Harry Potter şi Talismanele Morţii

mânioasă, dar Bellatrix strigă:

- Taci din gură! Cissy, situaţia este mult mai gravă decât îţi poţi

imagina! Avem o mare problemă!

Stătea nemişcată, gâfâind uşor, în timp ce se uita la sabie,

examinându-i mânerul. Apoi se întoarse şi îi fulgeră cu privirea pe

prizonierii tăcuţi.

- Dacă chiar este Potter, nu trebuie să fie rănit, bolborosi ea,

mai mult pentru sine decât pentru ceilalţi. Lordul întunecat vrea să

îl lichideze el însuşi pe Potter... Dar dacă va afla... trebuie...

trebuie să aflu...

Se întoarse din nou către sora ei.

- Prizonierii trebuie duşi în pivniţă, cât mă gândesc eu la ce e de făcut!

- Bella, este casa mea, nu dai tu ordine în propria mea...

- Fă-o! Habar nu ai în ce pericol ne aflăm! strigă Bellatrix.

Arăta înspăimântătoare, nebună; un firişor de foc ţâşni din

bagheta ei şi arse o gaură în covor.

Narcissa ezită o clipă, apoi i se adresă omului-lup:

- Du-i pe prizonierii aceştia în pivniţă, Greyback.

- Stai puţin, spuse Bellatrix tăios. Pe toţi în afară de... în afară

de Sânge-Mâl.

Greyback mormăi încântat.

- Nu! strigă Ron. Ia-mă pe mine, păstrează-mă pe mine!

Bellatrix îi dădu o palmă, al cărei ecou răsună în toată încăperea.

- Dacă moare în timpul interogatoriului, te iau pe tine după ea,

spuse Bellatrix. Pentru mine, Trădătorii de Sânge sunt cu foarte

puţin peste Sânge-Mâli. Du-i jos, Greyback, şi ai grijă să nu care

cumva să scape, dar, altfel, să nu le faci nimic... pentru moment.

Ii aruncă bagheta înapoi lui Greyback, apoi scoase din interiorul

robei un cuţit din argint, cu lama scurtă. Tăie legăturile care o

ţineau imobilizată pe Hermione alături de ceilalţi prizonieri şi apoi

o trase de păr până în mijlocul camerei, în timp ce Greyback îi duse

cu forţa spre o altă uşă. Merseră târşâindu-şi picioarele de-a lungul

unui culoar întunecat; Greyback ţinea bagheta întinsă în faţa lui,

inspirând o putere invizibilă şi irezistibilă.

- Crezi că o să mă lase să gust din fată după ce termină cu ea?

şuieră Greyback încântat, obligându-i să înainteze. Eu zic că o să

apuc să iau o gură-două, nu-i aşa, Roşcatule?

Harry îl simţi pe Ron tremurând. Fură puşi să coboare o scară

abruptă, legaţi în continuare spate în spate şi riscând în fiecare clipă

să alunece şi să îşi frângă gâtul. În capăt se vedea o uşă masivă.

Greyback o descuie, atingând-o cu bagheta, apoi îi împinse într-o

cameră urâtă, mucegăită şi umedă, lăsându-i complet în beznă.

Bufnitura uşii trântite încă mai reverbera în pivniţă, când de

deasupra lor se auzi un ţipăt sfâşietor şi prelungit.

- Hermione! urlă Ron, începând să se zbată şi să se zvârcolească

în funiile cu care erau legaţi unii de alţii, făcându-l pe Harry să se

clatine. Hermione!

- Taci! spuse Harry. Taci, Ron, trebuie să găsim o cale să...

- Hermione! Hermione!

- Trebuie să ne facem un plan, nu mai ţipa! Trebuie să tăiem

legăturile astea.

- Harry? se auzi o şoaptă din întuneric. Ron? Voi sunteţi?

Ron tăcu. Se auzi ceva mişcându-se aproape de ei, apoi Harry

văzu o umbră venind mai aproape.

- Harry? Ron?

- Luna?

- Da, eu sunt! O, nu, nu voiam să vă prindă!

- Luna, poţi să ne ajuţi să desfacem legăturile astea? spuse Harry.

- A, da, cred că da... e un cui vechi, pe care îl folosim dacă

avem nevoie să spargem ceva... numai o clipă...

Ţipătul Hermionei se auzi din nou de deasupra, iar Bellatrix

strigă şi ea ceva, dar nu putură să desluşească ce, pentru că Ron urlă

din nou:

- Hermione! Hermione!

- Domnule Ollivander? o auzi Harry pe Luna. Domnule Ollivander, cuiul e la dumneavoastră? Dacă vă daţi un pic mai încolo...

cred că era lângă carafa cu apă.

Câteva secunde mai târziu, se întoarse.

- Trebuie să staţi nemişcaţi, spuse ea.

Harry simţi cum Luna lovea în firele groase ale funiei, pentru a

desface nodurile. De deasupra se auzi vocea lui Bellatrix:

- Te mai întreb o dată! De unde aţi luat sabia? De unde?

- Am găsit-o, am găsit-o! Te rog!

Hermione ţipă din nou, Ron se zbătu mai tare ca niciodată şi

cuiul ruginit alunecă în încheietura lui Harry.

- Ron, te rog să stai locului! şopti Luna. Nu văd ce fac.

- In buzunarul meu! spuse Ron. E un Deluminator în buzunarul

meu şi e plin de lumină!

Câteva clipe mai târziu se auzi un clic şi sferele luminoase pe

care Deluminatorul le absorbise din cort se revărsară acum în

pivniţă. Pentru că nu puteau să revină la sursele lor, rămaseră pur şi

simplu acolo, ca nişte mici sori, inundând cu lumină camera de la

subsol. Harry o văzu pe Luna, numai ochii i se mai vedeau pe chipul

palid, şi silueta nemişcată a creatorului de baghete, Ollivander,

ghemuit pe podea, într-un colţ. întinse gâtul şi îi zări şi pe ceilalţi

prizonieri: Dean şi goblinul Socotici, care părea pe cale să îşi piardă

cunoştinţa, ţinut încă în picioare doar de sforile care îl legau de oameni.

- A, aşa e mult mai uşor, mulţumesc, Ron, spuse Luna şi începu

să lucreze din nou la legături. Bună, Dean!

Vocea lui Bellatrix se auzi iarăşi de deasupra:

- Minţi, Sânge-Mâl mizerabil ce eşti, ştiu prea bine! Aţi intrat

în seiful meu de la Gringotts! Spune adevărul, spune adevărul!

Se auzi un alt strigăt înfiorător...

- Hermione!

- Ce altceva aţi mai luat? Ce mai aveţi? Spune-mi adevărul sau

jur că te străpung cu cuţitul acesta!

- Gata!

Harry simţi funiile desprinzându-se şi, când se întoarse, frecându-şi încheieturile, îl văzu pe Ron luând-o la fugă prin pivniţă, cercetând cu atenţie tavanul jos, pentru a găsi o trapă. Dean, care avea faţa plină de sânge şi de vânătăi, îi mulţumi Lunei şi rămase locului, tremurând, dar Socotici se prăbuşi pe podea, ameţit şi dezorientat; pe chipul închis la culoare i se vedeau numeroase urme de lovituri de bici.

Acum, Ron încerca să Dispară fără baghetă.

- Nu există nicio cale de scăpare, Ron, spuse Luna, privindu-i

eforturile zadarnice. Pivniţa este ca un buncăr. Şi eu am încercat la

început. Domnul Ollivander este de mult timp aici, a încercat tot

ce se putea.

Hermione mai scoase un urlet: strigătul îl săgeta pe Harry ca o durere fizică. începu să fugă şi el prin pivniţă, fără să mai ţină cont de

durerea cruntă pe care i-o dădea cicatricea; pipăia pereţii fără să ştie

de fapt ce caută, conştient în adâncul sufletului că totul era inutil.

- Ce altceva aţi mai luat, ce altceva? Răspunde-mi! Crucio!

Ţipetele Hermionei reverberau în pereţii încăperii de deasupra,

Ron aproape că plângea, lovind cu pumnii în zid, iar Harry înşfacă

disperat punga de la Hagrid, pe care o purta la gât, şi scotoci în ea:

scoase hoţoaica de la Dumbledore şi o scutură, fără să ştie ce spera.

Nu se întâmplă nimic. Flutură bucăţile baghetei cu miez din pană

de phoenix, dar erau lipsite de viaţă. Fragmentul de oglindă căzu

scânteind pe podea şi văzu o sclipire de albastru deschis.

Ochiul lui Dumbledore îl privea din oglindă.

- Ajutaţi-ne! îi strigă Harry, înnebunit de disperare. Suntem în

pivniţa conacului Reacredinţă, ajutaţi-ne!

Ochiul clipi şi dispăru.

Harry nici nu era sigur că fusese acolo cu adevărat. înclină bucata de oglindă într-o parte şi în alta şi nu văzu decât reflecţia zidurilor şi a tavanului celulei lor. Deasupra, Hermione ţipa tot mai tare şi, ca într-o reacţie în lanţ, Ron urla de fiecare dată când o auzea:

- Hermione! Hermione!

- Cum aţi intrat în depozitul meu? o auziră ei pe Bellatrix. V-a

ajutat goblinul acela mizerabil din pivniţă?

- L-am cunoscut astă-seară! plânse Hermione. Nu am intrat

niciodată în depozitul tău... nu este sabia adevărată! Este o copie,

doar o copie!

- O copie? urlă Bellatrix. Vai, ce poveste credibilă!

- Dar putem verifica foarte uşor! se auzi vocea lui Lucius. Draco,

adu goblinul, să ne spună el dacă sabia este adevărată sau nu!

- Harry traversă în fugă pivniţa, până unde Socotici zăcea ghemuit pe podea.

- Socotici, şopti el în urechea ascuţită a goblinului, trebuie să le

spui că sabia e o copie, nu trebuie să ştie că este cea adevărată, Socotici, te rog.

Auzi pe cineva coborând treptele spre pivniţă; în clipa următoare, Draco spuse de dincolo de uşă, cu o voce tremurătoare.

- Daţi-vă la o parte. Aliniaţi-vă lângă perete. Dacă încercaţi

ceva, vă omor!

Făcură aşa cum le ceru. Cheia se învârti în broască şi Ron apăsă

pe Deluminator, iar luminile zburară înapoi în buzunarul lui, cufundând din nou camera în întuneric. Uşa se deschise la perete şi Reacredinţă pătrunse înăuntru cu paşi mari, ţinând bagheta întinsă în faţa lui. Arăta palid şi hotărât. II înşfacă de braţ pe goblinul micuţ şi ieşi mergând cu spatele, târându-l cu el pe Socotici. Uşa se închise cu zgomot şi, în aceeaşi clipă, în pivniţă se auzi un poc răsunător.

Ron aprinse Deluminatorul. Trei sfere luminoase ţâşniră din

nou din buzunarul său şi, la lumina acestora, îl văzură pe spiriduşul

de casă Dobby, care tocmai apăruse în mijlocul lor.

-Dob...

Harry îl lovi pe Ron peste braţ, oprindu-l să ţipe, şi Ron păru

îngrozit de greşeala pe care era să o facă. Se auziră paşi traversând salonul de deasupra - Draco îl ducea pe Socotici la Bellatrix.

Dobby căscă nişte ochi cât cepele. Spiriduşul tremura din cap

până-n picioare. Ajunsese din nou în casa foştilor săi stăpâni şi era

evident că se simţea de-a dreptul îngrozit.

- Harry Potter, chiţăi el cu o voce slăbuţă, Dobby a venit să te salveze.

- Dar cum ai...

Cuvintele lui Harry fură acoperite de un ţipăt teribil: Hermione

era torturată din nou. Trecu la subiect.

- Poţi să Dispari afară din pivniţa asta? îl întrebă pe Dobby, care

încuviinţă din cap, fluturând din urechi.

- Şi poţi să iei oameni cu tine?

Dobby încuviinţă din nou.

- în ordine. Dobby, vreau să îi iei pe Luna, Dean şi domnul

Ollivander şi să îi duci... să îi duci la...

- La Bill şi la Fleur, spuse Ron. Shell Cottage, la marginea satului Tinworth!

Spiriduşul încuviinţă din cap pentru a treia oară.

- Şi apoi, întoarce-te, continuă Harry. Poţi să faci asta, Dobby?

- Bineînţeles, Harry Potter, şopti spiriduşul.

Se duse repede la domnul Ollivander, care părea pe cale să îşi

piardă complet cunoştinţa. Luă mâna creatorului de baghete într-a

sa, apoi o întinse pe cealaltă spre Luna şi Dean, care rămăseseră

amândoi locului.

- Harry, vrem să te ajutăm! şopti Luna.

- Nu putem să vă lăsăm aici, spuse Dean.

- Duceţi-vă, amândoi! Ne vedem la Bill şi la Fleur.

În timp ce vorbea, cicatricea îl săgeta mai tare ca niciodată şi,

pentru câteva clipe, se uită în jos, nu la creatorul de baghete, ci la

un alt om, la fel de bătrân şi de slab, dar care râdea dispreţuitor.

- Atunci, omoară-mă, Cap-de-Mort, primesc bucuros moartea!

Dar moartea mea nu îţi va aduce ce cauţi... sunt foarte multe lucruri pe

care nu le înţelegi...

Simţi mânia lui Cap-de-Mort, dar când Hermione strigă din nou, se desprinse de ea, întorcându-se în pivniţă şi la prezentul său îngrozitor.

- Mergeţi! îi rugă Harry pe Luna şi pe Dean. Mergeţi! O să venim şi noi, dar trebuie să plecaţi!

Aceştia prinseră degetele întinse ale spiriduşului. Se auzi din nou

un poc răsunător şi Dobby, Luna, Dean şi Ollivander se evaporară.

- Ce a fost asta? strigă Lucius Reacredinţă, de peste capetele lor.

Aţi auzit şi voi? Ce a fost zgomotul acela din pivniţă?

Harry şi Ron se uitară unul la altul.

- Draco, nu, strigă-l pe Şobo! Pune-l să se ducă să verifice!

Se auziră paşi traversând camera de deasupra, apoi se aşternu

tăcerea. Harry ştia că cei din salon stăteau atenţi să audă alte

zgomote din pivniţă.

- O să trebuiască să încercăm să-l atacăm, îi şopti el lui Ron.

Nu aveau de ales în clipa în care intra cineva în pivniţă şi

vedea că lipsesc trei prizonieri, sfârşitul le era aproape.

- Lăsăm luminile aprinse, adăugă Harry şi, în timp ce paşii coborau în grabă treptele din faţa uşii, ei se lipiră de perete, de o parte şi de cealaltă a acesteia.

- Daţi-vă la o parte, se auzi vocea lui Şobo. Staţi departe de uşă.

Intru.

Uşa fu dată de perete. Pentru o fracţiune de secundă, Şobo privi

pivniţa aparent goală, luminată puternic de cei trei sori în miniatură, care pluteau. Atunci, Harry şi Ron se aruncară asupra lui. Ron îl apucă pe Şobo de braţul în care ţinea bagheta şi i-l împinse în sus, Harry îi acoperi gura cu mâna, înăbuşindu-i strigătele. Se luptară în tăcere; bagheta lui Şobo scoase scântei, iar mâna din argint se strânse în jurul gâtului lui Harry.

- Ce e, Şobo? strigă Lucius Reacredinţă de deasupra.

- Nimic! răspunse Ron, imitând bine vocea hârşâită a lui Şobo.

E în ordine!

Harry abia dacă mai putea respira.

- Vrei să mă omori? spuse Harry aproape sufocându-se, în timp

ce încerca să îndepărteze degetele din metal. După ce ţi-am salvat

viaţa? îmi eşti dator, Şobo!

Degetele din argint îşi slăbiră strânsoarea. Harry nu se aşteptase la

aşa ceva. Se eliberă, uluit, ţinând în continuare mâna pe gura lui

Şobo. Văzu cum ochii mici şi umezi, ca de şobolan, ai omului îndesat

se măriră de teamă şi uimire; părea la fel de şocat ca şi Harry de ceea

ce făcuse mâna lui, de impulsul milostiv de care dăduse dovadă şi se

luptă mai tare, pentru a compensa parcă acel moment de slăbiciune.

- Dă-mi-o mie pe asta, şopti Ron şi smulse bagheta lui Şobo din

mâna sa liberă.

Pettigrew rămase fără baghetă şi neajutorat; pupilele i se dilatară

de groază. Ochii i se desprinseră de pe chipul lui Harry, îndreptându-se către altceva. Degetele sale argintii se mişcau negreşit spre

propriul său gât.

-Nu...

Fără a face vreo pauză pentru a se gândi, Harry încercă să tragă

înapoi mâna, dar aceasta nu putea fi oprită din drumul ei.

Instrumentul din argint pe care Cap-de-Mort i-l dăduse celui mai

laş servitor al său se întorsese împotriva proprietarului său dezarmat

şi lipsit de putere; Pettigrew era răsplătit pentru clipa sa de ezitare,

de milă: era ştrangulat sub privirile lor.

-Nu!

Ron îi dăduse şi el drumul lui Şobo şi, împreună, el şi cu Harry

încercară să îndepărteze degetele din metal din jurul gâtului lui

Şobo, dar era inutil. Pettigrew se învineţea.

- Relashio! spuse Ron, îndreptând bagheta spre mâna din argint,

dar nu se întâmplă nimic.

Pettigrew căzu în genunchi şi, în aceeaşi clipă, Hermione

scoase un ţipăt înfiorător din camera de deasupra. Ochii lui Şobo se dădură peste cap, chipul îi era vânăt, zvâcni pentru o ultimă dată şi încremeni. Harry şi Ron se uitară unul la altul şi apoi, lăsând în urma lor cadavrul lui Şobo, fugiră în sus pe scări şi de-a lungul culoarului întunecat care dădea în salon. Se strecurară cu grijă, până când ajunseră la uşa de la salon, care era întredeschisă. Acum o vedeau clar pe Bellatrix cum se uita în jos la Socotici, care ţinea sabia lui Cercetaş în mâinile sale lungi. Hermione zăcea la picioarele lui Bellatrix. Abia dacă se mai mişca.

- Ei bine ? se uită curioasă Bellatrix la Socotici. Este sabia adevărată ?

Harry aşteptă ţinându-şi respiraţia şi luptându-se cu durerea din jurul cicatricei.

- Nu, spuse Socotici. Este o copie.

- Eşti sigur ? gâfâi Bellatrix. Foarte sigur ?

- Da, spuse goblinul.

Pe chipul lui Bellatrix se citi uşurarea ; îi dispăru orice urmă de tensiune. Îl dădu la o parte, lovindu-l cu piciorul. Şi acum, spuse ea, cu o voce deosebit de triumfătoare, să-l chemăm pe Lordul Întunecat !

Îşi ridică mâneca şi atinse Semnul Întunecat cu degetul arătător. Imediat, Harry simţi cum cicatricea i se despică. Tot ce se afla cu adevărat în jur dispăru : era Cap-de-Mort şi vrăjitorul scheletic din faţa lui râdea. Nu avea niciun dinte în gură, era mânios din cauza chemării pe care o simţea – îi avertizase, le spuse să-l cheme doar dacă îl aveau pe Potter. Dacă se înşelau…

- Atunci, omoară-mă ! ceru bătrânul. Nu vei izbândi, nu poţi izbândi ! Bagheta aceea nu va fii niciodată, dar niciodată a ta !

Furia lui Cap-de-Mort izbucni : o străfulgerare de lumină verde umplu celula şi corpul bătrânului slăbit fu ridicat de pe patul tare şi apoi căzu la loc, lipsit de suflare. Cap-de-Mort se întorse spre fereastră, abia putând să-şi controleze mânia. Aveau să sufere amarnic dacă îl chemaseră fără un motiv întemeiat.

- Şi cred, spunea vocea lui Bellatrix, că ne putem lipsi de Sânge-Mâl. Greyback, e a ta, dacă o vrei.

- Nuuuuuuuuuuuu !

Ron dăduse buzna în salon. Bellatrix se întoarse şocată, îndreptându-şi acum bagheta spre Ron.

- Expelliarmus ! strigă el, îndreptând bagheta lui Şobo spre Bellatrix.

Bagheta ei zbură cât colo şi fu prinsă de Harry, care sărise după Ron. Lucius, Narcisa, draco şi Greyback se întoarseră brusc. Harry strigă, Stupeffi ! şi Lucius Reacredinţă se prăbuşi în faţa şemineului. Din baghetele lui Draco, Narcisa şi Greyback ţâşniră jeturi de lumină. Harry se aruncă pe podea, rostogolindu-se după canapea, pentru a se feri de ele.

- Opreştete sau o omor !

Gâfâind Harry se uită peste marginea canapelei. Bellatrix o sprijinea pe Hermione, care părea să îşi fi pierdut cunoştinţa, şi îi ţinea cuţitul scurt din argint îndreptat spre gât.

- Puneţi jos baghetele, şopti ea. Puneţi-le jos sau o să vedeţi exact cât de mizerabil îi este sângele !

Ron rămase nemişcat, ţinând strâns bagheta lui Şobo. Harry se îndreptă, având în continuare bagheta lui Bellatrix.

- Puneţi-le jos, am spus ! strigă ea, apăsând lama pe gâtul Hermionei.

Harry văzu cum apărură picături de sânge.

- Bine! strigă el, şi dădu drumul baghetei lui Bellatrix pe podea, la picioarele lui. Ron făcu acelaşi lucru cu bagheta lui Şobo. Ridicară amândoi mâinile până în dreptul umerilor.

- Bun, zise ea batjocoritor. Draco, ridică-le ! Lordul Întunecat este pe drum ! Harry Potter. Vei muri în curând !

Harry o ştia ; cicatricea îi plesnea aproape de durere şi simţea cum Cap-de-Mort venea de departe în zbor, peste o mare întunecată şi furtunoasă. În curând, avea să fie destul de aproape pentru a Apărea lângă ei şi Harry nu vedea nicio cale de scăpare.

- Acum, spuse Bellatrix cu blândeţe, când Draco se întoarse cu baghetele, Cissy, cred că ar trebui să îi legăm din nou pe aceşti micuţi eroi, în timp ce Greyback se ocupă de domnişoara Sânge-Mâl. Sunt sigură că Lordul Întunecat nu îţi va purta pică pentru ea, Greyback, după tot ce ai făcut în seara aceasta.

După ce rosti ultimul cuvânt, un scrâşnet ciudat se auzi de deasupra.

Se uitară cu toţii în sus, la timp pentru a vedea candelabrul

din cristal cutremurându-se, apoi scârţâind şi desprinzându-se din

tavan cu un clinchenit ameninţător. Bellatrix se afla chiar sub el, îi

dădu drumul Hermionei şi se azvârli într-o parte, ţipând. Candelabrul se prăbuşi pe podea cu o explozie de sticlă şi lanţuri, peste Hermione şi goblin, care ţinea încă strâns sabia lui Cercetaş. Cioburi scânteietoare de cristal se împrăştiară în toate direcţiile. Draco se aplecă, acoperindu-şi cu mâinile chipul însângerat. Când Ron fugi să o scoată pe Hermione dintre dărâmături, Harry profită de ocazie şi sări peste un fotoliu, smulgând cele trei baghete din mâna lui Draco, pe care le îndreptă spre Greyback, strigând: „Stupefy!" Omul-lup fu ridicat de la sol de tripla vrajă, zbură până la tavan şi apoi se prăbuşi pe podea.

Narcissa îl duse pe Draco într-o parte, unde era mai în siguranţă,

şi Bellatrix sări în picioare. Părul îi flutura în timp ce agita cuţitul

din argint, dar Narcissa îşi îndreptase bagheta spre prag.

- Dobby! strigă ea şi până şi Bellatrix încremeni. Tu! Tu ai făcut

să se prăbuşească acest candelabru?

Spiriduşul intră repede în cameră, arătând cu un deget tremurător spre fosta sa stăpână.

- Nu trebuie să îi faceţi rău lui Harry Potter, chiţăi el.

- Omoară-l, Cissy! urlă Bellatrix, dar se auzi din nou un poc puternic şi bagheta Narcissei zbură şi ea cât colo, aterizând în partea cealaltă a camerei.

- Maimuţă ticăloasă ce eşti! zbieră Bellatrix. Cum îndrăzneşti să

iei bagheta unei vrăjitoare, cum îndrăzneşti să-ţi sfidezi stăpânii?

- Dobby nu are stăpân! chiţăi spiriduşul. Dobby este un spiriduş

liber şi Dobby a venit să îl salveze pe Harry Potter şi pe prietenii lui!

Harry era năucit de durerea pe care i-o provoca cicatricea. Simţi

nedesluşit că mai aveau doar câteva clipe până ce Cap-de-Mort

avea să ajungă la ei.

- Ron, prinde şi FUGI! strigă el, aruncându-i una dintre baghete; apoi se aplecă şi îl trase pe Socotici de sub candelabru.

Îl ridică pe un umăr pe goblinul care gemea şi încă mai ţinea saibia; pe Dobby îl apucă de mână, se învârti pe loc şi Dispăru. Şi, pe măsură ce întunericul îl împresura, zări o ultimă imagine a salonului, a chipurilor palide, încremenite, ale Narcissei şi al lui Draco, a petei roşiatice care era părul lui Ron şi o scânteiere argintie difuză, când Bellatrix aruncă cuţitul din partea cealaltă a camerei, spre locul unde Dispărea.

La Bill şi Fleur... Shell Cottage... La Bill şi Fleur...

Dispăruse în necunoscut; nu putea decât să repete numele destinaţiei şi să spere că avea să fie de ajuns pentru a ajunge acolo. Durerea din frunte îl străpungea, iar greutatea goblinului îl apăsa. Lama săbiei lui Cercetaş i se lovea ritmic de spate. Mâna lui Dobby zvâcni în a lui; se întreba dacă spiriduşul încerca să preia controlul, să îi tragă în direcţia corectă şi îl strânse de degete, încercând să îi dea de înţeles că era de acord. În clipa următoare, se loviră de pământ şi inspirară un aer sărat.

Harry căzu în genunchi, dădu drumul mâinii lui Dobby şi încercă să

îl aşeze pe Socotici cu grijă pe pământ.

- Eşti bine? se interesă el, în momentul în care goblinul se mişcă, dar Socotici nu putu decât să geamă.

Harry încercă să pătrundă întunericul, mijind ochii. Sub cerul

nesfârşit şi înstelat părea să se afle o căsuţă, la mică distanţă de ei,

şi parcă şi nişte oameni, mişcându-se în faţa ei.

- Dobby, aceea e Shell Cottage? şopti el, ţinând strâns cele două

baghete cu care venise de la conacul Reacredinţă, pregătit de luptă,

dacă avea să fie nevoie. Am ajuns unde trebuie? Dobby?

Se uită în jur. Spiriduşul micuţ era la un metru şi ceva de el.

- Dobby!

Spiriduşul se clătină uşor; stelele i se reflectau în ochii mari şi

sclipitori. El şi Harry se uitară amândoi la mânerul din argint al cuţitului înfipt în pieptul spiriduşului, care trăgea adânc aer în piept.

- Dobby, nu! Ajutor!

Harry zbieră spre căsuţă, spre oamenii care se mişcau acolo:

- Ajutor!

Nu ştia şi nu îi păsa dacă erau vrăjitori sau încuiaţi, prieteni sau

duşmani, singurul lucru care conta pentru el era că pe pieptul lui

Dobby se întindea o pată întunecată. Spiriduşul îşi întinsese

mâinile slabe spre Harry, implorându-l din priviri. Harry îl prinse şi

îl aşeză pe o parte, în iarba rece.

- Dobby, nu, nu muri, nu muri!

Ochii spiriduşului se fixară asupra lui şi buzele îi tremurau puternic, din cauza efortului pe care îl făcu pentru a rosti cuvintele: