Globalizare

Combaterea crimei organizate la nivel global şi regional

În contextul globalizării şi al noilor tehnologii care oferă aceleaşi oportunităţi atât activităţilor legale cât şi celor ilegale, crima organizată devine un fenomen extrem de volubil, diversificat şi care a avut o creştere alarmantă în ultimii ani. Amplificarea şi diversificarea fenomenului infracţional transfrontalier, dobândirea unui caracter tot mai bine organizat, conspirat şi internaţionalizat a forţat comunitatea internaţională să conştientizeze implicaţiile nefaste ale acestui flagel chiar şi la nivelul securităţii statelor, combaterea lui trebuind să fie realizată la nivel global, printr-un instrument juridic adecvat. „If crime crosses all borders, so must law enforcement“ a declarat Kofi Annan, Secretarul General ONU la deschiderea conferinţei pentru semnarea Convenţiei ONU împotriva criminalităţii transfrontaliere organizate⁶², de la Palermo, în 2000.

Negocierea Convenţiei, poate cel mai important instrument la nivel global în acest domeniu, reflectă faptul că multe ţări au recunoscut că această formă de criminalitate este în creştere, în ceea ce priveşte sfera de aplicare şi gradul de complexitate. Grupurile infracţionale organizate sunt capabile să se extindă, să comunice unul cu celălalt la nivel global, folosind tehnologii moderne actuale. Aceste grupuri sunt de asemenea capabile să folosească multe metode de securitate dezvoltate de către utilizatorii liciţi pentru a-şi proteja şi masca modul de comunicare faţă de urmărirea din partea autorităţilor de aplicare a legii. Deoarece crima transfrontalieră devine mai uşor de comis, volumul infracţiunilor creşte, apăsând asupra formulelor de cooperare existente, care nu se extind la toate tipurile de noi infracţiuni şi nu sunt disponibile în multe părţi ale lumii. Convenţia abordează aceste aspecte prin extinderea atât a sferei de aplicare a cooperării disponibile, cât şi prin implicarea multor state (care anterior nu au considerat necesară dezvoltarea unor acorduri bilaterale sau regionale de cooperare) să subscrie unui instrument global.

Convenţia se aplică numai criminalităţii transfrontaliere care implică „grupuri infracţionale organizate“ şi nu acele forme care implică doar indivizi. Pentru acest aspect este nevoie de un alt instrument, deşi unele prevederi ale Convenţiei împotriva criminalităţii transfrontaliere pot servi ca precedent în anumite zone.

Convenţia ONU, denumită şi Convenţia de la Palermo are trei protocoale adiţionale care acoperă trei faţade ale acestui fenomen, considerate extrem de alarmante la nivel global: Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor; Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe cale terestră, a aerului şi pe mare şi Protocolul împotriva fabricării şi a traficului ilicit de arme de foc, părţi componente şi muniţie.

La nivel regional, în speţă Europa, în afară de abordarea celui mai important din zonă, Uniunea Europeană, subiect detaliat la punctul doi al materialului, există diverse instrumente juridice referitoare în mod deosebit la crima organizată, cum ar fi: Acordul de cooperare între guvernele statelor participante la cooperarea economică a Mării Negre (OCEMN) în domeniul combaterii criminalităţii, în special a formelor ei organizate⁶³ (semnat în 1998), şi Protocolul adiţional⁶⁴ la acest Acord încheiat în 2000.

De asemenea, există şi convenţii la nivelul Consiliului Europei, care nu sunt strict legate de crima organizată, fiind axate numai pe combaterea comună a anumitor tipuri de infracţiuni cu caracter transfrontalier sau care ar dăuna statelor părţi la aceste convenţii. Totodată putem aminti şi Acordul SECI semnat în 1999 de către ţările membre, care însă nu se axează exclusiv pe formele organizate ale criminalităţii transfrontaliere.

2. Combaterea criminalităţii organizate la nivelul UE – organism considerat cel mai important actor regional

Abordarea europeană a fenomenului de crimă organizată transfrontalieră rezidă în primul rând în specificitatea acestui organism internaţional, unde instrumentele juridice implementate ţin de natura comunitară sau interguvernamentală a domeniului implicat. În ceea ce priveşte combaterea crimei organizate, cooperarea este cu vocaţie interguvernamentală, iar instrumentul pe care Uniunea îl are la dispoziţie pentru a-şi atinge scopul este decizia sau decizia cadru.

Voinţa politică a statelor membre UE exprimată la Consiliul European de la Tampere, în 1999, este continuată prin Programul Haga, cinci ani mai târziu, cu scopul declarat de a consolida spaţiul de libertate, securitate şi justiţie. Obiectivul Programului Haga este acela de a îmbunătăţi capacităţile comune ale Uniunii şi ale statelor membre în scopul, printre altele, de a combate crima organizată transnaţională. Acest obiectiv urmează să fie atins, în special, prin armonizarea legislaţiei. Este nevoie de a se realiza o cooperare mai strânsă între statele membre ale Uniunii Europene pentru a combate pericolele şi răspândirea grupurilor infracţionale organizate şi pentru a răspunde efectiv la aşteptările cetăţenilor şi cerinţelor acestora. În acest sens, punctul 14 al concluziilor Consiliului European de la Bruxelles (4–5 noiembrie 2004) afirmă că cetăţenii Europei se aşteaptă ca Uniunea Europeană, concomitent cu garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acestora, să abordeze într-un mod mai eficient şi integrat, problemele cu caracter transfrontalier, inclusiv crima organizată.

Propunerea pentru o Decizie cadru privind combaterea crimei organizate a fost înaintată Consiliului de către Comisie, la 25 ianuarie 2005, iar opinia Parlamentului European a fost înaintată la 26 octombrie, în acelaşi an. După cum se ştie, decizia cadru este un instrument juridic în conformitate cu Titlul VI al Tratatului privind Uniunea Europeană referitor la Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală, iar prevederile acesteia sunt obligatorii pentru statele membre în ceea ce priveşte rezultatul, dar lasă autorităţilor naţionale competenţa de a identifica propriile mijloace de transpunere în practică. Scopul acestui instrument este acela de a armoniza legile şi regulamentele statelor membre. Propunerile sunt la iniţiativa Comisiei sau a unui stat membru şi trebuie să fie adoptate unanim.

Propunerea evocată se află în faza finală a procedurii aferente pilonului III al uniunii Europene, după ce a fost intens discutată la nivelul Grupului interdisciplinar privind crima organizată, la nivelul Comitetului Articol 36 şi al Coreper-ului. Merită precizat faptul că Uniunea trebuie să construiască instrumentul juridic pe baza muncii efectuate de organizaţiile internaţionale, în special Convenţia ONU, care a fost aprobată de Decizia Consiliului 2004/ 579/ EC din 29 aprilie 2004, o dată cu semnarea, din partea Comunităţii Europene, a Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate.

Forul comunitar la nivelul căruia se va adopta acest document este Consiliul Uniunii Europene care deja a înaintat o notă a Preşedinţiei Consiliului. Această notă prezintă opiniile Preşedinţiei vis à vis de decizia cadru privind combaterea crimei organizate şi totodată aspectele controversate ale documentului, ce au fost luate în considerare la negocierea textului . O dată cu adoptarea textului la nivelul Consiliului, statele membre au un termen limită pentru a transpune în legislaţiile naţionale prevederile acestei decizii, după care va urma un raport al Comisiei europene şi o evaluare a Consiliului UE asupra stadiului de implementare a Deciziei cadru în cauză.

3.