Harry Potter şi Talismanele Morţii
Yüklə 2,21 Mb.
|
|
şterse degetele de cerneală pe blugi. Hermione ridică bagheta şi spuse: , Accio medalion!" Nu se întâmplă nimic. Ron, care căutase prin faldurile draperiilor fanate, păru dezamăgit. - Deci, asta e? Nu-i aici? - Ah, s-ar putea să fie totuşi aici, dar sub nişte contrafarmece, spuse Hermione. Farmece care să împiedice chemarea sa prin magie, ştii... - Ca cel aruncat de Cap-de-Mort asupra ligheanului de piatră din peşteră, spuse Harry, aducându-şi aminte cum nu putuse să cheme medalionul fals. - Dar atunci, cum putem să-l găsim? întrebă Ron. - Îl căutăm cu mâna, spuse Hermione. - Bună idee, spuse Ron, dându-şi ochii peste cap şi continuând să cerceteze draperiile. Scotociră în fiecare colţişor timp de mai mult de o oră, dar până la urmă, fură nevoiţi să decidă că medalionul nu era acolo. Soarele răsărise şi îi orbea cu lumina sa, în ciuda geamurilor murdare de pe hol. - însă ar putea fi în altă parte a casei, zise Hermione pe un ton plin de însufleţire, în timp ce coborau. Ron şi Harry erau mai descurajaţi, în schimb, Hermione devenise mai hotărâtă. - Indiferent dacă a reuşit să îl distrugă sau nu, trebuie să fi vrut să îl ascundă de Cap-de-Mort, nu-i aşa? Vă amintiţi de toate lucrurile acelea groaznice pe care a trebuit să le aruncăm data trecută când am fost aici? Ceasul acela care arunca săgeţi în toată lumea şi roba veche, care a încercat să îl sugrume pe Ron... Se poate ca Regulus să le fi pus acolo pentru a proteja locul unde era ascuns medalionul, chiar dacă nu ne-am dat seama la momentul... la momentul... Harry şi Ron se uitară la ea. Rămăsese cu un picior suspendat în
- ... respectiv, termină ea în şoaptă. - S-a întâmplat ceva? întrebă Ron. - Era un medalion. - Poftim? spuseră Harry şi Ron într-un glas. - În vitrina din sufragerie. Nu l-a putut deschide nimeni. Şi l-am... l-am... Harry se simţi ca şi când ar fi înghiţit o cărămidă. îşi aduse aminte: chiar îl ţinuse în mână când trecuse de la unul la altul, încercând pe rând să îl deschidă. Fusese aruncat într-un sac de gunoi, odată cu tabachera cu pudră de Wartcap înăuntru şi cutia muzicală care îi adormise pe toţi... - Kreacher a şterpelit o grămadă de lucruri înapoi de la noi, spuse Harry.Era singura şi ultima speranţă pe care o mai aveau şi Harry avea să se agate de ea până în ultima clipă. Avea o întreagă colecţie în dulăpiorul lui din bucătărie. -Hai!
Coborî în fugă, sărind câte două trepte odată, cu Ron şi Hermione tropăind în urma lui. Făcură atât de mult zgomot, încât treziră portretul mamei lui Sirius când trecură pe hol. - Gunoaie! Sânge-Mâli! Mizerii! strigă ea după ei, în timp ce se îndreptară alergând spre bucătăria de la subsol şi trântiră uşa în urma lor. Harry traversă în fugă camera, se opri derapând în dreptul uşii dulăpiorului lui Kreacher şi o deschise cu putere. Acolo era cuibul din pături vechi şi murdare în care dormise cândva spiriduşul de casă, dar printre acestea nu mai scânteiau obiectele pe care le salvase el. Singurul lucru care mai rămăsese era un exemplar vechi al cărţii Nobilimea naturii: genealogia vrăjitorească. Refuzând să îşi creadă ochilor, Harry înşfacă păturile şi le scutură. Un şoarece mort căzu din ele şi se rostogoli jalnic pe podea. Ron mormăi şi se trânti într-un scaun, iar Hermione închise ochii. - Nu s-a terminat încă, spuse Harry, ridicând vocea - Kreacher! Se auzi un poc puternic şi spiriduşul de casă pe care Harry îl moştenise de la Sirius fără niciun pic de tragere de inimă apăru din senin în faţa şemineului rece şi gol: micuţ, înalt cât o jumătate de om, cu pielea atârnând în falduri, cu urechi mari ca de liliac, din care îi creştea mult păr alb. încă purta cârpa soioasă cu care era îmbrăcat când îl întâlniseră prima dată şi privirea dispreţuitoare pe care i-o aruncă lui Harry sugeră că îşi schimbase atitudinea faţă de noul stăpân la fel de mult cum îşi schimbase îmbrăcămintea. - Stăpâne, spuse Kreacher cu vocea groasă, ca a unei broaşte - bou, şi, făcând o plecăciune până la pământ, bombăni - înapoi în casa stăpânei mele, împreună cu trădătorul de sânge Weasley şi Sânge-Mâlul... - îţi interzic să-i spui cuiva „trădător de sânge" sau „Sânge-Mâl",
I se părea că era foarte greu să îl placi pe Kreacher, cu nasul lui ca un rât şi ochii injectaţi, chiar şi dacă spiriduşul nu l-ar fi dat pe Sirius pe mâna lui Cap-de-Mort. - Vreau să te întreb ceva, zise Harry, cu inima bătându-i destul de repede, în timp ce se uita în jos la spiriduş, şi îţi ordon să răspunzi sincer. Ai înţeles? - Da, stăpâne, spuse Kreacher, făcând din nou o plecăciune adâncă. Harry văzu cum buzele i se mişcară, formând fără îndoială
- Acum doi ani, spuse Harry, căruia inima îi bătea cu putere, parcă lovindu-i-se de coaste, în sufrageria de la etaj era un medalion mare de aur, pe care noi l-am aruncat. L-ai furat cumva înapoi? Urmă un moment de tăcere, timp în care Kreacher se îndreptă, pentru a-l privi pe Harry în ochi. Apoi zise: -Da. - Şi unde este acum? întrebă Harry jubilând, în timp ce Ron şi Hermione păreau şi ei din ce în ce mai bucuroşi. Kreacher închise ochii, de parcă nu ar fi putut îndura să le vadă reacţiile la ce avea să spună. - Nu mai e. - Nu mai e? repetă Harry, lipsit dintr-odată de entuziasm. Cum
Spiriduşul începu să tremure, clătinându-se pe loc. - Kreacher, spuse Harry cu fermitate, îţi ordon... - Mundungus Fletcher, răspunse spiriduşul, ţinându-şi ochii strâns închişi. Mundungus Fletcher le-a furat pe toate: portretele domnişoarelor Bella şi Cissy, mănuşile stăpânei mele, Ordinul lui Merlin, Clasa I, pocalele cu blazonul familiei şi... şi... Kreacher inspira adânc, ca şi cum nu mai avea aer, pieptul scobit umflându-i-se şi dezumflându-i-se sacadat, apoi deschise ochii brusc şi scoase un zbieret înfiorător: - ... şi medalionul, medalionul stăpânului Regulus! Kreacher a greşit, Kreacher nu i-a ascultat ordinele! Harry reacţiona instinctiv: când Kreacher se întinse după vătraiul de lângă şemineu, se aruncă asupra spiriduşului, trântindu-l pe podea. Ţipătul Hermionei se amestecă nedesluşit cu cel al lui Kreacher, dar Harry strigă mai tare decât amândoi: - Kreacher, îţi ordon să stai nemişcat! Simţi cum spiriduşul încremeni şi îi dădu drumul. Kreacher zăcea întins pe podeaua rece de piatră, iar din ochii cu pleoape căzute i se revărsau lacrimi. - Harry, lasă-l să se ridice! şopti Hermione. - Ca să se bată cu vătraiul? se răţoi Harry, îngenunchind lângă
- Kreacher l-a văzut! spuse spiriduşul cu respiraţia tăiată, în timp ce lacrimile îi şiroiau peste rât, în gura plină cu dinţi cenuşii. Kreacher l-a văzut ieşind din dulăpiorul lui Kreacher cu braţele pline de comorile lui Kreacher. Kreacher i-a spus tâlharului să se oprească, dar Mundungus Fletcher a râs şi a f-fugit... - Ai spus că medalionul era al stăpânului Regulus, continuă Harry. De ce? De unde era? Ce legătură avea Regulus cu el? Kreacher, ridică-te şi spune-mi tot ce ştii despre acel medalion şi totul despre legătura dintre el şi Regulus! Spiriduşul se ridică în capul oaselor, se ghemui, îşi cufundă chipul ud de lacrimi între genunchi şi începu să se legene înainte şi înapoi. Când vorbi, în cele din urmă, vocea lui răsună înăbuşit, dar destul de limpede în bucătăria tăcută şi goală. - Stăpânul Sirius a fugit, bine c-am scăpat de el, pentru că a fost
Spiriduşul se legăna mai repede ca niciodată. - ... a spus că Lordul întunecat ceruse un spiriduş. - Cap-de-Mort avea nevoie de un spiridiiş! repetă Harry, uitându-se la Ron şi la Hermione, care păreau la fel de miraţi ca şi el. - O, da, gemu Kreacher. Şi stăpânul Regulus se oferise voluntar
- Şi Kreacher s-a dus la Lordul întunecat. Lordul întunecat nu i-a spus lui Kreacher ce aveau să facă, l-a luat cu el pe Kreacher într-o peşteră de lângă mare. Şi dincolo de peşteră era o grotă, şi în grotă era un lac mare şi negru... Lui Harry i se zbârli părul de pe ceafă. I se părea că vocea răguşită a lui Kreacher venea de peste apa aceea întunecată. Vedea ce se întâmplase la fel de clar ca şi când ar fi fost acolo. - ... era o barcă... Bineînţeles că fusese o barcă; Harry ştia barca aceea, verzuie şi micuţă, vrăjită astfel încât să nu poată duce decât un singur vrăjitor
- Pe i-insulă era un lighean plin cu poţiune. L-Lordul întunecat l-a făcut pe Kreacher să o bea... Spiriduşul tremura din cap până în picioare. - Kreacher a băut şi, în timp ce bea, a văzut lucruri îngrozitoare.. . simţea cum îi ardeau măruntaiele... Kreacher a strigat după
Harry vedea totul derulându-se. Vedea chipul palid ca de reptilă al lui Cap-de-Mort dispărând în întuneric, cu ochii roşii fixaţi necruţător asupra spiriduşului disperat, care urma să moară peste câteva minute, în clipa în care avea să cedeze setei copleşitoare pe care poţiunea fierbinte o provoca victimei sale... Dar aici, Harry nu reuşi să meargă mai departe cu imaginaţia, pentru că nu înţelegea cum scăpase Kreacher. - Kreacher avea nevoie de apă, s-a târât până la marginea insulei şi a băut din lacul întunecat... şi mâini, mâini moarte, au ieşit din apă şi l-au tras pe Kreacher în adâncuri... - Cum ai scăpat? întrebă Harry şi nu fu surprins când se auzi vorbind în şoaptă. Kreacher îşi înălţă capul urât şi se uită la Harry cu ochii lui mari şi injectaţi. - Stăpânul Regulus i-a spus lui Kreacher să se întoarcă, spuse el. - Ştiu... dar cum ai scăpat de Inferi?
- Stăpânul Regulus i-a spus lui Kreacher să se întoarcă, repetă el. - Ştiu, dar... - Păi, e evident, Harry, nu-i aşa? spuse Ron. A Dispărut! - Dar... nu puteai să Apari sau să Dispari în peştera aceea, spuse
- Păi, magia spiriduşilor nu este ca cea a vrăjitorilor, nu? continuă Ron. Adică, pot să Apară şi să Dispară din Hogwarts, în timp ce noi nu putem. Urmă un moment de tăcere, timp în care Harry digeră ce aflase. Cum ar fi putut Cap-de-Mort să facă o asemenea greşeală? Dar tocmai când se gândea la acestea, Hermione vorbi, cu o voce glacială: - Bineînţeles, Cap-de-Mort trebuie să fi considerat puterile spiriduşilor de casă mult sub demnitatea sa, întocmai ca şi toţi cei cu sânge pur, care îi tratează ca pe nişte animale... Nu i-ar fi trecut niciodată prin cap că ar putea avea unele puteri pe care el nu le are. - Cel mai important pentru un spiriduş de casă este să îndepli- nească ordinele stăpânului său, recită Kreacher. Lui Kreacher i s-a spus să vină acasă, aşa că s-a întors... - Păi... înseamnă că ai făcut ce ţi s-a cerut, nu-i aşa? spuse Hermione cu bunăvoinţă. Ai îndeplinit ordinele întocmai! Kreacher clătină din cap, legănându-se foarte repede. - Şi ce s-a întâmplat când te-ai întors? întrebă Harry. Ce a spus
- Stăpânul Regulus a fost foarte îngrijorat, foarte îngrijorat, spuse Kreacher răguşit. Stăpânul Regulus i-a spus lui Kreacher să se ascundă şi să nu iasă din casă. Şi apoi... la puţină vreme după aceea... stăpânul Regulus a venit la Kreacher, la dulăpiorul său, într-o noapte, şi stăpânul Regulus se purta ciudat, nu era în apele lui, Kreacher şi-a dat seama că era măcinat... şi l-a rugat pe Kreacher să îl ducă la peşteră, peştera unde Kreacher se dusese cu Lordul întunecat... Şi au pornit la drum. Harry îi vedea clar pe amândoi, spiriduşul bătrân şi speriat şi căutătorul slab şi cu părul negru, care semăna atât de bine cu Sirius... Kreacher ştia cum să deschidă intrarea ascunsă în peştera subterană, ştia cum să ridice bărcuţa; de data aceasta, dragul său Regulus navigase cu el până la insula unde era ligheanul cu otravă. - Şi te-a pus să bei poţiunea? spuse Harry scârbit. Dar Kreacher clătină din cap că nu şi continuă să plângă.
- S-Stăpânul Regulus a scos din buzunar un medalion ca acela pe care îl avea Lordul întunecat, spuse Kreacher, cu lacrimile şiroindu-i de-o parte şi de alta a nasului său ca un rât. Şi i-a spus lui Kreacher să îl ia şi să înlocuiască medalioanele când avea să fie gol ligheanul... Kreacher plângea acum în hohote. Harry trebuia să se concentreze foarte tare pentru a înţelege ce spunea. - Şi i-a ordonat lui Kreacher să plece fără el. Şi i-a spus lui Kreacher să se ducă acasă şi să nu-i povestească niciodată stăpânei ce făcuse, ci să distrugă primul medalion. Şi a băut toată poţiunea şi Kreacher a înlocuit medalioanele şi a privit... cum stăpânul Regulus... a fost tras sub apă... şi... - Vai, Kreacher! se vaită Hermione, izbucnind în lacrimi. Căzu în genunchi lângă spiriduş şi încercă să îl îmbrăţişeze. Acesta se ridică numaidecât în picioare, îndepărtându-se de ea, în mod evident scârbit. - Sânge-Mâlul l-a atins pe Kreacher, Kreacher nu permite aşa ceva, ce ar spune stăpâna sa? - Ţi-am zis să nu îi spui „Sânge-Mâl"! se răsti Harry, dar spiriduşul se pedepsea deja. Se aruncase la pământ şi se lovea cu fruntea de podea. - Fă-l să se oprească, fă-l să se oprească! strigă Hermione. Ah,
- Kreacher, opreşte-te, opreşte-te! strigă Harry. Spiriduşul zăcea pe podea, gâfâind şi tremurând, cu râtul plin de
- Deci ai adus medalionul acasă, insistă el, pentru că era hotărât să afle toată povestea. Şi ai încercat să îl distrugi? - Nimic din ce a făcut Kreacher nu l-a atins, gemu spiriduşul. Kreacher a încercat totul, tot ce ştia, dar nimic, nimic nu funcţiona... erau atât de multe vrăji puternice asupra lui, încât Kreacher era sigur că singurul mod în care putea fi distrus era să îl deschidă, dar nu putea... Kreacher s-a pedepsit, a încercat din nou, s-a pedepsit, a încercat din nou. Kreacher nu a reuşit să îndeplinească ordinul, Kreacher nu a putut să distrugă medalionul! Şi stăpâna înnebunise de durere, pentru că stăpânul Regulus dispăruse, şi Kreacher nu putea să îi spună ce se întâmplase, nu, pentru că stăpânul Regulus îi-îi interzisese să spună cuiva din f-f-familie ce se întâmplase în p-peşteră... Kreacher începu să plângă atât de tare, încât nu mai spunea niciun cuvânt coerent. Privindu-l, Hermionei îi şiroiau lacrimile pe obraji, dar nu mai îndrăzni să îl atingă din nou. Până şi Ron, care nu îl avea deloc la suflet pe Kreacher, părea tulburat. Harry se aşeză pe călcâie şi clătină din cap, încercând să îşi limpezească gândurile. - Kreacher, nu te înţeleg, spuse el până la urmă. Cap-de-Mort a încercat să te omoare, Regulus a murit pentru a-l distruge pe Cap- de-Mort şi, cu toate astea, tu ai acceptat bucuros să îl trădezi pe Sirius lui Cap-de-Mort? Te-ai dus frumos la Narcissa şi Bellatrix şi i-ai transmis informaţii lui Cap-de-Mort prin intermediul lor... - Harry, Kreacher nu gândeşte aşa, spuse Hermione, ştergându-se cu mâna la ochi. Este un sclav, spiriduşii de casă sunt obişnuiţi să fie trataţi urât, chiar brutal, iar ce i-a făcut Cap-de-Mort lui Kreacher nu a fost atât de ieşit din comun. Ce înseamnă războaiele vrăjitorilor pentru un spiriduş precum Kreacher? Le este credincios celor care se poartă frumos cu el, şi doamna Black trebuie să se fi purtat frumos cu el; de asemenea, este evident că Regulus a făcut-o, aşa că i-a servit de bunăvoie şi le-a imitat convingerile. Ştiu ce o să spui, continuă ea, când Harry începu să protesteze, că Regulus s-a răzgândit... dar nu pare să îi fi explicat asta lui Kreacher, nu-i aşa? Şi cred că ştiu şi de ce. Kreacher şi familia lui Regulus aveau să fie cu toţii mai în siguranţă continuând tradiţia spiţei cu sânge pur. Regulus a încercat să îi protejeze pe toţi. - Sirius... - Sirius s-a purtat oribil cu Kreacher, Harry, şi nu te mai uita aşa
- Kreacher, spuse Harry, după un timp, când o să te simţi în stare... ăă... te rog să te ridici. Trecură câteva minute înainte ca acesta să se liniştească, înecându-se în sughiţuri. Apoi se ridică iar în capul oaselor, frecându-se la ochi cu pumnii, ca un copilaş. - Kreacher, o să te rog să faci ceva, spuse Harry. Se uită la Hermione, cerându-i ajutorul. Voia să îi dea ordinul cu bunătate, dar, în acelaşi timp, nu putea să pretindă că nu era un ordin. Cu toate acestea, schimbarea din tonul vocii sale părea să fi câştigat aprobarea Hermionei, care îi zâmbi încurajator. - Kreacher, te rog, vreau să te duci şi să îl găseşti pe Mundungus Fletcher. Trebuie să aflăm unde este medalionul, unde este medalionul stăpânului Regulus. Este foarte important. Vrem să terminăm ce a început stăpânul Regulus, vrem să... ăă... să ne asigurăm că nu a murit degeaba. Kreacher îşi coborî pumnii şi se uită în sus la Harry. - Să îl găsesc pe Mundungus Fletcher? murmură el. - Şi să îl aduci aici, la Casa Cumplită, zise Harry. Crezi că poţi
În timp ce Kreacher încuviinţă şi se ridică în picioare, lui Harry îi veni brusc o idee. Scoase punguţa de la Hagrid şi apoi Horcruxul copiat, medalionul fals în care Regulus pusese biletul adresat lui Cap-de-Mort. - Kreacher... ăă... aş vrea să îţi dau asta, spuse el, punând medalionul în mâna spiriduşului. A aparţinut stăpânului Regulus şi sunt sigur că ar fi vrut să îl ai tu drept răsplată pentru ce ai... - Ai cam întrecut măsura, prietene, spuse Ron, în timp ce spiriduşul aruncă o privire spre medalion, scoase un urlet de şoc şi amărăciune şi se aruncă iar pe podea. Le luă aproape jumătate de oră să îl liniştească pe Kreacher, care fu atât de copleşit să primească un obiect care aparţinuse familiei Black din generaţie în generaţie, încât îi tremurau prea tare genunchii pentru a sta în picioare. Când reuşi, în sfârşit, să se deplaseze câţiva paşi, îl însoţiră cu toţii la dulăpior, îl priviră învelind medalionul cu grijă în păturile sale murdare şi îl asigurară că aveau să aibă grijă de medalion ca de ochii din cap, cât timp avea să fie plecat. Apoi făcu două plecăciuni adânci în faţa lui Harry şi a lui Ron şi chiar o mişcare ciudată în direcţia Hermionei, care ar fi putut fi o tentativă de salut respectuos, înainte de a Dispărea ca de obicei, cu un poc. — Capitolul 11 — Mita Dacă Kreacher reuşise să scape dintr-un lac plin de Inferi, Harry era convins că prinderea lui Mundungus avea să îi ia cel mult câteva ore, şi toată dimineaţa se plimbă prin casă deosebit de încordat, aşteptându-l. Cu toate acestea, Kreacher nu se întoarse în acea dimineaţă şi nici măcar după-amiază. La căderea nopţii, Harry se simţea descurajat şi neliniştit, iar cina formată în cea mai mare parte din pâine mucegăită, asupra căreia Hermione încercase mai multe Transfigurări nereuşite, nu îl făcu să se simtă cu nimic mai bine. Kreacher nu se întoarse în ziua următoare şi nici în ziua de după aceea. însă doi bărbaţi îmbrăcaţi cu pelerine apăruseră în piaţa din faţa numărului doisprezece şi rămăseseră acolo şi în timpul nopţii, privind în direcţia casei pe care nu o puteau vedea. - Sigur sunt Devoratori ai Morţii, spuse Ron, în timp ce el, Harry şi Hermione se uitau pe ferestrele de la sufragerie. Credeţi că ştiu că suntem aici? - Nu cred, răspunse Hermione, cu toate că părea speriată. Altfel, l-ar fi trimis pe Plesneală după noi, nu? - Crezi că a intrat şi i-a legat limba blestemul lui Moody? întrebă Ron. - Da, răspunse Hermione, altfel ar fi fost capabil să le spună cum
- De unde... ? începu Harry. - Testamentele vrăjitoreşti sunt examinate de minister, ai uitat?
Prezenţa Devoratorilor Morţii agrava starea de nelinişte din casa de la numărul doisprezece. De la Patronusul domnului Weasley încoace, nu mai primiseră nicio veste despre ce se întâmpla în afara Casei Cumplite şi începea să se simtă o anumită tensiune. Agitat şi iritabil, Ron adoptase obiceiul enervant de a se juca cu Deluminatorul în buzunar, ceea ce o supăra foarte tare pe Hermione, care, în aşteptarea lui Kreacher, îşi petrecea timpul studiind Poveştile bardu lui Beedle şi nu îi plăcea absolut deloc modul în care se tot stingeau şi se aprindeau luminile. - Vrei să încetezi?! strigă ea în a treia seară după plecarea lui Kreacher, când lumina fu absorbită din nou din sufragerie. - Scuze, scuze! spuse Ron, aprinzând Deluminatorul pentru a reda lumina. O fac fără să-mi dau seama! Yüklə 2,21 Mb. Dostları ilə paylaş:
|