Harry Potter şi Ordinul Phoenix

Orele întâlnirilor individuale sunt anunţate mai jos.
Harry cercetă lista şi descoperi că era aşteptat în biroul profesoarei McGonagall luni, la două şi jumătate, ceea ce însemna că avea să lipsească de la cea mai mare parte a cursului de Previziuni despre Viitor. El şi ceilalţi elevi din anul cinci petrecuseră o parte considerabilă din ultimul week-end al vacanţei de vară citind toate informaţiile despre cariere care fuseseră lăsate acolo tocmai pentru a fi parcurse.

― Păi, eu mă simt atras de Vindecare, zise Ron în ultima seară a vacanţei.

Era cufundat în lectura unei broşuri care purta pe copertă emblema cu osul şi bagheta încrucişate ale Sf. Mungo.

― Aici scrie că ai nevoie de cel puţin "P" pentru nivelul T.V.E.E. la Poţiuni, Ierbologie, Transfigurare, Farmece şi Apărare contra Magiei Negre. Adică... fir-ar să fie... nu cer prea multe?

― Păi, este o meserie care necesită multă responsabilitare, nu-i aşa? zise Hermione distrată.

Citea cu atenţie o broşură roz cu portocaliu, intitulată, DECI, CREZI CĂ AI VREA SĂ LUCREZI ÎN RELAŢIILE CU ÎNCUIAŢII?"

― Se pare că nu trebuie să ai multe calificări pentru a lucra cu Încuiaţii; nu cer decât un N.O.V. În Studii despre Încuiaţi: Mult mai importante sunt entuziasmul, răbdarea şi un bogat simţ al umorului!

― Ai avea nevoie de mult mai mult de atât ca să lucrezi cu unchiul meu, zise Harry sumbru. Mai degrabă trebuie simţi când să te fereşti.

Era la jumătatea lecturii unui pamflet despre băncile vrăjitoreşti.

― Fiţi atenţi: Cauţi o carieră antrenantă, care să implice călătoriile, aventura şi prime substanţiale legate de factorul pericolu lui? Atunci gândeşte-te la un post la Banca Vrăjitorilor Gringotts, care acum recrutează Ridicători de Blesteme pentru ocazii incredi­bile în străinătate... Însă cer Aritmanţie; tu te-ai putea duce, Hermione!

― Nu prea mă simt atrasă de bănci, spuse Hermione vag, absorbită acum de o carte intitulată: AI CALITĂŢILE NECESARE PENTRU A ANTRENA TROLI DE PAZĂ?

― Hei, zise o voce în urechea lui Harry.

Se uită în jur; li se alăturaseră Fred şi George.

― Ginny a vorbit cu noi despre tine, zise Fred, întinzân­du-şi picioarele pe masa din faţa lor şi făcând să alunece pe podea mai multe broşuri despre carierele din Ministerul Magiei. Ne-a zis că vrei să vorbeşti cu Sirius.

― Poftim? zise tăios Hermione, care tocmai se pregătea pentru DĂ LOVITURA ÎN DEPARTAMENTUL DE ACCI­DENTE ŞI CATASTROFE MAGICE.

― Da... spuse Harry, încercând să se comporte firesc, da, m-am gândit că aş vrea să...

― Fii serios, zise Hermione, stând dreaptă şi uitându-se la el, de parcă nu i-ar fi venit să-şi creadă ochilor. Cu Umbridge care scotoceşte prin şemineuri şi percheziţionează toate bufniţele?

― Ei bine, credem că am găsit cum să scăpăm de asta, spuse George, întinzându-se şi zâmbind. Trebuie doar să generăm o diversiune. Poate că aţi observat că am fost destul de liniştiţi pe frontul haosului în timpul vacanţei de Paşti.

― La ce bun, ne-am întrebat, să tulburăm perioada de relaxare? continuă Fred. Nu avea nici un sens, ne-am răspuns tot noi. Şi, bineînţeles, am fi compromis şi recapitularea, ceea ce ar fi fost ultimul lucru pe care am fi vrut să-l facem.

Încuviinţă scurt din cap spre Hermione, cu un aer cuminte. Ea păru mai degrabă jignită de această gentileţe.

― Însă începând de mâine trecem din nou la acţiune, continuă Fred vioi. Şi dacă o să facem valuri, de ce să nu o facem astfel încât Harry să poată să schimbe o vorbă cu Sirius?

― Totuşi, spuse Hermione, cu aerul că-i explica ceva foarte simplu cuiva foarte îngust la minte, chiar dacă o să creaţi o diversiune, cum vreţi să discute Harry cu el?

― Biroul lui Umbridge, spuse Harry încet.

Se gândea la asta de două săptămâni şi nu găsise nimic mai bun. Umbridge însăşi îi spusese că singurul foc care nu era urmărit era al ei.

― Ţi-ai pierdut minţile? zise Hermione coborându-şi glasul.

Ron lăsase deoparte broşura despre slujbele în comerţul cu ciuperci cultivate şi le asculta conversaţia obosit.

― Nu cred, spuse Harry, ridicând din umeri.

― Şi cum ai de gând să ajungi acolo?

Harry era pregătit pentru această întrebare.

― Cu cuţitul lui Sirius, zise el.

― Poftim?

― De Crăciunul trecut, Sirius mi-a dat un cuţit care deschide orice broască, spuse Harry. Şi, chiar dacă a vrăjit uşa ca să nu funcţioneze Alohomora, ceea ce pun pariu că a făcut...

― Tu ce crezi despre asta? îl întrebă Hermione pe Ron, iar Harry îşi aminti foarte bine cum apelase doamna Weasley la soţul ei în timpul primei cine din Casa Cumplită.

― Nu ştiu, spuse Ron, alarmat că i se ceruse să-şi spună părerea. Dacă Harry vrea să o facă, atunci depinde de el, nu îi aşa?

― Ai vorbit ca un prieten şi un Weasley adevărat, spuse Fred, bătându-l pe Ron pe umăr cu putere. Bun, în ordine. Ne gândim să o facem mâine, chiar după ore, pentru că se presupune că ar trebui să aibă impactul maxim dacă ar fi toată lumea pe holuri ― Harry, o să-i dăm drumul de unde­va din aripa de est, o s-o scoatem imediat din birou ― bănu­iesc că am putea să-ţi acordăm, ştiu eu, douăzeci de minute? zise el, uitându-se la George.

― Fără probleme, spuse George.

― Ce fel de diversiune? întrebă Ron.

― O să vezi, frăţioare, spuse Fred, ridicându-se o dată cu George. Nu trebuie decât să te duci până pe holul lui Gregory cel Mieros mâine, pe la cinci.

Harry se trezi foarte devreme în ziua următoare, simţin­du-se aproape la fel de neliniştit cum fusese în dimineaţa audierii disciplinare de la Ministerul Magiei. Nu era emoţionat doar din cauza perspectivei intrării prin efracţie în biroul lui Umbridge şi a folosirii focului ei ca să discute cu Sirius, deşi şi asta era ceva important. Dar astăzi se întâmpla să fie prima dată când Harry avea să fie în apropierea lui Plesneală de când acesta îl dăduse afară din birou.

După ce rămăsese întins în pat pentru o vreme, gândindu-se la ziua aceea, Harry se dădu jos foarte repede şi se duse vizavi la fereastra de lângă patul lui Neville, dând cu ochii de o di­mineaţă cu adevărat minunată. Cerul era de un albastru senin, înceţoşat, lăptos. Direct în faţa lui, Harry văzu fagul impu­nător sub care tatăl său îl chinuise cândva pe Plesneală. Nu ştia ce ar fi putut să-i spună Sirius ca să compenseze ce văzuse în Pensiv, însă îşi dorea cu disperare să-i audă varianta despre ceea ce se întâmplase, să afle orice circumstanţă atenuantă posibilă, orice scuză pentru comportamentul tatălui său...

Ceva îi atrase atenţia lui Harry care observă mişcări de trupe în Pădurea Interzisă. Harry închise ochii pe jumătate din cauza soarelui şi îl văzu pe Hagrid ieşind dintre copaci. Părea să şchiopăteze. Sub ochii lui Harry, Hagrid se duse şchiopătând la uşa colibei sale şi dispăru în interior. Harry privi coliba câteva minute. Hagrid nu mai ieşi, însă se văzu fum pe horn, ceea ce însemna că Hagrid nu putea să fi fost atât de grav rănit ca să nu poată să facă focul.

Harry se întoarse cu spatele la fereastră, se duse înapoi la cufărul său şi începu să se îmbrace.

Gândindu-se cum avea să intre cu forţa în biroul lui Umbridge, Harry nu se aşteptase niciodată ca ziua aceea să fie una liniştită, dar nici nu bănuise încercările aproape neîntrerupte ale lui Hermione de a-l convinge să renunţe la ce voia să facă la ora cinci. Pentru prima oară, fu cel puţin la fel de neatentă ca Harry şi Ron la Istoria Magiei, alimentând un val de admonestaţii şoptite, pe care Harry încercă din răsputeri să le ignore.

― ... şi dacă te va prinde într-adevăr acolo, în afară de fap­tul că vei fi exmatriculat, o să-şi dea seama că ai vorbit cu Snuffles, iar de data asta bănuiesc că te va obliga să bei Veritaserumul şi să-i răspunzi la întrebări...

― Hermione, zise Ron pe o voce joasă şi indignată, ai de gând să nu-l mai cerţi pe Harry şi să-l asculţi pe Binns, sau trebuie să îmi iau singur notiţe?

― Ai putea să mai iei şi tu notiţe, n-o să mori din cauza asta!

Când ajunseră la celule, nici Harry, nici Ron nu vorbea cu Hermione. Neînduplecată, ea profită de tăcerea lor ca să îşi continue şirul neîntrerupt de avertismente cumplite, toate rostite în şoaptă, într-un şuierat vehement, care îl făcu pe Seamus să piardă cinci minute uitându-se la ceaun ca să-i descopere eventualele fisuri.

Plesneală, între timp, părea să fi decis să se comporte ca şi când Harry ar fi fost invizibil. Băiatul era, desigur, foarte obişnuit cu această tactică, având în vedere că era una din­tre preferatele unchiului Vernon, şi în ansamblu era recunoscător că nu avea mai mult de suferit. De fapt, pe lângă ce trebuia să îndure de obicei din partea lui Plesneală ― tachinări şi remarce batjocoritoare ― găsi noua abordare o schimbare pozitivă şi fu mulţumit să descopere că, dacă era lăsat în pace, putea să creeze fără probleme o Esenţă Revigoratoare. La sfârşitul lecţiei turnă o parte din poţiune într-un termos, îi puse dop şi i-o duse la catedra lui Plesneală ca să primească notă, simţind că de data asta putea să obţină în sfârşit un "P".

Tocmai se întorsese cu spatele, când auzi un zgomot. Reacredinţă râse voios. Harry se roti imediat. Mostra sa de poţiune zăcea împrăştiată pe podea şi Plesneală îl privea cu o expresie de plăcere extremă.

― Hopaaa, zise el cu blândeţe. Ei bine, un alt zero, Potter.

Harry era prea nervos ca să poată vorbi. Se întoarse cu paşi mari la ceaunul său, hotărât să umple un alt termos şi să îl oblige pe Plesneală să-i dea notă pe el, însă văzu, spre groaza lui, că restul conţinutului dispăruse.

― Îmi pare rău! zise Hermione cu mâinile la gură. Harry, îmi pare tare rău. Am crezut că terminaseşi, aşa că am făcut curat!

Harry nu reuşi să răspundă. Când sună de pauză, ieşi grăbit din celulă, fără să arunce o privire înapoi, şi avu grijă să îşi găsească un loc între Neville şi Seamus la prânz, ca să nu înceapă Hermione să îl cicălească din nou despre folosirea biroului lui Umbridge.

Era atât de prost dispus când ajunse la Preziceri despre Viitor, că uitase cu totul de întâlnirea de consiliere profesio­nală cu profesoara McGonagall, de care îşi aminti doar când Ron îl întrebă de ce nu era în biroul ei. Urcă iar scările grăbit şi sosi cu răsuflarea tăiată, cu doar câteva minute întârziere.

― Îmi pare rău, doamnă profesoară, gâfâi el, după ce închise uşa. Am uitat.

― Nici o problemă, Potter, zise ea vioi, dar, în timp ce vor­bea, altcineva pufni din colţ, iar Harry se uită în jur.

Profesoara Umbridge stătea acolo, cu un clipboard pe genunchi, un volănaş simandicos în jurul gâtului şi un zâm­bet arogant pe chip.

― Ia loc, Potter, zise profesoara McGonagall scurt.

Mâinile îi tremurară puţin cât umblară prin numeroasele pamflete care îi acopereau biroul. Harry se aşeză cu spatele la Umbridge şi se strădui din răsputeri să pretindă că nu auzea scrijelitul penei pe clipboard.

― Ei bine, Potter, această întâlnire are loc pentru a dis­cuta despre ideile de carieră pe care le ai şi pentru a te ajuta să hotărăşti ce materii ar trebui să faci în anii şase şi şapte, zise profesoara McGonagall. Te-ai gândit la ce ai vrea să faci după ce vei pleca de la Hogwarts?

― Ăă... Începu Harry.

Scrijelitul din spatele său îl deruta peste măsură.

― Da? îl îndemnă profesoara McGonagall pe Harry.

― Păi, m-am gândit să fiu, poate, Auror, murmură Harry.

― Ai nevoie de note maxime pentru asta, spuse profe­soara McGonagall, scoţând o broşură mică şi neagră de sub mormanul de pe biroul ei şi deschizând-o. Văd că se cer cel puţin cinci T.V.E.E-uri şi nimic sub calificativul "Peste Aşteptări". Apoi ţi se va cere să te supui unei serii riguroase de teste de personalitate şi aptitudini la biroul Aurorilor. Este o cale profesională dificilă, Potter, unde sunt acceptaţi doar cei mai buni. De fapt, nu cred că a mai fost acceptat nimeni în ultimii trei ani.

În clipa aceea, profesoara Umbridge tuşi foarte scurt, de parcă ar fi încercat să vadă cât de încet era în stare să o facă. Profesoara McGonagall o ignoră.

― Bănuiesc că vrei să ştii ce materii ar trebui să faci? con­tinuă ea, vorbind puţin mai tare decât înainte.

― Da, spuse Harry. Presupun că Apărare contra Magiei Negre?

― Desigur, spuse profesoara McGonagall cu răceală. Te-aş sfătui şi să...

Profesoara Umbridge tuşi iar, ceva mai tare de data asta. Profesoara McGonagall închise ochii o clipă, îi deschise din nou şi continuă, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.

― Te-aş sfătui şi să urmezi cursuri de Transfigurare, pen­tru că Aurorii sunt adeseori nevoiţi să transfigureze sau să destransfigureze în activitatea lor. Şi, Potter, ar trebui să îţi spun şi că nu accept la cursurile mele T.V.E.E. decât elevi care au obţinut "Peste Aşteptări" sau mai mult la Nivelurile Obişnuite de Vrăjitorie. Aş spune că în prezent ai un nivel mediu "Acceptabil", aşa că vei fi nevoit să munceşti mult înainte de examene pentru a avea ocazia de a continua. Apoi ar trebui urmezi orele de Farmece, mereu folositoare, şi Poţiuni. Da, Potter, Poţiuni, adăugă ea, cu o umbră de zâmbet. Otrăvurile şi antidoturile sunt esenţiale pentru Aurori. Şi trebuie să îţi spun că domnul profesor Plesneală refuză ferm să accepte elevi care iau orice altceva în afară de "Remarcabil" la N.O.V.-uri, aşa că...

Profesoara Umbridge tuşi mai clar decât o făcuse până atunci.

― Pot să îţi ofer o bomboană pentru tuse, Dolores? întrebă scurt profesoara McGonagall, fără să se uite la profesoara Umbridge.

― A, nu, mulţumesc frumos, zise Umbridge, cu acel râs afectat pe care Harry îl ura atât de mult. Doar mă întrebam dacă pot să te întrerup un minuţel, Minerva.

― Presupun că poţi, spuse profesoara McGonagall printre dinţii încleştaţi.

― Nu mă întrebam decât dacă domnul Potter are cu adevărat temperamentul unui Auror, zise profesoara Umbridge dulce.

― Zău? spuse profesoara McGonagall cu superioritate. Ei bine, Potter, continuă ea, ca şi când nu ar fi fost întreruptă deloc, dacă eşti serios în ceea ce priveşte această ambiţie, te sfătuiesc să te concentrezi asupra atingerii standardului cerut la Transfigurare şi Poţiuni. Am înţeles că domnul pro­fesor Flitwick ţi-a dat note între "Acceptabil" şi "Peste Aşteptări" în ultimii doi ani, aşa că se pare că rezultatele la Farmece sunt satisfăcătoare. Cât despre Apărarea contra Magiei Negre, notele tale au fost în general mari şi mai ales domnul profesor Lupin a crezut că ― eşti sigură că nu vrei o bomboană pentru tuse, Dolores?

― A, nu, mulţumesc, Minerva, surâse profesoara Um­bridge afectată, fiindcă tuşise mult mai tare decât o făcuse înainte. Mă gândeam însă că s-ar putea să nu ai cele mai recente note ale lui Harry la Apărarea contra Magiei Negre. Sunt sigură că ţi-am trimis un bilet.

― Ce, chestia asta? spuse profesoara McGonagall pe un ton cu totul schimbat, în timp ce scotea un pergament roz dintre foile din dosarul lui Harry.

Îl cercetă, cu sprâncenele puţin ridicate, apoi îl puse la loc în dosar fără nici un comentariu.

― Da, după cum spuneam, Potter, domnul profesor Lu­pin a crezut că ai dat dovadă de aptitudini clare pentru această materie şi, evident, pentru o carieră de Auror...

― Nu ai înţeles ce scria în biletul meu, Minerva? întrebă profesoara Umbridge pe un ton mieros, uitând cu desă­vârşire să tuşească.

― Fireşte că am înţeles, zise profesoara McGonagall, cu dinţii atât de încleştaţi, încât cuvintele ieşiră puţin înăbuşite.

― Păi, atunci, nu ştiu... mă tem că nu înţeleg cum poţi să-i dai speranţe false domnului Potter...

― Speranţe false? repetă profesoara McGonagall, refuzând în continuare să se uite la profesoara Umbridge. A obţinut note mari la toate testele de Apărare contra Magiei Negre...

― Îmi pare foarte rău că trebuie să te contrazic, Minerva, dar, aşa cum poţi vedea în biletul meu, Harry a avut rezultate foarte proaste la orele mele...

― Cred că nu m-am exprimat destul de limpede, spuse profesoara McGonagall, întorcându-se în sfârşit spre Umbridge pentru a o privi în ochi. A obţinut note mari la toate testele de Apărare contra Magiei Negre care au fost concepute de un profesor competent.

Zâmbetul profesoarei Umbridge dispăru la fel de repede ca lumina unui bec care se arde. Se lăsă pe spătar, dădu o pagină a clipboard-ului şi începu să scrie foarte repede, cu ochii exoftalmici fugindu-i dintr-o parte în alta. Profesoara McGonagall se întoarse spre Harry, cu nările subţiri dilatate, cu ochii aprinşi.

― Ai vreo întrebare, Potter?

― Da, spuse Harry. La ce fel de teste de personalitate şi apti­tudini te supune Ministerul, dacă iei destule T.V.E.E.-uri?

― Ei bine, va trebui să dai dovadă de abilitatea de a reacţiona bine sub presiune, spuse profesoara McGonagall, de perseverenţă şi dedicaţie, căci pregătirea Aurorilor du­rează încă trei ani, ca să nu mai vorbim de ştiinţa de a apli­ca tot ce ai învăţat la Apărare. Asta o să însemne mult mai mult studiu chiar şi după ce vei părăsi şcoala, aşa că, în cazul în care nu eşti pregătit...

― De asemenea, cred că vei descoperi, spuse Umbridge, cu un glas foarte rece, că Ministerul cercetează dosarele celor care se înscriu să fie Aurori. Dosarele penale.

― ... În cazul în care nu eşti pregătit să dai alte examene după Hogwarts, ar fi bine dacă te-ai îndrepta spre o altă...

― Ceea ce înseamnă că băiatul are la fel de multe şanse de a deveni Auror câte are Dumbledore de a se mai întoarce vreodată în această şcoală.

― Deci, foarte multe şanse, zise profesoara McGonagall.

― Potter are dosar penal, spuse Umbridge răspicat.

― Au fost retrase toate acuzaţiile împotriva lui Potter, zise McGonagall şi mai tare.

Profesoara Umbridge se ridică. Era atât de scundă, încât gestul ei nu prea conta, însă comportamentul ei înzorzonat şi afectat lăsase locul unei mânii desăvârşite, care îi făcea chipul lătăreţ şi puhav să arate sinistru.

― Potter nu are absolut nici o şansă de a deveni Auror!

Profesoara McGonagall se ridică şi ea în picioare, cu o mişcare mult mai impresionantă. Rămase impunătoare dea­supra lui Umbridge.

― Potter, zise ea ferm, te voi ajuta să devii Auror chiar de-ar fi ultimul lucru pe care îl voi face înainte să mor! Chiar dacă va fi nevoie să te antrenez în fiecare noapte, tot voi avea grijă să obţii rezultatele necesare!

― Ministrul Magiei nu îl va angaja niciodată pe Harry Potter! zise Umbridge, ridicând vocea furioasă.

― Este foarte posibil ca, până va fi Potter pregătit să de­vină membru, să avem un nou Ministru al Magiei! strigă profesoara McGonagall.

― Aha! urlă profesoara Umbridge, îndreptând un deget butucănos spre McGonagall. Da! Da, da, da! Desigur! Asta vrei, nu-i aşa, Minerva McGonagall? Vrei ca Albus Dumble­dore să îl înlocuiască pe Cornelius Fudge! Crezi că vei ajunge unde sunt eu, nu-i aşa? Adjunct al ministrului şi pe deasupra şi directoare!

― Eşti nebună, spuse profesoara McGonagall, cu un dispreţ colosal. Potter, cu asta am încheiat întâlnirea noastră profe­sională.

Harry îşi aruncă ghiozdanul pe umăr şi ieşi grăbit din cameră, fără să îndrăznească să se uite la profesoara McGonagall. Le auzi pe ea şi pe profesoara McGonagall ţipând în continuare una la alta, pe tot drumul înapoi pe hol. Profesoara Umbridge încă gâfâia de parcă tocmai ar fi alergat maratonul când veni la lecţia lor de Apărare contra Magiei Negre în acea după-amiază.

― Harry, sper că te-ai gândit mai bine la ce vrei să faci, şopti Hermione, în clipa în care deschiseseră cărţile la "Capitolul treizeci şi patru: Fără răzbunare, dar cu nego­ciere." Umbridge pare să fie deja foarte prost dispusă...

Din când în când, Umbridge îi arunca lui Harry priviri răuvoitoare, el îşi ţinea capul plecat, uitându-se la Teoria magică defensivă, privind în gol, gândindu-se...

Îşi imagina cum ar fi reacţionat profesoara McGonagall dacă ar fi fost prins intrând prin efracţie în biroul profesoarei Umbridge, la doar câteva ore după ce garantase pentru el. Nu îl împiedica nimic să se întoarcă pur şi simplu în Turnul Cercetaşilor şi să spere că, la un moment dat, în timpul vacanţei de vară, va avea ocazia să îi pună întrebări lui Sirius despre scena la care fusese martor în Pensiv... nimic, în afară de faptul că gândul de a acţiona raţional îl făcea să se simtă ca şi când i-ar fi căzut o greutate de plumb în stomac... Apoi era şi problema lui Fred şi George, a căror diversiune era deja plă­nuită, ca să nu mai vorbim de cuţitul pe care i-l dăduse Sirius, care se afla acum în ghiozdanul său alături de vechea Pelerină Invizibilă a tatălui său.

Dar dacă până la urmă urma să fie prins...

― Dumbledore s-a sacrificat ca să rămâi la şcoală, Harry! şopti Hermione, ridicându-şi cartea ca să îşi ascundă chipul de Umbridge. Şi dacă eşti dat afară azi, totul a fost inutil!

Putea să abandoneze planul şi să înveţe să trăiască amintindu-şi ce făcuse tatăl său într-o zi de vară, cu mai bine de douăzeci de ani în urmă...

Apoi şi-l aminti pe Sirius în şemineul de sus, din camera de zi a Cercetaşilor...