Harry Potter şi Talismanele Morţii
Yüklə 2,21 Mb.
|
|
- ... vă declar uniţi pe viaţă. Vrăjitorul cu părul pun de smocuri îşi ridică bagheta mult
- Doamnelor şi domnilor! strigă vrăjitorul ciufulit. Vă rog să vă ridicaţi în picioare! Se ridicară cu toţii; mătuşa Muriel bombănea în gura mare, iar vrăjitorul flutură din baghetă. Scaunele pe care fuseseră aşezaţi se ridicară graţios în aer, în timp ce pereţii de pânză ai cortului dispărură, astfel încât acum stăteau sub acoperişul sprijinit pe stâlpi aurii, în faţa lor desfăşurându-se priveuştea superbă a uvezii şi peisajului însorit. Apoi, din centrul cortului se întinse un bazin plin cu aur topit, formând un ring de dans strălucitor; scaunele plutitoare se aranjară în jurul unor măsuţe acoperite cu feţe de masă albe şi toate coborâră graţios înapoi pe pământ, iar formaţia înveşmântată în jachete aurii îşi luă repede locul pe scenă. - Drăguţ, spuse Ron aprobator, în timp ce chelnerii apărură de peste tot, unii ducând tăvi de argint cu pahare cu suc de dovleac, berezero şi whisky-foc, iar alţii aducând grămezi de tarte şi sendvişuri. - Ar trebui să mergem să îi felicităm! spuse Hermione, ridicându-se pe vârfuri, pentru a vedea unde dispăruseră Bill şi Fleur, în mijlocul unei mulţimi de oameni care se înghesuiseră să-i felicite. - O să avem timp mai târziu, ridică Ron din umeri, înşfăcând
Ron traversă ringul de dans gol, uitându-se în stânga şi în dreapta; Harry era convins că era curios să vadă unde se afla Krum. Până îşi făcură loc în partea cealaltă a cortului, majoritatea meselor fuseseră deja ocupate; cele mai multe locuri rămăseseră la masa la care stătea singură Luna. - Putem să ne aşezăm şi noi? întrebă Ron. - Sigur că da, spuse ea veselă. Tati s-a dus să le dea cadoul nostru
- Ce este, o rezervă pe viaţă de Rădăcini Rotunjoare ? întrebă Ron. Hermione încercă să-l lovească pe sub masă cu piciorul, dar îl nimeri în schimb pe Harry. De durere îi dădură lacrimile şi pierdu şirul conversaţiei pentru câteva momente. Formaţia începuse să cânte. Bill şi Fleur se duseră primii la dans, stârnind aplauze îndelungi; în scurt timp, domnul Weasley o conduse pe madame Delacour pe ringul de dans, urmaţi de doamna Weasley şi tatăl lui Fleur. - îmi place cântecul acesta, spuse Luna, legănându-se în ritmul melodiei cu acorduri de vals; după câteva secunde, se ridică şi pluti spre ringul de dans, unde începu să se învârtească pe loc, singură, cu ochii închişi şi dând din mâini. - E grozavă, nu-i aşa? spuse Ron pe un ton admirativ. Nu dă greş niciodată. Dar zâmbetul îi pieri imediat ce Viktor Krum se aşeză pe locul lăsat liber de către Luna. Hermione păru plăcut surprinsă, dar, de data aceasta, Krum nu venise s-o compumenteze pe ea, ci să pună o întrebare. Chipul îi era foarte încruntat. - Cine este bărbatul acela în galben? - Xenophiuus Lovegood, tatăl unei prietene dintre ale noastre,
Tonul său ferm sugeră că nu aveau de gând să răspundă provocării evidente de a râde de Xenophiuus. - Hai să dansăm, adăugă brusc, uitându-se la Hermione. Hermione păru surprinsă, dar într-un mod plăcut, aşa că se ridică şi dispărură împreună în mijlocul mulţimii tot mai numeroase de pe ringul de dans. - Ah, sunt împreună acum? întrebă Krum, distrat pentru o clipă. - Âă... într-un fel, spuse Harry. - Tu cine eşti? întrebă Krum. - Barny Weasley.
- Barny, tu îl ştii bine pe omul acesta, Lovegood? - Nu, azi l-am cunoscut. De ce? Krum se uită urât peste marginea paharului său, urmărindu-l pe Xenophiuus, care vorbea cu câţiva vrăjitori, de partea cealaltă a ringului. - Pentru că, zise Krum, dacă nu ar fi fost oaspetele lui Fleur, m-aş fi duelat cu el, aici şi acum, din cauza simbolului aceluia oribil pe care îl poartă pe piept. - Simbol? spuse Harry, uitându-se şi el la Xenophiuus. Ochiul ciudat, de formă triunghiulară, strălucea pe pieptul său. - De ce? Simbolizează ceva de rău? - Grindelwald. Este semnul lui Grindelwald. - Grindelwald, vrăjitorul întunecat pe care l-a învins Dumbledore? - Exact. Krum păru să mestece în gol, apoi spuse: - Grindelwald a ucis mulţi oameni, printre care şi pe bunicul
Krum îşi pocni încheieturile degetelor ameninţător, uitându-se urât la Xenophiuus. Harry era perplex. Părea extrem de puţin probabil ca tatăl Lunei să fie un adept al Magiei Negre şi nimeni altcineva din con nu păruse să observe forma runică triunghiulară. - Ăă... eşti sigur... că este simbolul lui... ? - Nu mă înşel, spuse Krum cu răceală. Am trecut ani de zile pe
- Păi, există o şansă, spuse Harry, ca Xenophiuus să nu ştie ce simbolizează. Familia Lovegood este destul de... bizară. Ar fi foarte posibil să îl fi găsit pe undeva şi să creadă că este o secţiune a unui cap de Snorhac Corn-Şifonat sau ceva de genul acesta. - Secţiune de ce? - Mă rog, nu ştiu ce sunt, dar se pare că el şi fiica lui se duc în
Harry avea senzaţia că nu prea reuşise să explice bine cum erau Luna şi tatăl ei. - Ea este, continuă el, arătând spre Luna, care încă mai dansa singură, fluturându-şi braţele în jurul corpului, de parcă ar fi încercat să alunge nişte pitici. - De ce face asta? întrebă Krum. - Probabil că încearcă să scape de o Steluţă Verde, spuse Harry,
Krum nu părea să-şi dea seama dacă Harry făcea sau nu glume pe seama lui. îşi scoase bagheta din interiorul robei şi o lovi ameninţător de coapsă; din vârful acesteia ţâşniră scântei. - Gregorovitch! spuse Harry tare şi Krum tresări, dar Harry era prea entuziasmat ca să-i pese. îşi amintise când văzuse bagheta lui Krum: Oluvander o luase şi o examinase înainte de Turnirul celor Trei Vrăjitori. - Ce-i cu el? întrebă Krum suspicios. - Face baghete! - Ştiu asta, spuse Krum. - El ţi-a făcut bagheta! De-aia mi se părea... vâjthaţ...
- De unde ştii că bagheta mea a fost făcută de Gregorovitch? - Am.. cred că am citit undeva, spuse Harry. într-o revistă pentru fani, improviza el cât putu şi Krum păru să se liniştească. - Nu mi-am dat seama că le-am vorbit fanilor despre bagheta mea, spuse el. - Şi... ăă... ştii cumva pe unde mai e Gregorovitch? Krum păru derutat. - A ieşit la pensie acum câţiva ani. Eu am fost printre ultimii care au cumpărat o baghetă Gregorovitch. E cel mai bun, deşi ştiu că voi, englezii, puneţi mare preţ pe Ollivander. Harry nu răspunse. Se prefăcea că se uită la dansatori, ca şi Krum, dar de fapt se gândea de zor. Deci Cap-de-Mort căuta un creator de baghete renumit şi Harry nu trebui să se gândească prea departe pentru a-şi da seama de motiv: mai mult ca sigur că era din cauza a ceea ce făcuse bagheta lui Harry în noaptea când îl urmărise în zbor Cap-de-Mort. Bagheta din lemn de tisă cu miez de pană de phoenix o învinsese pe cea împrumutată, ceva ce Ollivander nu anticipase şi nici nu înţelesese. Oare Gregorovitch avea să ştie mai multe? Oare chiar era mai priceput decât Ollivander? Cunoştea el oare secrete ale baghetelor pe care Ollivander nu le ştia? - Fata aceea e foarte drăguţă, spuse Krum, trezindu-l pe Harry la realitate. Krum arăta înspre Ginny, care tocmai i se alăturase Lunei. - Este rudă cu tine? - Da, spuse Harry, simţindu-se deodată iritat, şi are prieten. Genul gelos. Foarte masiv. N-ai vrea să te pui rău cu el. - La ce bun, mormăi Krum, golindu-şi paharul şi ridicându-se din nou, să fii jucător internaţional de vâjthaţ, dacă toate fetele frumoase au prieten? Plecă şi îl lăsă acolo pe Harry, care îşi luă în trecere un sendviş de la un chelner şi încercă să-şi croiască drum pe lângă ringul de dans arhiplin. Voia să îl găsească pe Ron, ca să-i spună de Gregorovitch, dar Ron dansa cu Hermione în mijlocul ringului. Harry se sprijini de unul dintre stâlpii de aur, privind-o pe Ginny, care acum dansa cu prietenul lui Fred şi George, Lee Jordan. Harry se strădui să nu regrete promisiunea pe care i-o făcuse lui Ron. Nu mai fusese niciodată la o nuntă, aşa că nu putea spune care
cortului, luminat acum de felinare plutitoare aurii, cheful deveni din ce în ce mai destins. Fred şi George dispăruseră de mult în noapte, cu două verişoare ale lui Fleur; Charue, Hagrid şi un vrăjitor îndesat, cu o pălărie mov cu boruri mici, cântau într-un colţ „Balada eroului Odo". Plimbându-se prin mulţime şi încercând să se descotorosească de un unchi beat al lui Ron, care nu părea să ştie sigur dacă Barny era sau nu fiul lui, Harry zări un vrăjitor bătrân stând singur la o masă. Părul alb înfoiat îl făcea să semene cu o păpădie veştejită, iar pe cap purta un fes mâncat de molii îi era vag cunoscut - Harry îşi stoarse creierii şi îşi dădu până la urmă seama că era Elphias Doge, membru al Ordinului Phoenix şi autorul necrologului lui Dumbledore. Se apropie de el. - Pot să iau loc? - Sigur că da, sigur că da, spuse Doge; avea o voce destul de stridentă şi hârşâită. Harry se aplecă spre el. - Domnule Doge, sunt Harry Potter.
- Dragă băiete! Arthur mi-a spus că erai aici, deghizat... mă bucur enorm, mă simt onorat! Doge îi turnă un pocal de şampanie lui Harry, fiind cuprins de o nelinişte plăcută. - M-am gândit să îţi scriu, şopti el, după ce... Dumbledore... aşa un şoc... şi pentru tine, sunt convins... Ochii mici ai lui Doge se umplură brusc cu lacrimi. - Am citit necrologul pe care l-aţi scris pentru Profetul zilei, spuse Harry. Nu ştiam că l-aţi cunoscut atât de bine pe domnul profesor Dumbledore. - La fel de bine ca oricine, spuse Doge, tamponându-şi ochii cu un şerveţel. Este adevărat că eu l-am cunoscut de cel mai mult timp, dacă nu îl luăm în considerare pe Aberforth - şi nu ştiu de ce, dar oamenii nu par să îl ia niciodată în considerare pe Aberforth. - în legătură cu Profetul zilei-.. domnule Doge, nu ştiu dacă aţi văzut... la cină? - Ah, te rog, dragă băiete, spune-mi Elphias. - Elphias, ai citit cumva interviul Ritei Skeeter despre Dumbledore? Chipul lui Doge se înroşi de mânie. - O, da, Harry, l-am citit. Femeia aia - sau poate viperă ar fi un
- Ştiţi, în interviul acela, continuă Harry, Rita Skeeter a sugerat că domnul profesor Dumbledore a avut de-a face în tinereţe cu Magia Neagră. - Să nu crezi o iotă! spuse Doge numaidecât. O iotă, Harry! Să nu laşi nimic să îţi pângărească amintirile despre Albus Dumbledore! Harry privi chipul sincer şi chinuit al lui Doge şi nu se simţi mai liniştit, ci frustrat. Oare Doge chiar credea că era atât de simplu, că Harry putea pur şi simplu să aleagă să nu creadă? Oare Doge nu înţelegea că Harry simţea nevoia să fie sigur, să ştie tot? Poate că Doge bănuia ce simţea Harry, pentru că păru îngrijorat şi adaugă repede: - Harry, Rita Skeeter este o... Dar fu întrerupt dintr-odată de un chicotit strident. - Rita Skeeter? Ah, îmi place la nebunie de ea, îi citesc mereu articolele! Harry şi Doge ridicară privirea şi o văzură pe mătuşa Muriel
- Ştiţi, a scris o carte despre Dumbledore! - Bună, Muriel, spuse Doge. Da, tocmai discutam despre... - Hei, tu! Lasă-mă să stau în locul tău, am o sută şapte ani! Un alt văr roşcat Weasley sări în picioare, cu o privire speriată, şi mătuşa Muriel răsuci scaunul cu o putere uimitoare, aşezându-se exact între Doge şi Harry. - Bună din nou, Barry sau cum te-o chema, îi spuse ea lui Harry. Acum, ce spuneai despre Rita Skeeter, Elphias? Ştii că a scris biografia lui Dumbledore? Abia aştept să o citesc, să nu uit să o comand la „Caligrafie şi Pete"! Doge se ţinu băţos şi solemn la auzul acestor cuvinte, dar mătuşa Muriel goli pocalul şi pocni din degetele ei osoase către un chelner din apropiere, pentru a i-l înlocui cu unul plin. Luă încă o gură de şampanie, râgâi şi apoi spuse: - Nu e nevoie să aveţi feţele astea de broscoi împăiaţi! înainte să ajungă atât de respectabil şi respectat şi toate prostiile alea, au umblat nişte zvonuri destul de bizare despre Albus! - Răutăţi inventate, spuse Doge, înroşindu-se din nou. - Asta crezi tu, Elphias, râse mătuşa Muriel pe înfundate. Am
- îmi pare rău că ţi se pare aşa, spuse Doge şi mai scorţos. Te asigur că tot ce am scris, am scris din inimă. - A, ştim cu toţii că l-ai venerat pe Dumbledore, îndrăznesc să spun că o să-l crezi în continuare un sfânt, chiar dacă se va dovedi că i-a făcut de petrecanie surorii lui, care era Non! - Muriel! exclamă Doge. Un fior de gheaţă, care nu avea nicio legătură cu şampania, se
- Cum adică? o întrebă el pe Muriel. Cine a spus că sora lui era un Non? Nu era bolnavă? - Barry, dragă, se pare că nu eşti prea bine informat! spuse mătuşa Muriel, părând încântată de reacţia pe care o produsese. Până la urmă, de unde era să ştii de asta? S-a întâmplat cu ani şi ani înainte ca tu să fi existat măcar ca idee, dragul meu, şi adevărul este că aceia dintre noi care trăiau pe vremea aceea nu au ştiut niciodată ce s-a întâmplat de fapt. De asta abia aştept să aflu ce a dezgropat Skeeter! Dumbledore a ţinut-o mult timp ascunsă pe sora aia a lui! - Minciuni! şuieră Doge. Numai minciuni! - Nu mi-a spus niciodată că sora sa era Non, spuse Harry fără să
- Şi de ce să-ţi fi spus tocmai ţie? strigă mătuşa Muriel, clătinându-se un pic, în timp ce încerca să se concentreze asupra lui Harry. - Motivul pentru care Albus nu a vorbit niciodată despre Ariana, începu Elphias, pe un ton intransigent din cauza emoţiei, este, cred eu, destul de limpede. A fost într-atât de marcat de moartea ei... - De ce nu a văzu t-o nimeni, Elphias? cârâi Muriel. De ce cei mai mulţi dintre noi nici nu au ştiut că a existat, până în ziua în care i-am cărat coşciugul afară din casă şi am înmormântat-o? Unde era sfântul Albus, când Ariana era închisă în pivniţă? Strălucind la Hogwarts, fără să dea doi bani pe ce se întâmpla în propria lui casă?! - Cum adică „închisă în pivniţă" ? întrebă Harry. Ce vreţi să spuneţi? Doge părea distrus. Mătuşa Muriel chicoti din nou şi îi răspunse
- Mama lui Dumbledore era o femeie îngrozitoare, pur şi simplu îngrozitoare. Avea părinţi încuiaţi, deşi am auzit că pretindea altceva... - Nu a pretins niciodată nimic de genul acesta! Kendra a fost o femeie nemaipomenită, şopti Doge amărât, dar mătuşa Muriel îl ignoră. - ... mândră şi foarte dominatoare, genul de vrăjitoare care ar fi
- Ariana nu era un Non! şuieră Doge. - Asta zici tu, Elphias, dar atunci, te rog să-mi explici de ce nu
Se întoarse cu spatele la Harry. - Pe vremea noastră, Non-ii erau un subiect tabu. Dar să ajungi
- Ţi-am spus, nu a fost aşa! o contrazise Doge, dar mătuşa Muriel era de neoprit. Ea continuă, adresându-i-se lui Harry: - De obicei, Non-ii erau trimişi la şcoli încuiate şi încurajaţi să
- Ariana era fragilă! spuse Doge disperat. Problemele de sănătate nu i-au permis să... - Nu i-au permis să iasă din casă? râse Muriel pe înfundate. Şi totuşi, nu a fost dusă niciodată la Sf. Mungo şi nu a fost chemat să o vadă niciun vindecător! - Muriel, cum poţi să ştii dacă... - Pentru informaţia ta, Elphias, să ştii că vărul meu Lancelot a
Doge arăta de parcă ar fi fost pe punctul să izbucnească în lacrimi. Mătuşa Muriel, care părea să se distreze de minune, pocni din degete după un alt pocal de şampanie. Ca amorţit, Harry se gândi la cum îl închisese la un moment dat familia Dursley, ţinându-l ascuns, şi totul pentru că avea vina de a fi vrăjitor. Oare sora lui Dumbledore suferise aceeaşi soartă, dar invers - închisă pentru că nu avea puteri magice? Şi oare Dumbledore chiar o abandonase, în vreme ce el se dusese la Hogwarts, unde avea să se dovedească strălucit şi talentat? - Acum, dacă Kendra nu ar fi murit prima, continuă Muriel, aş fi zis că ea i-a făcut de petrecanie Arianei... - Muriel, cum poţi să spui aşa ceva? gemu Doge. Cum să-şi omoare o mamă propria fiică? Gândeşte-te la ce spui! - De ce nu, dacă mama cu pricina a fost în stare să îşi ţină captivă propria fiică, ani la rând? ridică din umeri mătuşa Muriel. Dar eu zic că nu are cum să fi fost aşa, deoarece Kendra a murit înaintea Arianei - din ce cauză, nimeni n-a părut să ştie sigur... - O, fără îndoială că a omorât-o Ariana, spuse Doge, riscând să fie cinic. De ce nu? - Da, s-ar putea ca Ariana să fi încercat disperată să evadeze şi s-o fi omorât pe Kendra într-o încăierare, spuse mătuşa Muriel gânditoare. Dă tu din cap cât vrei, Elphias! Ai fost la înmormântareaArianei, nu-i aşa? - Da, am fost, spuse Doge, cu buzele tremurând. Nu ţin minte o
- Şi nu numai inima. Nu-i aşa că Aberforth i-a spart nasul la jumătatea slujbei? Dacă Doge păruse îngrozit înainte de aceste cuvinte, fusese o nimica toată pe lângă cum arăta acum. Era ca şi când Muriel l-ar fi înjunghiat. Aceasta izbucni în hohote şi luă iar o gură zdravănă de şampanie, care i se scurse pe bărbie. - De unde... ? spuse răguşit Doge. - Mama mea era prietenă cu bătrâna Bathilda Bagshot, spuse
Muriel mai luă o duşcă de şampanie. Rememorarea acestor vechi scandaluri părea să o încânte în aceeaşi măsură în care îl îngrozea pe Doge. Harry nu ştia ce să mai înţeleagă: voia să ştie adevărul şi totuşi, Doge nu făcea nimic altceva decât să stea acolo, bolborosind că Ariana fusese bolnavă. Lui Harry îi venea foarte greu să creadă că Dumbledore nu ar fi intervenit dacă ar fi avut loc asemenea acte de cruzime sub acoperişul său şi, cu toate acestea, era evident că ceva nu era în ordine cu povestea aceea. - Şi să-ţi mai spun ceva, zise Muriel, sughiţând uşor, în timp ce îşi coborî pocalul. Cred că Bathilda şi-a dat drumul la gură în faţa Ritei Skeeter. Toate indiciile alea din interviul lui Skeeter despre o sursă importantă apropiată lui Dumbledore... se ştie foarte bine că a fost acolo în timpul problemelor cu Ariana şi s-ar potrivi la fix! - Bathilda nu ar vorbi niciodată cu Rita Skeeter! şopti Doge. - Bathilda Bagshot? spuse Harry. Autoarea cărţii O istorie a magiei? Numele ei era scris pe coperta unuia dintre manualele lui Harry, deşi, trebuia să recunoască, nu era unul dintre cele pe care le citise cu prea mare atenţie. - Da, spuse Doge, agăţându-se de întrebarea lui Harry ca un înecat de o vestă de salvare. Un istoric magic deosebit de talentat şi o veche prietenă a lui Albus. - S-a ţicnit de tot, mai nou, din câte am auzit, spuse mătuşa Muriel veselă. - Dacă este aşa, cu atât mai puţin onorabil ca Skeeter să fi
- Ah, există metode de a recupera amintirile şi sunt sigură că Rita le ştie pe toate, spuse mătuşa Muriel. Dar chiar dacă Bathilda a luat-o complet razna, sunt sigură că trebuie să mai aibă poze vechi, poate chiar scrisori. Ştia de ani de zile familia Dumbledore... cred că a meritat un drum până în Peştera lui Godric, aş zice eu.Harry, care luase o gură de berezero, aproape că se înecă. Doge îl bătu pe spate, în timp ce Harry tuşi, privind-o pe mătuşa Muriel cu ochii lăcrimând. Odată ce fu în stare să vorbească din nou, întrebă: - Bathilda Bagshot locuieşte în Peştera lui Godric? - O, da, e acolo dintotdeauna! Familia Dumbledore s-a mutat
- Familia Dumbledore a locuit în Peştera lui Godric? - Da, Barry, tocmai asta am şi spus, zise mătuşa Muriel iritată.
Yüklə 2,21 Mb. Dostları ilə paylaş:
|