Harry Potter şi Ordinul Phoenix



Yüklə 4,8 Mb.
səhifə14/81
tarix05.01.2022
ölçüsü4,8 Mb.
#69644
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   81
Dacă n-o să fiu exmatriculat din Hogwarts, o să dau zece galioni, îşi zise Harry disperat.

― Pe aici, Harry, zise domnul Weasley, şi se desprinseră din şuvoiul de angajaţi ai Ministerului care se îndreptau spre poarta aurie.

Aşezat la un birou din stânga, sub un semn pe care scria Pază, un vrăjitor ras în cap, cu nişte haine de un albastru co­balt, ridică privirea când se apropiară, lăsând din mână Profetul zilei.

― Însoţesc un vizitator, spuse domnul Weasley, arătând spre Harry.

― Vino aici, zise vrăjitorul pe un ton plictisit.

Harry se apropie de el şi vrăjitorul ridică o nuia lungă de aur, subţire şi flexibilă ca o antenă de maşină, şi o trecu în sus şi în jos, în faţa şi în spatele lui Harry.

― Bagheta, mormăi vrăjitorul de la pază către Harry, punând deoparte instrumentul auriu şi întinzând mâna.

Harry îşi scoase bagheta. Vrăjitorul îi dădu drumul pe un instrument ciudat de aramă, care semăna cu o balanţă cu un singur talger. Acesta începu să vibreze. O bucată îngustă de pergament ieşi rapid dintr-o deschizătură de la bază. Vră­jitorul o rupse şi citi ce scria pe ea.

― Douăzeci şi şapte de centimetri... miezul ― pană de phoenix, în uz de patru ani. Este corect?

― Da, spuse Harry neliniştit.

― Asta rămâne la mine, spuse vrăjitorul, înfigând bucata de pergament într-o mică ţeapă de aramă. Tu iei asta, adăugă el, aruncând bagheta spre Harry.

― Mulţumesc.

― Stai aşa... zise vrăjitorul rar.

Ochii i se mutaseră rapid de la insigna argintie de vizita­tor din pieptul lui Harry la fruntea sa.

― Mulţumesc, Eric, zise domnul Weasley hotărât şi, apu­cându-l de umăr pe Harry, îl conduse dincolo de birou şi înapoi în şuvoiul de vrăjitori şi vrăjitoare care intrau şi ie­şeau pe uşa aurie.

Înghiontit puţin de mulţime, Harry îl urmă pe domnul Weasley de partea cealaltă a uşii, în holul mai mic de după ea, unde erau cel puţin douăsprezece lifturi în spatele unor grilaje făcute din aur. Harry şi domnul Weasley se alăturară mulţimii din jurul unuia dintre ele. În apropiere era un vrăjitor cu o barbă mare care ţinea o cutie de carton ce scotea nişte zgomote, ca şi când ar fi râcâit ceva dinăuntru.

― E totul bine, Arthur? zise vrăjitorul, făcându-i semn cu capul domnului Weasley.

Ce ai acolo, Bob? întrebă domnul Weasley, uitându-se la cutie.

― Nu suntem siguri, spuse vrăjitorul cu seriozitate. Cre­deam că este un pui standard de mlaştină, până când a început să sufle foc pe nări. Mie mi se pare să fie o încălcare gravă a Interziceriii Creşterii Experimentale a Animalelor.

Un lift coborî în faţa lor cu un sunet discordant şi un zăn­gănit puternic; grilajul auriu se dădu la o parte, iar Harry şi domnul Weasley se urcară în ascensor cu restul mulţimii şi Harry se trezi lipit de peretele din fund. O mulţime de vrăji­toare şi vrăjitori îl priveau cu curiozitate; se uită în jos ca să nu întâlnească privirea nimănui, netezindu-şi între timp bretonul. Grilajul se închise cu o bufnitură şi liftul se ridică încet, cu lanţurile zuruind, în timp ce se auzi iar aceeaşi voce calmă de femeie pe care o auzise Harry în cabina telefonică.

― Etajul şapte, Departamentul Jocurilor şi Sporturilor Magice, care include şi Sediul Ligii Britanice şi Irlandeze de Vâjthaţ, Clubul Oficial al Celor cu Prune în Gură şi Oficiul de Patente Ridicole.

Se deschiseră uşile liftului. Harry zări un coridor destul de neîngrijit, cu mai multe afişe cu echipe de vâjthaţ, atâr­nate strâmb de pereţi. Unul dintre vrăjitorii din lift, care avea braţele pline de mături, reuşi să iasă cu greutate şi dis­păru de-a lungul coridorului. Uşile se închiseră, liftul urcă iar cutremurându-se şi vocea de femeie anunţă:

― Etajul şase, Departamentul Transporturilor Magice, care include Autoritatea Reţelei Zvrr, Controlul Regulamen­tar al Măturilor, Oficiul Portalurilor şi Centrul de Testare a Apariţiei.

Uşile ascensorului se deschiseră iar şi ieşiră patru sau cinci vrăjitoare şi vrăjitori; în acelaşi timp, în lift intrară în zbor câteva avioane de hârtie. Harry le urmări cum dădură liniştite din aripi deasupra capului său; erau de un violet pal şi putea fi observată ştampila cu Ministerul Magiei de-a lun­gul marginii aripilor.

― Sunt doar mesaje interdepartamentale, îi şopti domnul Weasley. Obişnuiam să folosim bufniţe, însă e de necrezut ce nebunie era... găinaţ peste tot pe birouri...

În timp ce urcau iar cu zăngănituri, mesajele zburau în jurul lămpii care atârna de tavanul liftului.

― Etajul cinci, Departamentul Cooperării Magice Interna­ţionale, care include Corpul Internaţional de Schimb Magic de Standarde, Oficiul Magic Internaţional de Legislaţie şi Con­federaţia Internaţională a Vrăjitorilor, Membrii Britanici.

Când se deschiseră uşile, ţâşniră afară două dintre mesaje, cu alte vrăjitoare şi vrăjitori, însă mai intrară alte câ­teva mesaje, astfel încât deasupra lumina lămpii varia şi pâl­pâia, când ele zburau cu viteză în jur.

― Etajul patru, Departamentul de Control şi Reglemen­tare a Creaturilor Magice, care include Diviziile de Fiare, Fiinţe şi Spirite, Oficiul de Legătură al Goblinilor şi Biroul Consultativ de Paraziţi.

― Scuzaţi-mă, zise vrăjitorul ce ducea puiul care sufla foc pe nări şi ieşi din lift, urmat de un mic cârd de mesaje.

Uşile se închiseră şi de această dată cu un zgomot mecanic.

― Etajul trei, Departamentul Accidentelor şi Catastrofelor Magice, care include Echipa de Anulare a Magiei Întâmplă­toare, Sediul Ştergerii Memoriei şi Comitetul de Scuze pen­tru Încuiaţi.

Toată lumea ieşi din lift la etajul acesta, în afară de dom­nul Weasley, Harry şi o vrăjitoare care citea o foaie foarte lungă de pergament, care atârna până la pământ. Restul mesajelor zburară în continuare în jurul lămpii, în timp ce liftul se cutremura iar în ascensiunea sa, apoi uşile se des­chiseră şi vocea anunţă:

― Etajul doi, Departamentul de Punere în Vigoare a Legilor Magice, care include Oficiul de Folosire Nepermisă a Magiei, Sediul Aurorilor şi Serviciile Administrative ale Vrăjustiţiei.

― Aici coborâm, Harry, zise domnul Weasley şi ieşiră din lift în urma vrăjitoarei, ajungând într-un coridor încadrat de uşi. Biroul meu este în partea cealaltă a etajului.

― Domnule Weasley, zise Harry, când trecură pe lângă o fereastră în care bătea lumina soarelui, nu mai suntem tot sub pământ?

― Ba da, suntem, zise domnul Weasley. Acelea sunt nişte ferestre vrăjite. Întreţinerea magică decide ce vreme avem în fiecare zi. Am avut două luni de uragane ultima dată când au încercat să obţină o mărire de salariu... Chiar pe aici, Harry.

Dădură un colţ, intrară pe o uşă dublă de stejar masiv şi ieşiră într-un spaţiu deschis, aglomerat şi împărţit în mai multe nişe care zumzăiau de discuţii şi râsete. Mesajele intrau şi ieşeau în zbor din separeuri, cu tot felul de lucruri de la fotografii ale vrăjitorilor puşi sub urmărire şi poze cu familiile lor, până la afişe cu echipele lor preferate de vâjthaţ şi articole din Profetul zilei. Un bărbat îmbrăcat în robă roşie, cu o coadă de cal mai lungă decât a lui Bill, stătea cu picioarele pe birou, dictându-i un raport penei sale. Puţin mai încolo, o vrăjitoare cu un ochi acoperit vor­bea peste peretele separeului său cu Kingsley Shacklebolt.

― Bună dimineaţa, Weasley, spuse Kingsley nepăsător, când se apropiară. Aş avea ceva de vorbit cu tine, ai o clipă liberă?

― Da, dacă e vorba doar de o clipă, zise domnul Weasley. Mă cam grăbesc.

Vorbeau de parcă nu se cunoşteau aproape deloc şi, când Harry deschise gura să-l salute pe Kingsley, domnul Weasley îl călca pe picior. Îl urmară pe Kingsley de-a lungul culoaru­lui şi până în ultimul separeu.

Harry fu uşor şocat; chipul lui Sirius îl privea din toate direcţiile. Pereţii erau tapetaţi cu tăieturi din ziare şi foto­grafii vechi ― chiar şi una cu Sirius când fusese cavaler de onoare la nunta soţilor Potter. Singurul spaţiu liber era o hartă a lumii pe care străluceau nişte piuneze roşii, străluci­toare ca nişte bijuterii.

― Aici, îi zise Kingsley brusc domnului Weasley, dându-i rapid un teanc de foi de pergament. Am nevoie de cât mai multe informaţii posibile despre vehiculele Încuiate zbură­toare care au fost reperate în ultimele douăsprezece luni. Am primit informaţii conform cărora Black ar putea să călă­torească încă pe vechea lui motocicletă.

Kingsley îi făcu lui Harry cu ochiul foarte sugestiv şi adăugă în şoaptă:

― Dă-i revista, s-ar putea să i se pară interesantă.

Apoi zise pe o voce normală:

― Şi să nu-ţi ia prea mult timp, Weasley, întârzierea rapor­tului despre armele acele de soc ne-a ţinut în loc investigaţia timp de o lună.

― Dacă mi-ai fi citit raportul, ai fi ştiut că denumirea este arme de foc, zise domnul Weasley cu calm. Şi mă tem că vei fi nevoit să aştepţi informaţiile despre motociclete; momen­tan suntem foarte ocupaţi.

Îşi coborî vocea şi spuse:

― Dacă poţi să scapi înainte de şapte, Molly face chifteluţe. Îi făcu semn lui Harry şi îl conduse afară din separeul lui

Kingsley, pe o altă uşă dublă de stejar, într-un alt hol. O luară la stânga, merseră de-a lungul unui alt coridor, cotiră la dreapta, pe un hol slab luminat şi evident lăsat în para­gină, şi până la urmă dădură de o fundătură, unde era între­deschisă o uşă în partea stângă, de la o debara de mături, şi o uşă în dreapta cu o plăcuţă din aramă pe care scria: Folosirea Neregulamentară a Obiectelor Făcute de Încuiaţi.

Biroul sărăcăcios al domnului Weasley părea să fie puţin mai mic decât debaraua de mături. Două birouri fuseseră înghesuite înăuntru şi abia dacă era destul spaţiu pentru a te mişca în jurul lor din cauza dulapurilor arhivei, care dădeau pe afară de-a lungul pereţilor, peste care erau stivuite grămezi de dosare. Mica parte liberă de pe un pe­rete era mărturia obsesiilor domnului Weasley: mai multe afişe cu maşini, inclusiv una cu un motor demontat; două ilustraţii ale unor cutii de scrisori pe care părea să le fi decu­pat din nişte cărţi Încuiate de copii; şi o diagramă care arăta cum să instalezi o priză.

Deasupra numeroaselor dosare de care trebuia să se ocupe era un vechi prăjitor de pâine, care sughiţa nefericit, şi o pereche de mănuşi de piele vechi, care îşi roteau dege­tele mari. Lângă dosare era aşezată o fotografie cu familia Weasley. Harry observă că Percy părea să fi plecat din ea.

― Nu avem ferestre, zise domnul Weasley, parcă cerându-şi scuze, dându-şi jos jacheta de pilot şi punând-o pe spătarul scaunului. Am cerut să avem una, însă se pare că, după mintea lor, nu avem nevoie de ea. Ia loc, Harry, am impresia că încă nu a venit Perkins.

Harry se aşeză, strecurându-se pe scaunul de la biroul lui Perkins, în timp ce domnul Weasley frunzărea teancul de pergamente pe care i-l dăduse Kingsley Shacklebolt.

― A, da, zise el, zâmbind, în timp ce scoase dintre ele un număr al revistei Zeflemistul.

Dădu câteva pagini.

― Da, are dreptate, sunt sigur că Sirius o să o găsească foarte amuzantă ― vai de mine, ce-i cu ăsta?

Domnul Weasley îl desfăcu şi îl citi cu voce tare.

Un mesaj tocmai intrase în zbor pe uşa deschisă şi popo­sise pe prăjitorul de pâine care sughiţa.

― A treia toaletă publică scuipătoare reclamată în Bethnal Green, vă rog să investigaţi imediat. Este deja ridicol...

― O toaletă scuipătoare?

― Nişte Anti-Încuiaţi puşi pe şotii, spuse domnul Weasley, încruntându-se. Am avut două cazuri săptămâna trecută, unul la Wimbledon, altul la Elephant and Castle. Încuiaţii trag apa, şi în loc să dispară totul ― mă rog, îţi imaginezi tu. Săracii tot cheamă ― ascultătorii ăia, aşa cred că se numesc ― ştii tu, cei care repară ţevi şi alte chestii.

― Instalatori?

― Da, exact, însă bineînţeles că sunt consternaţi. Eu nu sper decât să-i găsim pe vinovaţi.

― Vor fi prinşi de Aurori?

― O, nu, e ceva prea neînsemnat pentru Aurori, va fi Pa­trula obişnuită de Punere în Vigoare a Legii ― a, Harry, a sosit Perkins.

Un vrăjitor bătrân, cocoşat, aparent timid, cu părul zbur­lit şi alb tocmai intrase în cameră, gâfâind.

― Vai, Arthur! spuse el disperat, fără să se uite la Harry. Sla­vă Domnului, nu am ştiut cum să fac să fie mai bine, dacă să te aştept sau nu. Tocmai ţi-am trimis o bufniţă, însă evident că n-a ajuns la tine ― a venit un mesaj urgent acum zece minute...

― Am aflat de toaleta scuipătoare, zise domnul Weasley.

― Nu, nu, nu este vorba despre toaletă, este vorba de au­dierea băiatului Potter ― au schimbat ora şi locul de jude­cată ― acum începe la opt şi este în Sala de Judecată numă­rul zece...

― În vechea ― dar mi-au spus ― pe barba lui Merlin! Domnul Weasley se uită la ceas, scoase un ţipăt şi sări ca ars de pe scaun.

― Repede, Harry, trebuia să fim deja acolo de cinci minute! Perkins se lipi de dulapurile cu arhive, în timp ce dom­nul Weasley ieşi în fugă din birou, cu Harry pe urmele sale.

― De ce au schimbat ora? zise Harry pe nerăsuflate, când trecură valvârtej pe lângă separeurile Aurorilor.

Oamenii îşi ridicară capetele şi se holbară la ei când tre­cură în fugă. Harry se simţea de parcă îşi lăsase tot interi­orul fiinţei sale în biroul lui Perkins.

― Habar n-am, dar slavă Domnului că am ajuns aşa de devreme, dacă nu ai fi sosit la timp, ar fi fost o catastrofă!

Domnul Weasley se opri alunecând în faţa lifturilor şi apăsă repede pe butonul de coborâre.

― HAIDE!


Liftul apăru zăngănind şi cei doi urcară grăbiţi. De fiecare dată când se oprea, domnul Weasley înjura mânios şi apăsa cu putere pe butonul "nouă".

― Sălile acelea de judecată nu au mai fost folosite de ani întregi, zise domnul Weasley supărat. Nu-mi dau seama de ce se ţine acolo ― doar dacă ― dar nu ―

Chiar în acel moment, o vrăjitoare plinuţă intră în lift, ducând un pocal fumegător, iar domnul Weasley nu mai continuă.

― Atriumul, spuse vocea calmă de femeie şi grilajul auriu se dădu în lături, dezvăluindu-i lui Harry pentru o clipă sta­tuile aurii din fântâna din depărtare.

Vrăjitoarea plinuţă ieşi şi în schimb intră un vrăjitor cu pielea pământie şi cu o expresie îndoliată.

― Bună dimineaţa, Arthur, spuse el pe un ton de mormânt când ascensorul începu să coboare. Nu te văd prea des pe aici.

― Treburi urgente, Bode, spuse domnul Weasley, care se balansa din genunchi şi îi arunca priviri neliniştite lui Harry.

― A, da, zise Bode, cercetându-l pe Harry fără să clipeas­că. Desigur.

Harry nu avu nici o reacţie faţă de Bode, însă privirea sa fixă nu îl făcu să se simtă deloc mai bine.

Departamentul Misterelor, zise vocea calmă de femeie, fără alte explicaţii.

― Repede, Harry, spuse domnul Weasley când uşile se des­chiseră zăngănind, şi goniră pe un coridor care era destul de diferit de cele de deasupra.

Pereţii erau goi; nu erau nici ferestre şi nici uşi, în afară de una neagră, simplă, situată chiar la capătul holului. Harry se aştepta să intre pe ea, însă în schimb domnul Weasley îl apucă de braţ şi îl trase în stânga, unde era un spaţiu liber care ducea către o serie de trepte.

― Pe aici, pe aici, gâfâi domnul Weasley, coborând două trepte odată. Liftul nici nu mai coboară până aici... de ce se ţine aici nu...

Ajunseră la capătul scărilor şi alergară de-a lungul altui coridor, care semăna leit cu închisoarea lui Plesneală de la Hogwarts, cu pereţi tari de piatră şi torţe în suporturi. Uşile pe care trecură aici erau de lemn masiv cu broaşte şi zăvoare de fier.

― Sala de judecată... numărul... zece... cred că aproape am... da.

Domnul Weasley se opri brusc în faţa unei uşi sinistre în­tunecate cu un zăvor imens de fier şi se prăvăli lângă perete, cu mâna încleştată de o cusătură de pe piept.

― Du-te, zise el gâfâind şi arătând cu degetul spre uşă. Intră aici.

― Nu ― nu veniţi cu ― ?

― Nu, nu, nu am voie. Baftă!

Inima lui Harry îi zvâcni, de parcă i s-ar fi ciocnit de mărul lui Adam. Înghiţi cu putere, învârti clanţa de fier masiv şi intră în sala de judecată.

CAPITOLUL VIII


Yüklə 4,8 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   81




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin