Graiul românesc din Sêfdû

') Dionysii Orb. Descr. v. 27—33.— în Argonauticclc luî Orpheu (v. 1063) Ar im a s pi i sunt amintiţi în apropiere de Geţi şi ei locuiau lângă Maeotis (înţelege aicî Matoas, numele vechiù al Istruluî. Stephanus By z., v. Aâvou^iţ).

⁸) Damas t es dia Sigeion, un contemporan al lui Herodot, în cartea itepl e&vuv: S.VU1 5' 'Apt[j.aoitiuv ta 'Pîitaia i>pvj, H if>v ti/v fiopÉav tcveîv.— Pescerile luî Boreas din munţii Ripaei se aflau, după cum seim, în ţinutul Geţilor. Silii Italici Pun. VIII. 501 seqq.:

.... Calais, Boreae quem rapta per auras Orythia vago G e t i c i s nutrivit in a n t r i s.

Cu privire la locuinţele Arimaspilor în părţile de nord ale Istruluî mal aflăm ur-măto'rele date in geografia lui Strabo: «Cel de ântâiû, cari au descris regiunile, spuneau, că de asupra Pontului euxin, a Istruluî şiaAdrieî (Ardeiului) locuiau Hyper­boreiî, Sauromatil şi Arimaspiî (o! 5' şti irpotspov î:s),ovtsj toùç [làv ûrcjp too Kù-Çe'.voo xal "laTpou xai toû "A?o!o'j xatoixouvtat 'TnspgopÉouc eXsyov ï.al laupopÙTa; xal 'AptfiaGicoûî. Strabonis lib. XI 6. 2).— Mela (II. 1) încă amintesce pe Arimaspî între cele de ântâiû popôre ale Scythieï europene, ér după Arimaspî urmau Essedoniï până la Meotida: Scythia Europaea. Hominum primi sunt Scythae, Scytharumque, quis singuli oculi esse dicuntur, Arimaspae. Abeis Essedones usque ad Moeotida.— Tomaschek însă ncţinend sérna de vechile isv<5re geografice şi voind a aduce o lu­mină în etnografia preistorică numaî pe basa unor etimologie cu totul arbitrare retăcesce căutând pe Hyperboreî şi pe Arimaspî până prin regiunile cele mal depărtate ale Asiei centrale (Sitzungsberichte, Akad. d. Wiss. hist.-phil. Classe, CXVI B. pag. 757 seqq.).

') Dionysii Orb. Descr. v. 31: itpàç j3opsf]v, îv« t:»îîsţ &;/et[iavî o> v (^pt'-C-^av''^uv) ^?A pi-|j. a o it û v. — Cf. Eustathii Commcntarium v. 31.

⁴) Sufixul antic pelasg în a s c u s, a s c i, ce corespunde la românescul eseu, esc I, maî esista şi în epoca romană la Li guri î din Italia superioră, şi el s'a maï păstrat până astă-dî la o mulţime de localităţi din ţinuturile de acolo. D. e. Rimasco, Ro-magnasco etc. (Cf. Jubainvillc, Les premiers habitants. II. 46).

⁶) Homcri Ilias, II. v. 783.

*) Hcsiodi Theog. v. 304.

Stephan Byzantinul, erau un popor din ginteaHyperborcilor¹). Insă domnia politică peste Hyperboreiî cel pacînicl de la Istrul de jos o aveau vecinii lor de apus Arimaspiï ceï rësboinicï.

Poetul epic Pherenicos din Heraclea, ne descrie ast-fel pe Hyperboreï:

«Hyperboreiî locucsc în părfile estreme (ta loy^-ta), sub templul lui Aoollo. El sunt cu totul nedeprinşî la rësboiù, şi se trag, după cum spun traditiunilc, din nernul Titanilor celor vechï ²); eï sunt stabiliţi sub cursul cel rece al lut Boreas şi adoreză pe un rege din némul Arimaspilor ^s)».

Atât Hyperboreiî de lângă gurile Istruluî, cât şi Arimaspiï vecinii lor, de­venise făimoşî înaintea Grecilor pentru avuţiele lor cele enorme, în turme, în ciredî de vite şi în metale preţiose, dar cu deosebire în aur.

După poetul Pindar, Hyperboreiî purtau pe cap corone aurite de laurî ⁴), 6r Arimaspiï î-şî legau pletele lor cu şireturi de aur ⁶) şi purtau de asupra frunţii ornamente strălucitore în formă de stele seu flori

Acest lux naţional, prin care se distingeau cu deosebire Arimaspiï ceï avutï de aur, făcuse pe poeţiî grecescî se caracteriseze pe Arimaspî într'un mod satiric seu mitologic, dicând despre denşiî, că pdrtă un o eh iu în frunte.

Ast-fel poetul şi istoricul Aristea, care trăise înainte de Herodot, ne de­scrie pe Arimaspî în modul următoriu: «rôsboinicï multï şi puternici, avuţî de ergheliî, de turme şi ciredî de vite, bărbaţi cu plete stufdse, ce fâlfâie în aer, ceï maï robuştî din toţî dmeniï, avênd fie-care câte un ochiu în fruntea sa cea frumdsă» ⁶).

') Stephaiius Bjz., v. 'Apipiaoitol, f(Koc 'Tns

*) In tradiţiunile poporale române vechiï Titanï ne apar sub numele de Tătarii ceï m a r î, seu u rie ş I. Despre el se vorbesce, că ar fi locuit odată şi pe teritoriu! comunei P e t r ô s a. «Bëtrâniï spun, că în acesta localitate (Petrosa) ar fi locuit alla dată Tătari, şi că-şl aveau chiar şi biserica lor in mijlocul satului, unde astă-dî se află construit un zid de petră, un han, unde, când s'a săpat beciul s'a găsit o mulţime de oseminte, mal mari de cât mărimea naturală a omului, şi care se die, că sunt ose de Tătari» (Rcspunsurî la Ccstionariul istoric). De regulă în tote locurile aceste, unde poporul ne spune, că au locuit o-dată Tătari, se găsesc resturi vechi de construcţiunî, arme de bronz, fragmente de ceramică preistorică, şi instrumente de petră.

') Phereuicos la Boeckhius Pindari opera, I. 1. 96.

*) Pindari Pyth. X. 30.— Vedişi Eckhel despre lanus, in Doctr.num. vet.Vol. V. p. 215.

*) Lucani Phars. lib. III. v. 295: auroque ligatas substringens Arimaspe, comas.

⁶) Tzetzes la Tomaschek in Kritik d. ăltesten Nachrichten iiber den scythischen

Norden (Sitzungsb. d. Acad. d. Wiss. Phil.-hist. CI. Wien, CXVI B. 758.)— A t h e n i e-

^nili cari se considerau ca o vechia colonia a lui ^vluw seu lanus (Plato, Euthy-

demus, Ed. Didot, voi. I. p. 227. 24. — S t e p li a n u s B y z., v. Miuvto), încă purtau pe

^ul capului, seu pe frunte, ornamente de formă circulară, cyclade (Isidori

Pe vechile monumente de artă, Arimaspiî erau înfăţişaţi ca un popor cu caracter eroic, însă violent. Eî portă pe cap o căciulă ţurcănescă cu vêrful plecat înainte; au o cămeşă lungă, ce le trece până peste genunchï si un fel de ismene seu pantaloni mal strimţi (anaxyrides, bracae *). Nici o-dată însă, pe aceste monumente vechi, Arimaspiî nu sunt figuraţi cu un ochiu în frunte.

In fine mal amintim aici, că în colindele apolinice române s'au păstrat încă până astă-di unele reminiscenţe, că o-dată în ţinuturile de la Carpaţî şi de la Istrul de jos se purtau ornamente arimaspice pe cap, on de asupra frunţii ²).

După cum' am vëdut mal sus, patera de la Petrésa ne înfăţişeză prin de-coraţiunile sale hieratice serbătdrea cea mare a Hyperboreilor si a Arimas-pilor în ondrea divinităţii Terra Mater, a pămontulul productiv, mama cea fecundă a tuturor fiinţelor.

Timpul acestei importante festivităţi anuale se vede indicat pe pateră în mod destul de espresiv. O viţă frumoşi de via cu struguri decoreză tronul de aur al Mamei mari; alte patru viţe de via, încărcate cu struguri ajunşi la maturitate, încing jur împrejur patera cea sfântă; în fine lângă regele lanus este înfăţişat un mic prunc, ce aduce ca dar un spic de grâu de o mărime estraordinară.

Avem aşa dar aici o mare festivitate anuală întru lauda şi preamărirea

Etymologiarum lib. XIX. 30. 3). — D i o s c u r i i, fiî lui T y n d a r e u s, pe carî i vedem figuraţi şi pe patera de la Pctrosa, portă ornamente preţiose, seu stele, pe vêrful capului. La Valeriu Flacc ci sunt numiţi Astrocomantes Tyndaridae (Argon. lib. V. v. 367—368). Dioscurii, după cum se spune, întemeiase vechia capitală a regelui Aiete, nu­mită si Dioscurias, aceeaşi unde astă-di se află ruinele Tirighineï (Cf. Pliniu, V. 5).— In cântecele eroice române Tyndareus, părintele Dioscurilor ne apare sub numele de Tudor Tudorel. Despre cyclul epic al Tyndaridilor Ia poporul român vom vorbi mal târdiù.

') Darciubcrg', Dictionnaire des antiquités, v. Arimaspi.

în cap are o scufie şi scufia-î de scumpie

') Şezătoarea (Fălticeni) An. I. p. 148:

este o petră despicată de se vede lumea tetă . . .

si de dcsupt de scumpie In altă variantă de la Teodorescu, Poesiî pop., p. 21: . . . . o p 61 r ă nestimată de pe fruntea-î coronată.

Ornamente în formă de steluţe de asupra frunţii se vëd şi la unele tipuri re-presentate pe monetele vechi ale Daciei (Bolliac, Trompetta Carpitilor, nr 939, an. 1871, fig. 49. — Vechii Domni aï Tëriï-româncscï încă purtau pe căciulă, do asupra frunţii ori în partea dreptă, medaliene rotunde, ornate cu petre preţiose.

divinităţii Terra Mater, după ce se termină secerişul câmpurilor şi când în­cepe culesul viilor.

în Fastele luî Philocal (d. Ch. 354), ce ne înfăţişeză călindariul oficial din timpurile din urmă ale imperiului, diua de 5 Septembre (Nonis Septembris) ne apare consecrată prin cuvintele MAMMES • VINDEMIA (serbăt6rea Mamcî. Culesul viilor¹). «Mammes»'este aicï un cuvent eminamente pelasg, însă în formă grecisată. După Stephan Byzantinul, Rhea identificată cu Terra Mater era numită şi Mă ²), de sigur un simplu vocativ (Mam'I), după cum acelaşi cuvent M aflăm şi la Eschyl : Mă Ta. (Mater Terra ! ^a).

împrejurarea, că serbătorea principală rcligiosă a Hyperboreilor, în onôrea divinităţii Terra Mater, se celebra în luna lui Septembre, după strîngerea recoltelor si că între divinităţile, ce iau parte la acesta mare solemnitate vedem si personificarea anuluï noû, ne face a presupune, că Hyperboreiî si Arimaspiî, ce adorau pe Terra Mater şi pe Apollo, ca o divinitate a s<5-rcluT, aveau un călindariu agricol şi pastoral; că la denşiî anul nou începea în luna lui Septembre, întocmaï după cum în Septembre începea anul nou la Hyperboreiî de la Delphi, la triburile pelasge din Creta, din Cypru, din Asia mică, şi într'o epocă depărtată la Romanî şi Volsinî ⁴).

Terminând aici acesta esaminare a paterei de la Petrosa, care prin figurile sale hieratice ne înfăţişeză o vechia nerbătere pelasgă numită în călindariul imperiului roman «Mammes vindemia», ne întrebăm, dacă acest vas de sacrificiu a putut ave, din punct de vedere al festivităţilor agricole, vre un raport ere care cu regiunea de la Carpaţî şi Istru.

In părţile de apus ale Măriî negre, cultura viţel de via se reduce la tim­puri forte depărtate. Centrul cel puternic al cultului lui Liber Pater (Bac­chus) era în ţinuturile locuite de Geţi. O monetă romană din timpul luî Traian représenta pe DACIA personificată şedend pe o stâncă, având pe cap o căciulă naţională Dacă şi ţinând în mâna drepţi spice de grâu, ér lângă densa se vëd uiguraţî doî copii, dintre cari unul i ofere un mănunchiu de spice, ér cel alalt un strugure ⁵).

Tot ast-fel şi în timpurile istorice mai noue, ţerile române de la Istru au fost tot de una renumite pentru calitatea cea escelentă a cerealelor şi a vi­nurilor sale. Vechiul judeţ numit Săcuienî, astă-dî desfiinţat, pe al căruî teri-

') C. I. L. voi. I. p. 401. — în călindariul creştin: 8 Sept. Nascerca Maicii Domnului. ') Stephanus Byz. v. Miotaupa: 'Ey.*).sîTo se r.-j.\ ^ Tea Mă. — Cf. Strabo, lib. XII 2. 3. ') Aeschyli Suppl. v. 890.

⁴) I'ivii R. R. lib. VIII. 3.

⁵) Eckhel, Doctr. ni'-, vet. Voi. VI, p. 428.

toriû se afla comuna Petrdsa, a purtat ca emblemă o ciorchină de struguri '). Putem ast-fel presupune, că acesta pateră magnifică, a fost de la început destinată cu un vas sacru, pentru un templu ore-care, din regiunea cea viticolă si agricolă a Geţilor, seu a vechilor Hyperboreï, de la Dunărea de jos.

4. Fibula în formă, de phoenix din tesaurul de la Petrosa,

(III. Fibula maior).

Vom vorbi aicî despre un al treilea obiect din tesaurul de la Petrosa, despre o fibulă, ce représenta figura unei paseri sacre de mărimea unui şoim.

întregă suprafaţa acestei paseri de aur se afla în momentul descoperirii tesauruluî decorată în mod strălucit cu diferite petre fine şi cristale, de co­lore roşia, verde, albastră si galbenă.

De asupra, pe cap, acesta pasere avea ca moţ un granat roşu, ochii erau formaţi din petre roşie, ér de codă, se nflau suspendate cu lănţuşore fine de aur, patru globule de petre albe în formă de ouşore.

întreg aspectul acesteî paseri era de o frumseţă estra-ordinară. Ea repré­senta în tot caşul o pasere miraculdsă a religiuniî antice.

Paserile au avut în credinţele şi superstiţiunile poporului pelasg un rol forte important, cu deosebire la Etrusc! şi Latini. Din aceste paseri unele erau considerate de bun auguriu ér altele de reu auguriu séû ominôse.

Apariţiunea, cântecul şi sborul lor în anumite timpuri şi locuri erau semne, ce prevestiau intenţiunea bună, ori rea, a divinităţilor.

în ritualele etrusce, se aflau depinse maî multe specii de paseri, pe cari, după cum scrie Pliniu, nime nu le-a vëdut, şi cari e mirare dicea densul, că lipsesc, când vedem, că sunt în abundenţă chiar şi acele, pe cari le distruge în continuu gura omenescă ²).

Rernâne însă afară de orî-ce îndoielă, ca ornamentarea pasëreï celei mari de aur din tesaurul de la Petrosa nu se datoresce nicï de cum spirituluî de imaginaţiune al artistului.

La poporul peîasg, cu deosebire în cultul religios, tôte î-sï aveau formele sale tipice, tradiţionale, de la cari nu era permis nimënuï a se abate. Putem

O Grecianu, Eraldica română, p. 149.— Ér I or gui eseu în Diet, geogr. Buzêû, p. 89, scrie: Viile în acest judeţ (al Buzăului) se cultivă din timpuri depărtate şi reputaţiunea lor e stabilită din vechime, ceea ce a făcut pe Domnul Ţereî, Constantin Brâncoveanu se-şî aibă via sa Domnescă în dclul Dumbrăvii».

^a) Plinii H. N lib. X. c. 17.

ast-fel presupune, că noi avem aicï figura uneï paseri, căreia artistul i-a dat fiinţă după un model tradiţional.

O particularitate însă atrage cu deosebire atenţiunea archeologuluî şi isto­ricului. Pe pieptul acestei pasërî misteriôse se vede figurat un lectulum, un nat orî legăn, format clin lamine subţiri de aur, ér cavităţile intermediare ale acestui legări se aflau împlute cu petre preţiese, când tesaurul a fost scos la lumină din sinul pămentuluî '). In mijlocul acestuî legăn se vedea aşedată o petră mare albastra de forma unuî ou ²). în fine paserea e figurată cu aripele strînse sub piept si cu coda întinsă, seu în atitudinea descinderii sale din sbor.

Ce fel de pasere religiosă era acesta, vom cerca se aflăm cu ajutoriul de­scrierilor, ce ni le-aû transmis autorii greci şi romani.

Cea maî nobilă, şi tot-o-dată cea maî fenomenală pasere a tradiţiunilor vechi, a fost phoenixul.

Acesta pasere, după cum spunea teologia antică, era numai una singură în totă lumea (unica semper avis). Ea era consecrată soreluï (Solis avis) şi trăia, după cum scriau unii, 700 ani, după alţiî 509 ani. Când se apropia de sfârşitul lungeî sale vieţi, ea î-sî construia din ramuri şi plante frumos miro-sitore un pat seu cuib, se aşeda pe acest cuib, şi ast-fel î-şî termina vieţa; apoi din mëdua sa se forma îndată un ou si din care se născea un nou phoenix.

Vom reproduce aici principalele date, ce le aflăm menţionate la autorii

') Descrierea canonicului Dr. Fr. Bock: gerade dieses Ohjekt ehemals eine ăusserst

reiche Ausstattung besass Naraentlich bemerkt man auf der Brust ein grosses

rechteckiges lectulum, welches von einem Kranze von kleineren, unregelmăssig poly-gonen Fassungen umgeben ist.

') Odobesco, Le Trésor de Pétrossa, I. 16: Déposition des paysans Nicolas Baciu, Georges, son fils, Ion Lemnar et Achim, fis de Nicolas, faite le 10 juillet 1838: un oi­seau, grand comme un épervier, ou plus grand qu'un merle, couvert de pierres bleues, rouges et vertes. — Interrogatoire de l'Albanais Anastase Vérussi: Le grand oiseau avait un bec, sur lequel ou reconnaissait la trace des pierres qui avaient disparu. _ Raport du logothète Kyr-Iaco v. . . . adressé le 12 juillet 1838: Cinq oiseaux, dont l'un, grand comme un pigeon, portait sur le dos (ventre) un gros rubis balais, de forme ovale et delà grosseur d'un oeuf, tandis que son corps était recouvert dex diverses pierres, rouges, bleues, vertes, jaunes et blanches. — Déposition de Ion Lemnar (16 juillet 1838): Un oiseau de la grosseur d'un merle, sans ailes ni piedes, sa tête était recourbée vers la voussure du dos, qui était ornée de trois rangées de pierres rouges, vertes et bleues, les unes grosses comme des noisettes et les autres plus grosses encore . . . et sur le jabot se trouvait une Pierre bleue ovale, de la grosseur de deux noisettes. Cet oiseau était creux à l'in­térieur, et par toutes les cavités d'où les pierres étaient tombées il s'échappait une pous-^s'ère noire. Aux yeux, il avait des pierres rouges de la dimension d'une lentille.

vechi cu privire la acesta pasere fabulosă; ele ne vor servi spre a ne pute da soma de caracterul şi importanţa istorică a acestui obiect unic, în tete te-saurele archeologice, câte ne sunt cunoscute până astă-dî.

Vom începe mai ântâiû cu Her o do t. Densul scrie:

«Maï csistă şi altă pasèYe sacră, numită phoenix, pe care eu ce e drept nu am vëdut'o, de cât numai depinsă. Ea visiteză forte rar Egipetul, numai la câte un interval de 500 ani, după cum spun Heliopolitaniï. Ea vine, după cum se spune, numai atunci, când a murit tatăl eî. Mărimea şi forma eî, dacă pictura o représenta esact, sunt ast-fel: unele din penele sale au colore auria, altele roşia, ér după formă şi după mărime, ea semenă forte mult cu

aquila. Acest phoenix, după cum se spune plecă din Arabia, trans-

porteză în templul sôreluï corpul părintelui seu învëluit în smirnă şi-1 în-mormenteză în templul sôreluï. Transportarea o face în modul urmâtoriu: mai ântâiû alcătuesce din smirnă o formă de où, de o greutate, cât pote S(5 o ducă, apoi se încercă mai ântâiu, dacă e în stare se transporte greutatea acesta, si după ce a făcut esperimentul acesta, ea escavcză oul, pune în lăuntru resturile părintelui seu, ér partea escavată a ouluï pe unde a pus în lăuntru remăşiţele părintelui seu, o astupă erăsî cu altă smirnă. Ast-fel, că greutatea părintelui seu înveluit în smirnă este aceeaşi cu a oului. Apoi lipind acest ou jur împrejur, ea î-1 transportă în templul sôreluï¹)».

Ér la Plini u aflam următorele :

«Cea mai nobilă pasere este phoenixul din Arabia, însă nu sciu, dacă nu cum-va e numai o fabulă, că ea ar fi una singură în totă lumea, şi că numai rar se pote vede. După cum se spune, ea este de mărimea unei aquile, gâtul jur împrejur i strălucesce ca aurul, ér pe cea laltă parte a corpului nstc roşia, coda e albastra întreţesută cu pene roşu, sub gât are bărbii şi pe cap un moţ. Cel de ântâiu dintre Romani, care a vorbit despre acesta pasere este Maniliu, un senator distins prin cunoscinţele sale, ce singur şi le-a câştigat. Densul spune, că în Arabia acesta pasere e consecrată Sô­reluï, că trăesce 509 anï, ér când îmbëtrânesce î-sï construescc un cuib cu ramuri de canele si de tămâia, î-1 umple cu mirosuri, se aşedă pe acest cuib si more. Apoï din ôsele si din mëduva sa se nasce maï ântâiû un verme, din care se desvôlta un puiû, şi cea de ântâiû grijă a acestuï noû phoenix este, sfi îndeplinescă onorile funerare pentru cel de ântâiû. El transportă cuibul întreg în apropiere de Pane h ea în oraşul Sôreluï şi-1 depune aci pe ahariu. Acelaşi Maniliu ne mal spune, că dc-o-dată cu vieţa acestei paseri se termină şi revoluţiunca anului celuî marc, şi că atunci începe un

*) Herodoti lib. II. c. 73.

nou period cu aceleaşi caractere pentru anu-timpurî şi pentru constelaţiunl. Corneliu Valerian scrie de asemenea, că sub consulii Q. Plautiu si Sex. Papiniu (a. R. 789, d. Gir. 36) phoenixul a sburat în jos spre Egipet. Acesta pasere a fost adusă în Roma, pe când principele Claudiu era censor, în anul 800 al Romei (47 d. Chr.), ea a fost arătată în comiţii si s'a încheiat un procès-verbal asupra acestui caş, însă nimenea nu se îndoia, că era numaï un phocnix fais ')».

Alte importante notiţele aflăm la Tacit, care scrie:

«Sub consulatul lui Fabiu şi al luî L. Viteliu (a. R. 788; d. Gir. 34), după un lung period de sccule, a sosit în Egipet paserea phoenix. Venirea eï aicï a servit ca materia pentru cel mai înveţaţî bărbaţi din ţera acesta şi din Grecia, ca se discute acest miracul. Eu voiu raporta aicï faptele, despre cart în general părerile sunt uniforme, precum şi alte date mai puţin sigure, cari însă presintă un interes, ca se fie cunoscute. Acesta pasere este consecrată sôreluï, şi toţi câţi au descris forma el spun, că are o figură şi pene deo­sebite de cele laite paseri. Despre lungimea vieţeî sale părerile varieză. După cum spun cei maî mulţi, ca trăcsce 500 ani, sunt însă unii carï afirmă, ca ea are o vicţă până la 1461. Cel de ântâiu phocnix s'a arătat, după cum se spune, în timpul lui Sesostre, al doilea în timpul lui Amasis. al treilea sub Ptolemeu Macedonianul, ce a domnit peste Egipet; că acesta pasere a sburat în oraşul, al cărui nume este Heliopolis, însoţită de mai multe cârduri de alte paseri, uimite şi ele de acesta formă necunoscută. Insă vechimea este întunecată, între Ptolemeu şi Tiberiu au fost mai puţin de 250 ani, din car! causa unii cred, că acesta pasere nu a fost phoenixul cel adevërat şi că nici nu a venit din teri l c Arabilor, de 6re-ce nu avea nici unul din carac­terele confirmate de tradifiunile vechi. Acesta pasere, când se împlinesce numeral de ani al vieţeî sale şi când i se apropia mortea, î-şî construesce în ţările sale un cuib, pe care î-1 fecundcză cu puterea gcneratore, din care apoi se nasce un puiu, care îndată, ce a crescut mare, mal ântâiù se îngri-gesce se înmormânteze pe tatăl seu, şi acesta o face nu fără o conştiinţa 6rc-care, ci ea ridică mal ântâiu greutatea cu smirnă, şi încercă o cale maî lungă, dacă pete se ducă sarcina şi se facă acesta căletoriă, apoi ia corpul tatălui seu şi-1 duce Ia altariul sorelul, unde-1 arde. Dar datele aceste sunt nesigure şi pline de fabule. Cu to te acestea în Egipet omenii nu se îndoesc, că acesta pasere se vede câte o-dată pe acolo» ²).

De asemenea scrie poetul O v i d i u, care se ocupase în particular cu vechile tradiţiunî religiose ale timpurilor preistorice.

') Plinii H. N. lib. X. c. 2. ^a) Taciţi Annal, lib. VI. c. 28.

«Phoenixul», dice densul, «după ce a împlitit celé cincï sute de anï aie vietcï sale, î-sï construesce eu unghiele şi cu ciocul un cuib format din coji aromatice, din canele frumos mirositôre, din spice de nard, din smirnă galbenă şi din cinam, se culcă pe acest pat şi-sî termină vieţa în mijlocul parfumelor; apoi din corpul seu, după cum se spune, se nasce un alt phoenix tênër, destinat se trăescă tot atâtea sute de anï, şi după ce etatea i-a dat puteri de ajuns, ca se pdtă transporta o greutate, el ridică de pe arborele cel înalt cuibul de surcele cu greutatea sa, si apoi luându-şî avcnt cu un sbor uşor transportă cu pietate legănul seu şi cosciugul părintelui seu, şi-1 depune în templul luî Hyperion, înaintea uşilor celor sacre» ^J).

în fine poetul Claudian, care trăise în secuiul al IV-lea d. Chr. descrie acesta pasere ast-fel :

«Ochiï sëï scânteia de o lumină secretă, în jurul gâtului penele i strălucesc ca flacăra, de asupra capuluî are o crestă roşia, al căreî vêrf lucesce ca o stea şi revarsă în întunerecul nopţii o lumină senină, piciorelc sale sunt roşii ca purpura de Tyr, un cerc azur trece peste aripele sale, ér partea supe-rioră i este decorată cu pene aurii» ²).

Doue cestiunï importante de geografia se presintă acum înaintea nostră.

Cea de ântâiu este: în ce părţî ale lumiï vechï trăia acesta pasere mira-culosă? Şi a doua: unde transporta, după legendele vechï, acesta pasere cuibul, orî patul cu osemintele părintelui seu ?

După S u id a, care avuse înaintea sa un numër considerabil de isvdre mitologice şi istorice, astă-dî însă pcrdute, phoenixul venia în Ëgipet «dintr'un loc necunoscut» ³).

După poetul Claudian, phoenixul trăia într'o pădure încunjurată de apele cele curgătore ale Oceanului (Oceanos potamos ⁴). Acelaşi Claudian m aï nu-mesce phoenixul «pasere Titanică» (Titanius ales), ori cu alte cuvinte phoenixul figura la autorii vechï ca o pasere din ţinuturile Titanilor celor legendari.

După geograful Mela, patria phoenixuluî era în P an eh e a, — lângă Oceanos potamos, — în apropiere de munţii Ceraunicï séû aï Cerneï de asta-dï ⁶).