Hannibal în spatele măȘtii

Capitolul 7

Ușa fu dată de pereți atunci și Grutas intră, însoțit de Milko și Dortlich. Hannibal luă o suliță de pe perete și Grutas, sigur pe gesturile sale, întoarse arma către fetiță.

— Arunc-o, sau o împușc. Mă înțelegi?

Jefuitorii se repeziră apoi la Hannibal și Mischa.

Cu jefuitorii în casă, Grentz făcu semn dubei să se apropie și mașina își făcu drum, luminile de camuflaj prinzând ochii lupilor aflați la marginea poienii, unul dintre lupi târând ceva.

Oamenii se strânseră în jurul lui Hannibal și al surorii sale, lângă foc, focul stârnind o putoare dulceagă din hainele jefuitorilor aflați de atâtea săptămâni pe front, sângele din fibrele hainelor încingându-se și lipindu-le. Fluierici prinse o insectă care ieșea de prin hainele sale și îi zdrobi capul cu degetele.

Tușiră către copii. Respirația de animale de pradă, putrefacția ce însoțește o alimentație bazată aproape exclusiv pe carne o făcu pe Mischa să-și îngroape fața în hainele lui Hannibal. El o acoperi cu haina și simți cât de tare îi bate inima. Dortlich luă strachina cu terci a lui Mischa și o hăpăi, luând ultimele resturi cu degetele crăpate și pline de cicatrice. Kolnas întinsese strachina lui, dar Dortlich nu-i dădu nimic.

Kolnas era îndesat, iar ochii lui căpătau o lucire aparte când priveau metalele prețioase. Trase brățara lui Mischa de pe mâna ei și și-o îndesă în buzunar. Când Hannibal se repezi la mâna lui, Grentz îi strânse ca într-un clește încheietura și întregul braț îi amorți.

Se auzi zgomotul îndepărtat al artileriei.

— Dacă apare o patrulă, indiferent a cui, aici urmează să ridicăm un spital de campanie. I-am salvat pe ăștia mici, iar bunurile familiei sunt puse bine în dubă. Luați crucea roșie de pe camion și puneți-o pe ușă. Chiar acum.

— Ceilalți doi o să înghețe dacă-i mai lași în mașină, spuse Fluierici. Ne-au scăpat de o patrulă, ar putea să mai fie de folos.

— Pune-i în grajd, spuse Grutas. Închide-i acolo.

— Unde ar putea să fugă? răspunse Grentz. Ce ar putea să spună?

— Ar putea să-ți spună ceva despre viețile lor nenorocite, în albaneză, Grentz. Mișcă-ți fundul acolo și fă ceea ce-ți spun.

În zăpada spulberată, Grentz luă cele două siluete firave din mașină și le împinse către grajd.

Capitolul 8

Lanțul subțire îngheță pielea copiilor atunci când Grutas îl puse pe după gâtul lor. Kolnas închise cu un pocnet lacătul greu. Grutas și Dortlich îi înlănțuiră pe Hannibal și Mischa în capul scărilor, de stâlpul balustradei, unde nu le stăteau în drum, dar erau la vedere. Cel numit Fluierici le aduse o oală de noapte și o pătură dintr-un dormitor.

Printre zăbrelele balustradei, Hannibal îi văzu cum aruncă taburetul pianinei pe foc. Aranjă gulerul lui Mischa pe sub lanț, ca să-l țină mai departe de pielea ei.

Zăpada se depusese pe lângă cabană, doar prin ferestrele de sus mai pătrunzând o lumina cenușie. Cu zăpada spulberată peste ferestre și vântul șuierând, cabana părea un tren în mers. Hannibal se înfășurase împreună cu sora lui în pătură și în covorul de pe jos. Tusea lui Mischa era înăbușită. Capul ei era fierbinte pe obrazul lui Hannibal. De undeva, de sub haine, el luă o coajă de pâine uscată și o băgă în gură. Când fu mai moale, i-o dădu ei.

La câteva ore, Grutas trimitea pe unul dintre oamenii lui să dea zăpada cu lopata, ca să țină deschis drumul către izvor. Fluierici duse un castron cu resturi în grajd.

Prinși în zăpadă, timpul trecea dureros de încet. La început nu era nimic de mâncare; pe urmă făcură și mâncare, Kolnas și Milko punând cada de baie din aramă a lui Mischa pe focul din butuci de molid, Fluierici ațâțând focul cu cărți și castronașe de lemn pentru salată. Cu un ochi la sobă, Fluierici își luă jurnalul și făcu socoteli. Puse micile furtișaguri pe masă ca să le sorteze și să le împartă. Cu mâna lui ca o labă de gâscă scrise numele fiecărui om în capul unei pagini.
Vladis Grutas

Zigmas Milko

Bronys Grentz

Enrikas Dortlich

Petras Kolnas
Și la sfârșit scrise numele său, Kazys Porvik.

Sub numele fiecăruia, scrise partea lui din pradă – ochelari cu rame din aur, inele și cercei, și dinți din aur, pe care le cântări cu o lingură de argint furată.

Grutas și Grentz scotoceau ca obsedați cabana, trăgând toate sertarele afară, smulgând spatele birourilor.

După cinci zile, vremea se liniști. Cu toții își puseră parazăpezile și-i duseră pe Hannibal și Mischa în grajd. Hannibal văzu un fir de fum ieșind prin coșul grajdului. Se uită la potcoavele uriașe ale lui Cesar, atârnate deasupra ușii, să aducă noroc, și se întrebă dacă o mai fi viu. Grutas și Dortlich îi aruncară pe copii în grajd și încuiară ușa. Prin crăpătura dintre ușile duble, Hannibal îi văzu răspândindu-se în pădure. Era foarte frig în grajd. Hainele copiilor zăceau mototolite prin fân. Ușa către grajd era închisă, dar nu era și încuiată. Hannibal o împinse ca să o deschidă. Învelit cu toate păturile la dispoziție și cât se putea de aproape de sobă stătea un băiat cel mult de opt ani. Era negru în jurul ochilor. Purta o adunătură de haine, unele peste altele, ba chiar și haine de fată. Hannibal o adăposti pe Mischa în spatele lui. Băiatul se trase departe de el.

Hannibal spuse: „Salut”. O spuse în lituaniană, germană, engleză și poloneză. Băiatul nu răspunse. Pe degetele și urechile lui se vedeau degerături roșii, inflamate. Dură aproape toată acea zi friguroasă ca să afle că este din Albania și nu vorbește decât limba de acolo. Numele lui era Agon. Hannibal îl lasă să-i caute prin buzunare, după mâncare. Nu-l lăsă să se atingă de Mischa. Când Hannibal arătă că el și sora lui vor jumătate din paturi, băiatul nu se opuse. Tânărul albanez tresărea la orice zgomot, ochii lui se îndreptau către ușă și mâinile luau o poziție de apărare.

Jefuitorii se întoarseră chiar înainte de apus. Hannibal îi auzi și îi urmări prin crăpătura dintre ușile duble ale grajdului.

Duceau o căprioară pe jumătate moartă de foame, încă vie și legată cu o sfoară luată de pe la o casă pe care o prădaseră, încolăcită în jurul gâtului și atârnând pe jos. Milko ridică toporul.

— Nu risipi sângele, spuse Fluierici cu autoritatea bucătarului.

Kolnas se apropie în fugă cu strachina lui, ochii strălucindu-i. Un strigăt din grajd și Hannibal acoperi urechile lui Mischa, să nu audă zgomotul toporului. Puștiul albanez urla și se ruga.

Mai târziu, după ce toți ceilalți mâncaseră, Fluierici le dădu copiilor un os de ros, cu resturi de carne și ceva tendoane. Hannibal mâncă puțin, dar mestecă pentru Mischa. Zeama se scurgea când îi dădea bucățile cu mâna, așa că i le-a dat gură la gură. Hannibal și Mischa fură mutați înapoi în cabană și legați de stâlpul balustradei, iar puștiul albanez rămase singur în grajd. Mischa frigea din cauza febrei, iar Hannibal o ținu strâns în mirosul rece și prăfos al carpetei.

Gripa îi doborî pe toți; oamenii zăceau cât mai aproape de foc, înghesuindu-se unii în alții, Milko sugând grăsimea din pieptenul lui Kolnas. Tigva căprioarei rămăsese în cazanul de baie, fiartă până la ultima bucățică.

Pe urmă apăru din nou carnea și oamenii mâncau grohăind, fără să se uite unul la altul. Fluierici le dădu niște zgârciuri și pâine lui Hannibal și lui Mischa. Nu a dus nimic în grajd.

Vremea nu se schimba, cerul era la fel de cenușiu, zgomotele pădurii înghețaseră și ele, cu excepția celui al crăcilor rupte sub greutatea gheții.

Mâncarea se terminase cu mai multe zile înainte ca cerul să se limpezească. Tusea părea mai grea în după-amiaza strălucitoare, când vântul se opri. Grutas și Milko ieșiră afară cu parazăpezile.

După somnul provocat de febră, Hannibal îi auzi întorcându-se. Ceartă și încăierare. Printre zăbrelele balustradei, îl văzu pe Grutas dându-le peste bot celorlalți cu o pasăre însângerată, aceștia repezindu-se la ea precum câinii. Fața lui Grutas era mânjită cu pene și sânge. Își întoarse chipul sângeros către copii și spuse:

— Mâncăm sau murim!

Asta era ultima amintire conștientă păstrată de Hannibal din cabană.

•

Din cauza penuriei de cauciuc, tancul mergea direct pe șenilele din oțel și vibra din toate încheieturile, imaginea prin vizor fiind neclară. Era un uriaș KV-1, care se grăbea pe lângă liziera pădurii, în aerul înghețat, frontul avansând zilnic mai mulți kilometri către vest, pe măsură ce trupele germane se retrăgeau. Doi infanteriști în uniforme de camuflaj călăreau pe radiatoarele din spate ale tancului, încercând să descopere vreun vânător de tancuri german, un fanatic rămas în urmă cu un aruncător de grenade Panzerfaust, cu care să încerce să mai distrugă un tanc. Văzură mișcare în tufișuri. Comandantul tancului îi auzi pe soldații lui de afară deschizând focul și roti turela spre ținta acestora ca să-i ajute cu mitraliera jumelată. În lunetă, văzu un băiat ieșind din tufișuri, gloanțele ridicând nori de zăpadă în jurul lui atunci când trăgeau în el cei de pe tanc. Comandantul ieși prin trapă și dădu ordin de încetare a focului. Mai uciseseră din greșeală câțiva copii, se mai întâmplă, și era bine dacă putea să nu-l omoare și pe acesta.

Soldații văzură un băiat, slab și palid, cu un lanț în jurul gâtului, iar la celălalt capăt al lanțului se vedea un laț gol. Când îl așezară lângă radiatoare și îi tăiară lanțul, bucăți de piele rămaseră pe verigile acestuia. Ducea cu el un binoclu în bună stare într-un sac pe care îl strângea cu mândrie la piept. Îl zgâlțâiră, îi puseră întrebări în rusă, poloneză și o lituaniană improvizată, până când realizară că nu poate să vorbească deloc.

Soldaților le fu rușine unul de celălalt, așa că nu îi luară binoclul băiatului. Îi dădură o jumătate de măr și îl lăsară să stea în spatele turelei, în aerul cald de lângă radiatoare, până când urmau să ajungă în următorul sat.