Grupul Statelor impotriva Coruptiei (GRECO), organism al Consiliului Europei, a publicat astazi Raportul privind Romania din cea de-a treia runda de evaluare, pe cele doua teme supuse evaluarii, respectiv incriminarile faptelor de coruptie si transparenta finantarii partidelor politice si a campaniilor electorale.
In ceea ce priveste incriminarile faptelor de coruptie [hiperlink la raport], raportul concluzioneaza ca atat dispozitiile cuprinse in Codul penal, cat si cele ale Legii nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, reprezinta un cadru legal anticoruptie cuprinzator, care reflecta in mare masura cerintele impuse de Conventia penala privind coruptia si Protocolul sau.
GRECO apreciaza ca actualul cadru legal ofera multe instrumente bune, insa incriminarile faptelor de mita si ale traficului de influenta sunt caracterizate prin suprapuneri ocazionale si redundante, iar aceasta situatie a dus uneori la o practica judiciara inconsecventa. Noul Cod penal este asteptat sa intre in vigoare in octombrie 2011 si sa armonizeze acest cadru legal, aducandu-l mai aproape de Conventie si protocol.
In acelasi timp, raportul arata ca exista inca loc pentru imbunatatiri in ceea ce priveste, de exemplu, aplicarea prevederilor referitoare la darea si luarea de mita si la traficul de influenta la toate faptele/omisiunile (in exercitiul functiei de catre un functionar public), indiferent daca se afla sau nu in aria de competenta a functionarului. Prevederile actuale referitoare la regretul efectiv (effective regret – n.n. cauza de nepedepsire a denuntatorului si restituirea mitei la mituitor), desi importante pentru prevenirea si descoperirea infractiunilor de mita si trafic de influenta, sunt o sursa de ingrijorare deosebita, avand in vedere garantiile limitate pe care legea le ofera, in sensul prevenirii utilizarii abuzive a acestor prevederi de catre mituitori.
In ceea ce priveste transparenta finantarii partidelor politice si a campaniilor electorale [hiperlink la raport], GRECO concluzioneaza ca Legea nr. 334/2006 privind finantarea partidelor politice si a campaniilor electorale este un act normativ bine structurat, care prevede o serie de masuri ce vizeaza cresterea gradului de transparenta generala a vietii politice, insa uneori este prea ambitios si impune multe limitari care sunt, probabil, greu de aplicat in practica, inclusiv un sistem complex de limite globale privind veniturile si cheltuielile de campanie, etc.
GRECO noteaza ca reguli importante in acest domeniu sunt cuprinse in Hotararea Guvernului nr. 749 din 11 iulie 2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, care furnizeaza astfel indrumari utile subiectilor Legii. Aceasta contine masuri privind contabilitatea, raportarea si publicarea, iar sursele de venit sunt reglementate pentru a asigura un anumit nivel de transparenta, insa unele lacune importante afecteaza eficacitatea acestor masuri (de exemplu, toate donatiile pana la echivalentul a 420 euro nu intra in sfera de aplicare a reglementarile si nu trebuie sa fie inregistrate).
De asemenea, Legea nr. 334/2006 prevede un mecanism de supraveghere sub responsabilitatea comuna a Autoritatii Electorale Permanente (AEP) si a Curtii de Conturi (CC); cu toate acestea, aceste aranjamente de supraveghere, inclusiv modul in care sunt distribuite responsabilitatile, nu sunt satisfacatoare si in conditiile actuale, AEP ar trebui sa preia responsabilitatea principala in acest domeniu si sa i se ofere mijloacele pentru a se conforma cu aceasta sarcina. Totodata, legislatia prevede o serie larga de sanctiuni in caz de incalcare a Legii, inclusiv un set de amenzi, dar sanctiunile maxime nu sunt suficient de adecvate.
Raportul subliniaza faptul ca este important ca imbunatatirile sa fie implementate rapid, deoarece finantarea politica din Romania a fost, pentru multi ani, o zona deosebit de problematica, caracterizata prin multe acuzatii de finantare subterana.
Raportul ca un intreg adreseaza Romaniei 20 de recomandari. GRECO va evalua punerea in aplicare a acestora in a doua jumatate a anului 2012, prin procedura specifica de conformitate.
Ministerul Justitiei va promova, in cadrul dezbaterilor din Parlament asupra Legii de punere in aplicare a Codului penal (LPA CP), o serie de amendamente legislative care sa conduca, odata cu intrarea in vigoare a noului Cod penal si a LPA CP, la implementarea recomandarilor GRECO.
De asemenea, in perioada imediat urmatoare, la nivelul Ministerului Justitiei, se va crea un grup de lucru format din reprezentantii institutiilor implicate in acest proces, care va evalua recomandarile privind transparenta finantarii partidelor politice si modalitatile de implementare a acestora.
In plus, recomandarile GRECO vor fi preluate in noul document strategic in domeniul luptei impotriva coruptiei. Procesul de consultare publica pentru elaborarea acestuia a fost initiat astazi cu ocazia prezentarii publice a concluziilor preliminare ale Raportului de audit privind Strategiile Nationale Anticoruptie 2005-2007 si 2008-2010.
Informatii de background:
GRECO (Grupul Statelor impotriva Coruptiei - Group of States against Corruption) a fost infiintat in anul 1999 de Consiliul Europei in vederea monitorizarii nivelului de conformitate a statelor cu standardele anticoruptie ale organizatiei.
Obiectivul GRECO este de a imbunatati capacitatea membrilor sai in lupta impotriva coruptiei si de a monitoriza nivelul de conformitate cu standardele Consiliului Europei in materie de anticoruptie prin intermediul unui proces dinamic de evaluari reciproce si al misiunilor de evaluare. Este un mecanism care sprijina statele in identificarea deficientelor in politicile nationale anticoruptie, determinand realizarea reformelor legislative, institutionale si practice necesare.
Romania este membru fondator GRECO.
Pana in prezent, pentru Romania s-au incheiat primele doua runde de evaluare, axate pe autoritatile responsabile de prevenirea, investigarea, urmarirea penala si judecarea infractiunilor de coruptie si administ
Dostları ilə paylaş: |