Harry Potter şi Talismanele Morţii

- N-ai putea să-ţi găseşti ceva mai folositor de făcut?

- Adică să citesc şi eu poveşti pentru copii?

- Dumbledore mi-a lăsat cartea asta, Ron...

- ... şi mie mi-a lăsat Deluminatorul - se presupune că ar trebui

să-l folosesc!

Harry nu mai suporta să-i audă ciondănindu-se şi se strecură din

cameră, fără a fi observat de niciunul dintre ei. Coborî spre bucătărie, pe care o vizita foarte des, fiind convins că acolo erau cele mai multe şanse să apară Kreacher. Insă când ajunse la jumătatea scării, auzi pe cineva ciocănind la uşa de la intrare, apoi nişte zgomote metalice şi zăngănitul lanţului.

Fiecare nerv din corp păru să i se încordeze. îşi scoase bagheta,

intră în conul de umbră de lângă capetele de spiriduşi şi se puse pe
aşteptat. Se deschise uşa; zări în treacăt piaţa luminată de felinare
şi o siluetă îmbrăcată cu pelerină se furişă în hol şi închise uşa.
Intrusul făcu un pas înainte şi vocea lui Moody întrebă: „Severus
Plesneală?" Apoi, silueta din praf de la capătul holului se înălţă şi
zbură direct spre el, cu mâna moartă ridicată.

- Nu eu te-am omorât, Albus, spuse o voce calmă.

Blestemul se rupse: silueta din praf explodă din nou şi lui Harry

îi fu imposibil să distingă prin norul cenuşiu dens pe care îl lăsă în

urmă cine era noul venit.

Harry îşi îndreptă bagheta spre mijlocul norului.

- Nu te mişca!

Uitase de portretul doamnei Black: la auzul strigătului său,

draperiile se dădură la o parte şi aceasta începu să urle:

- Sânge-Mâli şi gunoaie care îmi întinează casa...

Ron şi Hermione coborâră scările în fugă în spatele lui Harry, cu
baghetele îndreptate, ca şi a lui, spre necunoscutul care stătea acum
pe hol, cu mâinile ridicate.

- Nu trageţi, sunt eu, Remus!

- Ah, Slavă Domnului, spuse Hermione încet, aţintindu-şi
imediat bagheta spre doamna Black; draperiile se închiseră din nou
cu o bufnitură şi se lăsă tăcerea.

Ron îşi coborî şi el bagheta, dar Harry o ţinu în continuare ridicată.

- Arată-te! strigă el.

Lupin făcu un pas spre lumină, cu mâinile ridicate, în semn de predare.

- Mă numesc Remus John Lupin, sunt om-lup, cunoscut uneori
sub numele de Lunaticul, unul dintre cei patru inventatori ai Hărţii
Ştrengarilor, căsătorit cu Nymphadora, cunoscută de obicei sub
numele de Tonks, şi te-am învăţat cum să creezi un Patronus,
Harry. Al tău are forma unui cerb.

- În ordine, spuse Harry, coborând bagheta, dar trebuia să verific, nu-i aşa?

- Da, în calitate de fost profesor al tău de Apărare contra Magiei
Negre, sunt de acord că trebuia să verifici. Ron, Hermione, nu ar
trebui să lăsaţi garda jos atât de repede.

Coborâră treptele în fugă spre el. Lupin era înfăşurat într-o pelerină neagră, groasă, de drum, părând la capătul puterilor, dar bucuros să-i vadă.

- Deci, nici urmă de Severus, nu? întrebă el.

- Nu, spuse Harry. Ce se întâmplă? Toată lumea e bine?

- Da, spuse Lupin, dar suntem cu toţii supravegheaţi. Sunt câţiva Devoratori ai Morţii afară, în piaţă...

- Ştim...

- A trebuit să Apar exact pe treapta din faţa uşii, pentru a mă
asigura că nu mă vor observa. Nu au cum să ştie că sunteţi aici,
pentru că, altfel, sunt sigur că ar fi mai mulţi oameni afară; păzesc
toate locurile care au legătură cu tine, Harry. Hai să coborâm, am
multe să vă spun şi vreau să ştiu ce s-a întâmplat după ce aţi plecat
din Vizuină.

Se duseră în bucătărie, unde Hermione îşi îndreptă bagheta spre

şemineu. Focul se aprinse imediat, făcu pereţii reci din piatră să pară mai primitori şi lumina se reflectă pe masa lungă de lemn. Lupin scoase câteva berizero din interiorul pelerinei sale şi luară loc.

- Aş fi venit de acum trei zile, dar a trebuit să scap de Devoratorul Morţii care mă urmărea, spuse Lupin. Deci aţi venit direct

aici, după nuntă?

- Nu, spuse Harry, am venit aici abia după ce am dat peste doi

Devoratori ai Morţii într-o cafenea de pe Tottenham Court Road.

Lupin îşi vărsă aproape toată bereazero pe piept.

- Poftim?!

Îi explicară ce se întâmplase; când terminară, Lupin părea îngrozit.

- Dar cum au putut să vă găsească atât de repede? Este imposibil
să urmăreşti pe cineva care Apare, în afara cazului în care te agăţi
de el exact atunci când Dispar!

- Şi pare greu de crezut că s-au nimerit pur şi simplu să se plimbe

pe Tottenham Court Road chiar atunci, nu-i aşa? spuse Harry.

- Ne-am întrebat, zise Hermione nesigură, dacă nu s-ar putea ca

Harry să mai aibă încă Identificatorul asupra lui.

- E imposibil, spuse Lupin, iar Ron păru plin de el şi Harry

nespus de uşurat. Lăsând totul la o parte, ar şti sigur că Harry este
aici, dacă ar mai avea Identificatorul asupra lui, nu-i aşa? Dar nu
înţeleg cum au putut să vă găsească pe Tottenham Court Road...
asta este îngrijorător, foarte îngrijorător.

Părea tulburat, dar, din punctul de vedere al lui Harry, această

întrebare putea să mai aştepte.

- Spune-ne ce s-a întâmplat după ce am plecat. Nu mai ştim nimic de când ne-a spus tatăl lui Ron că familia este în siguranţă.

- Păi, ne-a salvat Kingsley, răspunse Lupin. Datorită avertismentului lui, majoritatea invitaţilor de la nuntă au putut să Dispară înainte să sosească ei.

- Erau Devoratori ai Morţii sau oameni din minister? interveni

Hermione.

- Şi, şi, dar acum s-au unit şi au aceleaşi scopuri şi convingeri,

spuse Lupin. Erau vreo doisprezece, dar nu ştiau că erai acolo,
Harry. Arthur a auzit un zvon cum că l-au torturat pe Scrimgeour

înainte de a-l omorî, încercând să afle de la el unde erai. Dacă a fost

aşa, înseamnă că nu te-a dat pe mâna lor.

Harry se uită la Ron şi la Hermione - expresiile de pe chipurile

lor reflectau amestecul de uimire şi recunoştinţă pe care îl simţea şi
el. Nu prea îl simpatizase niciodată pe Scrimgeour, dar, dacă ce
spunea Lupin era adevărat, ultimul lucru pe care îl făcuse omul
acela fusese să încerce să îl apere pe Harry.

- Devoratorii Morţii au percheziţionat Vizuina de sus până jos,

continuă Lupin. Au găsit vârcolacul - dar nu au vrut să se apropie
prea mult de el - şi apoi i-au interogat ore întregi pe aceia dintre
noi care au mai rămas. încercau să obţină informaţii despre tine,
Harry, dar evident că nimeni nu ştia că fuseseşi acolo, în afară de
cei din Ordin.

- în acelaşi timp în care ei au întrerupt nunta, alţi Devoratori ai Morţii au năvălit în toate casele din ţară care aveau vreo legătură cu Ordinul. Nu a murit nimeni, adăugă el repede, anticipând întrebarea, dar au fost duri. Au ars casa lui Dedalus Diggle din temelii, dar el nu era acolo, aşa cum ştiţi, şi au folosit blestemul Cruciatus asupra părinţilor lui Tonks, tot pentru a afla unde te-ai dus după ce ai plecat de la ei. Sunt bine - puţin tulburaţi, bineînţeles, dar în mare sunt bine.

- Devoratorii Morţii au trecut de vrăjile acelea protectoare?
întrebă Harry, amintindu-şi cât de eficiente fuseseră în noaptea
când se prăbuşise în grădina părinţilor lui Tonks.

- Harry, ce trebuie să înţelegi tu este că, acum, Devoratorii

Morţii au de partea lor întreaga putere a ministerului, spuse Lupin.
îşi permit să facă vrăji violente fără să se teamă că ar putea fi
identificaţi sau arestaţi. Au reuşit să treacă de toate vrăjile defensive pe care le aruncaserăm împotriva lor şi, odată ajunşi dincolo de ele, nu au încercat să ascundă nicio clipă motivul pentru care veniseră.

- Şi se mai obosesc să găsească o scuză pentru torturarea oamenilor, ca să afle unde este Harry? întrebă Hermione pe un ton puţin iritat.

- Ei bine, ezită, spuse Lupin, apoi scoase un exemplar împăturit
al Profetului zilei. Uite, continuă el, împingându-l peste masă spre

Harry. Oricum o să afli mai devreme sau mai târziu - acesta este

pretextul căutării tale.

Harry netezi ziarul. Prima pagină era acoperită aproape în întregime de o fotografie uriaşă cu chipul său, deasupra căreia citi titlul:

CĂUTAT PENTRU INTEROGATORIU ÎN LEGĂTURĂ
CU MOARTEA LUI ALBUS DUMBLEDORE
Ron şi Hermione pufniră înfuriaţi, dar Harry tăcu. Dădu ziarul
la o parte, nu voia să mai citească, intuia ce scrie. Nimeni dintre cei
care fuseseră în vârful turnului când murise Dumbledore nu ştiau
cine îl omorâse de fapt şi, aşa cum Rita Skeeter spusese deja lumii
vrăjitoreşti, Harry fusese văzut fugind de acolo la câteva clipe după
ce căzuse Dumbledore.

- îmi pare rău, Harry, spuse Lupin.

- Deci Devoratorii Morţii au pus stăpânire şi pe Profetul zilei?
întrebă Hermione mânioasă.

Lupin încuviinţă din cap.

- Dar oamenii trebuie să îşi dea seama ce se întâmplă, nu-i aşa?

- Lovitura a fost bine gândită şi aproape fără să se facă vâlvă

deloc, spuse Lupin. Versiunea oficială a morţii lui Scrimgeour este
că şi-a dat demisia, iar locul i-a fost luat de către Pius Thicknesse,
care se află sub puterea blestemului Imperius.

- De ce nu s-a autodeclarat Cap-de-Mort ministrul Magiei? întrebă Ron.

Lupin râse.

- Nu are de ce să o facă, Ron. în mod efectiv, el este ministru,

dar de ce ar vrea să stea la un birou la minister? Marioneta lui,
Thicknesse, are grijă de treburile de zi cu zi, lăsându-i cale liberă lui
Cap-de-Mort să îşi extindă stăpânirea dincolo de minister. Fireşte,
mulţi au dedus ce s-a întâmplat - în ultimele câteva zile au avut loc
schimbări radicale în politica ministerului şi mulţi şuşotesc că cel
care trebuie să se afle în spatele lor este Cap-de-Mort. Totuşi, asta
este problema: şuşotesc pe la colţuri. Nu îndrăznesc să aibă încredere
unii în alţii, neştiind cui să se destăinuie şi cui nu, le este teamă să
vorbească răspicat, ca nu cumva bănuielile lor să se adeverească şi să

le fie puse în pericol familiile. Da, Cap-de-Mort e un jucător foarte

abil. Dacă ar fi făcut totul public, ar fi generat o revoluţie deschisă;
rămânând în umbră, a creat o stare de confuzie, nesiguranţă şi frică.

- Şi schimbarea aceasta dramatică a politicii ministerului, spuse

Harry, implică avertizarea lumii vrăjitoreşti în privinţa mea, dar nu
şi împotriva lui Cap-de-Mort?

- În mod sigur este vorba şi de asta, spuse Lupin, şi este o

mişcare genială. Acum, că Dumbledore a murit, tu - băiatul care a
supravieţuit - erai un simbol garantat şi un punct de reper pentru
orice fel de rezistenţă împotriva lui Cap-de-Mort. Dar prin faptul că
sugerează că ai avut un rol în moartea bătrânului erou, Cap-de-
Mort nu numai că a pus un preţ pe capul tău, dar a sădit îndoiala şi
teama în sufletele multora dintre cei care ţi-ar fi luat apărarea.

- Între timp, ministerul a început să ia măsuri împotriva celor

cu părinţi încuiaţi.

Lupin arătă spre Profetul zilei.

- Uitaţi-vă la pagina doi.

Hermione dădu paginile cu aceeaşi expresie dezgustată pe care o

avusese când umblase cu Secretele magiei celei mai întunecate.

- „Evidenţa celor cu părinţi încuiaţi", citi ea cu voce tare. „Ministerul Magiei conduce o anchetă asupra aşa-zişilor vrăjitori cu părinţi Încuiaţi, pentru a înţelege mai bine cum au ajuns să deţină secrete magice. Studiile recente făcute de Departamentul Misterelor dezvăluie că magia nu poate fi transmisă decât de la persoană la persoană, când se reproduc vrăjitorii. Aşadar, acolo unde nu există o descendenţă vrăjitorească, este probabil ca aşa-zisul vrăjitor cu părinţi încuiaţi să fi obţinut puteri magice prin furt sau cu forţa. Ministerul este hotărât să-i îndepărteze pe aceşti uzurpatori ai puterii magice şi, în scopul acesta, le-a lansat o invitaţie tuturor aşa-zişilor vrăjitori cu părinţi Încuiaţi de a se prezenta la un interviu condus de Comisia Evidenţei celor cu părinţi Încuiaţi, insntuit de curând."

- Oamenii nu vor accepta să se întâmple aşa ceva, spuse Ron.

- Dar se întâmplă deja, Ron, spuse Lupin. Cei cu părinţi încuiaţi

sunt adunaţi chiar în clipa asta.

- Dar cum ar fi putut să fure magia? spuse Ron. E o nebunie,

dacă ar putea fi furată, nu ar mai exista Noni, nu-i aşa?

- Ştiu, zise Lupin. Cu toate acestea, acum, dacă nu poţi dovedi

că ai măcar o rudă vrăjitorească apropiată, se consideră că ai obţinut
puterile magice în mod ilegal şi trebuie să fii pedepsit pentru asta.

Ron aruncă o privire spre Hermione şi apoi spuse:

- Dar dacă cei cu sânge pur şi semipur jură că cineva cu părinţi
încuiaţi face parte din familia lor? O să le spun tuturor că Hermione
este verişoara mea...

Hermione puse mâna pe a lui Ron şi îl strânse.

- Mulţumesc, Ron, dar nu aş putea să te las să...

- Nu se pune problema să ai de ales, spuse Ron cu fermitate,

strângând-o şi el de mână. O să te învăţ arborele genealogic al
familiei mele, ca să poţi să răspunzi la orice întrebare.

Hermione râse încetişor.

- Ron, nu cred că mai contează, având în vedere că suntem fugari împreună cu Harry Potter, cea mai căutată persoană din ţară. Dacă m-aş fi întors la şcoală, ar fi fost altceva. Ce are de gând Cap-de-Mort în legătură cu Hogwarts? îl întrebă ea pe Lupin.

- Înscrierea este acum obligatorie pentru toţi tinerii vrăjitori şi

vrăjitoare, răspunse el. Au anunţat ieri. Este o schimbare pentru că,
mai înainte, nu a mai fost niciodată obligatorie. Bineînţeles,
aproape toţi vrăjitorii şi vrăjitoarele din Marea Britanie au fost
educaţi la Hogwarts, dar părinţii lor au avut dreptul de a-i educa
acasă sau de a-i trimite la studii în străinătate, dacă doreau. în felul
acesta, Cap-de-Mort va avea sub ochi întreaga populaţie vrăjitorească de la o vârstă fragedă. Şi este o metodă în plus de a-i îndepărta pe cei cu părinţi încuiaţi, pentru că elevii trebuie să aibă Statutul de Sânge înainte de a li se permite să se înscrie - adică să fi dovedit ministerului că au o descendenţă vrăjitorească. Harry era scârbit şi furios: în clipa aceea, copii entuziasmaţi de unsprezece ani îşi examinau teancurile de manuale de vrăji tocmai cumpărate, fără să îşi dea seama că nu aveau să ajungă niciodată la Hogwarts şi poate chiar să îşi revadă familiile.

- Este... este... bolborosi el, chinuindu-se să găsească nişte cuvinte

care să poată reflecta groaza din mintea sa, dar Lupin spuse încet:

- Ştiu.
Lupin ezita.

- Harry, o să înţeleg dacă nu vei putea să confirmi acest lucru,
dar Ordinul are impresia că Dumbledore ţi-a lăsat o misiune.

- Aşa este, răspunse Harry, iar Ron şi Hermione ştiu şi ei despre

ea şi vin cu mine.

- Poţi să ai încredere în mine să-mi spui despre ce misiune este vorba?

Harry privi chipul ridat prematur, încadrat de păr des, dar
încărunţit, şi îşi dori să-i fi putut da un răspuns diferit.

- Nu pot, Remus, îmi pare rău. Dacă nu ţi-a spus Dumbledore,

nu cred că o pot face nici eu.

- Bănuiam că o să spui asta, răspunse Lupin dezamăgit. Dar aş

putea totuşi să-ţi fiu de folos. Ştii ce sunt şi de ce sunt în stare. Aş
putea veni cu voi, ca să vă apăr. Nu ar fi nevoie să îmi spuneţi exact
ce puneţi la cale.

Harry ezită. Era o propunere foarte tentantă, deşi nu îşi imagina

cum ar fi fost posibil ca Lupin să nu afle de misiune dacă avea să fie
tot timpul cu ei.

Hermione însă părea nedumerită.

- Dar cum rămâne cu Tonks? întrebă ea.

- Ce-i cu ea? spuse Lupin.

- Păi, spuse Hermione încruntându-se, sunteţi căsătoriţi! Ea ce
ar zice dacă ai pleca împreună cu noi?

- Tonks va fi în deplină siguranţă, spuse Lupin. Va locui cu părinţii ei.

În vocea lui Lupin era o notă ciudată, aproape glacială. Ideea ca
Tonks să rămână ascunsă în casa părinţilor ei era oarecum stranie,
până la urmă, făcea parte din Ordin şi, după cum o ştia Harry, mai
mult ca sigur că ar fi vrut să se afle în mijlocul acţiunii.

- Remus, spuse Hermione într-o doară, totul este în ordine...

ştii tu... între tine şi...

- Totul este bine, mulţumesc, i-o întoarse Lupin ostentativ.

Hermione roşi. Urmă încă o pauză, ciudată şi apăsătoare, şi apoi

Lupin adăugă, cu aerul cuiva care se chinuia să accepte ceva neplăcut:

- Tonks este însărcinată.

- Vai, ce frumos! chiţăi Hermione.

- Grozav! spuse Ron entuziasmat.

- Felicitări, se auzi şi Harry.

Lupin zâmbi forţat, într-un fel care semăna mai mult cu o
grimasă, şi apoi spuse:

- Deci... acceptaţi propunerea mea? Să fie patru în loc de trei? Nu

cred că Dumbledore ar fi fost împotrivă, să nu uităm că m-a numit
profesorul vostru de Apărare contra Magiei Negre. Şi trebuie să vă
spun că, din câte îmi dau seama, avem de-a face cu vrăji pe care mulţi
dintre noi nu le-am mai întâlnit şi nu ne-am imaginat că ar exista.

Ron şi Hermione se uitară amândoi la Harry.

- Doar... doar ca să clarificăm lucrurile, spuse el, vrei să o laşi
pe Tonks acasă la părinţii ei şi tu să vii cu noi?

- Va fi în deplină siguranţă acolo, vor avea grijă de ea, spuse Lupin.

Vorbea cu o hotărâre soră cu indiferenţa.

- Harry, sunt sigur că James ar fi vrut să rămân alături de tine.

- Ei bine, spuse Harry rar, eu nu. Sincer să fiu, sunt destul de sigur
că tata ar fi vrut să ştie de ce nu rămâi alături de propriul tău copil.

Lui Lupin îi pieri culoarea din obraji. Temperatura din bucătărie

păru să scadă cu zece grade. Ron se uită în jur prin cameră, de parcă
ar fi fost obligat să o memoreze, în timp ce privirea Hermionei se
oprea când la Harry, când la Lupin.

- Nu înţelegi, spuse Lupin într-un sfârşit.

- Atunci, explică-mi, îl contracara Harry.
Lupin înghiţi în sec.

- Am-am făcut o mare greşeală căsătorindu-mă cu Tonks. Am făcut-o contrar judecăţii mele şi am regretat-o nespus, încă din acel moment.

- înţeleg, făcu Harry, aşa că vrei să-i abandonezi, pur şi simplu,
pe ea şi pe copil şi să pleci cu noi?

Lupin sări în picioare. Scaunul i se răsturnă pe spate şi se uită la

ei atât de feroce, încât Harry zări pentru prima dată trăsăturile
lupului acoperindu-le pe cele de om.

- Nu înţelegi ce i-am făcut soţiei mele şi copilului meu nenăscut?

Nu ar fi trebuit să mă căsătoresc niciodată cu ea, a devenit paria din cauza mea!

Lupin dădu la o parte cu piciorul scaunul pe care îl răsturnase.

- Nu m-aţi văzut decât printre membrii Ordinului sau sub protecţia lui Dumbledore, la Hogwarts! Nu ştiţi ce părere are majoritatea lumii vrăjitoreşti despre fiinţele ca mine! Când află de situaţia mea, abia dacă mai pot să-mi vorbească! Nu vă daţi seama ce am făcut? Până şi familia ei este dezgustată de căsătoria noastră, ce părinţi şi-ar dori ca singura lor fiică să se mărite cu un om-lup? Şi copilul - copilul...

Lupin se prinse cu mâinile de cap, smulgându-şi smocuri de păr.

Părea complet răvăşit.

- De obicei, cei ca mine nu au copii! Va fi la fel, sunt sigur -

cum aş putea să mi-o iert, când am riscat în mod conştient ca un
copil nevinovat să moştenească ce am eu? Şi, dacă printr-un
miracol, nu va fi ca mine, atunci îi va fi de o mie de ori mai bine
fără un tată de care să îi fie mereu ruşine!

- Remus! şopti Hermione, cu lacrimi în ochi. Nu spune asta -

cum ar putea să-i fie ruşine cu tine?

- A, păi, nu ştiu, Hermione, spuse Harry. Mi-e mi-ar cam fi

ruşine cu el.

Harry nu ştia de unde venea furia pe care o simţea, dar îl făcuse şi pe el să se ridice în picioare. Lupin arăta de parcă Harry tocmai l-ar fi lovit.

- Dacă noul regim crede că cei cu părinţi încuiaţi sunt răi, spuse
Harry, oare ce-i vor face unuia pe jumătate om-lup, al cărui tată
mai este şi în Ordin? Tatăl meu a murit încercând să ne apere pe
mine şi pe mama şi tu crezi că ţi-ar spune să îţi abandonezi copilul
şi să pleci cu noi în căutarea aventurii?

- Cum... cum îndrăzneşti? spuse Lupin. Nu este vorba de sete de

pericole sau glorie personală - cum îndrăzneşti să sugerezi aşa o...

- Cred că te simţi cam ca un erou, continuă Harry. Vrei să iei

locul lăsat liber de Sirius...

- Harry, nu! îl rugă Hermione, dar Harry se uită în continuare

la chipul palid al lui Lupin.

- N-aş fi crezut-o în viaţa mea, spuse Harry. Cel care m-a

învăţat să mă lupt cu Dementorii... să fie un laş!

Lupin îşi scoase bagheta atât de repede, încât Harry abia dacă

apucă să ducă mâna spre a lui. Se auzi o bufnitură puternică şi simţi

cum zbura în spate, de parcă ar fi primit un pumn. în momentul în

care se lovi de perete şi alunecă pe podea, zări marginea pelerinei
lui Lupin dispărând pe uşă.

- Remus, Remus, vino înapoi! strigă Hermione, dar Lupin nu

răspunse. O clipă mai târziu, auziră uşa de la intrare trântindu-se.

- Harry! se vaită Hermione. Cum ai putut?

- N-a fost greu, spuse Harry.

Se ridică, simţind cum îi ieşea un cucui în locul în care se lovise

cu capul de perete. Era încă atât de mânios, încât tremura.

- Nu te uita la mine aşa! se răsti la Hermione.

- Nu te lua de ea! mormăi nemulţumit Ron.

- Nu, nu trebuie să ne certăm! spuse Hermione, băgându-se

repede între ei.

- N-ar fi trebuit să-i spui chestiile alea lui Lupin, i se adresă Ron

lui Harry.

- A meritat-o, răspunse Harry. Avea mintea plină de tot felul de

imagini: Sirius căzând prin Văl, Dumbledore suspendat, frânt, în
aer, o străfulgerare verde şi vocea mamei sale, cerând milă...

- Părinţii, spuse Harry, nu ar trebui să îşi lase în urmă copiii

decât... decât dacă nu au de ales.

- Harry... spuse Hermione, întinzând o mână în semn de consolare, dar Harry o dădu la o parte şi se îndepărtă, cu ochii aţintiţi asupra focului pe care îl crease Hermione.

Cândva vorbise cu Lupin din şemineul acela, căutând răspunsuri
despre James, şi Lupin îl încurajase. Chipul chinuit şi palid al lui
Lupin părea să plutească acum în faţa lui. Simţi un val copleşitor de
regret. Nici Ron şi nici Hermione nu spuseră nimic, dar Harry era
sigur că se uitau unul la altul pe la spatele lui, vorbindu-şi în şoaptă.

Se întoarse şi îi surprinse mutându-şi imediat capetele în altă direcţie.

- Ştiu că nu ar fi trebuit să îl fac laş.

- Nu, nu ar fi trebuit, întări Ron numaidecât.

- Dar se comportă ca şi când ar fi.

- Chiar şi aşa... spuse Hermione.

- Ştiu, recunoscu Harry. Dar dacă asta îl va face să se întoarcă
la Tonks, înseamnă că a meritat, nu?

Nu putea să îşi reprime tonul rugător al vocii. Hermione părea

înţelegătoare, dar Ron, nehotărât. Harry îşi coborî privirea,
gândindu-se la tatăl său. Oare James l-ar fi susţinut pe Harry în
legătură cu ce îi spusese lui Lupin sau ar fi fost supărat pentru modul
în care fiul său se purtase cu vechiul lui prieten?

Bucătăria cufundată în linişte părea să reverbereze de pe urma şocului acelei scene şi a reproşurilor nerostite ale lui Ron şi Hermione. Profetul zilei pe care îl adusese Lupin era încă pe masă, iar de pe prima pagină, chipul lui Harry se uita înspre tavan. El făcu un pas spre ziar şi se aşeză, îl deschise la nimereală şi se prefăcu a citi. Nu putea să asimileze cuvintele, mintea îi era încă prea plină de ce discutase cu Lupin. Era sigur că Ron şi Hermione îşi reluaseră mica discuţie de partea cealaltă a Profetului. Dădu o pagină zgomotos şi atenţia îi fu atrasă de numele lui Dumbledore. Trecură câteva clipe înainte să-şi dea seama ce reprezenta fotografia în care era înfăţişată o familie.

Sub fotografie scria: Familia Dumbledore (de la stânga la dreapta):