Harry Potter şi Talismanele Morţii
Yüklə 2,21 Mb.
|
|
Îşi petrecuseră ultimele patru săptămâni purtând pe rând Pelerina Invizibilă şi spionând intrarea oficială în minister, pe care Ron o ştia de mic copil, datorită domnului Weasley. îi urmăriseră pe angajaţii ministerului când intrau, trăseseră cu urechea la ce vorbeau şi aflaseră, studiindu-i cu atenţie, care dintre ei apăreau singuri în fiecare zi, la aceeaşi oră. Din când în când, reuşiseră să sustragă câte un Profetul zilei din servieta cuiva. Încet-încet, îşi făcuseră propriile hărţi şi notiţe, aşezate acum în teancuri în faţa Hermionei. - De acord, spuse Ron încet, să zicem că o facem mâine... cred că ar trebui să mergem doar eu şi cu Harry. - Ah, nu începe iar cu asta! oftă Hermione. Credeam că ne lămuriserăm deja. - Una este să stai în faţa intrării purtând pelerina şi cu totul altceva ce vrem să facem acum, Hermione, spuse Ron, punând degetul peste un Profetul zilei, datat cu vreo zece zile în urmă. Eşti pe lista celor cu părinţi încuiaţi, care nu s-au prezentat la interviu! - Şi tu se presupune că eşti pe moarte, bolnav de vintre-pătată, la Vizuină! Dacă cineva nu trebuie să se ducă, Harry este acela, el are un preţ de zece mii de galioni pus pe capul lui... - Foarte bine, rămân aici, spuse Harry. Anunţaţi-mă când îl învingeţi pe Cap-de-Mort, da? În timp ce Ron şi Hermione începură să râdă, pe Harry îl săgetă o durere puternică în jurul cicatricei. îşi duse mâna repede la frunte, dar o văzu pe Hermione mijindu-şi ochii şi încercă să lase impresia că îşi dădea părul din ochi. - Ei bine, dacă mergem toţi trei, va trebui să Dispărem separat, spuse Ron. Nu mai încăpem toţi trei sub pelerină. Pe Harry îl durea cicatricea din ce în ce mai tare. Se ridică. Kreacher veni repede spre el. - Stăpânul nu şi-a terminat supa, oare stăpânul ar dori o friptură suculentă sau poate nişte prăjitură cu melasă, care îi place atât de mult? - Mulţumesc, Kreacher, vin imediat... ăă... mă duc până la baie.
repede scările până în hol şi apoi spre primul etaj, unde fugi la baie şi încuie uşa. Gemând de durere, se aplecă peste lavoarul negru, cu robinete ca nişte şerpi cu gurile deschise, şi închise ochii... Plutea de-a lungul unei străzi, la asfinţit. Clădirile de-o parte şi de alta aveau acoperişuri mansardate înalte, din lemn, arătând ca nişte căsuţe din turtă dulce. Se apropie de una dintre ele, apoi îşi văzu mâna albă, cu degete lungi, atingând uşa. Ciocăni. Era din ce în ce mai emoţionat... Uşa se deschise: în prag apăru o femeie zâmbitoare. Zâmbetul îi pieri când văzu chipul lui Harry, groaza luând locul veseliei... - Gregorovitch? spuse o voce stridentă şi rece. Femeia clătină din cap - încerca să închidă uşa. Dar mâna albă
- Îl caut pe Gregorovitch. - Er wohnt hier nicht mehr! strigă ea, clătinând din cap. Nu
Renunţând să mai încerce să închidă uşa, începu să se dea înapoi de-a lungul holului întunecat şi Harry o urmă, plutind spre ea, degetele lui lungi scoţând bagheta. -Unde este? - Dos weisş ich nicht! S-a mutat! Nu ştiu, nu ştiu! Harry ridică mâna. Femeia ţipă. Doi copii mici veniră în fugă pe hol. Femeia încercă să-i protejeze cu braţele. Avu loc o străfulgerare de lumină verde... - Harry! Harry! Deschise ochii - era prăbuşit pe podea. Hermione bătea iar cu
- Harry, deschide! Strigase cu voce tare, era sigur de asta. Se ridică şi descuie uşa.
- Ce făceai? întrebă Hermione pe un ton sever. - Tu ce crezi că făceam? întrebă Harry, încercând să braveze. - Urlai cât te ţinea gura! spuse Ron. - A da... probabil că am aţipit sau... - Harry, te rog, nu ne insulta inteligenţa, spuse Hermione, inspirând adânc. Ştim că te-a durut cicatricea în bucătărie. Eşti alb ca hârtia. Harry se aşeză pe marginea căzii. - Bine. Tocmai l-am văzut pe Cap-de-Mort omorând o femeie. Probabil că între timp i-a omorât toată familia. Şi nu avea de ce. A fost la fel ca şi cu Cedric, pur şi simplu erau acolo... - Harry, nu ar trebui să mai laşi să se întâmple aşa ceva! strigă Hermione, iar vocea ei reverberă în toată baia. Dumbledore a vrut să foloseşti Occlumanţia! Credea că legătura aceasta este periculoasă - Cap-de-Mort se poate folosi de ea, Harry! La ce bun să îl priveşti cum omoară şi torturează oameni, la ce poate să te ajute? - Pentru că înseamnă că ştiu ce face, spuse Harry. - Deci nici măcar nu vrei să încerci să nu-l laşi să intre în mintea ta? - Hermione, nu pot. Ştii că nu sunt bun de nimic la Occlumanţie, nu am înţeles niciodată cum se face. - Nu ai încercat niciodată cum trebuie! spuse ea cu patimă. Harry, nu înţeleg - ţie chiar îţi place să ai legătura sau relaţia sau ce o fi... încremeni văzând privirea pe care i-o aruncă Harry în timp ce se ridica. - Dacă îmi place? Spuse el încet. Ţie ţi-ar plăcea? - Eu… nu… iartă-mă, Harry, n-am vrut să spun … - O detest, detest faptul că poate intra în mintea mea, că trebuie să-l văd atunci când este cel mai periculos. Dar mă voi folosi de acest fapt. - Dumbledore… - Lasă-l pe Dumbledore. Este alegerea mea şi doar a mea. Vreau să ştiu de ce îl caută pe Gregorovitch. - Pe cine? - Este un creator de baghete din străinătate, spuse Harry. El i-a făcut bagheta lui Krum, şi Krum crede că este strălucit. - Dar parcă ziceai, spuse Ron, că l-a închis undeva pe Olivander. Dacă are deja un creator de baghete, de ce mai are nevoie de încă unul? - Poate că este de acord cu Krum, poate că socoteşte că Olivander este mai bun… sau poate crede că Gregorovitch va putea să-i explice ce a făcut bagheta mea, când m-a urmărit, pentru că Olivander nu a ştiut. Harry se uită în oglinda prăfuită şi ciobită şi îi văzu pe Ron şi pe Hermione schimbând priviri sceptice în spatele lui. - Harry, tu tot vorbeşti de ce a făcut bagheta ta, spuse Hermione, dar tu ai fost cel care a făcut-o! De ce eşti atât de hotărât să nu îţi asumi responsabilitatea puterilor tale? - Pentru că ştiu că nu am fost eu! Şi o ştie şi Cap-de Mort, Hermione! Amândoi ştim ce s-a întâmplat cu adevărat. Se uitară urât unul la celălalt: Harry ştia că nu o convinsese pe Hermione şi că aceasta aduna contraargumente, împotriva teoriei lui despre baghetă şi despre faptul că accepta să privească prin ochii lui Cap-de-Mort. Spre uşurarea lui, interveni Ron. - Las-o baltă, o sfătui el. Depinde de el. Şi dacă tot mergem mâine la Minister, nu credeţi că ar trebui să repetăm planul? Fără prea multă tragere de inimă, după părerea celor doi, Hermione lăsă chestiunea baltă, dar Harry era destul de sigur că avea să atace din nou cu prima ocazie. Între timp, se întoarseră la bucătăria de la subsol, unde Kreacher le servi friptură şi prăjitură cu melasă. În noaptea aceea se culcaseră foarte târziu, petrecând ore întregi asupra planului, iar şi iar, până când ajunseră să îl ştie pe de rost, cuvânt cu cuvânt. Harry, care acum dormea în camera lui Sirius, stătea în pat cu lumina de la baghetă aţintită asupra vechii fotografii în care erau tatăl său, Sirius, Lupin şi Pettigrew şi repetă planul în şoaptă, timp de încă zece minute. Însă cînd îşi stinse bagheta, nu se gândea la PoliPoţiune, la Pastile de Vărsare sau la robele bleumarin pe care le purtau cei de la Întreţinere Magică, ci la creatorul de baghete Gregorovitch şi la cât putea să mai rămână ascuns atâta timp cât Cap-de-Mort îl căuta atât de asiduu. Zorii părură să vină îngrozitor de repede după miezul nopţii. - Arăţi groaznic, îl întâmpină Ron, când intră în cameră ca să îl trezească pe Harry. - Nu pentru mult timp, spuse Harry, căscând. O găsiră pe Hermione în bucătărie, Kreacher îi servea cafea şi chifle calde, iar ea avea o expresie încordată, pe care Harry o asocia cu cea din momentele în care învăţa pentru examene. - Robe, spuse ea încet, dându-le de înţeles că îi văzuse printr-o scurtă încuviinţare din cap şi scotocind în continuare în gentuţa ei cu perluţe. PoliPoţiune… Pelerina Invizibilă… Detonatoare False… ar trebui să luaţi fiecare câteva, pentru orice eventualitate… Îşi înghiţiră micul dejun cât putură de repede şi apoi urcară la parter, Kreacher îşi luă rămas-bun cu plecăciuni, promiţându-le să le pregătească o plăcintă din carne şi rinichi pentru când aveau să se întoarcă. - Drăguţul de el, spuse Ron cu afecţiune, şi când te gândeşti că visam săi tai capul şi să-l agăţ pe perete. Ajunseră cu mare băgare de seamă pe treapta de la intrare şi văzură câţiva Devoratori ai Morţii cu ochii umflaţi, care supravegheau casa din partea cealaltă a pieţei înceţoşate. Hermione Dispăru mai întâi cu Ron şi apoi se întoarse să-l ia şi pe Harry. După intervalul obişnuit de întuneric şi sufocare, Harry se trezi pe străduţa unde era programată să aibă loc prima etapă a planului lor. Pentru moment, era pustie, cu excepţia unor tomberoane; de obicei, primi angajaţi ai ministerului apăreau acolo cel mai devreme pe la ora opt. - În ordine, spuse Hermione, uitându-se la ceas. Ar trebui să fie aici peste aproximativ cinci minute. După ce o voi Împietri… - Ştim, Hermione, spuse Ron cu fermitate. Nu trebuia să deschidem uşa înainte să ajungă ea? - Era să uit, chiţăi Hermione. Daţi-vă la o parte… Îşi îndreptă bagheta către uşa de incendiu închisă cu un lacăt şi plină de grafiti de lângă ei, care se deschise de perete cu o bufnitură. Culoarul întunecat de dincolo de ea ducea la un teatru gol, aşa cum aflaseră în urma cercetărilor atente. Hermione trase uşa înapoi spre ea, făcând-o să pară că e închisă. - Şi acum, spuse ea, întorcându-se cu faţa spre ceilalţi doi, pe străduţă, ne punem din nou pelerina… - … şi aşteptăm, încheie Ron aruncând-o peste capul Hermionei şi dându-şi ochii peste cap înspre Harry. Nu trecu un minut şi se auzi un poc slab, şi o vrăjitoare scundă de la minister, cu părul cărunt şi dezordonat, Apăru la câţiva metri de iei, clipind puţin din cauza luminii puternice; soarele ieşise tocmai din spatele unui nor. Însă abia avu timp să se bucure de căldura neaşteptată înainte ca Vraja de Împietrire a Hermionei să o nimerească în piept, făcând-o să cadă. - Frumos, Hermione, o lăudă Ron, ieşind de după un tomberon de lângă uşa teatrului, în timp ce Harry dădu la o parte pelerina. O cărară pe micuţa vrăjitoare pe culoarul întunecat care ducea în spatele scenei. Hermione smulse câteva fire de păr ale acesteia şi le puse într-un termos cu PoliPoţiune de culoarea noroiului, pe care îl scoase din gentuţa cu perluţe. Ron scotocea prin poşeta vrăjitoarei. - O cheamă Mafalda Hopkirk, spuse le, citind de pe o legitimaţie mică, în care victima lor era identificată drept asistentă în Oficiul de Folosire Nepermisă a Magiei. Hermoine, ar fi bine să o iei la tine şi uite şi însemnele. Îi dădu mai multe monede mici aurii, gravate toate cu literele M. H., pe care le scoase din poşeta vrăjitoarei. Hermione bău PoliPoţiunea, care avea acum o culoare plăcută lila, şi, câteva secunde mai târziu, stătea înaintea lor ca o dublură a Mafaldei Hopkirk. În timp ce ea luă ochelarii Mafaldei şi şi-i punea la ochi, Harry se uită la ceas. - Suntem în întârziere, domnul Întreţinere Magică trebuie să sosească dintr-o clipă în alta. Închiseră repede uşa, ascunzând-o pe adevărata Mafalda, Harry şi Ron aruncaseră Pelerina Invizibilă peste ei, dar Hermione rămase la vedere, în aşteptare. Câteva secunde mai târziu, se auzi un alt poc şi un vrăjitor scund, care semăna cu un dihor, apăru în faţa lor. - A, bună, Mafalda! - Bună, zise Hermione, cu vocea tremurândă. Ce mai faci? - Nu foarte bine, sincer să fiu, care părea să fie pur şi simplu la pământ. În timp ce Hermione şi vrăjitorul se îndreptau spre strada principală, Harry şi Ron se strecurară în spatele lor. - Îmi pare rău că nu eşti în apele tale, spuse Hermione, acoperind cuvintele vrăjitorului micuţ, pe când el încerca să-i vorbească despre problemele sale. Era esenţial să îl împiedice să ajungă la stradă. - Uite, ia ceva dulce. - Cum? A, nu, mulţumesc… - Insist! Spuse Hermione pe un ton agresiv, scuturându-i gentuţa cu pastile de nas. Destul de speriat, micuţul vrăjitorluă una, iar efectul fu instantaneu. În clipa în care pastila îi atinse limba, acesta începu să vomite atât de tare, încât nici nu îşi dădu seama când Hermione îi smulse un smoc de păr din vârful capului. - Vai de mine! Spuse ea, în timp ce el voma în mijlocul aleii. Poate că ar fi mai bine să îţi iei o zi liberă! - Nu, nu! Se înecă şi vomită iarăşi, încercând să înainteze, cu toate că nu era în stare să meargă drept. - Trebuie… azi… să mă duc… - Dar este o prostie, spuse hermione alarmată. Nu poţi să te duci la serviciu în halul ăsta – cred că ar trebui să te duci la Sf. Mungo şi să te pui pe picioare! Vrăjitorul căzuse; gâfâia din greu şi se târa în patru labe, dar încă mai încerca să ajungă la stradă. - Pur şi simplu, nu te poţi duce la serviciu în halul ăsta! Strigă Hermione. Până la urmă, păru să accepte că Hermione avea dreptate. Reuşi să se ridice în picioare, agăţându-se de Hermione, care era foarte scârbită, se învârti pe loc şi Dispăru, lăsând în urma sa doar geanta pe care i-o luase Ron între timp şi o mulţime de stropi de vomă în aer. - Bleah, spuse Hermione, ridicându-şi poalele robei, pentru a
- Da, spuse Ron, ieşind de sub pelerină şi ţinând geanta vrăjitorului, dar tot cred că un morman de corpuri inerte ar fi sărit mai tare în ochi. Muncitor omul, nu-i aşa? Hai, dă-mi firele de păr şi poţiunea. Două minute mai târziu, Ron stătea în faţa lor, la fel de mic şi
- Ciudat că nu o purta azi, nu-i aşa, având în vedere cât de mult voia să se ducă la lucru? Mă rog, conform etichetei de pe spate, sunt Reg Cattermole. - Acum aşteaptă aici, îi spuse Hermione lui Harry, care era încă sub Pelerina Invizibilă, până îţi aducem nişte fire de păr. Harry a trebuit să aştepte zece minute, dar i se păru că a stat mult mai mult de unul singur pe străduţa plină de vomă, lângă uşa dincolo de care se afla trupul împietrit al Mafaldei. În sfârşit, Ron şi Hermione se întoarseră. - Nu ştim cine este, spuse Hermione, dându-i lui Harry nişte fire negre, cârlionţate, dar s-a dus acasă din cauză că-i curgea încontinuu sânge din nas! Uite, este destul de înalt, o să ai nevoie de o robă mai mare... Scoase o robă veche pe care o spălase Kreacher pentru ei şi Harry se retrase să bea Poţiunea şi să se schimbe. Odată ce dureroasa transformare fu completă, avea peste un metru optzeci înălţime şi, judecând după braţele musculoase, era şi foarte bine clădit. De asemenea, avea barbă. După ce-şi vârî Pelerina Invizibilă şi ochelarii în interiorul noii robe, li se alătură celorlalţi doi. - Ei, drăcia dracului, da' înspăimântător mai eşti, spuse Ron, uitându-se la Harry în sus, căci era acum mult mai înalt decât el. - Ia unul dintre însemnele Mafaldei, îi spuse Hermione lui Harry, şi hai să mergem, este aproape ora nouă. Ieşiră împreună de pe străduţă. Pe o porţiune de cincizeci de
- Ne vedem imediat, spuse Hermione neliniştită şi coborî treptele destinate femeilor. Harry şi Ron li se alăturară unor bărbaţi îmbrăcaţi bizar, coborând în ceea ce părea să fie o toaletă publică subterană obişnuită, cu faianţă murdară, negru cu alb. - 'neaţa, Reg! strigă un alt vrăjitor îmbrăcat cu o robă bleumarin, în vreme ce intra într-o cabină, introducându-şi moneda sa aurie într-o crăpătură din uşă. Mare bătaie de cap toată treaba asta, nu? Că ne obligă pe toţi să mergem aşa la serviciu! Cine s-or aştepta să apară, Harry Potter? Vrăjitorul râse în hohote la propria glumă. Ron se forţă să râdă şi el. - Da, spuse el, ce prostie, nu? Şi el, şi Harry intrară în cabinele alăturate. Din stânga şi dreapta lui Harry se auzi apa trasă la closet. Se ghemui şi se uită prin spaţiul gol din partea de jos a cabinei, exact la timp cât să vadă nişte cizme păşind în W.C.-ul de lângă el. Se uită la stânga şi îl văzu pe Ron clipind. - Trebuie să tragem apa odată cu noi? şopti el. - Se pare că da, îi răspunse Harry în şoaptă, cu o voce joasă şi gravă. Se ridicară amândoi în picioare. Simţindu-se mai prost ca niciodată, Harry se caţără pe W.C. îşi dădu seama imediat că făcuse ce trebuia; deşi părea să stea în apă, pantofii, picioarele şi roba îi rămăseseră uscate. întinse mâna, trase de lanţ şi, în secunda următoare, zbură pe un tobogan scurt, ieşind dintr-un şemineu din Ministerul Magiei. Se ridică cu stângăcie; nu era obişnuit să fie atât de masiv. Atriumul mare părea mai întunecat decât şi-l amintea Harry. înainte, în centru era o fântână aurie, care arunca pete de lumină scânteietoare pe podeaua şi pereţii lustruiţi din lemn. Acum, locul era dominat de o statuie uriaşă din piatră neagră. Era destul de înspăimântătoare, o sculptură imensă reprezentând un vrăjitor şi o vrăjitoare care stăteau pe nişte tronuri bogat decorate, privindu-i de sus pe angajaţii ministerului, cum se rostogoleau din şemineuri. Pe soclul statuii erau gravate următoarele cuvinte, cu litere înalte cam de treizeci de centimetri:
- Dă-te la o parte, ce, eşti chior? Ah, scuză-mă, Runcorn! În mod evident speriat, vrăjitorul cu început de chelie se
- Psst! se auzi o voce şi, când se uită împrejur, o văzu pe vrăjitoarea micuţă şi pe vrăjitorul cu faţă de dihor de la întreţinere Magică făcându-i semn să vină lângă statuie. Harry se grăbi să li se alăture. - Deci, ai intrat cu bine? îi şopti Hermione lui Harry. - Nu, a rămas blocat în mlaştină, spuse Ron. - Mda, foarte amuzant... E oribilă, nu-i aşa? îi spuse ea lui Harry, care se uita în sus, la statuie. Ai văzut pe ce stau? Harry se uită cu mai mare atenţie şi îşi dădu seama că ceea ce crezuse el a fi tronuri bogat decorate erau de fapt mormane de oameni sculptaţi: sute şi sute de trupuri goale, bărbaţi, femei şi copii, toţi cu feţe urâte şi expresii stupide, răsuciţi şi înghesuiţi pentru a susţine greutatea vrăjitorilor îmbrăcaţi elegant. - Încuiaţi, şopti Hermione. Acolo unde le este locul. Hai, să mergem. Să alăturară şuvoiului de vrăjitoare şi vrăjitori care se îndreptau
Se uitară în jur, iar lui Harry i se întoarse stomacul pe dos. Unul dintre Devoratorii Morţii care fusese de faţă la moartea lui Dumbledore se apropia de ei cu paşi mari. Angajaţii ministerului din apropierea lor tăcură, lăsându-şi privirile în pământ; Harry simţea că le era teamă. Chipul încruntat, oarecum primitiv al bărbatului era destul de discordant cu roba sa superbă, lungă, brodată din abundenţă cu fir de aur. Cineva din mulţimea din junii lifturilor strigă mieros: - Bună dimineaţa, Yaxley!
- Am cerut ca cineva de la întreţinere Magică să vină să îmi rezolve biroul, Cattermole. încă mai plouă în el. Ron se uită în jur, sperând parcă să intervină altcineva, dar nu vorbi nimeni. - Plouă... în biroul dumneavoastră? Păi... nu e bine, nu? Ron râse forţat, iar Yaxley făcu ochii mari. - Ia zi, Cattermole, ţi se pare amuzant? Două vrăjitoare se desprinseră din coada din faţa liftului şi
- Nu, spuse Ron, sigur că nu... - Cattermole, eşti conştient de faptul că mă duc jos, să o interoghez pe soţia ta? De fapt, mă mir că nu eşti acolo cu ea, să o ţii de mână cât aşteaptă. Ai renunţat deja la ea ca la un măr stricat, nu-i aşa? Probabil că este o mişcare înţeleaptă. Ai grijă ca data viitoare să-ţi iei una cu sânge pur. Lui Hermione îi scăpă un ţipăt de groază. Yaxley se uită la ea. Aceasta tuşi uşor şi se întoarse cu spatele. - E-Eu... se bâlbâi Ron. - Dar dacă soţia mea ar fi fost acuzată că ar fi Sânge-Mâl, spuse
- Da, şopti Ron. - Atunci, ocupă-te, Cattermole, şi dacă biroul meu nu este perfect uscat peste o oră, Statutul Sângelui soţiei tale va fi şi mai dubios decât este acum. Grilajul auriu din faţa lor se deschise cu un zăngănit. încuviinţând din cap şi zâmbindu-i maliţios lui Harry, care era evident că ar fi trebuit să fie plăcut impresionat de cum se purtase cu Cattermole, Yaxley se îndreptă grăbit spre alt lift. Harry, Ron şi Hermione se urcară în al lor, însă nu mai veni nimeni altcineva cu ei, ca şi când ar fi avut o boală contagioasă. Grilajul se închise cu un zgomot metalic şi liftul începu să urce. - Ce mă fac? îi întrebă Ron numaidecât pe ceilalţi doi. Părea îngrozit. Dacă nu mă duc, soţia mea - adică soţia lui Cattermole... - Venim cu tine, ar trebui să rămânem împreună... începu Harry, dar Ron clătină din cap hotărât. - Ar fi o nebunie, nu avem prea mult timp la dispoziţie. Voi doi găsiţi-o pe Umbridge, eu mă duc să rezolv cu biroul lui Yaxley - dar cum să opresc ploaia? - încearcă Fimte Incantatem, spuse Hermione imediat, asta ar trebui să facă ploaia să înceteze, dacă este un blestem; dacă nu merge, înseamnă că a fost o problemă cu o Vrajă Atmosferică şi va fi mai greu de reparat, aşa că, între timp, ia măsuri şi încearcă vraja Impervius, ca să-i protejezi obiectele... - Mai zi o dată, mai rar... spuse Ron, căutând disperat o pană prin buzunare, dar, chiar în clipa aceea, liftul se clătină din rărunchi şi se opri. O voce de femeie spuse: „Etajul patru, Departamentul de Control şi Reglementare a Creaturilor Magice, care include Diviziile de Fiare, Fiinţe şi Spirite, Oficiul de Legătură al Goblinilor şi Biroul Consultativ de Paraziţi". Uşile se deschiseră din nou şi intrară câţiva vrăjitori şi câteva avioane mov de hârtie, care zburau în jurul lămpii de pe tavanul liftului. - 'neaţa, Albert, spuse un bărbat cu mustaţa stufoasă, care îi zâmbi lui Harry. Acesta le aruncă o privire lui Ron şi Hermione, în timp ce liftul îşi continuă ascensiunea. Hermione îi şoptea acum disperată instrucţiuni lui Ron. Vrăjitorul se aplecă spre Harry, zâmbind batjocoritor, şi şopti: - Dirk Cresswell, hm? De la Oficiul de Legătură al Goblinilor? Yüklə 2,21 Mb. Dostları ilə paylaş:
|