Harry Potter şi Ordinul Phoenix

Dragă Ron,

Tocmai am auzit (de la nimeni altul decât însuşi Ministrul Magiei, care a aflat de la noua ta profesoară, doamna Um­bridge) că ai fost făcut Perfect la Hogwarts.

Am fost deosebit de plăcut surprins când am primit aceste veşti şi se cuvine, în primul rând, să te felicit. Trebuie să recunosc că m-am temut întotdeauna că o vei lua pe urmele lui Fred şi George, şi nu pe ale mele, aşa că îţi poţi imagina care au fost sentimentele mele când am aflat că ai încetat să dispreţuieşti autoritatea şi că te-ai hotărât să îţi asumi nişte responsabilităţi.

Însă, Ron, vreau să îţi ofer ceva mai mult decât felicitări, vreau să îţi dau nişte sfaturi, acesta este motivul pentru care îţi trimit această scrisoare noaptea şi nu cu poşta de dimineaţă, cum se obişnuieşte. Sper că vei putea să o citeşti departe de ochi iscoditori şi să eviţi întrebările neplăcute.

Am înţeles, din ceva ce i-a scăpat Ministrului când mi-a spus că eşti acum Perfect, că încă mai eşti apropiat de Harry Potter. Ron, trebuie să-ţi spun că nimic nu ar putea să te pună într-un pericol mai mare de a-ţi pierde insigna decât continuarea pri­eteniei cu băiatul acela. Da, sunt sigur că eşti foarte surprins -vei spune, fără îndoială, că Potter a fost mereu preferatul lui Dumbledore ― însă mă simt dator să-ţi spun că Dumbledore s-ar putea să nu mai fie director la Hogwarts mult timp şi că oame­nii care contează văd altfel ― şi poate mai corect ― comporta­mentul lui Potter. Nu voi spune mai multe acum, dar, dacă vei citi Profetul zilei de mâine, îţi vei da seama în ce direcţie curge râul ― şi vezi dacă poţi să-l zăreşti chiar pe subsemnat!

Serios vorbind, Ron, nu e bine să fii vârât în aceiaşi oală cu Potter, ar putea să fie foarte rău pentru planurile tale de viitor, iar acum vorbesc de viaţa ta de după şcoală. După cum trebuie să ştii, având în vedere că tatăl tău l-a însoţit la tribunal, în vara aceasta, Potter a avut o audiere disciplinară, a compărut în faţa întregii Vrăjustiţii şi până la urmă nu a ieşit tocmai bine. Dacă mă întrebi pe mine, a scăpat doar datorită unor amănunte tehnice, şi mulţi dintre cei cu care am vorbit rămân convinşi de vinovăţia sa.

S-ar putea să îţi fie teamă să retezi legăturile cu Potter ― ştiu că e dezechilibrat şi, din câte ştiu, violent ― dar, dacă eşti îngri­jorat din cauza asta, sau dacă ai observat altceva ciudat în com­portamentul lui Potter care te deranjează, te îndemn să vorbeşti negreşit cu Dolores Umbridge, o femeie cu adevărat încântă­toare, care ştiu că te va sfătui cu dragă inimă.

Şi cu asta ajung la un alt sfat. După cum am insinuat şi mai sus, conducerea lui Dumbledore la Hogwarts s-ar putea să se sfârşească în curând. Loialitatea ta, Ron, nu ar trebui să fie faţă de el, ci faţă de şcoală şi de Minister. Îmi pare foarte rău să aud că până acum profesoara Umbridge are parte de extrem de puţină cooperare din partea celorlalţi profesori, în timp ce se străduieşte să facă acele schimbări necesare la Hogwarts pe care şi le doreşte cu atâta ardoare Ministerul (deşi s-ar putea să îi fie mai uşor de săp­tămâna viitoare ― iar, citeşte Profetul zilei de mâine!). Îţi spun doar atât ― un elev care se dovedeşte dornic să o ajute acum pe pro­fesoara Umbridge ar putea să fie într-o poziţie foarte favorabilă pentru a ajunge în câţiva ani premiantul şcolii!

Îmi pare rău că nu am putut să te văd mai des în timpul verii. Mă doare să îi critic pe părinţii noştri, dar mă tem că nu mai pot trăi în aceeaşi casă cu ei, atâta timp cât continuă să se învârtă în cercul periculos din jurul lui Dumbledore. (Dacă îi vei scrie cumva mamei, poţi să-i spui că un anumit Sturgis Pod­more, care este un bun prieten al lui Dumbledore, a fost trimis de curând în Azkaban pentru încălcarea proprietăţii la Minis­ter. Poate că asta o să le deschidă ochii şi vor vedea de ce delinc­venţi de două parale s-au înconjurat. ) Mă consider foarte noro­cos că am scăpat de stigmatul asocierii cu asemenea oameni ― Ministerul a fost extrem de amabil cu mine ― şi, Ron, sper din tot sufletul că nu te vei lăsa orbit de legăturile de familie în ceea ce priveşte caracterul nechibzuit al credinţelor şi faptelor părinţilor noştri. Sper sincer că, în timp, vor realiza cât au greşit, iar eu voi fi desigur, pregătit să le accept scuzele la momentul potrivit.