Lista alfabetică a hotărârilor și deciziilor citate:
Hotărârea pronunțată în cauza Dekany contra Romîniei în data de 1 aprilie 2008
Hotărârea pronunțată în cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhornicontra României în data de 24 mai 2007
Hotărârea pronunțată în cauza Gagiu contra României în data de 24 febr. 2009
Hotărârea pronunțată în cauza Groza și Marin contra României în data de 1 iunie 2009
Hotărârea pronunțată în cauza Viașu contra României în data de 9 dec. 2008
Decizia Consiliului Superior al Magistraturii nr. 981 din 2 oct. 2008
Decizia penală nr. 121/A din 19 mai 1997 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 343/P/1997
Acte și documente:
Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 23 mai 1969
M.Of. nr. 244 din 1 octombrie 1992
M.Of. nr. 289 din 14 noiembrie 1996
M.Of. nr. 166 din 17 iulie 1992
M.Of. nr. 236 din 10 septembrie 1997
Literatură română și străină:
F.Streteanu, Tratat dedrept penal.Partea generală, vol. I, ed. C.H.Beck, București, 2008
Fr. Sudre, Drept european și internațional al drepturilor omului, ed. Polirom, Iași, 2006
V.Dongoroz și alții., Explicații teoretice ale Codului penal român , vol. IV, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti,1989
3.
Rezumatul studiului
3.1.
Original / Autor (maxim 2500 cuvinte, în cazul în care acesta există; citaţi pagina/ile daca preluati text compact)
3.2.
Analist (ce vi se pare că mai poate fi adăugat, în cazul în care aţi folosit rezumatul autorului?)
Articolul Despre buna-credință procesuală și caracterul rezonabil al apărărilor Guvernului României în fața Curții Europene a Drepturilor Omului al autoarei Raluca Bercea poartă asupra aspectelor de fond ale atitudinii guvernamentale manifestate în fața unei instanțe europene în a cărei compeneță intră verificarea respectării de către state a regimului juridic al drepturilor și libertăților indiivdului.
Lucrarea debutează cu prezentarea contextului actual (în momentul redactării sale era vorba despre sfârșitul anului 2008 și începutul anului 2009) al imaginii României(în fața Curții de la Strasbourg) de garant al drepurilor și libertăților persoanelor sub a cărei jurisdicție se află.
Teama perpetuării poziției fruntașe (loc 3 printre membrii reclamanți ai Consiliului Europei, dar care devine locul 1 raportat la numărul de locuitori și la statele Uniunii Europene membre ale Consiliului Europei) în decursul anilor ce vor urma își găsește temei într-o serie de argumente precizate de Curtea însăși.
Acestea sunt disfuncționalitatea legislației și practicii administrative naționale, actele defectuase de justiție incluzând nerespectarea hotărârilor judecătorești interne, ignorarea jurisprundeței Curții Europene a Drepturilor Omului, reticența respectării principiului aplicării directe și cu prioritate a sistemului Convenției Europene în raport cu dreptul național contrar, ceea ce vine în contrast cu tendința corpului profesional al avocaților de a-și forma un reflex al Convenției, precum și neîncrederea populară în sistemul național de justiție, dublată de o oarecare predilecție națională pentru judecată.
Partea a doua a articolului subliniază nevoia constantă a practicii bunei-credințe care se impune a fi asigurată în temeiul unor obligații obiective ce incumbă statelor, indiferent de existența sau nu a reciprocității în comportamentul altor state. Ceea ce înseamnă ca dacă un stat își antrenează răspunderea juridică ca urmare a nerespectării unui anumit drept concret recunoscut cetățeanului altui stat, acest stat din urmă nu poate invoca drept temei această violare, pentru ca nici el să nu respecte dreptul cetățenilor celuilalt stat, care se află pe teritoriul său.
Cu toate acestea o apreciere obiectivă a gradului de respectare a principiului pacta sunt servanda în sensul Convenției nu este posibilă din cauza faptului că în practică, în România, sunt traduse oficial și publicate numai hotărârile pronunțate împotriva ei.
Partea a treia și a patra a articolului sunt cele mai vaste prin faptul că se urmărește o abordare detaliată, exemplificativă a acestei conduite procesuale a Guvernului României.
Așa cum reiese din numeroase cauze deduse Curții Europene versiunile Guvernului tind uneori nu a se constitui în argumente juridice, de sine stătătoare și solide, ci cel mai adesea se construiesc prin antiteză cu cele ale reclamantului. Nu ar fi un lucru rău, dacă însă s-ar găsi măcar cateva ipoteze independente, din care să reiasă că adevărul susținut de el are ’’identitate’’ și nu se construiește doar în raport de afirmațiile părții adverse,
Un prim exemplu prezentat face referire la cauza Gagiu c României (24 febr. 2009), când România a fost condamnată pentru încălcarea dreptului la viață, dar s-au adus în discuție și tratamentele degradante din perioada de detenție a reclamantului. Din cele susținute de pârât se cuvine a face o observație, pe lângă faptul că acesta, adică Guvernul, nu face decât să răstoarne descrierea condițiilor în care a fost încarcerat reclamantul; aceea că acționează în mod intenționat, în vederea neangajării răspunderii, indiferent că încă din momentul semnării Convenției, și-a asumat obligația respectării și garantării drepturilor și libertăților cetățenilor aflați sub jurisdicția sa. Mai mult decât o obligație juridică, aceasta ar trebui să fie una morală.Ori caracterul nerezonabil al apărrărilor sale nu pot fi considerate decât o nouă încălcare a deptului reclamantului la echitate procedurală.
Alte hotărâri, în care numai reclamanții și guvernul cunosc schimbul de argumente care au condus la decizia Curții, sunt amintite în partea a patra a articolului.
Spețe precum Dekany c României (privind durata nerezonabilă a procesului derulat în fața instanțelor naționale), Groza și Marin c României (pe temeiul încălcării dreptului de proprietate și a dreptului la un proces echitabil), ori Dragotoniu și Militaru-Pidhorni c României (privind încălcarea principiului nullum crimen sine lege) sunt o expresie a cadrului larg în care poate exista riscul manifestării unei rele-credințe procedurale și varianta ce ar trebui să constituie regulă- că apelul la o garanție procedurală nu conferă dreptul abuzului de aceasta, în sensul încălcării unei alte garanții procedurale.
Este poate frapant că guvernul pare preocupat mai mult de imaginea sa pe care încearcă să și-o justifice și să și-o prezinte de o manieră cât mai favorabilă, fără a ține cont că argumentele sale sunt uneori hilare. În acest sens sunt relevante aprecierile sale precum – pe riscul său un justițiabil român poate să-și exercite dreptul procedural de epuizare a mijloacelor legale puse la dispoziția sa spre a-și susține cât mai bine cauza, magistrații nemaigarantând nimic; cu alte cuvinte justițiabilul trebuie să fie dispus să accepte o judecată în termen nerezonabil dacă insistă să fie citat la judecarea cauzei. Cu privire la dreptul de proprietate invocat în cauza Groza și Marin c României i se poate reproșa Guvernului interpretarea tendențioasă și a-juridică a soluției instanței naționale, cu eludarea cadrului procesual național care îi era totuși cunoscut. Era doar evident că acțiunile IAS despre care se face referire era singurul mijloc compensatoriu față de imposibilitatea restituirii în natură a terenului ce a făcut obiectul dreptului de proprietate.Autoritățile nu pot, în mod discreționar, așa cum susține Guvernul, să decidă felul și momentul în care garantează la nivel concret, drepturile propriilor resortisanți. alt exemplu îl constituie aplicarea –susținută și de Guvern în fața Curții Europene- de către instanțele naționale a unei legi penale prin analogie; împotriva evidențelor ce decurg din cronologia modificărilor legislative, împotriva interpretării Curții Constituționale, în absența oricărei referințe jurisprudențiale relevante, Guvernul susține neîncălcarea principiului legalității incriminării prin simplul argument al existenței unei opinio iuris contrare celor de mai sus, opinie cu valoare pur doctrinară.
Așadar, se cuvine ca statul, prin organele sale, să înțeleagă natura obligației sale în sensul eficientizării drepturilor consacrate nu numai la nivel european, ci și la nivel intern, național. Fiind una de rezultat, obligația implicită a Guvernului trebuie asumată și îndeplinită în vederea menținerii conștiinței cetățanului că România este un stat de drept, democratic și liberal.
4.
Tipul cercetării
(marcaţi X în căsuţa corespunzătoare)
Cercetare teoretică
Cercetare aplicată/practică
X
Studiul conţine atât o parte de cercetare teoretică cât şi una de cercetare practică
Nu se poate aprecia
5.
Structura studiului
(Enumeraţi subunităţile de organizare ale cercetării – capitole, subcapitole pentru studii sau articole, părţi componente specificate de autor, astfel incat sa poata fi identificate etapele, pasii, problemele din configuratia operei)
Articolul este structurat în 4 părți, respectiv:
Recordul Guvernului României
Conduita procesuală a Statului român
Versiunile Guvernului
Caracterul nerezonabil sau hilar al apărărilor
Cât privește ultima parte, aceasta este divizată în 3 secțiuni ce abordează ipoteze diferite ale antrenării unui astfel de caracter al alegațiilor Guvernului.
6.
Concepte şi termeni cheie
(Treceţi conceptele şi termenii în limba română, în afara de cazurile în care nu puteţi găsi un echivalent potrivit pentru termen. Dupa termenul tradus în limba română treceţi, între paranteze, termenul în original. Treceţi definiţiile utilizate de autor în text, citând pagina sau paginile, acolo unde este cazul)
Ex. Se scrie: Cultură politică (political culture) pentru coloana Concept/termen de mai jos, cu definiţia utilizată de autor sau care reiese din analiza autorului, în coloana din dreapta.
Concept/termen
Definiţie (max. 250 cuvinte pentru o definiţie)
Principiul bunei-credințe
În contextul unui tratat auto-execuoriu, precum Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest principiu al modului de îndeplinire a obligațiilor transcende sensul clasic –pacta sunt servanda și imprimă statelor cerințe obiective ce trebuiesc îndeplinite indiferent de respectul sau nu al principiului reciprocității.
Faptul că tratatul obligă nu numai la ceea ce este explicit înscris în el, ci și la ceea ce buna-credință impune, face ca, în funcție de specificul obligației, expresia acordului de voință să fie completată sau/și corectată, dupa caz, prin raportare la amintitul principiu, astfel încât conduita părților să fie conformă cu el. În acest sens, intențiile oneste ce au stat la baza semnării și ratificării tratatului trebuie să transpară, deci să se perpetueze și în modul de acțiune al organelor statului ce contribue la înfăptuirea actului de justiție.
Caracter rezonabil al apărării
Sensul dat de autorul articolului caracterului rezonabil al apărării vizează categoria pârâtului- Guvern care se cuvine a-și formula alegațiile cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil. Ori simpla răsturnare a afirmațiilor reclamantului, într-o manieră nu doar a-juridică ci și amorală, având ca singur scop obținerea unei pronunțări favorabile nu relevă deloc că înainte de orice Guvernul trebuie să fie o putere în stat, cu rol în controlarea și prevenirea arbitrariului.
Proces echitabil
Pentru ca un proces să fie echitabil Curtea Europeană a Drepturilor Omului a instituit anumite cerințe privind modul său de desfășurare-instanța de judecată, independentă, imparțială și instituită de lege, să se pronunțe,în urma unui examen atent, în mod public și într-un termen rezonabil asupra capetelor de cerere, argumentelor și cererilor de probă ale părților, fie în materie civilă, fie în cea penală.
În acest ultim caz se impune și respectarea prezumției de nevinovăție,a dreptului acuzatului de a fi informat cu privire la natura și cauza acuzației, de a dispune de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării, de asistență din oficiu în anumite cazuri, de audierea martorilor acuzării și a celor ai apărării cu respectarea egalității armelor, precum și de asistență gratuită dn partea unui interpret atunci când situația o impune.
Termen rezonabil
Fie că este vorba, ca în materie civilă, despre intervalul de timp de la data învestirii instanței de fond cu soluționarea litigiului și până la soluționarea definitivă a acestuia (incluzând și procedura executării hotărârii judecătorești), fie că, în penal, dies a quo poate fi o data anterioară sesizării jurisdicției competente(data arestării sau o altă dată), acest interval denumit termen este o garanție a faptului că actul de justiție trebuie administrat fără întârzieri pentru a nu-i compromite eficacitatea și credibilitatea. Aprecierea celerității variază de la caz la caz în funcție de complexitatea cauzei în fapt și drept, de comportamentul părților în proces și de cel al autorităților statale.
Nicio infracțiune în afara legii
(Principiul nullum crimen sine lege)
Acest principiu al legalității infracțiunilor presupune că este infracțiune numai fapta consacrată juridic ca atare, iar numai îndeplinită o asemenea condiție poate fi antrenată ipoteza sancționării acesteia. ’’Legea prevede care fapte constituie infracțiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor și măsurile ce se pot lua în cazul săvârșirii acestor fapte’’.
Acest principiu -prevăzut la nivel infraconstituțional în art. 2 Cod Penal trebuie înțeles și completat de prevederile art. 11 Cod Penal, adică legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârșite, nu erau considerate infracțiuni. Cu atât mai mult cu cât poenalia sunt restringenda, adică legile penale se interpretează restrictiv
De aceea condamnarea, prin analogie, pentru luare de mită, a unor angajați ai unei bănci private, având ca singur temei o opinie doctrinară contravine chiar și spiritului textului de reglementare, și implicit principiului legalității incriminării.
Dreptul de proprietate
Din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se deduce drept conținut al dreptului de proprietate(droit au respect du biens) orice bun determinat, care face în prezent parte din patrimoniul persoanei și care are valoare economică. Consacrat în art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției, acest drept are deci o sferă de aplicare autonomă ce nu se limitează la proprietatea bunurilor corporale, astfel că fondul de comerț ori invenția, clientela unui avocat, etc pot constitui astfel de bunuri.
7.
Obiective/ scop/uri asumate de autor
Intenția autorului este de a naște o conștiință critică și de a reorienta atenția (atât a titularilor drepturilor, cât și a destinatarilor obligațiilor aferente acestora) acordată drepturilor substanțiale către cele procedurale; mai concret, nu numai legislativului îi revine obligația respectării drepturilor consacrate la nivelul Convenției Europene a Drepturilor Omului, ci și executivului, puterii judecătorești, oricărei persoane de drept privat sau public.
Disfuncționalitatea nu se manifestă numai la nivel legislativ, ci și al practicii administrative, judecătorești. Ceea ce antrenează, evident, o înlănțuire a unor măsuri și atitudini manifestate eronat din punct de vedere juridic. Astfel că, și în fața unei instanțe europene, pentru a păstra aparența unei continuități, Guvernul se vede obligat a ’’continua tradiția’’, ceea ce se traduce printr-un caracter nerezonabil și chiar hilar al apărărilor, precum și printr-o rea-credință.
Așa cum însuși autorul subliniază, Guvernul României a atins la sfarșitul anului 2008, cu riscul repetării experienței, un record ’’greu de egalat’’- locul trei printre membrii reclamanți ai Consiliului Europei, care însă, devine locul întâi în cifre, în funcție de numărul de locuitori și locul întâi absolut între statele Uniunii Europene membre la Consiliul Europei. De exemplu, ipoteza neexecutării hotărârilor judecătorești rămase definitive ori irevocabile a căpătat în ultima perioadă o frecvență care nu-i mai denotă nicidecum caracterul excepțional.
În acest context, ’’zdruncinarea, cel puțin la nivel doctrinar,a unei practici nefavorabile’’ traduse prin condamnări făcute de către instanțele europene este binevenită.
Se dorește astfel semnalarea unei probleme sistemice care nu-și poate găsi rezolvarea decât pornind de la cel mai înalt nivel, cel al puterilor statale, cu rol în a asigura eficientizarea și concretizarea drepturilor omului.
Cum nu drepturile teoretice și iluzorii sunt perspectiva unui stat democratic liberal, la orice nivel, chiar și cel supranațional, se cuvine a acorda preeminență drepturilor și libertăților individului.
8.
Întrebări de cercetare formulate de autor
(Dacă sunt formulate ca atare întrebări privitoare la demersul pe care autorul îl propune, în raport cu obiectivele propuse, întrebări la care studiul/lucrarea îşi propune să răspundă. Treceţi întrebările numai dacă ele sunt distincte de obiective)
Nu există întrebări distincte de obiectivul propus de autor.
9.
Perspectiva teoretică asumată de autor
(Prezentaţi teoria/iile utilizată/e de autor – aprox. 1000 cuv. pentru fiecare teorie în parte; semnalaţi pagina lucrării în caz că preluaţi text compact)
Din punct de vedere teoretic, articolul inovează prin abordarea unei garanții a procesului echitabil – aceea a conduitei procesuale a statului român în fața nu doar a instanțelor naționale ci și în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
Prin această conduită autorul înțelege nu doar aspectele de formă ce se impun a fi respectate, ci mai ales elementele de fond ale versiunilor acestuia care se cuvine a fi subordonate principiului asigurării preemienneței dreptului într-o societate democratică.Mai ales că dreptul la un proces echitabil constituie una dintre componentele acestuia.
O bună administrare a justiției, imparțială, independentă, sigură și credibilă impune statului, în calitate de parte litigantă, a-și apăra poziția procesuală, dar nici a-și uita funcția socială de apărare a individului și de a-i conferi protecție juridică in concreto, chiar dacă există un conflict de interese între cei doi.
Teoria susținută de autorul articolului mizează pe nevoia echilibrării celor două calități ale statului care uneori par a intra în conflict - aceea de titular al suveranității, cu raportul de subordonare specific și aceea de parte litigantă într-un proces, care imprimă un raport de egalitate juridică. Abuzul de o poziție, în detrimentul alteia, fără a avea temei juridic pentru însăși exercitarea poziției respective este condamnabil.
Dacă respectul dreptului substanțial are ca destinatar orice individ, înțelegând aici deopotrivă agenți ai statului și simpli particulari, în privința drepturilor procedurale, natura și poziția titularilor obligației de respect este una specifică.
Prin consacrarea dreptului la un proces echitabil, înțeles, în principiu, ca un ansamblu de garanții generale ori speciale (precum judecarea în mod echitabil, de către un tribunal independent si imparțial , în mod public și într-un termen rezonabil cu privire la drepturi și obligații civile sau la acuzații în materie penală; prezumția de nevinovăție, asistența juridică gratuită, sau dreptul la apărător ales, dreptul de a fi informat cu privire la natura și cauza acuzației ce i se aduce, asistență gratuită din partea unui interpret, etc), obligația impusă statelor depășește cadrul diligenței, devenind una de rezultat.
Într-adevăr, din această perspectivă statul apare ca un garant al eficientizării dreptului la un proces echitabil; dar nici postura de parte litigantă nu-i anihilează acest statut. Acesta ar trebui să coexiste, sau mai bine zis, să preexiste.Faptul că nu este scop prim, nu înseamnă că nu poate sau nu trebuie să fie un scop cel puțin adiacent.
Articolul continuă nota evolutivă pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului o dă domeniului de aplicație al reglementărilor cuprinse în art. 6 al Convenției. În acest sens își găsește justificarea abordarea conduitei procesuală a statului, în speță a Guvernului României, în fața unei instanțe europene cu competențe în a se pronunța asupra respectării sau nu a drepturilor și libertăților individului.
Perspectiva teoretică abordată de autor vine doar în întâmpinarea și prefigurarea detaliată a unor cazuri concrete supuse Curții Europene, ceea ce face ca acest punct comun- al conduitei procesuale a statului- garant al procesului echitabil- să fie disjuns și interpretat din prisma mai multor ipoteze.
O prima ipoteză avută în vedere este cea a nerespectării termenului rezonabil în cauza Dekany c. României , unde parcurgerea a trei grade de jurisdicție era finalizată prin casare cu trimitere spre rejudecare, ori de câte ori cauza ajungea în ultimul grad de jurisdicție. Pe fond, cauza s-a judecat prima dată după 9 ani de la formularea cererii.
La nivel teoretic, singura apreciere făcută de autor a fost aceea că acest interval de timp ce se cere a fi rezonabil este o garanție care coexistă alături de altele- precum dreptul de a-și formula apărările într-un interval de timp suficient, sau dreptul de a epuiza căile de atac. Nu poate fi vorba de o asumare implicită a riscului ca acest termen să nu mai fie rezonabil, prin simpla exercitare a unor drepturi consacrate.
O a doua ipoteză aduce în prim plan nerespectarea dreptului de proprietate în cauza Groza și Marin c României unde reclamanții, proprietari în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile asupra unui teren, primesc în posesie acțiuni IAS.
Ceea ce prezintă relevanță în acest context este în primul rând că interpretarea soluției instanței judecătorești trebuie făcută în sensul producerii efectelor juridice, iar nu a-juridic și tendențios, căci recunoașterea unui drept de proprietate nu se poate face de către instanță decât dacă există un obiect determinat și identificat (iar nu cum invoca Guvernul-că terenului arabil în cauză nu i se cunosc elementele de identificare).
În al doilea rând autoritățile naționale nu pot beneficia de puteri discreționare care să sufoce exercițiul sau modul de exercitare a dreptului de proprietate. Iar orice compensație trebuie să se facă, potrivit art 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, într-o manieră justă și prealabilă; iar orice apreciere diferită de reglementările privind momentul sau modul de efectuare a despăgubirilor necesita un caracter execpțional.
Cea de-a treia ipoteză consacră principiul nullum crimen sine lege consfințit în art. 7, paragraf 1 al Convenției Europene ( iar la nivel național infraconstituțional- în art. 2 Cod Penal) . Cu privire la acest aspect, elementul teoretic este clar- nu există infracțiune fără lege, în sensul că pentru a fi infracțiune fapta trebuie prevăzută de legea penală. Acest principiu trebuie înțeles și completat de prevederile art. 11 Cod Penal, adică legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârșite, nu erau considerate infracțiuni. Cu atât mai mult cu cât poenalia sunt restringenda, adică legile penale se interpretează restrictiv. A fost cazul hotărârii pronunțate de Curtea Europeană în data de 24 mai 2007 în cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni c. României.
Sub toate cele trei direcții conduita procesuală a Guvernului a dovedit nu doar un caracter nerezonabil, ci chiar rea-voință în aflarea adevărului și sancționarea celui responsabil. Așa cum însuși autorul remarcă chiar și cititorul perplex poate observa minuțiozitatea cinică cu care fiecare argument al reclamantului este detaliat în sens contrar.
10.
Metodologia invocată de autor ca parte a analizei
(Marcaţi cu un X căsuţa din dreptul unei variante dacă aceasta este valabilă pentru studiu.)
Prezentare indicatori de cercetare
Prezentare itemi de chestionar
Invocare date de cercetare (sursă, eşantion /subiecţi, data cercetării şi caracteristicile metodologice)
Utilizare grafice, tabele, mijloace ilustrative de analiză
(descrieţi metoda folosită de autor – prezentaţi chestionarul, enumeraţi şi descrieţi indicatorii de cercetare, descriere şi prezentare matrici, prezentaţi teze, atribute folosite de autor, caracteristici, prezentaţi predicţia/retrodicţia formulate de autor – definiţi şi prezentaţi ceea ce aţi marcat la întrebarea 10, aşa cum apare itemul semnalat în textul de analizat.)
Metoda folosită de autor este cea descriptivă, având în vedere situația sfârșitului de an 2008 și începutul anului 2009 din perspectiva modului în care statul prin reprezentanții săi înțelege să respecte și să garanteze respectul dreptului la un proces echitabil.
În acest sens, structurat în patru părți, articolul prezintă de o manieră critică modul în care Guvernul României ’’își susține cauza’’ în fața instanței europene, dacă versiunile sale sunt reflecția bunei-credințe ce se presupune a-i fi specifică încă din momentul semnării Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În prima parte, autorul expune pe scurt situația statistică a României la nivel european din punctul de vedere al cazurilor deduse Curții în care calitatea de pârât o are statul român. Este vorba despre un loc 3 pe care ea îl ocupă, ca reclamant în fața instanței europene, loc ce pare a fi fruntaș, dacă se are în vedere numărul de locuitori ori celelalte state din cadrul Uniunii Europene, membre ale Consiliului Europei care au fost citate într-un proces cu această instanță.
Urmează apoi o detaliere a unor cazuri concrete deduse Curții în care maniera Guvernului român de a-și formula apărarea se dovedește defectoasă, nu din prisma sustenabilității ei în fața instanței, ci prin faptul că acordă întâietate interesului propriu-acela de nu cădea în pretenții, fără a mai ține cont de menirea sa preexistentă litigiului-aceea de garant al protecției drepturilor fundamentale ale persoanei. Dacă din fericire, uneori, variantele tuturor părților sunt transparente în textul in extenso al hotărârii (ceea ce într-o oarecare măsură creează niște elemente pilon ce pot fi combătute în ipoteza unor noi litigii având același temei), alteori argumentele rămân cunoscute doar inter partes; ceea ce nu poate decât încuraja pe viitor o astfel de practică guvernamentală abuzivă.
Fie că garanția încălcată poartă asupra termenului rezonabil al duratei procesului, asupra principiului legalității incriminării sau asupra respectării executării hotărârilor judecătorești, conduita procesuală a statului s-a dovedit frecvent lipsită de bună-credință sau nerezonabilă, ori chiar hilară.In acest sens stă chiar argumentul Guvernului în speța Dekany c. României potrivit căruia prelungirea nerezonabilă a procedurii a fost antrenată de reclamant prin folosirea căilor de atac interne care erau disponibile pentru a contesta deciziile ce-i erau defavorabile.
10.2.Alte metode identificate în studiu
(Prezentaţi fundamentele metodologice ale analizei, aşa cum le formulează autorul/identificaţi metode utilizate de autor - aprox. 1000 cuvinte pentru prezentarea unei metode. Citaţi paginile acolo unde este cazul)
1.
2.
.........
11.
Formularea unor soluţii pentru situaţiile sau problemele cercetate/analizate
(Completaţi numai în măsura în care există astfel de soluţii formulate ca atare de autor în raport cu probleme teoretice sau practice. Treceţi în casetă codul TEOR pentru soluţii la probleme teoretice şi codul PRAC, pentru soluţii care vizează aspecte care ţin de aplicaţiile/ consecinţele la nivelul realităţii. Treceţi codul 88 în situaţia în care nu se poate aprecia codul; maxim 2000 cuvinte pentru fiecare soluţie în parte, citând paginile din studiu acolo unde este cazul)
Soluția oferită coincide cu concluziile mai jos menționate.
12.
Concluzii ale autorului
Protecția drepturilor fundamentale în România este problematică la mai multe niveluri. În raport cu sistemul Convenției europene și al Curții de la Strasbourg se dovedește, desigur, vital ca statul să depășească pragul îndeplinirii unei obligații minimale de a pune în executare hotărârile pronunțate împotriva sa și să-și asume rolul de garant primar al efectivității drepturilor fundamentale care, în ceea ce-l privește, reprezintă o obligație decurgând din caracterul obiectiv al acestora.Or, coerentă cu acest imperativ este cerința, din nou minimală, ca, prin vocea reprezentantului său în cadrul procedurii jurisdicționale europene, Guvernul României să transmită,prin bună-credință procesuală și printr-o conduită rezonabilă, că urmărește îndeplinirea acestui deziderat.
13.
Observaţii ale analistului – ce alte idei/probleme semnificative pot fi semnalate in analiza prezentei opere?
(Treceţi aici, dacă este cazul, probleme întâmpinate în completarea grilei cu privire la studiul/analiza pe care o lecturaţi prin intermediul prezentei grile – ce nu a putut fi inclus in nici unul dintre itemii grilei?; sugestii privind structura grilei, probleme sau idei care considerati că trebuie subliniate in continuare dintre cele cuprinse deja în itemii grilei, probleme care merita accentuate sau care considerati ca ofera sugestii pentru cum se scrie o lucrare de diploma pe tematica din opera analizata etc.)
Singurul element demn de a fi adăugat vine, de data aceasta, în sprijinirea organismelor statale cu rol în administrarea justiției.
Este vorba despre instanțele de judecată, cărora deseori li se reproșează o necunoaștere sau o necorespunzătoare cunoaștere a hotărârilor și deciziilor pronunțate de instanțele europene, în speță Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Ceea ce nu se ia însă în considerare este practica traducerii acestor acte de procedură din limbile oficiale în cea română într-un interval de timp de 2 ani, timp în care instanțele prezintă o stagnare la nivelul cunoașterii tendințelor de interpretare date de către Curte. Astfel că principiul efectului direct al dispozițiilor convenționale își găsește cu greu aplicabilitatea din momentul în care o cauză cu circumstanțe asemănătoare celei dezbătute la nivel național este dedusă Curții și până în momentul publicității ei în limba română. Căci nu se poate reproșa sau impune instanțelor naționale cunoașterea limbii oficiale de redactare a hotărârii pronunțate, cu atât mai mult cu cât există subtilități textuale ce nu pot fi traduse corect decât de specialiști ai limbajului juridic, care nu sunt neapărat judecători.
