Guvernul româniei


Eco-Rom Ambalaje lansează proiectul 'eColecţia de Artă'



Yüklə 417,76 Kb.
səhifə18/18
tarix01.11.2017
ölçüsü417,76 Kb.
#26103
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   18

Eco-Rom Ambalaje lansează proiectul 'eColecţia de Artă'


11 dec /Agerpres/ - Eco-Rom Ambalaje organizează, marţi, conferinţa de presă de lansare a proiectului educaţional 'eColecţia de Artă', destinat studenţilor specializaţi în grafică şi grafic design.

Proiectul îşi propune să 'îmbrace' Centrul Vechi al Capitalei în haine eco de sărbătoare prin intermediul creaţiilor de artă şi design din ambalaje reciclabile realizate de către studenţii UNarte Bucureşti.


Nabucco donează 15.000 euro pentru un proiect caritabil din domeniul agricol, derulat în Timişoara


11 dec /Agerpres/ - Compania Nabucco Gas Pipeline International GmbH a anunţat, marţi, sprijinirea unui proiect caritabil din domeniul agricol în România prin donarea sumei de 15.000 de euro unei ferme din Timişoara pentru achiziţionarea unei combine.

Conform unui comunicat al companiei, remis AGERPRES, donaţia este destinată unui proiect caritabil derulat de către către Fundaţia Caritas în Timişoara şi va sprijini achiziţia unei combine pentru fermă.

Ferma Caritas cultivă produse agricole destinate celor şase centre Caritas din Timişoara, unde se asigură masa pentru circa 400 de persoane în fiecare zi. În plus, ferma oferă persoanelor fără locuinţă şi altor persoane dezavantajate programe de instruire şi dobândire de abilităţi în activităţi,

precum: creşterea vitelor, agricultura, producţia de brânză şi tâmplăria.

Caritas Austria se ocupă, în prezent, de aproape toate categoriile sociale defavorizate, respectiv copii, persoane cu dizabilităţi, refugiaţi, persoane fără locuinţă, bătrâni, mame şi suport familial. De asemenea, sprijină şi derulează programe de asistenţă medicală ambulatorie şi intra-spitalicească, îngrijire în regim de sanatoriu, îngrijirea persoanelor care suferă de alcoolism sau dependenţă de droguri, îngrijirea persoanelor fără adăpost în regim ambulatoriu şi spitalicesc, asistenţă juridică, proiecte pentru şomerii pe termen lung, ajutorare şi asistenţă pentru dezvoltare în străinătate.

Proiectul Nabucco, un consorţiu din care fac parte companiile Transgaz Mediaş, OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Botas

(Turcia) şi RWE (Germania), are drept scop diversificarea surselor de aprovizionare cu energie ale Uniunii Europene, care, în momentul de faţă, este dependentă de Rusia.

Bacău: Expoziţie cu lucrări pe coajă de copac realizate de persoane private de libertate din Penitenciarul Bacău


13 dec /Agerpres/ - Un număr de nouă persoane private de libertate din Penitenciarul pentru minori şi tineri din Bacău etalează, începând de joi, pe simezile ori în vitrinele Complexul Muzeal 'Iulian Antonescu' din municipiu lucrări realizate 'din şi pe coajă de copac sau quiliing' în cadrul unei expoziţii ce are ca temă iarna şi sărbătorile de iarnă.

Manifestarea, la al cărui vernisaj a vorbit criticul de artă Iulian Bucur, este realizată cu sprijinul Fundaţiei 'Stânca Veacurilor' din Bacău, a voluntarilor din cadrul instituţiei punitive băcăuane, precum şi al unor elevi de la Colegiul Naţional Pedagogic 'Ştefan cel Mare şi Sfânt' din municipiu.

'Expoziţia este rezultatul activităţilor înscrise într-un program de art-terapie, în a cărui implementarea s-au utilizat diferite modalităţi de reprezentare prin intermediul cărora persoanele private de libertate se concentrează pe comunicarea non-verbală şi pe procesele creative, facilitându-se, de asemenea, un mediu sigur, de încredere, în cadrul căruia deţinuţii tineri îşi pot recunoaşte şi exprima sentimente puternice', a explicat pentru AGERPRES Lorena Bolfă, psihologul Penitenciarului Bacău.

Potrivit acesteia, urmărindu-se, în principal, reducerea efectelor negative ale executării pedepsei privative de libertate asupra persoanelor deţinute, aplicarea programului 'în funcţie de nevoile identificate', permite 'stimularea cunoaşterii, creativităţii, dezvoltarea şi exersarea deprinderilor practice, artistice şi chiar menţinerea tonusului fizic şi psihic corespunzător ca urmare a contactului direct cu vizitatorii'.


Eurolink-Casa Europei a acordat, luni, distincţiile 'Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană'


17 dec /Agerpres/ - Fundaţia Eurolink - Casa Europei a organizat, luni seară, cu ocazia lansării Clubului Suporterilor Regiunii Dunării, Gala Premiilor 'Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană', eveniment ajuns la cea de-a X-a ediţie, printre cei premiaţi aflându-se Johaness Hahn, comisarul european pentru Dezvoltare Regională, diplomatul Bogdan Aurescu şi violonistul Alexandru Tomescu.

Printr-o tradiţie instaurată încă din anul 2001, în baza unei ample consultări cu membrii şi partenerii săi, Eurolink-Casa Europei a recompensat cele mai importante eforturi ale personalităţilor din Europa şi din România pentru ca societatea românească să fie cât mai apropiată de principiile, valorile şi standardele europene.

Pe lista celor distinşi cu premiul 'Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană' s-au aflat Johaness Hahn - Comisarul European pentru Dezvoltare Regională, Michael Schwarzinger - ambasadorul Austriei în România, europarlamentarul Silvia Adriana Ţicău - vicepreşedintele Comisiei de Transport şi Turism din Parlamentul European, Ecaterina Andronescu - ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Bogdan Aurescu - secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Prof. Univ. Dr. Alexandru T. Bogdan - membru corespondent al Academiei Române, Lucian Sârb - directorul postului de televiziune EuroNews, violonistul Alexandru Tomescu, Conf. Dr. Elena Tirziman - director general al Bibliotecii Naţionale a României /BNR/, Prof. Univ. Dr. Napoleon Pop - membru al Consiliului de Administraţie al BNR şi, nu în ultimul rând, Casa Regală a României.

De asemenea, organizatorii evenimentului au propus să primească titlul de 'Ambasador Special al Regiunii Dunării' următoarele personalităţi:

Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, guvernatorul BNR Mugur Isărescu, academicianul Cristian Hera, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, Prof. Univ. Dr. Carmen Costea, primarul Municipiului Timişoara, Prof. Univ. Dr. Nicolae Robu, primarul oraşului Sulina, Aurel Dimitriu, expert proiecte europene, Petra Szavics, cântăreaţa Mihaela Mihai, directorul general Karl Rhein România, Gabriel Roceanu şi reprezentantul Fundaţiei Steinbeis/liderul Comisiei de Comunicare-Relaţii Internaţionale a Consiliului Consultativ SUERD, Jürgen Raizner.

Grupul de Acţiune 'Dezvoltare Integrată: Dunăre-Marea Neagră', sub coordonarea Eurolink - Casa Europei, a lansat, luni, Clubul Suporterilor Regiunii Dunării, entitate fondată în perspectiva apropiată a deciziilor privind alocarea de la Bruxelles a finanţărilor privind programul de Cooperare Teritorială destinat celor 14 state din regiunea Dunării.

Iniţiativa Grupului 'Dezvoltare Integrată: Dunăre-Marea Neagră' din cadrul Consiliului Consultativ SUERD, Clubul Suporterilor Regiunii Dunării din România reprezintă rezultatul parteneriatului oficial dintre Catedra Internaţională Onorifică în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), Academia Română şi IBR, beneficiind, totodată, de sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, prin Coordonatorul Naţional SUERD şi al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Scopul principal al nou-înfiinţatului Club îl reprezintă activarea unor vectori de acţiune şi lobby, împărţiţi pe regiuni şi pe domenii de intervenţie tematică, precum infrastructură-transporturi, energie, turism, patrimoniu cultural, riscuri de mediu, cooperare şi securitate internaţională.

Prima reuniune a Clubului Suporterilor Regiunii Dunării a fost organizată în contextul marcării celor 15 ani de activitate neîntreruptă a Casei Europei 'Eurolink' din Bucureşti şi include Ceremonia de Decernare a distincţiilor pro-europene anuale - 'Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană' (ediţia a X-a), precum şi a celor pentru încurajarea inovaţiei în mediul de afaceri - Trofeele 'Campioni Români în Afaceri' (ediţia a III-a).

Reuniunile Clubului vor avea loc periodic, cu sprijinul partenerilor, şi vor fi rezervate exclusiv membrilor Reţelei Naţionale a Promotorilor, Facilitatorilor şi Experţilor SUERD - PROFEX, precum şi ai sponsorilor şi membrilor corporativi ai Reţelei Regionale pentru Inovare Socială şi Economică în Bazinul Mării Negre-Regiunea Dunării.


AAFBR a devenit membru al ACIIA


19 dec /Agerpres/ - Asociaţia Analiştilor Financiar - Bancari din România (AAFBR) a devenit membru afiliat al Association of Certified International Investment Analysts (ACIIA) în urma deciziei consiliului ACIIA din data de 10 decembrie 2012, potrivit unui comunicat de presă, remis, miercuri, AGERPRES.

Începând din anul 2013, profesioniştii din domeniul financiar din România pot opta pentru două noi certificări, recunoscute la nivel internaţional, respectiv Certified European Financial Analyst (CEFA) şi Certified International Investment Analyst CIIA.

'De aceste două certificări pot beneficia toţi cei interesaţi de pregătiri suplimentare pentru cariera şi activitatea profesională, fie că sunt la începutul carierei (CEFA) sau cu minim 3 ani de experienţă în domeniu (CIIA). Certified International Investment Analyst (CIIA) este o calificare profesională recunoscută internaţional pentru persoanele care lucrează în domeniul financiar şi al investiţiilor. CIIA este în momentul de faţă recunoscută şi susţinută de federaţiile internaţionale EFFAS & ASIF şi de asociaţiile naţionale / regionale pentru profesioniştii din finanţe şi investiţii', se mai arată în comunicat.

Înfiinţată în anul 2000, ACIIA este o organizaţie internaţională de tip umbrelă pentru asociaţiile naţionale şi regionale de profesionişti, reprezentând peste 60.000 de analişti, consultanţi de investiţii, manageri de fonduri de investiţii etc. Calificarea profesională CIIA arată faptul că deţinătorul ei are aptitudini şi cunoştinţe necesare profesioniştilor din marile centre financiare ale lumii.

Consiliul ACCIA a agreat recent un program de granturi şi burse de studiu pentru promovarea şi încurajarea trainingului CIIA. Înscrierea pentru obţinerea unei burse este momentan disponibilă doar pentru cei care au calitatea de membrii ai AAFBR.

AAFBR este o asociaţie profesională fără scop lucrativ, înfiinţată în luna ianuarie 2008 şi care reuneşte în rândurile sale aproximativ 80 de analişti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de asigurări şi din piaţa de capital.


Comunicat A.N.P.C.P.P.S. Romania


In perioada Sarbatorilor de Iarna, reprezentantii A.N.P.C.P.P.S. Romania –  InfoCons au fost ajutoarele lui Mos Craciun si au impartit cadouri constand in alimente, jucarii si dulciuri, copiilor si persoanelor varstnice, precum si unor familii nevoiase:

  • copiilor de la Fundatia Casa Lidia – Localitatea Domnesti - Ilfov. Casa Lidia este o casa de copii care ii ajuta pe copiii abandonati sau orfani, sa traiasca intr-o familie si sa-si cladeasca propria lor viata;

  •  varstnicilor cu posibilitati materiale precare, din cadrul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Omenia” ;

  • elevilor  Scolii Generale Budila din Brasov - Comuna Budila. Aici comunitatea este predominant formata din rromi. Sunt niste copii deosebiti, insa mai putin norocosi, nu au avut parte de multe bucurii in viata;

  • reprezentantii Centrului de Informare Europe Direct Brasov, in colaborare cu Centrul Cultural Reduta si Asociatia Centrul de excelenta in dezvoltare personala “Solomon”, a organizat in data de 20.12.2012 evenimentul “Serata Dansanta” cu ocazia Anului European al Imbatranirii Active si al Solidaritatii intre Generatii. La finalul serii, participantii au primit atestate de participare, precum si pachete continand produse specifice Sarbatorilor de Iarna (cozonaci, dulciuri, etc.) precum si materiale informativeam oferit pachete cu produse specifice acestei perioade batranilor din cadrul Caminului pentru Persoane Varstnice din Brasov;

  • familiilor nevoiase din localitatea Podu Olt, jud. Brasov;

  • copiilor participantI la  evenimentul “ In asteptarea lui Mos Craciun” organizat in parteneriat cu Scoala de Dans “Sport World” din Bucuresti, desfasurat in Sala de Festivitati a Colegiului National “Mihai Viteazul” din Capitala. In cadrul acestui spectacol, elevii scolii de dans au incantat spectatorii cu dansurile prezentate si coregrafiile impresionante. La final, reprezentantii A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons, alaturi de Mos Craciun, au oferit tuturor copiilor diplome si cadouri;

  • elevilor Scolii nr. 1, Pantelimon – Ilfov, elevi ce provin din familii cu posibilitati financiare reduse;

  • colindatorilor Junii Brasovecheni;

  • elevilor ce au colindat reprezentantii Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti;

Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania -A.N.P.C.P.P.S.Romania – InfoCons, unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.

Fundatia de Sprijin Comunitar - Mos Craciun a ajuns si la 950 dintre cei mai defavorizati copii din judet


Stiriong.ro Data: 20-12-2012

Traditia campaniei Fii si tu Mos Craciun organizata de Fundatia de Sprijin Comunitar a continuat si in acest an la un nivel la fel de amplu ca si in anii anteriori. Nu mai putin de 950 de copii din 9 comunitati rurale sarace si din municipiul Bacau vor primi in aceste zile cadouri de Craciun pregatite cu multa bucurie si entuziasm de colaboratorii si voluntarii organizatiei. Ca in fiecare an copiii au trimis pe adresa FSC scrisori simple in care povestesc despre viata lor, despre familiile si satele in care traiesc. Unele scrisori au fost impresionante, prezentand povesti de viata dureroase, desprinse parca dintr-o Romanie de secol XVIII:

“De mama nu mai stiu nimic de cativa ani, scrie un baietel de 8 ani din Podu Turcului. A venit odata acasa si i-a dus pe fratii mei la orfelinat si a plecat. Pe mine m-a dus tot acolo dar bunicul meu a venit dupa mine si le-a rugat pe doamnele de acolo sa ma lase sa merg acasa cu el. Nu avem nici un venit, doar alocatia mea, dar bunicul, asa batran cum e el, munceste sa poata tine casa”.

“Locuiesc cu mama, povesteste un alt copil de 14 ani, de tata nu stiu nimic. Si bunica sta cu noi. Ne descurcam greu cu toate. La scoala imi trebuiesc multe lucruri pe care mama nu poate sa mi le cumpere deoarece nu are unde sa munceasca.”

“Veniturile noastre nu sunt mari, spune un alt baietel de 10 ani. Mancarea noastra preferata sunt cartofii. Daca avem cartofi suntem multumiti. Mama ne spune sa fim multumiti de ce avem si sa ne rugam de sanatate”

Pentru acesti copii si ceilalti aflati in situatii similare, sute de persoane din Bacau, Brasov si Bucuresti au dorit sa devina Mos Craciun si sa le aduca un strop de bucurie in sufletele prea obisnuite cu saracia si greutatile. Voluntarii lui Mos Craciun au pregatit cadouri frumoase si consistente cu tot ceea ce au considerat ca le-ar fi de folos celor mici. Jucarii, hainute, carti si rechizite, dulciuri dar chiar si alimente au fost oferite din toata inima pentru a aduce atmosfera Craciunului si in casele acestor copii.

Toti acesti copii beneficaza gratuit de diverse servicii si proiecte oferite de FSC in zona de est a judetului Bacau. Cei mai multi dintre ei frecventeaza zilnic Cluburile cu Lipici, centre educationale de zi din 6 comunitati rurale si municipiul Bacau unde fac diverse activitati extrascolare, beneficiaza gratuit de program de teme dar si alte programe educative si recreative (tabere, excursii, evenimente speciale, scoli de vara).

“Nu puteam ca tocmai de Craciun sa uitam de copiii de care avem grija tot anul. Cu ajutorul colaboratorilor nostri traditionali, am reusit si in acest an sa le pregatim cadouri frumoase care sa le aduca un strop de bucurie si caldura in aceasta iarna atat de grea. Zilele acestea angajatii si voluntarii FSC de pe teren infrunta nametii, uneori insotiti de masinile de dezapezire, pentru a face ca darurile sa ajunga la timp si in bune conditii la cei mici. Pe noi, cei de la FSC nimic nu ne poate opri sa fim alaturi de beneficiarii nostri atunci cand au nevoie de noi.” Gabriela Achihai, presedinte FSC.

Mos Craciun a ajuns la beneficiarii FSC multumita angajatilor si voluntarilor de la: Europharm Distributie, Casa Judeteana de Pensii, Casa de Asigurari Sociale, Tribunalul Bacau, Curtea de Apel Bacau, Baroul Avocatilor Bacau, DGASPC, Consiliul Judetean Bacau, Dedeman, Gradinita Magic English, Gradinita Romano-Americana, Gradinita Lizuca, Fast Track Kids, Farmafil, Aliantz Tiriac, Ropharma, Auto Moto Invest, Pambac, BRD Group Societe Generale, Raiffeisen Bank, Credit Europe Bank, Selgros Bacau, TCE Logistic, Grafit Invest, Liceul Catolic Bacau, altor zeci de persoane din Bacau. Le multumim tuturor si, in numele tuturor beneficiarilor organizatiei le uram Sarbatori Fericite si un An Nou cu multe impliniri si satisfactii!

----------------------------------------------------------------------------------------------------

Acest material este realizat de Serviciul Politici de Cooperare cu Mediul Asociativ, Transparenţă Instituţională şi Comunicare Publică, din cadrul Direcţiei de Strategii Guvernamentale în vederea informării instituţiilor publice şi lumii asociative despre reflectarea în presă atât a administraţiei publice, cât şi a unor organizaţii neguvernamentale.
Surse: AGERPRES, www.stiriong.ro, etc
Pentru sugestii, observaţii şi informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi:

Daniela Pârvulescu,Sef Serviciu

Otilia Pop, Expert
Serviciul Politici de Cooperare cu Mediul Asociativ, Transparenţă Instituţională şi Comunicare Publică

Piaţa Victoriei nr. 1, Sector 1, Bucureşti

Tel.: (+402-1) 311.36.17, 314.34.00 int. 1183




Serviciul Comunicare Publică, Transparenţă Instituţională şi Politici de Cooperare cu Mediul Asociativ

Palatul Victoria, Piaţa Victoriei nr. 1, sector 1, Bucureşti



Tel: (021) 3126931, (021) 31136171; 314.34.00 int. 1183 www.publicinfo.ro

Yüklə 417,76 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   18




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin