Harry Potter şi Talismanele Morţii



Yüklə 2,21 Mb.
səhifə14/53
tarix07.08.2018
ölçüsü2,21 Mb.
#68234
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   53

şterse degetele de cerneală pe blugi.

Hermione ridică bagheta şi spuse: , Accio medalion!"


Nu se întâmplă nimic. Ron, care căutase prin faldurile draperiilor fanate, păru dezamăgit.

- Deci, asta e? Nu-i aici?

- Ah, s-ar putea să fie totuşi aici, dar sub nişte contrafarmece, spuse Hermione. Farmece care să împiedice chemarea sa prin magie, ştii...

- Ca cel aruncat de Cap-de-Mort asupra ligheanului de piatră


din peşteră, spuse Harry, aducându-şi aminte cum nu putuse să
cheme medalionul fals.

- Dar atunci, cum putem să-l găsim? întrebă Ron.

- Îl căutăm cu mâna, spuse Hermione.

- Bună idee, spuse Ron, dându-şi ochii peste cap şi continuând


să cerceteze draperiile.

Scotociră în fiecare colţişor timp de mai mult de o oră, dar până


la urmă, fură nevoiţi să decidă că medalionul nu era acolo.

Soarele răsărise şi îi orbea cu lumina sa, în ciuda geamurilor


murdare de pe hol.

- însă ar putea fi în altă parte a casei, zise Hermione pe un ton


plin de însufleţire, în timp ce coborau.

Ron şi Harry erau mai descurajaţi, în schimb, Hermione


devenise mai hotărâtă.

- Indiferent dacă a reuşit să îl distrugă sau nu, trebuie să fi vrut să îl ascundă de Cap-de-Mort, nu-i aşa? Vă amintiţi de toate lucrurile acelea groaznice pe care a trebuit să le aruncăm data trecută când am fost aici? Ceasul acela care arunca săgeţi în toată lumea şi roba veche, care a încercat să îl sugrume pe Ron... Se poate ca Regulus să le fi pus acolo pentru a proteja locul unde era ascuns medalionul, chiar dacă nu ne-am dat seama la momentul... la momentul...

Harry şi Ron se uitară la ea. Rămăsese cu un picior suspendat în
aer, având o expresie mirată şi privind în gol, de parcă tocmai i-ar
fi şters cineva memoria.

- ... respectiv, termină ea în şoaptă.

- S-a întâmplat ceva? întrebă Ron.

- Era un medalion.

- Poftim? spuseră Harry şi Ron într-un glas.

- În vitrina din sufragerie. Nu l-a putut deschide nimeni.

Şi l-am... l-am...

Harry se simţi ca şi când ar fi înghiţit o cărămidă. îşi aduse


aminte: chiar îl ţinuse în mână când trecuse de la unul la altul,
încercând pe rând să îl deschidă. Fusese aruncat într-un sac de
gunoi, odată cu tabachera cu pudră de Wartcap înăuntru şi cutia
muzicală care îi adormise pe toţi...

- Kreacher a şterpelit o grămadă de lucruri înapoi de la noi,


spuse Harry.Era singura şi ultima speranţă pe care o mai aveau şi Harry avea să se agate de ea până în ultima clipă. Avea o întreagă colecţie în
dulăpiorul lui din bucătărie.

-Hai!


Coborî în fugă, sărind câte două trepte odată, cu Ron şi Hermione tropăind în urma lui. Făcură atât de mult zgomot, încât treziră portretul mamei lui Sirius când trecură pe hol.

- Gunoaie! Sânge-Mâli! Mizerii! strigă ea după ei, în timp ce se îndreptară alergând spre bucătăria de la subsol şi trântiră uşa în urma lor. Harry traversă în fugă camera, se opri derapând în dreptul uşii


dulăpiorului lui Kreacher şi o deschise cu putere. Acolo era cuibul
din pături vechi şi murdare în care dormise cândva spiriduşul de casă, dar printre acestea nu mai scânteiau obiectele pe care le salvase el. Singurul lucru care mai rămăsese era un exemplar vechi al cărţii Nobilimea naturii: genealogia vrăjitorească. Refuzând să îşi creadă ochilor, Harry înşfacă păturile şi le scutură. Un şoarece mort căzu din ele şi se rostogoli jalnic pe podea. Ron mormăi şi se trânti într-un scaun, iar Hermione închise ochii.

- Nu s-a terminat încă, spuse Harry, ridicând vocea - Kreacher!


Se auzi un poc puternic şi spiriduşul de casă pe care Harry îl

moştenise de la Sirius fără niciun pic de tragere de inimă apăru din


senin în faţa şemineului rece şi gol: micuţ, înalt cât o jumătate de
om, cu pielea atârnând în falduri, cu urechi mari ca de liliac, din
care îi creştea mult păr alb. încă purta cârpa soioasă cu care era
îmbrăcat când îl întâlniseră prima dată şi privirea dispreţuitoare pe
care i-o aruncă lui Harry sugeră că îşi schimbase atitudinea faţă de
noul stăpân la fel de mult cum îşi schimbase îmbrăcămintea.

- Stăpâne, spuse Kreacher cu vocea groasă, ca a unei broaşte - bou, şi, făcând o plecăciune până la pământ, bombăni - înapoi în casa stăpânei mele, împreună cu trădătorul de sânge Weasley şi Sânge-Mâlul...

- îţi interzic să-i spui cuiva „trădător de sânge" sau „Sânge-Mâl",
mormăi Harry.

I se părea că era foarte greu să îl placi pe Kreacher, cu nasul lui


ca un rât şi ochii injectaţi, chiar şi dacă spiriduşul nu l-ar fi dat pe
Sirius pe mâna lui Cap-de-Mort.

- Vreau să te întreb ceva, zise Harry, cu inima bătându-i destul de repede, în timp ce se uita în jos la spiriduş, şi îţi ordon să răspunzi


sincer. Ai înţeles?

- Da, stăpâne, spuse Kreacher, făcând din nou o plecăciune adâncă.

Harry văzu cum buzele i se mişcară, formând fără îndoială
insultele pe care nu mai avea voie să le rostească.

- Acum doi ani, spuse Harry, căruia inima îi bătea cu putere,


parcă lovindu-i-se de coaste, în sufrageria de la etaj era un medalion
mare de aur, pe care noi l-am aruncat. L-ai furat cumva înapoi?

Urmă un moment de tăcere, timp în care Kreacher se îndreptă,


pentru a-l privi pe Harry în ochi. Apoi zise:
-Da.

- Şi unde este acum? întrebă Harry jubilând, în timp ce Ron şi


Hermione păreau şi ei din ce în ce mai bucuroşi.

Kreacher închise ochii, de parcă nu ar fi putut îndura să le vadă


reacţiile la ce avea să spună.

- Nu mai e.

- Nu mai e? repetă Harry, lipsit dintr-odată de entuziasm. Cum
adică, nu mai e?

Spiriduşul începu să tremure, clătinându-se pe loc.

- Kreacher, spuse Harry cu fermitate, îţi ordon...

- Mundungus Fletcher, răspunse spiriduşul, ţinându-şi ochii


strâns închişi. Mundungus Fletcher le-a furat pe toate: portretele
domnişoarelor Bella şi Cissy, mănuşile stăpânei mele, Ordinul lui
Merlin, Clasa I, pocalele cu blazonul familiei şi... şi...

Kreacher inspira adânc, ca şi cum nu mai avea aer, pieptul scobit umflându-i-se şi dezumflându-i-se sacadat, apoi deschise ochii


brusc şi scoase un zbieret înfiorător:

- ... şi medalionul, medalionul stăpânului Regulus! Kreacher a


greşit, Kreacher nu i-a ascultat ordinele!

Harry reacţiona instinctiv: când Kreacher se întinse după vătraiul de lângă şemineu, se aruncă asupra spiriduşului, trântindu-l pe podea. Ţipătul Hermionei se amestecă nedesluşit cu cel al lui Kreacher, dar Harry strigă mai tare decât amândoi:

- Kreacher, îţi ordon să stai nemişcat!

Simţi cum spiriduşul încremeni şi îi dădu drumul. Kreacher


zăcea întins pe podeaua rece de piatră, iar din ochii cu pleoape
căzute i se revărsau lacrimi.

- Harry, lasă-l să se ridice! şopti Hermione.

- Ca să se bată cu vătraiul? se răţoi Harry, îngenunchind lângă
spiriduş. Mai bine nu. Deci, Kreacher, vreau să-mi spui adevărul: de
unde ştii că Mundungus Fletcher a furat medalionul?

- Kreacher l-a văzut! spuse spiriduşul cu respiraţia tăiată, în timp


ce lacrimile îi şiroiau peste rât, în gura plină cu dinţi cenuşii.
Kreacher l-a văzut ieşind din dulăpiorul lui Kreacher cu braţele
pline de comorile lui Kreacher. Kreacher i-a spus tâlharului să se
oprească, dar Mundungus Fletcher a râs şi a f-fugit...

- Ai spus că medalionul era al stăpânului Regulus, continuă


Harry. De ce? De unde era? Ce legătură avea Regulus cu el? Kreacher, ridică-te şi spune-mi tot ce ştii despre acel medalion şi totul
despre legătura dintre el şi Regulus!

Spiriduşul se ridică în capul oaselor, se ghemui, îşi cufundă chipul ud de lacrimi între genunchi şi începu să se legene înainte şi înapoi. Când vorbi, în cele din urmă, vocea lui răsună înăbuşit, dar destul de limpede în bucătăria tăcută şi goală.

- Stăpânul Sirius a fugit, bine c-am scăpat de el, pentru că a fost
un băiat rău şi i-a frânt inima stăpânei mele, cu firea sa nelegiuită.
Dar stăpânul Regulus ştia ce înseamnă mândria, ştia ce înseamnă
numele Black şi demnitatea sângelui său pur. Ani la rând, a vorbit
despre Lordul întunecat, care avea să-i scoată pe vrăjitori din
ascunzătoare, pentru a stăpâni asupra încuiaţilor şi a celor cu părinţi încuiaţi... şi, la şaisprezece ani, stăpânul Regulus i s-a alăturat Lordului întunecat. Era atât de mândru, atât de mândru să îl servească... Şi într-o zi, la un an de când i se alăturase, stăpânul Regulus a coborât în bucătărie să îl vadă pe Kreacher. Stăpânul Regulus l-a plăcut dintotdeauna pe Kreacher. Şi stăpânul Regulus a spus... a spus...

Spiriduşul se legăna mai repede ca niciodată.

- ... a spus că Lordul întunecat ceruse un spiriduş.

- Cap-de-Mort avea nevoie de un spiridiiş! repetă Harry, uitându-se la Ron şi la Hermione, care păreau la fel de miraţi ca şi el.

- O, da, gemu Kreacher. Şi stăpânul Regulus se oferise voluntar
să-l dea pe Kreacher. Era o onoare, a spus stăpânul Regulus, o
onoare pentru el şi pentru Kreacher, care trebuia să aibă grijă să
facă orice avea să îi ordone Lordul întunecat... şi apoi să se î-întoarcă acasă. Kreacher se legăna tot mai repede, plângând în hohote.

- Şi Kreacher s-a dus la Lordul întunecat. Lordul întunecat nu


i-a spus lui Kreacher ce aveau să facă, l-a luat cu el pe Kreacher
într-o peşteră de lângă mare. Şi dincolo de peşteră era o grotă, şi în
grotă era un lac mare şi negru...

Lui Harry i se zbârli părul de pe ceafă. I se părea că vocea


răguşită a lui Kreacher venea de peste apa aceea întunecată. Vedea
ce se întâmplase la fel de clar ca şi când ar fi fost acolo.

- ... era o barcă...

Bineînţeles că fusese o barcă; Harry ştia barca aceea, verzuie şi micuţă, vrăjită astfel încât să nu poată duce decât un singur vrăjitor
şi o singură victimă spre insula din mijloc. Deci aşa testase Cap-de-Mort vrăjile de apărare din jurul Horcruxului: împrumutând o
fiinţă dispensabilă, un spiriduş de casă...

- Pe i-insulă era un lighean plin cu poţiune. L-Lordul întunecat


l-a făcut pe Kreacher să o bea...

Spiriduşul tremura din cap până în picioare.

- Kreacher a băut şi, în timp ce bea, a văzut lucruri îngrozitoare.. . simţea cum îi ardeau măruntaiele... Kreacher a strigat după
stăpânul Regulus să vină să îl salveze, a strigat după stăpâna Black,
dar Lordul întunecat doar a râs... l-a pus pe Kreacher să bea toată
poţiunea... a dat drumul medalionului în ligheanul gol... şi l-a
umplut la loc cu poţiune. Şi apoi, Lordul întunecat a plecat cu
barca, lăsându-l pe Kreacher pe insulă...

Harry vedea totul derulându-se. Vedea chipul palid ca de reptilă


al lui Cap-de-Mort dispărând în întuneric, cu ochii roşii fixaţi
necruţător asupra spiriduşului disperat, care urma să moară peste
câteva minute, în clipa în care avea să cedeze setei copleşitoare pe
care poţiunea fierbinte o provoca victimei sale... Dar aici, Harry nu
reuşi să meargă mai departe cu imaginaţia, pentru că nu înţelegea
cum scăpase Kreacher.

- Kreacher avea nevoie de apă, s-a târât până la marginea


insulei şi a băut din lacul întunecat... şi mâini, mâini moarte, au
ieşit din apă şi l-au tras pe Kreacher în adâncuri...

- Cum ai scăpat? întrebă Harry şi nu fu surprins când se auzi


vorbind în şoaptă.

Kreacher îşi înălţă capul urât şi se uită la Harry cu ochii lui mari


şi injectaţi.

- Stăpânul Regulus i-a spus lui Kreacher să se întoarcă, spuse el.

- Ştiu... dar cum ai scăpat de Inferi?
Kreacher nu părea să înţeleagă.

- Stăpânul Regulus i-a spus lui Kreacher să se întoarcă, repetă el.

- Ştiu, dar...

- Păi, e evident, Harry, nu-i aşa? spuse Ron. A Dispărut!

- Dar... nu puteai să Apari sau să Dispari în peştera aceea, spuse
Harry, pentru că altfel, Dumbledore...

- Păi, magia spiriduşilor nu este ca cea a vrăjitorilor, nu?


continuă Ron. Adică, pot să Apară şi să Dispară din Hogwarts, în
timp ce noi nu putem.

Urmă un moment de tăcere, timp în care Harry digeră ce aflase.


Cum ar fi putut Cap-de-Mort să facă o asemenea greşeală? Dar tocmai când se gândea la acestea, Hermione vorbi, cu o voce glacială:

- Bineînţeles, Cap-de-Mort trebuie să fi considerat puterile spiriduşilor de casă mult sub demnitatea sa, întocmai ca şi toţi cei cu sânge pur, care îi tratează ca pe nişte animale... Nu i-ar fi trecut niciodată prin cap că ar putea avea unele puteri pe care el nu le are.

- Cel mai important pentru un spiriduş de casă este să îndepli- nească ordinele stăpânului său, recită Kreacher. Lui Kreacher i s-a spus să vină acasă, aşa că s-a întors...

- Păi... înseamnă că ai făcut ce ţi s-a cerut, nu-i aşa? spuse


Hermione cu bunăvoinţă. Ai îndeplinit ordinele întocmai!

Kreacher clătină din cap, legănându-se foarte repede.

- Şi ce s-a întâmplat când te-ai întors? întrebă Harry. Ce a spus
Regulus când i-ai povestit ce s-a întâmplat?

- Stăpânul Regulus a fost foarte îngrijorat, foarte îngrijorat, spuse Kreacher răguşit. Stăpânul Regulus i-a spus lui Kreacher să se


ascundă şi să nu iasă din casă. Şi apoi... la puţină vreme după

aceea... stăpânul Regulus a venit la Kreacher, la dulăpiorul său,


într-o noapte, şi stăpânul Regulus se purta ciudat, nu era în apele
lui, Kreacher şi-a dat seama că era măcinat... şi l-a rugat pe Kreacher să îl ducă la peşteră, peştera unde Kreacher se dusese cu Lordul întunecat... Şi au pornit la drum. Harry îi vedea clar pe amândoi, spiriduşul bătrân şi speriat şi căutătorul slab şi cu părul negru, care semăna atât de bine cu Sirius... Kreacher ştia cum să deschidă intrarea
ascunsă în peştera subterană, ştia cum să ridice bărcuţa; de data
aceasta, dragul său Regulus navigase cu el până la insula unde era
ligheanul cu otravă.

- Şi te-a pus să bei poţiunea? spuse Harry scârbit.

Dar Kreacher clătină din cap că nu şi continuă să plângă.
Hermione îşi duse mâinile la gură - părea să fi înţeles ceva.

- S-Stăpânul Regulus a scos din buzunar un medalion ca acela pe


care îl avea Lordul întunecat, spuse Kreacher, cu lacrimile şiroindu-i
de-o parte şi de alta a nasului său ca un rât. Şi i-a spus lui Kreacher
să îl ia şi să înlocuiască medalioanele când avea să fie gol ligheanul...

Kreacher plângea acum în hohote. Harry trebuia să se concentreze foarte tare pentru a înţelege ce spunea.

- Şi i-a ordonat lui Kreacher să plece fără el. Şi i-a spus lui Kreacher să se ducă acasă şi să nu-i povestească niciodată stăpânei ce făcuse, ci să distrugă primul medalion. Şi a băut toată poţiunea şi Kreacher a înlocuit medalioanele şi a privit... cum stăpânul Regulus... a fost tras sub apă... şi...

- Vai, Kreacher! se vaită Hermione, izbucnind în lacrimi.


Căzu în genunchi lângă spiriduş şi încercă să îl îmbrăţişeze.

Acesta se ridică numaidecât în picioare, îndepărtându-se de ea, în


mod evident scârbit.

- Sânge-Mâlul l-a atins pe Kreacher, Kreacher nu permite aşa


ceva, ce ar spune stăpâna sa?

- Ţi-am zis să nu îi spui „Sânge-Mâl"! se răsti Harry, dar spiriduşul se pedepsea deja. Se aruncase la pământ şi se lovea cu fruntea de podea.

- Fă-l să se oprească, fă-l să se oprească! strigă Hermione. Ah,
vezi, vezi cât e de oribil felul în care trebuie să se supună?

- Kreacher, opreşte-te, opreşte-te! strigă Harry.

Spiriduşul zăcea pe podea, gâfâind şi tremurând, cu râtul plin de
o mâzgă verzuie, cu o vânătaie care i se vedea deja bine pe fruntea
palidă, acolo unde se lovise, cu ochii umflaţi şi injectaţi şi plini de
lacrimi. Harry nu mai văzuse în viaţa lui ceva atât de jalnic.

- Deci ai adus medalionul acasă, insistă el, pentru că era hotărât


să afle toată povestea. Şi ai încercat să îl distrugi?

- Nimic din ce a făcut Kreacher nu l-a atins, gemu spiriduşul.


Kreacher a încercat totul, tot ce ştia, dar nimic, nimic nu funcţiona... erau atât de multe vrăji puternice asupra lui, încât Kreacher era sigur că singurul mod în care putea fi distrus era să îl deschidă, dar nu putea... Kreacher s-a pedepsit, a încercat din nou, s-a pedepsit, a încercat din nou. Kreacher nu a reuşit să îndeplinească ordinul, Kreacher nu a putut să distrugă medalionul! Şi stăpâna înnebunise de durere, pentru că stăpânul Regulus dispăruse, şi Kreacher nu putea să îi spună ce se întâmplase, nu, pentru că stăpânul Regulus îi-îi interzisese să spună cuiva din f-f-familie ce se întâmplase în p-peşteră...

Kreacher începu să plângă atât de tare, încât nu mai spunea


niciun cuvânt coerent. Privindu-l, Hermionei îi şiroiau lacrimile pe
obraji, dar nu mai îndrăzni să îl atingă din nou. Până şi Ron, care
nu îl avea deloc la suflet pe Kreacher, părea tulburat. Harry se aşeză
pe călcâie şi clătină din cap, încercând să îşi limpezească gândurile.

- Kreacher, nu te înţeleg, spuse el până la urmă. Cap-de-Mort a


încercat să te omoare, Regulus a murit pentru a-l distruge pe Cap-
de-Mort şi, cu toate astea, tu ai acceptat bucuros să îl trădezi pe
Sirius lui Cap-de-Mort? Te-ai dus frumos la Narcissa şi Bellatrix şi
i-ai transmis informaţii lui Cap-de-Mort prin intermediul lor...

- Harry, Kreacher nu gândeşte aşa, spuse Hermione, ştergându-se cu mâna la ochi. Este un sclav, spiriduşii de casă sunt obişnuiţi să fie trataţi urât, chiar brutal, iar ce i-a făcut Cap-de-Mort lui Kreacher nu a fost atât de ieşit din comun. Ce înseamnă războaiele vrăjitorilor pentru un spiriduş precum Kreacher? Le este credincios celor care se poartă frumos cu el, şi doamna Black trebuie să se fi purtat frumos cu el; de asemenea, este evident că Regulus a făcut-o, aşa că i-a servit de bunăvoie şi le-a imitat convingerile. Ştiu ce o să spui, continuă ea, când Harry începu să protesteze, că Regulus s-a răzgândit... dar nu pare să îi fi explicat asta lui Kreacher, nu-i aşa?


Şi cred că ştiu şi de ce. Kreacher şi familia lui Regulus aveau să fie
cu toţii mai în siguranţă continuând tradiţia spiţei cu sânge pur.
Regulus a încercat să îi protejeze pe toţi.

- Sirius...

- Sirius s-a purtat oribil cu Kreacher, Harry, şi nu te mai uita aşa
la mine, ştii că este adevărat. Kreacher fusese singur mult timp când
a venit Sirius să locuiască aici şi probabil că îşi dorea cu disperare
puţină afecţiune. Sunt convinsă că „domnişoara Cissy" şi „domnişoara Bella" au fost extrem de drăguţe cu Kreacher când s-a dus la ele, aşa că le-a făcut o favoare şi le-a spus tot ce voiau să ştie. Am spus de la bun început că vrăjitorii aveau să plătească într-un fel sau altul pentru modul în care se poartă cu spiriduşii de casă. Ei bine, Cap-de-Mort a plătit... la fel ca şi Sirius. Harry nu putu să răspundă nimic. Privindu- pe Kreacher cum plângea în hohote pe podea, îşi aduse aminte cum Dumbledore îi spusese la doar câteva ore după ce murise Sirius: „Nu cred că Sirius la privit vreodată pe Kreacher ca pe o fiinţă cu sentimente măcar apropiate de cele omeneşti..."

- Kreacher, spuse Harry, după un timp, când o să te simţi în


stare... ăă... te rog să te ridici.

Trecură câteva minute înainte ca acesta să se liniştească, înecându-se în sughiţuri. Apoi se ridică iar în capul oaselor, frecându-se la ochi cu pumnii, ca un copilaş.

- Kreacher, o să te rog să faci ceva, spuse Harry.

Se uită la Hermione, cerându-i ajutorul. Voia să îi dea ordinul


cu bunătate, dar, în acelaşi timp, nu putea să pretindă că nu era un
ordin. Cu toate acestea, schimbarea din tonul vocii sale părea să fi
câştigat aprobarea Hermionei, care îi zâmbi încurajator.

- Kreacher, te rog, vreau să te duci şi să îl găseşti pe Mundungus


Fletcher. Trebuie să aflăm unde este medalionul, unde este medalionul stăpânului Regulus. Este foarte important. Vrem să terminăm ce a început stăpânul Regulus, vrem să... ăă... să ne asigurăm că nu a murit degeaba. Kreacher îşi coborî pumnii şi se uită în sus la Harry.

- Să îl găsesc pe Mundungus Fletcher? murmură el.

- Şi să îl aduci aici, la Casa Cumplită, zise Harry. Crezi că poţi
să faci asta pentru noi?

În timp ce Kreacher încuviinţă şi se ridică în picioare, lui Harry îi veni brusc o idee. Scoase punguţa de la Hagrid şi apoi Horcruxul copiat, medalionul fals în care Regulus pusese biletul adresat lui Cap-de-Mort.

- Kreacher... ăă... aş vrea să îţi dau asta, spuse el, punând medalionul în mâna spiriduşului. A aparţinut stăpânului Regulus şi sunt sigur că ar fi vrut să îl ai tu drept răsplată pentru ce ai...

- Ai cam întrecut măsura, prietene, spuse Ron, în timp ce spiriduşul aruncă o privire spre medalion, scoase un urlet de şoc şi amărăciune şi se aruncă iar pe podea. Le luă aproape jumătate de oră să îl liniştească pe Kreacher, care fu atât de copleşit să primească un obiect care aparţinuse familiei Black din generaţie în generaţie, încât îi tremurau prea tare genunchii pentru a sta în picioare. Când reuşi, în sfârşit, să se deplaseze câţiva paşi, îl însoţiră cu toţii la dulăpior, îl priviră învelind medalionul cu grijă în păturile sale murdare şi îl asigurară că aveau să


aibă grijă de medalion ca de ochii din cap, cât timp avea să fie plecat. Apoi făcu două plecăciuni adânci în faţa lui Harry şi a lui Ron şi chiar o mişcare ciudată în direcţia Hermionei, care ar fi putut fi o tentativă de salut respectuos, înainte de a Dispărea ca de obicei, cu un poc.

— Capitolul 11 —


Mita
Dacă Kreacher reuşise să scape dintr-un lac plin de Inferi, Harry era
convins că prinderea lui Mundungus avea să îi ia cel mult câteva ore, şi toată dimineaţa se plimbă prin casă deosebit de încordat, aşteptându-l. Cu toate acestea, Kreacher nu se întoarse în acea dimineaţă şi nici măcar după-amiază. La căderea nopţii, Harry se simţea descurajat şi neliniştit, iar cina formată în cea mai mare parte din pâine mucegăită, asupra căreia Hermione încercase mai multe Transfigurări nereuşite, nu îl făcu să se simtă cu nimic mai bine. Kreacher nu se întoarse în ziua următoare şi nici în ziua de după aceea. însă doi bărbaţi îmbrăcaţi cu pelerine apăruseră în piaţa din faţa numărului doisprezece şi rămăseseră acolo şi în timpul nopţii, privind în direcţia casei pe care nu o puteau vedea.

- Sigur sunt Devoratori ai Morţii, spuse Ron, în timp ce el,


Harry şi Hermione se uitau pe ferestrele de la sufragerie. Credeţi că
ştiu că suntem aici?

- Nu cred, răspunse Hermione, cu toate că părea speriată.


Altfel, l-ar fi trimis pe Plesneală după noi, nu?

- Crezi că a intrat şi i-a legat limba blestemul lui Moody? întrebă Ron.

- Da, răspunse Hermione, altfel ar fi fost capabil să le spună cum
să intre, nu-i aşa? Dar probabil că aşteaptă să vadă dacă nu Apărem.
Ştiu că Harry este proprietarul casei, până la urmă.

- De unde... ? începu Harry.

- Testamentele vrăjitoreşti sunt examinate de minister, ai uitat?
Trebuie să ştie că Sirius ţi-a lăsat ţie casa.

Prezenţa Devoratorilor Morţii agrava starea de nelinişte din casa


de la numărul doisprezece. De la Patronusul domnului Weasley
încoace, nu mai primiseră nicio veste despre ce se întâmpla în afara
Casei Cumplite şi începea să se simtă o anumită tensiune. Agitat şi iritabil, Ron adoptase obiceiul enervant de a se juca cu Deluminatorul în buzunar, ceea ce o supăra foarte tare pe Hermione, care, în aşteptarea lui Kreacher, îşi petrecea timpul studiind Poveştile bardu lui Beedle şi nu îi plăcea absolut deloc modul în care se tot stingeau
şi se aprindeau luminile.

- Vrei să încetezi?! strigă ea în a treia seară după plecarea lui


Kreacher, când lumina fu absorbită din nou din sufragerie.

- Scuze, scuze! spuse Ron, aprinzând Deluminatorul pentru a reda lumina. O fac fără să-mi dau seama!


Yüklə 2,21 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   53




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin