Harry Potter şi Ordinul Phoenix

Vai, mulţi cred că s-a ţicnit, micuţul băiat smintit.

Dar alţii-s mai drăguţi şi zic că e doar trist,

Dar Peevsey ştie mai bine că-i scrântit...
― TACI!

Se deschise o uşă în stânga sa şi profesoara McGonagall ieşi din birou, părând îndârjită şi puţin supărată pe cineva.

― De ce urli, Potter? se răsti ea, în timp ce Peeves râse voios şi dispăru imediat. De ce nu eşti la ore?

― Am fost trimis la dumneavoastră, spuse Harry hotărât.

― Trimis? Cum adică, trimis?

Îi întinse biletul de la profesoara Umbridge. Profesoara McGonagall îl luă de la el, încruntându-se, îl deschise cu o atin­gere de baghetă, îl desfăcu şi începu să îl citească. Ochii i se mişcară dintr-o parte în alta în spatele ochelarilor cu rame dreptunghiulare, în timp ce citea ce scrisese Umbridge, iar cu fiecare rând ochii i se îngustau din ce în ce mai tare.

― Intră, Potter.

O urmă în birou. Uşa se închise automat după el.

― Ei bine? zise profesoara McGonagall, certându-l. Este adevărat?

― Ce să fie adevărat? întrebă Harry, ceva mai agresiv decât intenţionase. Doamnă profesoară? adăugă el, încercând să pară mai politicos.

― Este adevărat că ai strigat la doamna profesoară Um­bridge?

― Da, spuse Harry.

― Ai făcut-o mincinoasă?

― Da.

― I-ai spus despre faptul că Cel-Al-Cărui-Nume-Nu-Trebuie-Rostit s-a întors?

― Da.

Profesoara McGonagall se aşeză la birou, privindu-l pe Harry cu atenţie. Apoi zise:

― Ia un biscuit, Potter.

― Să iau... poftim?

― Ia un biscuit, repetă ea nerăbdătoare, arătând spre o cutie metalică în carouri de pe unul dintre teancurile de hârtii de pe biroul ei. Şi stai jos.

Mai existaseră şi alte ocazii în trecut când Harry, aştep­tându-se să fie muştruluit de profesoara McGonagall, fusese în schimb numit de ea în echipa de vâjthaţ a Cercetaşilor. Se aşeză pe un scaun de vizavi de ea şi se servi cu un triton de turtă dulce, simţindu-se la fel de confuz şi de vinovat ca şi data trecută.

Profesoara McGonagall puse deoparte biletul de la pro­fesoara Umbridge şi se uită foarte serioasă la Harry.

― Potter, trebuie să ai grijă.

Harry înghiţi tritonul de turtă dulce şi o privi cu nişte ochi mari. Tonul vocii ei nu era deloc cel cu care era obiş­nuit; nu era tăios, rigid şi dârz; era jos, neliniştit şi mult mai uman decât de obicei.

― Comportamentul greşit la orele lui Dolores Umbridge te-ar putea costa mai mult decât puncte pierdute de casă şi detenţie.

― Ce vreţi să...?

― Potter, gândeşte-te puţin, se răsti profesoara McGo­nagall, revenind brusc la glasul ei obişnuit. Ştii de unde vine, trebuie să ştii cui îi dă raportul.

Clopoţelul anunţă sfârşitul orei. De deasupra şi de peste tot din jur, se auziră sunetele elefantine ale sutelor de elevi în mişcare.

― Aici scrie că ţi-a dat ore de detenţie în fiecare zi a aces­tei săptămâni, începând de mâine, zise profesoara McGonagall, uitându-se iar la biletul lui Umbridge.

― Săptămâna asta în fiecare zi! repetă Harry îngrozit. Dar, doamnă profesoară, nu aţi putea să...?

― Nu, nu aş putea, zise profesoara McGonagall scurt.

― Dar...

― Este profesoara ta şi are tot dreptul din lume să îţi dea ore de detenţie. Te vei duce în biroul ei mâine la ora cinci, pentru prima repriză. Însă ţine minte: mergi în vârful picioa­relor pe lângă Dolores Umbridge.

― Dar am spus adevărul! zise Harry exasperat. Cap-de-Mort s-a întors, dumneavoastră ştiţi că aşa este; domnul pro­fesor Dumbledore ştie că aşa este...

― Pentru numele lui Dumnezeu, Potter! zise profesoara McGonagall, aranjându-şi ochelarii supărată (tresărise extrem de tare când auzise numele lui Cap-de-Mort). Chiar crezi că este vorba de adevăr şi minciună? Este vorba de a merge pe burtă şi de a fi atent la ce vorbeşti!

Se ridică de pe scaun, cu nările mărite şi buzele foarte subţiri, iar Harry se ridică şi el.

― Mai ia un biscuit, zise ea enervată, aruncând cutia spre el.

― Nu, mulţumesc, zise Harry cu răceală.

― Nu te prosti, se răsti ea.

Harry luă unul.

― Mulţumesc, zise el înciudat.

― Nu ai auzit discursul lui Dolores Umbridge de la ospă­ţul de început de an, Potter?

― Ba da, spuse Harry. Da... a spus că... progresul va fi in­terzis sau că... În fine, vroia să spună că... Ministerul Magiei vrea să se amestece în treburile de la Hogwarts.

Profesoara McGonagall îl privi cu atenţie o clipă, apoi pufni, ocoli biroul şi îi deschise uşa.

― Ei bine, mă bucur că o asculţi măcar pe Hermione Granger, spuse ea, făcându-i semn să iasă din birou.

CAPITOLUL XIII