Harry Potter şi Talismanele Morţii
Yüklə 2,21 Mb.
|
|
- Cum o să-l deschizi? întrebă Ron. Părea îngrozit. - O să-i cer să se deschidă, în reptomită, spuse Harry. Răspunsul îi veni atât de repede în minte, încât se gândi că probabil îl ştiuse în sinea lui dintotdeauna. Poate că întâlnirea recentă cu Nagini fusese cea care îl făcuse să îşi dea seama de aceasta. Se uită la „S"-ul şerpuit, încrustat cu pietre verzi scânteietoare: era uşor să îl vadă ca pe un şarpe minuscul, încolăcit pe piatra rece. - Nu, spuse Ron, nu-l deschide! Vorbesc serios! - De ce nu? întrebă Harry. Hai să scăpăm de lucrul ăsta blestemat, de luni de zile... - Nu pot, Harry, vorbesc serios. Fă-o tu! - Dar de ce? - Pentru că are un efect negativ asupra mea! spuse Ron, îndepărtându-se de medalion şi de piatră. Nu îl pot controla! Nu inventez scuze, Harry, pentru modul în care m-am purtat, dar pe mine mă afectează mai rău decât pe tine şi pe Hermione, m-a făcut să gândesc lucruri, lucruri pe care le gândeam oricum, dar a înrăutăţit totul, nu pot să-ţi explic, şi apoi îl dădeam jos şi îmi veneam din nou în fire şi după aceea trebuia să port din nou blestemăţia. Nu pot s-o fac, Harry! Se dăduse înapoi, târând sabia pe lângă el şi clătinând din cap. - Ba poţi să o faci, spuse Harry, poţi! Tocmai ai scos sabia, ştiu că
Faptul că îşi auzi numele păru să îl motiveze. înghiţi în sec, apoi, răsuflând greoi în continuare pe nasul său lung, se apropie de piatră. - îmi spui tu când, şopti el cu o voce răguşită. - La trei, zise Harry, uitându-se din nou în jos la medalion şi mijind ochii, concentrându-se pe litera „S" şi imaginându-şi că este un şarpe, în vreme ce conţinutul medalionului zvâcnea ca o insectă captivă. Lui Harry i-ar fi fost uşor să îi fie milă de el, dacă nu l-ar mai fi usturat încă tăietura din jurul gâtului. -Unu... doi... trei... deschide-te. Ultimul cuvânt se auzi ca un şuierat, pe un ton dispreţuitor, iar uşiţele de aur ale medalionului se deschiseră larg, cu un mic zgomot metalic. Dincolo de cele două ferestre de sticlă din interior clipeau ochii întunecaţi şi frumoşi ai lui Tom Cruplud, aşa cum fuseseră înainte să fi devenit roşii şi cu pupilele verticale. - Străpunge-l, spuse Harry, fixând medalionul pe piatră. Ron ridică sabia, cu mâini tremurătoare. Vârful ei atârna deasupra ochilor care se roteau disperaţi şi Harry ţinu strâns medalionul, luându-şi inima în dinţi, imaginându-şi deja cum avea să şiroiască sângele din ferestrele goale. Apoi, se auzi şuierând o voce din Horcrux. - Ţi-am văzut inima, şi este a mea. - Nu-l asculta! spuse Harry tăios. Străpunge-l! - Ţi-am văzut visurile, Ronald Weasley, şi n-am văzut temerile. Tot ce îţi doreşti este posibil, însă la fel sunt şi lucrurile de care te temi... - Străpunge-l! strigă Harry. Ecoul vocii răsuna în copacii dimprejur, vârful săbiei tremura şi
- Ai fost mereu cel mai puţin iubit de mama care şi-a dorit o fiică... eşti cel mai puţin iubit, acum, de fata care îl preferă pe prietenul tău... mereu pe locul doi, mereu în umbra altcuiva... - Ron, străpunge-l acum! strigă Harry. Simţea cum îi tremura medalionul în mâini şi se temea de ce avea să urmeze. Ron ridică sabia şi mai sus şi, în momentul acela, în ochii lui Cruplud apărură scântei roşii. Din cele două ferestre ale medalionului, din ochi, apărură, ca două sfere groteşti, capetele lui Harry şi Hermione, distorsionate în mod ciudat. Ron scoase un ţipăt, şocat, şi se dădu înapoi, în timp ce siluetele se înălţară din medalion, întâi piepturile, apoi talia, apoi membrele, până când ajunseră să stea în picioare, alăturaţi asemenea copacilor îngemănaţi, aplecându-se peste Ron şi peste adevăratul Harry, care îşi desprinsese repede mâinile de pe medalion, care începuse să ardă cu flăcări albe. - Ron! strigă el, dar Cruplud-Harry vorbea acum cu vocea lui Cap-de-Mort şi Ron se holba, hipnotizat, la chipul lui. - De ce te-ai mai întors? Ne era mai bine fără tine, eram mai fericiţi fără tine, ne bucuram că nu mai erai... râdeam de prostia ta, de laşitatea ta, de naivitatea ta... - Naivitate! repetă Cruplud-Hermione, care era mai frumoasă şi, în acelaşi timp, mai înspăimântătoare decât adevărata Hermione. Se legăna, râzând pe înfundate în faţa lui Ron, care părea îngro- zit, dar fascinat, cu sabia atârnând fără sens lângă el. - Cine s-ar uita la tine, cine s-ar putea uita vreodată la tine, între tine şi Harry Potter? Ce ai făcut tu, în comparaţie cu Cel Ales? Cine eşti tu, în comparaţie cu Băiatul Care a Supravieţuit? - Ron, străpunge-l, STRĂPUNGE-L! strigă Harry, dar Ron nu se mişcă. Avea ochii mari şi Cruplud-Harry şi Cruplud-Hermione se reflectau în ei, cu părul învolburat ca nişte flăcări, cu o lumină roşie în ochi, vorbind într-un fel de duet malefic. - Mama ta a mărturisit, rânj i Cruplud-Harry, în timp ce Cruplud- Hermione zâmbi batjocoritor, că m-ar fi preferat pe mine ca fiu şi că m-ar accepta bucuroasă pe mine în locul tău... - Cine nu l-ar prefera pe el, ce femeie te-ar alege pe tine? Eşti nimic, nimic, o nimica toată pe lângă el, spuse Cruplud-Hermione batjocoritor şi se întinse ca un şarpe, înfăşurându-se în jurul lui Cruplud-Harry, îmbrăţişându-l strâns; buzele li se întâlniră. Ron stătea în faţa lor, iar pe chipul lui apăru o expresie de spaimă. Ridică sabia şi mâinile îi tremurau. - Fă-o, Ron! strigă Harry. Ron se uită la el şi lui Harry i se păru că îi văzu o scânteiere roşie în ochi. -Ron... ? Sabia lovi fulgerător: Harry sări într-o parte, se auzi un zgomot metalic şi un ţipăt groaznic, prelung. Harry se întoarse pe loc, alunecând pe zăpadă, pregătit să se apere cu bagheta. Dar nu avea cu cine să se lupte. Monstruoasele sosii dispăruseră; nu mai rămăsese decât Ron, stând acolo şi ţinând sabia relaxat, în vreme ce privea în jos, la rămăşiţele medalionului. Harry se întoarse încet spre el, fără să ştie ce să spună sau ce să facă. Ron răsufla din greu. Nu mai avea ochii deloc roşii, redeveniseră albaştri şi erau înlăcrimaţi. Harry se aplecă, prefăcându-se că nu observase, şi ridică Horcruxul spart. Ron străpunsese ambele ferestre: ochii lui Cruplud dispăruseră şi mătasea pătată din interiorul medalionului fumega uşor. Ceea ce trăise în Horcrux se evaporase; ultimul lucru pe care-l făcuse fusese să îl tortureze pe Ron. Ron dădu drumul săbiei, care căzu cu zgomot. Se lăsa in genunchi, cu capul în mâini. Tremura, dar Harry îşi dădu seama ca nu era din cauza frigului. Harry îndesă medalionul spart în buzunar, îngenunche lângă Ron şi îi puse cu grijă o mână pe umăr. Ron nu i-o dădu la o parte şi Harry o luă ca pe un semn bun. - După ce ai plecat, spuse el încet, recunoscător că Ron avea chipul ascuns, a plâns o săptămână întreagă. Poate mai mult de atât, dar nu a vrut să o văd plângând. Au fost o mulţime de nopţi în care nu am vorbit deloc unul cu altul. Dacă tu plecaseşi… Nu putu să încheie; Harry realiză abia acum cu adevărat când Ron se întorsese, cât de mult îi costase plecarea lui. - Îmi este ca o soră, continuă el. O iubesc ca pe o soră Şi că şi ea simte acelaşi lucru pentru mine. Mereu a fost aşa. Cred că ştiai. Ron nu răspunse, ci îşi întoarse privirea dinspre Harry Şi se şterse
- Iartă-mă, spuse el cu o voce groasă. îmi pare rău că am plecat. Ştiu că am fost un... un... Se uită în jur, în întuneric, sperând cumva ca un cuvânt destul de dur să se năpustească asupra lui şi să pună stăpânire pe el. - Se poate spune că ţi-ai luat revanşa în noaptea asta. Remarcă Harry. Ai recuperat sabia. Ai omorât Horcruxul. Mi-ai salvat Viaţa. - Din ce spui, par mult mai viteaz decât am fost de fapt bolborosi Ron. - Lucrurile de genul ăsta par tot timpul mai interesante decât au
Făcură câte un pas înainte în acelaşi timp şi se îmbrăţişară, Harry strângând în mână haina încă udă a lui Ron. - Şi acum, spuse Harry, când se despărţiră, tot ce avem de făcut este să găsim din nou cortul. Dar nu fu dificil. Deşi avusese senzaţia că mersese mult prin pădurea întunecată, urmărind căprioara, drumul de întoarcere păru surprinzător de scurt alături de Ron. Harry abia aştepta să o trezească pe Hermione şi intră în cort extrem de entuziasmat, în timp ce Ron rămase puţin în urmă. Acolo era minunat de cald, după frigul din iaz şi din pădure; singura sursă de lumină erau flăcările albăstrui, care pâlpâiau într-un bol, pe podea. Hermione dormea dusă, ghemuită sub păturile ei, şi se mişcă abia după ce Harry o strigă de câteva ori. - Hermione! Se mişcă, apoi se ridică repede în capul oaselor, dându-şi la o
- Ce s-a întâmplat, Harry? Eşti bine? - E în ordine, totul e bine. Mai mult decât bine. N-am absolut nimic. A venit cineva. - Cum adică? Cine? Îl văzu pe Ron, care stătea acolo cu sabia în mână, iar din haine
Hermione se dădu jos din pat şi se duse spre Ron ca o somnambulă, cu ochii aţintiţi asupra chipului lui palid. Se opri chiar în faţa lui şi întredeschise puţin buzele, privindu-l cu ochii mari. Ron îi surâse cu stângăcie, cu speranţă şi ridicându-şi un pic mâinile. Hermione se năpusti spre el şi începu să-l lovească furioasă cu pumnii, în fiecare părticică unde îl putea nimeri. -Au... au... lasă-mă-n pace! Ce nai... ? Hermione! Au! - Ronald Weasley! Eşti un bou! Îşi sublinie fiecare cuvânt cu o nouă lovitură. Ron se dădu
- Vii înapoi târându-te în patru labe? Ah, unde mi-e bagheta? Părea să fie în stare să i-o smulgă lui Harry din mâini şi acesta reacţiona instinctiv. - Protego! Scutul invizibil ţâşni între Ron şi Hermione: puterea vrăjii o făcu să cadă pe spate, pe podea. Scuipând fire de păr, Hermione sări din nou în picioare. - Hermione! spuse Harry. Liniş... - Nu vreau să mă liniştesc! strigă ea. Harry nu o mai văzuse niciodată pierzându-şi controlul aşa ca
- Dă-mi bagheta înapoi! Dă-mi-o înapoi! - Hermione, te rog să... - Nu-mi spune tu mie ce să fac, Harry Potter! strigă ea. Să nu cum- va să îndrăzneşti! Dă-mi-o înapoi în clipa asta! Cât despre TINE... Arăta spre Ron cu o privire acuzatoare. Era ca un fel de blestem şi Harry înţelese de ce Ron se dădu înapoi cu câţiva paşi. - Am fugit după tine! Te-am strigat! Te-am implorat să te întorci! - Ştiu, spuse Ron. Hermione, iartă-mă, chiar îmi... - Vai, îţi pare rău! Începu să râdă strident, ca o nebună. Ron se uita la Harry, implorându-i ajutorul, dar Harry nu putu decât să se strâmbe, dându-i de înţeles că nu avea ce face. - Te întorci după săptămâni întregi şi crezi că o să fie totul în ordine dacă spui că îţi pare rău?! - Păi, ce altceva pot să spun? strigă Ron şi Harry se bucură că Ron se apăra. - Ah, păi nu ştiu! strigă Hermione plină de sarcasm. Stoarce-ţi creierii, Ron, n-ar trebui să-ţi ia mai mult de două secunde! - Hermione, interveni Harry, considerând că aceasta fusese o lovitură sub centură, tocmai mi-a salvat... - Nu îmi pasă! strigă ea. Nu îmi pasă ce a făcut! Săptămâni la rând, am fi putut să murim amândoi şi el să nu fi ştiut nimic! - Ştiam că n-aţi murit! strigă Ron, acoperind vocea Hermionei pentru prima dată şi apropiindu-se cât putea de mult de Vraja Scut dintre ei. Despre Harry se scrie tot timpul în Profet şi se vorbeşte despre el la radio, vă caută peste tot, toate zvonurile şi poveştile nebuneşti, eram sigur că aş fi aflat imediat dacă aţi fi murit, nu ştiţi cum a fost... - Cum ţi-a fost ţie? Vocea Hermionei devenise atât de ascuţită, încât, în curând, nu
- Am vrut să mă întorc în secunda în care am Dispărut, dar am nimerit direct într-o gaşcă de Recuperatori, Hermione, şi n-am mai putut să fac nimic! - O gaşcă de ce? întrebă Harry, în timp ce Hermione se aruncă pe un scaun cu mâinile şi picioarele încrucişate atât de strâns, încât părea probabil să rămână aşa câţiva ani la rând. - Recuperatori, spuse Ron. Sunt peste tot, nişte găşti care încearcă să câştige nişte galbeni capturând vrăjitori cu părinţi încuiaţi şi trădători de sânge. Ministerul oferă o recompensă pentru fiecare om prins. Eram singur şi păream a fi elev, s-au entuziasmat foarte tare, au crezut că mă ascundeam pentru că aveam părinţi încuiaţi. A trebuit să vorbesc repede, ca să nu mă târască la minister. - Ce le-ai zis? - Le-am spus că sunt Stan Shunpike, prima persoană care mi-a trecut prin minte. - Şi te-au crezut? - Erau cam proşti. Unul dintre ei era în mod sigur pe jumătate
Ron îi aruncă o privire Hermionei, fiind limpede că spera să se mai liniştească după acea încercare de glumă, dar expresia ei rămase intransigentă, iar mâinile şi picioarele îi păreau înnodate. - Oricum, s-au certat între ei, ca să decidă dacă eram sau nu Stan. Sincer să fiu, a fost cam jalnic, dar ei erau cinci şi eu eram singur şi îmi luaseră şi bagheta. Apoi, doi dintre ei s-au încăierat şi, cât nu erau atenţi ceilalţi, am reuşit să îi dau un pumn în burtă celui care mă ţinea şi i-am luat bagheta, l-am dezarmat şi am Dispărut. N-am făcut-o bine, m-am Secţionat din nou - Ron le arătă mâna dreaptă, îi lipseau două unghii, dar Hermione ridică din sprâncene cu răceală - şi am ajuns la kilometri depărtare de unde eraţi voi. Până să mă întorc pe malul pe care fuseserăm... voi plecaserăţi deja. - Vai, ce poveste fascinantă, spuse Hermione pe tonul superior pe care îl adopta când voia să rănească pe cineva. Trebuie să fi fost de-a dreptul îngrozit. Între timp, noi am mers la Peştera lui Godric şi, ia să ne gândim ce s-a întâmplat acolo, Harry... Ah, da, a apărut şarpele Ştim-Noi-Cui, a fost cât pe ce să ne omoare pe amândoi şi după aia a venit chiar Cap-de-Mort, la o secundă după ce am reuşit să fugim. - Poftim? spuse Ron, uitându-se cu gura căscată la ea şi la Harry, dar Hermione îl ignoră. - Harry, imaginează-ţi cum ar fi să pierzi nişte unghii! Zău că prin ce am trecut noi pare nimic pe lângă asta, nu-i aşa? - Hermione, spuse Harry încet, Ron tocmai mi-a salvat viaţa. Hermione păru să nu îl fi auzit. - Totuşi, un singur lucru vreau să ştiu, spuse ea, fixându-şi privirea asupra unui punct aflat la jumătate de metru deasupra capului lui Ron. Cum ai reuşit de fapt să ne găseşti astă-seară? E important. Odată ce vom şti cum, vom putea să ne asigurăm că n-o să mai fim vizitaţi de alţi oameni pe care nu vrem să-i vedem. Ron se uită urât la ea, apoi scoase un obiect mic şi argintiu din buzunarul de la blugi. - Cu asta. Hermione trebui să se uite la Ron, pentru a vedea ce le arăta. - Cu Deluminatorul? întrebă ea atât de surprinsă, încât uită să
- Face mai mult decât să aprindă şi să stingă luminile, spuse Ron. Nu ştiu cum funcţionează sau de ce s-a întâmplat atunci şi nu altă dată, pentru că am vrut să mă întorc de când am plecat. Dar ascultam la radio, foarte devreme în dimineaţa de Crăciun, şi te-am auzit... pe tine. Se uita la Hermione. - M-ai auzit la radio? întrebă ea, nevenindu-i să creadă. - Nu, te-am auzit din buzunar. Vocea ta - şi ridică din nou
- Şi ce anume spuneam? întrebă Hermione, pe un ton la hotarul dintre scepticism şi curiozitate. - Numele meu. „Ron". Şi ai spus ceva... despre o baghetă... Hermione se făcu roşie ca focul. Harry îşi aminti: aceea fusese prima dată când pronunţaseră numele lui Ron cu voce tare din ziua în care plecase. Hermione îl menţionase când vorbise despre repararea baghetei lui Harry. - Aşa că l-am scos, continuă Ron, privind Deluminatorul, şi arăta la fel, nu era nimic schimbat, dar eram sigur că auzisem. Şi l-am aprins. Lumina s-a stins la mine în cameră, dar a apărut o altă lumină, exact în dreptul ferestrei. Ron ridică mâna goală şi arătă în faţa lui, uitându-se fix la ceva ce Harry şi Hermione nu puteau să vadă. - Era o sferă luminoasă, pulsa şi era albăstruie, ca lumina aia din jurul Portalelor, ştiţi? - Da, răspunseră Harry şi Hermione automat, într-un glas. - Ştiam că voi eraţi, zise Ron. Mi-am strâns lucrurile, le-am
- Poftim? spuse Harry, sigur că nu auzise bine. - A plutit cumva înspre mine, zise Ron, indicând mişcarea cu
- Am fost acolo, zise Harry. Am petrecut două nopţi acolo şi, în a doua, tot mi s-a părut că auzeam pe cineva strigând şi mişcându-se prin întuneric! - Da, păi eu trebuie să fi fost, spuse Ron. În orice caz, vă funcţionează vrăjile protectoare, pentru că nu v-am putut vedea sau auzi. Dar eram sigur că eraţi prin apropiere, aşa că, până la urmă, mi-am desfăcut sacul de dormit şi am aşteptat să apară unul dintre voi. M-am gândit că o să apăreţi după ce veţi împacheta cortul. - Păi nu, zise Hermione. In ultimul timp, am Dispărut sub Pelerina
- Da, eu am rămas toată ziua pe dealul acela, spuse Ron, sperând în continuare că o să apăreţi. Dar când a început să se întunece, am ştiut că trebuia să vă fi ratat, aşa că am aprins din nou Deluminatorul, a ieşit lumina albăstruie şi apoi a intrat în mine şi am Dispărut şi am ajuns aici, în pădurea asta. Tot nu vă puteam vedea, aşa că singurul lucru pe care puteam să-l fac era să sper ca până la urmă să se arate vreunul dintre voi - şi a apărut Harry. Mă rog, mai întâi am văzut căprioara, bineînţeles. - Ce ai văzut? întrebă Hermione pe un ton tăios. Îi explicară ce se întâmplase şi, pe măsură ce se desfăşură povestea despre căprioara argintie şi sabia din iaz, Hermione se încrunta, uitându-se când la unul, când la altul, concentrându-se atât de
- Dar trebuie să fi fost un Patronus! spuse ea. Nu aţi văzut cine l-a aruncat? N-aţi văzut pe nimeni? Şi te-a dus la sabie! Incredibil! Şi atunci ce s-a întâmplat? Ron îi povesti cum îl urmărise pe Harry sărind în iaz şi cum îl aşteptase să iasă la suprafaţă, cum îşi dăduse seama că ceva nu era în regulă, cum se scufundase şi îl salvase pe Harry, iar apoi se întorsese după sabie. Ajunse la momentul deschiderii medalionului, apoi ezită şi Harry interveni. - Şi Ron l-a străpuns cu sabia. - Şi... a dispărut? Pur şi simplu? şopti ea. - Păi, a... a ţipat, spuse Harry, aruncându-i o privire lui Ron. Poftim. Îi aruncă medalionul în poală. Hermione îl luă cu grijă şi examină ferestrele străpunse. Hotărând că nu era niciun pericol, Harry ridică Vraja Scut, fluturând bagheta Hermionei, şi se întoarse spre Ron. - Ai zis cumva că ai scăpat de Recuperatori cu o baghetă în plus? - Cum? zise Ron, care o urmărea pe Hermione cercetând medalionul. A, da. Deschise o cataramă de la ghiozdan şi scoase dintr-un buzunar o baghetă scurtă şi închisă la culoare. Poftim. M-am gândit că e bine să fie una de rezervă. - Ai avut dreptate, spuse Harry, întinzând mâna. A mea s-a rupt. - Glumeşti? zise Ron, dar, în clipa aceea, Hermione se ridică în
Hermione puse Horcruxul distrus în gentuţa cu perluţe, apoi se urcă la loc în pat şi se culcă, fără să spună nici un cuvânt. Ron îi dădu bagheta nouă lui Harry. - Cred că nu puteam să ne aşteptăm să fie mai bine de atât, bolborosi Harry. - Da, zise Ron. Putea să fie mult mai rău. Mai ţii minte păsările alea pe care le-a asmuţit asupra mea? - Încă nu am renunţat complet la ideea asta, se auzi vocea înăbuşită a Hermionei de sub pături, dar Harry îl văzu pe Ron zâmbind abia perceptibil în timp ce îşi scotea pijamaua maro din rucsac. — Capitolul 20 — Xenophilius Lovegood Harry nu se aşteptase ca furia Hermionei să se risipească peste noapte, aşa că nu fu surprins când aceasta comunică mai ales prin priviri tăioase şi tăceri ostentative. Ron, în schimb, adoptase în prezenţa ei o atitudine nefiresc de rezervată, semn că era încă măcinat de remuşcări. De fapt, când erau toţi trei împreună, Harry se imţea de parcă ar fi fost singurul care nu jelea la o înmormântare oarte restrânsă. Insă Ron devenea nespus de vesel în puţinele momente pe care le petrecea doar cu Harry (când aduceau apă şi căutau ciuperci pe lângă trunchiurile copacilor). - Ne-a ajutat cineva, spunea el mereu. Cineva ne-a trimis căprioara. Cineva e de partea noastră. Am lichidat un Horcrux, prietene! Încurajaţi de distrugerea medalionului, începură să discute despre posibilele ascunzători ale celorlalte Horcruxuri şi, chiar dacă mai dezbătuseră problema de multe ori înainte, Harry era optimist,
Mai târziu în după-amiaza aceea, el şi Ron scăpară din nou de prezenţa sumbră a Hermionei, sub pretextul că se duceau să caute fructe de pădure inexistente, în tufişurile desfrunzite se puseră iar pe trăncănit. Harry reuşise în sfârşit să îi povestească lui Ron tot ce se întâmplase la Peştera lui Godric; acum, Ron îl punea la curent cu tot ce descoperise despre lumea vrăjitorească în general în săptămânile cât fusese plecat. - ... şi cum aţi aflat de Tabu? îl întrebă el pe Harry, după ce îi explicase numeroasele încercări disperate ale celor cu părinţi încuiaţi pentru a scăpa de minister. - Despre ce? - Tu şi Hermione nu i-aţi mai spus pe nume Ştim-Noi-Cui! - A, da. Păi, e un obicei neplăcut pe care l-am adoptat, spuse Harry. Dar n-am nicio problemă să-i spun Cap... - NU! strigă Ron, făcându-l pe Harry să sară în tufişuri şi pe Yüklə 2,21 Mb. Dostları ilə paylaş:
|