Harry potter prizonier la azkaban

Dragă Harry,

Mi-a scris Ron şi mi-a povestit despre conversaţia tele­fonică pe care a avut-o cu Unchiul Vernon. Sper că eşti bine.

Eu eram în vacanţă, în Franţa, şi nu ştiam cum să-ţi trimit cadoul... Ce s-ar fi întâmplat dacă îl verificau la Vamă? Dar a apărut Hedwig! Cred că vroia să se asigure că vei primi ceva de ziua ta, nu ca în anii trecuţi. Ţi-am luat cadoul prin comandă via bufniţă! Am văzut o reclamă în „Profetul zilei” (mi-am făcut abonament, este tare bine să fii la curent cu ce se întâmplă în lumea magiei). Ai văzut poza aceea cu Ron şi

familia lui de acum o săptămână? Sunt convinsă că învaţă atâtea lucruri noi! Sunt chiar geloasă! Vrăjitorii Egiptului Antic erau fascinanţi.

Şi aici există o istorie locală interesantă despre vrăjitorie. Mi-am rescris întregul eseu la „Istoria magiei” ca să includă şi lucrurile pe care le-am aflat aici. Sper că nu este prea lung... Este cu două suluri de pergament mai lung decât ne-a cerut Profesorul Binns...

Ron mi-a zis că o să fie la Londra în ultima săptămână de vacanţă. Tu poţi să vii? Te lasă unchiul şi mătuşa ta? Dacă nu, ne vedem în Expresul de Hogwarts pe întâi septembrie!

Cu drag,

Hermione
P.S. Ron mi-a spus că Percy este Şef de Promoţie. Pun pariu că Percy este tare mulţumit. Ron nu pare prea fericit.
Harry râse iar, punând deoparte scrisoarea Hermionei, ridicând cadoul de la ea. Era foarte greu. După cum o ştia pe Hermione, era convins că îi trimisese o carte mare plină cu tot felul de vrăji dificile... Însă nu era aşa! Inima îi tresăl­tă puternic când rupse ambalajul şi descoperi o cutie de piele neagră, lustruită, cu litere argintii încrustate de-a curme­zişul: „Trusa pentru întreţinerea cozilor de mătură”.

— Uau, Hermione! şopti Harry, desfăcând cutia pentru a se uita înăuntru.

În pachet, era un borcan mare cu Super-Cremă pentru lustruit mânere, un foarfece pentru tuns rămurelele argintii de la coada măturii, o mică busolă de aramă, prinsă pe mă­tură pentru călătoriile lungi, şi un ghid intitulat „întreţine-ţi tu singur mătura!”.

În afară de prietenii săi, lui Harry îi lipseau cel mai tare meciurile de Vâjthaţ, cel mai popular sport din lumea ma­giei - extrem de periculos, foarte interesant şi care se juca pe mături. Harry era un foarte bun jucător de Vâjthaţ, deşi era cel mai tânăr care fusese selecţionat vreodată pentru vreuna dintre echipele caselor de la Hogwarts, în ultimii o sută de ani. Unul dintre cele mai preţuite obiecte ale lui Harry era mătura lui, marca „Nimbus 2000”.

Harry puse deoparte cutia de piele şi ridică ultimul pachet. Recunoscu imediat scrijelitul de pe hârtia maro: era al lui Hagrid, păstrătorul cheilor şi paznicul vânatului de la Hogwarts. Rupse primul strat de ambalaj şi zări ceva verde din piele, dar înainte de a-l despacheta cum trebuie, pache­tul tremură într-un mod straniu, şi ceea ce se afla în el scoa­se un clănţănit puternic, de parcă ar fi avut fălci.

Harry încremeni. Ştia că Hagrid nu i-ar trimite niciodată ceva periculos, însă Hagrid avea un fel aparte de a privi lu­crurile periculoase. Ştia toată lumea că Hagrid era prieten cu păianjeni uriaşi, că achiziţionase câini cu trei capete de la muşteriii berăriilor şi că adusese ilegal ouă de dragon în coliba sa.

Harry atinse rapid pachetul cu un deget. Acesta clănţăni iarăşi puternic. Harry întinse mâna după veioză, o apucă bine şi o ridică deasupra capului, pregătit să contraatace. Apoi apucă restul ambalajului cu cealaltă mână şi trase.

Şi din el căzu o carte... Harry abia apucă să vadă fru­moasa copertă verde, inscripţionată cu litere aurii, „Cartea monstruoasă despre monştri”, înainte ca aceasta să se în­toarcă pe o parte şi să o ia la goană pe pat, asemenea unui crab ciudat.

— Oh! se sperie Harry.

Cartea sări de pe pat cu o bufnitură puternică şi traversă camera în viteză. Harry o urmă tiptil. Cartea se ascunsese în spaţiul întunecat de dedesubtul biroului. Rugându-se ca fa­milia Dursley să doarmă buştean în continuare, Harry se aşeză în patru labe şi întinse mâna către ea.

—Au!

Cartea îl muşcase de mână, după care trecuse pe lângă el. Harry se ridică şi se aruncă asupra ei, reuşind să o imobili­zeze. Unchiul Vernon sforăi cu putere din camera alăturată.

Hedwig şi Errol priviră cu interes cum Harry strângea cartea care i se zbătea în braţe. Harry fugi spre dulap şi scoa­se o curea dintr-un sertar, cu care legă strâns cartea. „Cartea monstruoasă despre monştri” se zbătea furioasă, însă nu se mai putea deplasa sau clănţăni, aşa că Harry o aruncă pe pat şi luă felicitarea de la Hagrid.
Dragă Harry,

La Mulţi Ani!
Cred că s-ar putea să-ţi folosească la anu'. Mai departe nu mai zic nimic. Îţi spun când te văd.

Sper că Încuiaţii nu-ţi fac probleme.

Toate cele bune,

Hagrid
Lui Harry i se păru că această carte muşcătoare de la Hagrid era de rău augur, având în vedere că Hagrid spunea că îi va fi de ajutor, însă puse felicitarea lângă cele primite de la Ron şi de la Hermione, zâmbind mai larg ca niciodată. Acum nu mai rămăsese decât scrisoarea de la Hogwarts.

Observând că era mai groasă decât de obicei, Harry deschise plicul, scoase primul sul de pergament şi citi:

Dragă Domnule Potter,
Vă aducem la cunoştinţă că noul an şcolar începe la întâi septembrie. Expresul de Hogwarts va pleca din Gara „King's Cross”, la ora unsprezece.

Elevii din anul III pot vizita satul Hogsmeade, la fiecare sfârşit de săptămână. Vă rugăm să veniţi cu formularul inclus semnat de părintele sau tutorele dumneavoastră. În plic, găsiţi şi o listă cu cărţile pentru anul viitor.
Cu salutări,

Profesoara M. McGonagall Director-adjunct
Harry scoase permisul pentru Hogsmeade şi îl privi, fără să mai zâmbească. Ar fi fost minunat să poată merge şi el la Hogsmeade, împreună cu colegii lui. Ştia că era un sat lo­cuit numai de vrăjitori şi vrăjitoare, dar nu pusese niciodată piciorul acolo. Dar cum ar putea să-i convingă pe Unchiul Vernon şi pe Mătuşa Petunia să semneze formularul?

Privi ceasul deşteptător. Se făcuse două dimineaţa.

Gândindu-se că se va ocupa de permisul pentru Hogsmeade a doua zi, când se va trezi, Harry se băgă la loc în pat, neuitând să bifeze o altă zi de pe tabelul pe care şi-l făcuse, numărând cu nerăbdare zilele care mai rămăseseră până la întoarcerea sa la Hogwarts. Apoi îşi scoase ochelarii şi se întinse în pat, cu ochii deschişi, cu faţa către cele trei felicitări aniversare.

Deşi complet neobişnuit pentru el, în acel moment Harry Potter se simţea la fel ca toţi ceilalţi: bucuros pentru prima dată în viaţă că era ziua lui!

— Capitolul II —