Harry Potter şi Talismanele Morţii
Yüklə 2,21 Mb.
|
| ataşul care se prăbuşea; Harry îşi apucă rucsacul, se caţără pe
scaunul motocicletei şi se trezi spate în spate cu Hagrid. Zburând în sus şi depărtându-se de ultimii doi Devoratori ai Morţii, Harry scuipă sânge, îşi îndreptă bagheta către ataşul care cădea şi strigă: - „Confrigo!" În momentul în care ataşul explodă, simţi o durere sfâşietoare pentru Hedwig. Devoratorul Morţii care se afla cel mai aproape de acesta fu aruncat de pe mătură şi dispăru, tovarăşul său se dădu înapoi şi dispăru şi el. - Harry, îmi pare rău, îmi pare rău, gemu Hagrid, n-ar fi trebuit
- E în ordine, condu în continuare! strigă Harry, în timp ce încă doi Devoratori ai Morţii apărură din întuneric, apropiindu-se vertiginos. Blestemele umplură din nou spaţiul dintre ei, iar Hagrid coti şi merse în zigzag: Harry ştia că Hagrid nu îndrăznea să folosească din nou butonul pentru focul de dragon, pentru că Harry stătea într-o poziţie foarte nesigură. Harry trimise o Vrajă de Împietrire către urmăritori, reuşind cu greu să le ţină piept. Aruncă un alt Western de oprire şi cel mai apropiat Devorator al Morţii acceleră, ca să îl evite. Exact în momentul acela îi căzu gluga, iar la lumina roşie a următoarei Vrăji de împietrire, Harry văzu figura cu o expresie ciudat de absentă a lui Stanley Shunpike - Stan... - Expelliarmus! strigă Harry. - El este, el este, el este cel adevărat! Strigătul Devoratorului Morţii care purta glugă ajunse la Harry, acoperind chiar şi zgomotul motorului. O clipă mai târziu, amândoi urmăritorii se dădură înapoi şi dispărură. - Harry, ce s-a întâmplat? strigă Hagrid. Unde s-au dus? - Nu ştiu! Lui Harry îi era frică. Devoratorul Morţii cu glugă strigase: „El este cel adevărat". De unde ştiuse? Se uită în jur, la întunericul aparent pustiu, şi se simţi ameninţat. Oare unde erau? Se întoarse în scaun, cu faţa înainte, şi îl apucă pe Hagrid de haină. - Hagrid, apasă din nou pe butonul cu foc de dragon, hai să fugim de aici! - În regulă, Harry, ţine-te bine! Se auzi din nou un răget asurzitor, huruieli şi focul alb-albăstrui ţâşni din ţeava de eşapament. Harry simţi cum aluneca în spate de pe minusculul loc de pe banchetă. în clipa următoare, Hagrid întinse mâna după el, abia ţinându-şi-o pe cealaltă pe ghidon... - Cred că am scăpat de ei, Harry, cred că am reuşit! strigă Hagrid.
Teama creştea în el în timp ce se uita în stânga şi în dreapta după urmăritorii care era sigur că vor veni. De ce rămăseseră în urmă? Unul dintre ei avea încă baghetă... El este, el este cel adevărat... o spuseseră imediat după ce încercase să
- Aproape am ajuns, Harry, aproape că am reuşit! strigă Hagrid. Harry simţi cum motocicleta pierde puţin din înălţime, deşi luminile de la sol păreau încă la fel de departe ca stelele. Apoi, cicatricea de pe frunte începu să-l usture ca o arsură: în
Şi atunci, Harry îl văzu. Cap-de-Mort zbura ca fumul dus de vânt, fără o mătură sau un Thestral care să îl menţină în aer; chipul ca de şarpe îi strălucea în întuneric, în vreme ce îşi ridică din nou bagheta cu degetele albe. Hagrid scoase un strigăt de groază şi antrena motocicleta într-o coborâre verticală. Temându-se pentru viaţa sa, Harry trimise Vrăji de împietrire la nimereală în noapte. Văzu un corp zburând pe lângă el şi realiză că îl lovise pe unul dintre ei, dar apoi auzi o bufnitură şi văzu scântei scăpărând din motor. Motocicleta se învârtea, căzând în derivă, scăpată complet de sub control... Jeturi de lumină verde ţâşniră din nou pe lângă ei. Harry nu ştia unde era cerul şi unde pământul, cicatricea îl ardea în continuare; se aştepta să moară în orice clipă. O siluetă cu glugă, călare pe o mătură, era la câţiva metri de el, îl văzu cum ridică mâna... -Nu!
Cu un răcnet de furie, Hagrid se aruncă de pe motocicletă asupra Devoratorului Morţii; spre groaza lui, Harry îl văzu pe Hagrid căzând şi dispărând împreună cu Devoratorul Morţii, căci greutatea lor era prea mare pentru mătură. Abia ţinându-se cu genunchii pe motocicleta care se prăbuşea, Harry îl auzi pe Cap-de-Mort strigând: „E-al meu!" Se terminase. Nu putea să vadă sau să audă unde era Cap-de-Mort; zări un alt Devorator al Morţii dându-se la o parte şi auzi: - Abraca... Cicatricea îl duru atât de groaznic, încât Harry trebui să închidă ochii şi bagheta i se mişcă de la sine. Simţi cum îi trage mâna asemenea unui mare magnet, văzu printre gene flăcări aurii ţâşnind din ea, auzi o trosnitură şi un strigăt mânios. Ultimul Devorator al Morţii ţipă, iar Cap-de-Mort strigă „Nu!". Fără să ştie cum, Harry se trezi cu butonul care controla focul de dragon la câţiva centimetri de nasul lui; îl apăsă cu putere cu mâna liberă şi motocicleta lansă din nou flăcări, îndreptându-se direct spre pământ. - Hagrid! strigă Harry, agăţându-se disperat de motocicletă, Hagrid - Accio Hagrid! Motocicleta acceleră, apropiindu-se de sol. Cum se afla cu faţa la nivelul ghidonului, Harry nu vedea decât nişte lumini în depărtare, care se apropiau din ce în ce mai tare: avea să se prăbuşească şi nu ştia cum să evite acest lucru. Din spatele său se auzi un alt strigăt: - Bagheta, Selwyn, dă-mi bagheta ta! Înainte de a-l vedea pe Cap-de-Mort, îi simţi prezenţa. Uitându-se într-o parte, ajunse să se holbeze în ochii roşii şi fu sigur că aceştia vor fi ultimul lucru pe care îl mai vedea: Cap-de-Mort pregătindu-se să îl blesteme încă o dată. Deodată, Cap-de-Mort dispăru. Harry se uită în jos şi îl văzu pe Hagrid dedesubt, întins pe pământ; trase tare de ghidon pentru a nu se lovi de el, încercă să găsească frâna pe pipăite, dar se prăbuşi cu un zgomot asurzitor într-un iaz noroios. — Capitolul 5 —
Harry se strădui să se ridice dintre dărâmăturile de metal şi piele care îl înconjurau pe când încerca să revină la poziţia verticală, mâinile i se cufundară cam cu cinci centimetri în noroi. Nu putea să înţeleagă unde se dusese Cap-de-Mort, se aştepta să îl vadă în orice clipă apărând din întuneric. Ceva cald şi umed i se prelingea de pe frunte şi de pe bărbie. Ieşi târâş din iaz şi se împiedică de masa mare şi întunecată de pe pământ care era Hagrid. - Hagrid? Hagrid, spune ceva... Însă masa întunecată rămase neclintită. - Cine-i acolo? Potter, tu eşti? Eşti Harry Potter? Harry nu recunoscu vocea omului. Apoi, o femeie strigă: - Ted, s-au prăbuşit! S-au prăbuşit în grădină! Harry simţi totul învârtindu-se în jurul lui. - Hagrid... repetă el absent, iar genunchii îi tremurau de mama focului. Când se trezi, era întins pe spate, pe nişte perne; simţea cum îl ardeau coastele şi braţul drept. Dintele pierdut îi crescuse la loc. Cicatricea de pe frunte zvâcnea în continuare. - Hagrid? Deschise ochii şi văzu că stătea pe o canapea, într-o sufragerie
- Hagrid este bine, fiule, spuse bărbatul, soţia mea are grijă de el chiar acum. Cum te simţi? Mai ai şi altceva rupt? Ţi-am vindecat coastele, dintele şi braţul drept. Apropo, eu sunt Ted Tonks... tatăl Dorei. Harry se ridică prea repede: îi apărură luminiţe în faţa ochilor, i se făcu greaţă şi ameţi. - Cap-de-Mort... - Uşurel, spuse Ted Tonks, punându-i o mână pe umăr şi împingându-l înapoi pe perne. Ai trecut printr-un accident grav. Dar ce s-a întâmplat de fapt? S-a defectat ceva la motocicletă? A încercat cumva Arthur Weasley să facă mai mult decât e în stare, el şi invenţiile lui încuiate? - Nu, spuse Harry, în timp ce cicatricea îi zvâcnea ca o rană deschisă. Devoratori ai Morţii, foarte mulţi... am fost urmăriţi... - Devoratori ai Morţii? spuse Ted tăios. Cum adică Devoratori ai Morţii? Credeam că nu ştiau că aveai să fii mutat în seara asta, credeam că... - Au ştiut, spuse Harry. Ted Tonks se uită în sus, de parcă ar fi putut vedea cerul de afară
- Ei bine, măcar ştim că funcţionează vrăjile de protecţie, nu-i aşa? Ar trebui să nu se poată apropia la mai mult de o sută de metri de locul acesta, din orice direcţie. Acum, Harry înţelese de ce dispăruse Cap-de-Mort; se întâmpla-se în clipa în care motocicleta trecuse bariera creată de vrăjile Ordinului. Tot ce spera era ca acestea să funcţioneze în continuare. Se gândi cum stătea Cap-de-Mort la o sută de metri deasupra lor, în
- Harry!
Hagrid parcurse din doi paşi distanţa dintre ei, dărâmând două măsuţe delicate şi o plantă asiatică, Aspidistra, şi îl îmbrăţişă pe Harry mai-mai să-i rupă coastele proaspăt sudate. - Fir-aş al naibii, Harry, cum ai reuşit să scapi cu bine? Credeam că atât ne-a fost la amândoi. - Da, şi eu la fel. E incredibil că... Harry se întrerupse: tocmai o observase pe femeia care intrase în
- Tu! strigă el, vârându-şi mâna în buzunar, dar acesta era gol. - Bagheta ta este aici, fiule, spuse Ted, atingându-l pe Harry pe
Cea la care ţipi este soţia mea. - Ah, îmi... îmi pare rău... În timp ce doamna Tonks înainta, asemănarea dintre ea şi sora sa Bellatrix deveni din ce în ce mai puţin pronunţată: avea părul castaniu deschis şi ochii mai mari şi mai binevoitori. Cu toate acestea, adoptase un aer superior în urma exclamaţiei lui Harry. - Ce s-a întâmplat cu fiica noastră? întrebă ea. Hagrid a spus că aţi căzut într-o ambuscadă, unde este Nymphadora? - Nu ştiu, spuse Harry. Nu ştim nimic despre ceilalţi. Ei şi lui Ted li se încrucişară privirile. Harry fu cuprins de un
- Portalul, spuse Harry, amintindu-şi dintr-odată de el. Trebuie să ne întoarcem la Vizuină şi să aflăm - atunci vom putea să vă anunţăm sau... sau o să vă anunţe Tonks, când se va... - Dromeda, Dora va fi bine, spuse Ted. Ştie să aibă grijă de ea, a trecut printr-o mulţime de situaţii-limită ca Auror. Portalul este aici, îi spuse el lui Harry. Ar trebui să plece peste trei minute, dacă vreţi să îl luaţi. - Da, vrem, spuse Harry. îşi luă rucsacul şi îl aruncă pe umăr. Vă... Se uită la doamna Tonks, dorind să îşi ceară scuze pentru teama pe care i-o provocase, simţindu-se atât de îngrozitor de responsabil, dar nu îi trecu prin minte nimic care să nu i se pară fără substanţă şi nesincer. - Îi voi spune lui Tonks - Dorei - să vă dea de veste, când se va... mulţumesc că ne-aţi pus pe picioare, mulţumim pentru tot. Eu... Fu bucuros să iasă din cameră şi îl urmă pe Ted Tonks de-a lungul unui coridor mic, apoi intrară într-un dormitor. Hagrid veni după ei, aplecându-se mult, pentru a nu se lovi cu capul de tocul uşii. - Uite, fiule. Acela este Portalul. Domnul Tonks indica o perie micuţă, cu mânerul din argint, de pe măsuţa de toaletă. - Mulţumim, spuse Harry, întinzând un deget spre ea, pregătit de plecare. - Stai puţin, spuse Hagrid, uitându-se în jur. Harry, unde e Hedwig? - A... a fost lovită, spuse Harry. Fu copleşit de această realitate, îi dădură lacrimile, se simţi ruşinat. Bufniţa fusese tovarăşul lui, singura sa legătură adevărată cu lumea magică de fiecare dată când fusese nevoit să se întoarcă la familia Dursley. Hagrid întinse o mână mare şi îl bătu cu putere pe umăr. - Lasă, spuse el pe un ton convingător. Lasă! A avut o viaţă
- Hagrid! îl avertiză Ted Tonks, când peria radie o lumină albăstruie, iar Hagrid abia dacă apucă să o atingă la timp cu degetul arătător. Simţindu-se tras în faţă ca de un cârlig, de buric, Harry fu absorbit în neant, unde începu să se învârtească necontrolat, cu degetul lipit de Portal, în timp ce el şi Hagrid se îndepărtau vâjâind de domnul Tonks; câteva secunde mai târziu, picioarele lui Harry se loviră de pământul tare şi el căzu în mâini şi în genunchi în curtea Vizuinei. Auzi ţipete. Aruncând la o parte peria care se stinsese,
- Harry? Tu eşti adevăratul Harry? Ce s-a întâmplat? Unde sunt ceilalţi? strigă doamna Weasley. - Cum adică? Nu s-a mai întors nimeni? gâfâi Harry. Răspunsul se vedea clar întipărit pe chipul palid al doamnei Weasley. - Devoratorii Morţii ne aşteptau, îi spuse Harry. Ne-au înconjurat din clipa în care ne-am ridicat - au ştiut că avea să fie în seara asta -, nu ştiu ce s-a întâmplat cu ceilalţi. Ne-au urmărit patru dintre ei, nu am avut ce să facem, şi apoi ne-a ajuns din urmă Cap-de-Mort... Era conştient că în vocea lui se simţea cum încerca să se justifice, rugând-o pe doamna Weasley să înţeleagă de ce nu ştia ce se întâmplase cu fiii ei, dar... - Slavă Domnului că eşti teafăr, spuse ea, dându-i o îmbrăţişare pe care Harry nu simţi că o merita. - Molly, ai cumva nişte coniac? întrebă Hagrid puţin ameţit. Ca medicament? Ar fi putut să îl aducă prin farmec, dar când o văzu întorcându-se grăbită spre casa cea strâmbă, Harry îşi dădu seama că voise să îşi ascundă chipul. Se întoarse spre Ginny şi aceasta răspunse imediat rugăminţii nerostite a lui Harry de a i se împărtăşi şi lui nişte veşti. - Ron şi Tonks trebuia să se fi întors primii, dar nu au ajuns la timp la Portal, iar acesta s-a întors fără ei, spuse ea, arătând spre o cutie ruginită de ulei care zăcea în apropiere, pe pământ. Şi acela - indicând un pantof vechi din pânză - ar fi trebuit să fie al tatei şi al lui Fred, ei ar fi fost cea de-a doua pereche care să se întoarcă. Tu şi cu Hagrid a treia şi - se uită la ceas -, dacă au ajuns la timp, George şi Lupin ar trebui să vină cam peste un minut. Doamna Weasley apăru din nou, ţinând o sticlă de coniac, pe care i-o dădu lui Hagrid. Acesta scoase dopul şi o bău dintr-o singură sorbitură. - Mamă! strigă Ginny, arătând spre un loc aflat la câţiva metri
O lumină albastră îşi făcu apariţia în întuneric, deveni din ce în ce mai mare şi mai puternică şi Lupin şi George se iviră, învârtindu-se şi apoi prăbuşindu-se. Harry îşi dădu seama imediat că ceva nu era în ordine: Lupin îl sprijinea pe George, care îşi pierduse cunoştinţa şi avea faţa plină de sânge. Harry fugi înspre ei şi îl apucă pe George de picioare. El şi cu Lupin îl duseră împreună în casă, trecură prin bucătărie şi ajunseră în sufragerie, unde îl întinseră pe canapea. Când lumina lămpii se revărsă peste chipul lui George, Ginny rămase cu respiraţia tăiată, iar lui Harry i se făcu stomacul ghem: George îşi pierduse o ureche. O parte a capului şi a gâtului le avea pline de sânge, un roşu extrem de aprins. Abia se aplecă doamna Weasley deasupra fiului ei, că Lupin îl şi înşfacă pe Harry de braţ destul de violent, ducându-l înapoi în bucătărie, unde Hagrid încă mai încerca să intre pe uşa din spate. - Hei! spuse Hagrid indignat. Dă-i drumul! Dă-i drumul lui Harry! Lupin îl ignoră. - Ce creatură stătea într-un colţ prima dată când Harry Potter a intrat în biroul meu de la Hogwarts? întrebă el, scuturându-l pe Harry. Răspunde-mi! - U-un fluidem într-un bazin cu apă, nu-i aşa? Lupin îi dădu drumul lui Harry şi se sprijini de un dulap de bucătărie. - Ce-a fost asta? strigă Hagrid. - îmi pare rău, Harry, dar a trebuit să fiu sigur, spuse Lupin scurt. Am fost trădaţi. Cap-de-Mort ştia că aveai să fii mutat în seara asta şi singurii care ar fi putut să-i spună erau implicaţi direct în plan. Ai fi putut să fii un impostor. - Atunci, pe mine de ce nu mă verifici? gâfâi Hagrid, care încă
- Tu eşti pe jumătate uriaş, spuse Lupin, uitându-se în sus la Hagrid. PoliPoţiunea este numai pentru oameni. - Nimeni din Ordin nu i-ar fi spus lui Cap-de-Mort că aveaţi să mă imitaţi astă-seară, spuse Harry - era un gând îngrozitor, nu l-ar fi crezut în stare de aşa ceva pe niciunul dintre ei. Cap-de-Mort m-a ajuns din urmă abia spre sfârşit, la început nu a ştiut care dintre noi eram. Dacă ar fi cunoscut planul, ar fi ştiut din prima că eram cu Hagrid. - V-a ajuns din urmă Cap-de-Mort? spuse Lupin tăios. Ce s-a întâmplat? Cum aţi scăpat? Harry îi explică pe scurt cum Devoratorii Morţii, care îi urmăriseră, păruseră să îl recunoască şi cum se opriseră, cum îl chemaseră probabil pe Cap-de-Mort, care apăruse chiar înainte ca el şi Hagrid să ajungă în siguranţă la casa părinţilor lui Tonks. - Te-au recunoscut? Dar cum? Ce ai făcut? - Am... încercă să îşi aducă aminte Harry, dar întreaga călătorie
Lupin părea îngrozit. - Harry, a trecut de mult vremea dezarmărilor! Oamenii ăştia
- Eram la sute de metri înălţime! Stan nu era el însuşi şi, dacă l-aş fi împietrit şi ar fi căzut, ar fi murit ca şi cum aş fi folosit Abracadabra? Expelliarmus m-a salvat de Cap-de-Mort acum doi ani, adăugă Harry pe un ton sfidător. Lupin îi amintea de Zacharias Smith, un Astropuf care zâmbea de obicei dispreţuitor, cel care râsese de Harry când dorise să îi înveţe Vraja de Dezarmare pe membrii Armatei lui Dumbledore. - Da, Harry, spuse Lupin, controlându-se cu greu, şi atunci au fost de faţă foarte mulţi Devoratori ai Morţii! Să mă ierţi, dar a fost o mişcare mai mult decât ciudată, mai ales că erai şi în pericol de moarte. Repetarea ei în seara asta în faţa unor Devoratori ai Morţii care ori au fost de faţă, ori au auzit prima dată despre asta a fost aproape sinucidere! - Deci spui că ar fi trebuit să-l omor pe Stan Shunpike? întrebă Harry mânios. - Sigur că nu, spuse Lupin, dar Devoratorii Morţii - de fapt, majoritatea oamenilor! - s-ar fi aşteptat să contraataci! Expelliarmus este o vrajă folositoare, Harry, dar Devoratorii Morţii par să creadă că este o vrajă tipică ţie şi te rog să nu o laşi să devină aşa! Lupin îl făcea să se simtă ca un prost, dar lui Harry îi mai rămăsese totuşi un grăunte de mândrie. - Nu o să atac oameni doar pentru că îmi stau în cale, spuse
Nu află ce răspunse Lupin pentru că, după ce reuşise să intre pe uşă, Hagrid ajunsese ameţit la un scaun şi se aşezase. Tocmai atunci se nărui scaunul sub el. Ignorând scuzele amestecate cu înjurături ale lui Hagrid, Harry i se adresă din nou lui Lupin: - George o să se facă bine? Toate sentimentele de frustrare ale lui Lupin faţă de Harry păreau să fi dispărut la auzul acestei întrebări. - Cred că da, deşi nu îi poate fi înlocuită urechea, pentru că a fost tăiată de un blestem... Se auziră zgomote de afară. Lupin se avântă spre uşa din spate, Harry sări peste picioarele lui Hagrid şi fugi în grădină. În curte apăruseră două siluete şi, în timp ce Harry începu să alerge spre ele, îşi dădu seama că erau Hermione, care revenea la înfăţişarea ei firească, şi Kingsley, amândoi ţinând un umeraş de haine îndoit. Hermione se aruncă în braţele lui Harry, dar Kingsley nui dădu niciun semn de bucurie la vederea celorlalţi. Harry îl văzu ridicând bagheta peste umărul Hermionei şi îndreptând-o spre pieptul lui Lupin. - Care au fost ultimele cuvinte pe care ni le-a spus Dumbledore? - Harry este speranţa noastră cea mai de preţ. Aveţi încredere în el, spuse Lupin calm. Kingsley îndreptă bagheta spre Harry, dar Lupin zise: - El este, l-am verificat! - În ordine, în ordine! spuse Kingsley, vârându-şi bagheta înapoi sub pelerină. Dar cineva ne-a trădat! Ştiau, ştiau că avea să fie astă-seară! - Aşa se pare, răspunse Lupin, dar nu cred că şi-au dat seama că
- Nu este o mare consolare! se răsti Kingsley. Cine s-a mai întors? - Doar Harry, Hagrid, George şi cu mine. Hermione duse mâna la gură, înăbuşindu-şi un mic geamăt. - Ce s-a întâmplat cu voi? îl întrebă Lupin pe Kingsley. - Am fost urmăriţi de cinci, am rănit doi, s-ar putea să fi ucis unul, turui Kingsley, şi l-am văzut şi pe Ştim-Noi-Cine, s-a alăturat urmăririi pe la mijloc, dar a dispărut destul de repede. Remus, poate să... - ... zboare, continuă Harry. Şi eu l-am văzut, a venit după mine şi Hagrid. - Deci de-aia a plecat - ca să vă urmărească pe voi! spuse Kingsley.
- Harry s-a purtat un pic prea frumos cu Stan Shunpike, spuse Lupin. - Cu Stan? repetă Hermione. Dar nu ar trebui să fie în Azkaban?
- Hermione, este evident că a avut loc o evadare în masă, pe care ministerul a trecut-o sub tăcere. Lui Travers i-a căzut gluga când l-am blestemat, şi el ar trebui să fie închis. Dar cu voi ce s-a întâmplat, Remus? Unde e George? - Şi-a pierdut o ureche, spuse Lupin. - O ureche... ? repetă Hermione cu o voce subţire. - Opera lui Plesneală, spuse Lupin. - PlesnealĂ? strigă Harry. N-ai spus că... - I-a căzut gluga în timpul urmăririi. Sectumsempra a fost mereu specialitatea lui Plesneală. Mi-ar plăcea să pot spune că i-am plătit-o, dar abia dacă am reuşit să-l ţin pe George pe mătură după ce a fost rănit, pierdea foarte mult sânge. Cei patru se uitară spre cer şi între ei se aşternu tăcerea. Nu era niciun semn de mişcare, stelele străluceau, neclintite, indiferente, fără a fi eclipsate de prieteni zburători. Unde era Ron? Unde erau Fred şi domnul Weasley? Unde erau Bill, Fleur, Tonks, Ochi- Nebun şi Mundungus? - Harry, dă-mi o mână de ajutor! strigă Hagrid răguşit din prag. Rămăsese din nou blocat în cadrul uşii. Bucuros că avea ceva de făcut, Harry îl eliberă şi apoi se întoarse în bucătăria goală şi în sufragerie, unde doamna Weasley şi Ginny aveau încă grijă de George. Doamna Weasley oprise sângerarea şi, la lumina lămpii, Harry văzu o gaură curată în locul în care fusese urechea lui George. - Cum se simte? Doamna Weasley se întoarse şi spuse: Yüklə 2,21 Mb. Dostları ilə paylaş:
|