Globalizare

Migraţia ilegală – fenomen de circumstanţă.

Riscuri şi pierderi

De obicei migraţia ilegală este determinată de existenţa unor conflicte în ţara de origine, de calamităţi naturale ori de dorinţa de procurare a unor mijloace de subzistenţă suplimentare prin deposedare nelegitimă a celor cu o identitate naţională distinctă. Aceste aspecte sunt frecvent acompaniate de pătrunderea anevoioasă pe piaţa muncii autohtone mai ales datorită calificării slab absorbite şi implicit insuficient remunerate faţă nevoile solicitantului. Mediul de origine nu asigură întotdeauna şi pentru toţi, în condiţiile unei economii funcţionale şi competitive, un nivel de trai decent ori dezirabil, căci în timp ce unii câştigă, alţii nu sunt mulţumiţi cu ce primesc ca urmare a măsurilor de protecţie socială. Revanşa pe care o pregătesc nemulţumiţii, încă din ţările lor de apartenenţă, constă în mod frecvent în demararea şi punerea în acţiune a unor planuri care intră în sfera crimei organizate trasfrontaliere.

Pentru a preveni/ limita „un exod masiv“, în conflictele armate recente, se constată o tendinţă periculoasă de a produce intenţionat victime în rândul populaţiei civile în scopul câştigării conflictului, cu motivaţia de „pierderi şi pagube colaterale“, ceea ce a fost vizibil în conflicte precum cele din Afganistan, Irak etc. În acest fel, se evită şi descurajează organizarea unor structuri alcătuite din populaţie proprie, de ripostă ori presiune, care odată evadate pe teritoriul altor state pot solicita intervenţia externă în vederea „igienizării“ mediului „patogen“, prin schimbarea decidenţilor cu riscul pierderii temporare a suveranităţii. Se discută tot mai mult despre conflicte armate destructurate, războaie de nişă, război special, război psihologic, război informaţional, război economic, mediatic, electronic, total etc.

Pe alt plan ne confruntăm cu pericolul proliferării criminalităţii organizate, a crimei organizate transnaţionale – transfrontaliere, traficului de armamente şi materiale nucleare sau/ şi radioactive, traficul de droguri, de carne vie, noilor valuri de „popoare migratoare“, migraţiei ilegale etc¹³⁸.

Nu întâmplător, începând cu noul mandat al Comisiei Europene s-a înfiinţat Direcţia Generală „Justiţie şi Afaceri Interne“ iar în Documentul de poziţie al României privind negocierea Cap. 24 – J.A.I., deschis în martie 2002, criminalitatea organizată este tratată distinct.

Dinamica migraţiei ilegale a determinat şi favorizarea –„specializarea“ unor persoane care au trecut la organizarea de filiere şi reţele de traficanţi coordonate de puternice organizaţii transnaţionale cu o structură bine pusă la punct. „Specialiştii“ acestor structuri oferă toată gama de „servicii necesare“ migraţiei ilegale pentru ţările tranzitate şi cele de destinaţie, respectiv: procurarea unor documente de călătorie, călăuzire în vederea trecerii frauduloase a frontierelor, mijloace de transport, cazare şi pregătirea migranţilor pentru a se orienta şi face faţă tuturor situaţiilor ce apar.

Marile organizaţii criminale s-au internaţionalizat. Crima organizată se angajează în toate tipurile de tranzacţii ilegale sau legale, cu condiţia să fie profitabile şi să ofere posibilitatea investirii banilor câştigaţi pe căi ilegale. Aceste organizaţii şi-au creat baze logistice în ţările de pe principalele itinerarii de deplasare. Acţionând de teritoriul mai multor state, ele au în compunere cetăţeni din principalele ţări de origine ale migranţilor ilegali, care de mai mulţi ani au şedere legală pe teritoriul ţării unde acţionează (în ţări de tranzit şi/ sau de destinaţie).

Este necesar să menţionăm un lucru extrem de important cu privire la migraţia ilegală: toate componentele crimei organizate – trafic de droguri, armament, maşini furate, inclusiv migraţia ilegală etc. – au caracter ilegal şi nu sunt protejate de nici o legislaţie a vreunei ţări. Dimpotrivă, ele sunt aspru sancţionate. În ceea ce priveşte migraţia ilegală, deşi sunt comise acte ilegale, persoanele sunt protejate de reglementări internaţionale (Convenţia de la Geneva, 1951, Protocolul de la New York) ce trebuie aplicate de ţările care au aderat la prevederile acestor documente. De aceea, trebuie să se acţioneze cu perseverenţă pentru combaterea reţelelor şi filierelor de migranţi, prin cooperare cu alte instituţii şi organisme atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional.

Consecinţele migraţiei ilegale pentru România sunt extrem de sensibile:

• 
  posibilitatea de a se infiltra şi ulterior de a acţiona pe teritoriul României a unor grupuri de factură teroristă sau antinaţională faţă de alte state, prin crearea unor sisteme de acumulări de fonduri, procurarea logisticii adecvate şi atragerea de prozeliţi prin procedee specifice ori declanşarea unor acţiuni violente;
  
• 
  tendinţa unor migranţi de a încerca să suplinească lipsa mijloacelor de întreţinere prin comiterea unor infracţiuni, de multe ori cu implicarea unor elemente infractoare autohtone;
  
• 
  suportarea de către statul român a unor cheltuieli împovărătoare pentru returnare, căutare, întreţinere, asistenţa solicitanţilor de azil şi a străinilor care au statutul de refugiat;
  
• 
  situaţia critică a migranţilor face ca aceştia să fie recrutaţi cu uşurinţă de structurile criminalităţii organizate şi implicaţi în traficul de droguri, armamente, autoturisme, persoane, etc.;
  
• 
  influenţarea negativă a pieţei forţei de muncă cu preponderenţă în domeniul comerţului şi serviciilor prin practicarea unor activităţi ilicite – de regulă la firmele unor conaţionali, dar şi a muncii la negru, situaţie ce devine critică în condiţiile creşterii ratei şomajului.
  

Folosirea teritoriului României ca spaţiu de manevră pentru migraţia ilegală provoacă nu numai efecte negative în planul climatului social, al ordinii publice şi situaţiei economice, dar şi serioase consecinţe negative în planul imaginii pentru interesele României în perspectiva integrării euro-atlantice, precum şi un potenţial factor de ameninţare neconvenţională la adresa apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

Multe state europene au ajuns la concluzia că migraţia nu poate fi apreciată întotdeauna ca un fenomen negativ, existând state care, printr-o migraţie controlată, acţionează pozitiv asupra situaţiei negative a unor indicatori demografici interni. În contextul multiculturalismului şi al globalizării, în multe state ale lumii, un anume gen de imigraţie s-a dovedit a fi un factor al creşterii economice. Pe de altă parte, migraţia ilegală necontrolată poate reprezenta un pericol real la adresa siguranţei naţionale, a ordinii publice şi la adresa democraţiei.

Dreptul la libera circulaţie se referă la posibilitatea persoanei de a părăsi ţara de reşedinţă, însă nu include obligaţia ţării de destinaţie de a primi acea persoană, decât în măsura în care aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi admisă pe teritoriul său. Totalitatea condiţiilor impuse străinilor, pentru a fi admişi pe teritoriul naţional, constituie un atribut al suveranităţii statului, având la bază interesul şi obligaţia acestuia de salvgardare a siguranţei naţionale şi ordinii publice.

Din punct de vedere teoretic, în funcţie de condiţiile existente în fiecare ţară (economice, asistenţă materială, oportunităţi ale pieţei forţei de muncă, a legislaţiei pentru străini etc.) şi de interesul migranţilor, ţările se pot clasifica în ţări sursă, de destinaţie şi ţări de tranzit. O astfel de clasificare este, totuşi, una relativă, o ţară putând fi în acelaşi timp producătoare de migranţi, o ţară de tranzit şi o ţară de destinaţie, diferenţierea rezultând din ponderea pe care o are numărul celor care emigrează, al celor care o tranzitează sau al celor care intră şi se stabilesc pe teritoriul său.

Lipsa unui sistem funcţional în combaterea migraţiei ilegale reprezintă frecvent un element de atracţie pentru infractorii daţi în urmărire prin Interpol pentru persoanele care au săvârşit crime împotriva umanităţii sau a Cartei Naţiunilor Unite, persoanele care fac parte din grupări teroriste sau din organizaţii criminale sau pentru cele care sunt implicate în fenomenul criminal transfrontalier.

Absenţa unui mecanism de control adecvat asupra fenomenului migraţiei generează multiple consecinţe negative, printre care se pot enumera:

• 
  prezenţa pe teritoriul naţional a unor comunităţi străine extrem de eterogene din punct de vedere etnic, lingvistic, religios şi cultural, ceea ce implică dificultăţi majore de adaptare în relaţiile cu localnicii şi constituie potenţiale surse de conflict între grupurile de străini (pakistanezi şi indieni, între turci şi kurzi sau între irakieni şi iranieni etc.). Paradoxal, dreptul minorităţilor de a învăţa în limba natală şi de a avea liberate de opinie, într-un stat democratic, se răsfrânge frecvent, negativ, asupra minoritarilor care luptă pentru ele. Aceste drepturi democratice accentuează segregarea, asigură eterogenitatea, previn „ciocnirea culturală“ cu obiceiurile şi mentalităţile populaţiei locale – majoritare. Cutumele, ritualurile vieţii comunitare nu se împrumută, ci se statuează, devenind spaţiu sacru numai pentru comunitatea care le promovează. În acelaşi sens, libertatea de opinie va îmbrăca valenţe ale mentalităţilor naţiunii de provenienţă, uneori intrând flagrant în opoziţie cu valorile populaţiei autohtone. Pe de altă parte, diversitatea culturală va permite o înţelegere mai lentă a proceselor psihologiei de grup, în timp ce controlul social se va realiza în funcţie de coordonate standard, în care cunoaşterea celuilalt va fi deseori limitată de accesul la o comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională. În concluzie, cunoaşterea va fi limitată, pentru ambele părţi;
  
• 
  implicarea unor structuri de tip mafiot în traficul ilicit de persoane, posibilitatea ca migranţii, determinaţi de situaţia lor critică, să fie recrutaţi cu uşurinţă de structurile crimei organizate, pentru a fi folosiţi în traficul de droguri, arme şi muniţii, autoturisme furate, rezultând, implicit, aşa-numitul „import de criminalitate“;
  
• 
  tendinţa a numeroşi străini, lipsiţi de mijloace de întreţinere, de a le procura prin săvârşirea unor infracţiuni, deseori prin asociere cu elemente infractoare autohtone;
  
• 
  apariţia a tot mai multe societăţi comerciale cu sedii fictive, care constituie paravan pentru desfăşurarea unor activităţi ilegale;
  
• 
  posibilitatea transmiterii de către migranţi a unor boli specifice zonelor de unde provin;
  
• 
  unii dintre migranţi sunt simpatizanţi sau chiar membri a unor organizaţii extermist-teroriste de sorginte funda-mentalist-islamică;
  
• 
  suportarea unor cheltuieli împovărătoare pentru bugetul naţional, în legătură cu returnarea migranţilor ilegali în ţările de origine, ca şi pentru cazarea, întreţinerea şi asistenţa solicitanţilor de azil şi a străinilor care au dobândit statutul de refugiat.
  

La nivel global se poate spune că mediul internaţional de securitate a evoluat după 1990 în sensul creşterii complexităţii şi interdependenţelor din relaţiile internaţionale. Drept urmare, stabilitatea internaţională nu poate fi astăzi concepută decât în baza cooperării pe multiple planuri la nivelul comunităţii internaţionale şi, mai ales, prin intermediul dialogului în cadru instituţionalizat, prin creşterea implicării marilor organizaţii internaţionale în definirea stării de securitate a lumii.

În noile abordări privind asigurarea securităţii regionale şi globale s-a considerat însă că trebuie să existe o legătură strânsă între globalizare şi securitatea internaţională, pe de o parte, şi între democratizare şi respectarea drepturilor omului şi ale minorităţilor, pe de altă parte.

Ca răspuns la amplificarea numărului conflictelor şi a creşterii riscurilor terorismului internaţional, a devenit clar că democraţia secolului XXI trebuie să includă şi asigurarea unui cadru mondial de coexistenţă paşnică.

Oportunităţile de definire a unui cadru stabil şi paşnic de dezvoltare a statelor lumii în cadrul economiei mondiale sunt susţinute de mai multe procese de reaşezare a raporturilor de forţe pe plan mondial:

• 
  procesul de cristalizare şi manifestare a Europei ca un centru de putere şi stabilitate;
  
• 
  definirea unor noi dimensiuni ale relaţiilor de asigurare a securităţii între ţările UE şi NATO, pe de o parte, şi între aliaţii europeni şi SUA, în cadrul NATO pe de altă parte;
  
• 
  interdependenţele intereselor vitale ale statelor democratice din întreaga lume care nu pot prospera decât într-o lume lipsită de violenţe şi conflicte.
  

Faţă de noile provocări la adresa securităţii, Europa poate aduce, atât direct, cât şi indirect, un plus de stabilitate, deoarece riscurile apariţiei unor confruntări militare pe continentul european s-au diminuat semnificativ.

Explicaţia acestei evoluţii rezidă din două aspecte:

• 
  interesele şi obiectivele de securitate actuale ale statelor europene nu sunt generatoare de stări conflictuale, dimpotrivă ele
  

favorizează cooperarea şi solidaritatea;

• 
  mediul de securitate internaţional este influenţat pozitiv de procesele de integrare europeană şi euroatlantică, în fapt de extinderea comunităţii statelor care împărtăşesc şi promovează valorile democraţiei şi economiei de piaţă, în contextul adâncirii colaborării regionale. De altfel, în contextul procesului de aderare europeană, fiecare stat candidat va avea tendinţa să-şi maximizeze utilitatea – contribuţia la asigurarea păcii sociale prin bune practici, agreate de UE. Statul candidat şi cel admis nu pot favoriza alterarea mediului social de referinţă, în principal pentru a-şi asigura premise durabile de dezvoltare, pentru a preveni conflictele şi în consecinţă, părăsirea unui cadru securizant precum cel al UE.
  

În vederea reducerii riscurilor transnaţionale, contribuţia Poliţiei de Frontieră Române este substanţială. Astfel de riscuri sunt generate de grupuri care promovează separatismul sau extremismul, de disputele inter-etnice, rivalităţile religioase, încălcarea drepturilor omului. În această categorie intră şi crima organizată, traficul ilegal de droguri, arme şi substanţe interzise, materiale strategice, fluxurile de persoane a căror prezenţă în ţara de origine le-ar putea favoriza primirea de pedepse privative de libertate la frontiera României. Poliţia de Frontieră Română, prin mijloacele aflate la dispoziţie, luptă de asemenea şi împotriva riscurilor plasate în domeniul incertitudinii, de tipul calamităţilor naturale. Recentele ieşiri din matcă ale Dunării şi a altor afluenţi care delimitează zona de frontieră pot afecta într-un mod nefavorabil teritoriul naţional, pe de o parte datorită malurilor neconsolidate care cedează şi conduc la afectarea teritoriului, iar pe de altă parte, la migrarea populaţiei din zona calamitată, datorită dezastrelor produse de evenimentele naturale. În prezent, migrarea se produce spre suprafeţe de proximitate din afara zonei de pericol, de pe teritoriul naţional. Este evident că aceste catastrofe determină sărăcirea populaţiei din zona calamitată şi din acest considerent, cel puţin în perioada de criză, îi poate afecta resursele psihologice, respectiv, disponibilitatea de a se constitui în forţă de sprijin, pentru forţele proprii poliţiei de frontieră, pro-activitatea pentru furnizarea anumitor informaţii ce pot sta la baza unor eventuale intervenţii de frontieră. Pe de altă parte, disperarea în calea apelor şi sentimentul de neputinţă, corelată cu nevoia de a recupera din handicapul socio-economic la care a fost condamnată, o pot vulnerabiliza din punct de vedere moral. Altfel spus, astfel de fenomene pot afecta contribuţia la bunăstarea socială comună, la un mediu social just şi sănătos. De aceea, Poliţia de Frontieră a sprijinit şi sprijină activ populaţia din zona de frontieră aflată în dificultate, prin mijloacele aflate la dispoziţie şi mai ales prin întreprinderea de activităţi voluntare de bună credinţă, în condiţii de risc maxim. Sperăm că efectele conflictului cu apele să nu se constituie în premisă pentru eventuale tendinţe de migraţie ilegală.

Într-un alt registru, având în vedere că graniţele de Nord şi Est ale României vor deveni frontiere externe după accederea în Uniunea Europeană, aflată la confluenţa unor mari fluxuri migratorii din fostele republici sovietice, din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa, România are responsabilităţi uriaşe pentru securizarea frontierelor.

În perspectivă, după obţinerea statutului de Stat Schengen, ţinând cont că problemele referitoare la migraţie şi infracţionalitate nu sunt supuse restricţiilor geografice, rutele internaţionale de trafic trebuie să devină principalele zone de interes pentru forţele de poliţie de frontieră şi după caz, pe anumite componente, de poliţie naţională, în concordanţă cu competenţele proprii. În orice caz, acolo unde politica adoptată şi securitatea naţională cer acest lucru, un Stat Schengen poate, după consultarea şi a celorlalte State Schengen, să adopte pentru o perioadă limitată de timp efectuarea controlului corespunzător la frontierele interne.

Pentru facilitatea încrederii reciproce, orice Stat Schengen va trebui să fie în măsură să furnizeze date temeinice şi de încredere cu referire la situaţia de la frontierele sale, precum şi la controalele şi măsurile de supraveghere aplicate. Cunoaşterea situaţiei de la frontieră se bazează pe cunoaşterea performanţei sistemelor de management al frontierei. Estimări de încredere referitoare la controalele şi supravegherea frontierei trebuie să se bazeze, printre altele, pe cunoaşterea amănunţită a situaţiei locale şi regionale. Pentru realizarea obiectivelor şi facilitarea utilizării eficiente a resurselor, vor fi aplicate metodologii diferite la frontieră. Noile investiţii cu tehnică performantă şi specializarea înaltă a poliţiştilor de frontieră, combaterea corupţiei în rândul personalului propriu, dezvoltarea unor practici deontologice de supraveghere şi control, implementarea conceptului de „poliţie de proximitate“ în cadrul Poliţiei de Frontieră sunt elemente care contribuie în mod sistematic la asigurarea unui spaţiu comunitar optim pentru libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor.