Harry Potter şi Ordinul Phoenix

CAPITOLUL XXV

CĂRĂBUŞUL LA STRÂMTOARE
Întrebarea lui Harry primi un răspuns chiar dimineaţa ur­mătoare. Când Hermione primi Profetul zilei, îl desfăşură, privi prima pagină pentru o clipă şi scoase un icnet care îi făcu pe toţi cei din jur să se holbeze la ea.

― Ce e? ziseră Harry şi Ron într-un glas.

Drept răspuns, fata întinse ziarul pe masă în faţa lor şi arătă zece fotografii alb-negru care umpluseră prima pagină, nouă dintre ele înfăţişând nişte chipuri de vrăjitori, iar a zecea, o vrăjitoare. Unii dintre cei din fotografii spuneau încet lucruri batjocoritoare; alţii băteau ritmul cu degetele pe rama pozelor, părând impertinenţi. Fiecare fotografie era însoţită de un nume şi de crima pentru care fusese trimisă acea persoană la Azkaban.

Antonin Dolohov, stătea scris sub un vrăjitor cu chipul lung, palid şi schimonosit, care se uita baţjocoritor la Harry, condamnat pentru uciderea brutală a lui Gideon şi Fabian Prewett.

Algernon Rookwood, era indicaţia de sub un bărbat ciupit de vărsat, cu părul slinos, care se sprijinea plictisit de rama pozei, condamnat pentru împărtăşirea unor secrete ale Ministerului Magiei Celui Ce Nu Trebuie Numit.

Însă ochii lui Harry fură atraşi de fotografia vrăjitoarei. Chipul ei ieşise în evidenţă din prima clipă când văzuse pagina.

În poză avea un păr lung, negru, neîngrijit şi nepieptănat, deşi îl văzuse lins, des şi strălucitor. Se uita urât la el cu nişte ochi umbriţi şi cu un zâmbet dispreţuitor pe buzele subţiri. Ca şi Sirius, păstra urme ale unei frumuseţi deosebite, dar ceva ― poate Azkabanul ― îi răpise cea mai mare parte din această frumuseţe.

Bellatrix Lestrange, condamnată pentru torturarea şi schilodirea lui Frank şi Alice Poponeaţă.

Hermione îi dădu un cot lui Harry şi îi arătă titlul de deasupra pozelor, pe care Harry însă nu îl citise, concentrându-se asupra lui Bellatrix.

EVADARE ÎN MASĂ DIN AZKABAN
MINISTERUL SE TEME CĂ BLACK ESTE "PUNCTUL DE REPER" PENTRU VECHII DEVORATORI AI MORŢII
― Black? zise Harry tare. Nu se...?

― Ssst! şopti Hermione disperată. Nu atât de tare... citeşte doar!

Ministerul Magiei a anunţat că aseară a avut loc o evadare în masă din Azkaban.

Vorbind cu reporterii în biroul personal, Cornelius Fudge, Ministrul Magiei, a confirmat că zece prizonieri periculoşi au evadat ieri la primele ore ale serii şi că l-a informat deja pe prim-ministrul Încuiat în legătură cu firea periculoasă a acestor indivizi.

"Ne găsim, din păcate, în aceeaşi situaţie în care am fost acum doi ani şi jumătate, când a scăpat criminalul Sirius Black", a declarat Fudge aseară. "Şi suntem siguri că aceste evadări sunt legate între ele. O evadare de o asemenea anvergură indică un aju­tor din afară şi nu trebuie să uităm că Black, prima persoană care a evadat vreodată din Azkaban, ar fi ajutorul ideal pentru ca şi alţii să îi calce pe urme. Credem că este posibil ca aceşti indivivizi, printre care şi verişoara lui Black, Bellatrix Lestrange, să se fi strâns în jurul lui Black, alegându-şi-l conducător. Cu toate acestea, facem eforturi pentru a-i prinde pe criminali şi implorăm comunitatea vrăjitorească să fie cu ochii în patru. Aceste persoane trebuie evitate cu orice preţ."
― Poftim, Harry, zise Ron, îngrozit şi în acelaşi timp uimit. De asta a fost fericit aseară.

― Nu pot să cred, spuse Harry, Fudge dă vina pe Sirius pentru evadare?

― Ce altceva poate să facă? zise Hermione cu amărăciune. Nu prea poate să spună, "Ne pare rău, oameni buni, Dumbledore m-a avertizat că s-ar putea să se întâmple aşa ceva, paznicii Azkaban-ului i s-au alăturat Lordului Cap-de-Mort" ― nu mai scânci, Ron ― "şi acum cei mai înverşunaţi adepţi ai lui Cap-de-Mort au evadat şi ei." Cum să zic, a petrecut mai mult de şase luni de zile spunându-le tuturor că tu şi cu Dumbledore sunteţi nişte mincinoşi, nu-i aşa?

Hermione deschise ziarul şi începu să citească articolul din interior, în timp ce Harry se uita prin Marea Sală. Nu înţelegea de ce colegii săi nu păreau speriaţi şi nici măcar nu discutau despre vestea înfiorătoare de pe prima pagină, însă foarte puţini primeau ziarul zilnic, ca Hermione. Toţi vorbeau despre teme, despre vâjthaţ şi despre cine ştie ce alte prostii, când, în afara acestor ziduri, rândurile simpati­zanţilor lui Cap-de-mort fuseseră îngroşate de încă zece Devoratori ai Morţii.

Îşi ridică privirea spre masa profesorilor. Acolo era cu totul altceva. Dumbledore şi profesoara McGonagall erau cufundaţi într-o discuţie, arătând amândoi extrem de sumbri. Doamna profesoară Lăstar avea Profetul sprijinit de o sticlă de ketchup şi citea atât de concentrată prima pagină, încât nu observase cum gălbenuşul de ou din lingura inertă i se prelingea încet în poală. Între timp, la capătul opus al mesei, profesoara Umbridge mânca dintr-un bol cu fulgi de ovăz cu mare poftă. Era pentru prima oară că ochii ei umflaţi, ca de broască râioasă, nu cercetau Marea Sală şi nu se uitau la elevii care nu se comportau cum se cuvine. Se încrunta în timp ce înghiţea şi din când în când arunca o privire răutăcioasă către partea cealaltă a mesei, unde Dumbledore şi McGonagall discutau atât de aprins.

― Vai de mine... zise Hermione uimită, uitându-se în continuare la ziar.

― Acum ce mai e? zise Harry repede şi destul de iritat.

― Este... groaznic, spuse Hermione afectată.

Împături ziarul pe jumătate la pagina zece şi îl dădu lui Harry şi Ron.
DECESUL TRAGIC AL UNUI ANGAJAT

AL MINISTERULUI MAGIEI

Spitalul Sf. Mungo a promis o anchetă completă aseară, ce angajatul Ministerului Magiei Broderick Bode, în vârstă de 49 de ani, a fost descoperit mort în patul său, sugrumat de o plantă din ghiveci. Vindecătorii chemaţi la faţa locului nu au reuşit să îl readucă la viaţă pe domnul Bode, care fusese rănit într-un accident profesional cu câteva săptămâni înainte de a muri.

Vindecătoarea Miriam Strout, care se ocupa de salonul dom­nului Bode în momentul incidentului, a fost suspendată şi i s -a reţinut salariul, dar nu a fost de găsit pentru a comenta evenimentul de ieri.