine, s-au gândit să scrie o carte pentru tine și cei ca tine. Ne-am dat silința că facem un Ghid simpatic și prietenos; chiar dacă teoria e necesară, nu vei da niciodată examen din ea. Această parte e acolo ca să o poți reciti când ai nevoie. Aplicațiile sunt multe, variate și vesele și recunoaștem cu mâna pe inimă că și nouă ne plac mai mult decât teoria. Ca în orice lucru din viață, echilibrul dintre teorie și practică e cel care asigură succesul. De exemplu, e bine să aveți idei de proiecte, dar fără o bună planificare și noțiuni de management de proiect, succesul vine mai greu.
Totul pornește însă de la voința voastră. Voința aceea care e în aceeași familie de cuvinte cu voluntar și voluntariat. Nimeni nu vă poate obliga să fiți voluntari, e contradicție în termeni. Așadar, dacă mintea sau inima voastră vă spune că vreți mai mult decât faceți acum, deveniți voluntari SNAC! Sunt deja zeci de mii de tineri care au făcut asta înaintea voastră și o fac chiar acum, aducând sute de zâmbete în fiecare zi pe fețele multor beneficiari. Iar dacă acest Ghid nu vă mulțumește sau dacă vă doriți altceva, noi suntem fericiți oricum, atâta vreme cât nu renunțați la ideea de a face bine. Orice tânăr voluntar face mai frumoasă lumea în care trăim și ne umple pe noi de speranță. Un tânăr care renunță să se plângă și face ceva concret, e ceea ce ne dă nouă forță să mergem mai departe!
Vă mulțumim, dragi copii și tineri frumoși ai României, suntem mândri să fim contemporani cu voi!
CUPRINS
CAPITOLUL 1.DEFINIȚII, SCOP, OBIECTIVE, ACTIVITĂȚI 4
CAPITOLUL 2.ECHIPA SNAC DIN ȘCOALA TA 6
CAPITOLUL 3.TEHNICI DE LUCRU CU COPIII CU CERINȚE EDUCAȚIONALE SPECIALE 8
CAPITOLUL 4.LUCRUL CU COPII ȘI TINERI 15
CAPITOLUL 5.COMUNICARE ŞI ASCULTARE ACTIVĂ 24
CAPITOLUL 6.MIȘCARE, JOC ȘI SPORT 35
CAPITOLUL 7.MANAGEMENTUL PROIECTELOR 43
CAPITOLUL 8.PROIECTE COMUNITARE 54
CAPITOLUL 9.METODE ȘI TEHNICI DIN ARTA ACTORULUI 59
CAPITOLUL 10.COMUNICARE ȘI MEDIA 63
Dostları ilə paylaş: |