Harry Potter şi Talismanele Morţii

Ştim-Noi-Cui, nu?

Plesneală deschise gura, dar o închise la loc, fără să spună nimic.

- Nu mă mai pot preface. Ţi-ai ales calea şi eu am ales-o pe a mea.

- Nu, ascultă-mă, nu am vrut să...

- ... să mă faci Sânge-Mâl? Dar îi faci Sânge-Mâl pe toţi cei care

sunt ca mine, Severus. De ce ar fi altfel în cazul meu?

În timp ce Plesneală se chinui, reuşind aproape să deschidă gura,

Lily îi aruncă o privire dispreţuitoare, se întoarse pe călcâie şi intră

înapoi pe gaura portretului.

Coridorul se risipi în ceaţă şi dură un pic mai mult până ce scena se

realcătui: Harry părea să zboare printre forme şi culori care se

schimbau în timp ce cadrul din jurul său deveni din nou solid şi se

trezi în vârful unui deal pustiu şi rece, în întuneric, iar vântul şuiera

printre ramurile câtorva copaci desfrunziţi. Plesneală, acum adult,

gâfâia, învârtindu-se pe loc, ţinându-şi bagheta strâns, aşteptând

ceva sau pe cineva... Teama sa i se transmise şi lui Harry, cu toate

că ştia că nu putea să păţească nimic. Se uită peste umăr, întrebându-se pe cine aştepta Plesneală.

Atunci, un jet orbitor, neregulat, de lumină albă, săgeta aerul.

Harry se gândi că era un fulger, dar Plesneală căzuse în genunchi şi

bagheta îi zburase din mână.

- Nu mă omorî!

- Nu aceasta a fost intenţia mea.

Şuieratul vântului printre ramuri acoperise orice zgomot pe care îl făcuse Dumbledore când Apăruse. Stătea în faţa lui Plesneală, roba flutura în jurul lui şi chipul îi era luminat de dedesubt de lumina baghetei.

- Ei bine, Severus? Ce mesaj îmi trimite Lordul Cap-de-Mort?

- Nu... nu este niciun mesaj... am venit din proprie iniţiativă!

Plesneală îşi frângea mâinile - părea puţin nebun, cu părul

negru învolburându-i-se în jurul capului.

- Am... am venit să te avertizez... Nu, să te rog... te rog...

Dumbledore şfichiui din baghetă. Frunzele şi ramurile dansau în continuare prin noapte, în jurul lor, dar asupra locului unde stătea

faţă în faţă cu Plesneală se lăsă tăcerea.

- Ce ar putea să mă roage pe mine un Devorator al Morţii?

- Profeţia... prezicerea... Trelawney...

- A, da, spuse Dumbledore. Cât de mult i-ai dezvăluit Lordului

Cap-de-Mort în sensul acesta?

- Totul... tot ce am auzit! spuse Plesneală. Din cauza aceasta...

acesta este motivul... crede că se referă la Lily Evans!

- Profeţia nu se referă la o femeie, spuse Dumbledore. Este vorba

despre un băiat născut la sfârşitul lunii iulie.

- Ştii la ce mă refer! Crede că se referă la fiul ei, o s-o caute, o

să-i omoare pe toţi.

- Dacă ea înseamnă atât de mult pentru tine, spuse Dumbledore, fără îndoială că Lordul Cap-de-Mort o va cruţa, nu? Nu poţi

să îl rogi să o cruţe pe mamă, în schimbul vieţii fiului?

- L-am... l-am rugat...

- Mă dezguşti, spuse Dumbledore şi Harry nu îl mai auzise niciodată vorbind pe un ton atât de dispreţuitor.

Plesneală păru să se facă mic.

- Deci nu îţi pasă dacă vor muri soţul şi fiul ei? Ei pot muri, atâta

timp cât tu ai ce vrei?

Plesneală tăcu, uitându-se doar în sus, la Dumbledore.

- Atunci, ascunde-i pe toţi, spuse el răguşit. Du-i... du-i... într-un

loc sigur. Te rog!

- Şi ce o să-mi dai în schimb, Severus?

- În... în schimb?

Plesneală rămase cu gura deschisă şi Harry se aşteptă să protesteze, dar, după o pauză lungă, spuse:

- Orice.

Vârful dealului dispăru şi Harry ajunse acum în biroul lui Dumbledore, unde ceva scotea un zgomot îngrozitor, ca de animal rănit.

Plesneală stătea aplecat pe un scaun şi Dumbledore stătea în picioare, lângă el, cu un aer sumbru. Plesneală îşi înălţă capul după câteva

clipe, arătând ca un om care trăise un secol de chin de când părăsise

vârful acelui deal sălbatic.

- Credeam... că o s-o... protejezi...

- Ea şi James au avut încredere în persoana nepotrivită, spuse

Dumbledore. Cam la fel ca şi tine, Severus. Nu sperai ca Lordul

Cap-de-Mort să o cruţe?

Plesneală respira aproape imperceptibil.

- Băiatul ei a supravieţuit, spuse Dumbledore.

Plesneală scutură puţin din cap, parcă pentru a alunga o muscă enervantă.

- Fiul ei e în viaţă. Are ochii ei - exact ochii ei. Nu ai uitat ce

formă şi ce culoare aveau ochii lui Lily Evans, nu?

- încetează! răcni Plesneală. S-a dus... a murit...

- Să înţeleg că ai remuşcări, Severus?

- Mi-aş dori... mi-aş dori să fi murit eu...

- Şi la ce ar folosi asta? spuse Dumbledore cu răceală. Dacă ai

iubit-o pe Lily Evans, dacă ai iubit-o cu adevărat, atunci este limpe-

de care este drumul tău de acum înainte.

Plesneală părea să privească printr-o ceaţă de durere şi cuvintele

lui Dumbledore parcă ajunseră la el de foarte departe.

- Cum... cum adică?

- Ştii cum şi de ce a murit. Asigură-te că nu a fost în zadar!

Ajută-mă să îl apăr pe fiul lui Lily!

- Nu are nevoie să fie apărat. Lordul întunecat s-a dus...

- Lordul întunecat se va întoarce şi Harry Potter va fi în mare

pericol când o va face.

Urmă o pauză lungă şi Plesneală îşi recapătă autocontrolul, stăpânindu-şi ritmul respiraţiei. Până la urmă spuse:

- Bine. Bine. Dar, Dumbledore, să nu se afle niciodată... niciodată! Trebuie să rămână între noi! Jură-mi că va fi aşa! Nu aş putea îndura... mai ales fiul lui Potter... vreau să-mi dai cuvântul tău de onoare!

- Severus, vrei cuvântul meu că nu voi dezvălui niciodată ce e

mai bun din tine? oftă Dumbledore, uitându-se la chipul îndârjit şi

marcat de suferinţă al lui Plesneală. Dacă insişti...

Imaginea biroului se disipă, dar se recompuse instantaneu. Plesneală se plimba încolo şi încoace, în faţa lui Dumbledore.

- Mediocru, la fel de arogant ca şi tatăl lui, decis să încalce regulile, încântat că e celebru, dornic de atenţie şi impertinent.

- Vezi ceea ce te aştepţi să vezi, Severus, spuse Dumbledore, fără

să ridice privirea dintr-un număr al Transfigurării la zi. Ceilalţi profesori mi-au spus că băiatul este modest, plăcut şi destul de talentat.

Eu, unul, găsesc că este un copil minunat.

Dumbledore dădu pagina şi spuse, fără să ridice privirea:

- Te rog, fii cu ochii pe Quirrell.

Culorile se învolburară şi acum totul se cufundă în întuneric.

Plesneală şi Dumbledore stăteau la mică distanţă, în pragul holului

de la intrare, în timp ce ultimii rămaşi la Balul de Crăciun trecură

pe lângă ei în drum spre camerele lor.

- Ei bine? şopti Dumbledore.

- Şi Semnul lui KarkarofT a devenit mai pronunţat. A intrat în

panică, se teme că o să fie pedepsit, ştii cât de multe informaţii a divulgat ministerului după declinul Lordului întunecat.

Plesneală se uită cu coada ochiului la profilul cu nasul strâmb al

lui Dumbledore.

- Karkaroff are de gând să fugă, dacă o să îl ardă Semnul întunecat.

- Chiar aşa? spuse Dumbledore cu blândeţe, în timp ce Fleur

Delacour şi Roger Davies veniră chicotind dinspre domeniu. Şi eşti

tentat să i te alături?

- Nu, spuse Plesneală, privind siluetele lui Fleur şi Roger, care

se îndepărtau. Nu sunt un laş.

- Nu, încuviinţă Dumbledore. Eşti, de departe, un om mult mai

curajos decât Igor Karkaroff. Ştii, câteodată... cred că Sortarea are

loc prea devreme...

Plecă, lăsându-l pe Plesneală cu o expresie şocată.

Acum, Harry stătea din nou în biroul directorului. Era noapte şi

Dumbledore stătea aplecat într-o parte, în scaunul ca un tron din

spatele biroului, părând să fie doar pe jumătate conştient. Mâna

dreaptă atârna pe lângă scaun, înnegrită şi arsă. Plesneală

murmura incantaţii, cu bagheta îndreptată spre încheietură, în

timp ce cu mâna stângă răsturnă un pocal cu o poţiune aurie în gura lui Dumbledore. După câteva clipe, Dumbledore clipi şi deschise ochii.

- De ce, spuse Plesneală direct, de ce ţi-ai pus inelul acela? Este

blestemat, trebuie să îţi fi dat seama. De ce te-ai atins de el?

Inelul lui Dorlent Gaunt se afla pe birou, în faţa lui Dumble-

dore. Era crăpat, şi sabia lui Cercetaş era lângă el. Dumbledore se

strâmbă.

- Am fost... nesăbuit. O tentaţie periculoasă...

- Ce tentaţie?

Dumbledore nu răspunse.

- Este un miracol că ai reuşit să te întorci aici! Plesneală părea

mânios. Inelul acela purta un blestem nespus de puternic, tot ce

putem spera este să îl blocăm într-un singur loc. Pentru moment,

l-am izolat într-o mână...

Dumbledore ridică mâna înnegrită, de acum inutilă, şi o examina cu expresia cuiva căruia îi fusese arătat un obiect rar foarte interesant.

- Te-ai descurcat foarte bine, Severus. Cât crezi că mai am de trăit?

Dumbledore vorbea pe un ton detaşat, de parcă ar fi întrebat

cum avea să fie vremea. Plesneală ezită, dar apoi zise:

- Nu pot să-mi dau seama. Poate un an. O asemenea vrajă nu poate fi amânată la nesfârşit. Până la urmă, se va răspândi, este genul de blestem care devine mai puternic odată cu trecerea timpului. Dumbledore zâmbi. Tocmai aflase că mai avea cel mult un an de

trăit, dar nu părea aproape deloc îngrijorat.

- Sunt norocos, deosebit de norocos să te am, Severus.

- Dacă m-ai fi chemat puţin mai repede, poate aş fi putut să fac

mai mult, să îţi dau mai mult timp! spuse Plesneală furios.

Se uită la inelul crăpat şi la sabie.

- Credeai că, dacă aveai să distrugi inelul, avea să se ridice şi blestemul?

- Ceva de genul ăsta... a fost o nebunie, desigur... spuse Dumbledore.

Făcu un efort şi se îndreptă în scaun.

- Ei, acum se cere o abordare mult mai directă.

Plesneală păru complet bulversat. Dumbledore zâmbi.

- Mă refer la planul Lordului Cap-de-Mort în privinţa mea.

Planul său de a-l pune pe bietul băiat Reacredinţă să mă ucidă.

Plesneală luă loc pe scaunul pe care Harry stătuse de atât de

multe ori, în faţa biroului lui Dumbledore. Harry îşi dădu seama că

voia să mai spună ceva despre mâna blestemată a lui Dumbledore,

dar acesta o ridică, refuzând politicos să mai discute despre acest

subiect. Incruntându-se la cele auzite, Plesneală răspunse:

- Lordul întunecat nu se aşteaptă ca Draco să reuşească. Este

doar o pedeapsă pentru cele mai recente eşecuri ale lui Lucius. O

tortură lentă asupra părinţilor lui Draco, în timp ce îl vor privi

eşuând şi plătind pentru aceasta.

- Pe scurt, băiatul a fost condamnat la moarte la fel de sigur ca şi

mine, spuse Dumbledore. Acum, m-am gândit că cel căruia îi va

reveni în mod firesc sarcina, după ce va eşua Draco, eşti tu, nu-i aşa?

Urmă o scurtă pauză.

- Cred... că acesta este planul Lordului întunecat.

- Lordul Cap-de-Mort intuieşte un moment, în viitorul apropiat, când nu va mai avea nevoie de un spion la Hogwarts?

- Crede că şcoala va ajunge cât de curând în mâinile lui, da.

- Şi, dacă va ajunge în mâinile lui, spuse Dumbledore, ca şi când

ar fi ţinut un discurs, îmi dai cuvântul tău că vei face tot ce îţi stă

în putere pentru a-i proteja pe elevii de la Hogwarts?

Plesneală încuviinţă rigid din cap.

- Bun... Acum... Prioritatea ta numărul unu va fi să descoperi

ce pune la cale Draco. Un adolescent speriat este un pericol atât

pentru el, cât şi pentru alţii. Oferă-i ajutor şi îndrumare - ar trebui

să accepte, te place...

- ... mult mai puţin de când tatăl său a căzut în dizgraţie. Draco

dă vina pe mine, crede că am uzurpat poziţia tatălui său.

- Să încerci, totuşi. Nu îmi fac griji pentru mine însumi, cât

pentru victimele colaterale ale planurilor care i-ar putea trece prin

minte băiatului. Desigur, în cele din urmă nu există decât o singură

cale pentru a-l salva de furia Lordului Cap-de-Mort.

Plesneală ridică din sprâncene şi spuse pe un ton sarcastic:

- Ai de gând să îl laşi să te omoare?

- Bineînţeles că nu. Tu trebuie să fii cel care să mă omoare.

Urmă o tăcere lungă, întreruptă doar de un ţăcănit ciudat. Phoenixul Fawkes ciugulea dintr-o bucăţică de carapace de sepie.

- Şi vrei să o fac acum? întrebă Plesneală, pe un ton foarte

ironic. Sau vrei să-ţi mai acord câteva clipe, ca să compui un epitaf?

- Ah, nu chiar acum, spuse Dumbledore zâmbind. îndrăznesc să

afirm că momentul va sosi cât de curând. Dat fiind ce s-a întâmplat

în noaptea aceasta - arătă spre mâna uscată , putem fi siguri că se

va întâmpla până într-un an de acum înainte.

- Dacă nu te deranjează să mori, spuse Plesneală pe un ton

aspru, de ce nu îl laşi pe Draco să o facă?

- Sufletul acelui băiat a suferit şi aşa destule lovituri, spuse

Dumbledore. Nu aş vrea să fie sfâşiat din cauza mea.

- Şi cu sufletul meu cum rămâne? Cu al meu?

- Numai tu ştii dacă sufletul tău va avea de suferit dacă vei ajuta

un bătrân să evite dureri şi umilinţe, spuse Dumbledore. Iţi cer

această mare favoare, Severus, pentru că moartea va veni după

mine la fel de sigur cum Tunurile din Chudley vor termina pe

ultima poziţie campionatul din anul acesta. Recunosc că aş prefera

o dispariţie rapidă şi fără durere, în locul episodului prelungit şi

murdar care va avea loc dacă va fi implicat Greyback, de exemplu

- am auzit că l-a recrutat Cap-de-Mort, nu? Sau draga de Bellatrix,

căreia îi place să se joace cu mâncarea, înainte să o mănânce.

Vorbea pe un ton calm, dar ochii săi albaştri îl priveau pătrunzător pe Plesneală, aşa cum îl priviseră foarte des pe Harry, de parcă ar

fi putut vedea sufletul celui cu care vorbeau. Până la urmă, Plesneală

încuviinţă din nou scurt din cap şi Dumbledore păru mulţumit.

- Îţi mulţumesc, Severus...

Biroul dispăru, iar acum Plesneală şi Dumbledore se plimbau împreună pe domeniul pustiu din jurul castelului, la asfinţit.

- Ce faci cu Potter, în toate serile acestea când staţi închişi

împreună? întrebă Plesneală subit.

Dumbledore părea obosit.

- De ce? Doar nu vrei să îi dai şi mai multe ore de detenţie, Severus...

- Este leit tatăl lui...

- Da, poate ca înfăţişare, dar ca fire seamănă mai mult cu mama lui. Îmi petrec o parte din timp cu el pentru că sunt lucruri pe care trebuie să le discutăm, informaţii pe care trebuie să i le dau înainte să fie prea târziu.

- Informaţii, repetă Plesneală. În el ai încredere…în mine, nu.

- Nu este o problemă de încredere. Timpul meu este limitat, aşa cum ştim bine amândoi. Este esenţial să-i dau băiatului destule pnformaţii pentru a face ce trebuie să facă.

- Şi mie de ce nu îmi poţi da aceleaşi informaţii ?

- Prefer să nu îmi plasez toate secretele într-un singur loc, mai ales nu într-un loc care petrece atât de mult timp lângă Lordul Cap-de Mort.

- O fac la ordinul tău !

- Şi o faci extrem de bine. Severus, să nu crezi nicio clipă că subestimez pericolul continuu la care te expui. Să îi dai lui Cap-de –Mort informaţii preţioase şi, în acelaşi timp, să nu divulgi esenţialul este o sarcină pe care nu ţi-aş încredinţa-o decât ţie.

- Şi totuşi, îi dezvălui mai mult unui băiat incapabbil să practice Occlumanţia, cu puteri magice mediocre şi care este legat direct de mintea lui Cap-de-Mort.

- Cap-de-Mort se teme de această legătură, spuse Dumblebore.

Nu cu mult timp în urmă, a aflat un pic ce înseamnă cu adevărat să fie legat de mintea lui Harry. A fost o durere pe care nu o mai cunoscuse până atunci. Nu va mai încerca să îl posede pe Harry din nou, sunt sigur de asta. Nu în felul acela.

- Nu înţeleg.

- Sufletul Lordului Cap-de-Mort, aşa sfâşiat cum este, nu poate suporta să intre în contact direct cu un suflet ca al lui Harry. La fel ca şi contactul dintre limbă şi oţelul îngheţat, aşa cum este carnea arsă de foc…

- Suflete ! Vorbeam despre minţi.

- În cazul lui Harry şi al Lordului Cap-de-Mort, când vorbeşti

despre una, atunci vorbeşti, automat, şi despre cealaltă.

Dumbledore se uită în jur, pentru a se asigura că erau singuri.

Acum ajunseseră aproape de Pădurea Interzisă, dar nu părea să fie

nimeni în apropiere.

- După ce mă vei omorî, Severus...

- Refuzi să îmi spui totul şi totuşi te aştepţi să îţi fac această mică

favoare! se răsti Plesneală şi pe chipul slab apăru o expresie de-a

dreptul primejdioasă. Sunt multe lucruri pe care nu le apreciezi,

Dumbledore! Poate că m-am răzgândit!

- Severus, mi-ai dat cuvântul tău. Şi dacă tot vorbim despre

serviciile pe care mi le datorezi, aveam senzaţia că ai acceptat să fii

cu ochii pe tânărul nostru prieten Viperin, nu?

Plesneală păru mânios, pe cale să se revolte. Dumbledore oftă.

- Vino în biroul meu în această seară, Severus, la ora unsprezece, şi nu te vei mai plânge că nu am încredere în tine.

Se întoarseră în biroul lui Dumbledore; ferestrele erau întunecate şi Fawkes tăcea, în timp ce Plesneală stătea nemişcat, iar Dumbledore se plimba în jurul lui, vorbind.

- Harry nu trebuie să afle, decât în ultimul moment, decât când

va fi nevoie, altfel cum ar putea să mai aibă puterea să facă ceea ce

trebuie să facă?

- Dar ce anume trebuie să facă?

- Asta este între mine şi Harry. Acum, ascultă-mă cu atenţie,

Severus. Va veni o vreme - după moartea mea -, nu mă contrazice,

nu mă întrerupe! Va veni o vreme când Lordul Cap-de-Mort va părea că se teme pentru viaţa şarpelui său.

- Pentru Nagini? spuse Plesneală uimit.

- Exact. Dacă va veni o vreme când Lordul Cap-de-Mort nu va mai trimite şarpele să îi îndeplinească ordinele, ci îl va ţine în siguranţă lângă el, sub protecţie magică, atunci cred că va fi momentul potrivit să îi spui lui Harry.

- Ce să îi spun?

Dumbledore trase aer în piept şi închise ochii.

- Să-i spui că în noaptea când Cap-de-Mort a încercat să îl

ucidă, când Lily şi-a folosit propria viaţă drept scut, blestemul fatal

s-a întors împotriva lui Cap-de-Mort şi un fragment din sufletul lui

a fost sfâşiat din întreg şi s-a agăţat de singurul suflet rămas în viaţă

din clădirea aceea care se dărâma. O parte din Lordul Cap-de-Mort

trăieşte în Harry şi ea îi dă puterea de a vorbi limba şerpilor şi o

legătură cu mintea lui Cap-de-Mort pe care Harry nu a înţeles-o

niciodată. Şi în timp ce fragmentul acela de suflet, a cărui lipsă nu

a simţit-o Cap-de-Mort, rămâne ataşat şi protejat de Harry, Lordul

Cap-de-Mort nu poate muri.

Harry avu senzaţia că îi privea pe cei doi bărbaţi prin capătul

unui tunel lung - erau atât de departe de el şi vocile reverberau

ciudat în capul lui.

- Deci băiatul... băiatul trebuie să moară? întrebă Plesneală, pe

un ton destul de calm.

- Şi trebuie să o facă însuşi Cap-de-Mort, Severus. Asta este esenţial.

Se lăsă din nou o tăcere prelungită. Apoi, Plesneală vorbi:

- În toţi aceşti ani... am crezut... că îl protejam pentru ea. Pentru Lily.

- L-am protejat pentru că a fost esenţial să îl educăm, să îl creştem, să îl lăsăm să îşi încerce puterile, spuse Dumbledore, ţinând în continuare ochii închişi. Intre timp, legătura dintre ei a devenit din ce în ce mai puternică, o evoluţie parazită, uneori am crezut că o bănuieşte şi el. Dacă îl cunosc bine, va aranja lucrurile în aşa fel încât atunci când se va duce cu adevărat să întâlnească moartea, acela va fi cu adevărat sfârşitul lui Cap-de-Mort.

Dumbledore deschise ochii. Plesneală părea îngrozit.

- L-ai ţinut în viaţă ca să poată muri la momentul potrivit?

- Nu fi şocat, Severus. Tu câţi bărbaţi şi femei ai privit murind?

- În ultima vreme, doar pe cei pe care nu i-am putut salva, spuse

Plesneală, ridicându-se. M-ai folosit.

- Adică?

- Am spionat pentru tine şi am minţit pentru tine, mi-am pus

viaţa în pericol pentru tine. Totul trebuia să fie pentru ca fiul lui

Lily Potter să rămână în siguranţă. Acum îmi spui că l-ai crescut ca

pe un porc pentru tăiere!

- Este chiar înduioşător, Severus! spuse Dumbledore pe un ton

serios. Până la urmă, ai ajuns să ţii la băiat?

- La el? strigă Plesneală. Expecto Patronum!

Din vârful baghetei sale ţâşni o căprioară argintie. Aceasta ateriza pe podeaua biroului, fugi o dată prin cameră şi zbură pe geam. Dumbledore o urmări îndepărtându-se în zbor şi, în timp ce sclipirea argintie se estompă, se întoarse din nou spre Plesneală, cu ochii înlăcrimaţi.

- Chiar şi după tot acest timp?

- întotdeauna, spuse Plesneală.

Scena se schimbă. Acum, Harry îl văzu pe Plesneală vorbind cu

portretul lui Dumbledore, din spatele biroului său.

- Va trebui să îi dai lui Cap-de-Mort data corectă a plecării lui

Harry din casa mătuşii şi unchiului lui, spuse Dumbledore. Dacă nu o

vei face, vor exista suspiciuni. Cap-de-Mort consideră că eşti foarte

bine informat. Cu toate acestea, trebuie să strecori ideea sosiilor -

cred că, astfel, Harry va fi în siguranţă. încearcă să arunci Vraja Confundus asupra lui Mundungus fletcher. Şi, Severus, dacă vei fi obligat să iei parte la descindere, ai grijă să îţi joci rolul convingător...

Contez pe tine să rămâi în graţiile Lordului Cap-de-Mort cât mai

mult timp posibil, altfel Hogwarts va ajunge la mila fraţilor Carrow.

Acum, Plesneală era ochi în ochi cu Mundungus, într-o tavernă

necunoscută. Mundungus avea o privire neobişnuit de absentă, iar

Plesneală se concentra, încruntat.

- Le vei sugera membrilor Ordinului Phoenix, şoptea Plesneală,

să folosească sosii. PoliPoţiune. Potteri identici. Este singura

variantă care ar putea să funcţioneze. O să uiţi că ţi-am sugerat-o

eu. O vei prezenta drept ideea ta. Ai înţeles?

- Am înţeles, murmură Mundungus, uitându-se în gol.

Acum, Harry zbura alături de Plesneală pe o mătură, într-o noapte

senină. Era însoţit de alţi Devoratori ai Morţii, care purtau glugi, şi

în faţa lor erau Lupin şi un Harry care era de fapt George... Un

Devorator al Morţii din faţa lui Plesneală ridicase bagheta şi ţintise

direct spre spatele lui Lupin.

- Sectumsempra! strigă Plesneală.

Dar vraja rată mâna dreaptă a Devoratorului Morţii şi îl lovi în

schimb pe George.

Apoi, Plesneală stătea în genunchi în vechiul dormitor al lui Sirius.

De pe vârful nasului acvilin se prelingeau lacrimi, în timp ce citea

scrisoarea dela Lily pe a doua pagină erau doar câteva cuvinte:

... a putut să fie vreodată prieten cu Gellert Grindelwald. Eu, una, cred

că Bathilda a început să se senilizeze!

Cu mult drag,

Lily

Plesneală luă pagina pe care se aflau semnătura lui Lily şi „dragul"

ei şi o vârî în interiorul robei. Apoi rupse în două fotografia pe care o mai avea în mână, păstrând jumătatea în care Lily râdea şi aruncând-o înapoi pe podea, sub dulap, pe cea în care erau James şi Harry.

Acum, Plesneală stătea din nou în biroul directorului, când Phine-

as Nigellus apăru grăbit în portretul său.

- Domnule director! Şi-au pus cortul în pădurea Dean! Sânge-Mâlul...

- Nu folosi acest cuvânt!

- Fata Granger, atunci, a menţionat locul când a deschis geanta

şi am auzit-o!

- Bun. Perfect! strigă portretul lui Dumbledore din spatele scaunului directorului. Acum, Severus, sabia! Nu uita că trebuie luată cu preţul curajului şi necesităţii - şi nu trebuie să ştie că i-o dai tu! Dacă Lordul Cap-de-Mort îi va citi mintea lui Harry şi va vedea că îl ajuţi...