Grigore vieru
Yüklə 59,41 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- G RIGORE VIERU, poet al neamului nostru
- Clasa
- Metode educative
- SCENARIUL Evelina
- Artur
- Cântecul ,,Cântă,vioara ”
- Cântecul ,,Mi-e dor de tine, mama”. Mi-e dor de tine, mamă
- Cântecul „Fuga – fuga”. „ Fuga – fuga”
- Pavel
- Cântecul „ Casa părintească ”
- Sabina
- Tatiana
|
Ministerul Educației al Republicii Moldova Universitatea de Stat ,,Alecu Russo’’, Bălți Colegiul Pedagogic ,,Ion Creangă’’ Proiect al activității educative la tema: 
G  RIGORE VIERU,
poet al neamului nostru Metodist: Bețivu Aurelia Învățător: Căruntu Iana Elev practicant: Gadîrca Irina Bălți, 2014 Data: 14.02.2014 Clasa: a-III-a ,,C” Denumirea activității: Grigore Vieru-poet al neamului nostru. Obiectivul major: Educaţie prin şi pentru cultură. Obiectivele operaţionale: O1 – să pătrundă în universul şi în intimitatea creaţiei vierene O2 – să sesizeze originalitatea şi valoarea acestei creaţii O3 – să trăiască intens sentimentele transmise de mesajul poetic
O4 – să descopere în baza creaţiei lui Grigore Vieru valorile pe care trebuie să le posede omul şi cetăţeanul; O5 - să identifice dimensiunile civice ale Poetului Vieru;
Metode educative: deminstrația, conversația, recital, interpretarea. Mijloace de educație: mijloace audio-vizuale, cărți, imagini. Bibliografie:
SCENARIUL Evelina: A căzut o stea? Nu, a urcat la cer un Luceafăr, ce va dăinui in eternitate. Grigore Vieru s-a înveșnicit prin poezia sa. Poetul s-a împărțit între doua lumi, o jumătate a ființei Sale a coborât ,,mai jos ca iarbă’’ cealaltă jumătate a rămas pe veci să dăinuie deasupra florilor, printre sufletele noastre. A durat o Casa a Poeziei în care trăieşte un neam întreg.
Eu sunt poetu-acestui neam Şi –atunci când lira îmi vibrează, Si-atunci când cântece nu am…’’ Alina: Vocea Sa moale, privirea călduroasa,chipul luminos au rămas în amintirea noastră pentru totdeauna. A luat cu sine doar puritatea sufletului, lăsându-ne drept moștenire poezia. El s-a înveșnicit prin creație,fiind poezia însăşi. ,,Da fapt,nici nu sunt om,ci pur si simplu poezie.’’
Se cere oare voie pentru asta ?! Iar eu mai cânt! De dragoste,de dor, Mai cânt cât sunt şi cit încă nu mor.”
Frumoasă e marea cea mare, Frumoasă pădure, izvor. Mi-e dor de pădure la mare, În codru de mare mi-e dor. Păcat că pădurea nu are, Nu are şi-o mare aşa, Păcat, ce păcat că pe mare Nu cântă şi cucul cumva.
Haide vioară, hai, surioară, Ca pe-o comoară te duc, te duc! Cântă de lume, cântă de ţară Şi nu uita: „Cu-cu! Cu-cu!” Şi nu uita şi de cuc, şi de cuc! Frumoasă e luna cea lină, Frumos e pământul cel sfânt. Mi-e dor pe coline de Lună, Pe ea mi-ar fi dor de pământ. Păcat, ce păcat că pământul Nu are şi-o lună aşa, Păcat că pe Lună nu cântă, Nu cântă şi cucul cumva. Damian: Vieru a scris o poezie de mici cristale, care reflectă cu toate feţele imagini scumpe, contemplate parcă în genunchi, într-un gest de adorație. Născut de miresmele şi durerile pământului, marele poet se simte însetat de doruri arzătoare.
Unei iubiri. In mijlocul ei Trăieşte credința mea. Locuiesc la marginea unui cântec. In mijlocul lui Trăieşte speranța mea. Locuiesc la marginea Unei pâini, In mijlocul ei – Dragostea mea Pentru voi.’’ Sabina: Poezia lui Grigore Vieru e un lung şi nesfârșit dor: dor de mamă, de baștină, dor de neam românesc întregit, un dor nemărginit de toate. Poezia lui e un continuu ritual al adoraţiei materne. O singura sărbătoare continuă a avut Grigore Vieru. Ea s-a numit Mama.
,,Nici războiul eu urgiile sale, nici foamea necruțătoare n-au putut întuneca această neasemuită sărbătoare. În preajma mamei m-am simțit întotdeauna copil. Abia la 47 de ani, când mama s-a stins din viața, când ea a plecat, cum se spune, la strămoși, abia atunci am pierdut această dulce şi irepetabilă stare.’’ Starea de copil i-a fost protejată de Mama-icoană a statorniciei, stăpână a universului, care menține respirația întregului cosmos. Artur: ,, - Pe fag dulce - amărât Arde,mama,alba-ţi stea. Te uitași la ea atât Încât semeni azi cu ea.” Grigore Vieru a devenit ,, un poet prin excelenţă al Mamei şi al maternității: Nu-mi mai e dor de nimic, mama, Numai de tine mi-e dor.(Litanii pentru orgă)
Sub stele trece apa Cu lacrima de-o seamă. Mi-e dor de-a ta privire, Mi-e dor de tine, mamă. Vânt hulpav pom cuprinde Şi frunza o destramă. Mi-e dor de-a tale braţe, Mi-e dor de tine, mamă. Refren. Măicuţa mea: grădină Cu flori, cu nuci, cu mere, A ochilor lumină, Văzduhul gurii mele! Măicuţo, tu: vecie, Nemuritoare carte De dor şi omenie Şi cântec fără moarte!
Cu vifore în coamă. Mi-e dor de vorba-ţi caldă, Mi-e dor de tine, mamă. O stea-mi atinge faţa Ori poate-a ta năframă. Sunt alb, bătrân aproape, Mi-e dor de tine, mamă. Dumitru: ,, Vârstele omului sunt ca o săptămână cu zilele ei. “Ala–bala, prin aluni, Unde ești, copile-luni ?! Și tu, copilandre-marți ?! Cu mari ochii tăi mirați?! Și tu, miercure, ah, floare - Adolescență visătoare ?! Și tu, joie mohorîtă- Tinerețea mea pierdută ?! C-o să vină sâmbăta Cu rece suflarea sa ! Și-o să-mi lase geana stinsă Și-n duminici gura ninsă! “
În fiecare dintre vârste trebuie neapărat să ai în adâncul ființei tale un copil, pentru că anume ea, copilăria, ne ține vii și frumoși. “Omul nu îmbătrânește atâta timp, cât nu moare copilul din el”. De aceea, poetul se simte îndreptățit să spună: “În fiecare dimineață Îmi bate la geam Copilul care-am fost” (Am îmbătrânit).
Îmi amintesc ades de lunca ce-nverzea, Prin care alergam cu surioara mea. Mult mi-e dor de ea, de pruncia mea, Şi de sora mea. Tu cred că m-ai uitat, copilăria mea, Ci eu cât voi trăi, nicicând te voi uita. Refren: Fuga,
Fuga-fuga, prin câmpii, Fuga-fuga, doi copii: Două păsări fără de griji! Fuga, Fuga-fuga, la bunei, Fuga-fuga, mititei, Două păsări aripi de vis! 2 Îmi amintesc ades de dragii mei bunici Care ne îndulceau cu miere şi cu nuci. Mult mi-e dor de ea ...
Evelina: Copilul - Poet s-a întâlnit cu Poetul - Copil. E în această întâlnire o taină, deoarece un poet, ce se naște în copilărie, păstrează în el copilul, sensibilitatea și psihologia acestuia. În pofida imaginilor sumbre ale copilăriei, poetul nu și-a pierdut darul de a privi lumea și cosmosul cu ochi de copil-ochii mirării, fiind convins că „mirarea e un dar” ce n-a murit în el. Damian: „Dar este câte un timp Când nu mă pot înțelege Cu oamenii mari. Atunci
În copil mă preschimb.” Pavel: “Sunt fire nerăbdătoare. Din ținut străin, ehei, înainte de plecare vin acasă pașii mei”. (Poem grăbit) Iuliana: “Deși pământul se învârte mereu, m-am născut acasă”. Căsuța cu ochii mici și înlăcrimați e locul sacru. Cântecul „Casa părintească” (Lui Mihai Ciobanu) Ascultați-mă, surori, pe mine, Si voi, frații mei, ce va sfădiți: E păcat, nu-i drept si nu e bine Sa vinzi casa care te-a-ncălzit. Bani ne-ar trebui la fiecare, Toți avem copii şi vremea-i grea. Însa cum să vinzi fereastra oare, Cea la care maica te-aștepta?! Casa părinteasca nu se vinde, Nu se vinde tot ce este sfânt. Din atâtea lucruri dragi si sfinte Ochii mamei încă ne privesc. O vom da si vor schimba lăcata Şi vor pune şi ferestre noi. Şi trecând pe lângă ea vreodată, Va privi ca la străini la noi. Casa părintească nu se vinde, Nu se vinde tot ce este sfânt. Din atâtea lucruri dragi si sfinte Ochii mamei încă ne privesc. Vom pleca şi noi cândva din viața Şi părinții sus ne-or întreba Ce mai face casa lor cea dragă, Cine are grijă azi de ea. Dumitru: Limba este pentru Grigore Vieru ,,un grai cu ochii verzi de dor şi istorie…Un grai cu tâmple îmbrobonate de roua trudei creatoare. Nicăieri dorul nostru de desăvârșire nu s-a arătat mai cu dor şi mai cu tărie ca in cuprinsul limbii.” Tatiana: În aceeaşi limbă Toată lumea plînge, În aceeaşi limbă Rîde un pămînt. Ci doar în limba ta Durerea poţi s-o mîngîi, Iar bucuria S-o preschimbi în cînt. În limba ta Ţi-e dor de mama, Şi vinul e mai vin, Şi prânzul e mai prânz. Şi doar în limba ta Poţi rîde singur, Şi doar în limba ta Te poţi opri din plâns. Iar cînd nu poţi Nici plînge şi nici rîde, Cînd nu poţi mîngîia Şi nici cînta, Cu-al tău pămînt, Cu cerul tău în faţă, Tu taci atunce Tot în limba ta. Evelina: ,,Din mila, din dragostea şi dărnicia Limbii Române am răsărit ca poet. Limba Româna este destinul meu agitat.” ,,Limba este cea mai mare dreptate pe care poporul şi-a făcut-o sieși.” ,,Viețuiesc in limba mea, acționez in limba mea;de la un cuvânt până la altul se întâmpla toate minunile Universului in limba mea.” Artur: ,,Sunt un om al nemâniei, Lumii aste nestrăin, Vin din munții latiniei, deci si scrisul mi-i latin”.
Eminescu a ajuns târziu la Grigore Vieru, l-a ,,cunoscut” abia în facultate.,,Descoperindu-l pe El, mi-am descoperit sufletul... Ești steaua care mă păstrează. Pavel: Cu o carte de poezie eminesciene. Ştiu: cândva la miez de noapte Ori la răsărit de soare Stinge-mi-s-or ochii mie Tot de-asupra cărţii Sale. Am s-ajung atunce, poate, La mijlocul ei aproape. Ci să nu închideţi cartea Ca pe recile-mi pleoape. S-o lăsaţi aşa, deschisă, Ca băiatul meu ori fata Să citească mai departe Ce n-a reuşit nici tata. Iar de n-au s-auză dânșii Al străvechii slove bucium, Aşezaţi-mi-o ca pernă Cu toţi codrii ei în zbucium.
Alina: O astfel de întruchipare excepțională a fost acest poet, acest om cit o lacrimă în rostogol pe obrazul planetei. Un asemenea poet rămâne-va ,,suflet in sufletul neamului său”. Creația sa va rămâne mereu o creșă pentru prunci,
,,Este mai mult decât un poet, el este un destin.”El este mai mult decât un destin omenesc. El face parte inalienabilă din destinul unui neam întreg. Toţi (în cor): Pentru toți Vieru este simbolul neamului nostru. Artur : ,,Doamne, nu usca lacrima pe faţa Poetului, Ci las-o să curgă curățătoare, Să ne pătrundem de măreția Profetului Şi de taina simțurilor înălțătoare. Pavel : Doamne , nu șterge culorile acestui Frumos Curcubeu, Ci lasă-l așa proptit în ceruri. Sa ne pătrundem de strălucirea Poetului-zeu Si a slovelor pline de adevăruri.
cămașa uitării, Ci las-o să stea lângă noi iubitoare, Să-nvățam de la ea rugăciunea - Închinării În fata a tot, ce trăiește sub Soare. Damian : Doamne, nu-nchide cartea Poetului cu nepăsare, Ci las-o deschisa pentru Copiii mei, Sa se pătrundă de-nțelepciunea atotștiutoare Şi de Iubirea din ochii tai. Sabina : Îți mulțumim, Poete , ca ai ales timpul nostru pentru a poposi pe Pământ. Dumitru : Îți mulțumim, Poete, pentru versurile tale,prin care am învățat sa ocrotim şi să valorizam comorile limbii romane, am găsit curajul de a crede, de a iubi, de a spera şi de a lupta pentru Adevăr. Tatiana : Îți mulțumim, Poete pentru privilegiul acordat de a-ţi fi contemporani. Toţi (în cor) Îți mulțumim, Poete, al neamului nostru!
Yüklə 59,41 Kb. Dostları ilə paylaş:
|