Harry Potter şi Talismanele Morţii



Yüklə 2,21 Mb.
səhifə4/53
tarix07.08.2018
ölçüsü2,21 Mb.
#68234
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   53
ce li se desfăceau Vrăjile de Deziluzionare, începură să apară siluete, una câte una. Scena era dominată de Hagrid, care purta cască şi ochelari de protecţie şi stătea călare pe o motocicletă enormă, cu
ataş negru. Peste tot în junii lui, alţi vrăjitori şi vrăjitoare descălecau de pe mături şi, în două cazuri, de pe cai negri înaripaţi.

Deschizând uşa cu forţă, Harry fugi în mijlocul lor. Se auziră


multe strigăte de întâmpinare, în timp ce Hermione îl luă în braţe,
Ron îl bătu pe spate şi Hagrid spuse:

- Totu-i bine, Harry? Eşti gata de plecare?

- Sigur că da, spuse Harry, zâmbindu-le tuturor. Dar nu mă
aşteptam să fiţi atât de mulţi!

- Am schimbat un pic planul, mormăi Ochi-Nebun, care ţinea


doi saci enormi, umpluţi până la refuz, în timp ce ochiul său magic
se uita când la cerul care se întuneca, când la casă, când la grădină,
cu o viteză ameţitoare. Hai să mergem la adăpost şi să te punem la
curent. Harry îi conduse pe toţi înapoi în bucătărie, unde se aşezară pe
scaune, pe suprafeţele de lucru sclipitoare ale mătuşii Petunia sau se sprijiniră de obiectele imaculate de bucătărie, râzând şi vorbind
între ei: Ron, înalt şi deşirat; Hermione, cu părul stufos prins într-o
coadă groasă împletită; Fred şi George, cu zâmbete identice; Bill,

plin de cicatrice şi cu părul lung; domnul Weasley, cu o expresie binevoitoare, început de chelie şi ochelarii puţin strâmbi; Ochi-Nebun, cu răni de război, şchiop, cu ochiul magic învârtindu-se ameţitor în orbită; Tonks, cu părul roz, aşa cum îi plăcea ei cel mai mult; Lupin, mai cărunt, mai ridat; Fleur, mlădioasă şi frumoasă, cu părul lung, blond-argintiu; Kingsley, chel, de culoare, lat în umeri; Hagrid, cu părul şi barba neîngrijite, stând aplecat, ca să nu dea cu capul de tavan, şi Mundungus Hetcher, scund, murdar, cu o privire de câine bătut, cu pleoapele căzute, ca ale unui basset, şi părul lipsit de strălucire. Lui Harry părea să-i crească inima de bucurie la vederea lor: îi era foarte drag de ei, chiar şi de Mundungus, pe care încercase să îl sugrume ultima dată când îl văzuse.

- Kingsley, credeam că aveai grijă de prim-ministrul încuiat,
strigă el dintr-o parte a camerei în cealaltă.

- Se poate descurca fără mine pentru o noapte, spuse Kingsley.


Tu eşti mai important.

- Harry, ghici ce s-a întâmplat? spuse Tonks de unde era cocoţată pe maşina de spălat, arătându-i degetul inelar de la mâna


stângă, pe care sclipea un inel.

- V-aţi căsătorit? strigă Harry, uitându-se la ea şi la Lupin.

- îmi pare rău că nu ai putut fi de faţă, Harry, a fost foarte restrâns.

- E extraordinar, felici...

- Bine, bine, vom avea timp de poveşti mai târziu! tună Moody,
acoperind vocile celorlalţi.

În bucătărie se lăsă tăcerea. Moody puse sacii la picioare şi se


întoarse spre Harry.

- După cum trebuie să-ţi fi spus Dedalus, am fost nevoiţi să renunţăm la planul iniţial. Pius Thicknesse este de partea lor, ceea ce reprezintă o mare problemă. A făcut în aşa fel încât conectarea acestei case la Reţeaua Zvrr, plasarea unui Portal sau Apariţia să devină fărădelegi pedepsite cu închisoarea. Şi totul în numele protejării tale, pentru a-l împiedica pe Ştim-Noi-Cine să ajungă la tine. Ceva complet inutil, având în vedere că eşti deja protejat de farmecele mamei tale. De fapt, s-a asigurat că nu vei putea pleca în siguranţă. A doua problemă este că eşti minor, ceea ce înseamnă că încă mai ai Identificatorul.

- Nu am niciun...

- Identificatorul, Identificatorul! spuse Ochi-Nebun nerăbdător. Vraja care detectează activitatea magică din jurul celor sub şaptesprezece ani, modul în care ministerul află când minorii fac vrăji! Dacă tu sau oricine altcineva din jurul tău face o vrajă ca să te scoată de aici, Thicknesse va afla imediat, la fel ca şi Devoratorii Morţii. Nu putem aştepta până se va anula Identificatorul, pentru că, în clipa în care vei împlini şaptesprezece ani, vei pierde în întregime protecţia pe care ţi-a transmis-o mama ta. Pe scurt: Pius Thicknesse crede că te-a prins la înghesuială. Harry nu putu să nu fie de aceeaşi părere cu acest Thicknesse, pe care nu îl cunoştea.

- Şi ce e de făcut?

- Vom folosi singurele mijloace de transport care ne-au mai rămas, singurele nedetectate de Identificator, pentru că nu este nevoie să le vrăjim: mături, Thestrali şi motocicleta lui Hagrid.

Harry îşi dădu seama că planul avea şi puncte slabe, dar, cu toate acestea, tăcu şi îi dădu lui Ochi-Nebun ocazia să le prezinte el.

- Deci vraja mamei tale se va rupe doar în două situaţii: când


vei deveni major sau - Moody gesticula, arătând spre bucătăria
imaculată - când nu vei mai numi acest loc acasă. Tu, mătuşa şi
unchiul tău veţi porni pe drumuri diferite în această seară, fiind
conştienţi că nu veţi mai locui niciodată împreună, corect?

Harry încuviinţă din cap.

- Aşa că, de data aceasta, când vei pleca, nu va mai fi cale de
întoarcere şi vraja se va rupe în clipa în care vei ieşi din aria de
acoperire a casei. Am ales să o rupem mai devreme, pentru că
alternativa ar fi să îl aşteptăm pe Ştim-Noi-Cine să vină şi să te
captureze imediat ce vei împlini şaptesprezece ani. Singurul lucru
în avantajul nostru este că Ştii-Tu-Cine nu ştie că te mutăm în
seara aceasta. Am lansat o pistă falsă la minister, ca să creadă că
vom pleca abia pe data de treizeci. Totuşi, avem de-a face cu

Ştim-Noi-Cine, aşa că nu ne putem baza doar pe faptul că nu ştie data


corectă, mai mult ca sigur că a trimis câţiva Devoratori ai Morţii să
patruleze cerul în zona asta, pentru orice eventualitate. Aşa că am
pus douăsprezece case diferite sub cele mai bune vrăji de protecţie
pe care le ştim. Toate arată ca şi când am intenţiona să te ascundem acolo, toate au legătură cu Ordinul: casa mea, casa lui Kingsley, casa mătuşii Muriel... înţelegi despre ce este vorba.

- Da, spuse Harry, oarecum nesincer, pentru că încă mai vedea


o scăpare în cadrul planului.

- Vei merge la părinţii lui Tonks. Odată ajuns în aria vrăjilor


protectoare pe care le-am aruncat asupra casei, vei putea folosi un
Portal care te va duce la Vizuină. Ai vreo întrebare?

- Aă... da, spuse Harry. Poate că la început nu vor şti spre care


dintre cele douăsprezece case mă duc, dar nu va fi destul de evident
odată ce - numără repede în gând - vom zbura toţi paisprezece spre
casa părinţilor lui Tonks?

- A, spuse Moody. Am uitat să-ţi precizez care este elementul-cheie. Nu vom zbura toţi paisprezece spre casa părinţilor lui Tonks. În această seară vor zbura şapte Harry Potteri, fiecare dintre ei cu un însoţitor, fiecare pereche îndreptându-se spre o altă casă protejată.

Acum, Moody scoase din interiorul pelerinei un termos, care
părea să conţină noroi. Nu mai fu nevoie să spună nimic - Harry
înţelese imediat care era restul planului.

- Nu! zise el răspicat, iar vocea îi răsună în toată bucătăria. În


niciun caz!

- Le-am spus că o s-o iei aşa, spuse Hermione, părând un pic


mulţumită de sine.

- Doar nu credeţi că o să las şase oameni să îşi rişte viaţa... !

- ... de parcă ar fi prima dată când o facem, spuse Ron.

- E altceva, să vă prefaceţi că sunteţi eu...

- Păi, să ştii, Harry, că nu ne prea înnebunim nici noi după asta,
spuse Fred pe un ton sincer. Imaginează-ţi ce s-ar întâmpla dacă nu
merge ceva cum trebuie şi rămânem nişte ochelarişti slăbănogi
pentru totdeauna. Harry nu zâmbi.

- Nu puteţi să o faceţi fără acordul meu, aveţi nevoie să vă dau


nişte fire de păr.

- Na, că s-a dus planul pe apa sâmbetei, spuse George. Sigur că nu avem cum să-ţi luăm câteva fire de păr fără acordul tău, e evident.

- Da, suntem treisprezece contra unuia care nu are voie să facă
vrăji, n-avem absolut nicio şansă, zise Fred.

- Amuzant, spuse Harry. Foarte amuzant.

- Dacă e nevoie să le luăm cu forţa, o vom face, mormăi Moody,
cu ochiul magic tremurându-i un pic în orbită, în timp ce se uita la
Harry. Potter, toţi cei de aici sunt majori şi sunt pregătiţi să îşi asume acest risc. Mundungus ridică din umeri şi se strâmbă, iar ochiul magic se învârti într-o parte, uitându-se urât la el prin tâmpla lui Moody.

- Să nu ne mai contrazicem. Nu mai avem mult timp.

Băiete, vreau nişte fire din părul tău, acum.

- Dar este o nebunie, nu e nevoie să...

- Nu este nevoie! se răsti Moody. Cu Ştii-Tu-Cine în libertate
şi cu jumătate din minister de partea lui? Potter, dacă avem noroc,
a muşcat momeala falsă şi pune la cale o ambuscadă pentru data de
treizeci, dar ar trebui să fie nebun să nu aibă unu-doi Devoratori ai
Morţii de pază - eu aşa aş face. Chiar dacă nu pot ajunge la tine sau
la această casă atâta timp cât farmecele mamei tale rămân în vigoare, acestea sunt pe cale să se ridice şi ştiu în mare în ce zonă se află casa. Singura noastră şansă este să folosim sosii. Nici măcar Ştim-Noi-Cine nu se poate împărţi în şapte părţi.

Harry întâlni privirea Hermionei şi se uită repede în altă parte.

- Deci, Potter, fii amabil şi dă-mi nişte fire de păr.

Harry aruncă o privire spre Ron, care se strâmbă, părând să-i


spună să o facă şi gata.

- Acum! strigă Moody.

Cu toate privirile aţintite asupra lui, Harry ridică mâna, apucă
un smoc de păr şi trase.

- Bun, spuse Moody, şchiopătând spre el şi desfăcând termosul


cu Poţiunea. Pune-le aici, te rog. Harry dădu drumul firelor în lichidul care semăna a noroi. În clipa în care atinseră lichidul, Poţiunea începu să facă spume şi să scoată fum şi apoi deveni brusc aurie,

strălucitoare şi limpede.

- Ooo, pari mult mai gustos decât Crabbe şi Goyle, Harry, spuse
Hermione, înainte de a-l vedea pe Ron ridicând din sprâncene,

roşind un pic şi spunând: „Ştiţi voi ce vreau să spun, Poţiunea lui

Goyle avea gust de... muci."

- Bun, Potteri falşi, aliniaţi-vă aici, vă rog, spuse Moody.

Ron, Hermione, Fred, George şi Fleur se aliniară în faţa

chiuvetei sclipitoare a mătuşii Petunia.

- Mai trebuie unul, spuse Lupin.

- Aici, spuse Hagrid pe un ton aspru, ridicându-l pe Mundungus


de guler şi dându-i drumul lângă Fleur, care strâmbă din nas
ostentativ şi se mută între Fred şi George.

- V-am spus că aş prefera să fiu protector, spuse Mundungus.

- Taci din gură, mormăi Moody. Aşa cum ţi-am mai zis, vierme laş ce eşti, Devoratorii Morţii vor încerca să-l captureze pe Potter, nu să-l omoare. Dumbledore a zis întotdeauna că Ştim-Noi-Cine va vrea să îl ucidă el însuşi pe Potter. Protectorii vor fi cei mai vizaţi, pe ei vor dori să-i omoare Devoratorii Morţii. Mundungus nu păru mult mai liniştit, dar Moody scotea deja din interiorul pelerinei şase pahare de mărimea suporturilor de ou, împărţindu-le şi turnând apoi puţină PoliPoţiune în fiecare dintre ele.

- Toţi odată...

Ron, Hermione, Fred, George, Fleur şi Mundungus băură. Toţi rămaseră cu respiraţia tăiată şi se strâmbară când Poţiunea le ajunse
în gât; imediat, trăsăturile începură să le bolborosească şi să li se
deformeze ca ceara fierbinte. Hermione şi Mundungus se înălţau, Ron, Fred şi George se făceau mai mici, părul li se închidea la culoare, în timp ce părul lui Hermione şi Fleur părea să le intre înapoi în cap. Moody, fără să pară deloc îngrijorat, deschidea acum gurile sacilor mari pe care îi adusese cu el şi, când se îndreptă, văzu şase Harry Potteri gâfâind în faţa lui. Fred şi George se întoarseră unul spre celălalt şi ziseră în cor:

- Oau - suntem identici!

- Nu ştiu ce să zic, cred că tot eu sunt mai chipeş, spuse Fred,
examinându-şi reflexia în ceainic.

- Vai, spuse Fleur, privindu-se în uşa de la cuptorul cu microunde,

Bill, nu te uita la mine - arrrăt grrroaznic.

- Pentru cei cărora le sunt largi hainele, am unele mai strâmte aici, spuse Moody, arătând spre primul sac, şi viceversa. Nu uitaţi de ochelari, sunt şase perechi în buzunarul lateral. Şi, după ce vă îmbrăcaţi, aveţi bagajele în celălalt sac. Adevăratul Harry se gândi că acesta trebuia să fie cel mai ciudat lucru pe care îl văzuse vreodată - şi văzuse nişte lucruri mai mult decât stranii la viaţa lui. Privea cum cele şase dubluri cotrobăiau prin saci, scoţând haine, punându-şi ochelari şi lăsându-şi de-o parte lucrurile lor. Ar fi vrut să îi roage să îi respecte ceva mai mult intimitatea, când toţi începură să se dezbrace fără jenă, fiind evident că erau mult mai puţin reţinuţi cu dezgolirea corpului lui


decât ar fi fost cu al lor.

- Ştiam eu că Ginny a minţit în legătură cu tatuajul acela, spuse


Ron, privindu-şi pieptul dezgolit.

- Harry, tu chiar ai vederea foarte proastă, spuse Hermione,


punându-şi ochelarii.

După ce se îmbrăcară, dublurile lui Harry îşi luară din al doilea


sac bagaje şi colivii cu bufniţe albe împăiate.

- Bun, spuse Moody, având în sfârşit în faţa ochilor şapte Harry


îmbrăcaţi, cu ochelari şi bagaje. Perechile vor fi următoarele:
Mundungus va merge cu mine, pe mătură...

- De ce să merg eu cu tine? mormăi un Harry, aflat cel mai


aproape de uşa din spate.

- Pentru că eşti singurul care trebuie supravegheat, mormăi Moody şi, într-adevăr, ochiul său magic nu se dezlipi de Mundungus în timp ce continuă: Arthur şi Fred...

- Eu sunt George, spuse geamănul spre care arăta Moody. Nu
poţi să ne deosebeşti nici când suntem Harry?

- Iartă-mă, George...

- Ei, glumeam şi eu, chiar sunt Fred...

- Terminaţi cu glumele! se răsti Moody. Celălalt - George sau


Fred sau cine oi fi - tu mergi cu Remus. Domnişoara Delacour...

- Merg cu Fleur pe un Thestral, spuse Bill. Nu îi prea plac măturile.

Fleur se duse să stea lângă el, aruncându-i o privire siropoasă,supusă, pe care Harry spera din tot sufletul să n-o aibă vreodată înochi.

- Domnişoara Granger cu Kingsley, tot cu un Thestral...


Hermione păru mai liniştită, zâmbindu-i înapoi lui Kingsley;

Harry ştia că nici Hermione nu se simţea în largul ei pe mătură.

- Deci rămânem noi doi, Ron! spuse Tonks veselă, făcându-i cu
mâna şi răsturnând un suport de căni.

Ron nu păru la fel de mulţumit ca şi Hermione.

- Şi tu mergi cu mine, Harry. E-n ordine? spuse Hagrid, părând puţin neliniştit. O să mergem cu motocicleta, vezi tu, sunt prea greu pentru mături şi Thestrali. Însă nu prea mai e loc lângă mine, aşa că vei sta în ataş.

- Grozav, spuse Harry, nu tocmai sincer.

- Credem că Devoratorii Morţii se vor aştepta să fii pe mătură,
spuse Moody, care părea să intuiască ce simţea Harry. Plesneală a
avut timp berechet să le zică tot ce nu le spusese despre tine până
acum, aşa că, dacă ne vom întâlni cu Devoratori ai Morţii, suntem
siguri că-l vor alege pe unul dintre Potterii care par să fie în largul
lor pe mătură. În ordine, continuă el, legând sacii cu hainele sosiilor şi conducându-i spre uşă, cred că ar trebui să plecăm peste trei minute. Nu are sens să închidem uşa din spate, Devoratorii Morţii vor trece oricum de ea când vor veni aici... Să mergem... Harry se duse repede în hol să îşi ia rucsacul, Fulgerul şi colivia lui Hedwig şi apoi li se alătură celorlalţi, în grădina întunecată din spate. Măturile săreau în mâinile călătorilor, de-o parte şi de alta. Hermione încălecase deja pe un Thestral negru masiv, ajutată de Kingsley, iar Fleur pe celălalt, ajutată de Bill. Hagrid stătea pregătit lângă motocicletă, având la ochi ochelari de protecţie.

- Asta este? Asta e motocicleta lui Sirius?

- Chiar ea, spuse Hagrid, zâmbindu-i lui Harry. Şi ultima dată când ai mers cu ea, Harry, încăpeai în căuşul palmei mele! Harry nu putu să nu se simtă puţin umilit când se aşeză în ataş. Era cu un metru şi ceva mai jos decât toţi ceilalţi; Ron zâmbi când îl văzu stând acolo, ca un copil într-o maşinuţă de jucărie. Harry îşi înghesui rucsacul şi mătura la picioare şi îndesă colivia lui Hedwig între genunchi. Stătea extrem de incomod.

- Arthur a umblat la ea, spuse Hagrid, fără să realizeze disconfortul lui Harry. Încalecă pe motocicletă, care scârţâi puţin şi se adânci cu câţiva centimetri în pământ.

- Acum ştie să facă nişte şmecherii. Asta a fost ideea mea.
Indică un buton de lângă indicatorul de viteză.

- Te rog, Hagrid, ai grijă, spuse domnul Weasley, care stătea


lângă ei, cu mătura în mână. Tot nu sunt convins că a fost o idee
bună şi în mod clar nu trebuie folosit decât pentru urgenţe.

- în ordine, spuse Moody. Vă rog, toată lumea să fie gata de plecare; vreau să pornim exact în acelaşi timp, pentru că altfel se duce de râpă întregul scop al diversiunii. Toţi încălecară pe mături.

- Ţine-te strâns, Ron, spuse Tonks, şi Harry îl văzu pe Ron
aruncându-i o privire vinovată lui Lupin, înainte de a pune mâinile
pe talia lui Tonks.

Hagrid trezi motocicleta la viaţă, aceasta şuieră ca un dragon şi


ataşul începu să vibreze.

- Noroc tuturor! le strigă Moody. Ne vedem cu toţii cam peste


o oră, la Vizuină. La trei. Unu... doi... trei!

Motocicleta hurui puternic şi Harry simţi cum ataşul ţâşneşte


din scurt: prindeau înălţime rapid, ochii începură să-i lăcrimeze
puţin şi părul îi fu dat pe spate de vânt. Măturile se ridicau şi ele în
jurul lui, iar un Thestral trecu pe lângă ei, dând din coada lungă şi
neagră. Picioarele blocate în ataş între colivia lui Hedwig şi rucsac
îl dureau deja şi începuseră să-i amorţească. Stătea într-o poziţie atât de incomodă, încât aproape că uită să mai arunce o ultimă privire casei de la numărul patru, Aleea Boschetelor; când se uită peste marginea ataşului, nu îşi mai dădu seama care dintre case era. Zburară din ce în ce mai sus...

Şi apoi fură înconjuraţi din senin. Cel puţin treizeci de siluete cu glugi, suspendate în văzduh, formară un cerc mare, în mijlocul căruia se ridicaseră, fără să îşi dea seama, membrii Ordinului.

Ţipete, străfulgerări verzi de-o parte şi de alta: Hagrid începu să strige şi motocicleta se răsturnă. Harry nu mai reuşi să-şi dea seama deloc unde erau: deasupra lui vedea felinare, iar în jur se auzeau peste tot strigăte, el agăţându-se disperat de ataş. Colivia lui Hedwig, Fulgerul şi rucsacul îi alunecară dintre genunchi...

- Nu, ajutor!

Mătura căzu pe pământ, dar reuşi ca prin minune să prindă rucsacul de o bretea şi mânerul coliviei, în timp ce motocicleta se întoarse din nou cu faţa în sus. Urmă o clipă de uşurare şi apoi avu loc încă o străfulgerare de lumină verde. Bufniţa ţipă şi căzu pe fundul coliviei.

- Nu, nu!

Motocicleta se avântă înainte; Harry îi zări pe Devoratorii
Morţii cu glugile lor, împrăştiindu-se, când Hagrid ţâşni din cerc.

- Hedwig, Hedwig!

Dar bufniţa zăcea inertă şi lipsită de viaţă, ca o jucărie, pe fundul coliviei ei. Nu îi venea să creadă şi se temea şi mai tare pentru vieţile celorlalţi. Aruncă o privire peste umăr şi văzu un grup de oameni mişcându-se, străfulgerări verzi, patru oameni, câte doi pe mătură, depărtându-se în zbor, dar nu putu să îşi dea seama cine erau...

- Hagrid, trebuie să ne întoarcem, trebuie să ne întoarcem!


strigă el peste huruitul zgomotos al motorului, scoţându-şi bagheta
şi înghesuind colivia lui Hedwig în ataş, refuzând să creadă că
murise. Hagrid, întoarce!

- Datoria mea este să te duc acolo în siguranţă, Harry! strigă


Hagrid, deschizând regulatorul de viteză.

- Opreşte - opreşte! strigă Harry.

Dar când se uită în urmă încă o dată, două jeturi de lumină verde trecură pe lângă urechea lui stângă: patru Devoratori ai Morţii ieşiseră din cerc şi îi urmăreau, ţintind în spatele lui Hagrid. Hagrid coti, dar Devoratorii Morţii ţineau pasul cu motocicleta; aruncară în continuare blesteme după ei şi Harry trebui să se lase cât putu de jos în ataş, pentru a le evita. Intorcându-se, strigă: „Stupefy”şi o lumină roşie ţâşni din bagheta sa, croind un gol între cei patru Devoratori ai Morţii de pe urmele lor, în momentul în care se împrăştiară, ca să se ferească de vrajă.

- Ţine-te bine, Harry, asta o să le vină de hac! strigă Hagrid şi Harry ridică privirea chiar la timp pentru a-l vedea pe Hagrid lovind cu un deget gros butonul verde de lângă indicatorul de benzină. Din ţeava de eşapament ţâşni un zid negru şi solid. Lungindu-şi gâtul, Harry îl văzu extinzându-se în aer. Trei dintre Devoratorii Morţii cotiră şi îl evitară, dar al patrulea nu fu la fel de norocos: dispăru şi apoi căzu ca un bolovan de dincolo de zid, cu mătura făcută bucăţi. Unul dintre tovarăşii săi încetini, ca să-l salveze, dar aceştia şi zidul suspendat fură înghiţiţi de întuneric, în timp ce Hagrid se aplecă peste ghidon şi acceleră. Cei doi Devoratori rămaşi aruncară alte blesteme fatale, care zburară peste capul lui Harry; ţinteau în Hagrid. Harry răspunse cu Vrăji de împietrire: luminile roşii şi verzi se ciocneau în aer ca o explozie de scântei multicolore şi Harry se gândi instinctiv la artificii


şi la încuiaţii de dedesubt, care habar nu aveau ce se întâmpla.

- Încă o dată, Harry, ţine-te bine! strigă Hagrid, apăsând cu


putere pe un al doilea buton.

De data aceasta, din ţeava de eşapament ţâşni o plasă mare, dar Devoratorii Morţii erau pregătiţi. Nu numai că schimbară cursul ca


să o evite, dar tovarăşul care încetinise pentru a-l salva pe prietenul lor inconştient îi ajunsese din urmă pe ceilalţi: apăru brusc din întuneric şi, acum, toţi trei erau pe urmele motocicletei, aruncând blesteme după ea.

- Asta o să meargă, Harry, ţine-te! strigă Hagrid şi Harry îl văzu


cum apasă cu toată mâna pe un buton mov de lângă indicatorul de viteză.

Se auzi un răget asurzitor şi din ţeava de eşapament izbucni foc


de dragon, incandescent şi alb-albăstrui, iar motocicleta se avântă înainte ca un glonţ, cu zgomot de metal zdrobit. Harry îi văzu pe
Devoratorii Morţii cotind şi dispărând, pentru a evita dâra letală de
flăcări şi, în acelaşi timp, simţi ataşul clătinându-se periculos: legăturile de metal cu care era prins de motocicletă se fisuraseră din
cauza forţei acceleraţiei.

- E în ordine, Harry! strigă Hagrid, fiind acum aplecat mult pe


spate, din cauza vitezei; pierduse controlul asupra direcţiei şi ataşul
începuse să se mişte violent pe lângă corpul motocicletei.

- Mă ocup eu, Harry, stai liniştit! strigă Hagrid şi scoase din


buzunarul hainei umbrela sa roz cu flori.

- Hagrid! Nu! Lasă-mă pe mine!

- REPARO!

Se auzi o bufnitură asurzitoare şi ataşul se desprinse complet de


motocicletă: Harry fu aruncat înainte, propulsat de viteza
motocicletei, apoi ataşul începu să piardă din înălţime.

Harry îşi îndreptă disperat bagheta spre ataş şi strigă:

- Wingardium Leviosal

Ataşul se înălţă ca un dop, necontrolabil, dar totuşi încă în zbor: nu avu însă decât o clipă de uşurare, pentru că mai multe blesteme trecură pe lângă el: cei trei Devoratori ai Morţii erau din ce în ce mai aproape.

- Vin, Harry! strigă Hagrid din întuneric, dar Harry simţi cum
ataşul începe să coboare din nou. Ghemuindu-se cât putu de jos, el
ţinti în mijlocul siluetelor care veneau spre el şi strigă:

- Impedimenta!

Blestemul îl lovi pe Devoratorul Morţii din mijloc în piept.
Pentru o clipă, bărbatul rămase cu braţele în mod ciudat răstignite
în aer, de parcă s-ar fi lovit de un obstacol invizibil. Lipsi puţin ca
unul dintre tovarăşii săi să se izbească de el. Apoi, ataşul începu să cadă de-a binelea şi ultimul Devorator al Morţii aruncă un blestem atât de aproape de Harry, încât acesta trebui să se lase în jos, sub marginea ataşului, pierzându-şi un dinte când se lovi de marginea scaunului.

- Vin, Harry, vin!

O mână uriaşă îl înşfacă pe Harry de robă şi îl trase în sus din


Yüklə 2,21 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   53




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin