CUPRINS
Introducere ……………………………………….
|
|
|
|
Capitolul 1
Globalizarea – conţinut şi semnificaţii …………
|
|
|
|
Capitolul 2
Corporaţiile multinaţionale – principalul vector al globalizării ……………………………………..
|
|
|
|
Capitolul 3
Globalizarea producţiei – firma în faţa provocărilor globale ……………………………
|
|
|
|
Capitolul 4
Globalizarea economiei – argumente pro şi contra ……………………………………………..
|
|
|
|
Capitolul 5
Raportul globalizare – regionalizare …………..
|
|
|
|
Capitolul 6
Uniunea Europeană ……………………………..
|
|
|
|
Capitolul 7
Dezvoltarea regională în România …………….
|
|
|
|
Capitolul 8
Planul Naţional de Dezvoltare ………………….
|
|
|
|
Bibliografie
|
|
Capitolul 1
GLOBALIZAREA – CONŢINUT ŞI SEMNIFICAŢII
Intensificarea globalizării constituie trăsătura fundamentală a economiei mondiale la începutul secolului XXI. Ea se caracterizează prin accentuarea tendinţei de reducere şi eliminare a barierelor dintre economiile naţionale, precum şi amplificarea legăturilor dintre aceste economii. Deşi este unul dintre cei mai utilizaţi termeni în literatura de specialitate, nu se poate spune că există o definiţie general acceptată.
Una dintre cele mai cunoscute este definiţia Băncii Mondiale:
Globalizarea se referă la faptul observabil că în ultimii ani o parte din ce în ce mai mare a activităţii economice la nivel mondial se derulează între persoane şi firme din ţări diferite.
Formele globalizării
Această creştere a activităţii economice în afara graniţelor a luat diferite forme:
-
Comerţul internaţional - o parte din ce în ce mai mare a bunurilor şi serviciilor consumate provin din importuri. În domeniul relaţiilor financiare externe, procesul de globalizare se oglindeşte aşadar în creşterea mai rapidă a comerţului internaţional faţă de producţia mondială. În perioada 1950 – 1994, comerţul internaţional a crescut de 14 ori, în timp ce producţia mondială a sporit de 5,5 ori. Dinamica rapidă a comerţului internaţional constituie o consecinţă a adâncirii diviziunii internaţionale a muncii, a liberalizării accesului pe pieţele externe de bunuri şi servicii şi a progresului tehnici în domeniul transporturilor şi telecomunicaţiilor.
-
Investiţiile străine directe - factorii determinanţi ai creşterii rapide a investiţiilor străine directe sunt: liberalizarea politicilor în domeniu; implementarea programelor de privatizare, cu participarea investitorilor străini; achiziţiile şi fuzionările de întreprinderi, ca urmare a sporirii concurenţei; noile tehnologii, care facilitează transporturile şi telecomunicaţiile, precum şi organizarea managementului firmelor implantate la mari distanţe. Producţia internaţională, inclusiv producţia societăţilor transnaţionale, a filialelor şi a altor întreprinderi legate de societăţile multinaţionale, prin acorduri şi alianţe, fără participarea de capital a cunoscut o puternică dezvoltare. Vechea schemă de fabricaţie într-o ţară şi vânzarea într-o altă ţară a cedat terenul operaţiunilor de fabricaţie internaţională. Progresul tehnologic permite descompunerea şi dezagregarea proceselor de producţie. Firmele îşi aleg pentru fiecare dintre fazele procesului de producţie locul care întruneşte cei mai favorabili factori de producţie. În consecinţă, exportul nu mai reprezintă adeseori vânzarea unui produs naţional către un cumpărător străin, ci decurge din diferitele localizări naţionale ale întreprinderilor care participă la crearea aceluiaşi produs. Societăţile multinaţionale pot contribui la stimularea dezvoltării economice în ţările de implantare, la întărirea capacităţilor lor tehnologice, la formarea resurselor lor umane, la facilitarea accesului la noi pieţe.
-
Pieţele financiare – globalizarea activităţilor financiare a fost facilitată de progresele în domeniul comunicaţiilor şi informaticii. Odată cu pieţele financiare globale au apărut şi crizele financiare globale care au relansat discuţiile cu privire la avantajele şi dezavantajele procesului de globalizare.
Există opinii conform cărora globalizarea nu este un fenomen nou, ba chiar că lumea era mai integrată acum un secol. Comerţul şi investiţiile, ca proporţie din PIB erau comaparabile, iar datorită graniţelor deschise, oamenii puteau circula liber. Ce este totuşi nou în această perioadă?
Pieţe noi -
Pieţe globale cu dinamică ascendentă în servicii: bănci, asigurări şi transporturi;
-
Pieţe financiare noi: nereglementate, conectate, cu posibilitatea de a acţiona şi reacţiona la distanţă, în tim real, cu instrumente financiare noi precum produsele financiare derivate;
-
Dereglementarea şi scăderea legilor antitrust, proliferarea achiziţiilor şi fuziunilor;
-
O piaţă globală pentru bunurile de consum, cu mărci globale.
Actori noi -
Corporaţiile multinaţionale integrează producţia şi vânzarea, dominând producţia mondială;
-
Organizaţia Mondială a Comerţului este prima organizaţie multilaterală cu autoritatea de a impune reguli guvernelor naţionale;
-
O reţea internaţională în creşetere de organizaţii neguvernamentale;
-
Blocurile regionale au devenit mai numeroase şi mai importante: Uniunea Europeană, ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud – Est), NAFTA (Asociaţia Nord – Americană a Liberului Schimb), etc.
-
Grupurile de coordonare politică : G – 7, G – 10, G – 22, OECD.
Reguli şi norme noi -
Economia de piaţă s-a răspândit la scară planetară;
-
Democraţia s-a răspândit ca modalitate principală de alegere a regimurilor politice;
-
Convenţiile referitoare la drepturile omului sunt adoptate şi cunoscute pe arii din ce în ce mai extinse;
-
Convenţii globale referitoare la problemele de mediu;
-
Convenţii multilaterale cu privire la drepturile de proprietate intelectuală, comunicaţii, investiţii, etc.
Noi mijloace de comunicaţie (mai rapide şi mai ieftine)
-
Internet – ul şi comunicaţiile electronice conectează simultan mulţi oameni;
-
Telefonia celulară;
-
Transport mai rapid şi mai ieftin – aerian, rutier şi pe calea ferată.
Dostları ilə paylaş: |
