Harry Potter şi Ordinul Phoenix

Apărarea contra Magiei Negre

Întoarcere la principiile de bază
― Ei bine, predarea acestei materii a fost oarecum între­ruptă şi fragmentată, nu-i aşa? declară profesoara Umbridge, întorcându-se cu faţa către clasă cu mâinile strânse ceremonios în faţă. Schimbarea constantă a profe­sorilor, dintre care... se pare că mulţi nu au urmat o programă aprobată de Minister, a condus din nefericire la fap­tul că sunteţi la un nivel mult mai scăzut decât ne-am fi dorit să vă găsim în anul N.O.V.-urilor. Totuşi, vă veţi bucura să auziţi că acum aceste probleme au fost rectificate. Anul acesta vom urma un curs de magie defensivă structurat cu atenţie, bazat pe teorie, şi, desigur, aprobat de Minister. Vă rog să copiaţi următoarele.

Atinse iar tabla; primul mesaj dispăru şi fu înlocuit de Obiectivele Cursului.

1. Înţelegerea principiilor fundamentale ale magiei defensive.

2. Învăţarea recunoaşterii situaţiilor în care magia defensivă poate fi folosită legal.

3. Plasarea întrebuinţării magiei defensive într-un context pentru uz practic.
Timp de câteva minute camera răsună de zgomotul făcut de zgâriatul penelor pe pergament. După ce toată lumea copie cele trei obiective ale cursului profesoarei Umbridge, aceasta întrebă:

― Are toată lumea un exemplar al Teoriei defensive magice de Wilbert Slinkhard?

În toată clasa se auzi un zumzăit slab de încuviinţare.

― Cred că o să mai încercăm o dată, spuse profesoara Um­bridge. Când vă pun o întrebare, mi-ar plăcea să răspundeţi, "Da, doamna profesoară Umbridge", sau "Nu, doamna profe­soară Umbridge". Deci: are toată lumea un exemplar al Teoriei defensive magice de Wilbert Slinkhard?

― Da, doamnă profesoară Umbridge, răsună întreaga încăpere.

― Bine, spuse profesoara Umbridge. Mi-aş dori să daţi la pagina cinci şi să citiţi "Capitolul unu, Elemente de bază pentru începători". Nu aveţi voie să vorbiţi!

Profesoara Umbridge plecă de lângă tablă şi se aşeză pe scaunul din spatele catedrei, cercetându-i cu atenţie pe toţi, cu ochii ei umflaţi de broască râioasă. Harry dădu la pagina cinci a exemplarului din Teoria defensivei magice şi începu să citească.

Era exasperant de plictisitor, la fel de groaznic ca prelegerile profesorului Binns. Simţi cum îşi pierde con­centrarea; cât de curând, citi aceeaşi jumătate de rând de şase ori, fără să reţină mai mult de primele două cuvinte. Trecură câteva minute în tăcere. Lângă el, Ron îşi învârtea absent pana între degete, uitându-se la acelaşi loc de pe pa­gină. Harry privi la dreapta şi avu o surpriză care îl trezi din starea de somnolenţă. Hermione nici nu-şi deschisese exem­plarul din Teoria defensivei magice. Se uita fix la profesoara Umbridge, cu mâna ridicată.

Harry nu îşi mai amintea când nu citise Hermione ce i se spusese să citească, sau când rezistase tentaţiei de a des­chide orice carte care ajungea în faţa ei. O privi întrebător, dar ea doar clătină uşor din cap, pentru a arăta că nu avea de gând să răspundă la nici o întrebare, şi se uită în con­tinuare la profesoara Umbridge, care privea la fel de hotă­râtă în altă parte.

Însă după ce trecură mai multe minute, Harry văzu că nu era singurul care se uita la Hermione. Capitolul care li se dăduse de citit era atât de greoi, încât din ce în ce mai mulţi elevi preferau să privească încercarea mută a lui Hermione de a atrage privirea profesoarei Umbridge în loc să se chinuie cu "Elementele de bază pentru începători".

Când mai mult de jumătate din clasă începu să se uite la Hermione şi nu la cărţi, profesoara Umbridge păru să decidă că nu mai putea să ignore situaţia.

― Ai vrut să mă întrebi ceva despre acest capitol, draga mea? o întrebă ea pe Hermione, de parcă tocmai o observase.

― Nu, nu despre capitol, zise Hermione.

― Ei bine, acum citim, spuse profesoara Umbridge, dezvelindu-şi dinţii mici şi ascuţiţi. Dacă ai alte întrebări, putem să le lămurim la sfârşitul orei.

― Am o întrebare referitoare la obiectivele cursului nos­tru, zise Hermione.

Profesoara Umbridge ridică din sprâncene.

― Cum te cheamă?

― Hermione Granger, spuse Hermione.

― Păi, domnişoară Granger, cred că obiectivele cursului nostru sunt mai mult decât clare, dacă le citeşti cu atenţie, zise profesoara Umbridge cu o voce prefăcut prietenoasă.

― Păi, mie nu mi se pare că este aşa, spuse Hermione direct. Aici nu scrie nimic despre folosirea vrăjilor defensive.

Urmă o tăcere scurtă, timp în care mulţi dintre elevi îşi întoarseră capetele pentru a se încrunta la cele trei obiective ale cursului, care erau încă scrise pe tablă.

― Folosirea vrăjilor defensive? repetă profesoara Umbridge cu un mic hohot de râs. Vai, domnişoară Granger, nu îmi pot imagina cum ar putea să se ivească situaţii în clasa mea care să necesite folosirea unei vrăji defensive. Doar nu te aştepţi să fii atacată în timpul orei.

― Nu o să facem vrăji? exclamă Ron tare.

― Elevii trebuie să ridice mâna când doresc să vorbească la ora mea, domnule ― ?

― Weasley, zise Ron, ridicând mâna nehotărât. Profesoara Umbridge, zâmbind şi mai larg, făcu abstracţie de el. Harry şi Hermione ridicară şi ei mâna ime­diat. Ochii umflaţi ai profesoarei Umbridge rămaseră o clipă aţintiţi asupra lui Harry, înainte ca ea să i se adreseze lui Hermione.

― Da, domnişoară Granger? Vroiai să mă mai întrebi ceva?

― Da, spuse Hermione. Cu siguranţă, scopul principal al orelor de Apărare contra Magiei Negre este practicarea vrăjilor defensive, nu-i aşa?

― Eşti cumva un expert educaţional instruit de Minister, domnişoară Granger? întrebă profesoara Umbridge cu vocea ei dulceagă şi falsă.

― Nu, dar...

― Păi atunci, mă tem că nu ai calificarea necesară pentru a hotărî care este "scopul principal" al unei materii. Noul nostru program de studii a fost creat de vrăjitori mult mai vârstnici şi isteţi decât dumneata. Vei învăţa despre vrăjile defensive într-un mod sigur, lipsit de riscuri...

― Şi la ce ne foloseşte asta? zise Harry tare. Dacă vom fi atacaţi, nu o să fie într-un mod...

― Mâna, domnule Potter! intonă profesoara Umbridge.

Harry îşi ridică pumnul cu putere. Încă o dată, profe­soara Umbridge se întoarse în altă parte, însă acum mai erau şi alţi elevi care ridicaseră mâinile.

― Pe dumneata cum te cheamă? îl întrebă profesoara Umbridge pe Dean.

― Dean Thomas.

― Da, domnule Thomas?

― Păi, este exact cum a spus Harry, nu-i aşa? spuse Dean. Dacă vom fi atacaţi, nu va fi fără riscuri.

― Repet, zise profesoara Umbridge, zâmbindu-i lui Dean într-un mod foarte enervant, crezi că vei fi atacat în timpul orei mele?

― Nu, dar...

Profesoara Umbridge îl acoperi.

― Nu vreau să critic modul în care au fost tratate lucrurile în această şcoală, zise ea, cu gura deschisă într-un zâmbet neconvingător, dar clasa voastră a fost expusă influenţei unor vrăjitori foarte iresponsabili, ca să nu mai zic ― râse scurt şi răutăcios ― de existenţa unor hibrizi extrem de periculoşi.

― Dacă vă referiţi la domnul profesor Lupin, sări Dean supărat, a fost cel mai bun pe care...

― Mâna, domnule Thomas! După cum vă spuneam, vi s-au predat vrăji care au fost prea complexe, prea nepotrivite pentru vârsta voastră şi posibil letale. Aţi fost instruiţi să vă temeţi că puteţi să vă întâlniţi în orice zi cu atacuri Întunecate...

― Nu este adevărat, zise Hermione, doar am...

― Nu ai mâna ridicată, domnişoară Granger!

Hermione ridică mâna. Profesoara Umbridge făcu ab­stracţie de ea.

― Din câte am aflat, predecesorul meu nu numai că a aruncat blesteme ilegale în faţa clasei, dar chiar le-a practi­cat asupra voastră.

― Păi, s-a dovedit că era un nebun, nu-i aşa? spuse Dean înflăcărat. Să ştiţi că am învăţat foarte multe.

― Nu ai mâna ridicată, domnule Thomas! spuse profesoara Umbridge pe un ton foarte strident. Ministerul este de părere că o cunoaştere teoretică va fi mai mult decât sufi­cientă pentru a vă permite susţinerea examenelor care, re­prezintă până la urmă esenţa şcolii. Pe dumneata cum te cheamă? adăugă ea, uitându-se la Parvati, care tocmai ridi­case mâna brusc.

― Parvati Patil, şi nu există o parte practică în cadrul N.O.V.-urilor de Apărare contra Magiei Negre? Nu ar tre­bui să arătăm că putem să folosim cu adevărat contra­blestemele şi toate celelalte?

― Atâta timp cât aţi studiat destul de bine teoria, nu există nici un motiv pentru care să nu puteţi face vrăjile în cadrul unor condiţii de examinare controlate cu atenţie, zise profesoara Umbridge hotărâtă.

― Fără să le fi practicat niciodată înainte? spuse Parvati, nevenindu-i să creadă. Vreţi să spuneţi că, prima dată când vom face vrăjile, va fi în timpul examenului?

― Repet, atâta timp cât aţi studiat teoria destul de bine...

― Şi la ce o să ne folosească teoria în lumea reală? spuse Harry tare, ridicând iar pumnul.

Profesoara Umbridge îşi ridică privirea.

― Aceasta este o şcoală, domnule Potter, nu lumea reală, spuse ea cu blândeţe.

― Aşa că nu ar trebui să fim pregătiţi pentru ce ne aşteap­tă acolo?

― Nu vă aşteaptă nimic acolo, domnule Potter.

― A, da? zise Harry.

Supărarea care îi mocnise în suflet toată ziua era pe punctul de a atinge cota maximă.

― Cine crezi că vrea să atace nişte copii ca voi? întrebă profesoara Umbridge pe o voce îngrozitor de mieroasă.

― Păi, să ne gândim... spuse Harry pe un ton meditativ şi batjocoritor. Poate... Lordul Cap-de-Mort?

Ron tresări, Lavender Brown scoase un mic ţipăt, iar Ne­ville alunecă de pe taburet. Profesoara Umbridge nici nu clipi. Se uită la Harry cu o expresie de satisfacţie sumbră pe chip.

― Zece puncte pierdute de Cercetaşi, domnule Potter.

Elevii rămaseră tăcuţi şi nemişcaţi. Toată lumea se uita ori la Umbridge ori la Harry.

― Acum, haideţi să clarificăm nişte lucruri.

Profesoara Umbridge se ridică şi se aplecă spre ei, cu degetele ca nişte cârnăciori, sprijinite pe catedră.

― Vi s-a spus că un anumit vrăjitor Întunecat s-a întors din morţi...

― Nu a fost mort, spuse Harry supărat, dar, da, s-a întors!

― Domnule-Potter-ai-pierdut-deja-zece-puncte-pentru-casa-ta-nu-îţi-înrăutăţi-situaţia, spuse profesoara Umbridge dintr-o ră­suflare, fără să se uite la el. După cum vă spuneam, aţi fost in­formaţi că un anumit vrăjitor Întunecat şi-a recăpătat puterile. Este o minciună.

― NU este o minciună! zise Harry. Eu l-am văzut, m-am luptat cu el!

― Detenţie, domnule Potter! spuse profesoara Umbridge tri­umfător. Mâine seară. Ora cinci. În biroul meu. Repet, este o minciună. Ministerul Magiei garantează că nu sunteţi în pericol din cauza nici unui vrăjitor Întunecat. Dacă vă faceţi griji în con­tinuare, vă rog să veniţi să vorbiţi cu mine, negreşit în afara orelor de curs. Dacă cineva vă sperie cu poveşti despre vrăjitori Întunecaţi renăscuţi, aş vrea să mi se spună. Sunt aici ca să vă ajut. Sunt prietena voastră. Şi acum, vă rog să vă continuaţi lec­tura. Pagina cinci, "Elemente de bază pentru începători".

Profesoara Umbridge se aşeză la catedră. Harry, însă, se ridică. Toată lumea se holbă la el. Seamus părea pe jumătate speriat, pe jumătate fascinat.

― Harry, nu! şopti Hermione pe un ton prevenitor, tră­gându-l de mânecă, dar Harry îşi smulse braţul din strân­soarea ei.

― Deci, din punctul dumneavoastră de vedere, Cedric Diggory a murit fiindcă aşa a vrut, nu? întrebă Harry, cu vocea tremurându-i.

Se auzi cum toată clasa inspiră adânc, căci nici unul din­tre ei, în afară de Ron şi Hermione, nu îl mai auzise vreo­dată pe Harry vorbind despre ce se întâmplase în noaptea când murise Cedric. Se uitară însetaţi cu ochii mari, când la Harry, când la profesoara Umbridge, care îşi ridicase ochii şi îl privea fără nici o urmă de zâmbet fals pe chip.

― Moartea lui Cedric Diggory a fost un accident tragic, spuse ea cu răceală.

― A fost o crimă, zise Harry.

Simţea cum tremură. Nu suflase nimănui un cuvânt des­pre asta, cu atât mai puţin celor treizeci de ascultători cu urechile ciulite.

― L-a ucis Cap-de-Mort şi o ştiţi foarte bine.

Faţa profesoarei Umbridge se goli de orice expresie. Pentru o clipă, Harry crezu că avea să ţipe la el. Apoi zise, pe vocea ei blândă şi dulce, de fetiţă:

― Domnule Potter, vino aici, dragul meu.

Harry îşi dădu scaunul la o parte şi merse cu paşi mari pe lângă Ron şi Hermione până la catedră. Simţea cum restul clasei era cu sufletul la gură. Era atât de mânios, încât nu îi păsa ce avea să se întâmple.

Profesoara Umbridge scoase din geantă un mic sul de pergament roz, îl întinse pe catedră, îşi înmuie pana într-o călimară şi începu să scrie, aplecată deasupra lui, ca să nu vadă Harry ce scria. Nimeni nu vorbi. După un minut strânse pergamentul şi îl atinse cu bagheta; acesta se sigilă singur, ca să nu poată fi deschis.

― Te rog să-l duci la doamna profesoară McGonagall dra­gul meu, zise profesoara Umbridge, întinzându-i biletul.

Îl luă de la ea fără să spună o vorbă, se întoarse pe căl­câie şi ieşi din cameră, chiar fără să se uite înapoi la Ron şi Hermione, trântind uşa de la clasă în urma sa. Merse foarte repede pe hol, cu biletul pentru profesoara McGonagall încleştat în mâna sa, şi după un colţ intră direct în Peeves, strigoiul, un omuleţ cu gura mare, care plutea pe spate, jonglând cu mai multe călimări.

― Vai, uite-l pe Potter, micuţul smintit! râse Peeves, lăsând să cadă două călimări care se sparseră şi împroşccară pereţii cu cerneală.

Harry sări înapoi, dându-se la o parte şi răstindu-se:

― Termină, Peeves.

― Oooo, ţicnitul e-ntr-o pasă proastă, zise Peeves, mer­gând după Harry pe hol şi rânjind, în timp ce zbura dea­supra lui. Ce este de data asta, iubitul meu prieten smintit. Auzi voci? Ai viziuni? Vorbeşti ― Peeves scoase limba dispreţuitor ― limba păsărilor?

― Ţi-am spus să mă laşi în PACE! strigă Harry, coborând în fugă pe o scară, dar Peeves alunecă pe spate pe balustradă, alături de el.