Graiul românesc din Sêfdû

NIC. DBNSUS

13. MigfdfiMnile Ariinilor în Asia mită. şi Armenia.

Troia capitala cea avută a Pelasgilor din Asia mică, situată lângă ţer-muriï Helespontuluï, ni se presintă în vechile traditiunï aie Eladeï si Italieï _ca o cetate arimică.

Un fiu al lui Priam portă la Homer numele de Xpo|j.toţ ^l); probabil este unul si acelaşi cu fiul lui Priam numit Aromachus, de care face amintire

Hygin (Fab. 90).

Un alt erou troian are de asemenea numele de Xpo[j.îo; ²).

La Homer mai aflăm doi eroi troian! cu numele de "Opjisvoc, unul pe care-1 ucide eroul grec Teucros, şi altul, care cade învins de Polypoete din

Thessalia ³).

Enea, după cum ne spune unul din ceï maï vechi istorici grecesc!, avuse patru fii, pe Ascaniu, Euryleontc, R o rn u l (Tû)|i&Xoç) si Rom ('Pwjj.oç ⁴).

O altă tradiţiune o aflăm la Hellanic (sec. V. a. Chr.), că Roma î-şî primise numele sëû delà o femeia troiană (Twprj), care venise cu Enea în Lafiu ^B).

Virgiliu reduce de asemenea originea Romanilor la Troia: Pater Acneas Romanae stirpis origo °). Este o simplă fabulă grecescă, pe care Romanii o adoptară din motive politice spre a se înfăţişa înaintea popula-fiunilor Asiei mici¹, ca succesori legitimi al Troianilor '). Acesta fabulă capetă mai târdiu o formă oficială. Împeratul Claudiu, după cum scrie Suetoniu, acordase pentru tot-de-una cetăţenilor din Iliul-nou libertatea de impositc, în considerare, că el au fost autorii ginţii romane ⁸).

Un duce al Mysienilor din' Asia mică, aliat cu Troianil în resboiul cu Grecii, avea de asemenea un nume arimic, Xf,6u,t; «).

Adramyttion, unul din cele mal vechi oraşe ale Mysieï, a fost întemeiat, după cum se spunea, de un aşa numit ^r/Ep>j.o)v, seu Adramyn, cum se pro­nunţa acest nume în limba friffiană ^lu)

__ ^ ____ __ ^^ O /

') Homcrl Hias, V. v. 160. •} Homeri Hias, VIII. v. 275.

³) Homeri Uias, VIU. v. 274; XII. v. 187.

⁴) Dionysii Halic. lib. I. _c. 72.

⁵) Kcllanici frag. 53.

") Virg-ilii Aen. XII. v. 168. - Cf. I. v. 234.

') Cf. Cauer, Die rom. Aeneassage, Leipzig, 1886, p. 98.

' ^net°nil Claudius, 25: Iliensibus quasi Romanae gentis auctoribus in per-Petuum _tribu,_{a rcm}._gjt

i_as, n. _v. ₈₅₈

Un o/aş ai Lyc i el era numit 'Epu|j.vai '). Un principe a! Lycieî aliat cu Troianiî avea numele de Xpoţj.!cc, şi un alt erou din Lycia este numit de asemenea Xpo|iïoç şi cu epitetul de «figură divină» ²). In aceste nume proprii, guturala -/_ este numai o simplă aspiraţiune aspră a lui p, după cum aceleaşi nume ni se presintă la autorii grecesc; din epoca romană sub for­mele de TcojjwXoç şi 'pmji.oc;.

In părţile de resărit ale B-'thynieî, Ptolemeu amintesce muntele Or-minius, sub care locuh up trib pastoral pelasg, numit Caucones ³).

Pe lângă muntele Olym_t. al Asiei micî, care despărţia Bithynia de Mysia, curgea rîul numit Ryndacus. Un afluent al seu purta numele de Rymus ⁴).

Unul din regii cei mai vechi aï Lydieï avuse numele de "Epu,wv, Adramyn Ia Stephan Byzantinul, Adramon la Hesychiu.

Regatul Lydieï — de unde o parte însemnată a populaţiuniî trecuse în Umbria sub numele de T urs e ni, cum scrie Homer — se formase lângă rîul numit Hermus. AcelaşÎ rîu are la geografii români numele de Er-m u n a s si H e r m u n a s ⁶).

Un rege cu numele de "Epp.wv este amintit şi pe o monetă a Ephesuluî. Acelaşi nume de "Ep[j.cov ne maî apare şi pe o monetă a oraşului Erythrae, situat pe ţermurele mariï în faţă de insula Chios °).

In fine maî esistă în Lydia un oraş cu numele de lvîpu|.ivâ ⁷). Vechia dinastia a Cappadocieî, după cum amintesce Diodor Şicul, a fost întemeiată de un rege cn numele de Arimnaeus ⁸).

O provincia a Cappadocieî, după cum ne spune Strabo, se numia R i m-nena seu Romnena ⁹), încă în timpurile regilor, ce domnise înainte de Archelau (sec. I d. Chr.).

în Pont, lângă frontiera de nord a Cappadocieî, ne apare localitatea nu­mită Rogmi ¹⁰). Un portal Cilicieï avea de asemenea numele de Rogmi ^u), probabil identic cu Rhcgma, despre care ne vorbesce Strabo ¹²). '; Stepli. lîyz. v. 'Kpu|i.vaî. ²) Homcri llias V. v. 677 ; XVII. v. 218. 534. x) Ptolcmaci lib. V. 1. ⁴j Hccatiiei fr. 202.

⁵j Riese, Geogr. lat. mirt., p. 44. 86. 87. 101. «j Mioiuict, Dcscr. d. med. Suppl. VI. 129. ') Stcph. Byz, v. TpiU-.ç. ⁸J Diodori Sicull lib. XXXI. c. 19. ») Strabonls Geogr. (Ed. Didot) lib. XII. 1. 4. ¹⁰) T^b. Peut. Segrn. X. 1: Rogmorum. ") Stepliauus Byz. v. 'Piu-(jiol. ¹²) Strabonis lib. XIV. 10. 10.

în Paphlagonia, situată între Bithynia si Pont, se afla un sat cu nu­mele de Armene ').

Armenia, una din cele maî importante feri ale Asieî, a fost colonisată, dupâ cum scrie Strabo, de un aşa numit Armcnus din Thessalia, care luase parte la espcdifiunea Argonauţilor ²).

Româniî din Thessalia, din Epir si Macedonia maî portă şi astă-dî, după cum seim, numele de Armânî şi Arm en f.

O tradiţiune analogă despre începuturile Armeniei o aflăm la Flâviu loscph. Armenia, scrie densul, a fost întemeiata de un fiu al lui Aram »), fiu al lui Sem, fiu al lui No e.

Erzerum, capitala Armeniei, situată lângă isvdrele rîuluï Euphrat, a fost încă din cele maî depărtate timpuri, unul din cele mal importante centre industriale şi comerciale între Persia şi Europa, în limba arabă, Erz în-semneză ţeră; aşa că Erzerum are înţelesul de fera Rumilor «).

în fine mat notăm aicî, că inscripţiunile egiptene din timpul lui Tudmes 111 (sec. XVI a. Clir.) fac amintire de o (eră muntosă, situată pe continentul nordic şi numită Remen $). Brandes crede, că aicî e vorba de Armenia. Se pare însă, că acesta numire geografică preistorică se raporta maî mult la teritoriul din nordul Thracieî, numit la Homer siv

14. Migraţiunile Arimilor in Syria şi Palestina.

Una din provinciele cele mai importante ale Romanilor în Asia a fost Syria, ce constituia de fapt o frontieră militară întinsă a imperiului în părţile despre Orient, cu deosebire în contra Părţilor.

Limitele acesteî provincie erau: la nord muntele Taurus, la resărit Eu-phratul, la sud Arabia si Egipetul. Palestina si Fenicia au fost une-orî anexate la Syria, alte ori separate.

Grecii numiau pe locuitoriî acesteî vaste regiunï Syrï (lupoi). însă numele lor naţional, după cum ne spune Strabo «) şi Flâviu loscph '), a fost Aramaei.

') Stephanas Byz. v. 'Ap^vv).

*) Strabonls Geogr. lib. XI. 14. 13.

^s) Fluvii Joseph! Ant. Jud. I. 6. 4.

') Cantemiru, 1st. imp, ottom. (Ed. 1876) p. 101.

⁶) Brandes, Ober d. geogr. Kenntnisse d. alten Aegypter, p. 46 : Nur ausnahmsweise reichte die Macht Aegyptens bis nach Remenen (Arménien) mit seinen Gebirgen. fauudmes III. zăhlt unter den tributpnichtigen Lăndern im Nordosten Remenen auf.

) Strabonts lib. I. 2. 34: too; fùp ôcp' tjjjlûjv Sopooc xaXoujiEvou; 6n> «5-ciiv twv Apofiixaîou; xaXgïsdai. _ Cf. ibid. lib. XVI. 4. 27.

') Flaţîi Joseph! Antiq. Jud. lib. 1. 6. 4.

în tradiţiunile cele sacre ale Ebreilor pământul Syrieî figureză sub numele de Aram.

După genealogia mosaică, Arama fost un fiu al lui Sem, fiul luï Noe ^l). Descendenţii lui Aram se au estins apoi în cursul timpurilor peste Syria, Armenia, Mesopotamia şi Arabia, ast-fel că t6te seminţiile aceste constituise la început numai unul şi acelaşi popor numit Aramei şi Arimî ²).

O parte din Aramei! Syrie! ne apar în epoca romană sub numele de Rhamaeenses ³).

Nomadil de lângă Euphrat, ne spune Strabo, se mai numiau si Rhambaei de sigur o variaţiune de pronunţare în loc de Ramnaei.

Un ostaş din regiunile Palmyreî este amintit pe o inscripţiune romană din Dacia cu numele de Salmas Râmi ⁵), adecă fiul lui Ram. De ase­menea trebue se considerăm ca Syrian şi pe Abillahas Rummei miles coh. II Sardorum ⁶).

în fine Laodicea, unul din oraşele principale ale Syrieî, se numise mal înainte Ramitha si Ramant h as, după cum spune Stephan Byzantinul

în timpul dominaţiuniî romane, unele triburi ale Syrieî maî aveau orî-carî tradiţiunî vechî, că ele făceau parte din una şi aceeaşi familia etnică cu Romanii.

Z e n o b i a, fica unuî principe cu numele A m r u de lângă Euphrat, făim6sa regină a Palmyreî şi a Orientului, vorbia şi densa o limbă poporală romană; spunea însă, că i ruşine se converseze în limba literară latină. Ea dede fiilor seî, Timolau, Hercnnian şi Balbat (Vaballath) o educaţiunc romană, si Ic im­puse se vorbescă numai în limba latină ⁸). Ea însăşi se présenta în adunările poporului în costumul împeraţilor romani. Ea voia se facă din Palmyra o rivală a Romei în Orient, şi spunea, că după origine, descinde din regiî ceî vechi aï Macedoniei.

Cât de puternic a fost o-dată elementul arimic în Asia mică şi în regiunile Euphratuluî résulta si din împrejurarea, că în timpurile maî vechi sub numele de Arameî şi Arimî se înţelegeau tote popdrele Asieî de Ia Tigru până la

') Genesa, c. 10.

²) Strai). 1. XIII. c. 4. 6: n''. 3s toôç £ûpooç 'Apfjiooç Sr/ov№, ooţ vuv 'j-Vfajiaiouc ~>.t'l'j'J

») Bra m b. 1236 şi 895 la Harster, Die Nationen d. Romerreiches, p. 45. — Una din provinciclc Pcrsieî, dincolo de Tigru (sec. IV. d. Chr.) purta numele de Rhcmene (Zosim, III. 31) seu Rchimena (Ammian, XXV. 7).

<) Slraboiils lib. XVI. 2. 10.

s) C. I. L. voi. III. nr. 837.

«) C. I. L. voi. VIII. nr. 9198.

') Sfepli. lîyz., v. AaiuUxeto.

⁸) Trei), rollionis XXX tyr. 26. 27. 29. — FI. Vopisci Aurel. c. 38.

Mediterana; ér în evul de mijloc se numia România, în particular, întreg teritoriul Asieî supus imperiului byzantin >); un termin geografic de o formă mal nouă, ce substituia în realitate pe un altul m aï vechiû.

După vechile tradiţiunî grecescî, originea populafiunil arimice din Asia se reducea la părfile de resărit ale Europeî, în particular la Dunărea de jos. După teogonia luî Hesiod, Asia era o fică a rîuluî Oceanos seu a Istruluî celui bëtrân ²).

Tot ast-fel după istoricul Andron din Halicarnas: Thracia, Europa, Libya şi Asia ³), au fost fice ale rîulul Oceanos.

Palestina. — Până la invasiunea Ebreilor în sec. XVI a. Chr., regiunile de rosărit şi de apus ale Iordanului, acoperite in mare parte cu păduri şi păşuni întinse, avuse o populaţiune arirnică. în vechiul testament se face amintire de mal multe cetăţi si oraşe întărite, ale populaţiunil indigene a Canaanuluî, pe cari le ocupase Ebreiï venifï din Egipet ⁴).

Din aceste însemnăm aici următdrele.

în regiunea dincolo de Iordan :

în Galead. — Rainoth, Ra m ath-Haram , R a math a (Aramatha seu Arimanus), Arm at ha (Ramatha, Ramatho, Aramatho).

Dincece de Iordan :

în tribul Naphtali. •—Rama (Ruma), Horem.

în tribul Zabulon.—Re m on.

în tribul Beniamin. — Ram a (Ruma s. Arimathia).

în tribul Dan. — Gat-Rimon.

în tribul Iuda. — Rimon (s. Remon) şi Horma.

In tribul Simeon. — Remon, Arma seu Horma.

Un ram al Anti-Libanuluï, ce se întindea în părţile de nord ale Palestinei, portă în cărţile cele sacre ale Ebreilor numele de Ermon seu Her m on. De la Ermon către Euphrat începea regiunea Basanuluî, unde în timpurile lui Moise si losua domnia regele cel faimos, Og, din remăşiţa urieşilor ⁵).

Un alt munte din regiunea Moabilor, în părţile de resărit ale Marii mdrte, unde^ domnise, în timpurile lui Moise, regele Balac, purta numele de

*l Du Cange, Gloss, med. lat. v. Romania: Romania appellata etiam ea Asiac pars, quae Graecis Byzantinis parebat. — Ibid. Apud Tudcbodum lib. 7. p. 781: Nicaca Bithyniae irbs Rom a ni a e caput appellatur. ") Hcsiodi Theog. v. 359.

") Fragm. Hist. gr. II. pag. 349. 1.- Apollodorl Bibi. I. 2. 2. ') Cf. Cartea Iul losua, cap. 12. 13. 15 şi 24. — Flavius Josephns, Antiq. Jud. ⁶) Ibid. cap. 12: Og, regele Basanuluî, din remăşiţa urieşilor, domnind in nuntcle Ermon, în Salca şi în tot Basanul.

Abarim '). Pc muntele acesta, după cum ne spun tradiţiunile cele sacre ale Ebreilor, a murit Moise, înainte de a trece cu poporul lut Israil în (era promisă ²).

După cum vedem, topografia istorică a Canaanuluï ne arată, cât de vechia este forma numelui Remon şi Rimon, întrebuinţat de Ebreiî din Egipet ca o denumire etnică pentru Pelasgil arimï.

Acelaşi nume ni se presintă si în inscripţiunile egiptene din sec. XVI-lea a. Chr. sub forma de R e m e n ; ér în cărţile cele sfinte ale Romanilor sub forma de R u in o n şi Ruminus.

Populaţiunea cea maï numérisa şi rnaî resboinică a Palestinei, o formau în timpurile invasiuniî Ebreilor, aşa numiţii Amorraei ('A(10,0,0x10'.); un termin etnografic transformat din Aromaei = Aramaei³), după cum se numise o dată în general tete populaţiunile Syrieï, Assyrie!, Mesopotamieï, Babylonicï şi Arabieï.

O interesantă iconă despre starea etnografică a Palestinei, în timpul in-vnsiunil Ebreilor ne o presintă Cartea luî losua, care formeză, aşa dicând, epopea cuceririi Canaanuluï.

In capitulul 24 al acesteî cărţi aflăm următorea cuvêntare a luî losua, către bëtrâniï, căpeteniile şi judecătorii Ebreilor :

«Ast-fel vorbesce lehova către poporul luî Israel: Şi v'atn scos pe voî şi pe

părinţiî voştriî din Egipet şi eu v'am adus în pămentul Am or e ii o r, cart

locuiau dincolo de Iordan şi eî se luptară cu voî, şi eu i-am dat în manile

vôstre şi voi aţî stăpânit pămentul lor şi B al ac regele Moabuluî

(din părţile de sud-ost ale mării Iordanului) s'a sculat si s'a luptat contra luî

Israel şi v'arn scăpat din manile sale. Şi trecurăţî Iordanul şi vcnirăţî

la Ierichon şi se luptară cu noî locuitorii lerichonuluï, Amoreiï etc....

şi eu i-am dat în manile vôstre, şi am gonit dinaintea vostră pe ceî

doi regï aï Amoreilor; dară nu cu sabia vostră şi nicî cu arcul vostru; şi cu v'am dat un păment, pentru care voi nu v'aţî ostenit, şi cetăţî, pe cari nu le-aţî zidit, şi voi locuiţî in ele; şi viî şi olive, pe cari nu le-aţî plantat,

voî le mancaţî alege(i-vă astă-dî cui voiţi a servi : seu deilor, cărora

au servit părinţiî voştri dincolo de rîu, seu deilor în al căror păment locuiţi?».

La acesta cuvêntare a luî losua, poporul răspunse: «Departe de noï de a

părăsi pe lehova spre a servi altor del lehova a gonit pe tete poporelc

dinaintea nostră, pe Amor el, locuitorii pământului».

') Despre AbarimonI s<5Q Ar im i i albï, a se vede pag. 810 seqq.

²) Deuteron. c. 32. 49.

³) Un esemplu analog de transpunerea consonantelor M aflăm în cuvêntul latin forma,
gr. jj.optpY|.

15. Migraţiunile Arimilor in Arabia.

în anticitate, Arabiî erau consideraţi ca un popor, ce făcea parte din rasa A r am e ii o r ').

Pliniu estinde numele Arabie! şi în părţile de sus ale Euphratuluî, până lângă Armenia ²), adecă, si peste regiunile de resărit ale Syrieï, ce erau lo­cuite de Aramei. Ér Strabo scrie, că numele de «Arabî» este asemenea numelui de c A r a m e î » si pote, că o-dată Grecii au numit Arabi pe Aramei «).

După Hesiod ⁴), Ar a b us a fost un fiu al luî 'Epij.scov, 'EftJ/fc (Hermes seu Armis al Daciei). De la acest Arabus, crede Strabo, că derivă numele Arabie! *).

De fapt, terminologia etnică si topografică a Arabieî vechi ne presintă diferite numiri arimice.

Un trib arab, ce locuia în colţul de sud-vest al peninsulei, portă la Strabo numele de Rhammanitae ⁶). Un alt trib al Arabie! fericite avea numele de H a m i r e i. EI locuiau lângă aşa numiţii Homeritae ⁷). Probabil, că arnen-doue aceste triburi autonome, formau numai una şt aceeaşi familia, unul şi acelaşi popor, după cum résulta din numele şi din vecinătatea lor.

Pliniu mal face amintire de doue triburi, unul cu numele de C h a r m a e i ⁸), şi altul cu numele de Ramisi ⁹); locuinţele acestor din urmă se aflau în deserturile Arabieî. Un alt trib, seu oraş, al Arabieî, portă Ia Ravennas numele de Coromanis, în unele manuscrise Romanis ^!0).

Pe ţermuril de rosărit a! Arabieî, lângă sînul persic, se afla oraşul Regma ^u), probabil una şi aceeaşi localitate cu Raama de astă-dî.

Tot în acesta regiune a Arabie! de sud-ost se afla şi oraşul Istriana ^u), :ntcmeiat, după cum se vede, de o colonia comercială, de la Dunărea de jos ¹³).

') Plinii lib. VI. 32. l.

*) Chrono^raphus, a. p. Chr. 354 (Riese, Gcogr.lat.min.): Aram exquo Arabes. ³) Strabonis lib. I. 2. 34. <) Hcsioili fragtn. XXXtI.

⁵) Strnbonis lib. I. 2. 34.

⁶) Strabonis lib. XVI. 4. 24.
') Plinii lib. VI. 32. 15.

⁸) Plinii lib. VI. 32. 14.

") Plinii lib. VI. 32. I. ") Uavennatis Cosm. p. 57. ") Ptolcmaci lib. VI. 7. 14. "> Ptoleniaei lib. V. 7.

) Despre Arimiî din Egipet şi Ethiopia vom vorbi mai târdiîi.

16. Migraţiunile Arimilor albi (Abiilor seu Abari-monilor) din Sarmaţia asiaticii în Europa.

Munţiî aşa numiţi Uralî, carî se întind în liniă continuă până la Oceanul cel îngheţat si despărţesc continentul Asieï de al Europeï, au fost locuitï în timpurile străvechi de o populaţiune pelasgă.

în timpurile romane, întregă partea meridională a acestor munţî, aco­periţi cu păduri şi cu păşuni escelente, purta numele de ta P6fj.jj.ixa Spv) '), seu Munţiî rumicî.

Din acesta grupă de munţi isvoresce rîul numit tùu.jj.oç la Ptolemeu ²), Tôjwç la Eustathiu ³) si Tôjivo; la Agathemer ⁴), astă-dîînsă Ural_; si care se varsă în Marea caspică.

în părţile de jos ale acestuî fluviu locuia în vechime poporul numit la Ptolemeu T6[j.[j.ot şi 'Efjo;j.fj.oi ^s), Ia Pliniu R b y ni n i ci ⁶) si pe Tabula Peu-tingeriană Rum i Scythae ⁷).

în regiunile aceste maï aflăm încă până târdiu în evul de mijloc restu­rile unei populaţiunî autochtone, de rasă romanică.

Călugărul minorit Wilhclrn de Rubruquis, trimis în a. 1253 de Ludovic IX, regele Francieï la Tătarii seu Mongolii din Asia, carî devastase în aniï 1241 o mare parte din ţerile Europeï, ne relateză următorele: «Am sosit in fine la Etilia (Volga), un fluviu forte mare... ér a doua di, după serbătorea Sfintei Cruci, am continuat maï departe călătoria, călare, şi am mers în con­tinuu, spre resărit, până la serbătorea numită Toţî Sfinţii, în tot cuprinsul acesteî ţerî, dar şi maî departe, locuiesc aşa numiţiî Cangle, un popor înrudit cu Romanii ⁸). în partea de nord se află situată Bulgaria mare (de unde curge rîul Volga), ér în partea de meclă-di Marca caspică. După ce am căletorit ast-fel, timp de 12 dile, delà Etilia spre resărit, am ajuns la un rîû mare, pe care locuitorii de acolo î-1 numesc lagag (laik). Acest rîu curge din părţile de mcdă-nopte din ţera Pascatir (Baschiria), şi se varsă

') I'tolcinaci lib. VI. 14.— Unul din punctele cele mal înalte ale Oralilor de mijloc portă şi astă-df numele de I re m el, formă coruptă din Ară meni.

²) Ptolemaei lib. VI. 14.

³) Eustathius ad Odyss. XXIV, p. 843 séù 1967.
<) Agathemeri lib. II. 10.

'") Ploleiiiaci lib. VI. 14.

«) Plinii lib. VI. 14. 10.

') Tab. Peut. Segm. XU. 1. 2.

^e) La Ascelin (a. 1246), acelaşi popor este numit Kangitae.

în Marea caspică. Lângă ţera Pascatir locuiesce poporul Ilak, _un nume identic cu Blac, însă Tătarii nu pot se pronunţe pe B. De la aceşti Hac au venit aceia, cari locuesc în ţera lui Asan. Amèndôue poporcle

aceste se numesc Hac ¹) Ast-fel am căletorit prin ţera Cangle de la

serbătorea Sfintei Cruci până la sărbătorea Tuturor Sfinţilor, făcând pe fie­care di un drum, cam aşa de lung cum este de la Paris până la Orlean . . . în fine în ajunul serbătoril Tuturor Sfinţilor am părăsit drumul de resărit si am căletorit timp de 8 dile spre meda-di, trecând prin nisce munţi înalţi. Aici am întrebat de cetatea numită Thalas, în care locuiau şi Germanî. . : Când am sosit insa la cetatea lui Mangu Cham, ani aflat că Mangu i trans­ferase pe aceştia de la Thalas spre resărit la un sat numit Bolac, departe de aci cale de o lună de dile, şi unde el lucreză la minele de aur.

O altă grupă însemnată din familia Scyţilor seu Arameilor asiatici portă la autorii vechimii numele de Abii, oi "A|3!.ot Sxu&at ²).

Locuinţele acestei populaţiunî pelasge se aflau, după cum ne spune Pto-lemeu, în părţile de medă-ndpte ale Asiei de resărit, dincolo de isv6rele rîuluï laxarte în Scythia extra Imaum.

Muntele Imaus, după credinţele celor vechi, se întindea în liniă meri-diană prin părţile interiore ale Asiei si forma numai o ramură din masivul cel vast şi puternic al Himalaiei, numit de Greci şi Romani Emodus. Abii locuiau aşa dar, după Ptolemcu, în părţile de resărit ale muntelui Imaus seu In regiunile de apus ale Thibetuluî, ale Turchestanuluï-oriental, Mongoliei şi în Siberia orientală.

Pe Tabula Peutingeriana, Abii ne apar sub numele de Abyoscythae ³) şi el ne înfăţişeză aici cel mal nordic popor din părţile cunoscute ale Asiei *).

') Dcnsnşiimu, Documente. Voi. I, a. p. 272—279: Venimus tandem ad Etiliam ma­
ximum flumen Et secunda die, post cxaltationem sanctac Cruciş, incepimus equi-

lare... versus orientera vsque ad festum Omnium sanctorum; per tot a m illam tcrram, et adhuc am pliu s habitabant Canglc, quacdam parentela Roraanorum. Ad aquilonem habebamus maiorem Bulgariam, et ad meridiem praedictum mare C as piu m. Postquam iveramus duodccim diebus ab Etilia, inuenimus magnum flumen, quod vocant lagag, et venit ab aquilone de terra Pascatir descendens in praedictum

^mare et iuxta Pascatir sunt Ilac, quod idem est quod Blac, şed B nesciunt

Tartari sonarc; a quibus venerunt illi qui sunt in terra Assani. Vtrosque cnim vocant Ilac. —Cf. Fcjér, C. dipl. IV. 2. 261 seqq. — Despre Vlachiï de lângă Baschiriî şi "lad s arii din Asia amintesce şi Abulgasi (Hist, généal. d. Tatares. Leyde, 1726) p. 45.

²) Pfolcinaei lib. VI. 15.

") Tab. Peut. Segm. XII. 3.

) Avienus (Descr. Orb. v. 937) amintesce in Asia orientală, dincolo de Seri, pe (Ultima Epetrimos tellus habet).

Abii constituiau, după Arrian din Nicomedia (sec. II. d. Chr.), un popor autonom. EI se guvernau după legile lor naţionale, nu erau supuşî nimeruî, erau omeni sëracï, însă drepţi ³).

La geografii anticităţiî, Abii mai portă numele de Barbari albi si Leucofirim anae ²) (citesce Leu coarimanae, adecă Arimanil albi).

Din punct de vedere al înţelesului si al etimologicî, tcrminul de Abii — după cum résulta de altmintrelea şi din sinonimele de sus — este numai o simplă formă dialectală în loc de Albi, după cum Românii din Istria maî die şi astă-dî abl în loc de albi ³).

în timpurile luî Alesandru cel Mare, Abii de lângă muntele Imaus ne mai apar si sub numele de Abarimon, adecă Arimonil albî. Seminţiile scyte, scrie Pliniu, atât cele din Asia, precum si cele din Europa, aii avut în vechime numele comun de A r am a ei, adecă Aramamî.

Abarimoniï séû Aramoniï albi, locuiau, după cum raportase Beton ingi­nerul militar al lui Alesandru cel Mare, în o vale întinsă a muntelui Imaus, unde el duceau o vieţă nomadă, cu totul primitivă ⁴).

Aceste triburi pelasge, din nordul munţilor Himalaia, au fost numite Abii, Barbari albi, Leucoarimanae, şi Abarimones, de sigur numaî în antitesă cu populaţiunile scyte seu arimice, din părţile meridionale, cari se deosebiau prin un colorit maî negricios ^D).

în regiunile meridionale ale Ganguluî, scrie Pliniu, omenii sunt maî atinşi de sere, însă eî nu sunt aşa de arşî ca Ethiopeniî. Dar cu cât triburile aceste sunt maî aprope de rîul Induluî, cu atât colorea negricidsă se mani­festă maî mult ").

Cu migraţiunile triburilor pelasge din regiunile Asiei către apus, numele Abiilor seu Abarimonilor trece şi se estinde şi pe continentul Europei.

Homer amintesce pe Abii, ce locuiau in vecinătate cu Thraciî şi cu Mysiî de la Dunărea de jos ⁷).

') Arriani Exp. lib. IV. I. 1. — Cf. Curţii Rufi lib. VII. 6.

') Ricse, Geogr. lat. min. p. 87 — 88: Oceanus seplcntrionalis habct gentcs barbares

albos Scythei Curai Leucofirim a nas .

^a) De asemenea şi în dialectul ionic litera X cădea adese ori.

*) Plinii lib. VII. 3.3: Super alios autem Anthropophages Se y t h a s, in quadam con-

valle Imai montis, rcgio est quae vocatur Abarimon, in qua silvcstres vivunt ho­
mines passim cura feris vagantes Baeton itincrum ejus (Alex. Magni) prodidit.

^s) Conferesce terminul turcesc Kara I fi ac (Români negri), mediogrccescul (j.aopo-pXaxoc, la Sêrbï karavlah şi în documentele latine ale Dalmaţiei moro vlach i, moro-blachi, ital. morlacchi.