Harry Potter şi Ordinul Phoenix

Profesoara cercetă coliba cu privirea. De două ori se uită exact în colţul unde era Harry, făcut sandviş între Ron şi Hermione.

― Dolores Umbridge? spuse Hagrid, părând extrem de derutat. Credeam că eşti la Minister... nu lucrezi pentru Fudge?

― Am fost adjunctul ministrului, aşa este, zise Umbridge, plimbându-se acum prin colibă şi înregistrând fiecare detaliu, de la sacul sprijinit de perete la pelerina de drum abandonată. Acum sunt profesoara de Apărare contra Magiei Negre...

― Mare curaj, zise Hagrid, nu sunt mulţi care ar mai accepta postul ăsta.

― ... şi Marele Inchizitor de la Hogwarts, zise Umbridge, fără să dea nici un semn că îl auzise.

― Ce înseamnă asta? zise Hagrid, încruntându-se.

― Exact ce vroiam să întreb şi eu, zise Umbridge, arătând spre cioburile de porţelan de pe podea care fuseseră cana lui Hermione.

― A, zise Hagrid, cu o privire imprudentă spre colţul unde erau ascunşi Harry, Ron şi Hermione, a..., a fost... a fost Colţ. A spart o cană. aşa că a trebuit să o folosesc pe asta în locul ei.

Hagrid arătă spre cana din care băuse, cu o mână încă încleştată pe felia de carne de dragon pusă pe ochi. Um­bridge stătea acum în faţa lui, înregistrând fiecare detaliu al înfăţişării sale.

― Am auzit voci, zise ea încet.

― Vorbeam cu Colţ, zise Hagrid cu hotărâre.

― Şi îţi răspundea?

― Păi... într-un fel, zise Hagrid, părând stânjenit. Colţ e aproape ca un om, aşa cred uneori...

― Sunt trei rânduri de urme în zăpadă care duc de la uşile castelului la coliba ta, spuse Umbridge mieros.

Hermione icni, iar Harry îi puse o mână pe gură. Din fericire, Colţ mirosea zgomotos poala robei profesoarei Umbridge pe lângă ei şi aceasta nu păru să fi auzit.

― Păi, abia m-am întors, zise Hagrid, fluturând o mână enormă către sacul de merinde. Poate că a venit să mă vadă cineva mai devreme şi nu m-a găsit.

― Nu sunt urme care să se îndepărteze de uşa colibei.

― Păi, nu... nu ştiu ce ar însemna asta... zise Hagrid, tră­gându-se neliniştit de barbă şi uitându-se iar spre colţul unde erau Harry, Ron şi Hermione, de parcă ar fi cerut ajutor. Ăă...

Umbridge se întoarse şi măsură coliba, uitându-se în jur cu atenţie. Se aplecă şi se uită sub pat. Deschise dulapurile lui Hagrid. Trecu la patru centimetri de locul unde erau lipiţi de perete Harry, Ron şi Hermione; Harry chiar îşi supse burta când femeia trecu pe lângă ei. După ce se uită atent în ceaunul enorm pe care îl folosea Hagrid la gătit, se întoarse iar şi zise:

― Ce ai păţit? Cum te-ai ales cu rănile astea?

Hagrid îşi dădu repede la o parte felia de carne de pe faţă, ceea ce după Harry fu o greşeală, pentru că acum erau vizibile vânătăile negre şi mov din jurul ochiului, plus marea cantitate de sânge proaspăt şi coagulat de pe chipul său.

― A, am... avut un fel de accident, zise el neconvingător.

― Ce fel de accident?

― M-am... m-am împiedicat.

― Te-ai împiedicat, repetă ea cu răceală.

― Da, exact. De... de coada de mătură a unui prieten. Eu, unul, nu zbor. Păi, uită-te cât sunt de mare, nu cred că există o coadă de mătură care să mă ţină. Un prieten al meu creşte cai Abraxan, nu ştiu dacă i-ai văzut vreodată, nişte animale mari, înaripate, ştii, am călărit puţin pe unul dintre ei şi a fost...

― Unde ai fost? întrebă Umbridge, întrerupând calmă bolboroseala lui Hagrid.

― Unde am...?

― Fost, da, zise ea. Semestrul a început acum două luni. Un alt profesor a trebuit să te înlocuiască la orele de curs. Nici unul dintre colegii tăi nu a putut să îmi dea informaţii despre locul unde te-ai dus. Nu ai lăsat nici o adresă. Unde ai fost?

Urmă o pauză în care Hagrid se holbă la ea cu ochiul descoperit recent. Harry aproape că auzi cum îi lucra creie­rul la capacitate maximă.

― Am... am fost plecat din cauza unor probleme de sănă­tate, zise el.

― Probleme de sănătate, zise profesoara Umbridge.

Ochii ei cercetară chipul palid şi umflat al lui Hagrid; sângele de dragon i se scurgea delicat şi încet pe tunică.

― Am înţeles.

― Da, spuse Hagrid, un pic de aer curat, ştii cum e...

― Da, ca paznic al vânatului, probabil că e greu să ai parte de aer curat, zise Umbridge perfid.

Mica porţiune de pe chipul lui Hagrid care nu era nea­gră şi mov roşi.

― Păi... am schimbat decorul, ştii doar...

― Cu cel de munte? zise Umbridge repede.

Ştie, îşi zise Harry disperat.

― De munte? repetă Hagrid, fiind evident că gândea rapid. Nu, cu cel din sudul Franţei, în cazul meu. Un pic de soare şi... şi de mare.

― Într-adevăr? spuse Umbridge. Nu prea eşti bronzat.

― Da... păi... am pielea sensibilă, spuse Hagrid, încercând să zâmbească agreabil.

Harry observă că îşi pierduse doi dinţi. Umbridge îl privi cu răceală; îi pierise zâmbetul. Apoi îşi ridică geanta puţin mai sus sub braţ şi zise:

― Bineînţeles, îl voi informa pe ministru de întoarcerea ta târzie.

― Da, zise Hagrid, încuviinţând din cap.

― Ar trebui să ştii şi că, fiind Mare Inchizitor, am datoria nefericită, dar necesară de a-i inspecta pe colegii mei profe­sori. Aşa că îndrăznesc să spun că ne vom reîntâlni cât de curând.

Se întoarse brusc şi se îndreptă spre uşă.

― Ne inspectezi? răspunse Hagrid absent, ca un ecou, uitându-se după ea.

― A, da, zise Umbridge cu blândeţe, întorcându-şi privirea spre el şi cu mâna pe clanţă. Ministrul este decis să-i elimine pe profesorii necorespunzători, Hagrid. Noapte bună.

Plecă, închizând uşa după ea cu o bufnitură. Harry vru să dea la o parte Pelerina Invizibilă, însă Hermione îl prinse de încheietură.

― Nu încă, îi şopti ea la ureche. S-ar putea să nu fi plecat încă.

Şi Hagrid părea să gândească la fel; şonticăi spre partea cealaltă a camerei şi dădu draperia la o parte cu vreo doi centimetri.

― Se întoarce la castel, zise el cu o voce joasă. Fir-aş să fiu... îi inspectează pe oameni, aşa deci?

― Da, spuse Harry, dând jos pelerina. Trelawney e deja în perioada de probă...

― Ăă... cam ce ai planificat să ne predai la ore, Hagrid? întrebă Hermione.

― A, nu-ţi face griji pentru asta, am plănuit o grămadă de lecţii, zise Hagrid entuziasmat, ridicând felia de carne de pe masă şi lipindu-şi-o iar pe ochi. Am păstrat câteva creaturi pentru anul N.O.V.-urilor; stai să vezi, sunt cu totul speciale.

― Ăă... în ce sens speciale? întrebă Hermione cu jumătate de gură.

― Nu vă spun, spuse Hagrid fericit. Nu vreau să stric sur­priza.

― Hagrid, fii atent, spuse Hermione imperios, renunţând la prefăcătorii, doamna profesoară Umbridge nu o să fie deloc încântată dacă o să aduci ceva prea periculos la ore.

― Periculos? zise Hagrid, părând de-a dreptul amuzat. Fii serioasă, nu v-aş aduce nimic periculos! Adică, mă rog, pot să aibă grijă de ei înşişi...

― Hagrid, trebuie să treci de inspecţia lui Umbridge, iar ca să faci asta, ar fi mult mai bine dacă ar vedea că ne înveţi cum să avem grijă de Porlocşi, cum să deosebim Knarlii de arici, chestii de genul ăsta! zise Hermione cu sinceritate.

― Dar asta nu-i foarte interesant, Hermione, zise Hagrid. Ce am eu este mult mai impresionant. Îi cresc de ani de zile, cred că am singura herghelie domesticită din Marea Britanie.

― Hagrid... te rog... zise Hermione, cu o notă de dispe­rare în glas. Umbridge caută un pretext ca să scape de pro­fesorii care sunt prea apropiaţi de Dumbledore. Te rog, Hagrid, predă-ne ceva plicticos, care sigur o să ni se ceară la N.O.V.-uri.

Însă Hagrid căscă larg şi privi cu jind şi cu singurul ochi bun spre patul imens din colţ.

― Ştiţi, am avut o zi lungă şi e târziu, zise el, bătând-o uşor pe umăr pe Hermione, căreia îi cedară genunchii, făcând-o să cadă la podea cu o bufnitură. A... iartă-mă... continuă el, ridi­când-o de gulerul robei. Fiţi atenţi, nu vă mai faceţi griji pen­tru mine, vă promit că am pregătit nişte lucruri grozave pen­tru lecţii, dacă tot m-am întors... Acum ar fi bine să vă întoar­ceţi la castel şi nu uitaţi să ştergeţi urmele în urma voastră!

― Nu ştiu dacă I-ai convins, zise Ron puţin mai târziu, când, după ce verificaseră că aveau cale liberă, se întorceau înapoi la castel prin stratul din ce în ce mai gros de zăpadă, fără să lase nici o urmă datorită Vrăjii de Ştergere pe care o făcea Hermione pe măsură ce înaintau.

― Atunci o să mă mai duc şi mâine, spuse Hermione hotărâtă. Dacă e nevoie, o să-i planific eu însămi lecţiile. Nu mă interesează dacă o dă afară pe Trelawney, dar cu Hagrid nu o să-i meargă!